3. /26 MARTIE 2022 - RELIGIE ORTODOXĂ

 Odovania praznicului Bunei Vestiri; 

Soborul Sf Arhanghel Gavriil; 

Sf Mc Montanus, preotul și soția sa, Maxima; 

Sf 26 Mucenici din Goția/Dacia; 

Pomenirea morților

Psalmi

Odovania praznicului Bunei Vestiri

Canon de rugăciune la Odovania Praznicului Bunei Vestiri

Tropar la Praznicul Bunei Vestiri, glasul al 4-lea:

Astăzi este începutul mântui­rii noastre şi arătarea Tainei ce­lei din veac. Fiul lui Dumnezeu, Fiu Fecioarei Se face şi Gavriil Harul Îl binevesteşte. Pentru aceasta şi noi, împreună cu Dânsul, Născătoarei de Dum­nezeu să-i strigăm: Bucură-te, cea plină de har, Domnul este cu tine!

 

Cântarea 1, glasul al 6-lea

Irmosul:

Ca pe uscat umblând Is­rael cu urmele prin adânc, pe prigonitorul Faraon văzându-l înecat, a strigat: lui Dumnezeu cântare de biruinţă să-I cântăm.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Începătorul cel arătător de lu­mină al cetelor celor de sus, tri­mis a fost astăzi către Fecioara, strigând: Bucură-te, Mireasă Preacurată, cu tine este Zidi­torul tuturor şi Domnul!

Născătoarea de Dumnezeu:

Caut să înţeleg închinarea ta cea neobişnuită, a zis Fecioara, căci cuvintele tale nu sunt po­trivite omenirii. Despre ce fel de bucurie îmi grăieşti? Spune-mi lămurit, învăţându-mă.

Îngerul:

Prealămurit îţi grăiesc ţie, stând înaintea ta, cu bună cuviinţă, Preacurată; pleacă-ţi urechea ta: Puterea Celui Preaînalt se va pogorî peste tine şi Duhul Cel Sfânt te va umbri.

 

Cântarea a 3-a

Irmos: Nu este sfânt precum Tu...

Născătoarea de Dumnezeu:

Te văd acum, Îngere şi în­ţeleg că îmi grăieşti cu în­şelăciune. Căci cum poate fiin­ţa cea materialnică şi stricăcioasă şi din pământ să încapă pe Cel nematerialnic, pe Cel ce Se îmbracă cu lumina nestricăciunii?

Îngerul:

Înţelepţeşte m-ai înfruntat tu, Curată, dar binevoieşte să înţelegi aceasta de la rugul care arzând nicicum nu se mistuia de foc, închipuind astfel, de mai înainte, naşterea ta cea de ne­grăit.

Născătoarea de Dumnezeu:

Graiurile vieţii mi le înfăţi­şezi tu mie. Dar muntele cel ce fumega oarecând, care a primit pe Dumnezeu, mă încredinţea­ză că firea cea materialnică nu va putea nicicum primi pe Cel cu totul fără de materie.

 

Cântarea a 4-a

Irmosul:

Hristos este puterea mea, Dumnezeu şi Domnul, cinstita Biserică cântă cu dum­nezeiască cuviinţă, strigând din cuget curat, întru Domnul prăznuind.

Îngerul:

Purtător al Soarelui s-a făcut pântecele tău, Preacurată şi vei naşte oamenilor Lumina Cea neînserată, grăia cu mare bucurie Arhanghelul Gavriil Fecioarei.

Născătoarea de Dumnezeu:

Depărtează-te de la uşa mea; nu-mi grăi cuvinte a căror împlinire nu mi-o poţi arăta, Voievodule cel Mare. Pentru ce tulburi cugetul şi sufletul meu, grăindu-mi acestea?

Îngerul:

Trâmbiţele prorocilor s-au învrednicit a vedea de departe adâncimea tainei Preacurată, a cărei slugă sunt eu şi stau îna­intea uşii tale.

 

Cântarea a 5-a

Irmosul:

Cu dumnezeiască străluci­rea Ta, Bunule, sufletele celor ce mânecă la Tine cu dragoste luminează-le, mă rog Ţie, ca să Te vadă, Cuvinte al lui Dumnezeu, pe Tine adevăratul Dumnezeu, Cel Ce chemi din negura greşelilor.

Născătoarea de Dumnezeu:

Te văd, îngere, strălucind de luminile cele îngereşti, zicea Preacurata, dar mă sfiesc a-ţi crede degrab, neînţelegând mai întâi, toată descoperirea.

Îngerul:

Văzând Ziditorul firea ome­nească cea stricată, a binevoit a Se sălăşlui întru tine, în chip înfricoşător descoperind acum Taina cea din veac ascunsă, Curată.

Născătoarea de Dumnezeu:

Eu am fost încredinţată lui Iosif, dar până acum mi-am păstrat curăţia, Arhanghele! Deci, necunoscând ispită de bărbat, cum voi naşte? Graiuri împotriva firii îmi grăieşti.

 

Cântarea a 6-a

Irmos: Marea vieţii văzând-o...

Îngerul:

Iisus, Ziditorul firii, nu este rob legilor firii, Fecioară! Să te încredinţeze pe tine toia­gul lui Aaron, care fără de umezeală a odrăslit şi a închi­puit că vei naşte, neispitită de bărbat.

Născătoarea de Dumnezeu:

Mă minunez, gândind la aceste înfricoşătoare şi cinstite graiuri ale tale şi căutând a crede, îmi vine în minte mări­mea înălţimii şi cu totul mă ruşinez, Voievodule al Îngerilor.

Îngerul:

Încredinţează-te, Preacurată, cuvintelor mele, căci Prorocul Daniel te-a văzut de mai înainte munte, din care fără de mâini omeneşti S-a tăiat piatra, surpând cu tărie altarele cele idoleşti.

 

CONDAC, glasul al 8-lea. Podobie: Apărătoare Doamnă...

Pe Cel de o Fiinţă cu Tatăl şi cu dumnezeiescul Duh, pe Fiul şi Cuvântul lui Dumnezeu, L-ai zămislit, Curată, cu venirea Preasfântului Duh, spre înnoi­rea neamului omenesc, ceea ce eşti fără prihană, când Arhan­ghelul ţi-a strigat ţie glasul cel de veselie lumii: Bucură-te, mi­reasă nenuntită!

 

CONDAC, glasul al 8-lea. Podobie: Apărătoare Doamnă...

Apărătoare Doamnă, pentru biruinţă mulţumiri, izbăvindu-ne din nevoi, aducem ţie, Născătoare de Dumnezeu, noi, robii tăi. Ci, ca Ceea ce ai stăpânire nebiruită, slobozeşte-ne din toate nevoile, ca să strigăm ţie: Bucură-te, mireasă, puru­rea Fecioară!

 

Cântarea a 7-a

Irmosul:

Îngerul a făcut cuptorul dă­tător de rouă cuvioşilor tineri, iar pe haldei arzându-i porunca lui Dumnezeu, pe chi­nuitorul l-a plecat a striga: Binecuvântat eşti, Dumnezeul părinţilor noştri!

Născătoarea de Dumnezeu:

Mi-ai spus, Arhanghele Gavriil, că în chip preaslăvit va veni în lume cu Trup Cel fără de trup. Grăieşte şi acum lămurit cum pântecele meu Îl va încăpea pe Acesta, ale Cărui măriri nu le pot încăpea cerurile?

Îngerul:

Îţi povestesc ţie şi înţelege, o, Preacurată! Va fi aşa precum odinioară cortul lui Avraam a primit şi a încăput pe Dumnezeu, Curată. Pentru aceasta, nu te mai îndoi acum, ci, cu dragoste primeşte Bucuria oamenilor.

Născătoarea de Dumnezeu:

Pe mine mă tulbură măreţia lucrurilor despre care îmi grăieşti, dar, fiindcă a binevoit Cel Preabun a Se Sălăşlui întru mine mai presus de cuget, iată-mă, cu sufletul şi cu trupul, locaş curat păzit al Lui.

 

Cântarea a 8-a

Irmos: Din văpaia cuvioşilor...

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Prin glasul îngerului ai zămislit Lumina. Pentru aceasta, toţi strigăm ţie: Bucură-te, uşa luminii, vederea cea cu anevoie de văzut şi scaunul Celui Preaînalt, Născătoare de Dum­nezeu, Fecioară!

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Bucură-te, desăvârşirea Tai­nei celei înalte! Bucură-te, des­coperirea lucrurilor celor necu­prinse! Bucură-te, împreunarea oamenilor cu Dumnezeu! Bu­cură-te, Fecioară, chemarea din nou a celor căzuţi!

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Bucură-te, născătoare a Stă­pânului Celui dătător de lumi­nă! Bucură-te, limanul celor înviforaţi, Preacurată! Bucură-te, odrasla cea adevărată şi aducă­toare de roade, care ai crescut Strugurele nemuririi!

 

Cântarea a 9-a 

Irmos: Pe Dumnezeu a-L vedea...

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Bucură-te, pricinuitoarea bucuriei, de Dumnezeu binecuvântată. Bucură-te, braz­dă cinstită cu bun rod şi bine odrăslitoare, care porţi pe Hrănitorul tuturor! Bucură-te, iz­vorul apei vieţii, Preacurată! Bucură-te, năstrapă şi rai dum­nezeiesc, ceea ce eşti cu totul fără prihană!

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Bucură-te, curăţirea suflete­lor şi a trupurilor. Bucură-te, prin care izvorăsc oamenilor cele bune! Bucură-te, pricinuitoarea îndumnezeirii tuturor. Bucură-te, nor uşor, care poar­tă pe Soarele, Cel ce luminează toată lumea cu străluciri.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Cântare de bucurie cântăm ţie: Bucură-te, Curată, lauda mucenicilor şi a apostolilor şi preamărit grai al prorocilor. Bucură-te, Podoaba arhiereilor şi a preacuvioşilor, de care se bucură cele cereşti, împreună cu cele pământeşti.

 

SEDELNA, glasul 1. Podobie: Mormântul Tău, Mântuitorule...

Marele Arhanghel Gavriil, căpetenia în­gerilor, arătându-se pururea împreună cu ei, strigă dumnezeiască cântare Treimii, bucurându-se. Pe acesta toţi, în­tru credinţă, cu mare glas să-l lăudăm şi cu gând curat întru cuviinţă să-l mărim.

 

SEDELNA Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al 4-lea.

Ca cel ce eşti cel întâi dintre slujitorii cei fără de trup, ţie ţi s-a încredinţat, Arhanghele Gavriil, taina cea cu adevărat înfricoşătoare, rânduită mai înainte de veci, Naşterea cea de negrăit a Sfintei Fecioare, strigându-i ei: Bucură-te, ceea ce eşti plină de har! Pentru aceasta, după datorie, credincioşii, cu veselie, totdeau­na te fericim.

Soborul Sf Arhanghel Gavriil

Pe binevestitorul mântuirii noastre, pe marele slujitor al lui Dumnezeu, pe trimisul cel purtător de bucurie la Preacurata Fecioară Maria, pe Arhanghelul Gavriil, se cuvine să-l lăudăm cu cântări, alcătuindu-i sobor de prăznuire a doua oară, pentru că întâiul sobor al acestuia se prăznuiește a doua zi după Buna Vestire a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, adică la 26 martie, iar acum, iarăși același sobor al lui se înnoiește întru Sfânta Biserică și iarăși se pomenesc și se preamăresc arătările lui cele minunate care s-au făcut prin dumnezeiasca poruncă.

Acesta l-a învățat pe Moise în pustie scrierea cărților, spunându-i lui începutul facerii lumii, zidirea lui Adam – omul cel dintâi –, viața aceluia și a celor ce au fost după dânsul. L-a învățat a scrie despre toți anii și neamurile cele de mai înainte, despre potop și despre despărțirea limbilor. L-a mai povățuit pe el să înțeleagă rânduiala corpurilor cerești, stihiile, aritmetica, geometria și toată înțelepciunea. Acesta a tâlcuit Proorocului Daniil vedeniile cele minunate, care erau să fie mai pe urmă pentru împărați și împărății, și care se închipuiau prin felurite fiare. I-a mai spus lui despre eliberarea poporului lui Dumnezeu din robia Babilonului și despre vremea venirii celei dintâi a lui Hristos în lume, prin întruparea cea din Preacurata Fecioară.

Acesta s-a arătat Sfintei și dreptei Ana, care se tânguia între pomii cei din grădină pentru nerodirea sa, rugându-se cu lacrimi lui Dumnezeu; și a zis către dânsa: „Ano, Ano, rugăciunea ta s-a auzit și suspinurile tale au străbătut norii, iar lacrimile tale s-au suit înaintea lui Dumnezeu. Deci, iată, vei zămisli și vei naște pe fiica cea binecuvântată, întru care se vor binecuvânta toate semințiile pământului. Numele ei va fi Maria și prin ea se va da mântuirea lumii". Asemenea s-a arătat și Sfântului și dreptului Ioachim, care postea în pustie. Și i-a spus același cuvânt ca și Sfintei Ana, că vor naște pe fiica cea mai aleasă din veci, pentru a fi Maica lui Mesia, Care avea să vină spre izbăvirea neamului omenesc.

Acest mare arhanghel, când s-a născut dumnezeiasca pruncă din părinții cei neroditori, i-a fost păzitor pus de Dumnezeu, iar când a fost dusă în biserică, el o hrănea, aducându-i hrana cea de toate zilele. Acesta s-a arătat Sfântului Zaharia arhiereul, stând de-a dreapta lui în timpul cădirii altarului, și i-a binevestit dezlegarea nerodirii Elisabetei, femeia lui cea îmbătrânită de zile multe, și nașterea Sfântului Ioan Înaintemergătorul Domnului, și a legat cu amuțire limba celui ce nu credea, până la vremea împlinirii cuvintelor sale.

Acest înaintestătător al Domnului, trimis fiind de Dumnezeu în Nazaret, a stat înaintea Preasfintei Fecioare, care era logodită cu bătrânul Iosif, și i-a binevestit ei zămislirea Fiului lui Dumnezeu, prin umbrirea și lucrarea Sfântului Duh. Acesta i s-a arătat și lui Iosif în vis, încredințându-l despre Fecioara cea neispitită de nuntă, cum că ce s-a zămislit într-însa este de la Duhul Sfânt.

Iar când S-a născut Domnul nostru Iisus Hristos în Betleem, Gavriil, acest înger al Domnului, s-a arătat noaptea păstorilor care străjuiau împrejurul turmelor, și le-a zis:Vă binevestesc o bucurie mare, căci astăzi s-a născut Mântuitorul lumii! Apoi îndată a cântat cu mulțimea oștilor cerești:Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu și pe pământ pace, între oameni bunăvoire!

Despre acest înger se mai povestește că s-a arătat din cer Mântuitorului Hristos, mai înainte de patima Lui cea de bună voie, pe când se ruga în grădină, de vreme ce numele acesta de Gavriil se tâlcuiește puterea lui Dumnezeu; de aceea și Gavriil, arătându-i-se Domnului nostru Iisus Hristos, îl întărea, ca cel ce are pe lângă alte slujiri ale sale și aceasta: a întări pe cei ce sunt în nevoințe. Iar Domnul nostru, fiind atunci în nevoințe și rugându-se mai fierbinte, avea trebuință de întărire.

Acest înger s-a arătat femeilor mironosițe șezând pe piatra mormântului și spunându-le despre învierea cea din mormânt a lui Hristos; pentru că cel ce a fost binevestitor al zămislirii și al Nașterii Domnului, acela s-a arătat vestitor și al Învierii Lui. Acesta s-a arătat și Preasfintei Născătoare de Dumnezeu pe când se ruga în Muntele Eleonului, vestindu-i despre apropierea cinstitei ei adormiri și de mutarea ei de la cele pământești la cele cerești; și i-a dat ei o stâlpare purtătoare de lumină din rai.

Aceste multe arătări ale Arhanghelului Gavriil, atât din Legea cea veche cât și din cea nouă, pomenindu-le Sfânta noastră Biserică și știind mijlocirea cea neîncetată a acestuia către Dumnezeu pentru neamul omenesc, alcătuiește acum prăznuire sobornicească, pentru ca poporul lui Dumnezeu să se deștepte spre osârdie, ca totdeauna să alerge cu căldură spre apărarea și ajutorul mijlocitorului celui atât de mare și de binefăcător al neamului omenesc, și ca să ia, cu rugăciu­nile lui, iertare de păcate de la Hristos Domnul, Mântuitorul nostru.

Notă: Despre Sfântul Arhanghel Gavriil, vezi cuvântul mai pe larg în 26 ale lunii martie, în care zi se săvârșește întâiul lui sobor. Iar pentru care pricină s-a așezat acest al doilea sobor, de aceasta nu avem înștiințare, negăsindu-se nimic în scripturile vechi bisericești. Se pare însă că atunci când în Constantinopol și în celelalte tari grecești s-au zidit cinstite biserici prin felurite locuri în numele acestui Sfânt Arhanghel, atunci și prăznuirea soborului său cel pus în Postul Mare după Buna Vestire, s-a mutat la această zi a lunii, deoarece atunci vremea Marelui Post oprește prăznuirea cea cu dezlegare la toate; iar acum se poate săvârși aceasta mai cu libertate. Precum și pomenirea Sfântului Ioan Gură de Aur, care s-a pristăvit în 14 zile ale lunii septembrie, în ziua înălțării Cinstitei Cruci, pentru praznicul și postul ce se ține în acea zi, s-a mutat la 13 ale lunii noiembrie.

Sfântul Mucenic Montanus, preotul, și soția sa, Maxima

Aflându-se în cetatea Singidunum, astăzi Belgrad, în secolul al IV-lea, perioadă de persecuție a creștinilor, Sfântul Montanus, fiind preot, a fost prins și dus la judecată. Refuzând să se lepede de jurămintele sale și să slujească zeilor, a fost schingiuit cu multă cruzime, dar fără rezultat. Atunci ighemonul a poruncit să fie adusă și soția lui, gândind că îl va îndupleca, dar, spre surprinderea chinuitorului, și Sfânta Maxima a cerut să pătimească pentru Hristos. Atunci le-a fost legată câte o piatră de gât și au fost aruncați în râul Sava, trupurile lor fiind aduse la mal și îngropate cu cinste de credincioși.

Uluit de curajul celor doi soți, guvernatorul glăsui tulburat: „Voi, creștinii, sunteți nebuni, nu prețuiți viața!”. Folosind cuvintele Sfântului Apostol Pavel, Preotul Montanus zise: „Dumnezeu Și-a ales pe cele nebune ale lumii, ca să rușineze pe cei înțelepți.”

Edictele de persecutare a creștinilor, de la începutul veacului al IV-lea, prevedeau dărâmarea locașurilor lor de cult, interzicerea adunărilor, arderea cărților sfinte și distrugerea arhivelor, pierderea averii și funcțiilor de stat pe care le deținuseră credincioșii, exilul și pedepsirea aspră a clericilor care nu apostaziază de la credința în Hristos.

Al patrulea edict de persecuție, din ianuarie-februarie 304, smuls lui Dioclețian de Maximian Galeriu, era și mai aspru decât cele trei publicate mai înainte, căci el imita edictul împăratului Deciu din 249, acela care declarase război general creștinismului până la nimicirea lui totală.

Prevederile de mai sus s-au aplicat cu cea mai mare strictețe în părțile răsăritene și în provinciile dunărene ale Imperiului Roman, unde domneau Dioclețian, cu reședința la Nicomidia, în provincia Bitinia, și ginerele său, Galeriu, care-și avea reședința la Sirmium (azi Mitrovița, în Serbia), în provincia romană Pannonia Inferior. De aceea numeroși creștini și clerici au căzut martiri în greaua prigoană dezlănțuită de către cei doi împărați.

Măsurile de persecuție ale celor patru edicte s-au aplicat și în cetatea Singidunum (azi Belgrad), așezată pe Dunăre, în provincia amintită, locuită atunci de strămoșii noștri daco-romani. Astfel, la 26 martie 304, a pătimit pentru credința în Domnul Hristos preotul daco-roman Montanus și soția sa, Maxima.

Martiriul lor s-a petrecut astfel: văzând Preotul Montanus că mai-marele cetății Singidunum face începutul prigonirii slujitorilor lui Hristos, și-a adus aminte de cuvintele Domnului, Care a spus: «Iar când vă vor urmări în cetatea aceasta, fugiți în cealaltă» (Matei 10, 22). El a plecat deci din Singidinum la Sirmium, reședința prefecturii în care locuia, unde l-au prins prigonitorii și l-au adus în fața lui Probus, guvernatorul Pannoniei Inferior.

Iar acesta, stând pe scaunul de judecată, a început cercetarea Preotului Montanus, întrebându-l cum se numește, dacă este creștin și ce îndeletnicire are. Slujitorul altarului a răspuns cu curaj că este creștin și preot al Bisericii lui Hristos din Singidunum.

Probus l-a îndemnat să se supună poruncilor împăraților și să aducă jertfă zeilor. Preotul Montanus a răspuns astfel: «-Cine cinstește pe zei și nu pe Dumnezeu va fi smuls din rădăcină». Guvernatorul insistă în continuare: «-Împărații prea-îndurători au poruncit ori să aduci jertfe, ori să fii pus la chinuri». Fiind silit să aleagă între călcarea legilor sfinte și schingiuire, slujitorul Domnului a mărturisit neclintit credința sa creștină: «-Eu am primit învățătura să îndur mai bine chinurile decât, lepădându-mă de Dumnezeu, să aduc jertfă demonilor». La amenințarea repetată cu caznele, Montanus a răspuns: «-Mă bucur dacă ai să faci așa ceva, ca să mă aflu și eu părtaș la Patimile Domnului meu, Iisus Hristos».

Probus a poruncit să fie pus la chinuri numaidecât; și pe când îl schingiuiau cu cruzime, el îl întrebă: «- Ce zici, Montanus, aduci acum jertfă zeilor?». Iar preotul replică senin: «Mă aduc jertfă prin chinurile acestea Dumnezeului meu, Căruia mereu I-am jertfit».

Atunci Probus, văzând tăria și îndelunga răbdare a desăvârșitului preot, a chemat pe Maxima, soția acestuia, crezând, nelegiuitul, că femeia, mai slabă din fire fiind, se va înduioșa de chinurile soțului ei și-l va îndemna să jertfească zeilor. Dar spre uimirea păgânului, Maxima preoteasa a cerut să fie și ea dusă la munci, ca să se facă părtașă la Patimile Mântuitorului.

Uluit de curajul celor doi soți, guvernatorul glăsui tulburat: «- Voi, creștinii, sunteți nebuni, nu prețuiți viața!». Folosind cuvintele Sfântului Apostol Pavel, Preotul Montanus zise: «-Dumnezeu Și-a ales pe cele nebune ale lumii, ca să rușineze pe cei înțelepți» (I Cor. 1,27).

Guvernatorul Probus a stăruit pe lângă Montanus să jertfească, spre a nu fi chinuit și mai rău. Dar acesta a consimțit: «- Fă ce vrei; ai să vezi câtă răbdare îmi va da mie Domnul Iisus Hristos împotriva curselor tale». Probus, văzând răbdarea și stăruința Preotului Montanus și a soției sale, Maxima preoteasa, în credința Domnului și Mântuitorului Hristos, a dat hotărârea aceasta: «- Poruncesc ca Montanus și Maxima să fie aruncați în râu, fiindcă s-au arătat nesupuși poruncilor împărătești».

Iar fericitul Montanus și soția sa Maxima, auzind această hotărâre de moarte, ca și cum ar fi primit un dar neprețuit, slăviră pe Dumnezeu: «- Mulțumim Ție, Doamne Iisuse Hristoase, că ne-ai dat răbdare și ne-ai găsit vrednici de mărirea cea veșnică».

Și pe când slujitorii demonilor au ajuns cu ei la malul râului Sava, la vărsarea lui în Dunăre, și le-au legat câte o piatră de gât, înainte de a-i arunca, robul lui Dumnezeu ridicându-și mâinile către cer s-a rugat și mai fierbinte: «-Doamne Iisuse Hristoase, Care Te-ai jertfit pentru mântuirea lumii, primește sufletele robilor Tăi, Montanus și Maxima, care pătimesc pentru numele Tău. Sporește, Doamne, și apără turma cea credincioasă a Bisericii Tale din Singidunum și de prin toate văile Dunării. Cu ochii minții văd, Stăpâne, cum în această latură de pământ se ridică un popor nou, care cheamă numele Tău cel sfânt prin biserici, în limba romană».

Astfel, nelegiuiții înecară în râul Sava pe cei doi neînfricați fii ai Bisericii. Valurile apelor traseră la maluri moaștele lor preacinstite. Iar credincioșii, întru ascuns, le ridicară și păstrară trupurile lor cu scumpătate, ca pe niște odoare de mare preț.

În acest chip au primit cununa de martiri robul lui Dumnezeu, Sfântul Montanus, preotul bisericii din Singidunum, împreună cu soția sa, Maxima preoteasa, pe vremea păgânului stăpânitor Dioclețian și a cârmuitorului Probus, împărățind în veci Domnul Iisus Hristos.

Pomenirea acestora cu laude se face, după rânduiala creștină, în ziua trecerii lor în lumea drepților (Pr. Prof. Nicolae M. Popescu, Viața Sfântului Montanus, presviterul din Singidunum, în Preoți de mir adormiți în Domnul, București, 1942, p. 6-10 ; Pr. prof. I. Rămureanu, Martiriul Sfântului Montanus prezviterul din Singidunum, un preot daco-român, cu bogată bibliografie, în Actele martirice, București, 1982, p. 184-189).

Sursa: Patriarhia Bisericii Ortodoxe Române, Sfinți români și apărători ai Legii strămoșești, E.I.B.M.B.O.R., București, 1987, p. 141-143 Sfântul Montanus, preotul și soția sa, Maxima.

Sf 26 Mucenici din Goția/Dacia

Acești sfinți au trăit pe vremea lui Iungurih, împăratul goților și a lui Grațian, împăratul romanilor. Iar pentru dragostea lui Hristos au primit cununa muceniciei prin foc, atunci când Iungurih a dat poruncă să se dea foc bisericii în care se găseau adunați la rugăciune cei douăzeci și șase de sfinți mucenici.

Sfinții 26 de mucenici au pătimit în Goția, din care doi au fost preoți: Vatus și Virca; cu acesta din urmă au pătimit și doi fii și trei fiice ale lui; apoi unul, Aprilla, a fost monah; unsprezece au fost mireni: Avip, Agna, Riax, Igatrax, Iscoos, Sila, Sighita, Suiril, Seimvla, Terma, Filga; și șapte femei: Ana, Alla, Varis, Moico, Mamica, Birgo și Animais.

Acești sfinți au trăit pe vremea lui Iungurih, împăratul goților și a lui Grațian, împăratul romanilor. Iar pentru dragostea lui Hristos au primit cununa muceniciei prin foc, atunci când Iungurih a dat poruncă să se dea foc bisericii în care se găseau adunați la rugăciune cei douăzeci și șase de sfinți mucenici. Tot atunci s-a mai întâmplat să ardă și un om oarecare, al cărui nume nu s-a păstrat, care aducea prinosul lui la altar.

Pomenirea morților

Să strigăm, să-L rugăm pe Dumnezeu pentru noi și pentru morții noștri, și să știți că morții noștri, când ne rugăm neîncetat, se apropie tot mai mult de Dumnezeu și ajung în cele din urmă în slavă, câtă vreme nu o refuză.

Foto: Ștefan Cojocariu

Să strigăm, să-L rugăm pe Dumnezeu pentru noi și pentru morții noștri, și să știți că morții noștri, când ne rugăm neîncetat, se apropie tot mai mult de Dumnezeu și ajung în cele din urmă în slavă, câtă vreme nu o refuză.

În fiecare sâmbătă, la mănăstiri, se săvârșesc două Liturghii. Una e în katholikon și cealaltă în cimitir. În fiecare sâmbătă, mănăstirea citește foarte multe nume de adormiți, cerând de la Dumnezeu să-i așeze în slava Lui. În toate mănăstirile se face, sâmbătă de sâmbătă, panihidă pentru cei adormiți.

Un ieromonah citea într-o zi o mulțime de nume și, obosind, s-a întrebat: „Oare se mântuiesc cei pe care îi pomenesc? Simt ei ceva? Oare Cerul simte că eu mă rog acum pentru cei care au plecat de pe pământul văzut? Sunt ajutați oare cei morți?”.

În acel moment, fiind obosit, s-a sprijinit de strana sa, și-a închis puțin ochii și, între somn și veghe, într-o stare de priveghere a minții, dar și de oboseală a trupului, și-a ridicat ochii în sus și vede…vede…oh, oh! Ce se petrece acolo? Nenumărate duhuri ale celor adormiți și, împreună cu ele, și sfinții, și îngerii. Iar înaintea tronului Lui Hristos stătea, cu preafrumoasa ei haină, Preasfânta Născătoare de Dumnezeu și cu chipul ei luminos arăta către duhuri, Îl privea pe Hristos și spunea: „Fiul meu și Dumnezeul meu, eu mijlocesc pentru toți aceștia! Primește glasurile sfintei Tale Biserici!” Și atunci monahul a auzit cum toți morții au început să cânte: „Născătoare de Dumnezeu, Fecioară, bucură-te, ceea ce ești plină de har,(…), că ai născut pe Mântuitorul sufletelor noastre”.

(Arhimandritul Emilianos Simonopetritul, Tâlcuiri și cateheze, traducere din limba greacă de Ierom. Agapie (Corbu), Editura Sfântul Nectarie, Arad, 2010, pp. 213-214)

Psalmi

PSALMUL 101

1. Doamne, auzi rugăciunea mea, şi strigarea mea la Tine să ajungă!

2. Să nu întorci faţa Ta de la mine; în orice zi mă necăjesc, pleacă spre mine urechea Ta!

3. În orice zi Te voi chema, degrabă auzi-mă!

4. Că s-au stins ca fumul zilele mele şi oasele mele ca uscăciunea s-au făcut.

5. Rănită este inima mea şi s-a uscat ca iarba; că am uitat să-mi mănânc pâinea mea.

6. De glasul suspinului meu, osul meu s-a lipit de carnea mea.

7. Asemănatu-m-am cu pelicanul din pustiu; ajuns-am ca bufniţa din dărâmături.

8. Privegheat-am şi am ajuns ca o pasăre singuratică pe acoperiş.

9. Toată ziua m-au ocărât vrăjmaşii mei şi cei ce mă lăudau, împotriva mea se jurau.

10. Că cenuşă am mâncat, în loc de pâine, şi băutura mea cu plângere am amestecat-o,

11. Din pricina urgiei Tale şi a mâniei Tale; că ridicându-mă eu, m-ai surpat.

12. Zilele mele ca umbra s-au plecat şi eu ca iarba m-am uscat.

13. Iar Tu, Doamne, în veac rămâi şi pomenirea Ta din neam în neam.

14. Sculându-Te, vei milui Sionul, că vremea este să-l miluieşti pe el, că a venit vremea.

15. Că au iubit robii Tăi pietrele lui şi de ţărâna lui le va fi milă.

16. Și se vor teme neamurile de numele Domnului şi toţi împăraţii pământului de slava Ta.

17. Că va zidi Domnul Sionul şi se va arăta întru slava Sa.

18. Căutat-a spre rugăciunea celor smeriţi şi n-a dispreţuit cererea lor.

19. Să se scrie acestea pentru neamul ce va să vină şi poporul ce se zideşte va lăuda pe Domnul;

20. Că a privit din înălţimea cea sfântă a Lui, Domnul din Cer pe pământ a privit,

21. Ca să audă suspinul celor ferecaţi, să dezlege pe fiii celor omorâţi,

22. Să vestească în Sion numele Domnului şi lauda Lui în Ierusalim,

23. Când se vor aduna popoarele împreună şi împărăţiile ca să slujească Domnului.

24. Zis-am către Dumnezeu în calea tăriei Lui: Vesteşte-mi puţinătatea zilelor mele.

25. Nu mă lua la jumătatea zilelor mele, că anii Tăi, Doamne, sunt din neam în neam.

26. Dintru început Tu, Doamne, pământul l-ai întemeiat şi lucrul mâinilor Tale, sunt cerurile.

27. Acelea vor pieri, iar Tu vei rămâne şi toţi ca o haină se vor învechi şi ca un veşmânt îi vei schimba şi se vor schimba.

28. Dar Tu acelaşi eşti şi anii Tăi nu se vor împuţina.

29. Fiii robilor Tăi vor locui pământul lor şi seminţia lor în veac va propăşi.

PSALMUL 102

1. Binecuvintează, suflete al meu, pe Domnul şi toate cele dinlăuntrul meu, numele cel sfânt al Lui.

2. Binecuvintează, suflete al meu, pe Domnul şi nu uita toate răsplătirile Lui.

3. Pe Cel ce curăţeşte toate fărădelegile tale, pe Cel ce vindecă toate bolile tale;

4. Pe Cel ce izbăveşte din stricăciune viaţa ta, pe Cel ce te încununează cu milă şi cu îndurări;

5. Pe Cel ce umple de bunătăţi pofta ta; înnoi-se-vor ca ale vulturului tinereţile tale.

6. Cel ce face milostenie, Domnul, şi judecată tuturor celor ce li se face strâmbătate.

7. Cunoscute a făcut căile Sale lui Moise, fiilor lui Israel voile Sale.

8. Îndurat şi milostiv este Domnul, îndelung-răbdător şi mult-milostiv.

9. Nu până în sfârşit se va iuţi, nici în veac se va mânia.

10. Nu după păcatele noastre a făcut nouă, nici după fărădelegile noastre a răsplătit nouă,

11. Ci cât este departe cerul de pământ, atât este de mare mila Lui, spre cei ce se tem de El.

12. Pe cât sunt de departe răsăriturile de la apusuri, depărtat-a de la noi fărădelegile noastre.

13. În ce chip miluieşte tatăl pe fii, aşa a miluit Domnul pe cei ce se tem de El;

14. Că El a cunoscut zidirea noastră, adusu-Și-a aminte că ţărână suntem.

15. Omul ca iarba, zilele lui ca floarea câmpului; aşa va înflori.

16. Că vânt a trecut peste el şi nu va mai fi şi nu se va mai cunoaşte încă locul său.

17. Iar mila Domnului din veac în veac spre cei ce se tem de Dânsul,

18. Şi dreptatea Lui spre fiii fiilor, spre cei ce păzesc legământul Lui

19. Şi îşi aduc aminte de poruncile Lui, ca să le facă pe ele. Domnul în Cer a gătit scaunul Său şi împărăţia Lui peste toţi stăpâneşte.

20. Binecuvântaţi pe Domnul toţi îngerii Lui, cei tari la vârtute, care faceţi cuvântul Lui şi auziţi glasul cuvintelor Lui.

21. Binecuvântaţi pe Domnul toate puterile Lui, slugile Lui, care faceţi voia Lui.

22. Binecuvântaţi pe Domnul toate lucrurile Lui; în tot locul stăpânirii Lui, binecuvintează suflete al meu pe Domnul.

PSALMUL 103

1. Binecuvintează, suflete al meu, pe Domnul! Doamne, Dumnezeul meu, măritu-Te-ai foarte.

2. Întru strălucire şi în mare podoabă Te-ai îmbrăcat; Cel ce Te îmbraci cu lumina ca şi cu o haină;

3. Cel ce întinzi cerul ca un cort; Cel ce acoperi cu ape cele mai de deasupra ale lui;

4. Cel ce pui norii suirea Ta; Cel ce umbli peste aripile vânturilor;

5. Cel ce faci pe îngerii Tăi duhuri şi pe slugile Tale pară de foc;

6. Cel ce ai întemeiat pământul pe întărirea lui şi nu se va clătina în veacul veacului.

7. Adâncul ca o haină este îmbrăcămintea lui; peste munţi vor sta ape.

8. De certarea Ta vor fugi, de glasul tunetului Tău se vor înfricoşa.

9. Se suie munţi şi se coboară văi, în locul în care le-ai întemeiat pe ele.

10. Hotar ai pus, pe care nu-l vor trece şi nici nu se vor întoarce să acopere pământul.

11. Cel ce trimiţi izvoare în văi, prin mijlocul munţilor vor trece ape;

12. Adăpa-se-vor toate fiarele câmpului, asinii sălbatici setea îşi vor potoli.

13. Peste acelea păsările cerului vor locui; din mijlocul stâncilor vor da glas.

14. Cel ce adăpi munţii din cele mai de deasupra ale Tale, din rodul lucrurilor Tale se va sătura pământul.

15. Cel ce răsari iarbă dobitoacelor şi verdeaţă spre slujba oamenilor;

16. Ca să scoată pâine din pământ şi vinul veseleşte inima omului;

17. Ca să veselească faţa cu untdelemn şi pâinea inima omului o întăreşte.

18. Sătura-se-vor copacii câmpului, cedrii Libanului pe care i-ai sădit; acolo păsările îşi vor face cuib.

19. Locaşul cocostârcului în chiparoşi. Munţii cei înalţi adăpost cerbilor stâncile scăpare iepurilor.

20. Făcut-ai luna spre vremi, soarele şi-a cunoscut apusul său.

21. Pus-ai întuneric şi s-a făcut noapte, când vor ieşi toate fiarele pădurii;

22. Puii leilor mugesc ca să apuce şi să ceară de la Dumnezeu mâncarea lor.

23. Răsărit-a soarele şi s-au adunat şi în culcuşurile lor se vor culca.

24. Ieşi-va omul la lucrul său şi la lucrarea sa până seara.

25. Cât s-au mărit lucrurile Tale, Doamne, toate cu înţelepciune le-ai făcut! Umplutu-s-a pământul de zidirea Ta.

26. Marea aceasta este mare şi largă; acolo se găsesc târâtoare, cărora nu este număr, vietăţi mici şi mari.

27. Acolo corăbiile umblă; balaurul acesta pe care l-ai zidit, ca să se joace în ea.

28. Toate către Tine aşteaptă ca să le dai lor hrană la bună vreme.

29. Dându-le Tu lor, vor aduna, deschizând Tu mâna Ta, toate se vor umple de bunătăţi;

30. Dar întorcându-Ți Tu faţa Ta, se vor tulbura; lua-vei duhul lor şi se vor sfârşi şi în ţărână se vor întoarce.

31. Trimite-vei duhul Tău şi se vor zidi şi vei înnoi faţa pământului.

32. Fie slava Domnului în veac! Veseli-se-va Domnul de lucrurile Sale.

33. Cel ce caută spre pământ şi-l face pe el de se cutremură; Cel ce se atinge de munţi şi fumegă.

34. Cânta-voi Domnului în viaţa mea, cânta-voi Dumnezeului meu cât voi fi.

35. Plăcute să-I fie Lui cuvintele mele, iar eu mă voi veseli de Domnul.

36. Piară păcătoşii de pe pământ şi cei fără de lege, ca să nu mai fie. Binecuvintează, suflete al meu, pe Domnul.

PSALMUL 104

1. Lăudaţi pe Domnul şi chemaţi numele Lui; vestiţi între neamuri lucrurile Lui.

2. Cântaţi-I şi-L lăudaţi pe El; spuneţi toate minunile Lui.

3. Lăudaţi-vă cu numele cel sfânt al Lui; veselească-se inima celor ce caută pe Domnul.

4. Căutaţi pe Domnul şi vă întăriţi; căutaţi fața Lui, pururea.

5. Aduceţi-vă aminte de minunile Lui, pe care le-a făcut; de minunile Lui şi de judecăţile gurii Lui.

6. Seminţia lui Avraam, robii Lui, fiii lui Iacov, aleşii Lui.

7. Acesta este Domnul Dumnezeul nostru, în tot pământul judecăţile Lui.

8. Adusu-Și-a aminte în veac de legământul Lui, de cuvântul pe care l-a poruncit într-o mie de neamuri,

9. Pe care l-a încheiat cu Avraam şi de jurământul Său lui Isaac.

10. Şi l-a pus pe el lui Iacov, spre poruncă, şi lui Israel legătură veşnică,

11. Zicând: «Ţie îţi voi da pământul Canaan, partea moştenirii tale».

12. Atunci când erau ei puţini la număr şi străini în pământul lor

13. Şi au trecut de la un neam la altul, de la o împărăţie la un alt popor,

14. N-a lăsat om să le facă strâmbătate şi a certat pentru ei pe împăraţi, zicându-le:

15. «Nu vă atingeţi de unşii Mei şi nu vicleniţi împotriva profeţilor Mei».

16. Şi a chemat foamete pe pământ şi a sfărâmat paiul de grâu.

17. Trimis-a înaintea lor om; rob a fost rânduit Iosif.

18. Smeritu-l-au, punând în obezi picioarele lui; prin fier a trecut sufletul lui, până ce a venit cuvântul Lui.

19. Cuvântul Domnului l-a aprins pe el; trimis-a împăratul şi l-a slobozit, căpetenia poporului şi l-a liberat pe el.

20. Pusu-l-a pe el domn casei lui şi căpetenie peste toată avuţia lui,

21. Ca să înveţe pe căpeteniile lui, ca pe sine însuşi şi pe bătrânii lui să-i înţelepţească.

22. Şi a intrat Israel în Egipt şi Iacov a locuit ca străin, în pământul lui Ham.

23. Şi a înmulţit pe poporul lui foarte şi l-a întărit pe el mai mult decât pe vrăjmaşii lui.

24. Întors-a inima lor, ca să urască pe poporul Său, ca să viclenească împotriva robilor Săi.

25. Trimis-a pe Moise robul Său, pe Aaron, pe care l-a ales.

26. Pus-a în ei cuvintele semnelor şi minunilor Lui în pământul lui Ham.

27. Trimis-a întuneric şi i-a întunecat, căci au amărât cuvintele Lui;

28. Prefăcut-a apele lor în sânge şi a omorât peştii lor;

29. Scos-a pământul lor broaşte în cămările împăraţilor lor.

30. Zis-a şi a venit muscă câinească şi mulţime de muşte în toate hotarele lor.

31. Pus-a în ploile lor grindină, foc arzător în pământul lor;

32. Şi a bătut viile lor şi smochinii lor şi a sfărâmat pomii hotarelor lor.

33. Zis-a şi a venit lăcustă şi omidă fără număr.

34. Şi a mâncat toată iarba în pământul lor şi a mâncat rodul pământului lor,

35. Şi a bătut pe toţi întâi-născuţii din pământul lor, pârga întregii lor osteneli.

36. Şi i-a scos pe ei cu argint şi cu aur şi nu era în seminţiile lor bolnav.

37. Veselitu-s-a Egiptul la ieşirea lor, că frica de ei îi cuprinsese.

38. Întins-a nor spre acoperirea lor şi foc ca să le lumineze noaptea.

39. Cerut-au şi au venit prepeliţe şi cu pâine cerească i-a săturat pe ei.

40. Despicat-a piatră şi au curs ape şi au curs râuri în pământ fără de apă.

41. Că şi-a adus aminte de cuvântul cel sfânt al Lui, spus lui Avraam, robul Lui.

42. Şi a scos pe poporul Său, întru bucurie şi pe cei aleşi ai Săi, întru veselie.

43. Şi le-a dat lor ţările neamurilor şi ostenelile popoarelor au moştenit,

44. Ca să păzească dreptăţile Lui şi legea Lui s-o ţină.

PSALMUL 105

1. Lăudaţi pe Domnul că este bun, că în veac este mila Lui.

2. Cine va grăi puterile Domnului şi cine va face auzite toate laudele Lui?

3. Fericiţi cei ce păzesc judecata şi fac dreptate în toată vremea.

4. Adu-Ţi aminte de noi, Doamne, întru bunăvoinţa Ta faţă de poporul Tău; cercetează-ne pe noi cu mântuirea Ta,

5. Ca să vedem întru bunătăţi pe aleşii Tăi, să ne bucurăm de veselia poporului Tău şi să ne lăudăm cu moştenirea Ta.

6. Păcătuit-am ca şi părinţii noştri, nelegiuit-am, făcut-am strâmbătate.

7. Părinţii noştri în Egipt n-au înţeles minunile Tale, nu şi-au adus aminte de mulţimea milei Tale şi Te-au amărât când s-au suit la Marea Roşie.

8. Dar i-a mântuit pe ei pentru numele Său, ca să facă cunoscută puterea Lui.

9. El a certat Marea Roşie şi a secat-o şi i-a condus pe ei prin adâncul mării ca prin pustiu;

10. El i-a scos pe ei din mâna celor ce-i urau şi i-a izbăvit pe ei din mâna vrăjmaşului;

11. Şi a acoperit apa pe cei ce-i asupreau pe ei, niciunul din ei n-a rămas.

12. Şi au crezut în cuvintele Lui şi au cântat laudă Lui;

13. Dar degrab au uitat lucrurile Lui şi n-au suferit sfatul Lui;

14. Ci au fost cuprinşi de mare poftă, în pustiu, şi au ispitit pe Dumnezeu, în loc fără de apă.

15. Şi le-a împlinit cererea lor şi a săturat sufletele lor.

16. Şi au mâniat pe Moise în tabără şi pe Aaron, sfântul Domnului.

17. S-a deschis pământul şi a înghiţit pe Datan şi a acoperit adunarea lui Abiron.

18. Şi s-a aprins foc în adunarea lor, văpaie a ars pe păcătoşi.

19. Şi au făcut viţei în Horeb şi s-au închinat idolului.

20. Şi au schimbat slava Lui întru asemănare de viţel, care mănâncă iarbă.

21. Au uitat pe Dumnezeu, Care i-a izbăvit pe ei, Care a făcut lucruri mari în Egipt,

22. Lucruri minunate în pământul lui Ham şi înfricoşătoare în Marea Roşie.

23. Atunci a zis să-i piardă pe dânşii, şi i-ar fi pierdut, dacă Moise, alesul Lui, n-ar fi stat înaintea feţei Lui ca să întoarcă mânia Lui şi să nu-i piardă.

24. Apoi ei au dispreţuit pământul cel dorit şi n-au crezut în cuvântul Lui,

25. Ci au cârtit în corturile lor şi n-au ascultat glasul Domnului.

26. Atunci El a ridicat mâna Sa asupra lor, ca să-i doboare pe ei în pustiu

27. Şi să doboare sămânţa lor întru neamuri şi să-i risipească pe ei în toate părţile.

28. Au jertfit lui Baal-Peor şi au mâncat jertfele morţilor

29. Şi L-au întărâtat pe El cu faptele lor şi au murit mulţi dintre ei.

30. Dar a stat Finees şi L-a îmblânzit şi a încetat bătaia

31. Şi i s-a socotit lui întru dreptate, din neam în neam până în veac.

32. Apoi L-au mâniat pe El la apa certării şi Moise a suferit pentru ei,

33. Că au amărât duhul lui şi a grăit nesocotit cu buzele lui.

34. N-au nimicit neamurile de care le-a pomenit Domnul;

35. Ci s-au amestecat cu neamurile şi au deprins lucrurile lor

36. Şi au slujit idolilor lor şi s-au smintit.

37. Şi-au jertfit pe fiii lor şi pe fetele lor idolilor,

38. Au vărsat sânge nevinovat, sângele fiilor lor şi al fetelor lor, pe care i-au jertfit idolilor din Canaan şi s-a spurcat pământul de sânge.

39. S-au pângărit de lucrurile lor şi s-au desfrânat cu faptele lor.

40. Atunci S-a aprins de mânie Domnul împotriva poporului Său şi a urât moştenirea Sa

41. Şi i-a dat pe ei în mâinile neamurilor şi i-au stăpânit pe ei cei ce-i urau pe ei.

42. Vrăjmaşii lor i-au asuprit pe ei şi au fost nefericiţi sub mâinile lor.

43. De multe ori Domnul i-a izbăvit pe ei, dar ei L-au amărât pe El cu sfatul lor şi i-a umilit pentru fărădelegile lor.

44. Dar Domnul i-a văzut când se necăjeau ei, a auzit rugăciunea lor,

45. Şi şi-a adus aminte de legământul Lui şi S-a căit după mulţimea milei Sale;

46. Şi le-a dat să găsească milă înaintea celor ce i-au robit pe ei.

47. Izbăveşte-ne, Doamne Dumnezeul nostru, şi ne adună din neamuri, ca să lăudăm numele cel sfânt al Tău şi să ne fălim cu lauda Ta.

48. Binecuvântat este Domnul Dumnezeul lui Israel, din veac şi până în veac. Tot poporul să zică: Amin. Amin.