3. /27 MARTIE 2022 - RELIGIE ORTODOXĂ
Sf Mc Matrona din Tesalonic;
Sf Mc Filit și Lidia, soția sa cu cei 4 fii ai lor;
Duminica a 3-a din Post - a Sfintei Cruci - Luarea Crucii și urmarea lui Hristos;
Psalmi
Sf Mc Matrona din Tesalonic
Atunci Pavtila, și mai mult mâniindu-se, a bătut-o fără cruțare și într-o cămară întunecoasă a închis-o legată. Iar a doua zi a fost găsită sfânta dezlegată din legături cu dumnezeiasca putere, preamărind pe Hristos.
Sfânta Matroana a fost slujnică la o evreică, anume Pavtila, femeia voievodului Tesalonicului. Din tinerețe, fiind învățată în credința creștinească, stăpâna ei o silea la reaua credință iudaică. Și, fiindcă ea nu se supunea, o chinuia foarte rău, bătând-o adeseori. Însă Matroana pe toate le răbda cu osârdie pentru Hristos și la biserică se ducea într-ascuns. Într-una din zile, înștiințându-se Pavtila că Matroana a fost la biserica creștinească, i-a zis: „Pentru ce n-ai mers la sinagoga noastră, ci te-ai dus la biserica creștinească?”. Răspuns-a fericita Matroana cu îndrăzneală: „De vreme ce Dumnezeu este în biserica creștinească, iar de la sinagogă iudaică s-a depărtat, nu mă duc la sinagogă, ci la biserică”.
Atunci Pavtila, și mai mult mâniindu-se, a bătut-o fără cruțare și într-o cămară întunecoasă a închis-o legată. Iar a doua zi a fost găsită sfânta dezlegată din legături cu dumnezeiasca putere, preamărind pe Hristos. Dar stăpâna ei iarăși a bătut-o cu vine crude, până la sânge și, mai tare legând-o, a închis-o iarăși în cămara aceea și ușa a pecetluit-o, ca să nu intre cineva să-i facă vreo ușurare. Și a petrecut sfânta în acea închisoare fără hrană și băutură patru zile, întărind-o Dumnezeu. După aceasta Pavtila, dezlegând pecetea aceea și deschizând ușa, a găsit-o iarăși dezlegată din legături și stând la rugăciune. Deci, fierbând de mânie, a bătut-o cu bețe groase și, abia suflând, a închis-o în aceeași închisoare unde s-a și sfârșit sfânta, dându-și sufletul lui Dumnezeu. Trupul ei l-a aruncat acea rea femeie de pe zid, pentru că erau înalte casele acelea. Creștinii, luând mult chinuitul trup al Sfintei Mucenițe Matroana, l-au îngropat cu cinste.
Mai pe urmă Alexandru, episcopul Tesalonicului, a zidit o biserică în numele sfintei, iar cinstitele ei moaște le-a pus într-însa. Iar pe Pavtila, după vrednicie, degrabă a ajuns-o judecata lui Dumnezeu, pentru că de pe înălțimea zidului, de unde a aruncat jos trupul Sfintei Matroana, ea singură, alunecând, a căzut și, murind rău, și-a lepădat ticălosul ei suflet.
Sf Mc Filit și Lidia, soția sa cu cei 4 fii ai lor
Sfântul Filet şi ceilalţi creştini care au fost împreună cu el au trăit pe vremea împăratului Adrian. Ei se închinau în fiecare zi lui Dumnezeu. Fericitul Filet fiind prins, a fost adus înaintea împăratului. Iar împăratul neputând să se împotrivească înţelepciunii mucenicului, l-a dat pe mâna unuia dintre slujitorii apropiaţi ai lui, care legându-l de un stâlp l-au bătut cu săbiile. După aceasta a dat poruncă să fie aruncat în închisoare. În timp ce era dus la închisoare s-a alăturat lui şi soţia lui Lidia şi primii trei fii ai lui, dintre care Cronid îndeplinea slujba de comentarisiu. În noaptea care a urmat, în timp ce ei cântau în închisoare, un înger li s-a arătat lor şi i-a îmbărbătat spre pătimirea până la sfârşit. Dimineaţa, mucenicii fiind aduşi înaintea împăratului, îndată au fost aruncaţi în nişte vase mari în care fierbea în clocot untdelemn amestecat cu răşină. Dar îndată vasele s-au răcit cu totul. Atunci, cel de-al patrulea fiu al lui Filet, care avea demnitatea de duce şi care se găsea până atunci în preajma împăratului, văzând minunea aceasta, a intrat şi el într-unul din vasele cu untdelemn încins, zicând: „Doamne, Dumnezeu creştinilor, ajută-mi!” Împăratul văzând acestea, a plecat de la Roma şi s-a dus la Iliric, plin de ameninţare şi de mânie. Şi plecând, a dat poruncă să se ardă timp de şapte zile vasele cele cu untdelemn şi cu răşină, după care să fie vârâţi din nou în ele. Dar porunca împăratului aducându-se la îndeplinire, sfinţii au rămas nevătămaţi. Întorcându-se din călătoria lui şi aflând de toate acestea împăratul s-a simţit ruşinat, iar sfinţii după trecere de câtva vreme, pe care au petrecut-o în rugăciune, s-au săvârşit din viaţă.
Duminica a 3-a din Post - a Sfintei Cruci - Luarea Crucii și urmarea lui Hristos
Ev Marcu 8, 34 - 38; 9, 1
Zis-a Domnul: Oricine voiește să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea și să-Mi urmeze Mie. Căci cine va voi să-și scape viața și-o va pierde, iar cine își va pierde viața sa pentru Mine și pentru Evanghelie, acela și-o va mântui. Căci ce-i folosește omului să câștige lumea întreagă, dacă-și pierde sufletul? Sau ce ar putea să dea omul în schimb pentru sufletul său? Căci de cel ce se va rușina de Mine și de cuvintele Mele în neamul acesta desfrânat și păcătos, și Fiul Omului Se va rușina de el când va veni întru slava Tatălui Său, cu sfinții îngeri. Și le zicea lor: Adevărat grăiesc vouă că sunt unii din cei ce stau aici care nu vor gusta moartea până ce nu vor vedea Împărăția lui Dumnezeu venind întru putere.
Ap Evrei 4, 14 - 16; 5, 1 - 6
Fraților, având Arhiereu mare, Care a străbătut cerurile, pe Iisus, Fiul lui Dumnezeu, să ținem cu tărie mărturisirea. Că nu avem Arhiereu care să nu poată suferi cu noi în slăbiciunile noastre, ci ispitit întru toate după asemănarea noastră, afară de păcat. Să ne apropiem, deci, cu încredere de tronul harului, ca să luăm milă și să aflăm har, spre ajutor, la vreme potrivită. Pentru că orice arhiereu, fiind luat dintre oameni, este pus pentru oameni, spre cele către Dumnezeu, ca să aducă daruri și jertfe pentru păcate; el poate să fie îngăduitor cu cei neștiutori și rătăciți, de vreme ce și el este cuprins de slăbiciune. Din această pricină dator este, precum pentru popor, așa și pentru sine să jertfească pentru păcate. Și nimeni nu-și ia singur cinstea aceasta ci, dacă este chemat de Dumnezeu, după cum și Aaron. Așa și Hristos nu S-a preaslăvit pe Sine însuși, ca să Se facă arhiereu, ci Acela Care a grăit către El: «Fiul Meu ești Tu, Eu astăzi Te-am născut», iar în alt loc se zice: «Tu ești Preot în veac, după rânduiala lui Melchisedec».
Părintele Ilie Cleopa: Predică la Duminica a III-a a Sfîntului şi Marelui Post (a Sfintei Cruci)
…Ce va folosi omul de va dobîndi lumea toată şi îşi va pierde sufletul său?
Sau ce va da omul, în schimb, pentru sufletul său? (Marcu 8, 36-37)
(…) Ce este omul? Omul este un sîmbure şi un centru al întregii lumi pe care a zidit-o Dumnezeu în cer şi pe pămînt. Omul este fiinţă care ţine legătura cu cele patru feluri de lumi pe care le-a făcut Dumnezeu în Univers. El comunică cu întreaga creaţie însufleţită: cu regnul mineral, cu lumea vegetală, cu lumea animalelor şi cu lumea nevăzută a îngerilor, adică cu lumea cea gînditoare. Deci omul este un centru al lumii văzute şi al celei nevăzute, de aceea Sfînta şi dumnezeiasca Scriptură îl numeşte pe om „mare” (Isus Sirah 3, 18). Şi în alt loc zice: Mare este omul şi cinstit bărbatul milostiv.
Dar de ce îl numeşte mare? Pentru că în om se reunesc toate lumile create de Dumnezeu şi pentru că, peste toate acestea, el este chipul şi asemănarea lui Dumnezeu (Facere 1, 26). Pentru că omul uneşte în sine cele patru lumi în mic, omul se numeşte „microcosmos”, adică lume mică. După Sfîntul Grigorie Teologul şi după alţi Sfinţi Părinţi ai Bisericii lui Hristos omul se cheamă şi macrocosmos, fiindcă este mai mare decît toate creaturile văzute. Omul este o lume mare în cea mică, deoarece el uneşte în sine nu numai lumea cea văzută şi simţită ci şi pe cea nevăzută a îngerilor şi, pe deasupra tuturor, el este singura creaţie făcută după chipul şi după asemănarea lui Dumnezeu (Facere 1, 26-27).
Să vedem în ce fel omul se împărtăşeşte de însuşirile îngereşti. Îngerii se tîlcuiesc slugi ale lui Dumnezeu, după cum este scris: Cel ce faci pe îngerii Tăi duhuri şi pe slugile Tale pară de foc (Psalmi 103, 5). Îngerii sînt cei ce ne ajută în necazuri, în scîrbe şi în ispite. Ei se bucură neîncetat de cei ce cresc în virtute şi se mîhnesc de cei ce cad în păcate şi le ajută să se ridice din nou prin pocăinţă. Îngerii slujesc la mîntuirea sufletelor omeneşti şi niciodată nu ne părăsesc, pînă la ieşirea noastră din viaţa aceasta. Îngerii alcătuiesc ceata cea mai aproape de noi, lor li s-a dat spre pază pămîntul şi slujesc mai aproape de noi la mîntuirea sufletelor oamenilor. De aceea Sfîntul Apostol Pavel a zis: Îngerii oare nu sînt toţi duhuri slujitoare, trimişi spre slujbă, pentru cei ce vor fi moştenitorii mîntuirii? (Evrei 1, 14).
Sufletul omului are şi el de la Dumnezeu o lucrare asemănătoare cu a îngerilor. El are credinţă şi dragoste de Dumnezeu şi Îi slujeşte cu frică şi cutremur. Sufletul omului are şi el putere de a sluji, de a ajuta pe fraţii săi, de a-i mîngîia în necazuri, de a-i întări cu cuvîntul şi de a veni întotdeauna spre ajutorul lor. Pentru aceasta omul este un fel de înger amestecat din două firi, cum îl numeşte Sfîntul Ioan Damaschin (Dogmatica, cap. 12, Bucureşti, 1938).
Sfîntul Grigorie de Nyssa, marele filosof duhovnicesc, spune şi el că „omul este frate cu îngerul după puterea sa cuvîntătoare. Ce este mintea omului, aceea este şi îngerul cu trup” (Sf. Grigorie de Nyssa, Comentar la viaţa lui Moise, p. 813). Căci trebuie să ştim că numai Dumnezeu este cu desăvîrşire netrupesc, că toţi îngerii au trupurile lor. Dar trupurile lor sînt preasubţiri, din foc ceresc şi sînt numiţi în scrierile bisericeşti „netrupeşti”.
Sufletul nostru nu este străin nici de lucrarea arhanghelilor. El are memorie dată de Dumnezeu, ţine minte toate, iar mintea lui, dacă este luminată de Preasfîntul Duh, împărtăşeşte şi binevesteşte Evanghelia în care este cuvîntul lui Dumnezeu şi toate învăţăturile mîntuitoare de suflet.
Omul, asemenea începătoriilor, stăpîneşte oraşe, ţări şi ţinu-turi, dă legi şi conduce suflete după cum a zis Dumnezeu: Creşteţi şi vă înmulţiţi şi umpleţi pămîntul şi-l stăpîniţi (Facere 1, 28).
Imitînd ceata îngerilor care stăpînesc în văzduh pe diavoli, sufletul omului curat şi luminat de darul lui Dumnezeu stăpîneşte şi el pe diavoli, îi arde cu rugăciunea şi smerenia. Sufletul curat nu vrea să facă voia lor şi, mai ales, nu se lasă biruit de patimile trupului şi ale sufletului pentru că are în el pe Tatăl, şi pe Fiul şi pe Duhul Sfînt (Matei 10, 8; Marcu 3, 15; Luca 9, 1).
Omul, asemenea stăpîniilor, are de la Dumnezeu darul de a face puteri şi minuni mari şi în loc de a ocîrmui vînturile şi schimbările vremurilor el stăpîneşte mădularele trupului său, ocîrmuieşte virtuţile, alungă furtuna gîndurilor şi patimile sufletului, punîndu-le pe toate în rînduială spre slujba şi slava lui Dumnezeu.
Şi cu ceata domniilor se aseamănă foarte mult sufletul omului. Căci prin darul lui Dumnezeu ajunge să domnească peste simţuri, şi peste patimile trupului şi ale sufletului său.
Sufletul omului are încă de la Dumnezeu darul pe care îl au sfintele tronuri, putînd şi el într-o măsură să primească şi să odihnească pe Preasfînta Treime în mintea şi în inima sa, prin curăţirea de patimi, prin iubire şi smerenie.
Omul se împărtăşeşte puţin şi de lucrarea heruvimilor, după măsura darului lui Dumnezeu, prin care poate fi înţelept şi veghetor asupra patimilor, cu mintea şi inima pline de cunoştinţă dumnezeiască, putînd şi el să reverse înţelepciune duhovnicească prin propovăduirea cuvîntului lui Dumnezeu spre mîntuirea a mii de suflete iubitoare de Hristos.
Dar sufletul omenesc, imitînd pe serafimi, cînd ajunge desăvîrşit, se umple de căldură şi văpaie dumnezeiască şi are atîta dragoste arzătoare faţă de Preabunul Dumnezeu încît, pe drept cuvînt, este „un serafim în trup, un serafim pămîntesc”.
Omul este mai mic decît îngerii cu cunoştinţa, iar cu darul, cunoaşte mai puţine taine dumnezeieşti decît aceştia. Aşa trebuie să înţelegem cuvintele Mîntuitorului despre Sfîntul Ioan Botezătorul, care zice: Între cei născuţi din femei, nimeni nu s-a ridicat mai mare ca Ioan, dar cel mai mic întru Împărăţia Cerurilor este mai mare decît el (Matei 11, 11; Luca 7, 28). Dar pentru că din toată zidirea, numai omul este făcut după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, omul este mai mare decît îngerii. Sufletul omului întrece pe îngeri prin trei însuşiri, după Sfîntul Vasile cel Mare şi anume: prin minte, prin cuvînt şi prin voie de sine stăpînitoare, adică liberă. Căci prin minte sufletul omului se aseamănă mai ales cu Tatăl şi cu Fiul, iar prin voia sa liberă, de sine stăpînitoare, care este rădăcina tuturor bunătăţilor, sufletul se aseamănă Sfîntului Duh. Astfel omul este icoana Preasfintei Treimi prin aceste trei însuşiri.
Iubiţi credincioşi,
Vedeţi cît de mare este valoarea sufletului omenesc? Vedeţi pînă la ce cinste şi strălucire se ridică? Şi aceastea pentru că omul este regele creaţiei, singura fiinţă creată după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu. De aceea zice Mîntuitorul în Sfînta Evanghelie de astăzi: Ce va folosi omul de ar dobîndi toată lumea dacă îşi va pierde sufletul său? Sau ce va da omul în schimb pentru sufletul său? (Marcu 8, 35-37). Tocmai de aceea ne aminteşte Biserica cuvintele Mîntuitorului care zice să avem grijă de mîntuirea noastră, mai ales acum în Postul Mare, cînd tot creştinul binecredincios îşi caută de suflet. De aceea S-a întrupat şi a pătimit pentru oameni Fiul lui Dumnezeu, ca să scoată sufletele noastre, atît de preţioase, din robia patimilor şi din adîncul iadului, unde erau aruncate de diavolii cei ucigaşi.
Iată pentru ce s-a pus această Evanghelie la mijlocul marelui Post, ca să avem timp pînă la Sfintele Paşti, să ne pocăim, să ne spovedim, să ne împăcăm cu Dumnezeu şi cu oamenii şi să primim cu vrednicie Sfînta Împărtăşanie care este cel mai mare dar pe care ni-l dăruieşte Mîntuitorul pe pămînt. Să luăm deci aminte cum trăim, cum ne îndreptăm viaţa, ce am făcut pînă acum pentru sufletul nostru şi ce trebuie să mai facem pe viitor ca să dobîndim mîntuirea noastră şi să scăpăm de osîndă.
Să luăm aminte că tocmai de aceea ne luptă atît de mult diavolul prin slugile lui, ca să ne răpească ce avem mai scump de la Dumnezeu. Nu averea, nu cinstea, nu prietenii, nu trupul, nu viaţa aceasta pămîntească, ci sufletul pe care ni l-a dat Dumnezeu, care este mai scump decît toate mărgăritarele lumii. Pentru el suferim atîtea ispite în trup; pentru el ne luptăm o viaţă cu diavolii, cu slăbiciunile firii, cu oamenii răi şi cu patimile ucigaşe de suflet care ne atacă din toate părţile. (…)
1. Lăudaţi pe Domnul, că este bun, că în veac este mila Lui.
2. Să spună cei izbăviţi de Domnul, pe care i-a izbăvit din mâna vrăjmaşului.
3. Din ţări i-a adunat pe ei, de la răsărit şi de la apus, de la miazănoapte şi de la miazăzi.
4. Rătăcit-au în pustie, în pământ fără de apă şi cale spre cetatea de locuit n-au găsit.
5. Erau flămânzi şi însetaţi; sufletul lor într-înşii se sfârşea;
6. Dar au strigat către Domnul în necazurile lor şi din nevoile lor i-a izbăvit pe ei
7. Şi i-a povăţuit pe cale dreaptă, ca să meargă spre cetatea de locuit.
8. Lăudat să fie Domnul pentru milele Lui, pentru minunile Lui, pe care le-a făcut fiilor oamenilor.
9. Că a săturat suflet însetat şi suflet flămând a umplut de bunătăţi.
10. Şedeau în întuneric şi în umbra morţii; erau ferecaţi de sărăcie şi de fier,
11. Pentru că au amărât cuvintele Domnului şi sfatul Celui Preaînalt au întărâtat.
12. El a umilit întru osteneli inima lor; slăbit-au şi nu era cine să le ajute;
13. Dar au strigat către Domnul în necazurile lor şi din nevoile lor i-a izbăvit pe ei.
14. Şi i-a scos pe ei din întuneric şi din umbra morţii şi legăturile lor le-a rupt.
15. Lăudat să fie Domnul pentru milele Lui, pentru minunile Lui, pe care le-a făcut fiilor oamenilor!
16. Că a sfărâmat porţi de aramă şi zăvoare de fier a frânt
17. Şi i-a ajutat să iasă din calea fărădelegii lor, căci pentru fărădelegile lor au fost umiliţi.
18. Urât-a sufletul lor orice mâncare şi s-au apropiat de porţile morţii.
19. Dar au strigat către Domnul în necazurile lor şi din nevoile lor i-a izbăvit.
20. Trimis-a cuvântul Său şi i-a vindecat pe ei şi i-a izbăvit pe ei din stricăciunile lor.
21. Lăudat să fie Domnul pentru milele Lui, pentru minunile Lui, pe care le-a făcut fiilor oamenilor!
22. Şi să-I jertfească Lui jertfă de laudă şi să vestească lucrurile Lui, în bucurie.
23. Cei ce se coboară la mare în corăbii, cei ce-şi fac lucrarea lor în ape multe,
24. Aceia au văzut lucrurile Domnului şi minunile Lui întru adânc.
25. El a zis şi s-a pornit vânt furtunos şi s-au înălţat valurile mării.
26. Se urcau până la ceruri şi se coborau până în adâncuri, iar sufletul lor întru primejdii încremenea.
27. Se tulburau şi se clătinau ca un om beat şi toată priceperea lor a pierit.
28. Dar au strigat către Domnul în necazurile lor şi din nevoile lor ia izbăvit
29. Şi i-a poruncit furtunii şi s-a liniştit şi au tăcut valurile mării.
30. Şi s-au veselit ei, că s-au liniştit valurile şi Domnul i-a povăţuit pe ei la limanul dorit de ei.
31. Lăudat să fie Domnul pentru milele Lui, pentru minunile Lui, pe care le-a făcut fiilor oamenilor!
32. Înălţați-L pe El în adunarea poporului şi în scaunul bătrânilor lăudaţi-L pe El,
33. Prefăcut-a râurile în pământ pustiu, izvoarele de apă în pământ însetat
34. Şi pământul cel roditor în pământ sărat, din pricina celor ce locuiesc pe el.
35. Prefăcut-a pustiul în iezer de ape, iar pământul cel fără de apă în izvoare de ape,
36. Şi a aşezat acolo pe cei flămânzi şi au zidit cetate de locuit
37. Şi au semănat ţarine şi au sădit vii şi au strâns belşug de roade
38. Şi i-a binecuvântat pe ei şi s-au înmulţit foarte şi vitele lor nu le-a împuţinat.
39. Şi iarăşi au fost împuţinaţi şi chinuiţi de apăsarea necazurilor şi a durerii.
40. Aruncat-a dispreţ asupra căpeteniilor lor şi i-a rătăcit pe ei în loc neumblat şi fără de cale.
41. Dar pe sărac l-a izbăvit de sărăcie şi i-a pus pe ei ca pe nişte oi de moştenire.
42. Vedea-vor drepţii şi se vor veseli şi toată fărădelegea îşi va astupa gura ei.
43. Cine este înţelept va păzi acestea şi va pricepe milele Domnului.
1. Gata este inima mea, Dumnezeule, gata este inima mea; cânta-voi şi voi lăuda întru inima mea.
2. Deşteaptă-te, slava mea! Deşteaptă-te, psaltire şi alăută! Deştepta-mă-voi dimineaţa.
3. Lăuda-Te-voi între popoare, Doamne, cânta-voi Ție între neamuri,
4. Că mai mare decât cerurile este mila Ta şi până la nori adevărul Tău.
5. Înalţă-Te peste ceruri, Dumnezeule, şi peste tot pământul slava Ta, ca să se izbăvească cei plăcuţi ai Tăi.
6. Mântuieşte-mă cu dreapta Ta şi mă auzi. Dumnezeu a grăit în locul cel sfânt al Lui:
7. «Înălţa-Mă-voi şi voi împărţi Sichemul şi Valea Sucot o voi măsura.
8. Al Meu este Galaad şi al Meu este Manase şi Efraim sprijinul capului Meu,
9. Iuda, legiuitorul Meu; Moab, vas al spălării Mele;
10. Spre Idumeea voi arunca încălţămintea Mea. Mie cei de alt neam Mi s-au supus».
11. Cine mă va duce la cetatea întărită? Cine mă va povăţui până în Idumeea?
12. Oare, nu Tu, Dumnezeule, Cel ce ne-ai lepădat pe noi? Oare, nu vei ieşi, Dumnezeule, cu oştirile noastre?
13. Dă-ne nouă ajutor, ca să ieşim din necaz, că deşartă este izbăvirea cea de la oameni.
14. Cu Dumnezeu vom birui şi El va nimici pe vrăjmaşii noştri.
1. Dumnezeule, lauda mea n-o ţine sub tăcere. Că gura păcătosului şi gura vicleanului asupra mea s-au deschis.
2. Grăit-au împotriva mea cu limbă vicleană şi cu cuvinte de ură m-au înconjurat şi s-au luptat cu mine în zadar.
3. În loc să mă iubească, mă cleveteau, iar eu mă rugam.
4. Pus-au împotriva mea rele în loc de bune şi ură în locul iubirii mele.
5. Pune peste dânsul pe cel păcătos şi diavolul să stea de-a dreapta lui.
6. Când se va judeca să iasă osândit, iar rugăciunea lui să se prefacă în păcat.
7. Să fie zilele lui puţine şi dregătoria lui să o ia altul;
8. Să ajungă copiii lui orfani şi femeia lui văduvă;
9. Să fie strămutaţi copiii lui şi să cerşească; să fie scoşi din curţile caselor lor;
10. Să smulgă cămătarul toată averea lui; să răpească străinii ostenelile lui;
11. Să nu aibă sprijinitor şi nici orfanii lui miluitor;
12. Să piară copiii lui şi într-un neam să se stingă numele lui;
13. Să se pomenească fărădelegea părinţilor lui înaintea Domnului şi păcatul maicii lui să nu se şteargă;
14. Să fie înaintea Domnului pururea şi să piară de pe pământ pomenirea lui, pentru că nu şi-a adus aminte să facă milă.
15. Şi a prigonit pe cel sărman, pe cel sărac şi pe cel smerit cu inima, ca să-l omoare.
16. Şi a iubit blestemul şi va veni asupra lui; şi n-a voit binecuvântarea şi se va îndepărta de la el.
17. Şi s-a îmbrăcat cu blestemul ca şi cu o haină şi a intrat ca apa înlăuntrul lui şi ca untdelemnul în oasele lui.
18. Să-i fie lui ca o haină cu care se îmbracă şi ca un brâu cu care pururea se încinge.
19. Aceasta să fie răsplata celor ce mă clevetesc pe mine înaintea Domnului şi grăiesc rele împotriva sufletului meu.
20. Dar Tu, Doamne, fă cu mine milă, pentru numele Tău, că bună este mila Ta.
21. Izbăveşte-mă, că sărac şi sărman sunt eu şi inima mea s-a tulburat înlăuntrul meu.
22. Ca umbra ce se înclină m-am trecut; ca bătaia de aripi a lăcustelor tremur.
23. Genunchii mei au slăbit de post şi trupul meu s-a istovit de lipsa untdelemnului
24. Şi eu am ajuns lor ocară. M-au văzut şi au clătinat cu capetele lor.
25. Ajută-mă, Doamne Dumnezeul meu, mântuieşte-mă, după mila Ta,
26. Şi să cunoască ei că mâna Ta este aceasta şi Tu, Doamne, ai făcut-o pe ea.
27. Ei vor blestema şi Tu vei binecuvânta. Cei ce se scoală împotriva mea să se ruşineze, iar robul Tău să se veselească.
28. Să se îmbrace cei ce mă clevetesc pe mine cu ocară şi cu ruşinea lor ca şi cu un veşmânt să se învelească.
29. Lăuda-voi pe Domnul foarte cu gura mea şi în mijlocul multora Îl voi preaslăvi pe El,
30. Că a stat de-a dreapta săracului, ca să izbăvească sufletul lui de cei ce-l prigonesc.
1. Zis-a Domnul Domnului Meu: «Şezi de-a dreapta Mea, până ce voi pune pe vrăjmaşii Tăi aşternut picioarelor Tale».
2. Toiagul puterii Tale Ți-l va trimite Domnul din Sion, zicând: «Stăpâneşte în mijlocul vrăjmaşilor Tăi.
3. Cu Tine este poporul Tău în ziua puterii Tale, întru strălucirile sfinţilor Tăi. Din pântece mai înainte de luceafăr Te-am născut».
4. Juratu-S-a Domnul şi nu-I va părea rău: «Tu eşti preot în veac, după rânduiala lui Melchisedec».
5. Domnul este de-a dreapta Ta; sfărâmat-a în ziua mâniei Sale împăraţi.
6. Judeca-va între neamuri; va umple totul de ruini; va zdrobi capetele multora pe pământ.
7. Din pârâu pe cale va bea; pentru aceasta va înălţa capul.
1. Lăuda-Te-voi, Doamne, cu toată inima mea, în sfatul celor drepţi şi în adunare.
2. Mari sunt lucrurile Domnului şi potrivite tuturor voilor Lui.
3. Laudă şi măreţie este lucrul Lui şi dreptatea Lui rămâne în veacul veacului.
4. Pomenire a făcut de minunile Sale. Milostiv şi îndurat este Domnul.
5. Hrană a dat celor ce se tem de Dânsul; aduceţi-vă aminte în veac de legământul Lui.
6. Tăria lucrurilor Sale a vestit-o poporului Său, ca să le dea lor moştenirea neamurilor.
7. Lucrurile mâinilor Lui adevăr şi judecată. Adevărate sunt toate poruncile Lui,
8. Întărite în veacul veacului, făcute în adevăr şi dreptate.
9. Izbăvire a trimis poporului Său; poruncit-a în veac legământul Său; sfânt şi înfricoşător este numele Lui.
10. Începutul înţelepciunii este frica de Domnul; înţelegere bună este tuturor celor ce o fac pe ea. Lauda Lui rămâne în veacul veacului.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu