1. /23 MARTIE 2022 - ISTORIE PE ZILE - Evenimente; Nașteri
Evenimente
· 752: Este ales Papa Ștefan al II-lea. A decedat trei zile mai târziu, înainte să fie consacrat și nu se află pe lista oficială de papi a Vaticanului. El a fost urmat de fratele său, Paul I.
· 1400: Dinastia Trần pierde tronul Imperiului Vietnamez, după 175 ani de guvernare. A fost o dinastie (cunoscuta sub numele de Đại Việt) care a condus aceasta tara între 1225 și 1400. A fost fondata de împăratul Tông, urcat pe tron după ce unchiul său Trần Joi djo a răsturnat dinastia Ly. In timpul dinastiei Trần au fost înfrânte trei invazii mongole, foarte importanta fiind bătălia decisivă de la raul Bạch Đặng, în 1288
· 1801: Țarul Pavel I al Rusiei este lovit cu o sabie, apoi strangulat, și în cele din urmă călcat în picioare în dormitorul său de la Castelul Sf. Mihail. Va urma la tron fiul său cel mare, Alexandru I al Rusiei.
· 1821: Revolutia de la 1821. Se ajunge la un acord cu boierii ramasi in Bucuresti (juramintul reciproc de credinta). In virtutea acestui acord, Tudor Vladimirescu recunoaste “vremelnica stapinire” a tarii, alcatuita din boierii “patrioti”, acceptind sa conduca tara impreuna cu ei. Boierii declara ca “pornirea slugerului Tudor nu este rea” fiind astfel legitimate actiunile lui Tudor de catre clasa politica.
· 1821: Războiul de Independență al Greciei: Bătălia și căderea orașului Kalamata. Războiul de independenţă al Greciei , cunoscut şi ca Revoluţia greacă, a fost declanşat de revoluţionarii greci şi s-a desfăşurat între anii 1821 – 1829. Revoluţionarii au beneficiat într-o etapă mai târzie a războiului de sprijinul unor puteri europene, iar Imperiul Otoman a fost sprijinit de vasalii săi, Egiptul şi într-o oarecare măsură Vilaietul Tunisia.
· 1839: A fost consemnata prima utilizare cunoscuta a expresiei americane ”OK” (oll korrect), in cotidianul american ”Boston Morning Post”. O teorie susţine că OK este abrevierea pentru “oll korect”, un termen de jargon care poate fi asemănat cu OMG-ul sau LOL-ul zilelor noastre. Expresia OK a apărut sub forma unei glume în 1839, în The Boston Morning Post, cel mai popular ziar din New England la vremea aceea, in data de 23 martie. Al optulea preşedinte al SUA, Martin Van Buren, a fost cel care a popularizat aceasta expresie. Susţinătorii preşedintelui erau cunoscuţi sub numele de OK Club , OK fiind considerata prescurtarea de la Old Kinderhook, porecla lui Van Buren. Unele surse au scris că Van Buren ar fi început să folosească OK drept semnătură. În 1919, presedintele Woodrow Wilson care susţinea că termenul provine din limba Choctaw l-a rescris sub forma “okeh”, pentru ca mai târziu această scriere să fie înlocuită de ortografierea mai modernă “okay” Dicţionarul de limbă Choctaw, scris de Cyrus Byington în 1915, este cea mai recentă dovadă care confirma spusele presedintelui Wilson. Potrivit lui Byington şi unor dicţionare care au fost publicate mai târziu, okeh însemna “este aşa şi în niciun alt mod”. Deşi se insistă asupra ortografierii OK . Multe limbi l-au împrumutat, fiind astăzi o expresie aproape universală. Nu există un consens cu privire la ortografiere: poate fi găsit sub formele „OK”, „O.K.”, „ok”, „okay”, „okee”, „okie”, „kay”, „k” sau „kk”.
· 1847: Un incendiu uriaș distruge o cincime din orașul București. Partea stângă a Dâmboviţei a fost mistuita de flăcări. Ardeau turlele bisericilor ca nişte torţe, spun cronicile. Mahalalele erau scrum, mai rămăseseră doar zidurile. Dacă focul „ar fi început noaptea, oraşul întreg ar fi pierit“, spunea domnitorul Gheorghe Bibescu. Focul a distrus 12 biserici cu mahalalele lor: „Sfântul Dumitru“, Curtea Veche (două), „Sfântul Gheorghe-Nou“, „Sfântul Gheorghe-Vechi“ şi Bărăţia, Stelea, Udricani, Vergului, Lucaci, Ceauş Radu, „Sfântul Ştefan“, dar şi alte mahalale: Colţea, Răzvanul, „Sfântul Nicolae“ – Şelari, Şerban Vodă, „Sfântul Ioan Nou“, „Sfânta Vineri“, Oltenii, Delea Nouă şi Hagiului. Nicolae Iorga scria în „Istoria Bucureştilor“: „Prezenţa vitejească a Domnului (Gheorghe Bibescu, n.r.) zi şi noapte nu putu să înlăture dezastrul. (…) Domnul observă consulului francez că, ” acest nou pârjol , dacă s-ar fi început noaptea, oraşul întreg ar fi pierit“. „Domnitorul a dat din mână în mână la doniţe (găleţi de lemn, n.r.). Era să îl prindă focul, dar a luat-o pe Dâmboviţa ca să scape“, completează Dan Falcan, istoric la Muzeul Municipiului Bucureşti. Despre incendiul din 1847, Dan Falcan spune că „nu a fost primul, dar a fost cel mai devastator“. De ce? Au ars 1.850 de clădiri, adică 686 de case particulare şi locuinţe, 1142 de prăvălii, 10 hanuri şi 12 biserici. Cu toate acestea, datorită Proniei Divine au murit doar 15 persoane. „La un oraş de 100.000 de locuitori, totuşi n-au fost sinistraţi decât 2681 de persoane“. Pagubele materiale au depăşit suma de 100 de milioane de lei. „Erau necesare sume enorme şi sub presiunea nevoilor s-a procedat cu oarecare energie, domnitorul Gheorghe Bibescu însuşi înscriindu-se cu 6.000 galbeni în fruntea unei liste de subscripţie la care a fost chemată să se alăture toată populaţia ţării. Deosebit, au fost obligate să contribuie şi autorităţile“, spune în studiul său Florian Georgescu. Potrivit acestuia, „Mitropolia cu episcopiile sale“ a dat 500.000 lei, iar mănăstirile închinate, 700.000 lei. „Proporţiile nenorocirii căzute asupra oraşului Bucureşti au determinat un curent de ajutorare şi din afara graniţelor. Curtea de la Petersburg, cea de la Viena şi de la Stambul, spre a-şi întări influenţa politică în ţara noastră, neguţătorimea din Lipsca (prin bancherii Şina, Rotschild şi alţii) şi de la Braşov, ale căror interese economice erau strâns legate de buna desfăşurare a comerţului bucureştean, au trimis îndată sume însemnate. Un gest de admirabil patriotism şi de sentiment frăţesc a fost acela al moldovenilor, care, prin Vasile Alecsandri, au contribuit în mod substanţial la ajutorarea celor loviţi atât de greu; moldovenii şi-au dovedit solidaritatea cu locuitorii oraşului Bucureşti, care nu mult după aceea avea să devină capitală a ţării unite“.
· 1863: Este fondata in Oakland, Universitatea din California.
· La 23 martie 1888, în România, la guvernare vin junimiştii: Petre Carp, Theodor Rosetti, Titu Maiorescu, Alexandru Marghiloman, etc. Guvernul junimist va activa pînă la 29 martie 1889.
· 1898: Se adoptă Legea învățământului secundar și superior, elaborată de Spiru Haret și C. Dimitrescu-Iași, care instituie învățământul secundar de opt clase, în două cicluri (inferior și superior) și în secții (modernă, reală și clasică), gimnazii și școli normale și organizează mai temeinic învățământul superior. Spiru C. Haret (n. 15 februarie 1851, Iași – d. 17 decembrie 1912, București), matematician, astronom și pedagog român de origine armenească, renumit pentru organizarea învățământului modern românesc din funcția de ministru al educației, pe care a deținut-o de trei ori. A fost membru titular al Academiei Române. Constantin Dimitrescu-Iași (n. 25 februarie 1849, Iași – d. 16 aprilie 1923, Turnu Severin) a fost un pedagog român, profesor de psihologie, pedagogie și estetică la Universitatea din Iași, profesor de sociologie, filosofie și morală la Universitatea din București și rector al acestei universități (1898-1911). A ocupat funcția de inspector general al învățământului fiind, alături de Spiru Haret, unul dintre reformatorii învățământului românesc.
· 1903: Americanii Orville si Wilbur Wright au inregistrat patentul aeroplanului experimentat de ei dupa lungi ani de cercetari.
· 1909: Wilhelm si Karl Maybach au infiintat Luftfahrzeug – Motoren GmbH la Bissingen, Germania, trust care va produce motoare pentru dirijabilele Zeppelin si automobilele de lux Maybach.
· 1917: In contextul retragerii in Moldova in timpul Primului Razboi Mondial, a fost emisa Proclamatia Regelui Ferdinand I, prin care acesta promitea taranilor pamant si introducerea votului universal.
· 1919: Fostul militant socialist italian Benito Mussolini a fondat, la Milano, partidul Fasci di Combattimento – Partidul Fascist care avea sa preia conducerea tarii si sa instituie un regim dictatorial. Cuvantul fascism îsi are etimologia în latinescul “fasces” care simboliza un snop de nuiele în care este înfipta o secure, simbol al autoritatii care era purtat de lictorii care ii însoteau pe înaltii magistrati romani. La începutul sec. XX, în Italia, fasciile erau grupuri revolutionare de sorginte socialista, care se distingeau printr-o atitudine nationalista si o activitate non-parlamentara si chiar non-partinica. In 1922 liderul fascist Benito Mussolini este numit prim-ministru. Partidul national socialist german se formeaza tot în 1919, iar în 1933 Adolf Hitler devine cancelarul Germaniei. Baza populara a partidului fascist era formata din patura de jos a clasei mijlocii a micilor întreprinzatori, fermieri, mestesugari, ceea ce explica ostilitatea lor atât fata de capitalism, cât si fata de comunism. Fascismul are o ideologie eclectica, o viziune asupra lumii cvasi religioasa care presupune credinta oarba, supunere si mai putin dezbatere si analiza critica. Nu întâmplator sloganul favorit al lui Mussolini era ”Fapte, nu vorbe” sau ”Inactivitatea înseamna moarte”. În Italia fascista elementul central al ideologiei sale era Statul corporatist, privit ca instrument al modernizarii tarii . Mussolini a reusit treptat sa inabuse toate formele de opozitie si pana in 1928 a devenit “IL Duce” (Conducatorul), detinand controlul absolut asupra unui stat cu un singur partid.A urmat o politica expansionista pe plan extern si o alianta cu Germania lui Hitler,politica in urma careia Italia a fost tarata in al II-lea razboi mondial sfarsind in ruine. Partidul Fascist italian nu a mai supraviețuit după capturarea și execuția lui Mussolini și după dispariția statului marioneta de la Salò în aprilie 1945.
· 1921: In Germania este creat Reichswehr-ul, armata Republicii de la Weimar. Reichswehr (în germană, Apărarea națională) a constituit entitatea forţelor armate ale Germaniei între 1919 și 1935, când a fost renumită Wehrmacht (în română, „Forța de apărare„)La sfârșitul primului război mondial, forțele militare ale Imperiului german fuseseră aproape dezintegrate, majoritatea foștilor soldați și ofițeri întorcându-se acasă individual sau în grupuri mici. Mulți dintre ei s-au alăturat entității militare denumită Freikorps, o colecție de unități paramilitare de voluntari care au devenit ulterior implicate în revoluția germană, respectiv în ciocnirile de frontieră care au urmat între 1918 și 1923. Noua formată Republică de la Weimar avea nevoie de o forță militară. La 6 martie 1919, guvernul Republicii a decretat existența entității militare, Vorläufige Reichswehr („Apărarea națională provizorie”), care consta din Vorläufige Reichsheer („Armata națională provizorie”) și Vorläufige Reichsmarine („Marina națională provizorie”). Circa 400,000 de oameni fuseseră înrolați în Reichsheer. La 30 septembrie 1919, armata germană a fost reorganizată ca Übergangsheer („Armata de tranziție”). Această organizare provizorie a durat până la 1 ianuarie 1921, când titulatura Reichswehr a fost atribuită oficial, iar organizarea acesteia a fost determinată de limitele impuse de către Tratatul de la Versailles. Între 1920-1926, armata „Reichswehr„-ului a fost condusă de generalul Hans von Seeckt, care de fapt era principalul ei întemeietor. „Reichswehr” este denumirea armatei germane până în 1935, când va fi schimbată în „Wehrmacht” (în trad. „Forța de Apărare”). Conform limitărilor impuse de Tratatul de la Versailles, care stipula o armată de 100.000 de oameni, compoziția Reichswehr era următoarea
Reichsheer, forțele terestre compuse din două comandamante:
- șapte divizii de infanterie;
- trei divizii de cavalerie;
Posedarea de aviație militară, tancuri sau artileria grea erau interzise.
Reichsheer, forțele terestre compuse din două comandamante:
- șapte divizii de infanterie;
- trei divizii de cavalerie;
Posedarea de aviație militară, tancuri sau artileria grea erau interzise.
· 1933: Reichstag-ul (Parlamentul german antebelic) a votat acordarea de puteri legislative extraordinare cancelarului Adolf Hitler. Este inceputul dictaturii lui Adolf Hitler in Germania. Adolf Hitler (n. 20 aprilie 1889, Braunau am Inn, Austria – d. 30 aprilie 1945, Berlin) om politic, lider al Partidului Muncitoresc German Național-Socialist (NSDAP), cancelar al Germaniei din 1933, iar din 1934 conducător absolut (Führer) al Germaniei.
· 1939: Semnarea Acordului economic româno-german, Tratatul asupra promovării raporturilor economice dintre Regatul României și Reichul German, care deschidea calea subordonării economiei românești intereselor politicii hitleriste.
· 1942: Al Doilea Război Mondial: În Oceanul Indian, forțele japoneze capturează Insulele Andaman.
· 1945: Guvernul Petru Groza a initiat o lege de reforma agrara prin care au fost expropriate proprietatile mai mari de 50 ha, fiind improprietarite peste 900.000 de familii de tarani. Dupa numai cativa ani, taranimea romana avea sa fie supusa unor presiuni extraordinare in procesul de colectivizare, ca parte a politicii comunistilor de comunizare a tarii.
· 1950: A intrat in vigoare decizia prin care s-a stabilit sarbatorirea Zilei Meteorologiei in 23 martie, hotarare luata cu ocazia Conventiei Organizatiei Mondiale a Meteorologiei.
· 1956: Pakistanul devine prima republică islamică din lume. Ziua națională.
· 1965: NASA a lansat Gemini 3, primul nava spatiala cu echipaj uman de doua persoane.
· 1968: La intalnirea de la Dresda ( in fosta R.D.G.), liderul reformist cehoslovac Alexander Dubcek încearca sa calmeze temerile statelor membre ale Tratatului de la Varșovia in legatura cu evolutiile politicii tarii sale si da asigurări secretarului general al PCUS, Leonid Brejnev si altor lideri ai țărilor membre, că mișcarea Primăvara de la Praga nu va modifica poziția Cehoslovaciei în blocul estic. Cu toate acestea,nu peste mult timp, URSS impreuna cu alte tari socialiste satelite vor invada Cehoslovacia si vor inabusi aspiratiile la un comunism cu fata umana. Romania a condamnat invazia prin vocea liderului sau comunist Nicolae Ceausescu, care va castiga astfel o mare popularitate atat pe plan intern cat si pe plan extern.
· 1983: Presedintele american Ronald Reagan a lansat ”Initiativa de Aparare Strategica”, supranumită și “Războiul stelelor”, un sistem spatial de aparare antiracheta cu baza in spatiu bazat pe noi tehnologii, care va obliga Uniunea Sovietica sa accelereze negocierile pentru dezarmarea nucleara. Ronald Wilson Reagan, cunoscut mai ales ca Ronald Reagan, (n. 6 februarie 1911, Tampico, Illinois – d. 5 iunie 2004, Los Angeles, California) cel de-al patruzecilea președinte al Statelor Unite ale Americii.
· 1996: Au fost organizate primele alegeri prezidentiale directe in Taiwan (Republica China), castigate de Lee Teng-hui, reprezentantul Partidului Nationalist(Komintang).
· 1998: Filmul american ”Titanic”, o capodopera epica a regizorului James Cameron care ii are in rolurile principale pe Kate Winslet si Leonardo DiCaprio, a obtinut 11 trofee la cea de a 70-a editie a premiilor Oscar, egaland recordul peliculei ”Ben Hur” la editia din 1959. Drama “Titanic”, realizata in 1997, a avut incasari de peste un mliard de dolari si a fost recompensata cu 11 premii Oscar, un record care a ramas in istorie atat pentru succesul imens de casa, cat si prin costurile imense ale productiei, de circa 200 de milioane de dolari. Lansat la apa in 1912, Titanic, cel mai mare si mai luxos transatlantic construit pana la acea data , a fost considerat o adevarata minune a tehnicii. S-a spus ca este de nescufundat, dar din pacate Titanicul avea sa-si gaseasca sfarsitul in apele Atlanticului de Nord, chiar in prima sa calatorie si odata peste 1.500 de oameni, mai mult de doua treimi dintre cei aflati la bord.
· 1999: Javier Solana, secretar general al NATO, dă ordinul de lansare a operațiunilor aeriene împotriva Republicii Federale a Iugoslaviei. Președintele american Bill Clinton a declarat ca superputerea mondială trebuie să se îndrepte împotriva purificărilor etnice. Francisco Javier Solana de Madariaga (n. 14 iulie 1942) este un fizician și politician socialist spaniol. După ce a deținut pe rând funcțiile de Ministru al Culturii, Ministrru al Educației și Ministru al Afacerilor Externe al Spaniei (în perioada 1992–1995) și apoi a fost Secretar General al NATO (1995–1999), din octobrie 1999 până în decembrie 2009 Javier Solana a exercitat funcțiile de Înalt Reprezentant al Uniunii Europene pentru Politică Externă și de Securitate Comună, Secretar General al Consiliului Uniunii Europene și Secretar General al Uniunii Vest-Europene.
· 2001: Sculptorului Ion Irimescu i-a fost decernat Premiul pentru Excelență în Cultura Română. Ion (Nicu) Irimescu (n. 27 februarie 1903, Arghira, comuna Preutești – d. 28 octombrie 2005, Fălticeni) a fost un sculptor român, profesor și membru al Academiei Române.
· 2001: Statia spatiala sovietica MIR (”Pacea”), lansata in februarie 1986, si-a incheiat existenta, cele 143 de tone ale sale dezintegrandu-se in atmosfera in timpul prabusirii sale in sudul Oceanului Pacific, dupa ce fusese abandonata de cel de-al 26-lea echipaj international in august 1999. Mir (rusă Мир, însemnând Pace sau Lume) a fost o stație spațială sovietică moștenită după destrămarea URSS de Federația Rusă, în funcțiune pe o orbită terestră joasă între anii 1986 – 2001. Stația era de tip modular, având un număr de nouă componente. Mir a servit ca laborator de cercetare în microgravitație, în care echipajele au efectuat experimente de biologie, biologie umană, fizică, astronomie, meteorologie și aeronautică, în scopul de a dezvolta tehnologii necesare pentru ocuparea permanentă a spațiului. Ea a fost prima stație de cercetare din spațiu locuită constant, și a fost folosită de mai multe echipaje pe termen lung. Programul Mir a deținut recordul pentru cea mai îndelungată prezență umană neîntreruptă în spațiu, cu 3.644 de zile, până la 23 octombrie 2010 (când a fost depășit de Stația Spațială Internațională), și deține încă recordul pentru cel mai lung zbor spațial al unui om, cel al lui Valeri Poliakov, cu 437 de zile și 18 ore. Mir a fost ocupată în total timp de doisprezece ani și jumătate din cei cincisprezece ani ai săi de existență, având capacitatea de a susține un echipaj de trei persoane (și chiar mai multe pentru perioade scurte de timp).
Nașteri
· 1338: S-a nascut Împăratul Go-Kōgon (d. 12 martie 1374). A domnit din 1352 pana in anul 1371.
· 1430: Margareta de Anjou (Marguerite de Anjou, 23 martie 1430 - 25 august1482) a fost soția regelui Henric al VI-lea al Angliei din 1445 până în 1471 și a condus Casa de Lancaster în Războiul celor Două Roze.
Margareta s-a născut la Pont-à-Mousson în Ducatul Lorena, un fief imperial al Franței, fief condus de către ramura regilor francezi, Casa de Anjou. Margareta a fost fiica lui René I al Neapolelui, Duce de Anjou, regele al Neapolelui și al Siciliei și Isabella, Ducesă de Lorena. S-a căsătorit cu regele Henric al VI-lea al Angliei, care era cu opt ani mai mare decât ea, la 23 aprilie 1445, la Titchfield în Hampshire. Avea numai cincisprezece ani însă era deja femeie, pasionată, mândră și care își cunoștea îndatoririle. A moștenit de la mama sa care de fapt a guvernat Anjou cu "o mână de bărbat", aducând în provincie ordine și ținându-i pe englezi departe.[2]
Henric, care era mai mult interesat de religie și cunoaștere decât de chestiunile militare, nu a fost un rege de succes. Avea regență de când avea câteva luni iar acțiunile sale erau controlate de regenți. Când s-a căsătorit cu Margareta, condiția lui mentală era deja instabilă și după ce singurul lor fiu, Eduard de Lancaster, s-a născut la 13 octombrie 1453, Henric a suferit o degradare mentală.
S-a speculat faptul că prințul de Wales a fost rezultatul unei legături adulterine a Margaretei, fie cu Edmund Beaufort, primul Duce de Somerset, fie cu James Butler, Conte de Wiltshire, ambii aliați ai reginei
| Margareta de Anjou | |
| Regină a Angliei | |
 | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născută | 23 martie 1430 Ducatul Lorena |
| Decedată | 25 august 1482 (52 ani, 155 zile) Anjou, Franța |
| Înmormântată | Catedrala Angers, Anjou |
| Părinți | René de Anjou[1] Isabella, Duchess of Lorraine[*]  |
| Frați și surori | Yolande of Anjou[*] Isabel of Anjou[*] Ann of Anjou[*] John II, Duke of Lorraine[*] Louis of Anjou, Marquis of Pont-à-Mousson[*] Nicolas of Anjou[*] Charles of Anjou[*] René of Anjou[*] |
| Căsătorită cu | Henric al VI-lea al Angliei |
| Copii | Eduard, Prinț de Wales |
| Cetățenie |  Franța |
| Ocupație | politiciană |
| Apartenență nobiliară | |
| Titluri | regină consoartă[*] () |
| Familie nobiliară | Casa de Valois (prin naștere) Casa de Lancaster (prin căsătorie) |
| Regină consort a Angliei | |
| Încoronare | 30 mai 1445 |
· 1732: Marie Adélaïde de France[1] (n. 23 martie 1732; d. 27 februarie 1800) a fost a patra fiică și al șaselea copil al regelui Ludovic al XV-lea al Franțeiși a reginei Maria Leszczyńska. Ca fiică a regelui, a fost Fille de France.
| Madame Adélaïde | |
| Prințesă a Franței | |
 Portret al Mariei Adélaïde de Jean-Marc Nattier, 1750 | |
| Date personale | |
|---|---|
| Nume la naștere | Marie Adélaïde de France |
| Născută | 23 martie 1732 Palatul Versailles, Franța |
| Decedată | (67 de ani) Triest, Italia |
| Înmormântată | Biserica Saint Denis, Franța |
| Părinți | Ludovic al XV-lea al Franței[1][2] Maria Leszczyńska[1][2] |
| Frați și surori | Prințesa Louise-Élisabeth a Franței[1] Sophie-Philippine a Franței[1] Prințesa Louise a Franței[1] Prințesa Victoria a Franței[1] Princess Thérèse of France[*] Henriette-Anne a Franței Prințesa Louise-Marie a Franței Charles de Vintimille[*] Philippe, Duke of Anjou[*] Ludovic, Delfin al Franței (1729–1765) |
| Cetățenie |  Franța |
| Religie | Biserica Catolică |
| Ocupație | aristocrat[*] |
| Apartenență nobiliară | |
| Titluri | duce Prințesă |
| Familie nobiliară | Casa de Bourbon |
· 1749: S-a nascut Pierre Simon, marchiz de Laplace; (m.1827), matematician si astronom francez, profesor de matematica la Scoala militara din Paris, membru al Academiei franceze. Pierre-Simon, Marchiz de Laplace (n. 23 martie 1749, Beaumont-en-Auge – d. 5 martie 1827, Paris) a fost un matematician, astronom și fizician francez, celebru prin ipoteza sa cosmogonică Kant-Laplace, conform căreia sistemul solar s-a născut dintr-o nebuloasă în mișcare. A formulat ecuația Laplace și a pus la punct transformata Laplace, care apare în multe ramuri ale fizicii matematice, un domeniu în al cărui dezvoltare a jucat un rol esențial. Operatorul Laplace, utilizat pe scară largă în ecuațiile cu derivate parțiale, este, de asemenea, numit după el. Este cunoscut ca unul dintre cei mai mari oameni de știință din toate timpurile, denumit uneori „Newton al Franței”. A fost conte al Primului Imperiu Francez (din 1806) și marchiz din 1817, după restaurația Bourbonilor.
Pierre-Simon Laplace s-a născut la Beaumont-en-Auge (Normandia), pe 23 martie 1749. Era fiul unui mic fermier, Pierre Laplace, mama sa numindu-se Marie-Anne Sochon. Pierre Laplace se ocupa, de asemenea, cu comercializarea cidrului și ajunsese „sindic” al orășelului Beaumont-en-Auge.
După ce a urmat cursurile primare ale școlii din localitatea sa natală, Pierre-Simon Laplace a fost trimis să-și continue studiile la o mănăstirebenedictină, tatăl său intenționând să-l facă să intre în clerul catolic. În acest scop, la vârsta de șaisprezece ani, a fost trimis la Universitatea din Caen, pentru a studia teologia.[14]
După ce a absolvit cursurile Universității din Caen, Laplace a avut șansa să îl cunoască personal pe D'Alembert, care l-a încurajat să persevereze în studierea matematicilor și i-a dat o scrisoare de recommandare, grație căreia a obținut un post de profesor de matematică la Școala Militară din Paris (înființată în 1750 de către regele Ludovic al XV-lea), post care îi permitea să-și continue studiile personale în timpul liber.
Încrezător în capacitățile sale, Laplace se dedică cercetării și timp de șaptesprezece ani, între 1771 și 1787, realizează cea mai mare parte din contribuțiile sale în astronomie. Publică, de asemenea, numeroase articole și memorii științifice referitoare la calculul integral, ecuații diferențiale și ecuații cu derivate parțiale.
Printre alții, Laplace l-a impresionat foarte mult pe Marchizul de Condorcet. După ce acesta a devenit secretarul permanent al Academiei Franceze de Științe, Laplace a fost ales membru asociat al acestei academii, la vârsta de 24 de ani (31 martie 1773). În 1785 a devenit membru titular al Academiei Franceze de Științe, la catedra de mecanică.
Laplace s-a căsătorit cu Marie-Charlotte de Courty de Romanges; cuplul a avut doi copii: o fată, Sophie, și un băiat, Charles-Émile (născut în 1789).[15] Multe documente originale legate de viața lui Laplace s-au pierdut, astfel încât golurile biografice au fost uneori completate de mituri. Unele documente au ars în incendiul care a cuprins castelul unuia dintre urmașii săi, iar altele au căzut pradă flăcărilor în timpul bombardării orașului Caen de către Aliați în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.
Spre deosebire de prietenul său Antoine Lavoisier, Laplace nu a avut de suferit din cauza Revoluției franceze. În timpul acesteia, el a contribuit la introducerea sistemului metric și la organizarea prestigioaselor instituții de învățământ „École polytechnique” și „École normale supérieure”.
În 1795 a fost ales ca membru al nou-creatului Institut Francez (l'Institut de France), la catedra de matematică, institut al cărui președinte devine în 1812. În 1816 Laplace a fost ales membru titular al Academiei Franceze. În 1821, odată cu fondarea „Societății Geografice” (Société de Géographie), devine și primul președinte al acesteia. Laplace a fost, de asemenea, membru al principalelor academii științifice din Europa acelor timpuri.
În 1806, Napoleon l-a investit cu titlul de conte al Primului Imperiu Francez. După restaurația Bourbonilor a devenit marchiz(din 1817).
Pierre-Simon Laplace a murit pe 5 martie 1827, în locuința sa de la Arcueil, din apropierea Parisului, cu doar câteva zile înainte de a împlini vârsta de 78 de ani.
· 1813: Cezar Bolliac, poet român (d. 1881). A participat la toate acțiunile revolutionare importante din anul 1848, fiind prezent la citirea proclamației revoluționare. A fost însărcinat „să ridice tabacii și mărginații și tinerimea din București, să meargă gloată la Palat și să ceară sancționarea Constituțiunii” (Ion Ghica, „Scrisori”). A fost de asemenea secretar al Guvernului provizoriu revolutionar, vornic al Capitalei, membru în comisia pentru dezrobirea țiganilor. După înfrângerea revoluționarilor, a luat drumul exilului, mai întâi în Ardeal. În primăvara anului 1849 editează la Brașov ziarul politic ‘Espatriatul’, care are ca subtitlu „Dreptate, Frăție”. În toamna lui 1849 a trebuit să părăsească Transilvania (deoarece împreună cu Bălcescu i-a susținut pe revoluționarii unguri). Trece prin Constantinopol și ajunge la Paris spre sfârșitul anului 1850. Se stabilește la Paris împreună cu majoritatea revoluționarilor exilați. În 1851 era unul din cei trei membrii ai comitetului Societății studenților români din Paris. În 1857, apare la Paris poemul sau intitulat „Domnul Tudor. Episode de la revolution roumaine de 1821” și revista ‘Buciumul’, care avea mai mult un caracter politic, fără a lipsi insa din ea literatura. Revenind în ţară, la mijlocul anului 1857 devine director al „Monitorului Adunării Ad-hoc”, susţinând unirea. În timpul pregătirilor electorale, optează pentru dubla alegere a domnitorului Cuza. În 1867, deputat fiind, îşi asumă un important rol în pregătirea reformei monetare, relevând, în toate discursurile sale, rolul baterii monedei în întărirea suveranităţii naţionale. A fost unul dintre cei mai activi participanţi la evenimentele timpului său, însemnătatea omului politic, publicistului, literatului, a puternicului animator şi propagator al ideilor moderniste din această perioadă extrem de plină de schimbări, pe toate planurile, creşte enorm în pondere în opera lui.
· La 23 martie 1847 (după altă versiune la 24 martie 1847) se naşte la Iaşi, Moldova, Alexandru Dimitrie Xenopol - academician, economist, filosof, istoric, pedagog, sociolog şi scriitor român. Alexandru Dimitrie Xenopol este autorul primei mari sinteze a istoriei românilor,Istoria românilor din Dacia Traiană, şi de a o face larg cunoscută întregii lumi, deziderat formulat anterior cu extremă claritate atît de Mihail Kogălniceanu cît şi de Nicolae Bălcescu, încă de pe vremea cînd aceste idei erau parte esenţială a programului viitoarei revoluţii de la 1848. Xenopol este considerat cel mai mare istoric român după Nicolae Iorga. În plan educaţional, ca profesor universitar, şi ca titular simultan al catedrei de istorie a românilor, respectiv al celei de istorie universală, Alexandru Xenopol a contribuit la educarea şi modelarea a multor generaţii de profesori de istorie şi istorici români. Simultan cu obligaţiile didactice a desfăşurat şi o susţinută şi bogată activitate ştiinţifică, atît ca autor, publicînd numeroase lucrări şi studii în presa ştiinţifică a vremii, cît şi ca editor, redactor şi director al Revistei "Arhiva", apărută la Iaşi. Dupa absolvirea liceului in orasul natal, a realizat studii universitare de filozofie, drept si istorie (1867-1871). A devenit doctor in drept la Berlin, apoi doctor in filozofie la Giessen, in acelasi an, 1871, fiind puternic influentat de savantii germani. Reintors in tara, Alexandru D. Xenopol a intrat in magistratura, fiind, in 1872, prim-procuror al Tribunalului din Iasi, iar din 1883 s-a integrat, ca profesor, Universitatii din Iasi. A fost ales, in 1893, membru titular al Academiei Romane, dar si membru al altor academenii din tara si strainatate Alexandru D. Xenopol a respins ”Teoria” lui Roesler privind disparitia inaintasilor romanilor din Dacia Traiana”,insa lucrarea sa de capatai este ”Istoria Romanilor din Dacia Traiana”, lucrare structurata in sase volume si totalizand aproape 4.000 de pagini. Este prima prezentare sistematizata, analitica si complexa a istoriei romanilor, din toate provinciile traditionale, incepand tratarea problematicii din cele mai vechi timpuri pana la unirea din anul 1859. Savantul roman a murit la 27 februarie 1920 in Bucuresti.
Alexandru Dimitrie Xenopol s-a născut la Iași, pe data de 23 martie 1847 (după alte surse, pe 24 martie 1847), fiind fiul lui Dimitrie Xenopol, care ar fi fost de origine anglo-saxonă. Iată ce spunea chiar Alexandru D. Xenopol:
„Sunt născut în 23 martie 1847 în Iași, mahalaua Păcurari în niște case de zestre ale mamei mele... Tatăl meu Dimitrie Xenopol se trăgea din o veche familie anglo-saxonă, după tată Brunswick, după mamă Smith. El a rătăcit în tinerețe, în urma unei dureri sufletești, prin Suedia, pe mare până la Constantinopole, de unde venise la Galați. Aici fu botezat de colonelul Schelety, tatăl generalului Carol Scheleti, care-i dădu numele de Dimitrie și-i schimbă tot odată și familia din Brunswick în Xenopol, adică „fiul străinului”.”—Alexandru D. Xenopol, Istoria ideilor mele[4]
Iacob Negruzzi[5][6] și Neagu Djuvara[7] menționează ipoteza originii evreiești a tatălui lui Xenopol, Dimitrie Xenopol, care era supus britanic și grec și de religie protestantă [8][9].
Dimitrie Xenopol a lucrat ca dragoman (traducător) în serviciul Consulatului Prusiei în Moldova, apoi ca profesor privat al copiilor banului Iordache Ruset la Bacău, ca administrator al unui internat și director de penitenciar la Iași. Mama istoricului, Maria (născută Vasiliu), era de origine greco-română.[10].Soții Xenopol au avut șase copii: Alexandru, Filip, Maria, Nicolae, Lucreția și Adela.
După absolvirea liceului în orașul natal, și-a completat studiile universitare de filosofie, drept și istorie (1867 - 1871), culminând cu obținerea doctoratului în drept la Berlin și a celui în filosofie la Giessen, în același an, 1871. În ambele sale lucrări de susținere a disertației de doctor, Alexandru Xenopol se arată a fi un adept al modelelor de drept, filozofice și istorice propuse de savanții germani.
Cu ocazia împlinirii a patru secole de la ctitorirea Mănăstirii Putna, s-a hotărât ca această aniversare să fie marcată de ample acțiuni religioase și culturale. Cu trei săptămâni înainte de prăznuire (care trebuia să aibă loc la 15 august 1870) a început războiul franco-prusac, Imperiul Austriac (de care aparținea și Bucovina) fiind în alertă. Din acest motiv „Comitetul central pentru serbarea de la mormântul lui Ștefan cel Mare, față cu situațiunea actuală critică, a decis amânarea festivității pe 15/27 august 1871”.[11] La 20 iunie 1871, Comitetul de organizare a serbărilor de la Putna, întrunit la Viena, a inițiat un concurs pentru cel mai bun discurs festiv care se va ține, de către un student, la mormântul marelui voievod, cu prilejul serbării. Discursul trebuia să îndeplinească mai multe condiții: să nu fie prea lung, să fie scris într-un limbaj accesibil, să se refere în special la „rolul istoric național al lui Ștefan cel Mare” și „să nu facă aluziuni intenționate la împrejurările politice de azi”. O comisie formată din Vasile Alecsandri, Titu Maiorescu, Iacob Negruzzi și Vasile Pogor urma să decidă care era cel mai bun discurs. Concursul a fost câștigat de Alexandru D. Xenopol, pe atunci student la Berlin ca stipendiat al Societății „Junimea” din Iași. La 25 iulie, Xenopol îi scria lui Ioan Slavici că este de acord cu tipărirea discursului său festiv în broșură și că ar dori ca suma realizată din vânzarea acesteia să se adauge „la fondul pe care avem de gând a-l aduna pentru facerea unui monument lui Ștefan cel Mare”.[11]
Reîntors în țară, Alexandru D. Xenopol a intrat în magistratură, fiind, în 1872, prim-procuror al Tribunalului din Iași. Este acceptat în asociația culturală Junimea, Titu Maiorescu cunoscându-l încă din timpul studenției. Iacob Negruzzi îl numea pe Xenopol „cel mai iubit și mai alintat copil al Junimii”.[12]
În 1878, obține, prin concurs, Catedra de istorie a românilor la Universitatea din Iași, urmând ca din 1883 să renunțe la magistratură integrându-se total, având preocupări intelectuale multiple, ca profesor, cercetător, editor, istoric, în viața Universității din Iași.
În anul 1891 obține, tot prin concurs, și Catedra de istorie universală, la aceeași Universitate, devenind astfel unul dintre acei intelectuali de forță, capabili de a susține multiple cariere intelectuale.
În calitatea sa de istoric, filozof al istoriei, economist, literat, pedagog, jurist, sociolog, profesor, pedagog, Alexandru D. Xenopol a fost ales în 1893 membru titular al Academiei Române.[13] Între 1898 - 1901 devine rector al Universității din Iași.
Ca om de știință, cu deosebire pentru meritele sale excepționale în domeniul istoriei, începând cu anul 1900, Xenopol a devenit membru de onoare al Societății de Arheologie din Bruxelles, apoi a primit același titlu de la Societatea Academică din Cernăuți, în 1901, a fost ales membru al Institutului Internațional de Sociologie (1903) și, respectiv, membru titular al Academiei de Științe Morale și Politice din Paris (1914) și vicepreședinte al Societății de Sociologie din Paris (1916).
S-a aflat întotdeauna într-un fertil dialog cu învățații renumiți ai Europei, prin intermediul forurilor științifice istorice, care i-au acordat adeseori premii de excelență, alături de Academia Română.
A murit la 27 februarie 1920 în București, unde se mutase din anul 1915. În ultimii ani ai vieții a trăit în condiții materiale precare, fiind paralizat și afazic. În anii de ocupație germană 1917-1918 a fost evacuat la Iași. El și soția sa au apelat de mai multe ori la ajutorul autorităților, inclusiv pentru alimente. Parlamentul i-a aprobat acordarea unei pensii exact în ziua în care, după câteva ore, a decedat.[14]
Dintre frații mai tineri ai istoricului, Filip a devenit un cunoscut arhitect, iar Nicolae Xenopol a fost politician și diplomat, a ocupat în 1912-1913 postul de ministru al industriei și comerțului în Guvernul Take Ionescu, și a fost cel dintâi ambasador al României în Japonia. Lucreția Xenopol a fost profesoară de liceu și membră a Societății de Geografie, iar Adela Xenopol s-a distins ca femeie de cultură și militantă feministă.
Lucrări fundamentale[modificare | modificare sursă]
- 1888 - 1893—Publică monumentala lucrare Istoria românilor din Dacia Traiană, în 6 volume, prima istorie completă a românilor scrisă vreodată până la el.
- 1899 și, respectiv 1908 - Publică, de pe poziția de filosof al istoriei Les principes fondamentaux de l'histoire în 1899 și La théorie de l'histoire în 1908.
Aceste două lucrări, scrise și publicate în limba franceză i-au adus o faimă mondială de filosof al istoriei, recunoaștere universală și au cântărit decisiv în alegerea sa ca membru titular al Academiei de Științe Morale și Politice din Paris.
Alte lucrări[modificare | modificare sursă]
- Cauzalitatea în succesiune;
- Domnia lui Cuza Vodă;
- Istoria partidelor politice din România;
- L'hipotese dans l'Histoire (original publicată în franceză);
- Noțiunea valorii în istorie;
- Principiile fundamentale ale istoriei;
- Războaiele dintre ruși și turci și înrîurirea lor asupra Țărilor Române;
- Sociologia e istoria (original publicată în italiană);
- Studii asupra stăruinței românilor în Dacia traiană;
- Teoria lui Roesler;
- Zur Logik der Geschichte (original publicată în germană) ...
| Alexandru D. Xenopol | |||
| 100 de ani de la moarte | |||
 Alexandru D. Xenopol | |||
| Date personale | |||
|---|---|---|---|
| Născut | [1] Iași, Moldova[2] | ||
| Decedat | (72 de ani)[3][1] București, România[2] | ||
| Înmormântat | Cimitirul Bellu | ||
| Cetățenie |  România | ||
| Ocupație | istoric economist scriitor filozof | ||
| Activitate | |||
| Alma mater | Universitatea din Iași | ||
| Organizație | Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași Collège de France | ||
| Lucrări remarcabile | Istoria Românilor din Dacia Traiană Histoire des Roumains de la Dacie Trajane depuis les origines jusqu’a l’Union des Principautés en 1859 Les principes fondamentaux de l’histoire La thėorie de l’histoire | ||
| Cunoscut pentru | Prima mare sinteză a istoriei românilor Filozofia istoriei | ||
| |||
· 1881: S-a nascut Roger Martin du Gard, scriitor francez, laureat al Premiului Nobel pentru literatura in 1937; (d.22 august 1958).
După patru luni petrecute în Algeria, se instalează la Paris(1906). Publică primul său roman, Devenir! (Să te realizezi!) în anul 1908, urmat curând de un al doilea, care îl consacră în lumea literară: Jean Barois(1913), reconstituire a afacerii Dreyfus și a conflictului dintre religie și știință acut trăit de generația contemporană ei. Publicarea acestui roman la Nouvelle Revue française îi prilejuiește o decisivă întâlnire, ce va deveni curând o profundă prietenie, cu Jacques Copeau și cu André Gide. Colaborator al celui dintâi, scrie pentru teatrul Vieux-Colomblerfarsele, în dialect, Le Testament du père Leleu (Testamentul lui Moș Leleu), jucat în premieră în 1914, publicat în 1920 și La Gonfle (Pompa) (1928). Cu André Gide, prin care îi cunoaște pe cei mai importanți scriitori ai epocii, va duce nesfârșite convorbiri și va întreține o importantă corespondență cu privire la meseria de scriitor și la statutul romanului și al literaturii în general.Ia parte la primul război mondial, în cadrul unui grup auto mobil de transport. În anul 1919 începe să-și scrie jurnalul.
Fiind pregătit profesional ca paleograf și arhivist, Martin du Gard a adus în operele sale obictivitate și scrupulozitate pentru detalii. Datorită grijii sale față documentare precum și a atenției acordate relației dintre realitatea socială și dezvoltarea individuală a personajelor sale, a fost considerat un reprezentant târziu al realismului și naturalismului în cea mai bună tradiție a acestor curente literare predominante în secolul al 19-lea.
Roger Martin du Gard a decedat în 1958 și a fost îngropat în cimitirul Mănăstirii Cimiez de lângă Nisa.
Romanele sale se înscriu în tradiția realistă de observație socială și psihologică minuțioasă și imparțială a mediului burghez, măcinat de egoism, cu eroi înfrânți în compromisul dintre lupta religioasă și cea politică, striviți de mentalitatea lor particulară pe care nu o pot depăși.
Romanele sale se înscriu în tradiția realistă de observație socială și psihologică minuțioasă și imparțială a mediului burghez, măcinat de egoism, cu eroi înfrânți în compromisul dintre lupta religioasă și cea politică, striviți de mentalitatea lor particulară pe care nu o pot depăși.
Teatru[modificare | modificare sursă]
- Le Testament du père Leleu (Testamentul lui Moș Leleu) (1920)
- La Gonfle (Pompa) (1928)
- Un Taciturne (Un taciturn) (1932)
Eseuri, memorii[modificare | modificare sursă]
- L'Une de Nous (Una dintre noi) (1909)
- Vieille France (Franța de altă dată) (1933)
- Le Lieutenant-colonel de Maumort (postum, 1983)
- Correspondance avec André Gide (postum, 1968)
Roger Martin du Gard  | |
 Roger Martin du Gard | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | 23 martie 1881 Neuilly-sur-Seine, Franța |
| Decedat | (77 de ani) Sérigny, Orne |
| Naționalitate | franceză  |
| Cetățenie | Franța |
| Ocupație | romancier, dramaturg, eseist |
| Limbi | limba franceză[1] |
| Studii | Lycée Condorcet[*] École nationale des chartes[*] École du Louvre[*] Lycée Janson-de-Sailly[*] |
| Activitatea literară | |
| Specie literară | roman, teatru, eseu |
| Opere semnificative | Jean Barois[*] Les Thibault[*] |
| Note | |
| Premii | Premiul Nobel pentru literatură[2][3] Legiunea de Onoare în grad de cavaler[*] |
| Premiul Nobel pentru Literatură, 1937 | |
· 1881: Hermann Staudinger, chimist german, laureat al Premiului Nobel (d. 1965)
· 1885 - S-a născut arhitectul şi urbanistul Duiliu Marcu (în colaborare: sistematizarea Pieţei Victoriei din Bucureşti, Academia Militară, Biblioteca Academiei) (m.09.03.1966).
· 1887: Prințul Felix Iusupov, nobil rus, asasinul lui Rasputin (d. 1967)
· 1887: S-a nascut la Madrid pictorul Juan Gris (José Victoriano Carmelo Carlos González-Pérez); ( d. 11 mai 1927 in Franta). Juan Gris (n. 23 martie 1887, Madrid – d. 11 mai 1927, Boulogne-sur-Seine, Franța), cu numele adevărat José Victoriano Carmelo Carlos González-Pérez, a fost un pictor spaniol. Alături de Pablo Picasso și Georges Braque, este unul din principalii reprezentanți ai cubismului. Juan Gris a pictat mai ales compoziții cu natură moartă, folosind în construcția tablourilor colaje alăturate sau suprapuse La inceput, Gris a pictat in stilul analitic al Cubismului, dar dupa 1913 a inceput sa treaca la Cubismul sintetic, devenind un reprezentant permanent, folosind mult colajele de hartie. Spre deosebire de Picasso si Braque, ale caror lucrari au fost monocromatice, Gris a pictat intro armonie de culori luminoase si indraznete in combinatii inedite in maniera prietenului sau, Matisse. A decedat la Boulogne-sur-Seine (Paris) in in primavara anului 1927 la varsta de 40 de ani, lasandu-i singuri pe sotia sa, Josette si fiul Georges. Pretul cel mai mare la o licitatie pentru lucrarile sale a fost de 20.8 milioane $ pentru lucrarea sa, “Livre,pipe et verres”.
* 1889: Gheorghe Banu (n. 23 martie 1889, Secuieni, Bacău - d. 15 august 1957, București) a fost un medic igenist român, care a îndeplinit funcția de ministru al sănătății și ocrotirii sociale în Guvernul Octavian Goga (1937-1938), fondator și director al Revistei de igienă socială (1931-1944).
A fost medic de puericultură la București (1919) , a efectuat studii de specializare în medicină infantilă, fiziologie, bacteorologie și imunologie la Paris (1919-1921), aici obține titlul de doctor în științe cu teza Recherches physiologiques sur le développement neuromusculair chez l'homme et l'animal.
| Juan Gris | |
 Juan Gris, portret executat de Amedeo Modigliani în 1915. Metropolitan Museum of Art, New York | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | [1][2][3][4][5][6][7][8][9][10] Madrid, Spania[11] |
| Decedat | (40 de ani)[2][3][4][5][6][7][8][9][10] Borriana[*], Spania |
| Cauza decesului | insuficiență renală |
| Cetățenie | .svg){kind=small} Spania |
| Ocupație | pictor sculptor[*] desenator[*] |
| Activitate | |
| Domeniu artistic | pictură |
| Mișcare artistică | cubism |
| Opere importante | Carafe and Book[*], Portrait of Pablo Picasso[*], The Bottle of Anís del Mono[*] |
A fost medic de puericultură la București (1919) , a efectuat studii de specializare în medicină infantilă, fiziologie, bacteorologie și imunologie la Paris (1919-1921), aici obține titlul de doctor în științe cu teza Recherches physiologiques sur le développement neuromusculair chez l'homme et l'animal.
Doctor docent al Facultății de medicină din București, în specialitatea patologie infantilă, Gheorghe Banu a fost medic diriginte al serviciului copiilor găsiți ai Bucureștiului între anii 1925-1927. Între anii 1927-1945 a fost șeful secției de igienă și sănătate publică din București, iar între 1943-1945 a fost directorul aceluiași institut.
Din 1936 Gheorghe Banu este membru titular al Academiei de Medicină din București. A fost și secretar general al Ministerului Sănătății între 1925-1928, iar între 1937-1938 Ministru al Sănătății.
* 1890: Adolf Vorbuchner (n. , Arad, Austro-Ungaria – d. , Viena, Germania Nazistă)[1] a fost un ierarh romano-catolic,[2] episcop titular de Tinin, episcop coadjutor de Alba-Iulia din 7 iunie 1936 și episcop al arhidiecezei de Alba Iulia între 28 mai și 10 septembrie 1938.
S-a născut la Arad în anul 1891, în familia unui militar originar din Austria. După ce a făcut studiile secundare la Alba-Iulia, și-a luat licențaîn teologie ca absolvent al Universității din Fribourg, Elveția și a devenit preot în anul 1914,[2] la 21 septembrie.[3] A profesat mai întâi ca prefect al unui orfelinat și apoi ca preot militar în Primul Război Mondial.[2] A fost încadrat ulterior, în Divizia Secuiască.[4]
După război afost timp de un deceniu capelan la Brașov și ulterior preot paroh și protopop la Sibiu,[2] iar la 18 aprilie 1936 a devenit episcop de Tinin (Knin)
Conform preotului Nicolae Brânzeu, Adolf Vorbuchner făcea parte din garnitura a doua a celor care făceau politică națională-maghiară, acestora din a doua linie fiindu-le însă impus să fie loiali și să nu se expună din punct de vedere politic. Brânzeu a afirmat că numirea sa ca episcop coadjutor de Alba Iulia s-a făcut cu dificultate, datorită faptului că Vorbuchner era fiul spiritual al episcopului Gusztáv Károly Majláth și fusese propus de acesta ca succesor, iar Alexandru Cisar[5]arhiepiscop[3] al Arhidiecezei de București[6] nu dorea ca în scaunul episcopal de la Alba-Iulia să ajungă cineva propus de Majláth.[5]
Pentru a sprijini această numire, însuși Gyula Gömbös s-a deplasat la Roma. Având sprijin din partea Sfântului Scaun, într-un context în care Cisar fusese denunțat la Roma pentru proastă administrare, Vorbuchner a primit ca atare sprijinul nunțiului apostolic de la București, care a obținut acordul lui Alexandru I. Lapedatu pentru numirea sa.[5] La 22 aprilie 1936 a fost numit astfel episcop coadjutor „cum jure successionis”[2] și a fost în consecință sfințit ca episcop la 7 iunie 1936. Drept episcop principal consacrator[3] a fost arhiepiscopul Alexandru Cisar al Arhidiecezei de București.[6] Alături de acesta au mai slujit episcopii Ágoston Pacha al Diecezei de Timișoara si István Fiedler al diecezei de Oradea-Satu Mare.[6]
Pentru a lupta împotriva tendinței greco-catolicilor maghiarizați de a trece la protestantism, a solicitat în 1937, asemenea predecesorului său, permisiunea Sfântului Scaun în ce privește admiterea celor care doreau să revină în sânul Bisericii Catolice, fără a mai fi nevoie de acordul episcopului de la Blaj. Adresându-se cu acest scop în 1937 Congregației pentru Bisericile Orientale,[7] a fost refuzat de către aceasta într-o manieră care s-a presupus a fi corectă, din punct de vedere politic.[8]
Adolf Vorbuchner a succedat lui Gusztáv Károly Majláth[7] și la 28 mai 1938 a devenit episcop titular al arhidiecezei de Alba Iulia.[1]
A decedat la 10 septembrie 1938,[1] într-un spital din Viena,[2] fiind succedat în scaunul episcopal de la Alba Iulia de Áron Márton
· 1897: Max Arnold (Mendel Wechsler Arnold), pictor (d. 1946)
· 1903: Alejandro Casona, dramaturg și poet spaniol (d. 1965)
· 1904: Joan Crawford (n. 23 martie 1904 San Antonio, Texas, USA - d. 10 mai 1977, New York City, New York, USA) a fost o actriță americană de teatru și film, laureată a premiului Oscar.
Și-a început cariera ca dansatoare în diverse companii de teatru înainte de a-și face debutul pe Broadway, în 1925, atunci când a semnat primul său contract cu Metro-Goldwin-Mayer. Nemulțumită de mărimea și calitatea rolurilor sale, Crawford a început o campanie de self-publicity și a devenit recunoscută la nivel național până la sfârșitul anilor ’20. În anii ’30, faima sa rivaliza deja cu cea a actrițelor Norma Shearer și Greta Garbo. Rolurile sale înfățișau adesea tinere femei muncitoare care găseau, în final, dragostea alături de succesul pe plan financiar, foarte populare în rândul publicului feminin, transformând-o într-una dintre cele mai proeminente și bine plătite vedete de film ale Hollywood-ului, însă statutul său nu a durat mult, ea fiind etichetată “box-office poison” la sfârșitul anilor ‘30. După o absență de aproape doi ani, a revenit în 1945 cu rolul principal din Mildred Pierce, pentru care a câștigat premiul Oscar pentru cea mai bună actriță. În 1955, datorită mariajului cu președintele companiei Pepsi-Cola, Alfred Steele, a devenit implicată în aceasta, fiind aleasă să îi ia locul după moartea sa din 1959, până în 1973. În anii 1960, aparițiile sale pe ecran s-au împuținat, ea retrăgându-se după lansarea horror-ului britanic Trog, în 1970. A murit în 1977.
A fost căsătorită de patru ori, primele trei sfârșindu-se prin divorț, iar al patrulea prin decesul soțului. A adoptat cinci copii, relația dintre ea și Christina fiind descrisă de aceasta din urmă ca fiind plină de abuzuri emoționale și fizice în cartea de memorii “Mommie Dearest”.
Și-a început cariera ca dansatoare în diverse companii de teatru înainte de a-și face debutul pe Broadway, în 1925, atunci când a semnat primul său contract cu Metro-Goldwin-Mayer. Nemulțumită de mărimea și calitatea rolurilor sale, Crawford a început o campanie de self-publicity și a devenit recunoscută la nivel național până la sfârșitul anilor ’20. În anii ’30, faima sa rivaliza deja cu cea a actrițelor Norma Shearer și Greta Garbo. Rolurile sale înfățișau adesea tinere femei muncitoare care găseau, în final, dragostea alături de succesul pe plan financiar, foarte populare în rândul publicului feminin, transformând-o într-una dintre cele mai proeminente și bine plătite vedete de film ale Hollywood-ului, însă statutul său nu a durat mult, ea fiind etichetată “box-office poison” la sfârșitul anilor ‘30. După o absență de aproape doi ani, a revenit în 1945 cu rolul principal din Mildred Pierce, pentru care a câștigat premiul Oscar pentru cea mai bună actriță. În 1955, datorită mariajului cu președintele companiei Pepsi-Cola, Alfred Steele, a devenit implicată în aceasta, fiind aleasă să îi ia locul după moartea sa din 1959, până în 1973. În anii 1960, aparițiile sale pe ecran s-au împuținat, ea retrăgându-se după lansarea horror-ului britanic Trog, în 1970. A murit în 1977.
A fost căsătorită de patru ori, primele trei sfârșindu-se prin divorț, iar al patrulea prin decesul soțului. A adoptat cinci copii, relația dintre ea și Christina fiind descrisă de aceasta din urmă ca fiind plină de abuzuri emoționale și fizice în cartea de memorii “Mommie Dearest”.
| Joan Crawford | |
 | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născută | [1][2][3] San Antonio, SUA[4] |
| Decedată | (73 de ani)[5][6][1][2][3] New York, SUA[7] |
| Înmormântată | Ferncliff Cemetery[*] |
| Cauza decesului | cauze naturale[*] (cancer pancreatic) |
| Părinți | Thomas Le Sueur[*][8] Anna Johnson[*][8] |
| Frați și surori | Hal LeSueur[*] |
| Căsătorită cu | Douglas Fairbanks, Jr. (–) Franchot Tone[*] (–) Phillip Terry (–) Alfred Steele[*] (–) |
| Cetățenie |  SUA |
| Religie | Știință Creștină |
| Ocupație | actriță actriță de film[*] dansatoare[*] model actriță de televiziune[*] femeie de afaceri |
| Premii Oscar | |
Cea mai bună actriță (1946) pentru Mildred Pierce Joan Crawford în 1928 | |
· 1910: Akira Kurosawa (黒澤 明 Kurosawa Akira) (n. 23 martie 1910 - d. 6 septembrie 1998) a fost un important regizor, producător și scenarist japonez, considerat unul dintre cei mai de valoare artiști din țara sa, și printre numele mari ale cinematografiei universale.
· 1912: Wernher Magnus Maximilian, Freiherr von Braun, cunoscut mai ales ca Wernher von Braun (n. 23 martie 1912, Wyrzysk, Prussia, d. 16 iunie1977, Alexandria, Virginia, SUA) a fost un om de știință germano-american, pionier și vizionar al dezvoltării tehnologiei și zborurilor rachetelor.
Wernher von Braun, conducător al programului german de creare a rachetelor germane (cea mai cunoscută fiind „celebra” rachetă” V-2) atât înainte de-al Doilea Război Mondial, cât și în toiul lui, a fost adus în Statele Unite, împreună cu o bună parte a echipei sale științifice de la Peenemünde, printr-o operație secretă numită Operațiunea Paperclip. A devenit cetățean al Statelor Unite.
A lucrat la programul militar american ICBM (Intercontinental ballistic missiles "rachete balistice intercontinentale"), apoi la NASA, ca director al Centrului Marshall pentru Zboruri Spațiale (Marshall Space Flight Center) și ca șef al proiectului rachetei Saturn V, superracheta anilor 1960 care a permis Statelor Unite să lanseze în spațiu nave din ce în ce mai performante din seria programului spațial Apollo, care a culminat cu aselenizarea astronauților în misiunile spațiale Apollo 11, Apollo 12, Apollo 14, Apollo 15, Apollo 16 și Apollo 17.[12]
Von Braun este unanim considerat „părintele” programului spațial al Statelor Unite, fiind de asemenea amintit ca liderul științific al echipei de specialiști din Germania Nazistă care a proiectat și realizat racheta V-2, care a ucis peste 7.000 de oameni în Marea Britanie în 1944 și 1945 (la care se adaugă un număr și mai mare de victime în anii de dezvoltare și testare în Germania a rachetei, la Peenemünde și în alte locuri).
.svg){kind=small}
.svg){kind=small}
· 1912 - S-a născut actorul Geo Barton. Rolul care l-a consacrat este “Lică” din “Moara cu noroc” (regizor Victor Iliu) (m.10.06.1983).
· 1914: George Sbârcea (n. , Toplița, România – d. , București, România) a fost un compozitor, muzician și muzicolog român, jurist neprofesant, jurnalist, funcționar public, editor de carte, scriitor și traducător[1], promotor al tango-ului clasic argentinian, foarte cunoscut și apreciat în Bucureștiul anilor 1930 și 1940, precum și în România interbelică. A folosit și pseudonimul Claude Romano[2], în perioada sa de compozitor și de lider de orchestră itinerantă.[3]
* 1915: Jacques Vergotti (n. 23 martie 1915, Sighireanu, Județul Ialomița (interbelic) - d. 16 decembrie, 1999, Bridgeport, Connecticut, SUA) a fost un căpitan de jandarmi care a îndeplinit funcția de ofițer de ordonanță al regelui Mihai I al României și care apoi, cu gradul de maior, în calitate de prefect al palatului, l-a însoțit pe rege în exil în Elveția după ce acesta a abdicat ca urmare a Loviturii de stat de la 30 decembrie 1947.[1][2]
În perioada „României dodoloațe” (interbelică) a fost extrem de cunoscut și prețuit. Printre cele mai cunoscute melodii ale sale se numără și cântecele de muzică ușoară „Ionel, Ionelule”, „De ce ai plecat?”, „Dar-ar naiba-n tine, dragoste”, „Inimioară, inimioară, Anișoară”, și multe tangouri, așa cum este „Un tangou de adio”
George Sbârcea s-a născut la Toplița Română (astăzi orașul Toplița), la 23 martie 1914, ca fiu al medicului și, ulterior, colonelului în rezervă al Armatei Române, Constantin Sbarcea. A rămas orfan de tată în 1923, la numai 9 ani, având o soră și alți doi frați.
Studiile elementare le-a făcut la Toplița, iar cele gimnaziale și liceale la Reghin. A studiat dreptul la Cluj. Nefiind deloc atras de domeniul juridic, dar fiind extrem de talentat la a intrepreta și compune muzică, fire rebel-romantică, George Sbârcea și-a creat propria sa orchestră cu care a cântat în diverse localuri din Transilvania, printre care se pot aminti Cluj, Satu Mare, Sibiu și Timișoara.[5] Familia a fost total contra „activității muzicale itinerante” a lui George.
George Sbârcea a devenit cunoscut în Bucureștiul interbelic odată cu lansarea melodiei „Ionel, Ionelule”, în 1937. Primele interprete ale melodiei au fost Lulu Nicolau și Lizette Verea, un duet de succes în acele timpuri. Melodia a fost preluată de cântăreți din Germania, Franța și țările scandinave„A fost picătura care a umplut paharul. Mama, dar și familia sa nu agreau ideea ca un tânăr de perspectivă, cu studii juridice finalizate, să fie «muzicant» care cântă în localuri. Pe deasupra era și nepot de Patriarh, Miron Cristea.
| George Sbârcea | |
 George Sbârcea | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | Toplița, România |
| Decedat | (91 de ani) București, România |
| Cetățenie | România |
| Ocupație | compozitor muzician muzicolog[*] jurnalist scriitor traducător |
| Activitate | |
| Studii | Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj |
* 1915: Jacques Vergotti (n. 23 martie 1915, Sighireanu, Județul Ialomița (interbelic) - d. 16 decembrie, 1999, Bridgeport, Connecticut, SUA) a fost un căpitan de jandarmi care a îndeplinit funcția de ofițer de ordonanță al regelui Mihai I al României și care apoi, cu gradul de maior, în calitate de prefect al palatului, l-a însoțit pe rege în exil în Elveția după ce acesta a abdicat ca urmare a Loviturii de stat de la 30 decembrie 1947.[1][2]
Tatăl său, agronomul Miltiade Bergotis, era căsătorit franțuzoaica Lilli Cousin. Străbunicul lui Jacques era grec din insula Cefalonia. În timpul Primului Război Mondial familia a ajuns la Paris, unde au făcut afaceri în domeniul automobilelor și petrolului, și și-a schimbat numele în Vergotti. După terminarea războiului, familia lui Miltiade a revenit în România iar tatăl lui Jacques a înființat la Brașov societatea de rafinare a petrolului, „Petrogen“.[3]
Copil fiind, Jacques a fost admis la școala primară săsească din Brașov. În 1925, Jacques s-a înscris la Liceul Real Dr. Ioan Meșotă. După ce tatăl său a murit, mama sa s-a recăsătorit cu colonelul Vladimir Șerbănescu, comandantul Batalionului 2 Vânători de Munte care l-a ajutat pe Jaques să intre la Școala Pregătitoare de Ofițeri de la București, în 1932.[3][4]
Pe când Jacques Vergotti era locotenent în armata română, generalul Ion Antonescu, care îi cunoștea familia, l-a numit ofițer de ordonanță al regelui.[5]
Curând după ce a ajuns la palat, a devenit „favoritul” reginei-mamă Elena, la rândul ei grecoaică. Crezând că se poate baza pe protecția acesteia, a început să încalce disciplina militară, omițând să salute ofițerii superiori lui în grad, inclusiv pe generali, devenind arogant și încrezut. Ofițerii superiori, ofuscați de comportamentul său, l-au reclamat generalului Antonescu. Acesta a luat măsuri ferme, pe baza unui decret lege care îi obliga pe toți ofițerii din armata română să facă un stagiu de 3 luni pe front, și a dat dispoziții să fie emis ordinul 168 din 6 mai 1942 al MAN-Cabinet, prin care locotenentul Vergotti a fost mutat la compania de poliție a diviziei a 4-a infanterie, cu plecare în 24 de ore. Astfel, el a fost trimis pe front la 7 mai 1942, de unde s-a întors cu puțin înainte de 23 august 1944. Această trimitere pe front a făcut-o pe regina-mamă să-l urască și să-l dușmănească pe Antonescu, ură care a contribuit consistent la Lovitura de stat de la 23 august 1944.[5]
Căpitanul Jacques Vergotti a fost numit la 20 noiembrie 1944, prin decret regal, ca ofițer de ordonanță în cadrul Casei Militare Regale[6], fiind citat cu prenumele eronat Jaques.
Pe 30 decembrie 1947, Jacques Vergotti a fost chemat devreme la Ministerul de Război pentru a semna acte de demisie din armată și renunțare la pensie. De la Ministerul de Externe i s-a dat un pașaport cu ștampila «fără drept de înapoiere în țar㻓, iar Emil Bodnăraș l-a însărcinat să-l însoțească pe fostul monarh la plecarea din țară.[3]
În 1950, la Lausanne, Jacques a cunoscut-o pe Catherine Maher, ziaristă la The New York Times, cu care s-a căsătorit. Au avut o fetiță, Lilli Maria Emilia Vergotti, și un băiat, Neculai. Tot în 1950, Jacques a primit viza de emigrare în SUA. S-a stabilit cu familia în Bridgeport, statul Connecticut. Aici a predat istorie și științe politice la Universitatea Sacred Heart până a ieșit la pensie.[3]
A decedat la Bridgeport, la vârsta de 84 de ani.[2]
La „UCL School Of Slavonic And East European Studies Library” se găsește din 1990 colecția Vergotti, constând din copiile a 220 de pagini dactilografiate, cu titlul “Memoirs of a Romanian-American 1940-1990” (Memoriile unui româno-american, 1940-1990)
* 1917: Paneth Farkas (n. 23 martie 1917, Cluj - d. 23 iunie 2009, Cluj) a fost un jucător de tenis de masă român de etnie maghiaro-evreiască. A fost vicecampion european la tenis de masă.[1] A fost eroul unui documentar al lui Steven Spielberg.[1]În cariera sa de jucător de tenis de masă, Paneth Farkas a câștigat Cupa României (în 1935 și 1947), 9 titluri de campion național, în probele de echipe, la "dublu bărbați" și "dublu mixt", precum și numeroase titluri de vicecampion la "simplu"
· 1922 - S–a născut actorul italian Ugo Tognazzi („Tragedia unui om ridicol”, „Ultimul minut”) (m.27.10.1990).
· 1926 - S-a născut violonistul Ştefan Gheorghiu.
· 1932: Casiu Valeriu Barbu, muzicolog român
· 1936 - S-a născut Louisiana Red (Iverson Minter), bluesman american.
· 1940 - S-a născut Alan Blaikley, compozitor britanic, vocalist britanic (Showaddywaddy).
* 1942: Michael Haneke (n. 23 martie 1942, München) este un regizor și scenarist austriac cunoscut pentru stilul său sumbru. Multiplu premiat la Festivalul Internațional de Film de la Cannes. Filmele sale tematizează adesea problemele și eșecurile societății moderne. Haneke a lucrat în televiziune, teatru, cinema. În afară de munca sa ca regizor, predă regie la "Filmacademy Viena".
La Festivalul de Film de la Cannes 2009, filmul său The White Ribbon a câștigat Palme d'Or pentru cel mai bun film și la cea de-a 67-a ediție a Globului de Aur, filmul a obținut premiul pentru cel mai bun film străin. În 2012, filmul său, Amour a avut premiera și a concurat la Festivalul de Film de la Cannes 2012.[4][5] Filmul a câștigat Palme d'Or, Haneke obținând astfel prestigiosul premiu pentru a doua oară în trei ani și plasându-l într-un club de elită de numai șapte locuri.[6] De asemenea, filmul a primit cinci nominalizări la Premiile Oscar inclusiv la Cel mai bun Film, Cel mai bun Regizor și Cea mai bună Actriță pentru Emmanuelle Riva.[7] Haneke a făcut filme în limba franceză, germană și în limba engleză.
· 1944 - S-a născut cîntăreaţa americană Diana Ross.
· 1949: S-a nascut cantaretul de muzica folk roman Mircea Vintila. Mircea Vintilă este un interpret român de muzică folk, cu o activitate discografică și concertistică bogată. A urmat Școala de Muzică (clasa violă). A terminat „Liceul Lazăr” și apoi a absolvit Institutul de Construcții în anul 1974. A cântat alături de alți prestigioși artiști (Mircea Florian, Marcela Saftiuc, Doru Stănculescu) la primul festival studențesc de folk din anul 1971, la clubul „303” al Politehnicii bucureștene, apoi la clubul „Universitas”, la „Casa de Cultură a Studenților” și în Cenaclul Flacăra. La a doua ediție a Festivalului „Primăvara baladelor” câștiga „Marele Premiu” cu piesa „Lordul John”. Cu piesa „Bade Ioane” câștigă premiul „Teletop” al Televiziunii Române, iar cu piesa „Făt Frumos” caștigă premiul Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România. A editat primul disc single, Pământul deocamdată – Mielul, în anul 1974. În 1975 lansează un alt disc single, Hanul lui Manuc – Bade Ioane. Urmează primul LP de mare succes in 1976, intitulat Crezul meu, o parte din piese fiind orchestrate de Dan Andrei Aldea. În 1982 urmează un alt LP Peripeții noi și apoi, în 1986, un alt album, intitulat Mircea Vintilă. (Titlul original era Se retrage la Vatra Luminoasă, dar nu a fost acceptat.) În perioada 1978-1984 au fost editate două compilații folk pe care apare în total cu patru piese. În 1990 primește Marele Premiu pentru întreaga Activitate în cadrul Festivalului Național de Muzică Folk „Om bun”. Urmează o serie de turnee in Austria, Franța, Germania, Rusia și Slovacia. Susține spectacolul „Față în față cu lumea” la Teatrul „Bulandra”, alături de Florian Pittiș, cu care în anul 1992 editează albumul Nu trântiți ușa. La acest album colaborează pentru prima dată cu Mircea Baniciu și Vlady Cnejevici, care s-au implicat ca orchestratori în realizarea materialului. În 1992 fondează împreună cu Mircea Baniciu, Florian Pittiș și Vlady Cnejevici grupul Pasărea Colibri, desfășurînd o prestigioasă activitate discografică și de turneu în țară și străinătate (SUA, Canada, Germania).
* 1950: Constantin Dascălu (n. 23 martie 1950) este un deputat român, ales în 2012 din partea Partidului Democrat Liberal.
* 1950: Constantin Dascălu (n. 23 martie 1950) este un deputat român, ales în 2012 din partea Partidului Democrat Liberal.
În timpului mandatului a trecut la grupul parlamentar al Partidului Național Liberal.
· 1952: Ciolac Viorel, profesor matematician
* 1952: Kim Stanley Robinson (n. 23 martie 1952) este un scriitor american de science fiction, cunoscut mai ales pentru Trilogia Marte. Lucrările sale tratează constant subiecte ecologice și sociologice. Multe dintre romanele sale par să rezulte direct din fascinația sa pentru știință, fiind vizibilă experiența sa de cercetător timp de 15 ani și pasiunea sa de o viață pentru planeta Marte.
* 1952: Kim Stanley Robinson (n. 23 martie 1952) este un scriitor american de science fiction, cunoscut mai ales pentru Trilogia Marte. Lucrările sale tratează constant subiecte ecologice și sociologice. Multe dintre romanele sale par să rezulte direct din fascinația sa pentru știință, fiind vizibilă experiența sa de cercetător timp de 15 ani și pasiunea sa de o viață pentru planeta Marte.
Lucrările lui Robinson au fost catalogate de critici drept știință romanțată.[2]
Robinson a fost îndrumător la atelierul de creație Clarion Workshop în 2009. În 2010, Robinson a fost oaspete de onoare la ediția World Science Fiction Convention cu numărul 68 care s-a ținut în Melbourne, Australia. În aprilie 2011, Robinson a ținut o conferință la universitatea din California, Santa Cruz, în cadrul seminarului Capitalismul Regândit, atrăgând atenția asupra naturii ciclice a capitalismului
· 1953 - S-a născut Chaka Khan (Yvette Marie Stevens), cântăreaţă americană.
* 1956: José Manuel Durão Barroso (n. , Lisabona, Portugalia[1]) este un om politic portughez, fost prim-ministru și ministru de externe al Portugaliei, care a îndeplinit funcția de președinte al Comisiei Europene din 2004 până în 2014.
* 1956: José Manuel Durão Barroso (n. , Lisabona, Portugalia[1]) este un om politic portughez, fost prim-ministru și ministru de externe al Portugaliei, care a îndeplinit funcția de președinte al Comisiei Europene din 2004 până în 2014.
José Manuel Durão Barroso este un jurist specializat pe relații internaționale.
El a fost ministru de externe al Portugaliei între 1991 și 1995, înainte de a-și perfecționa studiile la Universitatea Georgetown din Statele Unite.
După ce a câștigat alegerile legislative în martie 2002, el s-a ocupat de formarea guvernului portughez și de convingerea majorității pentru a-l susține.
Partidul său, Partidul Social-Democrat (centru-dreapta), cu 40,12% și 102 locuri din 230, s-a aliat cu conservatorii (Partidul Popular) care au obținut 8,75% din voturi și 14 locuri, și a căror program este de inspirație naționalistă. Ca prim-ministru, a luat câteva hotărâri controversate. El a susținut Invazia Irakului din 2003, căreia majoritatea portughezilor s-au opus, și este responsabil pentru reducerea cheltuielilor publice.
· 1957: Șerban Alexandru, scriitor român
* 1961: Steve Holmes (n. 23 martie 1961, Sibiu, cu numele de Cristof Cristian) este un actor și regizor de filme pentru adulți. În 1968 a emigrat împreună cu familia sa în Germania. A început carierea pornografică în 1996. Din 2002 trăiește și lucrează preponderent în Budapesta și Los Angeles.
* 1963: López Caro (n. 23 martie, 1963 în Lebrija, Andaluzia Spania) este un antrenor spaniol de fotbal.
* 1963: José Miguel González Martín del Campo, cunoscut ca Míchel[1](pronunție în spaniolă: /ˈmitʃel/; n. 23 martie 1963 în Madrid), este un fost fotbalist spaniol care a jucat ca mijlocaș dreapta, și actual antrenor.
* 1961: Steve Holmes (n. 23 martie 1961, Sibiu, cu numele de Cristof Cristian) este un actor și regizor de filme pentru adulți. În 1968 a emigrat împreună cu familia sa în Germania. A început carierea pornografică în 1996. Din 2002 trăiește și lucrează preponderent în Budapesta și Los Angeles.
* 1963: López Caro (n. 23 martie, 1963 în Lebrija, Andaluzia Spania) este un antrenor spaniol de fotbal.
* 1963: José Miguel González Martín del Campo, cunoscut ca Míchel[1](pronunție în spaniolă: /ˈmitʃel/; n. 23 martie 1963 în Madrid), este un fost fotbalist spaniol care a jucat ca mijlocaș dreapta, și actual antrenor.
· 1966: S-a nascut muzicianul Marti Pellow, membru al popularei trupe Wet Wet Wet.
· 1966: Camelia Ciobanu, pictoriță româncă
* 1966: Marin Hinkle (n. 23 martie 1966) este o actriță americancă, probabil cea mai binecunoscută pentru rolul lui Judith Melnick, fosta soție a lui Alan Harper din serialul Two and a Half Men și pentru rolul Judy Brooks din Once Again.
Hinkle s-a născut în Dar es Salaam, Tanzania, fata lui Rodney Hinkle un decan de facultate și profesor și a lui Margaret R. Hinkle, judecătoare a Curții Supreme de Justiție a statului 
Massachusetts. [1] A mers la Brown University și la New York University (NYU).
Massachusetts. [1] A mers la Brown University și la New York University (NYU).Și-a început cariera în telenovela Another World. A jucat-o și pe Judy Brooks în emisiunea anulată de pe ABC, Once and Again din 1992-2002.
A avut câteva apariții ca invitat la emisiuni ca: Spin City, Law & Order: SVU, Without a Trace, ER, House și de două ori ca personaje diferite la Law & Order.
Hinkle apare acum în serialul Two and a Half Men cu Charlie Sheen și Jon Cryer ca fosta soția nevrotică a lui Alan, Judith.
Filmografie:
- Angie (1994) (Young Joanne)
- Milk & Money (1996) (Carla)
- Breathing Room (1996) (Larissa)
- I'm Not Rappaport (1996) (Hannah)
- Show & Tell (1998) (Pea)
- Chocolate for Breakfast (1998) (Amy)
- Once and Again (1999–2002) (Judy)
- Sam the Man (2000) (Shelly)
- Killing Cinderella (2000) (Karen)
- Frequency (2000) (Sissy Clark)
- Final (2001) (Sherry)
- WW3 (2001)
- The Next Big Thing (2001) (Shari Lampkin)
- I Am Sam (2001) (Patricia)
- The Year That Trembled (2002) (Helen Kerrigan)
- Dark Blue (2002) (Deena Schultz)
- Two and a Half Men (2003–prezent) (Judith Melnick) (69 Episoade)
- House (2005) (Naomi)
- Who's the Top? (2005) (Alixe)
- Fielder's Choice (2005 TV Movie) (Holly)
- The Ex (2007 film) (2007) (Karen)
- Turn the River (2008) (Ellen)
- Quarantine (2008) (Kathy)
- The Haunting of Molly Hartley (2008) (Jane Hartley)
- What Just Happened (2008) (Vanity Fair Coordinator)
- Weather Girl (2009) (Jane)
- Brothers & Sisters (2009) (Courtney)
- Imagine That (2009)
Este cunoscut pentru rolul său Ursus (bodyguardul Lygiei) din Quo Vadis (2001 film) de Jerzy Kawalerowicz.
* 1968: Fernando Ruiz Hierro (pronunție în spaniolă: /ferˈnando ˈʝero/; n. 23 martie 1968) este un fost fotbalist spaniol care juca pe postul de fundș central, mijlocaș defensiv sau libero. E cunoscut mai mult pentru perioada în care a jucat la Real Madrid și la naționala Spaniei, evoluând în peste 500 de meciuri oficiale pentru Galactici și în aproape 100 de meciuri pentru Spania, cu care a participat la 4 Campionate Mondiale și la 2 Campionate Europene.[1] Cu Merengues, el a câștigat de 5 ori La Liga și de 3 ori UEFA Champions League pe durata celor 15 ani petrecuți la echipa madrilenă.
În iunie 2018 Hierro a fost numit prompt antrenor al naționalei Spaniei, după ce Julen Lopetegui a fost demis.
· 1970: Marian Stere, solist, textier de muzică ușoară român
* 1970: Ronald Gasparic (n. 23 martie 1970, Brăila - d. 24 iulie 1991, București) a fost un poet român.
S-a născut la Brăila într-o familie de intelectuali. În anul 1981, la vârsta de 11 ani, obține un premiu pentru poezie de la revista „Cronica”. În această revistă i-a fost publicat și primul poem. A mai publicat poezie în revistele literare Amfiteatru, Contemporanul, Limba și literatura română, și Luceafărul.[1]
A fost student la Facultatea de Elecroenergetică din Iași.
În iulie 1991, aflându-se în vacanță la Brăila, a fost bătut de cinci foști colegi de clasă și a decedat după o săptâmână la 24 iulie într-un spital din București.
A scris:
- Plâns la zâmbetul meu, Editura Cartea Românească, București, 1992
- Universul oblic, Editura Princeps, Iași, 1995
- Rămân pământ de soare, Editura Paralela 45, Pitești, 2007
| Ronald Gasparic | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | 23 martie 1970 Brăila |
| Decedat | 24 iulie 1991 București |
| Naționalitate | română |
| Ocupație | poet |
| Activitatea literară | |
| Specie literară | poezie |
| Operă de debut | Plâns la zâmbetul meu |
· 1973: Bojana Radulović (în sârbă Бојана Радуловић, în maghiară Bojana Radulovics; n. 23 martie 1973, în Subotica, RSF Iugoslavia, astăzi în Serbia)[1] este o fostă mare handbalistă iugoslavă și ungară care conduce actualmente academia de handbal a Dunaújvárosi NKS.
* 1973: Jerzy Dudek (pronunție în poloneză: [ˈjɛʐɨ ˈdudɛk]; n. 23 martie 1973, Rybnik, Polonia) este un fost fotbalist polonez.
* 1973: Milorad Mažić (chirilic: Милорад Мажић; n. 23 martie 1973) este un arbitru sârb de fotbal.
* 1975: Valer-Daniel Breaz, cunoscut mai ales ca Daniel Breaz (n. 23 martie 1975),[1] este un matematician, profesor universitar, senator român (ales în 2016 pentru un mandat de patru ani, 2016 - 2020) și fostul ministru al culturii din România.
* 1973: Jerzy Dudek (pronunție în poloneză: [ˈjɛʐɨ ˈdudɛk]; n. 23 martie 1973, Rybnik, Polonia) este un fost fotbalist polonez.
* 1973: Milorad Mažić (chirilic: Милорад Мажић; n. 23 martie 1973) este un arbitru sârb de fotbal.
* 1975: Valer-Daniel Breaz, cunoscut mai ales ca Daniel Breaz (n. 23 martie 1975),[1] este un matematician, profesor universitar, senator român (ales în 2016 pentru un mandat de patru ani, 2016 - 2020) și fostul ministru al culturii din România.
La data de 21 noiembrie 2018[2] a fost confirmat ca Ministru al culturii din România, înlocuindu-l pe George Ivașcu, care fusese ministrul anterior al culturii. Între 2 august și 4 noiembrie 2019 a asigurat și interimatul ministerului educației, după ce fosta ministră Ecaterina Andronescu a fost revocată.
* 1975: Svetlana Pasičnik (în ucraineană Светлана Пасечник, n. 23 martie 1975, în Ovidiopol) este o fostă handbalistă ucraineană naturalizată în Croația și care a jucat pentru echipa națională a Croației pe postul de intermediar dreaptaPasičnik a început să joace handbal în Ucraina natală, la „Inguș” Kirovohrad, unde a evoluat timp de 7 ani.[2]
În 1998, ea a decis să joace în străinătate și a ales clubul croat RK Zvečevo Požega. După trei ani în care a apărat culorile acestei echipe, Pasičnik s-a transferat în Slovenia, la M. Degro Piran. În 2002 a revenit în Croația, unde, timp de 9 ani, a evoluat pentru echipele aflate pe primele două locuri în campionatul intern, RK Lokomotiva Zagreb și RK Podravka Koprivnica. Cu acestea ea a cucerit 7 titluri și 6 Cupe ale Croației. În 2006, Pasičnik a ajuns cu Podravka până în finala Cupei EHF.[3]
În 2011, Svetlana Pasičnik s-a transferat în Rusia, la Zvezda Zvenigorod,[4][1] cu care a jucat în același an sferturile de finală ale Cupei Cupelor EHF.[5]
După doar un an la Zvezda, în 2012, Pasičnik s-a retras din activitate la vârsta de 37 de ani.
· 1976: Michelle Monaghan (n. 23 martie 1976), pe numele său întreg Michelle Lynn Monaghan, este o actriță americană binecunoscută pentru rolurile sale din Misiune: Imposibilă III, Kiss Kiss Bang Bang, Gone Baby Gone, Made of Honor, The Heartbreak Kid, Eagle Eye sau Source Code.
Monaghan s-a născut la Winthrop, Iowa. Este fiica lui Sharon (născută Hammel), care avea un centru de îngrijire familială în casa unde s-a născut actrița, și Robert Monaghan, un fermier, muncitor al unei fabrici.[1][2][3] Are doi frați mai mari, Bob și John[4] și familia sa a adăpostit peste zece copii în 12 ani cât timp au deținut adăpostul.[5] A absolvit liceul în 1994, din East Buchanan, unde a fost șefă de clasă și a jucat în mai multe piese de teatru. După absolvire s-a mutat la Chicago, unde a studiat jurnalismul la Columbia College. În timpul studiilor și-a început cariera de model. A lucrat în Statele Unite ale Americii, Milano, Singapore, Tokyo și Hong Kong. Mai avea un an până termina jurnalismul, dar a hotărât să se mute la New York pentru a-și continua cariera de actor.
Primele sale roluri au fost foarte mici. A apărut în serialul Young Americans de două ori, în Lege și Ordine, ambele în 2001. Și-a făcut debutul pe marele ecran în anul acela cu un mic rol în filmul Perfume, urmat de un alt rol, tot atât de mic în filmul Unfaithful.
Pe 5 noiembrie 2008 a născut o fetiță, Willow Katherine.
| Michelle Monaghan | |
 Michelle Monaghan la premiera filmului Misiune: Imposibilă III în aprilie 2006. | |
| Date personale | |
|---|---|
| Nume la naștere | Michelle Lynn Monaghan |
| Născută | (43 de ani) Winthrop, Iowa, Statele Unite |
| Căsătorită cu | Peter White (2005–prezent) |
| Cetățenie | SUA |
| Ocupație | actriță producător de film model actriță de televiziune[*] actriță de film[*] |
| Activitate | |
| Alma mater | Columbia College Chicago[*] |
| Ani de activitate | 1996–prezent Michelle Monaghan în 2011 |
* 1977: Jorge Daniel Espinosa (n. la 23 martie 1977 în Stockholm, Suedia) este un regizor de film suedez de origine chilienă.[1] A regizat filme ca Easy Money(2010) și Casa conspirativă(2012).
* 1978: Walter Adrián Luján Samuel (născut Wálter Adrián Luján, pe 23 martie1978) este un fotbalist argentinian retras din activitate
* 1980: Ryan Day (n. ,[2][3] Pontycymer[*], Bridgend, Regatul Unit) este un jucător galez de snooker.
Australia) este un jucător de fotbal, în prezent legitimat la echipa Mareeba Bulls.
* 1983: Hakan Balta (n. 23 martie 1983, Berlin, Germania) este un fotbalist turccare evoluează în prezent, pe postul de fundaș stânga, la GalatasarayIstanbul și la echipa națională de fotbal a Turciei
* 1983: Sir Mohamed Muktar Jama „Mo” Farah (n. 23 martie 1983, Mogadishu, Somalia) este un alergător de distanță britanic de origine somaliană specializat pe 5000 și 10.000 m.
* 1985: Marina Dmitrović (n. 3 martie 1985, în Belgrad, RSF Iugoslavia)[1] este o handbalistă sârbă care joacă pentru clubul românesc Corona Brașov. Dmitrović, care evoluează pe postul de intermediar dreapta, a făcut parte și din echipa națională a Serbiei care a câștigat medalia de argint la Campionatul Mondial din 2013.
* 1985: Ilie Iordache (n. 23 martie 1985, București) este un fotbalist român sub contract cu Săgeata Năvodari.
* 1985: Christianne Mwasesa Mwange (n. 23 martie 1985, în Lubumbashi) este o handbalistă din Republica Democrată Congo care joacă pentru echipa națională a țării sale
* 1989: Jean-Eric Maxim Choupo-Moting ; n. 23 martie 1989) este un fotbalist germano-camerunez care evoluează pe postul de atacant la clubul francez PSG și pentru echipa națională de fotbal a Camerunului.
* 1989:Michael Len Williams II (n. 23 martie 1989), cunoscut sub numele de Mike Will Made It (uneori stilizat Mike WiLL Made-It)[1] sau simplu Mike Will, este un producător de discuri, rapper și compozitor american. Este cunoscut pentru producerea de beaturi trap pentru mai mulți artiști din sudul SUA, dar de asemenea și pentru hiturile „Black Beatles” de Rae Sremmurd, „Mercy” de GOOD Music, „No Lie” de 2 Chainz, „Bandz a Make Her Dance” de Juicy J, „Pour It Up” de Rihanna, „Love Me” de Lil Wayne, „Body Party” de Ciara, „We Can't Stop” de Miley Cyrus, „First Day Out the Feds” de Gucci Mane și „Formation” de Beyoncé. A lansat cinci mixtape-uri.
| Daniel Espinosa | |
 Daniel Espinosa în 2013 | |
| Date personale | |
|---|---|
| Nume la naștere | Jorge Daniel Espinosa |
| Născut | (42 de ani) Trångsund, Stockholm |
| Cetățenie |  Suedia |
| Ocupație | Regizor, scenarist, producător |
| Activitate | |
| Alma mater | National Film School of Denmark[*] |
| Ani de activitate | 2003–prezent |
* 1980: Ryan Day (n. ,[2][3] Pontycymer[*], Bridgend, Regatul Unit) este un jucător galez de snooker.
Day a ocupat poziția a 6-a în lume în sezonul 2009/10. A realizat breakul maxim în 2014 la Haining Open.
În 2018 a câștigat și turneul Romanian Masters de la București după o finală împotriva lui Stuart Bingham. Este deținătorul trofeului de la Riga Masters dar și de la Gibraltar Open, ambele turnee de clasament mondial.
* 1982: John Wayne Srhoj (n. 23 martie 1982 în 
Australia) este un jucător de fotbal, în prezent legitimat la echipa Mareeba Bulls.* 1983: Hakan Balta (n. 23 martie 1983, Berlin, Germania) este un fotbalist turccare evoluează în prezent, pe postul de fundaș stânga, la GalatasarayIstanbul și la echipa națională de fotbal a Turciei
* 1983: Sir Mohamed Muktar Jama „Mo” Farah (n. 23 martie 1983, Mogadishu, Somalia) este un alergător de distanță britanic de origine somaliană specializat pe 5000 și 10.000 m.
* 1985: Marina Dmitrović (n. 3 martie 1985, în Belgrad, RSF Iugoslavia)[1] este o handbalistă sârbă care joacă pentru clubul românesc Corona Brașov. Dmitrović, care evoluează pe postul de intermediar dreapta, a făcut parte și din echipa națională a Serbiei care a câștigat medalia de argint la Campionatul Mondial din 2013.
* 1985: Ilie Iordache (n. 23 martie 1985, București) este un fotbalist român sub contract cu Săgeata Năvodari.
* 1985: Christianne Mwasesa Mwange (n. 23 martie 1985, în Lubumbashi) este o handbalistă din Republica Democrată Congo care joacă pentru echipa națională a țării sale
* 1989: Jean-Eric Maxim Choupo-Moting ; n. 23 martie 1989) este un fotbalist germano-camerunez care evoluează pe postul de atacant la clubul francez PSG și pentru echipa națională de fotbal a Camerunului.
* 1989:Michael Len Williams II (n. 23 martie 1989), cunoscut sub numele de Mike Will Made It (uneori stilizat Mike WiLL Made-It)[1] sau simplu Mike Will, este un producător de discuri, rapper și compozitor american. Este cunoscut pentru producerea de beaturi trap pentru mai mulți artiști din sudul SUA, dar de asemenea și pentru hiturile „Black Beatles” de Rae Sremmurd, „Mercy” de GOOD Music, „No Lie” de 2 Chainz, „Bandz a Make Her Dance” de Juicy J, „Pour It Up” de Rihanna, „Love Me” de Lil Wayne, „Body Party” de Ciara, „We Can't Stop” de Miley Cyrus, „First Day Out the Feds” de Gucci Mane și „Formation” de Beyoncé. A lansat cinci mixtape-uri.
| Mike Will Made It | |
| Date personale | |
|---|---|
| Nume la naștere | Michael Len Williams II |
| Născut | (30 de ani) Marietta, Georgia, SUA |
| Cetățenie | SUA |
| Ocupație |
|
| Activitate | |
| Alte nume | Mike Will |
| Origine | Atlanta, Georgia, SUA |
| Studii | Carlton J. Kell High School[*], Georgia State University[*] |
| Gen muzical | |
| Instrument(e) |
|
| Ani de activitate | 2005–prezent |
| Case de discuri |
|
| Colaborare cu | |
* 1990: Prințesa Eugenie de York (Eugenie Victoria Helena; n. 23 martie 1990) este fiica cea mai mică a Prințului Andrew, Duce de York și a lui Sarah, Ducesă de York. Este a opta persoană în linia de succesiune la tronul britanic.
Beatrice s-a născut la 23 martie 1990 la spitalul Portland din Londra, ca al doilea copil al Prințului Andrew, Duce de York și a lui Sarah, Ducesă de York. Este al șaselea nepot al reginei Elisabeta a II-a și a Ducelui de Edinburgh. De asemenea, este o verișoară îndepărtată a mătușii ei, Diana, prințesă de Wales.
A fost botezată la biserica St Mary Magdalene, Sandringham, de către episcopul de Norwich, la 23 decembrie 1990. A fost primul copil regal care a avut un botez public. Nașii ei au fost: James Ogilvy (vărul tatălui ei), căpitanul Alastair Ross (care nu a putut participa), Mrs Ronald Ferguson (a doua soție a bunicului matern), Mrs Patrick Dodd-Noble și Miss Louise Blacker.[1] A fost numită după Victoria Eugenie de Battenberg, fiica Prințesei Beatrice (fiica cea mică a reginei Victoria) și după Prințesa Helena, a treia fiică a reginei Victoria.[2]
Eugenie și sora ei mai mare Beatrice sunt singurele nepoate ale reginei care dețin titlul de Prințesă conform "Letters Patent" a regelui George al V-lea. Ca toți nepoții reginei, ea este descendentă a regelui Tudor Henric al VII-lea prin fiica lui Margareta. De asemenea, este descendentă a liniei Stuart prin strănepotul Margaretei, Iacob al VI-lea al Scoției (sau Iacob I al Angliei).
| Prințesa Eugenie | |
 Eugenie la primul ei angajament regal, la deschiderea "Teenage Cancer Trust" în Leeds, octombrie 2008. | |
| Date personale | |
|---|---|
| Nume la naștere | Eugenie Victoria Helena |
| Născută | (29 de ani) Spitalul Portland, Londra |
| Părinți | Andrew, Duce de York[1] Sarah, Duchess of York[*][1] |
| Frați și surori | Prințesa Beatrice de York |
| Cetățenie |  Regatul Unit |
| Religie | Biserica Anglicană |
| Ocupație | director[*] patron of the arts[*] |
| Apartenență nobiliară | |
| Titluri | Prințesă |
| Familie nobiliară | Casa de Windsor |
* 1990: Jaime Víctor Alguersuari Escudero (n. 23 martie 1990, Barcelona, Spania) este un pilot de curse spaniol.
* 1992: Kyrie Irving (n. ,[1][2] Melbourne, Australia[3][4]) este un baschetbalist australiano-american care joacă pentru Brooklyn Nets în NBA. Acesta s-a născut în Australia din părinți afro-americani și are dublă cetățenie, reprezentând la nivel internațional SUA.
* 1992: Vanessa Morgan (n. 23 martie 1992, Ottawa, Ontario, Canada) este o actriță și cântăreață canadiană, cel mai bine cunoscută pentru rorurile sale de la Disney Channel. În prezent, aceasta joacă în serialul Riverdale de la CW
* 1996: Alexander Albon (n. , Londra, Regatul Unit) este un pilot de curse thailandez ce concurează în Formula 1 pentru echipa Red Bull Racing. El și-a făcut debutul în Formula 1 în sezonul din 2019, după ce a fost adus în echipa Scuderia Toro Rosso.
* 1992: Kyrie Irving (n. ,[1][2] Melbourne, Australia[3][4]) este un baschetbalist australiano-american care joacă pentru Brooklyn Nets în NBA. Acesta s-a născut în Australia din părinți afro-americani și are dublă cetățenie, reprezentând la nivel internațional SUA.
* 1992: Vanessa Morgan (n. 23 martie 1992, Ottawa, Ontario, Canada) este o actriță și cântăreață canadiană, cel mai bine cunoscută pentru rorurile sale de la Disney Channel. În prezent, aceasta joacă în serialul Riverdale de la CW
| Vanessa Morgan | |
 Vanessa Morgan | |
| Date personale | |
|---|---|
| Nume la naștere | Vanessa Morgan |
| Născută | (27 de ani) Ottawa, Ontario, Canada Ottawa, Canada |
| Cetățenie | .svg){kind=small} Canada |
| Ocupație | cântăreață, dansator, actriță |
| Activitate | |
| Ani de activitate | 2000 - prezent |
După ce a făcut parte din echipa Red Bull Junior Team în 2012, el a fost promovat la mașinile open-wheel sub forma unui loc la EPIC Racing în sezonul 2012 al Eurocup Formula Renault 2.0, terminând pe locul 38 din 49 în anul său de debut. El a rămas în Formula Renault 2.0 încă două sezoane după ce a asigurat un loc la KTR, terminând pe locul 16 în 2013 și pe locul 3 în 2014. În 2015, Albon a trecut la Formula 3, terminând pe locul 7. Un an mai târziu, Albon a semnat cu ART Grand Prix pentru a concura alături de Charles Leclerc în seria GP3, terminând pe locul doi în campionatul la piloți, fiind învins doar de coechipierul său. Albon a primit din nou un loc la ART în 2017 pentru a participa în Campionatul FIA Formula 2 unde și-a încheiat anul pe locul 10. După ce și-a făcut debutul în Formula 1 din 2019 cu Scuderia Toro Rosso, la 12 august 2019 Red Bull Racing a anunțat că Albon îl va înlocui pe Pierre Gasly în echipa seniorului Red Bull, cu schimbul având loc în Marele Premiu al Belgiei din 2019
* 1998: Karina Ibraghimovna Sabirova (în rusă Карина Ибрагимовна Сабирова) (n. 23 martie 1998, în Astrahan)[3] este o handbalistă rusă care joacă pentru clubul GK Astrahanocika și echipa națională a Rusiei.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu