1. /29 MARTIE 2022 - ISTORIE PE ZILE - Evenimente; Nașteri

Evenimente

*  502 - Regele Gundobad emite la Lyon un nou cod de legi (Lex Burgundorum), pentru supusii sai galo-romani si burgunzi. Era o compilație intre dreptul cutumiar burgund, tipic multor coduri juridice germanice ale timpului si dreptul roman.

Saint Sigismund of Burgundy -Fresco by Piero della Francesca – foto preluat de pe en.wikipedia.org

* 1430 - Imperiul Otoman condus de sultanul Murad al II-lea, ocupa orașul bizantin Tesalonic.

Asediul Salonicului (1422–1430) – Parte a Războaielor bizantino-otomane (Imperiul Bizantin în 1400) – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Asediul Tesalonicului a avut loc între 1422 și 1430. În 1423, despotul bizantin Andronic Paleologul a predat orașul Republicii de la Veneția, care și-a asumat sarcina de apărare a sa (zvonul că ar fi fost vândut este neîntemeiat) Otomanii au menținut blocadă navală indelungata, până în 1430, când au atacat și au ocupat cetatea, in care se instalase o foamete cumplita. Orașul a fost supus cu permisiunea sultanilortimp de trei zile jafurilor după capturarea sa în 1430. Prin cucerirea Tesalonicului si a altor intinse regiuni de catre otomani, s-a restrans mult teritoriul Imperiului Bizantin, care a ajuns sa isi exercite autoritatea practic doar la orasul Constantinopol, care avea sa fie cucerit si el in 1453.

* 1461 - Războiul celor două roze: bătălia de la Tutone – Eduard de York o învinge pe Margareta de Anjou și devine regele Eduard al IV-lea al Angliei.

Bătălia de la Towton – foto: en.wikipedia.org

Bătălia de la Towton a avut loc în Duminica Floriilor, pe o vreme cu ninsoare, la 29 martie 1461 pe un platou dintre satele Towton și Saxton din Yorkshire (la circa 19 km sud-vest de York și 3 km sud de Tadcaster). Bătălia a făcut parte din Războiul celor Două Roze, dus între casele York și Lancaster pentru controlul tronului Angliei. Bătălia a fost o victorie decisivă a yorkiștilor. Towton a fost cea mai mare bătălie dată pe pământ britanic. Circa 50.000–80.000 de soldați au luptat în ea, inclusiv 28 de lorzi (aproape jumătate din nobilimea cu titluri de la vremea aceea), predominant de partea lancastriană. Una dintre cele mai frecvent citate cifre este de 42.000 de lancastrieni și 36.000 de yorkiști. A fost și cea mai sângeroasă bătălie dată vreodată pe pământ englez. Pierderile exacte sunt încă în discuție, și sunt extrem de dificil de evaluat cu precizie, estimările fiind în jurul a 28.000 de victime, circa 1% din populația întregii țări la acea vreme.

Eduard al IV-lea - foto: ro.wikipedia.org

Eduard al IV-lea (28 aprilie 1442 – 9 aprilie 1483) a fost rege al Angliei de la 4 martie 1461 până la 2 octombrie 1470, și, din nou, de la 11 aprilie 1471 până la moartea sa.

Gustav IV al Suediei - foto: ro.wikipedia.org

Gustav IV Adolf (n. 1 noiembrie 1778 în Stockholm; d. 7 februarie 1837 în St. Gallen) a fost rege al Suediei din 1792 până în 1809. A fost ultimul rege al Suediei care a fost și conducător al Finlandei.

* 1549 - Este fondat orașul Salvador da Bahia, prima capitală a Braziliei.

* 1599 - Cardinalul Andrei Bathory a devenit principe al Transilvaniei.

Andrei Báthory – foto: ro.wikipedia.org

Andrei Báthory (n. 1563, Șimleu Silvaniei – d. 3 noiembrie 1599, Sândominic) a fost din 1589 arhiepiscop de Varmia, apoi, în anul 1599, principe al Transilvaniei și suzeran al Țării Românești. La 16 octombrie in satul Selimbar, din Transilvania, s-a confruntat cu armata lui Mihai Viteazul, fiind infrant.Andrei Bathrory alege sa fuga dar este prins de secui si decapitat in coliba unui taietor de lemne. Capul sau avea sa fie adus lui Mihai in suspinele sotiei sale, doamna Stanca, cea care se spune ca murmura mereu “saracul popa, saracul popa”. La 1 noiembrie 1599, Mihai a patruns in Alba Iulia asemenea unui mare invingator, iar in curand, avea sa uneasca si Moldova cu Muntenia si Transilvania.

Theodor Aman – “Mihai Viteazul si capul lui Bathory” – foto: ro.wikipedia.org

* 1632 - Este semnat Tratatul de la Saint Germain in urma caruia provincia canadiana Quebec revine sub control francez controlul francez după ce engleziio ocupasera in 1629.

* 1638 - Colonisti suedezi întemeiază Noua Suedie, prima asezare pe teritoriul viitorului stat nord-american Delaware.

* 1677 - Scaunul mitropolitan al Modovei a fost mutat oficial de la Suceava la Iaşi.

* 1809 - Țarul Alexandru I al Rusiei, afirmă în jurămîntul din Porvoo, că Finlanda cucerită în cel de-al treilea război Ruso – Suedez, aparține pentru totdeauna Rusiei.

* 1821 - În momentul începerii mișcării Eteriei, domnul Moldovei, Mihai Suțu, a anunțat hotărîrea sa de a se retrage temporar din Moldova, lăsînd o căimăcămie care să se ocupe de treburile curente și mai ales să asigure Poarta Otomană de supunerea Moldovei.

Drapelul Eteriei – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

În 1821, Eteria a decis declanşarea revoluţiei, dar erorile făcute încă de la început de Alexandru Ipsilanti, devenit epitrop general al Eteriei, aveau să-i creeze grave dificultăţi şi să-l ducă în conflict cu Tudor Vladimirescu, care a condus Revoluţia de la 1821. În cele din urmă, eteriştii l-au asasinat pe Tudor Vladimirescu, care avea ca obiectiv nu numai înlăturarea dominaţiei Porţii, ci şi a domnitorilor fanarioţi greci. Ca urmare a acţiunilor nechibzuite a conducătorilor, revoluţia eteriştilor eşuează, fiind înăbuşită de puterea otomană, şi doar presiunea statelor occidentale îi sileşte pe turci, dupa nouă ani de lupte şi de represiune, să recunoască independenţa Greciei centrale (Etolia, Beotia, Eubeea, Atica, Peloponezul şi ins. Ciclade) în 1839.

* 1828 - Are loc deschiderea în cadrul mănăstirii Trei Ierarhi din Iaşi, Moldova, a Şcolii normale şi a gimnaziului, unde studiile se fac în româneşte.

Trei Ierarhi Church and Tower in 1845 – foto preluat de pe en.wikipedia.org

Mănăstirea Sfinții Trei Ierarhi din Iași este un monument de arhitectură de valoare din România (cod LMI IS-II-a-A-04076) fiind situată în centrul tradițional al Iașului, pe Bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt (fosta Ulița Mare). Biserica Trisfetitelor a fost ridicată de către voievodul Vasile Lupu, între anii 1637-1639, ca necropolă domnească, reflectând aspirația ctitorului spre lumea bizantină, combinând structuri și forme tradiționale cu materiale prețioase și o decorație fastuoasă.

* 1830 - Conform Tratatului de pace ruso-turc de la Adrianopol, au început lucrările Comisiei pentru delimitarea granițelor dunărene dintre Principatele române și Imperiul otoman. Fostele raiale Brăila, Giurgiu, Turnu, împreună cu 30 de insule din Dunăre au fost efectiv realipite Țării Românești. Lacul Brateș a revenit Moldovei.

Schimbările teritoriale rezultate în urma tratatului de la Adrianopol - foto: ro.wikipedia.org

* 1831 - Izbucneste marea revolta a bosniacilor impotriva stapanirii turcesti. Cu toate ca au câștigat mai multe victorii notabile, rebelii au fost în cele din urmă învinsi într-o batălie în apropiere de Saraievo în anul 1832.

* 1847 – În timpul celui de-al doilea razboi mexicano-american, forțele Statelor Unite conduse de generalul Winfield Scott, asediaza si ocupa orasul Veracruz.

* 1848 - Domnitorul Mihail Sturdza înăbuşă mişcarea revoluţionară din Moldova cu forţa armată. În cadrul acestei intervenţii au loc mai multe arestări, iar 13 conducători (printre care şi Alexandru Ioan Cuza) au fost trimişi sub stare de arest la Galaţi, pentru a fi exilaţi în Turcia. Şase dintre cei 13 au reuşit să scape la Brăila, de unde au trecut în Transilvania.

* 1849 - Marea Britanie anexeaza la colonia sa India teritoriul Punjab.

*  1881 - La Teatrul National din Bucuresti are loc premiera piesei “Sânziana și Pepelea”, de Vasile Alecsandri.

* 1889 - În România, se formează un guvern conservator în frunte cu Lascăr Catargiu. Noul guvern vine în urma demisiei guvernului junimist condus de Theodor Rosetti.

Lascăr Catargiu – foto: ro.wikipedia.org

Lascăr Catargiu sau Lascăr Catargi (n. 1 noiembrie 1823, Iași – d. 30 martie 1899, București), om politic român, prim ministru al României pentru patru mandate.

* 1910 - La Viena se semnează Convenţia de comerţ româno-daneză, care va intra în vigoare la 21 iunie 1910.

* 1926 - S-a infiintat Institutul de studii bizantine la București.

* 1929 - La Casa Alba a fost instalat primul telefon, iar Herbert Hoover devine primul presedinte care are instalat un telefon pe biroul sau.

Herbert Hoover in Biroul Oval (1930) – foto: alfa-img.com

Herbert Hoover, pe numele său complet Herbert Clark Hoover, (n. 10 august 1874 – d. 20 octombrie 1964), cel de-al treizeci și unulea președinte al Statelor Unite ale Americii (1929 – 1933) a fost inginer minier, umanitarist și administrator plin de succes. Hoover este unul dintre cei care a fost un exemplu al “Mişcării pentru eficienţă“, parte a “Erei progresului“, argumentând că soluțiile inginerești eficiente vor fi soluțiile tuturor problemelor economice și sociale. Poziția și perspectiva sa au fost zdruncinate de marea criză economică, care a început în timpul președinției sale.

* 1934 - Are loc greva muncitorilor din Anina, România, încheiată cu satisfacerea majorităţii revendicărilor greviştilor. Se acordă mărirea salariului cu 10%, prime şi ajutor familial.

*1940 - Comisarul poporului la Externe, Viaceslav Molotov, a ţinut în Sovietul Suprem al URSS un discurs asupra raporturilor cu România. Afirmând că URSS nu are cu România un pact de neagresiune (ceea ce era cu totul neadevărat, întrucît tratatele de la Londra nu fuseseră denunțate), spunea că aceasta se explică prin existența unei chestiuni litigioase, aceea a Basarabiei, a cărei anexare de către România nu a fost niciodată recunoscută de URSS.

* 1945 - Ministrul comunist Lucretiu Patrascanu, a semnat un Decret-lege ce viza epurarea administratiei publice de functionarii angajati de regimurile anterioare instalarii la 6 martie 1945, a guvernului procomunist marioneta a ocupantilor sovietici condus de dr. Petru Groza.

Lucrețiu Pătrășcanu - foto: historia.ro

Lucrețiu Pătrășcanu (n. 4 noiembrie 1900, Bacău – d. 17 aprilie 1954, Închisoarea Jilava, București) a fost un om politic român, membru al conducerii Partidului Comunist Român, ministru, avocat, sociolog și economist. Pentru o perioadă de timp a fost și profesor la Universitatea București. Licențiat în drept și doctor în științe economice al Universității din Leipzig, Pătrășcanu era o figură rară printre puținii comuniști din România. A fost reprezentant al ilegaliștilor români la Comintern și în alianța politică ce a declarat scoaterea țării din alianța hitleristă în august 1944. Primul comunist devenit ministru a deținut portofoliul Justiției.

* 1951 - Ethel și Julius Rosenberg sunt acuzați de un tribunal american de spionaj si vanzarea de secrete nucleare in favoarea URSS. Vor fi executati pe scaunul electric, doi ani mai tarziu.

Ethel și Julius Rosenberg - foto: ro.wikipedia.org

Ethel și Julius Rosenberg au fost condamnați la moarte sub acuzația de spionaj în favoarea Uniunii Sovietice, îndeosebi pentru furnizarea datelor secrete privind bomba atomică. Procesul Rosenberg a avut răsunet mare în anii 1950. Cazul Rosenberg continuă să fie controversat și astăzi. Sentința de condamnare la moarte a fost pronunțată la 5 aprilie 1951, iar execuția a avut loc la 19 iunie 1953 în închisoarea Sing-Sing din statul New York.

* 1964 - România și Argentina ridică legațiile la nivel de ambasadă.

* 1972 - S-a semnat Convenția cu privire la răspunderea internațională pentru daunele cauzate de obiecte lansate în spațiul extra-atmosferic (adoptată la 29 noiembrie 1971 la a XXVI-a sesiune a Adunării Generale a ONU)

* 1973 - Armata SUA a incheiat retragerea din Vietnamul de Sud, conform Acordului de pace semnat la 27.01.1973 la Paris, situatie ce a condus la prabusirea regimului militar de la Saigon in 1975.

* 1974 - Naveta spatială americană fără echipaj uman, Mariner-10, devine prima nava spațială care a vizitat planeta Mercur, trimițând peste 2.000 de imagini pe Pământ.

Artists’ impression of the Mariner 10 mission. The first mission to perform a gravity assist, it used a flyby of the planet Venus in order to decrease its perihelion. This would allow the spacecraft to meet Mercury on three occasions in 1974 and 1975 – foto: en.wikipedia.org

Mariner 10 a fost o sondă spațială americană lansată de NASA pe 3 noiembrie 1973 pentru a explora planetele Mercur și Venus. A realizat prima survolare a planetei Mercur. De asemenea, a fost primul vehicul spațial care a folosit asistența gravitațională, trecând la 5768 km de Venus. A fost lansată cu aproximativ doi ani după Mariner 9 și a fost ultima sondă din programul Mariner (Mariner 11 și Mariner 12 au fost realocate programului Voyager, devenind Voyager 1 și Voyager 2). Mariner 10 a fost prima navă spațială care a folosit metoda de accelerare gravitațională cu ajutorul planetei Venus. Metoda se folosește pentru a altera cursul inițial în drum spre orbita lui Mercur. Această manevră, inspirată de calculele de mecanica orbitală ale omului de știință italian Giuseppe Colombo, a pus sonda pe o orbită care a adus-o de mai multe ori lângă Mercur. Mariner 10 a folosit presiunea radiantă a soarelui asupra panourilor sale fotovoltaice pentru prima dată ca modalitate de control a altitudinii.

Ilustrație cu instrumentele sondei Mariner 10 – foto: ro.wikipedia.org

Cele 10 instrumente prezente la bord includ:
1. Camera dublă pentru bandă scurtă cu înregistrare digitale pe bandă
2. Spectrometru pentru ultraviolete
3. Radiometru pentru infraroșii
4. Detector de plasma solară
5. Detector de sarcină particule
6. Detector de câmp magnetic
7. Radio ascundere
8. Instrumente de mecanică celestă

* 1978 - La Biserica Radu-Vodă, în cea de-a treia miercuri din Postul Mare, parintele Gheorghe Calciu-Dumitreasa, a continuat seria de prelegeri “7 cuvinte către tineri“, prezentand Cuvântul 4 – Credință și prietenie.

Gheorghe Calciu-Dumitreasa – 7 cuvinte către tineri – Credință și prietenie (cuvântul 4) – 29 martie 1978 – foto preluat de pe gheorghecalciu.ro

La cel de-al patrulea cuvânt, ușa bisericii a fost închisă din dispozițiile organelor represive, astfel încât tinerii au fost nevoiți să se adune în curte iar părintele le-a vorbit din pridvor. Fiecare cuvânt al părintelui dura câteva ore pentru că după fiecare predică, urmau discuții cu tinerii veniți, așa încât Cuvântul se termina pe la doisprezece sau chiar unu noaptea. La sfârșit seminariștii se îndreptau spre dormitoarele lor iar cei veniți de la alte facultăți îl conduceau pe părintele Calciu până la acasă. Nefiind vreun mijloc de transport la orele acelea, iar părintele fiind îmbrăcat cu reverenda, veneau deseori bețivi care îl înjurau că este „popă” care „înșeală lumea”, și aducându-i tot felul de ofense. Însă părintele era înconjurat și protejat de acei tineri, pe care îi considera îngerii săi păzitori.

* 1997 - În România, s-a trecut din nou la ora de vara, prin Ordonanta de Guvern 20/1997, reintroducandu-se un program orar practicat in statele Uniunii Europene.

Fusurile orare mondiale standard – foto: ro.wikipedia.org

Astfel, din ultima duminica a lunii martie, ora 03.00 devine ora 04.00, orarul de vara aplicandu-se pana in ultima duminica a lunii octombrie. Ora de vara a fost introdusa, in Romania, pentru prima data in 1932. Pana in 1939 ora de vara a functionat in fiecare an, intre prima duminica din aprilie (in 1932 – 22 mai), ora 00.00 si prima duminica din octombrie, ora 01.00 (ore locale). Intre 1 aprilie 1940, ora 00.00, si 2 noiembrie 1942, ora 03.00, ora de vara a fost in vigoare permanent in Romania. Din 1943, practica trecerii la ora de vara a fost suspendata. Romania a semnat Conventia fusurilor orare in 1979, iar in 1997, prin ordonanta guvernamentala, orarul de vara a fost corelat cu cel practicat in tarile Uniunii Europene. Intre 1979-1996 s-a trecut la ora de vara in ultima duminica a lui aprilie si la ora de iarna in ultima duminica a lui septembrie. Prin introducerea orei de vara s-a urmarit sa se beneficieze cat mai mult de lumina naturala (a Soarelui) si reducerea folosirii luminii artificiale.

Benjamin Franklin a sugerat introducerea acestei masuri in 1784, dar primii care au introdus ora de vara au fost germanii, incepand cu anul 1916 (intre 30 aprilie – 1 octombrie). Au urmat britanicii ce au introdus ora de vara tot in 1916 (intre 21 mai – 16 octombrie), apoi tari precum: Belgia, Danemarca, Franta, Italia, Luxemburg, Olanda, Norvegia, Portugalia, Suedia, Turcia si Tasmania. In prezent ora de vara, este folosita de doar 70 de tari din intreaga lume. Nu toate tarile au aceleasi perioade pentru schimbarea orei de vara. Singura tara mare industrializata care nu a introdus ora oficiala de vara este Japonia. De la 1 mai 1980, China a utilizat ora de vara din 1986 pana in 1991, incetand sa o mai faca de atunci. Tarile ecuatoriale si tropicale nu aplica ora de vara, deoarece durata zilei este egala de-a lungul anului. (Rompres).

* 1998 - La Lisabona podul Ponte Vasco da Gama a fost deschis traficului. Construcția se întinde peste râul Tagus, are o lungime de peste 17 kilometri și este de cel mai lung pod din Europa.

Podul “Vasco da Gama”  – foto: ro.wikipedia.org

Vasco da Gama este un pod suspendat care traversează râul Tagus în apropierea Lisabonei, în Portugalia. Este cel mai lung pod din Europa,[ cu o lungime totală de 17.200 de metri; podul traversează estuarul râului Tagus legând orașele Sacavém și Montijo. A fost numit în cinstea exploratorului Vasco da Gama.

- A fost proiectat să reziste unui cutremur de 4,5 ori mai puternic decât cutremurul care a lovit Lisabona în 1755 (estimat la 8,7 pe scara Richter).

- Poate rezista unei viteze a vântului de 250 km/h.

- Stâlpii de susținere îngropați cel mai adânc, de 2,2 și 1.7 metri diametru, ajung la o adâncime de 85 de metri sub nivelul mării.

- A fost proiectat să dureze 120 de ani.

- Din cauza lungimii sale, a fost nevoie să se ia în calcul și sfericitatea Pământului pentru a așeza corect stâlpii (altfel ar fi apărut o diferență de 80 de centimetri la capătul podului).

- Lățimea podului este de 30 de metri, iar deschiderea principală de 450 de metri.

Construirea podului a început în 1995 și traficul rutier a început pe 29 martie, 1998, după doar 18 luni și chiar înaintea Expo 98, un târg mondial, la 500 de ani de la descoperirea de către Vasco da Gama a căii maritime dintre Europa și India.
Pentru a parcurge podul spre nord trebuie plătită o taxă de 2,15 euro; în sens invers accesul este liber.

* 2004 - Șapte țări din Europa de Est, printre care și România, devin membre oficiale ale NATO.

Accession Ceremony for the Seven New NATO Members – NATO Secretary General’s joint news conference with Foreign Ministers of the seven new members (2 April 2004)
Solomon Passy, Minister of Foreign Affairs, Bulgaria
Antanas Valionis, Minister of Foreign Affairs, Lithuania
Dimitrij Rupel, Minister of Foreign Affairs, Slovenia
Kristiina Ojuland, Minister of Foreign Affairs, Estonia
NATO Secretary General, Jaap de Hoop Scheffer
Mircea Dan Geoana, Minister of Foreign Affairs, Romania
Rihards Piks, Minister of Foreign Affairs, Latvia
Eduard Kukan, Minister of Foreign Affairs, Slovakia – foto credit nato.int

* 2004 - Premierul Adrian Năstase a depus instrumentele de aderare a României la Tratatul Atlanticului de Nord, la Washington. Romania a devenit membru al NATO, alaturi de alte sase state est-europene invitate la summitul de la Praga din noiembrie 2002. La 29 martie 2004, cele sapte state invitate la Summit-ul NATO de la Praga sa devina membre ale Aliantei (Bulgaria, Estonia, Letonia, Lituania, Romania, Slovacia, Slovenia), printre care si Romania, au depus instrumentele de aderare la Departamentul de Stat al SUA, stat depozitar al Tratatului Aliantei Nord Atlantice.

Tari membre NATO

Ceremonia de depunere a instrumentelor de ratificare a protocoalelor de aderare la NATO a avut loc la Departamentul de Stat al SUA din Washington. La festivitate au participat premierii celor sapte state – Romania, Bulgaria, Estonia, Lituania, Letonia, Slovacia si Slovenia -, alaturi de secretarul general al NATO, Jaap de Hoop Scheffer, si de presedintele SUA, George W. Bush. Romania a fost reprezentata de premierul Adrian Nastase, de ministrul Afacerilor Externe, Mircea Geoana, de ministrul Apararii Nationale, Ioan Mircea Pascu, si de consilierul prezidential Corina Cretu. Depunerea instrumentelor de ratificare a Protocoalelor de aderare la NATO a fost urmata, pe 2 aprilie, de ceremonia inaltarii drapelelor de stat ale noilor tari membre. De aceasta data, la festivitate au luat parte numai ministrul Afacerilor Externe si ministrul Apararii Nationale. Cei sapte ministri de externe au fost intampinati de secretarul general al NATO, Jaap de Hoop Scheffer, fiind apoi salutati de omologii lor din celelalte 19 state membre. Integrarea in NATO a marcat revenirea Romaniei in familia tarilor din comunitatea democratica euro-atlantica. Pentru a accentua semnificatia si importanta istorica a integrarii Romaniei in organizatia nord-atlantica, a fost promulgata Legea nr. 390/2004 privind instituirea Zilei NATO in Romania, in prima zi de duminica a lunii aprilie.

CRONOLOGIE: România a aderat la NATO în 2004, după o primă tentativă nereuşită în 1997

* 2004 - Irlanda devine prima țară din lume care interzice fumatul în locurile publice.

* 2005 - Echipa feminină de tenis de masă a României a câștigat pentru a treia oară titlul european.

* 2017 - Premierul britanic Theresa May a semnat scrisoarea oficială pentru activarea Articolului 50 al Tratatului de la Lisabona, declanșând astfel procedura formală de separare a Marii Britanii de Uniunea Europeană.

foto preluat de pe qz.com

Nașteri

·         1553: S-a nascut Vitsentzos (Vikentios Kornaros sau Vincenzo Cornaro, d. 1613/1614), poet cretan, autorul poemului epic romantic Erotokritos. A fost un reprezentant de frunte al Renasterii cretane, si este considerat cel mai mare dintre poeții cretani și una dintre figurile cele mai importante ale literaturii grecesti. A fost fiul unui aristocrat venețiano-cretan si descendent al familiei nobile venețiene Cornaro. A locuit multa vreme în Candia (azi Heraklion), unde a intrat în Accademia dei Stravaganti.

·         1727 - S-a născut coregraful francez Jean Noverre (m.1810), pionier al baletului modern
* 1788: Infantele Carlos al Spaniei (29 martie 1788 – 10 martie 1855) a fost al doilea fiu al regelui Carol al IV-lea al Spaniei și a soției lui, Maria Luisa de Parma. Sub numele de Carlos al V-lea a fost primul pretendent carlist la tronul Spaniei.

Infantele Carlos

Carlos s-a născut la 29 martie 1788 la Palacio Real de Aranjuez. În 1808, Napoleon a capturat Madridul în Bătăllia de la Somosierra și l-a obligat pe tatăl lui Carlos, regele Carol al IV-lea și pe fratele mai mare al lui Carlos, Ferdinand al VII-lea, să renunțe la drepturile asupra tronului spaniol. Dar Carlos care era moștenitor prezumptiv al fratelui său a refuzat să renunțe la drepturile sale, pe care el le considera acordate de Dumnezeu. Din 1808 până în 1814 el și frații săi au fost prizonieri ai lui Napoleon la Valençayîn Franța.

În 1814 Carlos și restul familiei regale spaniole s-au întors la Madrid. În septembrie 1816 el s-a căsătorit cu nepoata lui, Infanta Maria Francisca a Portugaliei (1800–1834), fiica regelui Ioan al VI-lea al Portugaliei și a surorii lui Carlos, Carlota Joaquina. Francisca a fost, de asemenea, sora celei de-a doua soții a fratelui lui Carlos, Ferdinand al VII-lea. Cuplul a avut trei fii:

• Infantele Carlos, Conte de Montemolin (1818–1861), cunoscut drept Conte de Montemolin
• Juan, Conte de Montizón (1822–1887), cunoscut drept Conte de Montizón
• Fernando (1824–1861)

În afara câtorva funcții oficiale, Carlos nu a luat parte în mod semnificativ la guvernarea Spaniei. Ferdinand al VII-lea a găsit necesar să coopereze cu liberalii moderați și să semneze o constituție. Totuși, Carlos a fost cunoscut pentru credința sa fermă în dreptul divin al regilor care să guverneze absolut, ortodoxia rigidă a opiniilor sale religioase și pietatea vieții sale.

În timpul necazurilor revoluționare ale perioadei 1820-1823 ("triennium liberal") Carlos a fost amenințat de către radicalii extremi, dar nici un atac nu s-a făcut asupra lui. Deși au existat anumiți conservatori din Spania care au dorit să-l pună pe Carlos pe tron ​​imediat, Carlos însuși a fost un credincios ferm în succesiunea legitimă și nu a luptat împotriva fratelui său.

Infantele Carlos
Conte de Molina
Date personale
Nume la naștere	Carlos María Isidro Benito
Născut	29 martie 1788 Palatul Real de Aranjuez
Decedat	10 martie 1855 (66 de ani) Triest, Imperiul Austriac
Înmormântat	Catedrala Trieste
Părinți	Carol al IV-lea al Spaniei Maria Luisa de Parma
Frați și surori	Infanta María Amalia of Spain[*] Maria Isabela a Spaniei Maria Louisa a Spaniei Charlotte de Spania Infantele Francisco de Paula al Spaniei Ferdinand al VII-lea al Spaniei
Căsătorit cu	Maria Francisca a Portugaliei Teresa, Prințesă de Beira
Copii	Infantele Carlos, Conte de Montemolin Juan, Conte de Montizón
Cetățenie	Spania
Ocupație	politician
Apartenență nobiliară
Titluri	Conte
Familie nobiliară	Casa de Bourbon
Pretendent carlist sub numele Carlos V
Domnie	1833–1845
Succesor	Carlos VI

·         1790: S-a nascut John Tyler, al 10-lea președinte al Statelor Unite; (d. 1862). John Tyler (n. 29 martie 1790, Greenway, Virginia – d. 18 ianuarie 1862) a fost cel de-al zecelea vicepreședinte și cel de-al zecelea președinte al Statelor Unite ale Americii (1841 – 1845). John Tyler a fost primul președinte american născut după adoptarea Constituției Statelor Unite ale Americii și primul care a ocupat funcția datorită decesului predecesorului său.

·         1815: Costache Caragiale (n. 29 martie 1815 - d. 13 februarie 1877) a fost un actor român, dramaturg și profesor de artă dramatică.

A fost elevul lui Costache Aristia și și-a pus întreaga artă în slujba idealurilor progresiste, democratice ale revoluției din 1848.

Și-a făcut debutul la București în 1835, iar 3 ani mai târziu a organizat primul teatru dramatic în Iași (primul Teatru Național din România). În următorii 15 ani, Costache Caragiale a colaborat cu cele mai importante teatre naționale ale vremii din Botoșani, Craiova, Iași unde a promovat piesele de teatru ale celor mai talentați dramaturgi romani printre care Vasile Alecsandri și Costache Negruzzi.

În 1850 se întoarce în București și doi ani mai târziu devine cel dintâi director al Teatrului Mare (Național).

În 1887 fratele său mai mic, Iorgu Caragiale construiește propriul său teatru în București, iar nepotul său, Ion Luca Caragiale avea să devină cel mai mare dramaturg român.

Lucrări:

• Scrieri a lui Costache Caragiale, 1840
• Epistolă către Grigore Alexandrescu, 1841
• Leonil sau Ce produce disprețul, 1841
• O repetiție moldovenească sau Noi și iar Noi, 1844, comedie
• O soaré la mahala sau Amestecul de dorinți, comedie
• Îngâmfata plăpumăreasă sau Cucoană sunt
• Doi coțcari sau Feriți-vă de răi ca de foc
• Învierea morților
• Urmarea coțcarilor
• Prologul pentru inaugurarea noului teatru din București, (1852), 1881
• Teatrul Național în Țara Românească, (1855), 1867

Costache Caragiale
Costache Caragiale, desen de Stăncescu
Date personale
Născut	29 martie 1815 București, Valahia, Imperiul Otoman
Decedat	13 februarie 1877 (61 de ani) București, Principatele Unite ale Moldovei și Țării Românești
Cetățenie	România
Ocupație	actor dramaturg

* 1843: Paul Gottereau (n. 29 martie 1843, Perpignan - d. 1924, Marly-le-Roi) a fost un arhitect francez. Fusese fiul inginerului Jean Alfred Gottereau (1813 - ?) și al Mariei Catherine Pauline, născută Perrin (28 ani).

Stilul practicat în general de arhitect a fost cel academist beaux-arts, folosind adesea elemente neoclasice. De multe ori, pentru anumite clădiri, arhitectului i-a fost caracteristic stilul eclectic.
Lucrări:

• 1875-1900: Palatul C.E.C. în București
• 1888: Palatul Cotroceni în București
• 1891-1893: Biblioteca Centrală Universitară în București
• 1900-1907: Muzeul de Artă în Craiova
• 1904-1907: Palatul Marincu în Calafat

Paul Gottereau
Palatul fundației Universitare la 1900
Date personale
Născut	29 martie 1843  Perpignan, Franța
Decedat	1904 (60 de ani)[1]  Marly-le-Roi, Franța
Naționalitate	Franța
Cetățenie	Franța
Ocupație	arhitect
Activitate
Clădiri semnificative	Biblioteca Centrală Universitară din București Palatul C.E.C. Muzeul de Artă din Craiova Casa de depuneri la 1900     Palatul Cotroceni la 1900

·         1873: Tullio Levi-Civita, matematician italian (d. 1941)
* 1876: Ioannis Georgiadis (în greacă Ιωάννης Γεωργιάδης; n. 29 martie 1876, Tripoli, Grecia – d. 4 martie 1960) a fost un scrimer grec specializat pe sabie, laureat cu aur la prima ediție a Jocurilor Olimpice moderne.

·         1878 - S-a născut Elena Paximade, cunsocută ca poetă sub numele de Elena Farago

* 1882: Karol Maciej Szymanowski (n. 3 octombrie 1882 în Tymoszówka, dec. 29 martie 1937 în Lozanna) a fost un compozitor, pianist, profesor și critic muzical polonez. A aparținut grupului de compozitori ai Tinerii Polonii, alături de Grzegorz Fitelberg, Lugomir Różycki și Apolinarym Szeluto. Este considerat a fi unul dintre cei mai mari compozitori polonezi, alături de Frédéric Chopin.

Szymanowski provine dintr-o familie poloneza stabilită în Ucraina de la Nipru încă din secolul al XVIII-lea. Satul Tymoszówka a fost moștenit de bunicul său, Feliks Szymanowski. Familia mamei (din casa de Taube) provenea din Kurlandia. Membrii familiei din care provine compozitorul au arătat un interes deosebit față de muzică: bunicul cânta la pian și violoncel, fratele Feliks era pianist iar sora, Stanisława Szymanowska-Korvin, soprană. La vârsta de 7 ani, Karol a început școlirea acasă, punând accentul pe muzică. Activitatea fizică i-a fost limitată datorită unui mic handicap la picior . Mai întâi a studiat sub îndrumarea tatălui său, urmând ca în anul 1892 să înceapă studiile cu Gustaw Neuhaus, profesor de muzică din orașul său. Gustaw Neuhaus a descoperit chemarea către compoziție a micului Szymanowski. În orașul Kirovohrad, Szymanowski s-a familiarizat cu opere muzicale aparținând romantismului, în special a celui german. Mai târziu a studiat în Varșovia cu profesorul Zygmunt Noskowski.

Între anii 1903 și 1905 a locuit în Berlin unde l-a cunoscut pe Richard Strauss, cel care a devenit maestrul său în anii care au urmat. Prima simfonie pe care a compus-o a fost inspirată din muzica acestuia. În 1914, după moartea Jadwigăi Janczewska, a părăsit Zakopane pentru a călători prin Europa. în Franța l-a întâlnit pe faimosul compozitor impresionist Claude Debussy și s-a familiarizat cu muzica lui. Perioada celei mai mari productivități creative a compozitorului a fost cea în care s-a inspirat din muzca lui Debussy.

În timpul războiului a stat în satul părintesc Tymoszówka, lucrând intensiv. A compus atunci, printre altele, Simfonia a 3-a, Concertul pentru vioara nr. 2 și Cvartetul de coarde nr. 1. În timpul Revoluției Bolșevice, familia Szymanowski și-a pierdut proprietățile pământești.

În 1920, Stefan Bartoszewicz, cumnatul lui Szymanowski, care lucra ca funcționar la Ministerul Comerțului din Varșovia, a cumpărat pentru familia Szymanowski o vilă abandonată în orașul Bydgoszcz de germani (în urma unei emigrări în masă, după decizia Tratatului de la Versailles cu privire la recunoașterea independenței Pomeraniei poloneze și a Voievodatului Polonia Mare). Între 1921 și 1924, a locuit în acea casă (situată pe strada Koziteluskin, Nr. 5 din cartierul Bielawy) împreună cu mama sa, Anna Szymanowska, cu sora, Stanisława, și cu fratele său Feliks. Atunci a început o nouă perioadă a creației sale. A compus, printre altele, cântece pentru ciclul de poezii al lui Julian Tuwim sub numele „Słopiewnie”, scriind și eseuri despre Igor Strawinskiși Frédéric Chopin. La jumătatea anilor `20, familia s-a mutat în Varșovia, unde Karol a avut primele mari succese artistice și ulterior a devenit primul rector al Conservatorului din Varșovia.

Szymanowski era homosexual^[4]. Opera Król Roger (1918-1924) este una dintre lucrările sale care conțin motive homoerotice. Printre acestea se numără și poezii. A abordat în mod direct tematica homosexualității în nuvela Efebos (scrisă între 1917 și 1919) pe care i-a dedicat-o iubitului său, Boris Kochno, dansator în vârstă de 15 ani, care provenea dintr-o familie de nobili ruși. După plecarea sa la Paris, Boris urma să fie implicat în relații amoroase cu Sergei Diaghilev și Cole Potter. Nuvela a ars în septembrie 1939, în locuința vărului compozitorulu, Jarosław Iwaszkiewicz, care a făcut un rezumat detaliat al operei. Totuși, un capitol, dedicat chiar lui Kochno (tradus in limba rusă de însuși Szymanowski), a fost salvat. Acest fragment a fost publicat în Germania^[5]. Pentru lucrările literare din anii `30 a primit medalia de aur a Academiei Poloneze de Literatură.

În anul 1930, suferind de tuberculoză, Szymanowski s-a stabilit permanent in „Vila Atma” din Zakopane (în prezent parte a Muzeului National din Cracovia). Cât timp a locuit aici, a condus Academia de Muzică din Varșovia (1930-1922) și a frecventat un sanatoriu din Elveția pentru tratamente. Deoarece sistemul digestiv al compozitorului a fost afectat de tuberculoză, acesta nu putea să mănânce nimic. A murit în somn, în clinica „du Signal” din Lausanne, Elveția.

Pentru creațiile muzicale de o importanță deosebită în cultura poloneză și cea universală, pe 2 Aprilie 1937, președintele Ignacy Mościcki i-a oferit post-mortem lui Karol Szymanowski Marele Cordon al Ordinului Polonia Restituta.

A fost îngropat în Cripta Zasłużonych na Skałce din Cracovia. Inima lui a ars pe 6 august 1944 în timpul Revoltei din Varșovia, împreuna cu Capela Sióstr Sercanek din Biserica Sf. Cruce. Cu ocazia aniversării a 125 de ani de la nașterea compozitorului și a 70 de ani de la moartea acestuia, pe 16 noiembrie 2006, Seimul Poloniei a ales anul 2007 ca fiind anul lui Karol Szymanowski.

În ultimii ani s-a produs o reînviere a operelor compozitorului. Cel care a făcut posibil acest lucru este dirijorul Sir Simon Rattle, care a înregistrat cu a sa “City of Birmingham Orchestra”, pentru concernul EMI, patru albume monografice (printre care unul dublu) conținând: Simfonia a 3-a, Stabat Mater, Litania do Marii Panny, Pieśni księżniczki z baśni (Cântecele prințesei din basme; cu Iwona Sobotka) precum și două concerte de vioară. Aceste înregistrai au primit două premii prestigioase Grammophon Awards. În discografia dirijorului se gasesc de asemenea Harnasie, Król Roger, Pieśni miłosne Hafiza (cu Magdalena Kozena), și de asemenea a 4-a Simfonie Concertantă.

În prima fază a creației sale, Szymanowski a fost influențat în mod clar de curentul romantic, urmărind tehnica lui Richard Strauss, și a ilustrului compozitor Chopin. Începând cu 1914, s-a predat influenței impresionismului, devenind unul dintre cei mai importanți reprezentanți ai modernismului. Szymanowski a dobândit un stil muzical propriu, foarte liric, sprijinit pe o orchestrație bogată și inovatoare. Timpul petrecut in Zakopane i-a influențat creația muzicala, introducând în muzica sa motive folclorice poloneze, inclusiv din zonele Podhale și Kurpie.

A scris 79 lucrări:

• Muzică vocală:
  • Cântece : 29
  • Muzică corală: 6
• Muzică instrumentală:
• Simfonii: 4
• Concerte: 2
• Muzică de cameră: 11
• Alte forme orchestrale: 5
• Opere: 2
• Operete: 1
• Balet: 2
• Lucrări pentru pian: 17

Karol Macej Szymanowski
Date personale
Nume la naștere	Karol Maciej Szymanowski
Născut	03 octombrie 1882  Tymoszówka, Ucraina Tîmoșivka, Ucraina
Decedat	29 martie 1937  Lausanne, Elveția Lausanne, Elveția[1][2]
Cauza decesului	cauze naturale[*] (tuberculoză)
Cetățenie	Imperiul Rus  A Doua Republică Poloneză
Ocupație	Compozitor, Pianist, Critic muzical

·         1889: Warner Baxter (n. 29 martie 1889, Ohio, SUA, d. 7 mai 1951, California) a fost un actor american de teatru și film laureat al premiului Oscar.

Warner Baxter
Warner Baxter
Date personale
Născut	29 martie 1889[1][2][3][4]  Columbus, SUA
Decedat	7 mai 1951 (62 de ani)[1][2][3][4]  Beverly Hills, SUA
Înmormântat	Forest Lawn Memorial Park[*]
Cauza decesului	cauze naturale[*] (pneumonie)
Căsătorit cu	Winifred Bryson[*]
Cetățenie	SUA
Ocupație	actor actor de teatru[*] actor de film inventator
Activitate
Cauza decesului	pneumonie
Premii	Premiul Oscar pentru cel mai bun actor (1929)

* 1891: Yvan Goll (n. 29 martie 1891 - d. 27 februarie 1950) a fost un scriitor alsacian, de limbă franceză și germană. Numele său este legat atât de suprarealismul francez, dar și de expresionismul german.

Opera:

• 1916: Recviem pentru morții Europei ("Requiem pour les morts de l'Europe")
• 1922: Matusalem sau burghezul veșnic ("Mathusalem oder der ewige Bürger")
• 1924: Grajdul lui Augias ("Der Stall des Augias")
• 1925: Poeme de dragoste ("Poèmes d'amour")
• 1926: Poeme de gelozie ("Poèmes de jalousie")
• 1926: Poeme despre viață și moarte ("Poèmes de la vie et de la mort")
• 1927: Microbul aurului ("Le microbe de l'or")
• 1936/1939: Cântecul lui Ioan-fără-Țară ("La chanson de Jean sans Terre").

Yvan Goll
Yvan Goll
Date personale
Născut	29 martie 1891[2][3][4][5][6][7][8]  Saint-Dié-des-Vosges, Franța
Decedat	27 februarie 1950 (58 de ani)[2][3][4][5][6][7][8]  Paris, Franța[9]
Înmormântat	Cimitirul Père-Lachaise[10]
Căsătorit cu	Claire Goll[*]
Cetățenie	Germania  Franța
Ocupație	poet traducător scriitor
Activitate
Limbi	limba germană limba franceză[1]

·         1895: Ernst Jünger (n. 29 martie 1895 - d. 17 februarie 1998) a fost un scriitor, eseist și gânditor politic german.

Inițial, în scrierile sale idealizează războiul ca experiență determinantă în viața individului, ca apoi să devină adversar al nazismului și să denunțe dictatura.

Stilul său se caracterizează prin rafinament, transparență și fascinație plastică.

S-a născut la Heidelberg într-o familie de intelectuali (tatăl său era doctor în chimie). A crescut la Hanovra, unde a urmat școala între 1901 și 1913. A studiat biologia la Leipzig și Napoli, și ulterior, în calitate de entomolog a descoperit numeroase specii de insecte. A servit o perioadă în Legiunea străină din Africa de Nord și s-a remarcat în Primul Război Mondial, a fost rănit și decorat cu Medalia de Merit. Între 1919 și 1923 a fost ofițer al Armatei Republicii de la Weimar. În 1927 s-a mutat la Berlin. Inițial a simpatizat mișcarea nazistă, dar deja în 1933 s-a distanțat de regimul lui Hitler, care tocmai preluase puterea. A colaborat la numeroase ziare de dreapta, precum „Standarte”, „Die Kommenden” și „Der Vormarsch”. A participat la al Doilea Război Mondial, având gradul de căpitan. Aderența sa la ideologia nazistă din anii douăzeci s-a transformat ulterior într-o acerbă critică a acesteia, mai ales după ce prietena sa, Else Lasker-Schüler, a fost molestată de Gestapo. S-a căsătorit în 1925 cu Gretha von Jeinsen. A avut doi fii, dintre care unul a murit la doar 18 ani în luptele din Italia, la finele anului 1944.

În pofida controversatei sale relații cu nazismul, Junger este considerat ca unul dintre cei mai importanți gânditori și scriitori germani ai secolului XX. Personalitate puternică, marcată de nonconformism și de fascinația „experiențelor-limită”, el a suscitat deopotriva admirație nemărginită și contestare aprigă. Lucrările sale (proză artistică, eseuri, jurnale) s-au bucurat de o audiență extrem de mare în lumea întreagă. De-a lungul îndelungatei sale vieți (a trăit 103 ani!) a scris mai bine de 50 de cărți, inclusiv romanul autobiografic Furtuna de oțel („In Stahlgewittern”, 1920) în care povestește despre experiența sa din Primul Război Mondial. Romanul l-a inspirat pe Camil Petrescu în momentul când acesta a scris „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război”

Scrieri:

• 1920: În furtuni de oțel ("In Stahlgewittern")
• 1925: Lupta ca experiență interioară ("Der Kampf als inneres Erlebnis")
• 1929/1938: Inima aventuroasă ("Das abenteuerliche Herz")
• 1939: Pe falezele de marmură ("Auf der marmorklippen")
• 1942: Grădini și șosele ("Gärten und Strassen")
• 1944: Pacea ("Der Friede")
• 1949: Heliopolis.

Ernst Jünger
Ernst Jünger
Date personale
Născut	29 martie 1895[2][3][4][5][6][7][8][7][9][10]  Heidelberg, Imperiul German[11][12][13]
Decedat	17 februarie 1998 (102 ani)[2][3][4][5][6][7][8][7][9][10][14]  Riedlingen, Germania[15]
Frați și surori	Friedrich Georg Jünger[*]
Naționalitate	germană
Cetățenie	Germania
Religie	catolicism
Ocupație	scriitor
Limbi	limba germană[1]
Activitatea literară
Subiecte	războiul
Specie literară	roman, jurnal, eseu
Opere semnificative	În furtuni de oțel Lupta ca experiență interioară Heliopolis
Note
Premii	Pour le Mérite Order of Merit of Baden-Württemberg[*] Prix mondial Cino Del Duca[*] Marea Cruce a Ordinului de Merit al Republicii Federale Germania[*] Schiller Memorial Prize[*] Premiul Goethe[*] Ordinul bavarez Maximilian pentru științe și arte[*] Immermann-Preis[*] honorary doctor of the University of Madrid Complutense[*] Literaturpreis der Stadt Bremen[*]

·         1899: Lavrenti Pavlovici Beria (în limbile georgiană: ლავრენტი ბერია, Lavrenti Pavles dze Beria, rusă Лаврентий Павлович Берия), n.29 martie 1899 – d.23 decembrie 1953, a fost un politician și mareșal, ministrul afacerilor interne (din 1938 -NKVD, apoi din 1941 al NKVD și NKGB unificate), însărcinat cu serviciile de securitate și represiune în regimul sovietic, unul din principalii responsabili ai epurărilor staliniste din deceniul al patrulea, deși el a fost implicat doar în fazele sale finale. I se atribuie și organizarea masacrului de la Katyn, în cursul căruia au fost asasinați aproximativ 22.000 de ofițeri și intelectuali polonezi.

După moartea lui Stalin, ca prim-viceprim-ministru, a fost promotorul unor măsuri de liberalizare și reformă. În iunie 1953 a fost arestat de colegii săi din conducerea partidului și, acuzat de mai multe crime, a fost judecat, condamnat la moarte și executat prin împușcare pe 23 decembrie 1953 

Primele acuzații de agresiune sexuală și sadism sexual împotriva lui Beria au fost exprimate de secretarul CC al PCUS Nicolai Șatalin, în plenara CC-ului din 10 iulie 1953, cu două săptămâni după arestarea lui Beria. Șatalin a afirmat că Beria avusese relații sexuale cu numeroase femei și că se îmbolnăvise de sifilis, ca urmare a relațiilor întreținute cu prostituatele. Șatalin s-a referit la o listă prezumtivă ținută de una dintre gărzile de corp ale lui Beria, listă în care s-ar fi aflat numele a 25 de femei cu care Beria ar fi întreținut relații intime. Cu timpul, acuzațiile de natură sexuală s-au amplificat. Hrușciov a scris în memoriile sale: „Ne-a fost dată o listă cu peste 100 de nume de femei. Ele îi erau aduse lui Beria de oamenii săi. Iar el avea pentru toate mereu același truc: le invita la cină și propunea să bea în sănătatea lui Stalin. În vin, el amesteca niște somnifere...”

În anii 1980, relatările despre agresiunile sexuale ale lui Beria s-au îmbogățit cu cele de viol. Unul dintre biografii lui Beria, Anton Antonov-Ovseienko, a menționat într-un interviu unul dintre jocurile sexuale ale lui Beria, care avea să primească numele de „jocul florii lui Beria”.^[5]

Au circulat și numeroase relatări despre violențele lui Beria, torturile și uciderea sadică a victimelor sale. De prin anii 1970, moscoviții au început să colporteze zvonuri despre osemintele găsite în curtea, pivnița sau nișele din pereții reședinței lui Beria, clădire devenită între timp sediul ambasadei Tunisiei. Asemenea povestiri au continuat să apară și în diverse publicații. În decembrie 2003, ziarul londonez Daily Telegraph publica o știre conform căreia, în timpul unor lucrări de reparație din ambasadă, ar fi fost găsite în pivniță oseminte într-o pungă din material plastic.^[5]

Membrii familiei lui Beria și fostul șef al spionajului sovietic Pavel Sudoplatov au respins ferm orice aserțiune că Beria ar fi torturat, ar fi ucis și și-ar fi îngropat victimele la reședința oficială din Moscova.

Beria cu fiica lui Stalin, Svetlana și Stalin în plan secund

În perioada postbelică, când Stalin se apropia de vârsta de 70 de ani, s-a declanșat o luptă pentru succesiune printre apropiații dictatorului. La sfârșitul războiului, cel mai probabil succesor părea a fi Andrei Jdanov, liderul de partid al Leningradului din timpul războiului, când Jdanov și Beria deveniseră rivali. După 1946, Beria s-a aliat cu Malenkov pentru a bloca ascensiunea lui Jdanov.

În ianuarie 1946, Beria a părăsit șefia NKVD-ului, păstrând, totuși, controlul asupra problemelor de securitate națională prin postul de adjunct al premierului Stalin. La conducerea NKVD-ului i-a urmat Serghei Kruglov, care nu făcea parte din cercul de fideli ai lui Beria, iar un protejat al lui Beria, Vsevolod Merkulov a fost înlocuit la șefia MGB de Viktor Abakumov. Kruglov și Abakumov au început o epurare a oamenilor loiali lui Beria din diferitele structuri de comandă ale sistemului de securitate. În timp scurt, un singur om din anturajul lui Beria se mai afla într-o poziție de putere, ministrul-adjunct la Interne, Stepan Mamulov. În lunile următoare, Abakumov a derulat operațiuni polițienești importante, unele cu sprijinul lui Jdanov, de multe ori la ordinul direct al lui Stalin, de fiecare dată însă fără consultarea lui Beria.

Una dintre primele asemenea operațiuni a fost cea din octombrie 1946 împotriva Comitetului antifascist evreiesc, care a dus la uciderea lui Solomon Mihoels și la arestarea mai multor membri ai mișcării. Campania a avut efecte secundare asupra lui Beria, care fusese inițiatorul mișcării în 1942.

Jdanov a murit subit în august 1948, iar Beria și Malenkov au trecut la consolidarea puterii lor prin îndepărtarea apropiaților lui Jdanov și înscenarea așa-numitei „afaceri Leningrad”. Printre numeroșii colaboratori ai lui Jdanov executați, au fost adjunctul acestuia, Alexei Kuznețov, planificatorul economiei sovietice Nikolai Voznesenski, liderul local de partid Piotr Popkov și premierul RSFS Ruse, Mihail Rodionov. După moartea lui Jdanov, Nikita Hrușciov părea singura alternativă posibilă la cuplul Beria-Malenkov.

În primii ani postbelici, Beria a coordonat înființarea polițiilor politice de tip sovietic în statele est-europene intrate în sfera de influență a Moscovei. Beria a selecționat personal comandanții noilor poliții secrete din țările est-europene. Mai mulți dintre aceștia erau evrei. Începând cu anul 1948, Abakumov a inițiat o investigare a acelor comandanți aleși și desemnați de Beria. Campania a culminat cu arestarea în noiembrie 1951 a lui Rudolf Slánský, Bedřich Geminder și a altor lideri cehoslovaci. Ei au fost inculpați sub acuzațiile de sionism, cosmopolitism și de furnizarea de armament Israelului. (deși aceasta s-a făcut, la timpul său, foarte probabil, cu știrea și consimțămantul conducerii Uniunii Sovietice) În total, 14 lideri comuniști cehoslovaci, dintre care 11 erau de origine evreiască, au fost judecați, condamnați și executați la Praga. (Vezi și Procesele de la Praga).

Campania începută de Abakumov a fost continuată de succesorul său, Semion Ignatiev. La 13 ianuarie 1953 a fost anunțată, prin publicarea unui articol în ziarul Pravda, descoperirea unui așa-numit „complot al doctorilor”. Mai multe somități medicale sovietice au fost acuzate de complot la otrăvirea unora dintre liderii sovietici. Au fost arestați 37 de medici (dintre care 17 evrei). Unii istorici au afirmat, fără dovezi concludente, că Stalin ar fi intenționat să organizeze deportarea întregii populații evreiești sovietice în Orientul Îndepărtat.

La câteva zile după moartea lui Stalin, Beria a eliberat toți medicii arestați, a anunțat că toate probele fuseseră contrafăcute și a ordonat arestarea ofițerilor MGB implicați direct în acțiunea contra medicilor.

La începutul deceniului al șaselea, scăderea încrederii lui Stalin în acolitul său Beria s-a remarcat în cazul mingrelian. Practic, a fost vorba de o serie de înscenări împotriva liderilor de partid din regiunea Samegrelo a RSS Gruzine, acuzați de tentativă de secesiune și trădare în favoarea occidentulului. Prin această acțiune s-a reușit eliminarea influenței lui Beria în chiar ținutul lui natal.

Stalin a murit la 5 martie 1953, la patru zile după o petrecere la care participaseră Beria și alți lideri. În memoriile sale, fostul ministru de externe Viaceslav Molotov a pretins că Beria ar fi insinuat că l-ar fi otrăvit pe Stalin.

După moartea lui Stalin, Beria a fost numit prim-ministru adjunct și a redevenit șef al Ministerului de Interne, care a fost comasat cu Ministerul Securității. Aliatul său, Gheorghi Malenkov, a devenit prim-ministru și, pentru un scurt răstimp, cel mai puternic lider sovietic. Beria era al doilea om de stat în URSS, dar, din cauza lipsei calităților de conducător ale lui Malenkov, putea deveni cel mai puternic om din umbră. Hrușciov în schimb a fost ales secretar general al PCUS.

Unele surse susțin că Beria s-ar fi aflat în prima linie a mișcării de liberalizare și reformă de după moartea lui Stalin ^{[necesită citare]}. A denunțat public „complotul medicilor” ca fiind o „fraudă”, a anchetat și a rezolvat „misterul” morții lui Solomon Mihoels și a fost inițiatorul unei amnistii, prin care peste un milion de deținuți nepolitici au fost eliberați din lagărele de muncă forțată. În aprilie, Beria a semnat un decret de „interzicere a torturii” în închisorile sovietice. Tot pe seama lui Beria au fost puse și „liberalizarea” politicii față de naționalitățile neruse din URSS, iar în domeniul politicii externe inițierea unor reforme economice și politice în RDG.^{[necesită citare]}

Unii istorici consideră că inițiativele sale de „liberalizare” ar fi fost doar manevre tactice prin care urmărea să acapareze puterea. Beria, ca și ceilalți lideri sovietici în frunte cu Hrușciov și Malenkov, era legat indisolubil de perioada stalinistă. Anularea și condamnarea numeroaselor excese din epoca lui Stalin ar fi fost de fapt o politică pragmatică și nu rezultatul unei dorințe sincere de schimbare.

În epocă, liderii sovietici angajați în lupta pentru putere priveau cu suspiciune inițiativele aparent reformiste ale lui Beria. ^{[necesită citare]}. Inițial, Hrușciov nu a putut să distrugă alianța Malenkov-Beria, dar ocazia favorabilă a apărut în iunie 1953, când, în Berlinul Răsăritean, a izbucnit o revoltă împotriva regimului comunist. (Vezi și Revoltele din Germania de Răsărit din 1953). După unele surse, pragmaticul Beria ar fi plănuit negocierea reunificării Germaniei și încetarea Războiului Rece în schimbul unui ajutor economic american masiv, similar celui primit de URSS în timpul războiului. ^{[necesită citare]} Tulburările din RDG i-au convins pe Molotov, Malenkov și Nicolai Bulganin că politica lui Beria primejduia puterea sovietică. La numai câteva zile de la izbucnirea revoltei din Berlin, Hrușciov i-a convins pe principalii lideri de partid să-l elimine pe Beria de pe scena politică. Beria a fost abandonat și de principalul său aliat, Malenkov.

Relatările despre căderea lui Beria sunt controversate. Potrivit unei versiuni recente, Hrușciov a convocat o ședință a prezidiului CC al PCUS pentru ziua de 26 iunie; în ședință a lansat un atac dur la adresa lui Beria, pe care l-a acuzat că ar fi fost în slujba spionajului britanic. Beria a fost luat prin surprindere. Au vorbit împotriva lui și alți membri ai prezidiului, iar Hrușciov a propus demiterea sa imediată. Malenkov a apăsat un buton de pe biroul său – semnal convenit dinainte cu mareșalul Gheorghi Jukov – și un grup de ofițeri de armată aflați într-o încăpere alăturată au intrat în cameră și l-au arestat pe Beria. A fost dus, inițial, într-o închisoare militară din Moscova, apoi într-un buncăr al cartierului general al districtului militar al capitalei. Ministrul apărării Nicolai Bulganin a ordonat unei divizii de tancuri de gardă și unei divizii de infanterie să plece la Moscova pentru a descuraja orice încercare a forțelor de la Interne loiale lui Beria de a-l salva.

Au fost arestați și oamenii săi de încredere: Vsevolod Merkulov, Bogdan Kobulov, Serghei Golghidze, Vladimir Dekanozov, Pavel Meșik și Lev Vlodzimirski.

Pravda a anunțat arestarea lui Beria, la inițiativa lui Malenkov, abia la 10 iulie. În ziar, el era acuzat de „activități criminale împotriva partidului și statului”. În decembrie s-a anunțat că Beria și șase dintre acoliții săi se aflau „pe statele de plată ale agenturilor de spionaj străine”, „conspirau de mai mulți ani să pună mâna pe putere în Uniunea Sovietică și să restaureze capitalismul”.

Beria și oamenii săi de încredere au fost judecați într-o ședință specială a Curții Supreme de Justiție a URSS, inculpații neavând drept la avocat și la recurs. Mareșalul Ivan Konev a fost președintele de ședință.

Beria a fost declarat vinovat de:

1. Trădare. S-a afirmat, fără vreo dovadă, că, „până în momentul arestării sale, Beria a menținut și dezvoltat legăturile sale secrete cu servicii străine de informații”. În particular, încercările făcute prin intermediul ambasadorului Bulgariei în anul 1941 de a iniția tratative de pace cu Germania nazistă au fost calificate drept „trădare” și nu s-a menționat nicio clipă că Beria acționase la ordinele explicite ale lui Stalin și Molotov. S-a mai afirmat, fără nicio dovadă, că Beria, care fusese implicat, în 1942, în organizarea apărării Caucazului, ar fi încercat să permită Forțelor Axei să ocupe regiunea. S-au făcut, de asemenea, afirmații nedovedite conform cărora, „plănuind cucerirea puterii, Beria a încercat să obțină sprijinul statelor imperialiste cu prețul violării integrității teritoriale a Uniunii Sovietice și al transferului unor părți ale teritoriului URSS către statele capitaliste”. Aceste afirmații au fost făcute ca urmare a unei propuneri făcute de Beria, care afirmase, la un moment dat, că ar fi fost rezonabil să se cedeze Regiunea Kaliningrad Germaniei, Republica Sovietică Socialistă Moldovenească Republicii Populare Române, o parte a Kareliei Finlandei și Insulele Kurile Japoniei, în scopul îmbunătățirii relațiilor externe ale Uniunii Sovietice.
2. Terorism. Ordinul dat de Beria pentru executarea a 25 de prizonieri politici în octombrie 1941, persoane care nu fuseseră judecate și condamnate, a fost declarat act de terorism.
3. Activitate contrarevoluționară în timpul războiului civil. În 1919, Beria a lucrat în serviciile de securitate ale Republicii Democrate Azerbaidjan.
4. Viol. Beria a fost declarat vinovat de violarea în 1949 a unei fete de 16 ani.

Toți inculpații au fost condamnați la moarte. La pronunțarea sentinței, potrivit unei depoziții ulterioare făcute de Chiril Moskalenko, Beria ar fi căzut în genunchi și ar fi cerut îndurare, însă, împreună cu ceilalți inculpați, a fost executat imediat, la 23 decembrie 1953. Cadavrul a fost probabil incinerat.

Potrivit altor versiuni, neverificate (printre care și mărturia fiului lui Beria, Sergo), casa lui Beria a fost luată cu asalt la 26 iunie 1953 de o subunitate militară, iar viceprim-ministrul a fost împușcat mortal în timpul acțiunii. Sergo a mai afirmat că unul dintre membrii completului de judecată i-ar fi mărturisit că nu l-ar fi văzut niciodată pe Beria în viață.

Soția și fiul lui Beria au fost deportați la Sverdlovsk. De aici au plecat în 1964. Nina Beria a murit în 1991, în Ucraina, iar Sergo Beria, care a murit în 2000, a continuat până la sfârșit să apere reputația tatălui său.

După moartea lui Beria, MGB (Ministerul Securității) a fost separat de MVD (Ministerul de Interne), a fost redus la statutul de „Comitet” și transformat în KGB.

În luna mai a anului 2000, Curtea Supremă a Federației Ruse a respins cererea formulată de membri ai familiei lui Beria pentru revocarea condamnării din 1953. Cererea de revocare a condamnării a fost făcută în baza legii ruse care permite reabilitarea victimelor acuzațiilor politice false. Curtea Supremă a decis că „Beria a fost organizatorul represiunii împotriva propriului popor și de aceea nu poate fi considerat victimă”. Curtea Supremă a considerat, totodată, că Vladimir Dekanozov, Pavel Meșik și Lev Vlodzimirski au fost vinovați de abuz de putere, însă nu de crime împotriva statului, iar sentința lor a fost comutată postum de la pedeapsa capitală la 25 de ani pedeapsă privativă de libertate.

Primele acuzații de agresiune sexuală și sadism sexual împotriva lui Beria au fost exprimate de secretarul CC al PCUS Nicolai Șatalin, în plenara CC-ului din 10 iulie 1953, cu două săptămâni după arestarea lui Beria. Șatalin a afirmat că Beria avusese relații sexuale cu numeroase femei și că se îmbolnăvise de sifilis, ca urmare a relațiilor întreținute cu prostituatele. Șatalin s-a referit la o listă prezumtivă ținută de una dintre gărzile de corp ale lui Beria, listă în care s-ar fi aflat numele a 25 de femei cu care Beria ar fi întreținut relații intime. Cu timpul, acuzațiile de natură sexuală s-au amplificat. Hrușciov a scris în memoriile sale: „Ne-a fost dată o listă cu peste 100 de nume de femei. Ele îi erau aduse lui Beria de oamenii săi. Iar el avea pentru toate mereu același truc: le invita la cină și propunea să bea în sănătatea lui Stalin. În vin, el amesteca niște somnifere...”

În anii 1980, relatările despre agresiunile sexuale ale lui Beria s-au îmbogățit cu cele de viol. Unul dintre biografii lui Beria, Anton Antonov-Ovseienko, a menționat într-un interviu unul dintre jocurile sexuale ale lui Beria, care avea să primească numele de „jocul florii lui Beria”.^[5]

Au circulat și numeroase relatări despre violențele lui Beria, torturile și uciderea sadică a victimelor sale. De prin anii 1970, moscoviții au început să colporteze zvonuri despre osemintele găsite în curtea, pivnița sau nișele din pereții reședinței lui Beria, clădire devenită între timp sediul ambasadei Tunisiei. Asemenea povestiri au continuat să apară și în diverse publicații. În decembrie 2003, ziarul londonez Daily Telegraph publica o știre conform căreia, în timpul unor lucrări de reparație din ambasadă, ar fi fost găsite în pivniță oseminte într-o pungă din material plastic.^[5]

Membrii familiei lui Beria și fostul șef al spionajului sovietic Pavel Sudoplatov au respins ferm orice aserțiune că Beria ar fi torturat, ar fi ucis și și-ar fi îngropat victimele la reședința oficială din Moscova.

Lavrenti Pavlovici Beria georgiană: ლავრენტი ბერია, Lavrenti Pavles dze Beria rusă: Лаврентий Павлович Берия
Date personale
Născut	23 martie 1899 în Merheuli, lângă Suhumi, Abhazia, Imperiul Rus
Decedat	23 decembrie 1953 (54 de ani)[1][2][3]  Moscova, URSS[4]
Înmormântat	Donskoe Cemetery[*]
Cauza decesului	execuție de către un pluton de execuție
Copii	Sergo Beria[*]
Naționalitate	sovietică
Cetățenie	Imperiul Rus  Republica Democratică Azerbaidjan  Republica Sovietică Socialistă Georgiană  URSS
Religie	ateism
Ocupație	politician revoluționar
Comisar al Poporului pentru Afacerile Interne (NKVD)
În funcție noiembrie 1938 – 26 iunie 1953
Precedat de	Nicolai Ejov
Succedat de	Ivan Serov
Secretar General al Partidului Comunist al RSS Georgiene
În funcție 1931 – august 1938
Precedat de	Samson Mamulia
Succedat de	Kandid Charkviani
Premii	Erou al Muncii Socialiste (1943) Ordinul Lenin (1935) Ordinul Steagul Roșu (1924) Ordinul Suvorov, cl. I[*] (1944) Jubilee Medal "XX Years of the Workers' and Peasants' Red Army"[*] (1938) Medalia „Pentru Apărarea Moscovei”[*] Medal "For the Defence of Stalingrad"[*] Medal "For the Defence of the Caucasus"[*] Medalia „Pentru Victoria asupra Germaniei în Marele Război Patriotic 1941–1945”[*] ...mai multe...
Partid politic	Partidul Comunist al Uniunii Sovietice
Alma mater	Azerbaijan State Oil and Industrial University[

·         1902: Marcel Aymé, dramaturg francez (d. 1967)

·         1908: Virgil Carianopol (n. 29 martie 1908, Caracal - d. 6 aprilie 1984, București) a fost un poet român.

După ce a urmat primii ani de școală la Caracal (1916-1922), s-a înscris la o școală militară de artificieri din București (1924-1930). Între 1934 și 1938 a audiat cursurile Facultății de Litere și Filosofie din București. A lucrat ca salariat civil în diferite servicii ale armatei. Din 1956 până în 1963 a făcut închisoare politică la Aiud și Periprava.^[1]

Virgil Carianopol a colaborat la revista "Viața literară", condusă de George Murnu, revistă la care colabora masiv și Radu Gyr, sub pseudonimul Tartacot.^[2]

A fost afiliat la un moment dat grupului avangardist de la ”unu”, apoi s-a reprofilat după 1936 pe tradiționalism, iar versurile sale postbelice au fost fie etichetate oarecum ”neoclasice”. În plus, a mai fost afiliat și imagismului, fie el din descendența lui Ilarie Voronca sau a lui Serghei Esenin.^[3]

Astfel, opera sa include versuri avangardiste (Un ocean, o frunte în exil), lirică neoclasică, tradiționalistă (Flori de spini, Elegii și elegii) și care exaltă sentimentul național (Ștergar Românesc), precum și memorialistică (Scriitori care au devenit amintiri).

Opera:

• Flori de spin, 1931
• Versuri - Virgil Carianopol, Editura Vraja, București, 1933
• Un ocean, o frunte în exil, editura unu, București, 1934
• Scrisori către plante, Editura Fundației pentru Literatură și Artă "Regele Carol al II-lea", București, 1936 (pentru care este premiat de Societatea Scriitorilor Români)
• Carte pentru domnițe, Editura Cartea Românească, București, 1937
• Frunzișul toamnei mele, Editura Universul Literar, București, 1938
• Scară la cer, Editura Universul Literar, București, 1940
• Poeme de pe front, Editura Bucur Ciobanul, București, 1943
• Versuri, Editura pentru Literatură, București, 1967
• Cântece de amurg, Editura pentru Literatură, București, 1969
• Cântece românești, Editura Militară, București, 1970
• Viorile vârstei, Editura Eminescu, București, 1972
• Lirice, Editura Scrisul Românesc, Craiova, 1973
• Ștergar românesc, Editura Militară, București, 1973
• Scriitori care au devenit amintiri, Editura Minerva, București, 1973 (memorialistică)
• Elegii și elegii, Editura Eminescu, București, 1974
• Arcașul lui Ștefan, București, 1976 (literatură pentru copii?)
• Cântece oltenești, Editura Scrisul Românesc, Craiova, 1977
• Viorile vârstei, Colecția "Cele mai frumoase poezii", Editura Albatros, București, 1978
• Lumini pentru dragostea mea, Editura Eminescu, București, 1978
• 'Peisaj românesc, Editura Militară, București, 1979
• Copilul cu inima de aur. Povești și povestiri istorice, București, 1980 (literatură pentru copii?)
• Copilul și țara, 1981
• Cântec la plecarea verii, Editura Albatros, București, 1982
• Scriitori care au devenit amintiri - Vol. II, Editura Scrisul Românesc, Craiova, 1982 (memorialistică)
• Scară la cer, Colecția "Biblioteca pentru toți", Editura Minerva, București, 1983 (prefață de C. Stănescu
• Cântece pentru mama, Editura Ion Creangă, București, 1984
• La ceasul de taină, Editura Scrisul Românesc, Craiova, 1986
• Vânătoarea de foc. Versuri, Editura Eminescu, București, 1986
• Scrisori către plante, Colecția "Poeți români contemporani", Editura Eminescu, București, 1997 (ediție îngrijită de Virginia Carianopol, cu un cuvânt înainte de Sultana Craia)
• Scriitori care au devenit amintiri. Pagini de jurnal, Editura Universal Dalsi, București, 1999 (ediție îngrijită de Virginia Carianopol)

Virgil Carianopol
Date personale
Născut	29 martie 1908 Caracal, Olt
Decedat	6 aprilie 1984 (76 de ani) București, RS România
Cetățenie	România
Ocupație	poet
Activitate
Limbi	limba română

* 1908: Ernő Grünbaum (n. 29 martie 1908, Oradea - d. 3 aprilie 1945, lagărul de concentrare Mauthausen) a fost un pictor, litograf și grafician româno-maghiar de origine evreiască. Este considerat ca un protagonist al expresionismului român și maghiar, respectiv al cubismului în România.

Fiind născut într-o familie cu lipsă de mijloace financiare, nu a avut posibilitatea să studieze la o universitate. De aceea, după ce a muncit ca tăbăcar și tâmplar a intrat ca ucenic gravor la tipografia Sonnenfeld.^[1]. Dorind să lucreze ca pictor, Ernő Grünbaum a fost angajat la marea tipografie orădeană Adolf Sonnenfeld, unde l-a avut coleg de muncă pe Alex Leon, un prieten al lui Marc Chagall. Aici i s-a deschis posibilitatea de a intra în legătură cu noul curent al avangardei europene.

Prima sa expoziție personală a fost ținută la Clubul ziariștilor din Oradea, iar după aceea a participat în continuare la expoziții. Un an mai târziu, lucrările lui Ernő Grünbaum se puteau deja admira la Expoziția tinerilor artiști, organizată în Palatul Veiszlovits. În anii următori, lucrări ale lui Grünbaum au fost adesea prezente în expoziții, el fiind tot mai mult lăudat și apreciat de criticii săi.

În 1944 a fost închis în ghetoul din Oradea, de unde a fost deportat în lagărul de concentrare Auschwitz. De aici a fost mutat în mai multe lagăre și a decedat la Mauthausen.^[1]

Astăzi se cunosc puține lucrări de ale lui, multe fiind distruse în cel de-al Doilea Război Mondial.

Ernő Grünbaum
Ernő Grünbaum, autoportret, 1935
Date personale
Născut	29 martie 1908  Oradea, Austro-Ungaria
Decedat	anii 1940 (31 de ani)  Lagărul de concentrare Mauthausen-Gusen, Austria
Cetățenie	Ungaria
Ocupație	pictor litograf[*] ilustrator[*]
Activitate
Mișcare artistică	expresionism Ororile războiului     Bărbat fumând trabuc 1     Bărbat fumând trabuc 2

·         1909: Florian Onitza, astrolog român din diasporă (SUA)

·         1912:  Caius Iacob (n. 29 martie 1912, Arad - d. 6 februarie 1992, București) a fost un matematician român, membru al Academiei Române (din 1963). A fost profesor la Universitatea din București și Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj. Cariera universitară și-a început-o în 1935 ca asistent la Școala Politehnică din Timișoara.^[1]

A adus contribuții în domeniile mecanicii fluidelor și analizei matematice, preocupându-se în special de mișcările plane ale fluidelor incompresibile, de mișcările la mari viteze subsonice și supersonice, de soluțiile aproximative în dinamica gazelor, precum și de problema de limită din teoria potențialului.

În 1990 a fost ales senator din partea PNȚCD. Caius Iacob a fost singurul reprezentant al acestui partid în camera superioară a primului parlament ales liber după revoluția din 1989. În cadrul activității sale parlamentare, Caius Iacob a fost membru în grupurile parlamentare de prietenie cu Statul Israel, Republica Franceză-Senat, Republica Polonă, Ungaria și Republica Italiană.

Caius Iacob s-a născut la Arad, la 29 martie 1912. Tatăl său, Lazăr Iacob (1884 - 1951), a fost profesor universitar de „Drept canonic” și s-a numărat printre delegații oficiali la Marea Adunare de la Alba Iuliade la 1 decembrie 1918.^[2]

Caius Iacob și-a început studiile liceale la Liceul „Moise Nicoară” din Arad (primele 3 clase), terminându-le la Liceul „Emanuil Gojdu” din Oradea. A susținut bacalaureatul în 1928, la vârsta de 16 ani, obținând cea mai mare medie pe țară.

Și-a făcut studiile universitare la Facultatea de Matematică a Universității din București (1928-1931), devenind licențiat la 19 ani. A continuat studiile universitare în străinătate - doctoratul la Facultatea de Științe a Universității din Paris, unde la 24 iunie 1935 a susținut teza de doctorat cu subiectul „Sur la determination des fonctions harmoniques conjuguees par certaines conditions aux limites. Applications a l’hydrodynamique” sub conducerea profesorului Henri Villat.^[3]

După revenirea în țară și-a dedicat viața învățământului superior și cercetării științifice, parcurgând toate treptele universitare, începând cu cea de asistent (din 1935, la Școala Politehnică din Timișoara) și terminând cu cea de profesor la Facultatea de Matematică a Universității București.

La 15 martie 1938 este numit asistent la secția de matematică a Facultății de Științe a Universității din Cluj. A activat în cadrul catedrelor de geometrie analitică, geometrie descriptivă, analiză matematică și funcții complexe. Deși în 1939 acceptă postul de asistent la laboratorul de mecanică al Universității București, revine la Cluj în 1942 pe postul de conferențiar universitar titular la catedra de matematici generale. La 30 decembrie 1943, la vârsta de 31 de ani, este numit profesor universitar la catedra de mecanică (post rămas vacant prin mutarea profesorului D.V. Ionescu la catedra de analiză matematică).

În 1940 a primit Premiul pentru mecanică „Henri de Parville” al Academiei de Științe din Paris.

A activat la Universitatea din Cluj până la 14 Octombrie 1950, când a fost numit profesor de mecanică la Facultatea de Matematică și Fizică a Universității București.

La 2 iulie 1955 a fost ales membru corespondent al Academiei Române, iar la 21 martie 1963 a fost ales membru titular.^[4]Caius Iacob a fost președintele Secției Matematice a Academiei Române începând cu 19 martie 1980 și până la sfârșitul vieții sale (6 februarie 1992).

În 1964 a fost distins cu Ordinul Steaua Republicii Populare Romîne, clasa a III-a.^[5]

La inițiativa sa, în 1991 a fost înființat Institutul de Matematică Aplicată al Academiei Române, care în anul 2001 a fuzionat cu Centrul de Statistică Matematică al Academiei Române, devenind actualul Institut de Statistică Matematică și Matematică Aplicată „Gh. Mihoc - Caius Iacob”.

A fost membru al Academiei de Științe din România începând cu 3 iunie 1941^[6].

Caius Iacob a murit la București, la 6 februarie 1992.

În memoria sa, la 29 martie 2012 în Aula Academiei Române a avut loc sesiunea omagială Centenar Caius Iacob (1912-1992). Evenimentul a fost organizat de Secția de Științe Matematice a Academiei Române.
Opere principale:

• Introducere matematică în mecanica fluidelor (franceză Une introduction mathématique a la mécaniques des fluides), apărută în 1952 în Editura Academiei Române și ulterior, în 1959 în Editions Gauthier-Villars,^[9] lucrare distinsă în 1955 cu Premiul de Stat.^[2]
• Mecanica teoretică, Editura Științifică și Pedagogică, București, 1980
• Dicționar de matematici generale, Editura Enciclopedică Română, 1974

Caius Iacob
Caius Iacob
Date personale
Născut	29 martie 1912 29 martie 1912 Arad, Austro-Ungaria
Decedat	6 februarie 1992 (79 de ani) București, România
Cetățenie	România
Ocupație	Matematician
Activitate
Alma mater	Universitatea din București[1] Universitatea din Paris[1]
Organizație	Universitatea din București Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj
Lucrări remarcabile	Introducere matematică în mecanica fluidelor Mecanica teoretică
Cunoscut pentru	Contribuții în domeniul mecanicii fluidelor și a analizei matematice
Titlu academic	Profesor doctor
Partid politic	PNȚCD
Premii	Premiul de Stat (1955)
Membru titular al Academiei Române
Membru al Academiei de Științe din România

·         1912 - S-a născut pilotul german Hanna Peitsch, prima femeie căpitan de zbor din lume (1973) (m.24.08.1979).

·         1918 - S-a născut Pearl Bailey, actriţă şi cântăreaţă americană.
* 1924: Bianca Maria Piccinino (n. 29 ianuarie 1924,^[1] Triest) este o moderatoare TV și jurnalistă italiană. A fost prima femeie care a prezentat știrile la televiziunea italiană.

S-a născut în Triest în 1924, a absolvit Facultatea de biologie și s-a alăturat RAI în 1953.

La mijlocul anilor 1950, ea a prezentat spectacolul L'Amico degli animalicu Angelo Lombardi și asistentul său Andalù. În anii următori, a devenit responsabilă pentru emisiunile de modă de la RAI.

A fost prezentatoarea pentru Italia a Concursului Muzical Eurovision, edițiile din anii 1957, 1958 și 1959.

Bianca Maria Piccinino a rămas la RAI și după pensionarea ei în 1989.

În prezent (2018), ea studiază Moda come costume la Academia Koefiadin Roma și scrie articole pentru diverse reviste

Bianca Maria Piccinino
Bianca Maria Piccinino
Date personale
Născută	29 ianuarie 1924 (96 de ani)  Triest, Regatul Italiei
Cetățenie	Italia
Ocupație	jurnalistă prezentatoare de televiziune[*] autoare science communicator[*]
Activitate
Alma mater	University of Trieste[*]
Organizație	RAI

·         1927: John Robert Vane, biochimist englez, laureat al Premiului Nobel (d. 2004)

·         1930 - S-a născut Donny Conn, vocalist american (The Playmates).
* 1934: Avraham Klein, cunoscut în lume ca Abraham Klein (în ebraică: אברהם קליין, născut la 29 martie 1934 la Timișoara) este un arbitru israelian de fotbal, evreu originar din România, unul din cei doi arbitri de fotbal din Israel care s-au bucurat de o largă recunoaștere internațională. S-a distins, printre altele, ca arbitru la Campionatul Mondial de Fotbal 1970 în meciul însemnat din grupele preliminare dintre deținătoarea cupei mondiale, selecționata Angliei și echipa Braziliei, în meciul din sferturile de finală la Campionatul Mondial de Fotbal 1982, dintre echipele Italiei și Braziliei și ca arbitru de tușă în meciul din finala acelui Mondial, între Italia și Germania, pe Stadionul Santiago Bernabéu din Madrid.
* 1935: Sandra G. Harding (n. 29 martie 1935) este o filozoafă feministăamericană, având contribuții importante în epistemologie, teoria postcolonială, filozofia științei sau metodologia de cercetare. În prezent este profesoară de științe sociale la Universitatea din California, Los Angeles (UCLA) și profesor de filozofie asociat la Universitatea Michigan. Ea a coordonat Centrul de Studii Feministe UCLA în perioada 1996-2000 și a co-editat publicația Semne: Jurnalul Femeilor în Cultură și Societate (2000-2005). A contribuit la teoria obiectivă și la studiul multicultural al științei. În anul 2013 a primit premiul John Desmond Bernal oferit de către Societatea pentru Studii Sociale ale Științei.

După obținerea diplomei de licență la Universitatea Rutgers în anul 1956, Sandra Harding lucrează timp de 12 ani ca cercetător, editor și profesor de matematică în New York și Poughkeepsie, iar în anul 1973 termină un doctorat la Departamentul de Filozofie al Universității din New York. Își începe cariera de profesor la Universitatea de stat din New York, urmând ca în anul 1976 să se ocupe de un program de Studii Feministe în cadrul Departamentului de Filozofie al Universității Delaware până în 1996 când devine profesor de filozofie și de Studii Feministe la UCLA. A predat la mai mult de 300 de colegii, universități și conferințe în America de Nord, precum și în America Centrală, Europa, Africa și Asia. Cărțile ei, eseuri, sau diferite capitole din carți au fost traduse în zeci de limbi și retipărit în sute de antologii.

Sandra Harding a contribuit, de asemenea, la dezvoltarea de studii feministe, anti-rasiste, multiculturale, precum și post-coloniale ale științelor naturale și sociale. Ea este autoarea, sau editorul a numeroase cărți și eseuri pe aceste teme și a fost unul dintre fondatorii domeniului epistemologiei feministe și filosofia științei. Acest lucru a avut o influență deosebită în științele sociale și în studii de femei / de gen din toate disciplinele.

Ea este considerată unul dintre fondatorii domeniului epistemologiei feministe și filozofia științei. Contribuția ei în acest domeniu a fost legată de dezvoltarea teoriei obiective și standarde puternice pentru obiectivitate. Teoria obiectivă este definită ca revendicările de a reprezenta lumea dintr-un anumit punct de vedere social care poate pretinde privilegiu epistemic sau autoritate. Cu alte cuvinte, teoria obiectivă se referă la următoarea situație: „din punctul meu de vedere acest lucru este ceea ce am înțeles și cum am înțeles”, iar rezultatul va fi „cunoscătorii situației vs. experți”^[1].

Sandra Harding a fost consultant pentru mai multe organizații ONU, inclusiv Comisia ONU de Știință și Tehnologie pentru Dezvoltare, Organizația Pan American Health, UNESCO și Fondul de Dezvoltare al ONU pentru femei. Ea a fost invitată să co-editeze un capitol din Raportul Mondial de Știință UNESCO în anul 1996 privind "Dimensiunea de gen a științei și tehnologiei"

Sandra G. Harding
Date personale
Născută	29 martie 1935 (84 de ani) Statele Unite ale Americii
Cetățenie	SUA
Ocupație	filozoafă profesoară universitară Emerit
Activitate
Organizație	University of California, Los Angeles
Premii	Jessie Bernard Award[*] (1987) John Desmond Bernal Prize[*] (2013)

* 1939: Terence Hill (născut Mario Girotti la 29 martie 1939) este un actoritalian de film.
Hill s-a născut pe 29 martie 1939 în Veneția, Italia. Mama lui, Hildegard Girotti (născută Thieme) a fost o germancă originară din Dresda, iar tatăl lui, Girolamo Girotti, a fost un italian, chimist de profesie. Pe timpul copilăriei sale, Terence Hill a locuit într-un orășel din Germania. El a rămas acolo până la finalul celui de-al doilea război mondial, supraviețuind unor bombardamente. La 12 ani a fost descoperit de regizorul italian Dino Risi, el devenind actor de tânăr.
Filmografie:

• 1951 Vacanze col gangster
• 1952 Un Amore per te
• 1953 Villa Borghese
• 1953 La voce del silenzio
• 1954 Divisione Folgore
• 1955 Gli sbandati
• 1955 La vena d'oro
• 1956 I vagabondi delle stelle
• 1956 Mamma sconosciuta
• 1957 Lazzarella
• 1957 Guaglione
• 1957 Pescarii din arhipelag (La grande strada azzurra), regia Gillo Pontecorvo
• 1958 La spada e la croce
• 1958 Novelliere: The picture of Dorian Gray, Il (film TV)
• 1958 Anna di Brooklyn
• 1959 Cerasella, regia Raffaello Matarazzo, rol: Mario Girotti
• 1959 Spavaldi e innamorati
• 1959 Il padrone delle ferriere
• 1959 Primo Amore, regia: Mario Camerini
• 1960 Giuseppe venduto dai fratelli
• 1960 Un militare e mezzo
• 1960 Cartagine in fiamme
• 1960 Annibal
• 1960 Juke box urli d'amore
• 1961 Pecado de amor
• 1961 Le meraviglie di Aladino
• 1962 Il giorno più corto
• 1962 Dominatore dei sette mari, Il
• 1963 Ghepardul (Il gattopardo) - contele Cavriaghi
• 1964 Winnetou partea a II-a
• 1964 Among Vultures
• 1965 Duell vor Sonnenuntergang
• 1965 Schüsse im Dreivierteltakt
• 1965 Der Ölprinz
• 1965 Ruf der Wälder
• 1965 Old Surehand
• 1966 Die Nibelungen, Teil 1: Siegfried
• 1967 Rita nel West regia: Ferdinando Baldi
• 1967 Feldmareșala (La feldmarescialla), regia: Steno
• 1967 Io non protesto, io amo(1967, as Mario Girotti)
• 1967 Die Nibelungen, Teil 2: Kriemhilds Rache
• 1967 Dio perdona... Io no!
• 1968 Preparati la bara!
• 1968 I quattro dell'Ave Maria
• 1969 Barbagia
• 1969 Aur și circ
• 1970 La collera del vento
• 1970 Mi se spune Trinity (Lo chiamavano Trinità)
• 1971 Blackie the Pirate (Il corsaro nero
• 1971 Trinity Is Still My Name
• 1972 Dați totul, băieți! (Più forte, ragazzi!)
• 1972 Vero e il falso, Il
• 1972 Un gentleman în vestul sălbatic (E poi lo chiamarono il magnifico), regia: Enzo Barboni
• 1973 Il mio nome è Nessuno(My Name Is Nobody)
• 1974 Porgi l'altra guancia
• 1974 Atenție, nu ne supărați
• 1975 A Genius, Two Partners and a Dupe
• 1977 Doi superpolițiști (I due superpiedi quasi piatti)
• 1977 Mr. Billion
• 1977 Mergi sau mori (March or Die)
• 1978 Par și impar (Pari e dispari)
• 1979 Io sto con gli ippopotami
• 1979 'Org
• 1980 Superpolițistul (Poliziotto superpiù)
• 1981 Prietenul la nevoie se cunoaște (1981)
• 1983 Contra cronometru
• 1984 Substituire cu bucluc
• 1984 Don Camillo
• 1985 Băieți buni, băieți răi^{[necesită citare]}
• 1987 Renegade
• 1990-1993 Lucky Luke
• 1993 Lucky Luke (10 episoade)
• 1995 Botte di Natale
• 1997 Cyberflic
• 2006 L'uomo che sognava con le aquile (TV)
• 2009 L'uomo che cavalcava nel buio
• Doc West 2008-2009
• 2010 Tiggremann
• Don Matteo 8 seasons/168 episodes, 2000–2011
• Un passo dal cielo (12 episodes, 2010–2011)
• Doc West's Conscience:Part / 2011

Terence Hill
Date personale
Nume la naștere	Mario Girotti
Născut	29 martie 1939 (80 de ani) Veneția, Veneto, Italia
Căsătorit cu	Lori Hill (1967-prezent), 2 copii
Copii	Jess Hill[*] Ross Hill[*]
Cetățenie	Italia
Etnie	italian
Ocupație	regizor de film umorist[*] regizor de televiziune[*] producător de televiziune actor de film producător de film actor de televiziune[*]
Alma mater	Actors Studio[*] Universitatea Sapienza din Roma
Ani de activitate	1951–prezent
Alte premii
David di Donatello Award for Lifetime Achievement[*] (2010) Premiul Bambi (1975) pentru Porgi l'altra guancia[*] și Atenție, nu ne supărați honorary citizen of Lommatzsch[*] (1995)

·         1941: Constanța Buzea (n. 29 martie 1941 - d. 31 august 2012) a fost o poetă din România.

Constanța Buzea a urmat cursurile Facultății de Filologie, Universitatea din București, obținând licența în 1970. Între 1974 și 1989 a fost redactor la revista Amfiteatru. Din 1990 a lucrat ca redactor la România literară, unde a semnat rubrica de corespondență „Post-restant“.

Constanța Buzea s-a căsătorit în 1961 cu poetul Adrian Păunescu (soții Păunescu au avut doi copii, pe Ioana (2 iunie 1967 - noiembrie 2011) și pe Andrei (n. 1969), iar în 1977 au divorțat).

Volume:

• De pe pământ (EPL, 1963)
• La ritmul naturii (EPL, 1966)
• Norii (EPL, 1968)
• Agonice (EPL, 1970)
• Coline (Cartea Românească, 1970)
• Sala nervilor (Cartea Românească, 1971; sonete)
• Leac pentru îngeri (Albatros, 1972; antologie)
• Răsad de spini (Cartea Românească, 1973)
• Pasteluri (Albatros, 1974)
• Ape cu plute (Cartea Românească, 1975)
• Limanul orei (Eminescu, 1976)
• Poeme (Albatros, 1977; antologie)
• Ploi de piatră (Albatros, 1979)
• Umbră pentru cer (Albatros, 1981)
• Cină bogată în viscol (Cartea Românească, 1983)
• Planta memoria (Cartea Românească, 1985)
• Cheia închisă (Eminescu, 1987; antologie)
• Pietre sălbatice (Cartea Românească, 1988)
• Ultima Thule (Cartea Românească, 1990; sonete)
• Pelerinaj (Cartea Românească, 1997)
• Foșnet fabulos (Helicon, 1997; antologie)
• Pastelul amoros (Helicon, 1998; antologie)
• Pretext de conversație (Helicon, 1998; antologie)
• Roua plural (Vinea, 1999, ed. adăugită 2007; antologie)
• Făcutul meu cuvântul / Mon sort le mot (Grinta, 2006; antologie bilingvă în traducerea poetului Miron Kiropol)
• Netrăitele (Vinea, 2004)
• Netrăitele II (Vinea, 2008).
• Creștetul ghețarului: jurnal 1969–1971 (Humanitas, 2009

Constanța Buzea
Constanța Buzea în 2007
Date personale
Născută	29 martie 1941 București, România
Decedată	31 august 2012 (71 de ani) București, România
Căsătorită cu	Adrian Păunescu
Copii	Ioana Păunescu Andrei Păunescu
Naționalitate	română
Cetățenie	România
Ocupație	poet
Limbi	limba română[1]
Activitatea literară
Mișcare/curent literar	Neomodernism
Specie literară	Poezie

·         1941: S-a nascut la Brasov, actrița română Violeta Andrei.

·         1941: Joseph Taylor, fizician american

·         1942: Valer Dellakeza (n. 29 martie 1942, Craiova, Dolj) este un actor român, cu o bogată activitate în teatru, film și televiziune. Este actor al Teatrului Național Craiova, dar și al "Teatrului Dramatic Elvira Godeanu" din Târgu Jiu. A interpretat - în aproape cinci decenii de activitate - roluri celebre, cum ar fi caractere ale dramaturgilor literaturii române: Ion Luca Caragiale, Marin Sorescu, Barbu Ștefănescu Delavrancea, Dumitru Radu Popescu și universale: William Shakespeare, Carlo Goldoni, Eugen Ionescu, Maxim Gorki, A.P. Cehov. A colaborat cu regizori celebri ai scenei românești printre care Silviu Purcărete, Vlad Mugur și Gábor Tompa.

Este unul din numele mari ale teatrului craiovean și național primind numeroase premii și aprecieri critice în țară și străinătate. În anul 2000 a primit premiul UNITER pentru rolul Truffaldino din piesa "Slugă la doi stăpâni" de Carlo Goldoni, în regia lui Vlad Mugur, și tot cu aceasta ocazie a fost declarat cel mai bun actor al anului de către Asociația Internațională a Criticilor de Teatru din România. ^[1]

Începând cu anul 2004 este numit Societar de onoare al Teatrului Național Craiova.

Filmografie:

• Divorț... din dragoste (1992)
• "Tănase Scatiul" regia Dan Pița;
• "Rug și flacără" regia Adrian Petrungenaru;
• "Buzduganul cu trei peceți" regia Constantin Vaeni;
• "Aurul alb" regia Constantin Drăgănescu;
• "Hotel de lux" regia Dan Pița;
• În fiecare zi Dumnezeu ne sărută pe gură regia Sinișa Dragin (2001
• "Cortul" regia Bogdan Constantin Drăgan;
• "Tatăl Fantomă" regia Lucian Georgescu.
• „Dimineața care nu se va sfârși” regia Ciprian Maga
• „Live” regia Vlad Păunescu
• „Frozen Ignat” regia DInu Tănase
• „Sieranevada” regia Critsi Puiu
• „Un pas în urma seafimilor” regia Daniel Sandu

Premii:

• 1989 – Premiul I pentru interpretare masculină la Gala spectacolelor pentru tineret de la Arad – rolul din Unchiul Vanea
• 1989 – Premiul Uniunii Tineretului Comunist pentru rolul „Unchiul Vanea” din piesa cu același titlu de A.P.Cehov
• 1993 – Premiul Asociației umoriștilor români pentru rolul Decebal Sp.Necșulescu din …escu
• 1998 – Diploma Inspectoratului pentru cultură Dolj, atribuită personalităților craiovene
• 1998 – Diplomă de Onoare acordată de Teatrul Național Craiova cu prilejul împlinirii a 30 de ani de excepțională încununare artistică și slujire neîntreruptă a scenei craiovene
• 1999 – În topul stagiunii 1998-99 al revistei Scena din iulie 1999, este declarat cel mai bun actor al anului
• 2000 – Premiul UNITER pentru cel mai bun actor al stagiunii 1999-2000 (rolul Truffaldino din „Slugă la doi stăpâni”)
• 2002 – Premiul Național pentru remarcabile contribuții la dezvoltarea interpretativă în teatrul românesc contemporan acordat de Teatrul Dramatic ELVIRA GODEANU - Tîrgu Jiu
• 2002 – Diploma pentru creații remarcabile ale personajelor din opera lui T.Mușatescu – din partea Teatrului de Comedie, acordate cu ocazia premierei„ …escu” de Tudor Mușatescu, interpreților personajelor lui Mușatescu.
• 2002 – Diploma de onoare a Consiliului Municipal Craiova pentru creații remarcabile pe plan național și internațional.
• 2005 – Premiul TVR International
• 2008 – Diplomă de Excelență acordata de Primăria Municipiului Craiova, Maestrului Valer Dellakeza pentru merite deosebite obținute pe scenele naționale și internaționale.
• 2008 – Diploma de Excelență acordată de Muzeul de Artă Craiova cu prilejul Centenarului acestuia pentru generoasa și elevata colaborare la evenimentele artistice și culturale la nivel național
• 2009 – Diploma de Excelență acordată cu prilejul împlinirii a 40 de ani de excepțională prezență artistică pe scena craioveană și pe marile scene ale lumii.
• 2012 – Premiul UNITER pentru întreaga activitate.
• 2013 - Premiul UNITER pentru rol secundar. Domnul Tot din „Familia Tot”

Teatru:

Debutul pe scena craioveană are loc în anul 1968 cu rolul Alexe din piesa Iancu Jianu de O. Măgureanu^[2].

Pe parcursul anilor a interpretat peste 100 de roluri, dintre care: Iordache ("D-ale carnavalului" de I.L.Caragiale, 1968-69, regia Valeriu Moisescu), Bertoldo ("Henric al IV-lea" de Luigi Pirandello, 1969-70, regia Georgeta Tomescu), Ilie ("Tache, Ianke și Cadâr" de V.I.Popa, 1972-73, regia Valentina Balogh), Trahanache ("O scrisoare pierdută" de I.L.Caragiale, 1973-74, regia Mircea Cornișteanu), Rică Venturiano ("O noapte furtunoasă" de I.L.Caragiale, 1975-76, regia Mircea Cornișteanu), Ludovic al XIII-lea ("Marion Delorme" de Victor Hugo, 1978-79, regia Georgeta Tomescu),Vrăjitorul ("Fiul soarelui" – Burebista, colaj de Al. Firescu, 1979-80, regia Mircea Cornișteanu), Dan ("A treia țeapă" de Marin Sorescu, 1987-88, regia Mircea Cornișteanu).

În anii 90 alături de echipa Teatrului Național Craiova participă la o serie de turnee internaționale, performanțele actorilor având ecouri puternice în publicațiile de profil locale. Colaborează cu regizorul Silviu Purcărete în mai multe puneri în scenă: Madam Ubu ("Ubu rex cu scene din Macbeth" după A.Jarry și W.Shakespeare, 1990-91), Demetrius ("Titus Andronicus" de W.Shakespeare, 1991-92), Egist ("Orestia" după Eschil, 1997-98).

Apogeul carierei îl atinge cu rolul Truffaldino ("Slugă la doi stăpâni" de Carlo Goldoni, 1998-99, regia Vlad Mugur) pentru care revista Scena îl declară cel mai bun actor al anului în iulie 1999, iar în anul 2000 i se decernează Premiul pentru cel mai bun actor al stagiunii în cadrul Galei UNITER.

Alte roluri importante sunt: Orsino ("Cum doriți sau Noaptea de la spartul târgului" de Shakespeare, 2003-2004, regia Silviu Purcărete), Jupânul Jacques ("Avarul" de Molière, stagiunea 2004-2005, regia Lászlo Bocsárdi), Gaev – ("Livada de vișini" de A.P. Cehov, 2005-06, regia Alexa Visarion).

În prezent pe scena teatrului craiovean: Cebutâkin Ivan Romanovici ("Trei surori" de A.P. Cehov, 2010-2011, regia Laszlo Bocsardi), Excelența ("Unde-i revolverul?" de Görgey Gábor, 2010-2011, regia Mircea Cornișteanu), Senectus ("Caligula" de Albert Camus, 2011-2012, regia Laszlo Bocsardi).

În anul 2012 este premiat pentru a doua oară de către UNITER de data aceasta primind premiul pentru întreaga activitate. În octombrie 2012 joaca rolul lui Aga... MITĂ Dandanache (Agamiță Dandanache) în a cincea montare a piesei "O scrisoare pierdută" de I.L. Caragiale în regia lui Mircea Cornișteanu, la Teatrul Național "Marin Sorescu" din Craiova... Explicația numelui personajului este dată însuși de actor: "aga Mită Dandanache!!! Mită, vine de la mită, a da mită, a mitui, a cumpăra "sufragele" cuiva cu bani, cu mici atenții. (și dăi și luptă...)

Valer Dellakeza
Date personale
Născut	29 martie 1942 (77 de ani) Craiova, județul Dolj
Ocupație	actor

·         1942 - S-a născut Eden Kane (Richard Sarstedt), cântăreţ britanic.
* 1942: Sever Iosif Georgescu (n. pe 29 martie 1942 în Pietroșani) este un fizician, inventator și cercetător român controversat^[1] ce a activat cu prioritate în învățământul universitar și preuniversitar în calitate de profesor de fizică.

Având o activitate de peste patruzeci de ani, S. I. Georgescu a pregătit șase elevi olimpici internaționali, douăzeci și unu de olimpici naționali, respectiv numeroase prezențe ale elevilor la sesiuni de comunicări și referate științifice. De asemenea, zece dintre elevii săi au obținut rezultate bune în cadrul prestigioasei competiții internaționale „Primul pas spre Premiul Nobel în fizică”. Reușitele elevilor săi au fost intens comentate atât de presă, cât și de publicațiile de specialitate din România și de peste hotare.

Metodele de predare utilizate de Sever Iosif Georgescu au fost concepute de însuși acesta și au fost folosite atât în scop didactic, cât și de cercetare și au fost recunoscute atât pe plan intern cât și peste hotare.

Pe parcursul carierei sale a participat la conferințe internaționale de fizică (Chișinău, Bucuresti, Iași, Paris – Centre de Physique des Houches) în cadrul cărora a susținut comunicări științifice și didactice. Este membru al Departamentului „Fizica și Învățământul” al Societății Române de Fizică, membru al European Physical Society (EPS).

Sever Iosif Georgescu s-a născut la data de 29 martie 1942 în localitatea argeșeană Pietroșani în familia dulgherului Georgescu If. Iosif (1912-1988); mama sa, Aurelia (1910-1987), a fost casnică.^[2] Categoria socială a familiei Georgescu If. Iosif a fost de „țărani mijlocași”, la acea vreme fiind formată din șase membri: părinții și patru copii — Ion, Elena-Lonica, Sever Iosif și Virgil.^[3] Încă din fragedă copilărie Sever Iosif și-a manifestat interesul față de științele exacte, participând frecvent la Olimpiadele și Concursurile de matematică și fizică pâna la faza finală a acestora. Evenimentul ce a avut rol de catalizator al inițierii și formării sale avea să fie întâlnirea cu matematicianul Grigore C. Moisil, care i-a oferit „Diploma de Merit” în urma participării la etapa finală a „Olimpiadei Tinerilor Matematicieni și Fizicieni” organizată de Societatea de Științe Matematice și Fizice din Romania în 1956.^[4] Trei ani mai târziu, Sever Iosif Georgescu obține transferul la Școala Pedagogică de Învățători din Câmpulung-Muscel în anul III din dorința expresă a părinților săi a fost ca fiul lor să fie învățător.^[5]

În anul 1963 primește titlul de „învățător calificat”,^[6] iar în 1964 devine absolvent al școlii medii „Dinicu Golescu” din orașul Câmpulung-Muscel; S. I. Georgescu a obținut „Diploma de Maturitate” în urma susținerii examenului de maturitate dat la șapte materii de învățământ, media generală fiind 9.85.^[7] În intervalul 1963-1964 activează ca profesor suplinitor de matematică la clasele V-VII în cadrul Școlii Pedagogice,^[8] iar ulterior se mută în București pentru a urma cursurile de zi ale Facultății de Fizică și simultan cursurile F.F. ale Facultății de Matematică din cadrul Universității București.^[9] În anul 1969 Georgescu a absolvit Facultatea de Fizică, specialitatea „Fizica macromoleculelor” cu media generală 9,91, obținând examenul de licență cu media 10 (diploma Nr.5298/6 XI 1969 — Universitate).^[10] În perioada studiilor universitare Sever Iosif Georgescu a avut activitate științifică obținând premii la „Sesiunea de comunicări științifice studențești”, pentru lucrările din domeniul Teoriei relativității, Fizicii Polimerilor și Termodinamicii Statistice (Premiul I cu lucrarea Studiul anizotropiei optice a macromoleculelor prin metoda fotoelasticității)

Începând cu anul 1969 Sever Iosif Georgescu profesează ca asistent universitar la Institutul Politehnic București, Catedra de Fizică I, Facultatea de Energetică și Transporturi.^[11] În 1972 devine profesor titular, activând la Colegiul Național „Sf.Sava” (fostul Liceu „Nicolae Balcescu”) București. În paralel, profesorul S. I. Georgescu a desfășurat activitate didactică și metodico-științifică la Liceul de Fizică Măgurele-București (1974-1976) și la Liceul de Electrotehnică nr.10 (ulterior numit Liceul Industrial nr.2, în perioada (1976-1982).^[12] În cei peste 40 de ani de activitate didactică și de cercetare în învățământul superior și preuniversitar a pregătit șase elevi olimpici internaționali, douăzeci și unu de olimpici naționali, respectiv numeroase prezențe ale elevilor la sesiuni de comunicări și referate științifice. Sever Iosif Georgescu are diverse mijloace de învățământ de concepție proprie, utilizate în scop didactic, dar și de cercetare, în anul 1975 primind brevet de invenții.^[13]

Printre cei mai prolifici elevi pregătiți de către profesorul Sever Iosif Georgescu se numără:^[14]

• Alexandru Dumitru (Liceul de Fizică, Măgurele București) – două medalii de bronz la Olimpiada Internațională de Fizică, Polonia, Varșovia, 1974 și Germania de Est, Grustrow, 1975;
• Vasiliu Marius (Liceul „Nicolae Bălcescu”, București) Premiul II la Olimpiada de Fizică, faza internațională, București, 1983 și Premiul II la Olimpiada de Fizică, faza internațională, Sigtuna, Suedia, 1984;
• Andrei Pascovici (Liceul „Nicolae Bălcescu”, București) – Premiul II la Olimpiada Balcanică de Fizică și Chimie 1987, desfășurată la București;
• Costin Popescu (Liceul „Nicolae Balcescu”, București – s-a pregătit în cadrul Cercului de Fizică Experimentală condus de Prof. Sever Iosif Georgescu) – două medalii de aur în 1988 la Olimpiada Internațională de Fizică, Austria, Bad Ischi, 1988 și la cea din 1989 desfașurată în Polonia, la Varșovia;
• Ștefan Horațiu Nastase (Liceul „Nicolae Bălcescu”, București) – Premiul II la a XXI-a Olimpiadă Internațională de Fizică, Țarile de Jos, Groningen, 1990;
• Andrei Bernevig (Liceul „Nicolae Bălcescu”, București) a obținut medalia de aur în anul 1988 la Olimpiada Internațională de Fizică, Norvegia, Oslo, 1996;

Începând cu anul 1990 profesorul Sever Iosif Georgescu a îndrumat elaborarea unui număr important de lucrări de inițiere în activitatea de cercetare științifică a elevilor Colegiului National „Sf.Sava” București, printre care și patruzeci și șase de lucrări prezentate între anii 1997-2004 juriului internațional „First Step to Nobel Prize in Physics (Proceedings International Competition în Research Projects în Physics for High School Students)” organizat de Institutul de Fizică și Academia de Știinte din Polonia, Varșovia, începând cu anul 1992.^[14]

În anul 1998, Denise-Cristina Cosmescu, una dintre elevele pregătite de S. I. Georgescu, a primit o mențiune de onoare în cadrul competiției „Primul pas spre Premiul Nobel în fizică” mulțumită lucrării „Studiul proprietăților fizice ale corpurilor amorfe pentru prevenirile fenomenului de îmbătrânire”.^[15] Atât presa, cât și publicațiile de specialitate din România au dedicat articole ample acestui „remarcabil succes internațional al tinerilor cercetători români în domeniul Fizicii”.^{[16][17][18][19][20]} Stimulat de succesul Denisei Cosmescu, S. I. Georgescu a continuat să pregătească elevi până în anul 2005; dintre lucrările coordonate de acesta, un număr de zece au fost distinse cu „Mențiuni de Onoare” în cadrul competiției „Primul pas spre Premiul Nobel în fizică”.^[21]

Profesorul Sever Iosif Georgescu s-a retras din activitatea pedagogică în toamna anului 2005, însă a continuat să se implice în proiecte didactice până în 2008. Împreună cu soția sa, Ioana Georgescu, desfașoară activitatea didactică, în mod caritabil, susținând prelegeri și meditații la fizică, respectiv la matematică la „Grupul Social” din cadrul Bisericii „Nașterea Maicii Domnului”

• 1969: lucrarea „Studiul anizotropiei optice a macromoleculelor prin metoda fotoelasticității” (comunicare științifică, Sesiunea de referate și comunicări științifice studențești, tema lucrării de diplomă);
• 1975: brevet de invenție nr.82265/75 pentru lucrarea cu titlul „Avertizor de explozie pentru arzătoarele cu combustibil gazos”;
• 1981: „Interpretări geometrice înTeoria relativității restrânse” (comunicare științifică susținută la Baia Mare și publicată în Buletin de fizică și chimie, an V, vol.V, 1981, București);
• 1981: „Valoarea metodologică a informației în Fizică, importanța experimentului în obținerea informației”, publicată în Buletinul de fizică și chimie, an V, vol V, Societatea de Științe Fizice și Chimice, 1981, București;

Colaj prezentând câteva dintre manualele publicate de Sever Iosif Georgescu

• 1981: „Dispozitiv pentru incercări la solicitarea de torsiune” (Sesiunea de comunicări științifice București, 1981, publicată în Buletin de fizică și chimie, an V, vol.V, 1981);
• 1982: „Teoria relativității restrânse” (contribuții originale, reprezentând tema lucrării de Gradul I);
• 1984: „Termostat electronic” (comunicare științifică, editia a VIII-a, a Colocviului Național de fizică “Evrika”, Buzău, publicată în revista Evrika, nr.7-8, 2001 și în cartea sa Primul Pas spre Premiul Nobel în Fizică, editura Curtea Veche Publishing, 2001, București);
• 1986: „Instalație universală pentru studiul proprietăților fizico – mecanice a materialelor amorfe în scopul prevenirii fenomenului de oboseală și imbătrânire” (comunicare științifică, Chișinău,1997, Revista de fizică și chimie, nr.4, anul XXIII, aprilie, 1986, Societatea de Științe Fizice și Chimice din R.S.R.);
• 1998: „Regulator de temperatura în gama 0°C-1200°C” (comunicare științifică susținută la Chișinău în cadrul Sesiunii Internaționale de Fizică „Evrika”, publicată în Tehnium International 70, nr.1, ianuarie 1998);
• 1998: „Un punct de vedere metodologic privind formarea conceptului de <Teorie> în procesul de invățare al științelor fundamentale”; ( comunicare prezentată la “Simpozionul Național de Fizica–Chimie”,Târgu Mureș, 11-12 octombrie 1980, publicată în Buletin de Fizică și Chimie, anul V, volumul V, 1981, în revista de fizică Evrika, anul IX, Nr.11, noiembrie 1998 și în cartea sa, Primul Pas spre Premiul Nobel în Fizică, Editura Curtea Veche Publishing, București, 2001;
• 1999: „Aparat pentru determinarea operativă a concentrației suspensiilor apoase și a procentului de cocaină și heroină în droguri” (Sesiunea de comunicări științifice “Fizica –știință și obiect de învățământ la inceput de Mileniu III”, C.C.D.București, publicată în revista Evrika, nr.11/1999);
• 2000: „Instalație polifuncțională pentru studiul anizotropiei optice a macromoleculelor prin metoda fotoelasticității” (pentru Cercul de Fizică Aplicată și Experimentală), revista de fizică Evrika, an X, Nr.7-8, iulie-august, 2000, Brăila;
• 2000: „Mijloace de învățământ și de cercetare științifică de conceptie proprie-factor important în stimularea elevilor și studenților” (lucrare publicată în revista Evrika, an XI, Nr.10, octombrie, 2000, Brăila);
• 2000: „Programa de fizică pentru invățământul liceal” (Clasa a X-a, curs opțional Cds „Tipologia problemelor de fizică și Tehnici de laborator”, revista Evrika, nr.12-decembrie, 2000);
• 2001: „Pregătirea examenului de bacalaureat și admitere în invățământul superior-Teste” (Revista de fizică Evrika, an XI, nr.2, februarie, 2001, Brăila);

Aviz favorabil emis de Ministerul Educației și Cercetării asupra folosirii manualului Fizică Moleculară (2000) în pregătirea preuniversitară.

• 2001: „Aplicații ale opticii în artă” (publicată în revista de fizică Evrika, nr.10, octombrie, 2001, Brăila);
• 2001: „Barometrul cu apă” (comunicare prezentată de autor la ediția a VIII-a Colocviului Național de Fizică “Evrika”, Buzău, 1-3 iunie 2001, publicată în revista de fizică Evrika, nr.10, octombrie, 2001);
• 2001: „Texte Grilă – tip-Cauză –Efect”, articol publicat în revista de fizică Evrika, Nr. 2, februarie, 2001, Brăila;
• 2002: „L`enseignement de la Physique - CONFRONTATION EUROPEENNE. Des idées concernat le processus d`enseignement et d`apprentissage de la Physique en Roumanie” (comunicare sustinută la Conferința Europeană de Fizică, Centre de Physique des Houches, France (Adr.LMDH-Universite Pierre et Marie Curie 7525 Paris, France, articol publicat în revista de fizică Evrika, nr 7-8/iulie – august, 2002;
• 2003: „Metoda originală și aparat - de concepție proprie - pentru determinarea tensiunii superficiale a fluidelor” (comunicare științifică la Conferința Națională de Fizică “Învățământul și cercetarea științifică”, 26-28 septembrie 2003, București, lucrare publicată în revista Evrika, Nr.12, decembrie, 2003);
• 2004: „Variația cu umiditatea relativă a diferenței de potențial la planta Pelargonium zonale (mușcata)” (comunicare științifică, publicată în revista Cygnus, Centrul UNESCO Suceava, an.I, nr.2/2004;
• 2005: „Probleme de fizică” propuse de CUFR (CONSULTANȚA UNIVERSITARĂ FRANCO-ROMÂNĂ) la Examenul de Selecție pentru Cursurile Pregătitoare la Concursurile Superioare de Admitere în Școlile Superioare Franceze de Înalte Studii Inginerești ale grupului INSA (Institutele Naționale de Științe Aplicate Lyon – Toulouse – Strasburg – Rennes – Rouen), revista Evrika, Nr.9 (181), septembrie 2005;
• 2006: „Analiza unui experiment integrat în <Lecția de Fizică> și stabilirea legii fizice a fenomenului observat”, articol publicat în revista Cygnus, Anul III, nr.1(6)/ 2006, Centrul UNESCO Suceava.

Cărți publicate^[24]

• 1976: coautor al cărții Îndrumător de Metodica și practică pedagogică destinat studenților Institutului Politehnic București, editura Șiințifică și Enciclopedică, București;
• 1991: 50 lecții de fizică fără profesor, Editura ICAR, București, (Vezi coperta, Lecția 1, 2, etc...);
• 2000: Fizică Moleculară, căldură și termodinamică, în sprijinul candidaților pentru admitera în învățământul superior și pregătirii elevilor de performanță (Editura Tehnică, Bucuresti, 2000);
• 2001: Primul Pas spre Premiul Nobel în Fizică, Editura Curtea Veche, București (vezi coperta cărții);
• 2007: Gaze reale și transformări de fază, Editura Ars Docendi, Universitatea București;
• 2008: Fizică Moleculară.(Teorie, aplicații, probleme-sistem clasic, sistem grilă-extensii, lucrări de laborator), Editura Ars Docendi, Universitatea București;
• 2008: Fundamentele Termodinamicii Clasice (Teorie, aplicații, probleme-sistem clasic, sistem grilă-extensii, lucrări de laborator), Editura Ars Docendi, Universitatea București;
• 2008: Starea lichidă și solidă a materiei (Teorie, aplicații, probleme – sistem clasic, sistem grilă-extensii, lucrări de laborator), Editura Ars Docendi, București;
• 2010: coautor al cărții Gazes Réels et Transformations de Phases – Cours de Physique pour les Classes Prepas Scientifiques, niveau Math-Sup, Math-Spé., CUFR, Editions, GIL.

DISTINCȚII^[25][MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

Diplomă de Excelență acordată de Societatea Română de Fizică (2005).

• 1983 - 2004: DIPLOMA acordată de conducerea Colegiului Național „Sfântul Sava”, București – anual – „mulțumind d-lui prof.Sever Iosif Georgescu pentru contribuția deosebită la organizarea și desfășurarea Sesiunii de Comunicări Științifice <INTERFERENȚE>”;
• 1986: DIPLOMA – care atestă acordarea premiului I în etapa republicană pentru lucrarea <Instalație universală pentru studiul proprietăților fizico-mecanice ale materialelor amorfe> – ca rezultat al creației științifice și tehnice din cadrul Festivalului Național <Cântarea României> ediția a V-a”;
• 1998, 2005, 2007: „DIPLOME de FIDELITATE”- “pentru contribuție statornică la apariția revistei Evrika și cultivarea interesului pentru studiul Fizicii” (din anul 1990 până în prezent);
• 2005: „DIPLOMA de EXCELENTA” – acordată de Societatea Română de Fizică pentru sprijinul acordat acțiunilor din cadrul <ANULUI MONDIAL al FIZICII 2005>”;
• 2006: DIPLOMA„ GHEORGHE LAZĂR CLASA I” – “pentru merite deosebite în activitatea la catedră și pentru rezultate remarcabile obținute în formarea și educarea tinerilor”, acordată de M.Ed.C;
• 2006: „DIPLOMA” – „pentru intreaga activitate didactică, evidențiată în cadrul Evenimentului Educațional <ZILELE FIZICII LA IULIA HAȘDEU>, desfășurat în perioada 29-31 mai 2006”, acordată de Inspectoratul Școlar al Municipiului București, Casa Corpului Didactic București, Facultatea de Fizică-Universitatea București;
• 2005: DIPLOMA „pentru participarea la Sesiunea <EINSTEIN ÎNTRE MATEMATICĂ și FIZICĂ> cu lucrarea <Interpretări geometrice în Teoria relativității>”, acțiune organizată de Grupul Scolar Mihai Bravu, București, diploma fiind acordata de Societatea de Stiințe Matematice-București, Fundația Physis 3, Inspectoratul Școlar al Municipiului București;
• 2005-2008: „DIPLOME de PARTICIPARE” pentru lucrări didactice și științifice susținute cu ocazia unor evenimente educaționale ca “Zilele Fizicii la Iulia Hasdeu”, Zilele Liceului la: C.A.Roseti, Marin Preda, Mihai Viteazul, etc…
• 31 august 2013"DIPLOMA DE EXCELENTA"prin care se acorda TITLUL de EXCELENTA pentru activitatea de exceptie depusa in slujba comunitatii,pentru prestigiul moral,profesional si civic cu prilejul Zilei Fiilor si Cetatenilor de Onoare ai Argesului si Muscelului ,eveniment organizat in cadrul Sarbatorilor Argesului si Muscelului, editia a VII-a.

Sever Iosif Georgescu
Date personale
Născut	29 martie 1942 (77 de ani)  Pietroșani, Argeș
Naționalitate	română
Cetățenie	România
Ocupație	fizician inventator
Operă / Lucrări
Educație	Facultatea de Fizică, Facultatea de Matematică sub egida Universității din București
Proiecte importante	Vedeți secțiunea Activitatea științifică și publicații

·         1943: S-a nascut renumitul compozitor grec Vangelis (Evangelos Odysseas Papathanassiou).
* 1943: Sir John Major (n. 29 martie 1943,^[1][2][3][4] Londra, Regatul Unit) este un politician britanic. A fost prim ministru al Marii Britanii din 1990 până în 1997. A fost învestit în funcție după ce antecesoarea sa, Margaret Thatcher, a demisionat de la conducerea Partidului Conservator (și astfel concomitent din funcția de premier britanic).

John Major
John Major
Date personale
Născut	29 martie 1943 (76 de ani)[1][2][3][4]  Londra, Regatul Unit
Părinți	Tom Major-Ball[*][5] Gwendolyn Minny Coates[*][5]
Frați și surori	Terry Major-Ball[*]
Căsătorit cu	Norma Major[*] (din 3 octombrie 1970)
Copii	Elizabeth Major[*][5] James Major[*][5]
Cetățenie	Regatul Unit
Religie	Biserica Anglicană anglicanism[*]
Ocupație	politician bank manager[*] autobiograf[*]
Shadow Foreign Secretary
În funcție 7 mai 1997 – 11 iunie 1997
Precedat de	Robin Cook[*]
Succedat de	Michael Howard[*]
Lider al Opoziției în Camera Comunelor a Regatului Unit
În funcție 2 mai 1997 – 19 iunie 1997
Precedat de	Tony Blair
Succedat de	William Hague[*]
Membru al celui de-al 52-lea Parlament al Regatului Unit
În funcție 1 mai 1997 – 14 mai 2001
Circumscripția	Huntingdon[*]
Member of the 51st Parliament of the United Kingdom
În funcție 9 aprilie 1992 – 8 aprilie 1997
Circumscripția	Huntingdon[*]
Ministru al Serviciului Civil
În funcție 28 noiembrie 1990 – 2 mai 1997
Al 72-lea Prim-ministru al Regatului Unit
În funcție 28 noiembrie 1990 – 2 mai 1997
Precedat de	Margaret Thatcher
Succedat de	Tony Blair
Prim lord al Trezoreriei
În funcție 28 noiembrie 1990 – 2 mai 1997
Precedat de	Margaret Thatcher
Șef al Partidului Conservator
În funcție 28 noiembrie 1990 – 19 iunie 1997
Precedat de	Margaret Thatcher
Succedat de	William Hague[*]
Ministru de finanțe al Regatului Unit
În funcție 26 octombrie 1989 – 28 noiembrie 1990
Precedat de	Nigel Lawson[*]
Succedat de	Norman Lamont[*]
Secretar de stat pentru Afaceri Externe și ale Commonwealth-ului
În funcție 24 iulie 1989 – 26 octombrie 1989
Precedat de	Geoffrey Howe[*]
Succedat de	Douglas Hurd[*]
Secretar-șef al Trezoreriei
În funcție 13 iunie 1987 – 24 iulie 1989
Precedat de	John MacGregor[*]
Succedat de	Norman Lamont[*]
Member of the 50th Parliament of the United Kingdom
În funcție 11 iunie 1987 – 16 martie 1992
Circumscripția	Huntingdon[*]
Member of the 49th Parliament of the United Kingdom
În funcție 9 iunie 1983 – 18 mai 1987
Circumscripția	Huntingdon[*]
Membru al celui de-al 45-lea Parlament al Regatului Unit
În funcție 3 mai 1979 – 13 mai 1983
Circumscripția	Huntingdonshire[*]
Membru al Consiliului de Coroană al Regatului Unit
Premii	Knight of the Garter[*] (din 23 aprilie 2005)
Partid politic	Con
Alma mater	Rutlish School[*

·         1944 - S-a născut Mike Shepstone, baterist şi compozitor american (I Rokes).
* 1944: Nicolae Bacalbașa (n. 29 martie 1944, București, România) este un medic anestezist, scriitor și om politic din România. A fost în perioada 2012-2016 președintele Consiliului Județean Galați, în urma alegerilor din iunie 2012.

A urmat Liceul „Mircea cel Bătrân" din Constanța, după care a absolvit Facultatea de Medicină Generală din București.

Din 1972, lucrează ca medic specialist la Spitalul Județean Galați, iar din anul 1995 este șef al secției de Terapie Intensivă a acestui spital, și purtător de cuvânt al acestuia.

Ca și cadru didactic începe să activeze din 1993, ca șef de lucrări la Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați - Facultatea de Medicină. Din 2002 este conferențiar, iar din 2006 este profesor universitar la aceeași universitate. Tatăl lui a fost profesor universitar la Universitatea din Galați iar mama lui medic la spitalul de Boli Infecțioase din Galați. Este născut în București. Are 16 cărți publicate (singur sau ca și coautor) de specialitate medicală și 93 de articole științifice în reviste naționale și internaționale. ^[1]

De asemenea, este cunoscut ca scriitor de beletristică, având opt cărți publicate, printre care "Fals tratat de navigație" (1977), "Taci și înoată" (2000), "A muri pe mare" (2008).

În calitate de purtător de cuvânt al secției de Terapie Intensivă a Spitalului Județean Galați, a fost prezent în jurnalele de știri ale mai multor televiziuni. A fost ulterior invitat și la alte emisiuni, iar între anii 2011-2012, a avut propriul talk-show la televiziunea locală TV Galați.
În iunie 2012 a fost ales în funcția de președinte al Consiliului Județean Galați din partea USL. La alegerile legislative din 2016 a candidat în județul Galați pe listele PSD și a fost ales deputat. În mai 2017 s-a făcut remarcat prin folosirea de ceea ce presa a denumit „gesturi obscene și vocabular suburban”.^[2][3] Ca urmare, grupul parlamentar al Partidului Social Democrat a hotărât suspendarea sa din partid pe un termen de șase luni.

Nicolae Bacalbașa
Nicolae Bacalbașa
Date personale
Născut	29 martie 1944 (75 de ani)  București, România
Cetățenie	România
Ocupație	medic politician scriitor
Membru al Camerei Deputaților a României
Deținător actual
Funcție asumată 20 decembrie 2016
Circumscripția	Galați
Președinte al Consiliului Județean Galați
În funcție iunie 2012 – iunie 2016
Partid politic	PSD

·         1946 - S-a născut Terry Jacks, vocalist, chitarist, compozitor şi producător canadian (Chessman, Poppy Family).
* 1946: Piotr Müldner-Nieckowski (n. 29 martie 1946 în Zielona Góra) este un scriitor polonez, medic, lingvist (frazeolog și lexicograf), editor. Câteodată publică sub numele de Piotr Muldner sau ca PMN, pmn, Pemen. Este fiul lui Wiesław Müldner-Nieckowski (1915-1982), sculptor, pictor, grafician precum și fratele mai mare al lui Jacek Müldner-Nieckowski, sculptor. A studiat la Academia de Medicină din Varșovia ( 1964-1970). Specialist în boli interne. Doctor în medicină. Doctor în științe umaniste, profesor UKSW. Soția Małgorzata născută Olszewska (1948-1999) a fost sculptoriță, bijutieră, compozitoare. A doua soție Mirosława este bibliotecară. Fiica, Justyna Jannasz este iberistă, traducătoare și marketinger, fiul, Łukasz este doctor psihiatru, psihoterapeut. De la începutul carierei profesionale până în 1993 lucrează la Spitalul Wolski din Varșovia ca medic în cadrul secției de boli interne, chirurg șef, președinte al Secției de Organizare și Supraveghere, ocazional ca medic voluntar. În timpul războiului (medic de regiment)în Grudziadz între 1973-1974. Cercetător științifico-didactic la Facultatea de Medicină din Varșovia în cadrul Departamentului de Istorie a Medicinei și Farmaciei 1974-1978. Redactor-șef al Institutului Național al Publicațiilor medicale (PZWL) 1983-1986, de unde a fost înlăturat în urma represiunilor politice. A pus bazele propriei firme de redactare a textelor - Agenția de Servicii Literar-Artistice (AULA) 1987, urmând să fie transformată în Editura AULA(1990- ). A lucrat și ca medic privat 1994-2010. Cercetător științifico-didactic în Departamentul de Stiințe Umaniste UKSW 2000- , profesor asociat 2010- Fondatorul și directorul studiilor postuniversitare de Editură Contemporană UKSW 2000- Președinte al Departamentului de Editură și Critică de text la Institutul de Filologie polona UKSW 2005- ,Membru al Asociației Literaților Polonezi 1970-1983, Asociația Scriitorilor polonezi 1989- , Comisia de Frazeologie a Comitetului de Lingvistică PAN 2003- A obținut bursa și premiul „Tadeusz Borowski” 1976, Medalia „Janusz Korczak” 1982, Premiul și distincția Radioului Polonez pentru opera de la radio 1992, Medalia Comisiei de Educație Națională 2003, Medalia pentru servicii aduse culturii în războiul polonez 2008, Premiul pentru Critica artistică „Cyprian Kamil Norwid” 2012 pentru tomul de poezie „Parc“, și multe altele. A colaborat sau colaborează cu reviste literare și științifice sau a fost (este) redactorul lor ( printre altele „Noul medic”, „Noua expresie”, „Viața Literară”, „Arhiva de istorie și filosofie a medicinei”, „Săptămânal medical polonez”, „Forumul academic”, „Puls”, „Łabuź”. Autorul algoritmilor de computer ai impărțirii corecte a expresiilor, corectura automatizată și ajustare, algoritmul serviciilor secțiilor din spital si programelor de servicii lexicografice a bazelor de date.

Caracteristica generală a operei literare

Esența operei acestui scriitor este înțeleasă în particular ca verism, care se străduie să atingă o imagine reală a mijloacelor lumii care sunt dictate prin această lume. Müldner adesea vorbește despre lumea comună, despre oameni obișnuiți a căror elită este slabă și atrage atenția marginilor neglijabile ale societății, deși in facto constituie majoritatea. Din cauză că această lume este dezordonată, absurdă, grotescă și imprevizibilă, scriitorul adesea (nu mereu) se folosește de absurd și grotesc. Atitudinea creativă a acestui gen a fost acceptată de astfel de doctori – scriitori, precum Rabelais, Celine sau Bułhakow, care e asociată cu aptitudinea propriu-zisă a doctorilor cu viziune acută, observație atentă și nerespectarea niciunui tabu pe principiul „Nimic omenesc nu îmi este străin”. Dacă lumea este grotescă, ea și descrierea acesteia trebuie să fie de așa natură încât aparent, prin urmare, termenul de grotesc, astfel neinventat, altfel decât la Stanislaw Zielinski sau Sławomir Mrożek. Limbajul grotesc a lui Müldner însoțeste transmiterea valorilor artistice colocviale în limbă asociate cu grija fastidioasă pentru integritatea gândirii, indefinit constructivă. Construcția cărților sale este totuși preconcepută (de ex. Tomul poveștirilor „Vă rog dormiti“, în care anumiți critici l-au considerat „Introducere în roman”).

Această scriere constă în chemarea tradițională a naratării și poeticii, care a șlefuit împrejurările de prevenire și standardizare a imaginii lumii și care din această cauză în secolul XX s-a găsit într-o criză adâncă (descrierea scriitorului). Operele lui Müldner sunt scrise în limba densă, concisă care evită cuvintele și propozițiile necunoscute, dar pline de paradoxuri în egală măsură atât în descriere cât și în dialog, iar concomitent precise din punct de vedere psihologic și al acțiunii, câteodată , cu fabula sau excepțiile intenționat tăiate sau împărțite ( romanul experimental „Himalaje”, povestirea din tomul „O dată numai unul” cu puncte fascinante, satire). Abordarea este evidentă numai în primele opere poetice ( „Cortul cu opt poezii”, „Invenții umane”) și în povestirile ( „Vă rog dormiti”), în care pe fondul teatrului de război, medical sau urban apar niște teme existențiale și( sau) lirice care se ciocnesc de aparentul grotesc, spiritual lingvistic sau gluma ironică, se pare, ca diabolismul ( de exemplu, care poartă masca amenințătoare a atenției fatale, nefinalizată și batjocoritoare cu convenția politica-socială în romanul „Diavolul în locul Salvatorului” sau nebunia burocratică ascunsă în stilul real al romanului „Șepci și invizibilitate”). În operele mai târzii, în special în drame, acuitatea atitudinii scriitorului față de lumea descrisă pare să se mute în partea analizelor sintetice și această definire, care este indefinibilă prin alte metode, deși științifice ( de ex. psihologice, sociologice). Această schimbare este evidentă în colecția poeziilor „Peste femeie lamentație” extrasă din ciclul lamentațiilor scrise după moartea soției Małgorzata, și de asemenea în anumite programe la radio, la prima aruncătură de ochi convențională(„Ducesa”, „Poarta spre cer” ), în care reflecția literară a absurdurilor din viață este subordonată analizei propriilor emoții, sentimente și gânduri. Dintre cele mai importante opere, Müldner a mai scris: „Furtunul de gaz”, „Poem de serviciu”, tomurile de poezii „După femeie lamentație” și „Parcul”, romanul „Dormind în oraș” și „Himalaje”, colecție de povestiri „Vă rog dormiți” și „O dată numai unul”, drama de radio „Pănuță”, dar și „Marele dicționar frazeologic al limbii poloneze.”

Opera literară

• Cortul cu 8 poezii (foaie poetică Varșovia, Noua Expresie nr. 6, 1975)
• Invenția umană (poezie: După lac, Olsztyn 1978)
• Vă rog dormiți (povestire; Scântei,, Varșovia 1978)
• Himalaje (roman: Agenția Editorială a Tineretului, Varșovia 1979)
• Casca invizibilității (roman: După lac, Olsztyn 1980)
• Dormind în oraș (roman; Cititor, Varșovia 1983)
• Diavolul în locul Salvatorului (roman; Ed. Pom. Szk, Varsovia 1990)
• Despre porc(satiră; Aula, Varsovia 1993)
• Umiditate(poezie; Asociația Poeților, Varșovia 1997)
• Cum să fii cititor(satiră; Aula, Varșovia 1998)
• Nu este cârlig pe birou (satira; Aula, Varșovia 1999)
• Îndrumător pentru băieți(satira; Aula, Varșovia 1999)
• Peste femeie lamentație (poezie; Aula, Potcoava de pădure 2001)
• Furtunul de gaz. Poem de serviciu (poezie; Aula, Potcoava de pădure 2004)
• Pănuță. Drame la radio (12 audiții la radio Editura „Adam Marszałek”, Toruń 2007)
• O dată numai unul, 53 de povestiri din stare continuă (proză Editura Volumen, Varșovia 2007)
• Müldner & Jakób. Corespondență literară Piotr Müldner- Niechowski și Lech M. Jakób (scrisori-eseuri, Editura „Adam Marszałek”, Toruń 2010)
• Parc (poezie Aula, Varșovia 2011)

• Drame la radio, piese la radio

Listă incompletă conform catalogului de Arhivă fonografică a Radioului Polonez în Varșovia, în plus nu se redă aici lista folietoanelor de la radio și nici participarea la audițiile publicistice. În paranteze datele emisiunilor).

• În întuneric. Premiul I la Concursul de Piese de radio al Tinerilor scriitori. Debut la radio ((1972, 1972, 1973, 1974)
• Sticle (1973, 1973 2x, 1974)
• Iar la sfârșit foarte întuneric. Înregistrate de către aproape toate radiourile din Europa între anii 1974-1979.. Distincția I la Festivalul Pieselor de Radio 1975, emisiune poloneză- 1974, 1975, 1976, 1977, 1979.
• Deșerturi (1974, 1974).
• Variații la radio, ciclu de miniaturi (1974, 1974, 1975)
• Lucrul manual. Distincție, concurs la Radioul Polonez din Varșovia (1976, 1977)
• Cerul este albastru (1977, 1977)
• Epistola ( 1977, 1977)
• Să luăm și liniște (1977, 1978)
• Câștiguri bunicele, premiul I, concurs la Radioul Polonez, pr II Varșovia (1977, 1977 2x, 1979 2x, 1980 2x)
• Mână sigură. Premiul II, la concursul Radioului Polonez pr I și II Varșovia, Premieră lunară
• Foaie de cort, premiul II, concurs Radio Bydgoszcz (1978, 1978, 1980)
• Călătorie la timp (1978, 1978)
• Broasca, premiul II, concurs la Radioul polonez, Varșovia
• Ce vrei să faci (1979, 1979)
• Boala incurabilă ( 1980, 1980)
• Vă rog, dormiți (1980, 1980)
• Vedere peste Vistula (1980, 1980)
• Mâini până sus (1984, 1984, 1985)
• Au tras în aer (1984, 1984 2x, 1985 2x, 1987)
• Munca,încă o dată munca (1986, 1986 2x, 1990, 1991)
• Baricada (1987, 1987, 1988, 1998, 1990, 1991, 1998, 2005)
• Toți spun la revedere (1987, 1987)
• Viața chirurgilor (1987, 1987 2x, 1988, 1989, 1991)
• Frizerul-chirurg Grand Prix, Festivalul Audițiilor la Radio în Mielec (1988, 1988, 1989, 1989, 1990, 1991 2x, 1992, 2001, 2004)
• Peretele(1990, 1990, 1991, 1991, 1996, 1998, 2005)
• Urme (1992, 1992)
• Merișoare și mere (1996, Radio pentru Tine, poveste la radio, 16 episoade – împreună cu Ilona Łepkowska)
• Cutia neagra (1996, 1997)
• Bandiții (1996, 1996, 1997, 1998, 2006), înregistrate și în Slovacia,Cehia, Germania, Belgia, Olanda.
• Bunicul( 1996, 1997, 1999)
• Peste 200 de miniaturi la radio, adică Povestea unui soldat(1996, 1997)
• Locuință de închiriat(1997, 1998, 2000)
• Marinarul (1999, 1999)
• Țipăt în depărtare (2000, 2001, 2002, 2003)
• Prințesa (1999, 2000, 2001, 2003, 2004)
• Ultimele cuvinte( 2001, 2003)
• Peste femeie lamentație, audiție poetică (2003, 2004, 2006)
• Banal. Distincție în Concursul Redacției Programelor catolice (2004, 2004)
• Casa cu bani (2004, 2004)
• Pănuță. Emfază la Concursul de Radio Polonez Varșovia (2004, 2005)
• Cutia de scrisori. Emfază la Concursul de Radio Polonez Gdańsk cu ocazia a 25 ani de „Solidaritate” (2005)
• Poarta spre cer. Radio Szczecin (2006)
• A opta datorie de serviciu (2006, 2009)
• Doamna la conac (2010)
• Țintă-foc! (2011)
• Mai aproape decât crezi

Altele

• aprox. 40 publicații la radio dispersate

Opera științifică

• Marele dictionar frazeologic al limbii polone (Lumea Cărții, Varșovia 2003)
• Noul dicționar școlar frazeologic (împreună cu fiul Łukasz Müldner-Nieckowski, Lumea Cărții, Varșovia 2004)
• Marele dicționar de prescurtări și abrevieri (Editura Europa, Wrocław 2007)
• Frazeologia extinsă. Studiu lexicografic (Casa de editură Volumen, Varșovia 2007)

Altele

• în jur de 190 publicatii stiintifice, medicale, filologice, dispersate, Redacția științifică, elaborări științifice
• Dicționarul limbii polone ( ed. W. Doroszewski), operă cu aprox. 45 cuvinte până la volumele literelor N-Z din domeniul biologiei și medicinei, Varșovia 1962-1965
• Dicționarul limbii polone ( ed. M. Szymczak), operă cu aprox. 60 parole din domeniile fizicii, chimiei, biologiei și medicinei, Varșovia
• Ryszard Milczewski-Bruno. Poezie, introducere critică, schiță biografică, redacția științifică. LSW,Varșovia 1981.
• Dicționar polonez de medicină, ed. 2., PAN - PZWL, elaborare 37 cuvinte, Varșovia 1986.
• Sebastian Kneipp. Tratamentul meu cu apă, introducere critică, selecție, aranjament, elaborare text. WAiP, Varșovia 1988.
• Andrzej Dąbrówka, Ewa Geller, Dicționar de antonime, redacție științifică și editorială, Varșovia 1995.
• Marian Mazur, Cibernetică și caracter, redacție științifică, introducere, biografia și bibliografia, Podkowa Leśna 1996.
• Arnold Hilgers, Inge Hofman, Melatonina, redacție științifică și consultarea exemplului din limba germană, Varșovia 1997.
• F.A. Ingelheim, Ingo Swoboda, Vinul pentru sănătate, redacție științifică și consultarea exemplului din limba germană, Varșovia 1997.
• Józef Waczków, Despre arta exemplului, introducere, redacție științifică, Varșovia 1998.
• Enciclopedia universală, concepția lexicografică, elaborarea științifică a clasificării domeniilor și netului de parole, elaborare științifică a programului editorial, ed. Europa, Wrocław, 2006.
• Memoriul Ninei 1916-1919, http://lo43.pl/nauczyciele/j_niemczynowicz_pamietnik/pamietnik_niny.php (2009).
• Kazimierz Bosek, Pe urmele secretelor lui Jan din Pădurea Neagră, redacție științifică, editorială , tipografie. Ed. AULA, Varșovia 2011.

·         1947 - S-a născut Bobby Kimball (Robert Toteaux), vocalist şi compozitor american (Toto, Far Corporation).

·         1947: Viorel Sergovici, operator și regizor TV român

·         1952: Teófilo Stevenson Lawrence (n. 29 martie1952, Puerto Padre, Cuba, d. 11 iunie 2012) a fost boxer amator cubanez.

·         1954: Augustin Zegrean (n. 29 martie 1954, Sânmartin, Cluj) este un jurist român, între 1990-1992 senator de Bistrița-Năsăud din partea FSN, apoi deputat din partea PD. Din 13 iulie 2007 este judecător al Curții Constituționale, numit la propunerea Președinției României, în timpul mandatului președintelui Traian Băsescu. În data de 17 iunie 2010 a fost ales, cu cinci din nouă voturi, în funcția de președinte al Curții Constituționale a României În prezent este pensionar.

·         1957: Christophe Guy Denis "Christopher" Lambert (n. 29 martie 1957)^[1] este un actor francez, care a apărut în producții franceze, europene și americane. El este cel mai bine cunoscut pentru rolul lui Connor MacLeod din seria de filme Highlander (Nemuritorul). El mai este cunoscut și pentru rolul Tarzan din Greystoke: Legenda lui Tarzan sau zeul tunetului Raiden în prima adaptare pentru cinematografie a popularului joc video Mortal Kombat. În țările francofone, el este cunoscut sub numele de Christophe Lambert

Numele său întreg este Christophe Guy Denis. S-a născut pe 29 martie 1957. Este un actor francez care a jucat în producții americane și europene. Este foarte bine cunoscut pentru rolul facut în "The Highlander", un film cu mare succes la public. Mai este cunoscut pentru rolurile din "Tarzan în Greystoke: The Legend of Tarzan", "Lord of the Apes" și prima adaptare a jocului video Mortal Kombat. Este cunoscut în țările în care se vorbește limba franceză drept Christophe Lambert.

S-a născut la Great Neck, New York. Tatăl său a fost un diplomat francez. A crescut la Geneva și Elveția, acolo unde familia sa s-a mutat, iar la 16 ani a ajuns la Paris. La vârsta de 12 ani și-a făcut debutul pe scenă. Părinții săi au considerat însă că o posibilă carieră în actorie este riscantă și au încercat să îl îndrume spre o slujbă în domeniul securității și siguranței. Pentru că s-a împotrivit, Lambert a plecat la Paris pentru a-și ajuta un prieten să conducă un magazin. La insistențele părinților săi a avut și o carieră militară.

După ce a apărut în mai multe filme franțuzești, a fost descoperit de către regizorul american Hugh Hudson, care l-a distribuit în filmele Greystoke: The Legend of Tarzan, Lord of the Apes (1984). În același an a apărut într-un musical franțuzesc, Paroles et musique, ca opusul lui Catherine Deneuve. A interpretat de atunci un rol principal în filmul lui Luc Besson, Subway, pentru care a câștigat premiul Cesar pentru Cel mai bun actor un an mai târziu. Însă cel mai faimos rol al său a fost cel din filmul Highlander, în care a interpretat rolul Connor MacLeod. A colaborat pentru diverse documentare cu postul Sci-Fi.

Christopher Lambert
Lambert at the 2013 Monte-Carlo Television Festival
Date personale
Nume la naștere	Christophe Guy Denis Lambert
Născut	29 martie 1957 (62 de ani) Great Neck, New York, SUA
Căsătorit cu	Diane Lane (1988–1994) Jaimyse Haft (1999–2000) Sophie Marceau (2012–2014)
Copii	1
Cetățenie	Franța  SUA
Ocupație	Actor
Activitate
Alma mater	Conservatorul din Paris Cours Florent[*]
Ani de activitate	1978–prezent
Partener(ă)	Alba Parietti[*]
Premii	César pentru cel mai bun actor (1986) Premiul César

* 1958: Victor Ronald Salva (n. 29 martie, 1958) este un regizor american de film, în mare parte de filme horror. Munca acestuia include filmele Powder și Jeepers Creepers. Munca sa este des umbrită de condamnarea sa pentru abuz sexual asupra actorului de 12 ani, Nathan Forrest Winters. Salva a pledat vinovat în 1988 și a fost închis.
Salva s-a născut în Martinez, California. A crescut vizionând Creatures Features la televizor. În 1986, a produs un film horror ce avea un mic buget, pe nume Something in the Basement care a atras atenția producătorului Francis Ford Coppola, care l-a ajutat financiar pe Salva la primul său film de mare durată, Clownhouse (1989), și la alte filme ulterioare. Salva este homosexual.

Vor trece 7 ani până la următorul film a lui Salva, acesta fiind The Nature of the Beast în 1994, iar în 1995 a regizat Powder. Înainte ca filmul să fie lansat, Winters s-a întors la Salva cu ceea ce i-a făcut. Nu a mai facut filme până la cel din 1999, Rites of Passage cu care a câștigat premiu la Festivalul de Film Santa Monica.

Salva a scris și regizat filmele horror Jeepers Creepers în 2001 și Jeepers Creepers 2 în 2003, iar în 2006 a regizat Peaceful Warrior.

Filmografie:

• 2015: Jeepers Creepers III
• 2014: Dark House
• 2012: Haunted
• 2011: Rosewood Lane
• 2006: Peaceful Warrior
• 2003: Jeepers Creepers II
• 2001: Jeepers Creepers
• 1999: Rites of Passage
• 1995: The Nature of the Beast
• 1995: Powder
• 1989: Clownhouse
• 1986: Something in the Basement

Victor Salva
Salva în 2000
Date personale
Născut	29 martie 1958 (61 de ani) Martinez, California, United States
Cetățenie	SUA
Ocupație	regizor de film
Activitate
Ani de activitate	1986 – prezent
Lucrări remarcabile	Powder Jeepers Creepers
Premii	Moxie! Award for Best Feature – Santa Monica Film Festival 1999 Rites of Passage

* 1958: Tsutomu Sonobe (n. 29 martie 1958) este un fost fotbalist japonez.
* 1959: Nouriel Roubini (n. 29 martie 1959, Istanbul, Turcia) este un economistamerican și profesor universitar al Școlii de Afaceri Stern^[1] (în englezăLeonard N. Stern School of Business) din cadrul Universității din New York care a prezis Criza economică mondială din 2007–2010 încă din anul 2005.

Nouriel Roubini s-a născut în Istanbul (Turcia), într-o familie de origine evreiască, iar la vârsta de 2 ani familia sa s-a stabilit la Teheran (Iran). Între anii 1962 și 1983 a locuit în Italia, unde a urmat studii economice la Universitatea Bocconi din Milano și apoi s-a mutat în SUA, unde a obținut doctoratul în economie internațională la Harvard în 1988. Are cetățenie americană și vorbește patru limbi: ebraică, persană, italiană și engleză.

Într-un interviu din 2009 acordat revistei Time^[2], întrebat despre cea mai bună învestiție a sa, a declarat:

„Cred că investiția în educația mea a fost esențială, deși a fost mai degrabă o investiție în timp decât în bani.”

(I think investing in a good education has been key for me, although the investment was more in time than money.)

O bună parte din anii '90 a fost cercetător și a predat la Universitatea Yale, iar apoi a lucrat, în New York, la FMI, Sistemul Federal de Rezerve al Statelor Unite ale Americii, Banca Mondială și Bank of Israel.

În 1998 a lucrat în Consiliul economic de la Casa Albă, în timpul administrației Clinton, iar apoi la Departamentul de Finanțe al SUA.

În prezent este profesor universitar al Școlii de Afaceri Stern^[1] (în engleză Leonard N. Stern School of Business) din cadrul Universității din New York.

Nouriel Roubini
Nouriel Roubini în ianuarie 2009
Date personale
Născut	29 martie 1959 Istanbul, Turcia
Cetățenie	americană
Ocupație	economie mondială
Activitate
Alma mater	Universitatea Luigi Bocconi (Licențiat în 1982) Universitatea Harvard (Doctor din 1988)
Cunoscut pentru	previziunea Crizei economice mondiale din 2007–2010 încă din anul 2005

* 1960: Jo Nesbø (n. 29 martie 1960 în Oslo, Norvegia) este un autor norvegiande thrillere detective după ce a lucrat ca economist, solist și compozitor în formația de pop Di Derre. Cărțile lui Nesbø s-au tradus în peste 40 de limbi și s-au vândut în peste 23 milioane copii (2014).

·         1961: Florin Segărceanu (n. 29 martie 1961, București, Republica Populară Română) este un jucător de tenis de câmp de performanță retras din activitate, legitimat în timpul carierei la CS Dinamo București, unde tatăl său, Aurel Segărceanu, era antrenor.

* 1961: Michael Winterbottom (n. 29 martie 1961) este un prolific regizor britanic de film, care are în palmares 70 de pelicule. Și-a început cariera la Televiziunea britanică, de unde a putut să avanseze în cariera sa. Trei dintre filmele sale au fost nominalizate la Festivalul de Film de la Cannes, pentru premiul Palme d'Or, Welcome to Sarajevo, Wonderland și 24 Hour Party People.
S-a născut în Blackburn, Lancashire. A urmat cursurile Oxford și Bristol, iar începutul carierei sale a fost în televiziune, cu episoade pilot ale diverselor serialelor celebre, printre care Cracker, două documentare despre Ingmar Bergman. A mai regizat un mini seriale - Familia, scris de Roddy Doyle. Însă această miniserie l-a adus pe Winterbottom în atenția publicului pentru că serialul capta cate un personaj al clasei muncitorești, vorbind despre viața sa și riscurile la care se expune.

Michael Winterbottom
Date personale
Născut	29 martie 1961 (58 de ani)[1][2][3][4]  Blackburn, Regatul Unit
Cetățenie	Regatul Unit
Ocupație	regizor de film editor de film[*] scenarist regizor de televiziune[*] producător de film
Activitate
Alma mater	Universitatea din Bristol[*] Colegiul Balliol[*]

·         1962: Dan Bittman (n. 29 martie 1962, București) este un cântăreț, compozitor, actor și prezentator de televiziune român de origine evreiască^[1], solist vocal al formației Holograf începând cu 1985.

În 1994 a reprezentat România în cadrul concursului muzical Eurovision, unde a acumulat 14 puncte, ocupând la final locul 21.

Între 2001 și 2003, a moderat emisiunea-concurs Bravo Bravissimo, difuzată de TVR 1, iar din noiembrie 2004 a devenit prezentatorul emisiunii Dănutz SRL, difuzată tot de TVR 1.

În 2010 a fost desemnat consilier la Ministerul de Finanțe al României,^[2] dar la scurt timp după aceea a demisionat din această funcție.^[3]

În 2018, Dan Bittman a ajuns ținta unui val de critici și insulte pe internet, după ce a participat la un eveniment organizat de primăria sectorului 5, acesta primind 11.000 de euro ca prezentator

Filmografie:

• Proprietarii de stele (2001)
• Lori, Dan și Tanti Mili (2002)
• Orient Express (2004)
• Supraviețuitorul (2008)
• Împăratul Vrăjit (Dublaj, Bătrân de la palat) - voce versiune română

Dan Bittman
Dan Bittman la meciul de retragere al lui Andrei Pavel
Date personale
Nume la naștere	Dan Bittman
Născut	29 martie 1962 (57 de ani) București, România România
Cetățenie	România
Ocupație	actor cântăreț actor de film compozitor
Activitate
Gen muzical	Rock, pop rock
Instrument(e)	voce[*]
Ani de activitate	1984–prezent
Interpretare cu	Holograf, IRIS, Blitz, Domino, Incognito

·         1963 - S-a născut Andy Parker, baterist britanic (UFO).
* 1963: Ioan Goanță (n. 29 martie 1963, Mehedinți, România) este un fost fotbalistromân, care a activat pe postul de mijlocaș.
* 1964: Monica Babuc (n. 29 martie 1964, Bardar, Ialoveni) este o politiciană și istorică din Republica Moldova, care din data de 30 mai 2013^[1] și până la 8 iunie 2019 a fost Ministru al Educației, Culturii și Cercetării în patru guverne consecutive (Leancă, Gaburici, Streleț și Filip), după ce l-a înlocuit pe Boris Focșa (2009 - 2013).

Monica Babuc este membră a Partidului Democrat din Moldova, iar anterior a făcut parte din Partidul Popular Creștin Democrat.

Este căsătorită și are un copil. Vorbește rusa, franceza și engleza.

În mai 2015 ea s-a înscris în cursa pentru alegerile la funcția de primar al Chișinăului.^[2] În cadrul dezbaterilor electorale televizate ea a recunoscut că vorbește limba română și că se consideră în egală măsură româncă și moldoveancă,^[3] contrar poziției și ideologiei liderilor PDM, Marian Lupu și Dumitru Diacov, care declară că vorbesc limba moldovenească și că ar fi moldoveni și nicidecum români. La alegerile locale din Chișinău din 14 iunie 2015, Monica Babuc a acumulat 2,17% din voturi

Monica Babuc
Monica Babuc
Date personale
Născută	29 martie 1964 (55 de ani) Bardar, Ialoveni, RSS Moldovenească, URSS
Cetățenie	Moldova
Religie	Creștin Ortodoxă
Ocupație	istorică politiciană
Vicepreședinte al Parlamentului Republicii Moldova
Deținător actual
Funcție asumată 18 iunie 2019
Președinte	Igor Dodon
Prim-ministru	Maia Sandu Ion Chicu
Precedat de	Vladimir Vitiuc
Ministru al Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova
În funcție 26 iulie 2017 – 8 iunie 2019
Președinte	Igor Dodon
Prim-ministru	Pavel Filip
Precedat de	Corina Fusu
Succedat de	Liliana Nicolaescu-Onofrei
Ministru al Culturii al Republicii Moldova
În funcție 30 mai 2013 – 26 iulie 2017
Președinte	Nicolae Timofti Igor Dodon
Prim-ministru	Iurie Leancă Chiril Gaburici Valeriu Streleț Pavel Filip
Precedat de	Boris Focșa
Partid politic	Partidul Democrat din Moldova Partidul Popular Creștin Democrat
Alte afilieri	Coaliția Pro-Europeană (2013–2014) Alianța pentru Integrare Europeană (2009–2013)
Alma mater	Universitatea de Stat din Moldova Universitatea de Stat din Moscova
Profesie	Istoric

* 1964: Elle Macpherson (n. 29 martie 1964) este o femeie de afaceri, prezentatoare de televiziune, fotomodel și actriță australiană. Ea este cunoscută îndeosebi pentru numărul record de cinci apariții pe coperta revistei Sports Illustrated Swimsuit Issue începând cu anii 1980.

Jump to navigationJump to search

Elle Macpherson

Elle Macpherson în 2011
Nume la naștere	Eleanor Nancy Gow
Data nașterii	29 martie 1964 (55 de ani)[1][2]
Locul nașterii	Killara, Sydney, Australia
Înălțime	1,83 m[3]
Culoarea părului	Castaniu[3]
Culoarea ochilor	Căprui[3]
Măsuri	36C-25-35[3]
Mărimea la rochie	(EU) 40[3]
Soț(ie)	Gilles Bensimon (c. 1986–89) Jeffrey Soffer (c. 2013)
Partener	Arpad Busson (1996–2005)
Copii	2

·         1965: Elle MacPhearson, actriță și top model australian
* 1967: Michel Hazanavicius (n. 29 martie 1967) este un producător, regizor de film și scenarist din Franța, care a primit Premiul Oscar pentru cel mai bun regizor pentru Artistul.

Michel Hazanavicius
Michel Hazanavicius
Date personale
Născut	29 martie 1967 (52 de ani)[1][2][3]  Paris, Franța[4]
Frați și surori	Serge Hazanavicius[*]
Căsătorit cu	Bérénice Bejo[*]
Cetățenie	Franța
Ocupație	producător de film regizor de film scenarist editor de film[*]
Activitate
Domiciliu	Paris
Alma mater	École nationale supérieure d'arts de Paris-Cergy[*]
Premii	Premiul Sindicatului American al Regizorilor[*] Premiul Oscar pentru cel mai bun regizor

·         1972: Robert Sorin Negoiță (n. 29 martie 1972, comuna Măneciu, județul Prahova, România)^[1], este un politician și om de afaceri român. Surorile mai mari, Luminița și Marilena, s-au născut pe 26 ianuarie 1969, respectiv 27 iulie 1970, iar fratele mai mic, Ionuț, pe 30 ianuarie 1974. Părinții, Ilie și Lidia Negoiță, s-au căsătorit în 1968. Confuzia numelui i-a determinat pe mulți să creadă că Robert Negoiță ar fi înrudit cu Liviu Negoiță, lucru neadevărat ^[2]. Robert Negoiță s-a căsătorit prima oară în 1996, cu Magdalena Negoiță. Au fost căsătoriți timp de 12 ani. Louis a fost primul copil al familiei (născut pe 3 martie 1998), apoi a apărut Karina (născută pe 12 iunie 2000). În 2009, după divorțul de Magdalena, Robert Negoiță a cunoscut-o pe Sorina Docuz, cu care s-a căsătorit în vara anului 2013. Au împreună un copil, pe Vlad Cezar (născut pe 22 noiembrie 2013). El este pe unul dintre primele locuri în lista celor 300 de milionari ai României, întocmită de revista Capital. În prezent, este primar al Sectorului 3 București.

Robert Negoiță
Primarul Sectorului 3, Robert Sorin Negoiță
Date personale
Născut	29 martie 1972 (47 de ani) comuna Măneciu, județul Prahova, România
Părinți	Lidia și Ilie Negoiță
Căsătorit cu	Magdalena Negoiță (1996 - 2008) Sorina Negoiță (2009 - prezent)
Copii	3
Naționalitate	Român
Cetățenie	România
Etnie	română
Ocupație	om de afaceri
Primarul Sectorului 3, Municipiul București
Deținător actual
Funcție asumată iunie 2012
Deputat de Teleorman
În funcție 2008 – 26 iunie 2012
Președinte al PSD la nivelul Sectorului 3 din București
Deținător actual
Funcție asumată 2012
Secretar Executiv al PSD
În funcție 2008 – 2012
Vicepreședinte al Tineretului Social Democrat (TSD)
În funcție 2004 – 2010
Partid politic	Partidul Social Democrat
Alma mater	Universitatea Bioterra, Universitatea Româno-Americană

* 1972: Rui Manuel César Costa (n. 29 martie 1972, Lisabona) este un fost jucător portughez de fotbal, acum director sportiv la Benfica
* 1973: Marc Overmars (n. 29 martie 1973) este un fost fotbalist olandez , care în prezent activează în calitate de director sportiv la clubul Ajax Amsterdam.

·         1974: Iulian Sebastian Filipescu (n. 29 martie 1974, Slatina, România) este un fost fotbalist român.

* 1974: Fabrizio Maria Corona (Catania, 29 Martie 1974) este un antreprenor și un personaj al televiziunii italiane. Numele lui Corona este legat de o serie de investigații efectuate de Procurorul republicii dar în particular, figurează alături de Lele Mora (agent a diferitor ”VIP” din lumea spectacolului ,ulterior achitat de acuzațiile împotriva lui.) ca principal acuzat în ancheta-scandal denumită ”Vallettopoli” pentru extorcare împotriva unor personaje din lumea spectacolului și a sportului, pentru care Curtea Supremă de Casație l-a condamnat, în data de 18 ianuarie 2013, la 13 ani și 2 luni de închisoare. În 18 iunie 2015 va începe perioada de probă cu serviciile sociale de la comunitatea Exodus a lui Antonio Mazzi unde va trebui să execute pedeapsa rămasă de 5 ani.

În 2001 s-a căsătorit cu fotomodelul Nina Moric, și ea mai apoi fiind implicată în scandalul ”Vallettopoli” , din căsătoria lor aducând la lume primul și singurul lor copil Carlos Maria. În 2 aprilie 2007 Nina Moric a anunțat cererea pentru despărțirea legală. Doamna Moric în timpul unui interviu în 2013 și-a mărturisit intenția de a cere dezlegarea nunții religioase cu Fabrizio Corona cu puține zile după despărțirea prevăzută în 14 februarie, pentru că ar dori să se recăsătorească religios și cu un alt bărbat. Chiar în 14 februarie, Corona obține autorizația pentru ieșirea din închisoare iar așa se prezintă în tribunal pentru sentința de divorț, găsind un acord legalizat în 17 aprilie.

Relația lui cu Belén Rodríguez a început în ianuarie 2009 și sa încheiat în aprilie 2012,el a fost de multe ori în centrul bârfei din Italia, stârnind diverse controverse și dispute: de exemplu, în aprilie 2009 paparazzi de la ”Novella 2000” l-au fotografiat gol după ce a avut o relație sexuală cu un fotomodel argentinian consumat într-un loc public din Maldive, stat în care există legea islamică care interzice un astfel de comportament, iar fotografiile au fost publicate în Italia, la 24 aprilie și au stârnit diverse controverse.

Fabrizio Corona în 2009

* 1976: Cosmin Marinescu (n. 29 martie 1976) este economist român, profesor universitar de economie în cadrul Academiei de Studii Economice din București. Pe data de 22 decembrie 2014, Marinescu a fost numit Consilier Prezidențial pe probleme de politici economice și sociale al Președintelui României. Anterior, el a ocupat funcția de Consilier al Ministrului Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri (în 2012) și pe cea de Consilier al Ministrului Finanțelor Publice (în 2013). El este, de asemenea, fondatorul Centrului pentru Economie și Libertate - ECOL, o inițiativă educațională și de cercetare care își propune promovarea principiilor democrației și ale libertății economice.
Născut în Târgoviște, Județul Dâmbovița, România, Cosmin Marinescu a urmat studiile liceale între anii 1990 și 1994, la o clasă cu profil matematică-fizică din cadrul Colegiului Național “Mihai Viteazul” din Ploiești. El a devenit apoi student al Academiei de Studii Economice din București, încheindu-și studiile de licență în 1998 și pe cele de masterat în 1999. În cursul ultimului an al programului de licență, Marinescu a studiat și în Franța, la Lille University of Science and Technology. În anul 1999 a început studiile doctorale, tot în cadrul Academiei de Studii Economice din București, obținând titlul de Doctor în Economie în anul 2003.

Cosmin Marinescu și-a început cariera academică în 1998, atunci când a devenit preparator universitar. El a devenit asistent universitar în 2000, lector în 2003, conferențiar în 2007^[2] și, începând din 2015, este profesor universitar la Academia de Studii Economice din București, unde predă Microeconomie și Macroeconomie^[5]. În 2005, Marinescu a fondat primul curs de economie instituțională din România, privind rolul instituțiilor în dezvoltarea economică ^[1][2], publicând totodată un manual de economie instituțională. De asemenea, el a adus o contribuție importantă domeniului economiei instituționale prin lucrări de cercetare și analiză concentrate asupra interpretării tranziției și integrării europene din perspectiva abordării instituționale. Marinescu este, totodată, și coautor al ultimelor ediții ale manualului universitar publicat de Departamentul Economie și Politici Economice din cadrul Academiei de Studii Economice din București.^[3][4]

Marinescu a început să coordoneze proiecte de cercetare economică încă din 2005^[2]. De-a lungul timpului, a câștigat numeroase competiții științiifice și a abordat, în calitate de director de proiect, numeroase teme de cercetare precum instituțiile economiei de piață, calitatea instituțională a mediului de afaceri, sau libertatea economică ^[1]. În 2011-2012, Marinescu a obținut o bursă postdoctorală în cadrul competiției organizate de Institutul Național de Cercetări Economice “Costin C. Kirițescu” al Academiei Române ^[1] și, ca parte a acestui proiect de cercetare, a beneficiat de șansa de a fi invitat de către economistul Claude Ménard pentru un stagiu de cercetare la Centre d’Economie de la Sorbonne (în iunie 2012). Anterior, el a efectuat stagii de cercetare la ESCP Europe (iunie 2010), Middlesex University (aprilie 2008), Institut d'Administration des Entreprises Lille (iunie 2002), și Maison des Sciences Economiques (octombrie 2001).^[1][2][3][4].

Cosmin Marinescu a publicat numeroase cărți și lucrări de specialitate în calitate de coordonator, autor și coautor, cu o tematică diversă, cele mai importante fiind: „Educația: perspectivă economică” (2001), „Liberalizarea schimburilor economice externe” (2003), „Instituții și prosperitate. De la etică la eficiență” (2004), „Performanță în contextul Agendei Lisabona” (2006), „Economia de piață. Fundamentele instituționale ale prosperității” (2007), „Libertate economică și proprietate” (2011), „Capitalismul. Logica libertății” (2012), „Costurile de tranzacție și performanța economică” (2013) ^[1][2][3]. În 2008, Marinescu a primit „Premiul al III-lea pentru literatură de specialitate economică" din partea Asociației Facultăților de Economie din Romania (AFER). Cartea sa, „Capitalismul. Logica libertății”, publicată la Editura Humanitas și construită ca o pledoarie menită să explice și să susțină adevărata logică a capitalismului și a libertății economice, a fost premiată cu distincția „Cartea anului 2013” la Gala Wall-Street.^[2][3][4]. Cartea a beneficiat, de asemenea, de susținere morală și cuvinte de întâmpinare din partea unor respectați intelectuali din mediul universitar și de cercetare internațional, precum Pascal Salin (profesor emerit de economie la Universitatea Paris-Dauphine, fost președinte al Societății Mont Pèlerin), Leszek Balcerowicz (profesor de economie la Warsaw School of Economics, fost guvernator al Băncii Naționale a Poloniei), Walter Block (titular al postului onorific „Harold E. Wirth“ și profesor de economie la Joseph A. Butt, S.J., Loyola University, New Orleans), János Kornai (profesor emerit de economie la Universitatea Harvard și Universitatea Corvinus din Budapesta), Vasile Ișan (rectorul Universității „Alexandru Ioan Cuza“ din Iași) și Aurelian Dochia (analist economic)^[6].

Între anii 2013 și 2014, Marinescu a fost Vicepreședinte al Comisiei de specialitate pentru Buget și Finanțe a Partidului Național Liberal, contribuind astfel la fundamentarea de politici și programe de guvernare. El a fost Consilier al Ministrului Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri în 2012 și Consilier al Ministrului Finanțelor Publice în 2013. Marinescu a fost, de asemenea, Consilier Economic al Președintelui Partidului Național Liberal între iunie și decembrie 2014. Pe 22 decembrie 2014, Marinescu a fost numit Consilier Prezidențial al Președintelui României^[1]. El a avut, astfel, ocazia de a-și prezenta viziunea economică în cadrul a numeroase evenimente de specialitate, precum:

• "Lansarea analizei OCDE cu privire la 5 domenii cheie ale guvernanței publice și reformei administrative în România"^[7]
• Seminarul "Politici economice pentru o creștere sustenabilă" organizat de Ministerul Finanțelor Publice^[8]
• Întrunirea Comitetului Național ICC România^[9]
• Dezbaterea Capitalism vs. Socialism organizată de Centrul de Economie Politică și Afaceri “Murray Rothbard” în parteneriat cu Centrul pentru Economie și Libertate – ECOL și CriticAtac ^[10]
• Lansarea Programului Prezidențial al Președintelui României ^[11]
• Acordarea unui interviu în cadrul rubricii TVR 1 "Interviurile Telejurnalului" ^[12]

În 2008, Cosmin Marinescu a fondat Centrul pentru Economie și Libertate - ECOL, o inițiativă educațională și de cercetare ce reunește studenți, cercetători și profesori, cu scopul de a promova în spațiul public românesc cât mai largă a principiilor pe care se clădesc economia și societatea oamenilor liberi. ECOL reflectă inițiativele unui grup de tineri intelectuali ale căror preocupări științifice și editoriale vizează cunoașterea corectă despre economie și societate. Centrul publică, în mod constant, atât articole și studii economice, cât și traduceri ale unor texte internaționale relevante. ^{[1][2][13] [14]}. Marinescu publică în mod constant articole și interviuri în diferite publicații și pe mai multe platforme online, precum Ziarul Financiar, Bursa, HotNews și Contributors

Cosmin Marinescu
Date personale
Născut	29 martie 1976 (43 de ani) Târgoviște, Romania
Cetățenie	România
Ocupație	Economist, Profesor universitar
Consilier Prezidențial
Deținător actual
Funcție asumată 22 decembrie 2014
Președinte	Klaus Iohannis
Alma mater	Academia de Studii Economice din București

* 1976: Gabriel Rasty-Petzalis (n. 29 martie 1976), cunoscut în lumea motorsportului ca Rasty, se numără printre cei mai cunoscuți promotori ai fenomenului off-road din România. El este cel care a obținut, în 2010, în premieră pentru o țară din Europa, recunoașterea offroad-ului ca sport auto. De asemenea, alături de Florin Radu, a înființat Comisia Națională de Off Road din cadrul Federației Române de Automobilism Sportiv. Cu peste 300 de sportivi licențiați, CNOR este cea mai numeroasă ramură FRAS.

* 1978: Cătălin Cursaru (n. 29 martie 1978) este un fost fotbalist român, care a jucat pe postul de atacant

* 1979: György László Gyuszi Balint (n. 29 martie 1979,^[1] Brașov, România) este un fotbalist din România, retras din activitate, care a evoluat pe postul de fundaș central și care în prezent este antrenor la Metaloglobus București
* 1979: Pieter Merlier (n. 29 martie 1979, Sint-Eloois-Vijve, Belgia) este un fotbalist belgian care evoluează la echipa KSV Oudenaarde pe postul de portar. În România a jucat la Universitatea Craiova.
* 1979: Dorin Semeghin (n. 29 martie 1979, Gura Humorului) este un fotbalist român.
* 1984: Mai Satoda (Satoda Mai (里田 まい^?); numele real: Mai Tanaka (田中 舞^?); n. 29 martie 1984, Sapporo, Japonia) este o cântăreață și modeljaponeză, membră a trupei Country Musume.

Soțul ei este jucătorul japonez de baseball Masahiro Tanaka.

* 1987: Claudia Andreatti (n. 29 martie 1987, Trento) este o moderatoare TV și fotomodel italian, care a fost aleasă Miss Italia în 2006.
Andreatti a urmat școala în Pergine și Trient (Trento), iar ulterior a fost un an în El Paso, Texas. După ce a fost aleasă Miss Italia a început să lucreze ca moderatoare la Rai 1. La 9 iulie 2010 s-a căsătorit cu avocatul Enzo La Rocca.

·         1988: Andrei Ionescu (n. 29 martie 1988, Craiova, România) este un fotbalist român care joacă pentru Aizawl FC.

* 1989: Lilia Fisikovici (nume de fată Lilia Tozlovanu; n. 29 martie 1989) este o maratonistă moldoveancă
* 1989: Tomáš Vaclík (n. 29 martie 1989, Ostrava, Cehoslovacia, astăzi în Cehia) este un fotbalist ceh, care evoluează la echipa spaniolă Sevilla FC pe postul de portar.
* 1990: Florina Pierdevară (n. 29 martie 1990, Craiova) este o alergătoare de semifond specializată pe proba de 800 metri.

La Jocurile Militare din 2015 de la Mungyeong, în Coreea de Sud, a cucerit o medalie de bronz la proba de 1500 m cu timpul de 4,07.93 (record personal) și s-a clasat pe locul 4 la proba de 800 m cu timpul de 2.00,91 (record personal).^[1] Astfel a făcut baremul de calificare la 800 m pentru Jocurile Olimpice din 2016 de la Rio de Janeiro.

* 1991: Fabio Borini (n. 29 martie 1991) este un fotbalist italian, care în prezent evoluează în Serie A la clubul AC Milan, împrumutat de la clubul englez Sunderland.
* 1991: N'Golo Kanté (n. 29 martie 1991,^[1] Arondismentul 10 din Paris, Franța) este un jucător de fotbal francez, care joacă pe postul de mijlocaș pentru clubul din Premier League Chelsea.
* 1991: Bae Joo-hyun (n. 29 martie 1991, Daegu, Coreea de Sud), cunoscută și ca Irene, este o cântăreață, rapperiță și model din Coreea de Sud, membră a trupei k-pop de fete Red Velvet care a debutat în 2014

Bae Irene
Date personale
Nume la naștere	배주현
Născută	29 martie 1991 (28 de ani)  Daegu, Coreea de Sud
Cetățenie	Coreea de Sud
Ocupație	cântăreață model actriță
Activitate
Alte nume	아이린 Irene
Alma mater	Haknam High School[*]
Cariera muzicală
Activitate
Alte nume	아이린, Irene
Studii	Haknam High School[*]
Gen muzical	K-pop
Tipul de voce	mezzosoprană
Instrument(e)	Vocal
Ani de activitate	2014–prezent
Case de discuri	SM Entertainment
Colaborare cu	Red Velvet

* 1994: Choi Jin-ri (n. 29 martie 1994, Busan, Coreea de Sud – d. 14 octombrie 2019,^[4] Seongnam[*], Coreea de Sud), cunoscută ca Sulli a fost o cântăreață, o actriță și un model sud-coreeană. A fost o membră din F(x) până la anul 2015. A murit pe 14 octombrie 2019 din cauza la sinucidere.

Sulli a debutat ca o actriță în 2005. Când era în clasa a patra, Sulli s-a înscris cu agenția ei, SM Entertainment. A debutat cu F(x) în anul 2009. După un an de pauză la cariera ei cu grupa, Sulli a părăsit grupa în 2015, din cauza la comentarii răi. Sulli s-a întors la cariera ei muzicală în anul 2018, și a debutat ca o solistă în 2019 cu single-ul, Goblin.

Sulli a decedat pe 14 octombrie 2019, din cauza la sinucidere, Sulli s-a spânzurat singură. A murit la reședința ei, în Seongnam. Înmormântarea ei a fost privată, a mers doar familia ei și prietenii ei. O lună mai târziu, o prietenă mai apropiată de ea, Goo Hara din Kara, s-a sinucis din spânzurare pe 24 noiembrie 2019.

Sulli
Sulli
Date personale
Născută	29 martie 1994  Busan, Coreea de Sud
Decedată	14 octombrie 2019 (25 de ani)[4]  Seongnam[*], Coreea de Sud
Cauza decesului	Ataque al corazón[*] (spânzurare)
Cetățenie	Coreea de Sud
Ocupație	actriță cântăreață actriță de film model
Activitate
Cauza decesului	spânzurare
Alma mater	School of Performing Arts Seoul[*] Cheongdam Middle School[*][1]
Înălțime	170 cm[2]
Premii	KBS Drama Awards[*] (2012)[