2. /19 MARTIE 2022 - ISTORIE PE ZILE - Decese; Sărbători
Decese
· 1238 - A decedat Henric I cel Bărbos (n. 1165/1170)
Henric I cel Bărbos – portret de Jan Matejko – foto preluat de pe ro.wikipedia.org
Henric I cel Bărbos, (în poloneză: Henryk I Brodaty) – (n. cca.1165/1170), din linia Dinastiei Silezia-Piast, Duce de Silezia la Wrocław din 1201 și Duce de Cracovia cât și Mare Duce al Poloniei din 1232 până la moartea sa. Henric este considerat de istorici ca fiind unul dintre cei mai importanți prinți din Dinastia Piast, din perioada de fragmentare feudală a Poloniei.
Cu toate acestea, tot ce a cladit lui a fost distrus la numai trei ani după moartea sa din cauza unui eveniment complet neșteptat: invaziile mongole. În general, istoricii sunt de acord că în cazul în care dezastrul de la Bătălia Legnica nu s-ar fi întâmplat, Polonia ar fi fost unită inca de la mijlocul secolului al XIII-lea Henric a reușit să facă Silezia să fie una dintre cele mai puternice state ale Poloniei fragmentate, și de asemenea, a încercat să mențină pacea în Polonia Mică și Mare într-o perioadă de schimbări considerabile în Europa de Vest.
· 1406 - A murit Ibn Khaldun (Abdu r-Rahman bin Muhammad bin Khaldun Al-Ḥaḍrami, n.27 mai 1332), un istoriograf și istoric musulman arab, considerat a fi printre părinții fondatori ai sociologiei, istoriografiei și economie moderne.
Abdul Rahman Ibn Khaldun – foto preluat de pe cersipamantromanesc.wordpress.com
Abdul Rahman Ibn Khaldun, istoric si filosof arab. Este renumit pentru cartea sa Muqaddimah (cunoscuta sub numele de “Prolegomene” în limba greacă), lucrare care a influențat unii istorici otomani din secolul al 17- lea, cum ar fi Hajji Khalifa și Mustafa Naima, care i-au folosit teoriile în carte pentru a analiza creșterea și declinul Imperiului Otoman. Savanți europeni din secolul al 19-lea au recunoscut, de asemenea, importanța cărții și l-au considerat pe Ibn Khaldun ca unul dintre cei mai mari filozofi ai lumii musulmane
· 1721 - A murit Papa Clement al XI-lea (născut Giovanni Francesco Albani la 23 iulie 1649).
Papa Clement al XI-lea - foto: ro.wikipedia.org
Papa Clement al XI-lea (n. 23 iulie 1649, Urbino – d. 19 martie 1721, Roma), născut Giovanni Francesco Albani. A condus Biserica Romei din 23 noiembrie 1700 până la moartea sa. Clement al XI-a fost un patron al artelor și al științei si a fost, de asemenea, o mare binefăcător al Bibliotecii Vaticanului. A manifestat un mare interes pentru arheologie, salvand un mare numar de antichitati in Roma.
A autorizat si săpături in catacombele romane. Era de origine albaneză,iar străbunul său Mihail Laçi, a luptat alaturi de Skanderbeg si a părăsit Albania in urma ocuparii acesteia de catre turci, stabilindu-se la Urbino, in Italia, unde și-a luat numele de Albani.
El considera ca Albania patria sa si și-a exprimat interesul fata de compatrioții săi prin acordarea de burse si prin trimiterea în Albania de calugari franciscani care au deschis din 1711 școli in care care se preda in limba albaneză.
Originile albaneze ale Papei Clement al XI au jucat un rol important în ostilitățile împotriva turcilor, acesta devenind promotorul unei Ligi Europene care a infrant de doua ori fortele turcesti la Petrovaradin și Belgrad sub comanda lui Eugeniu de Savoia.
* 1746: Anna Leopoldovna a Rusiei (rusă А́нна Леопо́льдовна; 18 decembrie1718 – 19 martie 1746), cunoscută de asemenea drept Anna Karlovna(А́нна Ка́рловна), regentă a Rusiei pentru câteva luni (1740–1741) în timpul minoratului fiului ei Ivan. Ea a fost fiica Ecaterinei Ivanovna a Rusiei, care era sora împărătesei Ana a Rusiei, și a Ducelui Karl Leopold de Mecklenburg-Schwerin, și la botez a primit numele de Elisabeta Katharina Christine de Mecklenburg-Schwerin.
În 1722, Anna a ajuns în Rusia cu mama ei, care s-a separat de soțul ei. Mama ei a fost considerată o candidată la tron în 1730, însă în locul ei a fost aleasă sora Ecaterinei, mătușa Annei. În 1733, Anna s-a convertit la ortodoxism și a primit numele de Anna Leopoldovna, lucru care a transformat-o în moștenitoare a tronului. În 1739 ea s-a căsătorit cu Anton Ulrich (1714–1776), al doilea fiu al lui Ferdinand Albert al II-lea, Duce de Brunswick-Lüneburg, care venise în Rusia din 1733 pentru ca ei să se poată cunoaște.
La 5 octombrie 1740 împărăteasa Ana a adoptat noul ei născut Ivaan și la proclamat ca moștenitor al ei la tronul Rusiei. La câteva zile după această declarație, împărăteasa a murit (28 octombrie 1740), lăsând indicații în legătură cu succesiunea și numindu-l pe favoritul ei Ernest Biron, Duce de Courland, ca regent.
.JPG)
Biron era detestat de poporul rus și după ce el a amenințat-o cu exilul în Germania pe Anna și pe soțul ei, Anna Leopoldovna n-a avut multe dificultăți în îndepărtarea lui de la putere (8 noiembrie 1740). Apoi ea și-a asumat regența și a luat titlul de Mare Ducesă, însă știa prea puține despre caracterul oamenilor cu care avea de a face, și știa chiar mai puțin despre convențiile și politica guvernului rus. În scurt timp s-a certat cu principalii ei susținători.
Potrivit Dicționarului de istorie rusă, ea a ordonat efectuarea unei anchete în industria confecțiilor după ce uniformele primite de militarii s-au dovedit a fi de calitate inferioară. Când ancheta a arătat condiții inumane de lucru, ea a emis decrete pentru stabilirea unui salariu minim și a numărului maxim de ore de lucru în industria confecțiilor, precum și crearea de facilități medicale la fiecare fabrică de confecții.
De asemenea, ea a prezidat o victorie strălucită a forțele ruse în bătălia de la Villmanstrand în Finlanda după ce Suedia a declarat război Rusiei. Ea a avut o favorită influentă, Julia von Mengden.
în decembrie 1741, fiica lui Petru cel Mare, care era favorita soldaților, i-a incitat pe gardieni să se revolte, a învins opoziția nesemnificativă și a urcat pe tron ca împărăteasa Elisabeta. Această lovitură de stat a fost sprijinită de ambasadorii Franței și Suediei, care doreau să schimbe politicile pro-britanice și pro-austriece ale guvernului Annei Leopoldovna.
Noul regim a întemnițat în primul rând familia în cetatea de la Dünamünde în apropiere de Riga și apoi i-a exilat la Kholmogory. În cele din urmă Anna a murit la 18 martie 1746 în timpul nașterii.
Fiul ei Ivan al VI-lea a fost asasinat la Shlisselburg la 16 iulie 1764, în timp ce soțul ei Anton Ulrich a murit la Kholmogory la 19 martie 1776. Ceilalți patru copii (Ekaterina, Elizaveta, Petru și Alexei[1]) au fost eliberați din închisoare de împărăteasa Ecaterina cea Mare și dați în custodie la 30 iunie 1780 mătușii lor, reginei daneze văduve Juliana Maria de Brunswick-Wolfenbüttel. Ei au locuit în Iutlanda unde au trăit în condiții confortabile în arest la domiciliu pentru tot restul vieții lor sub tutela Julianei
Anna Leopoldovna și Anton Ulrich au avut următorii copii:
- Ivan al VI-lea (1740–1764) (a domnit ca Țar 1740-1741)
- Ecaterina Antonovna de Brunswick (1741–1807)
- Elisabeta Antonovna de Brunswick (1743–1782)
- Petru Antonovici de Brunswick (1745–1798)
- Alexei Antonovici de Brunswick (1746–1787)
| Marea Ducesă Anna Leopoldovna | |
.jpg) | |
| Date personale | |
|---|---|
| Nume la naștere | Elisabeta Katharina Christine mai târziu Anna Leopoldovna |
| Născută | 18 decembrie 1718 Rostock |
| Decedată | (27 de ani) Kholmogory |
| Înmormântată | Annunciation Church of the Alexander Nevsky Lavra[*]  |
| Cauza decesului | sindrom puerperal[*] |
| Părinți | Karl Leopold Ecaterina Ivanovna a Rusiei |
| Căsătorită cu | Anton Ulrich de Brunswick |
| Copii | Ivan al VI-lea al Rusiei |
| Cetățenie |  Imperiul Rus |
| Religie | Luteranism, apoi ortodoxism |
| Ocupație | suveran[*] |
| Apartenență nobiliară | |
| Titluri | împărat și autocrat al întregii Rusii[*] ducesă[*] |
| Familie nobiliară | Casa de Mecklenburg-Schwerin |
| Regentă a Rusiei | |
| Domnie | 1740–1741 |
· 1865: Nicolae Filimon (n. 6 septembrie 1819, București — d. 19 martie 1865) a fost un prozator român, faimos pentru că l-a creat pe Dinu Păturică, eroul primului roman realist românesc, un arivist din stirpea lui Julien Sorel. De asemenea, autor de nuvele romantice și realist-satirice și primul critic muzical român. A scris un jurnal de călătorii pe Dunăre, și prin Occident, în Ungaria, Austria și Italia. Cea mai importantă operă a sa este romanul Ciocoii vechi și noi, apărută în 1863. Romanul este o frescă a societății românești la începutul secolului XIX. A fost inițiat în francmasonerie când se afla la studii în Franța
Viața:
- 6 septembrie 1819 - Nașterea la București, drept penultimul copil al preotului Mihai Filimon, paroh la Biserica Enei (construită în 1611- demolată în 1977), și al Mariei
- 1821 – Revoluția lui Tudor, eveniment evocat în romanul Ciocoii vechi și noi
- 1829, 13 aprilie – Cântăreț la biserica Enei; tot acolo îl găsim și în anii 1841, 1842 și 1846
- 1830, 22 iulie – Moare Mihai Filimon, tatăl scriitorului
- 1831/1853 – Conform spuselor lui Ion Ghica, este corist în trupa Hanrietei Karl și flautist la teatrul lui Papanicola; aceștia sunt anii în care își desăvârșește cunoștințele în domeniul teatrului și al muzicii, fiind unul dintre primii noștri cronicari muzicali și teatrali. Ghica îi face acestuia un portret, într-o perioadă când intrase în cercul cântăreților de biserică (Anton Pann, Marin Serghiescu Naționalu): "un copilandru nalt, rumen, sprintenel, cu plete de țârcovnic"
- 1848 – Revoluția burghezo-democratică
- 1852 – Epitrop al bisericii Enei, funcție pe care o va avea până la moarte
- 4 decembrie – „Conțopist” la Departamentul Credinței
- 1856, 26 februarie – În cadrul aceluiași departament, este ridicat la rangul de pitar
- 1857, 5 decembrie – Debutează în publicistică la ziarul Naționalul cu foiletoane și cronici muzicale: Paralelism între fosta direcțiune și cea de astăzi; Teatrul italian. Lucrezia Borgia; Teatru italian. Ernani
- 1858 – Călătorește în apusul Europei; evenimentul îi servește pentru scrierea operei Excursiuni în Germania meridională
- 1858, 23 noiembrie – Publică în Naționalul nuvela Mateo Cipriani sub titlul "Mănăstirea domenicanilor după colina Fiesole", inclusă în volumul Excursiuni în Germania meridională
- 1859, ianuarie – În același ziar, apare nuvela O baroneasă de poronceală, inclusă în volumul amintit
- 1859, 17 septembrie – Numit secretar al Comisiei Documentale
- 1859 – Moare Maria Filimon, mama scriitorului
- 1860, ianuarie – martie – Naționalul publică fragmentele Trei luni în streinătate, apărute apoi în volumul Excursiuni în Germania meridională
- 1860, ianuarie – martie – În Revista Carpaților apare nuvela Friederich Staaps sau Atentatul de la Schoënbrunn în contra vieții lui Napoleon
- 1860, ianuarie – martie – Revista Carpaților reeditează nuvela Mateo Cipriani
- 1860, octombrie – Naționalul publică nuvela Ascanio și Eleonora
- 1860, decembrie – Își încheie activitatea de cronicar dramatic și muzical la Naționalul cu o cronică intitulată Teatrul din București. Il Barbiere di Sevilla, melodramă comică cu două acte, poezia de C… muzica de maestrul Rossini. Activitatea de cronicar muzical și dramatic (1857-1860) îl va ajuta să redacteze ceea ce înseamnă document de epocă în capitolele de mai târziu ale romanului Ciocoii vechi și noi: Muzica și coregrafia în timpul lui Caragea; Teatrul în Țara Românească și Italiana în Algir
- 1861 – „Revista Carpaților” publică nuvela Nenorocirile unui slujnicar sau gentilomii de mahala
- 1861 – Apare volumul Mateo Cipriani, Bergamo și Slujnicarii.
- 1861, aprilie – Cronicar dramatic și muzical la Independența, odată cu cronica la Maddalena, operetă semiserie într-un act, poezia tradusă din limba franceză de G. Curatolu, muzica originală de A. T. Zisso.
- 1861, noiembrie – Începe o colaborare la revista Țăranul român a lui Ion Ionescu de la Brad, cu o cronică la piesa Prăpastiele Bucureștilor, vodevil în 5 acte de d. Millo.
- 1862, ianuarie – Apare în Țăranul român basmul Roman Năzdrăvan, pentru ca la sfârșitul anului să i se publice și Omul de piatră și Omul de flori cu barba de mătasă sau povestea lui Făt-Frumos
- 1862, mai – Numit șef al secției bunurilor la Arhivele Statului
- 1862 – Revista română a lui Al. I. Odobescu publică în mai multe numere romanul Ciocoii vechi și noi sau Ce naște din pisică șoareci mănâncă
- 1863 – Romanul apare în volum
- 1864, octombrie – Epitrop al bisericii Enei. După o oarecare absență, își reia activitatea de cronicar dramatic la Buciumul, revista lui Cezar Bolliac
- 1865, ianuarie – Publică în Dâmbovița ultimul său articol intitulat Răspuns la critica făcută de P.G. Nițescu revistei noastre muzicale din Monitorul nr. 285
- 19 martie 1865 – Moare răpus de ftizie. Pentru viața și opera scriitorului portretul pe care i-l face Ion Ghica într-una din Scrisorile sale are o însemnătate deosebită: „Acei care l-au cunoscut pierdeau un amic sincer, leal, îndatoritor, totdeauna vesel și voios, totdeauna mulțămit cu puținul ce câștiga prin munca și talentul său; caracter independent, nu s-a căciulit niciodată la nimeni; ura și disprețuia lipsa de demnitate și lingușirea; modest până a roși când auzea laude pentru scrierile lui, n-a bănuit niciodată că era un scriitor de mare talent. Literatura a pierdut în el pe unul din luceferii săi”.
Romane[modificare | modificare sursă]
Nuvele[modificare | modificare sursă]
- Mateo Cipriani
- Friedrich Staaps
- O baroneasă de poronceală
- Ascanio și Eleonora
- Nenorocirile unui slujnicar sau Gentilomii de mahala
Basme[modificare | modificare sursă]
| Nicolae Filimon | |
 | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | 6 septembrie 1819 București |
| Decedat | (45 de ani) București, Principatele Unite |
| Înmormântat | Cimitirul Bellu |
| Cauza decesului | cauze naturale[*] (tuberculoză) |
| Naționalitate | român |
| Cetățenie | .svg){kind=small} România |
| Ocupație | prozator |
| Limbi | limba română[1] |
| Activitatea literară | |
| Opere semnificative | Ciocoii vechi și noi |
* 1914: Ștefan Gheorghiu (15 ianuarie 1879, Ploiești — 19 martie 1914, București) a fost un militant socialist român. Academia de Studii Politice din București i-a purtat numele în perioada 10 februarie 1946 - 22 decembrie 1989.
| Ștefan Gheorghiu | |
.jpg) Ștefan Gheorghiu | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | Ploiești, România |
| Decedat | (35 de ani) București, România |
| Cauza decesului | cauze naturale[*] (tuberculoză) |
| Cetățenie |  România |
| Ocupație | sindicalist[*] politician |
| Activitate | |
| Cauza decesului | tuberculoză |
* 1914: Giuseppe Mercalli (n. ,[1][2][3] Milano, Imperiul Austriac[4] – d. ,[1] Napoli, Italia[5]) a fost un vulcanolog și preot catolic italian.
El este cel mai cunoscut pentru scala de intensitate Mercalli pentru măsurarea cutremurelor.
| Giuseppe Mercalli | |
 Giuseppe Mercalli | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | [1][2][3] Milano, Imperiul Austriac[4] |
| Decedat | (63 de ani)[1] Napoli, Italia[5] |
| Cetățenie | .svg){kind=small} Regatul Italiei |
| Religie | Biserica Catolică |
| Ocupație | seismologist[*] vulcanolog[*] profesor universitar geolog |
| Activitate | |
| Alma mater | Universitatea din Napoli |
| Organizație | Universitatea din Napoli |
* 1916: Vasili Ivanovici Surikov (în rusă Васи́лий Ива́нович Су́риков) (n. 24 ianuarie 1848, Krasnoiarsk - d. 19 martie 1916, Moscova) a fost un pictor rus.[1]
Este cunoscut pentru picturile sale istorice prezentând episoade din secolul al XVII-lea și din perioada medievală a Rusiei. În picturile sale redă cu minuțiozitate așezările și costumele epocii.[1] Aceasta în ciuda faptului că doar 9 din picturile sale sunt istorice, iar restul, de mai multe sute, fiind portrete, schițe, studii.[2]
Deși Surikov a trăit și a creat cea mai mare parte a vieții la Moscova, el a considerat permanent că locuința sa este aceea din Krasnoiarsk. Casa lui din Krasnoiarsk a devenit casă memorială.[3] Se trage dintr-o familie de cazaci din Siberia. După absolvirea școlii în 1868, a pornit spre Sankt Petersburg, călare pe cal, pentru a se înscrie la Academia de Arte. Călătoria a durat un an, iar în 1869 s-a înscris la Academie, unde a avut rezultate remarcabile.
Prima comandă de pictură istorică a primit-o în 1874
| Vasili Iovanovici Surikov | |
 Portretul lui Vasili Surikov, de Ilia Repin | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | 24 ianuarie 1848 Krasnoiarsk, Siberia |
| Decedat | (68 de ani) Moscova, Imperiul Rus |
| Înmormântat | Cimitirul Vagankovo[*] |
| Naționalitate | rus |
| Cetățenie | Imperiul Rus |
| Ocupație | pictor |
| Activitate | |
| Domeniu artistic | Pictură, Desen |
| Studii | Academia Imperială de Arte[*] |
| Mișcare artistică | Romantism |
| Influențat de | Ilia Repin |
.jpg)
* 1934: Zacharia C. Panțu (n. 31 iulie 1866, Târgu Mureș - d. 19 martie 1934, București) a fost un om de știință român și profesor asociat cu specialitatea botanică.
Zaharia Panțu se trăgea dintr-o familie de mocani, de la Săcele, județul Brașov. Era mândru de originea sa, mocanii fiind populația de români din zona de munte a Transilvaniei, proprietari de oi și pășuni de munte, înfrățiți cu natura. Faptul că s-a născut la Târgu Mureș se datora numirii tatălui său Constantin Panțu care a fost unul dintre primii magistrați din populația românească a Transilvaniei. El a participat la mișcarea revoluționară a tineretului din Transilvania, în 1848, la Adunarea de la Blaj, iar, între 1863-1865, a fost ales deputat în Dieta Ardeleană, judecător la Tabla Regească (Curtea de Apel), revenind mai apoi cu întreaga familie în Brașov, ca judecător și apoi avocat.
Savantul avut o fiică, Ana Pauca (1907-1969), de asemenea eminentă botanistă (specializată în flori, sistematice și geobotanică). A fost profesoară la Facultatea de Biologie din București
Școala primară și secundară le-a urmat la Brașov, ca și liceul, la “Andrei Șaguna”, unde în 1885 își ia bacalaureatul. In același an se înscrie la Universitatea din București, Facultatea de Științe, Secția Științele naturii, luându-și licența în 1891.
Bine apreciat pentru dăruirea sa profesională este angajat încă de la absolvire, 1890, ca ajutor naturalist, iar după licență, devine titular pe un post nou înființat, de conservator al colecțiilor de la Institutul Botanic. Aceasta poziție o va ocupa 43 de ani, până la deces, dar în 1931 ea va fi echivalată cu cea de profesor asociat.
Trebuie remarcată aprecierea constantă, reciprocă, între Zach. C. Panțu și profesorul și directorul Institutului și Grădinii Botanice din București, Dimitrie Brandză, fapt care a condus la o prestigioasă si prolifică colaborare , in anii de ucenicie, și apoi de construire a Grădinii Botanice și a Institutului Botanic de la Cotroceni.
În activitatea sa științifică Zaharia Panțu a contribuit la ridicarea Muzeului Institutului Botanic, controlând, catalogând și îmbogățind colecțiile, apoi a contribuit la ridicarea nivelului Grădinii Botanice, unde și astăzi se regăsește Movila Dobrogeană, populată de el cu rarități botanice numai acolo aflate și, mai ales, la ridicarea botanicii romanesti , prin numeroasele sale publicații.
Domeniile botanice în care se înscriu realizările sale sunt etnobotanica, istoria botanicii și în mod deosebit flora României, cu capitolele sale de taxonomie și fitogeografie.
In domeniul etnobotanicii se înscriu cele doua ediții ale Vocabularului Botanic, cuprinzând numirile științifice și populare ale plantelor (1901, 1929), cele românești din toate regiunile țării, dar și cele germane, franceze, având adăugiri privind valoarea medicinal sau casnică, ca și unele credințe locale; prima ediție cuprinde 3600 de nume și la a doua, s-au mai adăugat încă 1600.
Valoarea esențială a Vocabularului Botanic a fost stoparea confuziilor, întrucât lucrări anterioare aveau fie o transcriere stâlcită a numelor populare românești, fie mai grav, nume inventate de diverși autori, sau și mai grav, confuzii între plantele denumite științific și corespondentele lor populare, din cauza unor culegători vechi care nu erau botaniști. Alături de botaniști, Titu Maiorescu a apreciat în mod deosebit profesionalismul acestor lucrări, utile și pentru domeniul limbii române.
In domeniul istoriei botanicii, lucrările sale au fost bine documentate, ele referindu-se la instituții pe care le cunoștea personal, ca Institutul Botanic din București, sau, la oameni de știință cu care colaborase, precum prof.Dimitrie Brândză, botanistul Aurelian Procopianu-Procopovici sau naturalista Olga Mălinescu.
In domeniul florei aduce numeroase contribuții fitogeografice, prin inventarierea precisă a răspândirii unor specii rare, sau cu importanță ecologică deosebită, dar și a florei unor regiuni bine definite, cum au fost Flora Ceahlăului (începută în colaborare cu Aurelian Procopianu-Procopovici), Flora Bucegilor, Flora Bucureștilor și a împrejurimilor sale, Flora Dobrogei nouă (jud. Caliacra și Durostor) și postum, Flora Deltei Dunării, finalizată și publicată de fiica sa, Prof. univ. Ana M. Paucă.
În domeniul florei, dar cu caracter taxonomic, a publicat lucrările monografice asupra familiei Orchidaceelor din România (Supliment la Memoriile Acad. Rom., 1915) și Geraniaceele din România, 1931, cuprinzând descrierea completă a genurilor, a speciilor, având chei de determinare și planșe.
Cei 17 taxoni nou descriși sunt în mare măsură forme și varietăți tipice pentru anumite zone din România, dar între altele, au rămas valide specii noi, precum Agropyron brandzae Panțu et Solacolu, sau, datorită noii diagnoze făcută de el, s-a recunoscut cu rang de specie, Silene pontica Brandza, infirmată anterior de alți autori, în lipsa diagnozei complete.
Datorită variatelor lui competențe științifice, a fost cooptat în colectivul de lucru ce a publicat Enciclopedia Română, coordonată de Corneliu Diaconovici (1898-1904).
Zacharia Panțu a fost apreciat în lumea științifică, cu toate că a fost o persoană retrasă, foarte muncitoare, dar combativă pentru progresul științei românești. A fost membru fondator al Societății Naturaliștilor din România, înființată în 1899, medaliat în 1902 de Academia Internațională de Geografie Botanică din Le Mans, iar în 1911, devine membru corespondent al Societății de Științe Naturale și Matematice din Cherbourg.
Lucrări:
- Vocabular botanic, cuprinzând numirile științifice și populare române ale plantelor. Bull. Herb. Inst. Bot. Buc, 1902, 1.2: 105-138.
- Plantele cunoscute de poporul român. Vocabular botanic cuprinzând numirile române, franceze, germane și științifice, Institutul de Arte Grafice și Editură „MINERVA“, București (1929)
- Viața și operele doctorului Dimitrie Brândză (1928)
- Contribuțiuni la flora Bucureștilor și a împrejurimilor, I. Mem. Secț. Ști., Analele Acad. Române, 1908, 435-598.
- Contribuțiuni la flora Bucureștilor și a imprejurimilor sale. Acad. Române, 1909.
- Contribuțiuni nouă la Flora Bucureștilor și a împrejurimilor. Analele Academiei Române. Memoriile Secțiunii științifice, 1931, 389-403.
- PANTU, Z. C.; PROCOPIANU-PROCOPOVICI, A. Contributiuni la Flora Ceahlaului. I. Regiunea alpina si subalpina. Bul. Erb. Inst. Bot. Bucuresti, 1901, 1: 80-131.
- Contributiuni noua la flora Ceahlaului. Analele Acad. Române, ser, 1911, 2.33: 293-346.
- Orchidaceele din România Studiu monografic (1915), București.
- Geraniaceele din România - Monografie (1931), Anal. Acad. București, Mem. secț. șt. ser. III.
| Zacharia C. Panțu | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | 31 iulie 1866 Târgu Mureș |
| Decedat | 19 martie 1934 (77 de ani) București |
| Naționalitate | România |
| Cetățenie |  România |
| Ocupație | biolog botanist profesor asociat |
* 1950: Alexandru Vaida-Voevod (n. 27 februarie 1872, Olpret, azi Bobâlna - d. 19 martie 1950, Sibiu), a fost un om politic, medic, publicist, unul dintre liderii marcanți ai Partidului Național Român din Transilvania, apoi al Partidului Național Țărănesc. Vaida-Voevod a debutat politic în anturajul arhiducelui Franz Ferdinand, ca susținător al drepturilor românilor transilvăneni.[1]
După Unirea Transilvaniei cu România și fuziunea naționalilor transilvăneni cu țărăniștii din Vechiul Regat, s-a numărat printre liderii marcanți ai noului Partid Național Țărănesc.
În activitatea politică, Alexandru Vaida-Voevod a ocupat timp de trei mandate funcția de premier al României, remarcându-se de asemenea la conducerea Ministerului de Interne și a Ministerului de Externe. A sprijinit regimul autoritar al regelui Carol al II-lea, motiv pentru care i-a părăsit pe național-țărăniști și a întemeiat propriul partid. După instaurarea monarhiei autoritare a fost numit consilier regal, iar șeful statului l-a folosit pentru a-și justifica regimul, mizând pe credibilitatea unor politicieni cu experiență, care erau fideli monarhiei.
Alexandru Vaida (n. 18 iunie 1894, Nadișul Român, comitatul Sălaj, Regatul Ungariei - d. 1943) a fost delegat la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia din 1 decembrie 1918.
S-a născut într-o familie veche și bogată, care se înrudea cu episcopii români uniți Ioan Bob și Ioan Lemeni. Bunicul lui Alexandru Vaida a fost Alexandru Bohățel, participant la revoluția de la 1848. Strămoșii săi erau din Gârbou și fuseseră înnobilați la 15 noiembrie 1627 de către Gabriel Bethlen, principele Transilvaniei. A fost fiul lui Dionisie Vaida, participant la mișcarea națională a românilor transilvăneni, pe care a sprijinit-o material și moral, iar vărul său primar, preotul Gavril Vaida, a fost bunicul mamei lui Corneliu Coposu.
Școala primară a urmat-o la Cluj, iar liceul la Liceul Evanghelic din Bistrița și la Brașov, unde s-a format intelectual într-un mediu german, fapt care i-a permis înscrierea la Facultatea de Medicină din cadrul Universității din Viena. Ca tânăr medic, a lucrat scurt timp ca balneolog la Karlsbad (Karlovy-Vary), după care s-a dedicat vieții politice. În anul 1901 s-a căsătorit cu Elena E. Safrano, fiica unor negustori greci bogați din Brașov[2], cu care a trăit până la moartea ei, în 23 septembrie 1943. Au avut patru copii.
Funcții politice:
- Președinte al Consiliului de Miniștri (1 decembrie 1919 - 13 martie 1920; 6 iunie - 10 august 1932; 11 august - 17 octombrie 1932; 14 ianuarie - 9 noiembrie 1933)
- Ministru al Afacerilor Străine (1 decembrie 1919 - 13 martie 1920; ad-interim 6 iunie - 10 august 1932; 11 august - 17 octombrie 1933)
- Ministru de Interne (10 noiembrie 1928 - 7 iunie 1930; 13 iunie - 8 octombrie 1930; 6 iunie - 10 august 1932)
- Ministru al Muncii, Sănătății și Ocrotirii Sociale (ad-interim 7 - 9 iunie 1932)
- Ministru al Industriei și Comerțului (14 ianuarie - 9 noiembrie 1933)
- Ministru secretar de stat (17 decembrie 1918 - 12 septembrie 1919 Guvernul Ion I. C. Brătianu; 27 septembrie - 28 noiembrie 1919 Guvernul Arthur Văitoianu; 10 februarie - 30 martie 1938 Guvernul Patriarh Miron Cristea; 28 iunie - 4 iulie 1940 Guvernul Gheorghe Tătărescu)
Opere:
- În luptele noastre naționale, 1904.
- Mangra, Tisza și Tribuna, Brașov, 1911.
- Jos Austria perfidă, Viena, 1913.
- Déclaration ministerielle, Paris, 1920.
- Problema frontierelor românești, 1924.
- Cuvântare către națiunea română, 1937.
- Din vremuri grele, 1943.
- Memorii, 4 volume, ediție Alexandru Șerban, 1994-1997.
| Alexandru Vaida-Voevod | |||
 | |||
| Date personale | |||
|---|---|---|---|
| Născut | 27 februarie 1872 Olpret, Comitatul Solnoc-Dăbâca .svg){kind=small} Regatul Ungariei, Austro-Ungaria | ||
| Decedat | (78 de ani) Sibiu, Regiunea Sibiu .svg){kind=small} Republica Populară Română | ||
| Înmormântat | Biserica dintre Brazi din Sibiu | ||
| Cetățenie | România | ||
| Religie | Biserica Română Unită cu Roma | ||
| Ocupație | diplomat medic politician | ||
| Activitate | |||
| Alma mater | Universitatea din Viena | ||
| Predecesor | Artur Văitoianu (1919) Nicolae Iorga (1932) Iuliu Maniu (1933) | ||
| Succesor | Alexandru Averescu (1920) Iuliu Maniu (1932) Ion Duca (1933) | ||
| Partid politic | Partidul Național Român din Transilvania | ||
| |||
.jpg)
* 1950: Edgar Rice Burroughs (n. 1 septembrie 1875; d. 19 martie 1950) a fost un scriitor american, cunoscut pentru crearea eroului junglei Tarzan, dar și pentru crearea aventurierul eroic de pe Marte John Carter, deși el a scris lucrări în mai multe genuri.
Burroughs este bine cunoscut ca fiind creatorul faimosului personaj Tarzan, unul dintre imaginile indispensabile ale literaturii populare. Burroughs a mai publicat și science fiction și literatura polițistă. Criticii considerau scrierile lui Burroughs ca fiind scrise într-un stil neșlefuit, totuși și astăzi operele sale sunt citite pe scară largă.
Burroughs s-a născut în Chicago, Illinois pe data de 1 septembrie 1875. Tatăl său, George Tyler Burroughs, era veteran al Războiului Civil. Burroughs a urmat câteva școli, inclusiv Academia Militară din Michigan. A fost încorporat în Cavaleria a 7-a în Arizona (1896-1897) și Forțele de Rezervă din Illinois (1918-1919). După scurta carieră militară, E.R. Burroughs a fost proprietarul unui magazin în Pocatello, Idaho (1898), iar în 1900 s-a căsătorit cu Emma Centennia Hulbert, de care a divorțat în 1934.
Înainte de Tarzan, Burroughs a avut o viață plină de eșecuri. Punctul de cotitură a fost momentul în care a început să scrie pentru reviste de ficțiune (Pulp magazines), la vârsta de 35 de ani. Prima sa scriere comercială a fost "Under the Moons of Mars" ("Sub lunile lui Marte"), publicată în serial în 1912 și care introducea eroul invincibil John Carter, ce este transportat către Marte, aparent prin proiecție astrală, în urma bătăliei împotriva apașilor, în Arizona. În final, seria "Marte" a atins 11 volume.
Burroughs a creat în total 68 titluri, toate făcând parte din serii populare. Titlul de referință a lui Burroughs, "Tarzan", a apărut în 1912, fiind urmat de încă 24 de aventuri ale lui Tarzan. În 1913 a fondat propria sa editură, Edgar Rice Burroughs, Inc. iar în 1934 Burroughs-Tarzan Enterprises și Burroughs-Tarzan Pictures.
Pe lângă cele 4 serii majore, Burroughs a mai scris câteva romane între anii 1912-1933, printre care "The Cave Girl" ("Fata Cavernelor"), în care un aristocrat devine luptător, două romane Western despre apași - "The War Chief" ("Căpetenia", 1927) și "Apache Devil" ("Diavolul Apaș", 1933), în care își exprimă simpatia față de nativii americani, și "Beyond the Farthest Star" ("Dincolo ce cea mai îndepărtată stea", 1964), un roman science fiction despre brutalitatea războiului. Romanele SF ale lui Burroughs sunt pline de simțul aventurii, purtându-l pe cititor în lumi îndepărtate și necunoscute. "The Land that Time Forgot" ("Lumea uitată de timp", 1924) este o poveste darwinistă plasată pe o insulă misterioasă în apropierea Polului Sud, unde dinozaurii și alte specii primitive au supraviețuit.
În 1933, Edgar Rice Burroughs a fost ales primar în California Beach. S-a recăsătorit în 1935 cu Florence Dearholt de care a divorțat în 1942. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial a fost corespondent de război (la vârsta de 66 de ani) în Pacificul de Sud. A murit in urma unui infarct pe data de 19 martie 1950.
| Edgar Rice Burroughs | |
 | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | 1 septembrie 1875 Chicago, Illinois, Statele Unite |
| Decedat | (74 de ani) Encino, California, Statele Unite |
| Înmormântat | Tarzana[*] |
| Cauza decesului | cauze naturale[*] (infarct miocardic) |
| Căsătorit cu | Florence Gilbert[*] (–) |
| Copii | John Coleman Burroughs[*] |
| Naționalitate | American |
| Cetățenie | .svg){kind=small} SUA |
| Ocupație | Romancier |
| Limbi | engleza americană |
| Studii | Phillips Academy[*] |
| Activitatea literară | |
| Specie literară | Roman de aventuri, Lumea pierdută, Sword and planet, Povestea de dragoste planetară, Soft science-fiction, Western |
| Opere semnificative | Seria Tarzan, Seria Barsoom |
| Note | |
| Premii | Inkpot Award[*] Science Fiction and Fantasy Hall of Fame[*] |
· 1951: A murit Artur Gorovei, folclorist, etnograf, membru de onoare (1940) al Academiei Romane, fondatorul şi conducătorul primei reviste româneşti de folclor, “Şezătoarea”; (n.19.02.1864).
· 1965 - A murit Gheorghe Gheorghiu-Dej, politician comunist (n.08.11.1901), prim secretar al CC al PCR si presedinte al Consiliului de Stat al Republicii Populare Romane (RPR). Locul lui in ierarhia de partid si de stat va fi ocupat de Nicolae Ceausescu.
Gheorghe Gheorghiu-Dej – foto: ro.wikipedia.org
Gheorghe Gheorghiu-Dej (pe numele original Gheorghe Gheorghiu, n. 8 noiembrie 1901, Bârlad – d. 19 martie 1965, București), liderul comunist al României din 1948 până la moartea sa și Președinte al Consiliului de Stat al Republicii Populare Române în perioada 21 martie 1961 – 18 martie 1965.
· 1968 - A murit poetul Şerban Bascovici (n.01.01.1891).
* 1986: Prințesa Anne de Orléans (Anne Hélène Marie; 5 august 1906 – 19 martie 1986) a fost membră a Casei de Orléans și Ducesă de Aosta prin căsătorie. A fost fiica Ducelui Jean d'Orléans de Guise și a Prințesei Isabelle de Orléans.
Anne d'Orléans a fost a treia fiică a lui Jean d'Orléans, Duce de Guise(pretendent orléanist la tronul Franței sub numele de Jean al II-lea) și a soției sale, prințesa franceză, Isabelle de Orléans. Anne a fost, de asemenea, soră a unui alt pretendent francez, Prințul Henri, Conte de Paris, pretendent orléanist sub numele de "Henri al VI-lea".
La 5 noiembrie 1927, la Neapole, Italia, s-a căsătorit cu vărul ei, Prințul Amedeo, Duce de Aosta (1898–1942) cu care a avut două fiice:
- Margherita Isabella Maria Vittoria Emanuela Elena Gennara (n. 7 aprilie 1930 ka palatul Capodimonte). S-a căsătorit la 28-29 decembrie 1953 cu Arhiducele Robert de Austria (1915–1996), al doilea fiu al ultimului împărat al Austriei, Carol I. Cuplul a avut trei fii și două fiice.
- Maria Cristina Giusta Elena Giovanna (n. 12 septembrie 1933 la castelul Miramare). S-a căsătorit la 29 ianuarie 1967 cu Prințul Casimir de Bourbon-Două Sicilii, descendent din prinții spanioli ai Casei de Bourbon. Cuplul a avut doi fii și două fiice.
Fiul cel mare al Margheritei, Lorenz, Arhiduce de Austria-Este deține titlul de Prinț al Belgiei (din 10 noiembrie 1995) prin căsătoria lui cu Prințesa Astrid a Belgiei, singura fiică a regelui Albert al II-lea al Belgiei. Cei doi fii și trei fiice ale lor sunt membri ai familiei regale belgiene.
| Prințesa Anne | |
| Ducesă de Aosta | |
.jpg) | |
| Date personale | |
|---|---|
| Nume la naștere | Anne Hélène Marie d'Orléans |
| Născută | 5 august 1906 Le Nouvion-en-Thiérache, Franța |
| Decedată | (79 de ani) Sorrento, Italia |
| Înmormântată | Madre del Buon Consiglio[*] |
| Părinți | Jean d'Orléans, duce de Guise[1] Prințesa Isabelle de Orléans[1] |
| Frați și surori | Prințul Henri, Conte de Paris Prințesa Françoise de Orléans Isabelle de Orléans |
| Căsătorită cu | Prințul Amedeo, Duce de Aosta |
| Copii | Margherita, Arhiducesă de Austria-Este Prințesa Maria Cristina de Savoia-Aosta |
| Cetățenie |  Franța |
| Ocupație | aristocrat[*] |
| Apartenență nobiliară | |
| Titluri | ducesă[*] Prințesă |
| Familie nobiliară | Casa de Orléans |
Lica Gheorghiu era fiica cea mare a lui Gheorghe Gheorghiu-Dej. A fost măritată cu juristul Marcel Popescu, ministru-adjunct al comerțului, cu care a avut trei copii.[2] Lica a avut o relație cu medicul Gheorghe Plăcințeanu.[3] Această relație a fost dezavuată de Gheorghiu-Dej, care a căutat pe toate căile să o destrame și să împiedice planurile de căsătorie ale celor doi. Folosindu-se de aparatul represiv al Securității, Gheorghe Gheorghiu-Dej, prin intermediul lui Alexandru Drăghici și al adjunctului său, Vasile Negrea, i-a supravegheat pe cei doi, încercând să-l compromită pe doctorul Plăcințeanu și să strângă probe în scopul constituirii unui dosar penal pentru a-l condamna și, în acest fel, a-i separa pe cei doi.[4] Lica Gheorghiu a fost căsătorită și cu Gheorghe Rădoi, dar a divorțat și de el. După moartea tatălui ei, Vasilica și-a pierdut notorietatea publică și a decedat în 1987
Lica Gheorghiu a primit roluri importante în câteva filme românești: Erupția, Avalanșa, Tudor, Soldați fără uniforme, De-aș fi... Harap Alb. A jucat în compania celor mai mari nume ale vremii din cinematografia română: George Calboreanu, George Vraca, Colea Răutu, Ștefan Ciubotărașu, Gheorghe Dinică, George Motoi. A primit premiul de interpretare feminină la primul festival al filmului românesc de la Mamaia (1964) pentru rolul principal jucat în filmul Lupeni '29, regizat de Mircea Drăgan, împărțind acest premiu cu actrița Irina Petrescu.
Filmografie:
- Erupția (1957)
- Avalanșa (1959)
- Soldați fără uniformă (1961)
- Lupeni 29 (1962)
- Tudor (1963) - Aristița
- Procesul alb (1965) - Tina, soția lui Dumitrana
- De-aș fi... Harap Alb (1965) - Zâna
| Lica Gheorghiu | |
 | |
| Date personale | |
|---|---|
| Nume la naștere | Vasilica Gheorghiu |
| Născută | Galaţi, România |
| Decedată | (59 de ani) |
| Părinți | Gheorghe Gheorghiu-Dej |
| Cetățenie | .svg){kind=small} România |
| Ocupație | actriță Lica Gheorghiu și Colea Răutu în Lupeni 29 (1962). |
· 1987 - A murit Louis Victor de Broglie, fizician francez, laureat al Premiului Nobel; (n. 15.08.1882).
· 1997 - A murit pictorul american de origine olandeză Willem de Kooning, ultimul şi cel mai bine cotat dintre reprezentanţii expresionismului abstract (n.24.04.1904).
| Willem de Kooning | |
 Willem de Kooning | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | 24 aprilie 1904 Rotterdam, Olanda |
| Decedat | (92 de ani) Long Island, New York, Statele Unite |
| Cauza decesului | cauze naturale[*] (boala Alzheimer) |
| Căsătorit cu | Elaine de Kooning[*] (din ) |
| Naționalitate | Olandez, American |
| Cetățenie |  SUA Regatul Țărilor de Jos |
| Ocupație | pictor sculptor[*] profesor universitar designer |
| Activitate | |
| Domeniu artistic | Expresionism abstract |
| Studii | Willem de Kooning Academy[*][1] |
| Profesor pentru | Robert Rauschenberg, Tom Wesselmann[*] |
| Opere importante | Woman I, Easter Monday, Attic, Excavation |
| Premii | Praemium Imperiale |
· 1999: A decedat poetul spaniol José Agustin Goytisolo (n.13.04.1928).
· 2005 - John Zachary DeLorean, fondatorul mărcii DeLorean şi unul dintre inginerii americani cu o foarte mare experienţă, moare la vârsta de 80 de ani după un infarct. Americanul este cunoscut pentru dezvoltarea lui Pontiac GTO unul dintre cele mai radicale modele muscle car din toate timpurile. DeLorean este probabil şi singurul CEO al unei organizaţii care a fost acuzat de trafic de droguri pentru a îşi salva compania falimentară. Mai interesant este faptul că John DeLorean are rădăcini româneşti. Tatăl său este un emigrant român care se trăgea dintr-o familie foarte săracă cu 13 copii, care a ajuns în SUA la vârsta de 20 de ani. Acesta a lucrat la o fabrică Ford de lângă Highland Park. Mama sa este tot o emigrantă din Ungaria care lucra General Electric ca şi muncitor necalificat. John s-a dovedit o fire foarte ambiţioasă şi, deşi tatăl său a devenit alcoolic, a absolvit unul dintre cele mai bune Universităţi tehnice din America, Lawrence Tehnological Institute din Detroit. Prima sa slujbă a fost la Chrysler ca şi inginer, după care a trecut pe la Packard, ajungând apoi la General Motors. Aici s-a profilat pe marca Pontiac, acolo unde cea mai importantă contribuţie a avut-o asupra modelului Pontiac GTO, model pe care l-a conceput în întregime. În 1965 devine chiar şeful Pontiac, drept recompensă. Ascensiunea sa a trecut şi pe la Chevrolet şi în 1972 a ajuns vice preşedintele întregii divizi de automobile de la General Motors. În 1975 John DeLorean şi-a înfiinţat propria sa companie DeLorean Motor Company, singurul model produs fiind DeLorean DMC-12, automobil care a devenit foarte celebru pentru apariţia sa în filmul "Back to The Future". O să revenim cu detalii despre povestea lui John DeLorean într-un material ulterior pentru cei interesaţi
· 2008: Sir Arthur Charles Clarke, CBE, (n. , Minehead, Somerset, Regatul Unit – d. , Colombo, Sri Lanka) a fost un scriitor de literatură științifico-fantastică, inventator[16] și futurolog[17] britanic. A fost comentator și gazdă a serialului britanic de televiziune Mysterious World. Pentru o bună perioadă de timp, Robert A. Heinlein, Isaac Asimov și Arthur C. Clarke au fost cunoscuți ca „Cei Trei Mari” din science fiction.[20]
Clarke a servit în Royal Air Force ca instructor de radar și tehnician între anii 1941 - 1946. În anul 1945 a propus un sistem de comunicare global prin sateliți geostaționari, care a i-a adus medalia de aur Franklin Institute Stuart Ballantine Golden Medall în 1963. A fost președinte al Societății Britanice Interplanetare între 1947-1950 și din nou în 1953
Clarke a emigrat în Sri Lanka în 1956, în mare măsură datorită interesului său în plonjarea submarină[25], descoperind ruinele subacvatice ale templului antic Koneswaram în Trincomalee. A fost ridicat la rang de cavaler de regina Elisabeta a II-a în 1998[26][27] și a fost primit cea mai înaltă onoare civilă în Sri Lanka, Sri Lankabhimanya, în 2005[28]. A trăit în Sri Lanka până la moartea sa.
Opera sa de referință este romanul Odiseea spațială 2001, scrisă pe baza scenariului filmului cu același titlu împreună cu regizorul american Stanley Kubrick. Scenariul filmului se bazează pe o nuvelă publicată de autor în 1951, intitulată Sentinela.
Clarke s-a născut în Minehead, Somerset, Anglia[20]. A copilărit la o fermă, printre activitățile sale preferate din acea perioadă numărându-se studiul stelelor și lectura vechilor reviste pulp SF americane. După învățământul secundar, la HuishGrammar School, a intrat în Consiliul de Educație, ca auditor de pensii[29].
În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial a servit în Royal Air Force ca instructor de radar și a fost implicat în funcționarea primelor sisteme defensive radar care au contribuit la succesul RAF-ului în timpul Bătăliei Angliei. Clarke și-a petrecut cea mai mare parte a războiului lucrând la radarul pentru controlul de apropiere, după cum scrie în romanul său semi-autobiografică Glide Path. Deși acest sistem nu și-a dovedit utilitatea practică în timpul războiului, a fost vital în timpul blocadei Berlinului dintre 1948–1949. La început, Clarke a fost caporal instructor la No 9 Radio School RAF Yatesbury din Wiltshire, fiind avansat ca ofițer tehnic pe 27 mai 1943[30] și ofițer de zbor pe 27 noiembrie 1943.[31] A devenit instructor-șef la RAF Honiley din Warwickshire și a fost lăsat în rezervă cu rangul de locotenent de zbor. După război, a obținut o diplomă în matematică și fizică la King's College London.[32]
În anii care au urmat războiului, Clarke a fost membru în consiliul Societății Interplanetare Britanice (BIS) între anii 1946 și 1947[33] și din nou între 1951 și 1953.[34] Deși nu a fost cel care a inventat conceptul de satelit geostaționar, una dintre contribuțiile sale importante a fost aceea că a sesizat importanța acestuia pentru telecomunicații. El a lansat această idee într-o publicație care a circulat printre membrii BIS în 1945, publicând-o ulterior în octombrie același an în Wireless World.[35][36][37] Clarke a scris și o serie de cărți de non-ficțiune în care a descris detaliile tehnice și implicațiile sociale ale zborului spațial, printre cele mai importante numărându-se The Exploration of Space (1951) și The Promise of Space (1968). Ca o recunoaștere a contribuției sale, orbita geostaționară aflată la 36.000 de km deasupra ecuatorului a fost numită oficial orbita Clarke.[38]
În timpul unei călătorii făcute în Florida în 1953[39], Clarke a întâlnit-o pe Marilyn Mayfield, o americancă de 22 de ani, divorțată și cu un copil, cu care s-a căsătorit imediat. După șase luni, cei doi s-au separat definitiv, dar divorțul a fost pronunțat abia în 1964.[40] "Căsnicia a fost incompatibilă de la început", a spus Clarke.[40] Clarke nu s-a recăsătorit, dar a fost prieten foarte apropiat cu un bărbat din Sri Lanka, Leslie Ekanayake, pe care l-a numit "cel mai bun priete de-o viață" în dedicația făcută la începutul romanului Fântânile Paradisului.[41] Clarke este îngropat alături de Ekanayake, a cărui moarte a survenit cu trei decenii mai devreme, în cimitirul central din Colombo. În biografia despre Stanley Kubrick, John Baxtercitează homosexualitatea lui Clarke ca motiv pentru schimbarea domiciliului său într-o țară ale cărei legi erau mult mai tolerante față de acest subiect, Sri Lanka.[42] Ziariștilor care s-au întrebat dacă Clarke a fost homosexual li s-a spus: „Nu, doar puțin mai vesel.”[43] Cu toate acestea, Michael Moorcock a scris:
„Cu toții știau că e homosexual. În anii '50 ieșeam la băute cu iubitul lui. I-am întâlnit protejații, fie ei vestici sau estici, precum și familiile lor, oameni care nu aveau decât cuvinte de laudă pentru bunătatea lui. Așa absorbit de sine și abstinent cum era, se dovedea un gentleman desăvârșit.[44]”
Într-un interviu apărut în numărul din iulie 1986 al revistei Playboy,[45] Clarke a răspuns "Normal. Cine n-a avut?" la întrebarea dacă a avut experiențe bisexuale.[46] În necrologul său, prietenul lui Clarke Kerry O'Quinn a scris: „Da, Arthur era homosexual ... Așa cum mi-a spus o dată Isaac Asimov, 'Cred că pur și simplu a descoperit că preferă bărbații.' Arthur nu a făcut vâlvă pe marginea sexualității sale - nu acesta era elementul principal al vieții lui - dar, dacă era întrebat, răspundea deschis și sincer.” [47]
Clarke a întreținut o colecție vastă de manuscrise și memorii personale, păstrate de fratele său Fred Clarke în Taunton, Somerset, Anglia, denumită "Clarkives". Clarke a declarat că unele dintre jurnalele sale intime nu vor fi publicate decât la 30 de ani de la moartea sa. Întrebat de ce le-a sigilat, el a răspuns „Păi, s-ar putea să conțină unele lucruri jenante.”
* 2008: David Paul Scofield, cunoscut mai ales ca Paul Scofield, (n. 21 ianuarie 1922, West Sussex - d. 19 martie 2008, Sussex), a fost un actor englez de teatru și film. A obținut Premiul Oscar pentru cel mai bun actor în anul 1967, pentru rolul Thomas Morus din filmul Un om pentru eternitate (A Man for All Seasons).
Filmografie:
- Trenul (1964)
- Un om pentru eternitate (1966)
- Anna Karenina (1985)
| Paul Scofield | |
 Scofield în 1974 | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | 21 ianuarie 1922 Birmingham, Warwickshire, Anglia, UK |
| Decedat | (86 de ani) Sussex, Anglia, UK |
| Cauza decesului | cauze naturale[*] (leucemie) |
| Căsătorit cu | Joy Parker (1943–2008; decesul său) |
| Cetățenie |  Regatul Unit |
| Ocupație | Actor |
| Activitate | |
| Cauza decesului | leucemie |
| Ani de activitate | 1940–2006[1] |
| Premii | Comandor al Ordinului Imperiului Britanic[*] Premiul Oscar pentru cel mai bun actor () Premiul Tony pentru cel mai bun actor în rol principal într-o piesă de teatru[*] () |
·
* 2009: Ion Dolănescu (n. 25 ianuarie 1944, Perșinari, Dâmbovița, România, d. 19 martie 2009, București)[1] a fost un cântăreț român de muzică populară și deputat în legislatura 2000-2004, ales în județul Ilfov pe listele partidului PRM
În 1961 a urmat-o pe Maria Tănase într-un turneu de două-trei săptămâni prin județul Dâmbovița. A debutat la 18 ani, la Casa de Cultură din Târgoviște. În 1966 a absolvit Liceul Ienăchiță Văcărescu din Târgoviște și a urmat cursurile Școlii Populare de Artă.[1] În 1966 devine solist la ansamblul „Ciocârlia”.[3]
A fost căsătorit întâi cu Iustina Băluțeanu, iar apoi cu Maria Ciobanu, cu aceasta din urmă nefiind căsătorit și în acte. Cu a doua soție are un fiu, Ionuț Dolănescu, însă căsătoria nu a durat. În 1975 i se naște al doilea copil, Dragoș Carlos, a cărui mamă este Margarita Valenciano, din Costa Rica care atunci era studentă la Universitatea de Medicină și Farmacie Iuliu Hațieganu din Cluj.[2][3] Ionuț este și el un cunoscut cântăreț de muzică populară, iar Dragoș Carlos și-a făcut și el studiile în România, actual fiind psiholog în Costa Rica și având doi copii, nepoți ai lui Ion Dolănescu: Maria de Isus, născută în 2001 și Ioan Angel Dolănescu-Bravul, născut în 2005.[3] Din partea lui Ionuț are un nepot, pe Vlad, născut în 2008.[4]
A fost deputat în legislatura 2000-2004, ales în județul Ilfov pe listele PRM. În cadrul activității sale parlamentare, a fost membru în grupurile parlamentare de prietenie cu Slovacia și Lituania. A renunțat la activitatea politică deoarece a considerat că n-a reușit să facă prea mult pentru artiști.[3]
La începutul anului 2006, Ion Dolănescu s-a declarat dezamăgit de cele lumești și a spus că va renunța la (aproape) toate lucrurile efemere pentru a-și închina viața lui Dumnezeu.[2]
A încetat din viață la data de 19 martie 2009 la ora 16:05 în urma unei afecțiuni cardiace.[2] Este înmormântat la cimitirul Bellu din București.[5]
Pentru activitatea sa, Ion Dolănescu va fi numit, post mortem, cetățean de onoare al comunei sale natale, Perșinari, iar Căminul Cultural din localitate îi va purta numele
· 2013: Irina Petrescu (n. 19 iunie 1941, București - d. 19 martie 2013, București[1][2]) a fost o actriță română de film, radio, teatru, televiziune și voce.
Irina Petrescu a fost absolventă a Institutului de Artă Teatrală și Cinematografică "Ion Luca Caragiale" București, promoția 1963, clasa profesorilor Ion Șahighian și David Esrig
- Ordinul național Steaua României în grad de Ofițer, acordat în anul 2000.
- Premiul Aristizza Romanescu în domeniul artelor spectacolului, acordat în decembrie 2011 de Academia Română pentru „creația teatrală și cinematografică”.
- Premiul Uniunii Teatrale din România (UNITER) pentru întreaga activitate 2003.
- Premiul pentru întreaga carieră la cea de-a șasea ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania (TIFF), 2007.
A murit la data de 19 martie 2013 la Spitalul Elias. A fost înmormântată în Cimitirul „Reînvierea” din Colentina.
- Lena - Leonce și Lena de Georg Buchner, regia Liviu Ciulei, Teatrul Bulandra București, 1970
- Elena - Anunțul la mica publicitate de N. Gingsburg, regia Sanda Manu, Teatrul Bulandra București
- A douăsprezecea noapte de William Shakespeare, regia Liviu Ciulei, Teatrul Bulandra București, 1973
- Cecil - Elisabeta l de Paul Foster, regia Liviu Ciulei, Teatrul Bulandra București, 1974
- Jennifer - Ferma de David Storey, regia Sanda Manu, Teatrul Bulandra București, 1975
- Cecilia - Casa cea nouă de Carlo Goldoni, regia Valeriu Moisescu, Teatrul Bulandra București, 1978
- Cristina - Judecată în noapte de Buero Vallejo, regia Tudor Mărăscu, Teatrul Bulandra București, 1981
- Ines - Cu ușile închise de Jean Paul Sartre, regia Mihai Măniuțiu, Teatrul Bulandra București, 1982
- Ea - O, ce zile frumoase! de Samuel Beckett, regia Mihai Măniuțiu, Teatrul Bulandra București, 1985
- Margot - Dimineața pierdută de Gabriela Adameșteanu, regia Cătălina Buzoianu, Teatrul Bulandra București, 1986
- Vișa - Io, Mircea Voevod de Dan Tărăchilă, regia Alexandru Tocilescu, Teatrul Bulandra București, 1986
- Milordino - Uriașii munților de Luigi Pirandello, regia Cătălina Buzoianu, Teatrul Bulandra București, 1987
- Celimene - Mizantropul de Moliere, regia Valeriu Moisescu, Teatrul Bulandra București, 1989
- Beatrice - Teatrul comic de Carlo Goldoni, regia Silviu Purcărete, Teatrul Bulandra București, 1992
- Caesonia - Caligula de Albert Camus, regia Mihai Măniuțiu, Teatrul Bulandra București, 1996
- Doamna Diderot - Libertinul de E. E. Schmitt, regia Alexandru Tocilescu, Teatrul Bulandra București, 1998
- Regina mamă - Thomas Becket de Jean Anouilh, regia Adrian Pintea, Teatrul Bulandra București, 1999
- Actrița principală - Hamlet de William Shakespeare, regia Liviu Ciulei, Teatrul Bulandra București, 2000
- Maria Vasilievna Voinițkaia - Unchiul Vanea de A. P. Cehov, regia Yuriy Kordonskiy, Teatrul Bulandra București, 2001
- Maria Mihailovna - Oblomov după I. A. Goncearov, regia Alexandru Tocilescu, Teatrul Bulandra București 2003
- Arina Panteleimonovna - Căsătoria de Gogol, regia Yuriy Kordonskiy, Teatrul Bulandra București 2003
- Nell - Sfârșit de partidă de Samuel Beckett, regia Alexandru Tocilescu, Teatrul Metropolis 2009
- Josephine - Nebuna din Chaillot de Jean Giraudoux, regia Alice Barb, Teatrul Metropolis 2010
Filmografie:
- Valurile Dunării (1959)
- Nu vreau să mă însor (1960)
- Poveste sentimentală (1961)
- Pași spre lună (1963)
- Străinul (1964)
- Duminică la ora 6 (1965)
- De-aș fi... Harap Alb (1965)
- 1966 Povestea prostiei mele (Butaságom története)
- Diminețile unui băiat cuminte (1967)
- Șeful sectorului suflete (1967)
- Răutăciosul adolescent (1969)
- Facerea lumii (1971)
- Stejar – extremă urgență (1974)
- Dincolo de pod (1975)
- Prin cenușa imperiului (1976)
- Trei zile și trei nopți (1976)
- Acțiunea „Autobuzul” (1978)
- Castelul din Carpați (1981)
- Singur de cart (1983)
- Imposibila iubire (1983)
- O lumină la etajul zece (1984)
- Al patrulea gard, lângă debarcader (1984)
- Cîntec în zori (1988)
- Cei care plătesc cu viața (1991)
- Hotel de lux (1992)
- Domnișoara Christina (filmat în 1992) (1996)
- Misiunea directorului de resurse umane (2010)
| Irina Petrescu | |
 | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născută | 19 iunie 1941 București |
| Decedată | (71 de ani) București |
| Cauza decesului | cauze naturale[*] (cancer) |
| Cetățenie | România |
| Ocupație | actriță actriță de film[*] |
| Alma mater | Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „Ion Luca Caragiale” din București |
| Alte premii | |
| Ordinul Național „Steaua României” în grad de ofițer[*] | |
* 2015: Mordecai Marceli Roshwald (n. 5 mai 1921, Drohobîci, Polonia - d. 19 martie 2015, Silver Spring, Maryland, SUA) a fost un profesor universitar și scriitor american.
Mordecai Roshwald s-a născut în Drohobîci, în perioada în care regiunea Liov făcea parte din Polonia și a emigrat în anul 1934 în Palestina.[1] Lucrarea sa cea mai faimoasa este Level 7 (1959) (tradusă în limba română sub titlul Ultimatum - ultimele zile ale unui război atomic), un roman science-fiction post-apocaliptic. El este, de asemenea, autorul lucrărilor A Small Arrmageddon (1962) și Dreams and Nightmares: Science and Technology in Myth and Fiction (2008).
Roshwald a fost profesor emerit de științe umaniste la Universitatea din Minnesota și profesor invitat la mai multe universități din întreaga lume.[2]
În ultimii ani ai vieții a trăit în Silver Spring, Maryland, Statele Unite ale Americii.
| Mordecai Roshwald | |
.jpg) Mordecai Roshwald în 2012 | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | 26 mai 1921 Drohobîci, Polonia |
| Decedat | (93 de ani) Silver Spring, Maryland, Statele Unite |
| Cetățenie | SUA |
| Ocupație | romancier[*] scriitor de literatură științifico-fantastică[*] filozof |
| Activitatea literară | |
| Specie literară | science fiction |
| Operă de debut | Ultimatum - ultimele zile ale unui război atomic |
* 2018: Andrei Gheorghe (n. , Lipețk, Rusia – d. , Voluntari, România) a fost o personalitate media, prezentator, realizator de emisiuni de radio și televiziune din România, realizator de filme documentare și de scurt metraj.
Tatăl lui, originar din România, a studiat la școala de aviație din Lipețk, Rusia, iar mama sa, rusoaică, era fiica comandantului școlii de aviație.[1] Andrei a absolvit Facultatea de Limbi și Literaturi Străine (secția rusă-engleză), Universitatea din București.
În 2003 si 2004 realizează la Antena 1 emisiunea „Gheorghe” și reia emisiunea „13-14 cu Andrei”, mai întâi la Radio 21, iar apoi, în perioada 2005-2006, la Radio Total.
A avut un rol secundar în filmele Amen al lui Costa Gavras, Tinerețe fără tinerețe al lui Francis Ford Coppola și a colaborat cu Paraziții pentru albumul Irefutabil.
În 2004 a fost consilier media și realizator de emisiuni („Politica, frate!” și „Am o știre pentru tine!”) la Realitatea TV. A scris la „Academia Cațavencu” și în ghidul „24-FUN”.
În afară de realizarea de emisiuni radio și TV, a deținut funcții de conducere la posturile unde a lucrat: director general al Radio Sky Constanța și Pro FM București, director de programe al trustului Media Pro, consilier în probleme de marketing la Antena 1 București.
În 2006 în colecția „Ego Publicistică” de la Polirom a apărut volumul Midnight Killer - Banalitatea s-a născut la oraș, însoțit de un CD audio.
A realizat un scurt metraj în 2008, numit Dubla personalitate. A fost realizatorul emisiunii „Cu Gheorghe și Mihaiu” de la Radio Guerilla și a acceptat provocarea de la Kanal D pentru a modera reality-show-ul românesc „Rătăciți în Panama”. În 2009 a anunțat un nou proiect: „www.presa.nu”. Din data de 5 ianuarie 2010 s-a ocupat cu organizarea departamentului de comunicare din cadrul Ministerului de Finanțe până în luna februarie a aceluiași an.
A realizat emisiunile „Salutare Națiune” (din 3 octombrie 2010 pe Prime în Chișinău, Republica Moldova), „Clubul de poker” (din 24 octombrie 2010 pe Prima TV în România), „Oameni și oameni” (din 13 februarie 2012 pe The Money Channel).
A colaborat cu trupa Paraziții pentru albumul Irefutabil.
A decedat în locuința sa din Voluntari pe data de 19 martie 2018, ora 22:15 din cauza unui stop cardio-respirator.
Filmografie:
- Periferic (2010) - joacă rolul lui Cosmin
- În căutarea lu' Malone Muistu' (2010)
- Bani (2008)
- Dublă personalitate (2008), la care este și scenarist
- Youth Without Youth / Tinerețe fără tinerețe (2007) - șofer de taxi
- Amen (2002) - ofițer francez
Sărbători
- În calendarul ortodox: Sf Mc Hrisant și Daria; Claudiu și Ilaria; Sf Mc Marian, diaconul (Pomenirea morților)
Sfinții Mucenici Hrisant și Daria. Icoană sec. XX, Mănăstirea Panahrantou, Megara (Grecia) – Colecția Sinaxar la Sfinții zilei (icoanele litografiate se găsesc la Catedrala Mitropolitană din Iași) – foto: doxologia.ro
Sfinții Mucenici Hrisant și Daria. Sfântul, slăvitul și dreptcredinciosul Mucenic Hrisant este un sfințit mucenic care a fost ucis în jurul anului 283 d.Hr.. El este prăznuit pe 19 martie împreună cu soția sa, Sfânta Daria; Sfânta Muceniță Daria a trăit în secolul al III-lea, fiind martirizată împreună cu soțul ei, Sf. Hrisant, în anul 283 d.Hr. Prăznuirea lor în Biserica Ortodoxă se face pe 19 martie.
Romania – Ziua paşaportului românesc
Ziua paşaportului românesc este sărbătorită, an de an, la 19 martie, dată la care, în anul 1912, regele Carol I a promulgat, prin Înaltul Decret Regal nr. 1758, prima lege modernă referitoare la paşapoarte, denumită ”Lege asupra paşapoartelor’‘.
Documentul de călătorie românesc cunoscut sub termenul de paşaport fusese menţionat, pentru prima dată, în Regulamentele Organice ce au intrat în vigoare în 1830 în Moldova şi în 1831 în Ţara Românească, când s-a recunoscut libertatea românilor de a călători peste graniţele Dunării şi ale Imperiului Habsburgic, potrivit site-urilor www.prefecturasuceava.ro şi www.pasapoarteiasi.ro.
Regulamentul Organic stipula şi obligaţia Agiei de a elibera ”răvaşe de drum” celor care părăseau teritoriul ţării şi de a le cerceta pe cele ale celor care intrau în ţară.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu