3. /22 MARTIE 2022 - RELIGIE ORTODOXĂ
Sf Sfințit Mc Vasile, preotul din Ancira;
Sf Mc Drosida, fiica împăratului Traian
Psalmi
Sf Sfințit Mc Vasile, preotul din Ancira
Săvârșindu-și rugăciunea și fiind străpuns pântecele lui cu acele înfocate țepușe, a adormit cu somn dulce, dându-și duhul în mâinile lui Dumnezeu.
Sfântul Vasile, preotul Bisericii Ancirei, din cetatea Galatiei, cu totul se sârguia să învețe pe oameni adevărul creștinesc și să-i întoarcă din calea diavolească și din toate lucrurile cele rele ale aceluia. El neîncetat propovăduia că vreme cumplită a sosit și că în multe feluri sunt căpeteniile cetelor iadului; pentru că satana are slugile sale, dintre care unele îmbrăcate în haine de oi, iar înăuntru fiind lupi răpitori, șezând lângă calea acestei scurte vieți, ca să vâneze sufletele spre pierzare, a căror meșteșugire și răpire o arată această vreme.
Deci, fără temere zicea sfântul: „Vă arăt tuturor calea ce duce spre mântuire, întru Hristos Dumnezeu, iar rătăcirea celor necurați o vădesc și o mustru. Dacă oarecare, lăsând pe veșnicul și adevăratul Dumnezeu, au alergat la idolii cei orbi, surzi și muți, aceia vor moșteni văpaia focului nestins care iese din zeii lor. Drept aceea noi toți, cei ce iubim pe Hristos și ca pe un povățuitor al credinței noastre Îl cinstim cu osârdie și voim ca nerăpită să-I păzim comoara în curatele vistierii ale sufletului, să călcăm cu picioarele înșelăciunile diavolești și dănțuirile praznicilor idolești, apoi să fugim de urâții împiedicători, întărindu-ne cu ajutorul Domnului nostru Iisus Hristos, dătătorul veșnicei răsplătiri”.
Astfel făcea sfântul în toate zilele, înconjurând cetatea și pe fiecare întărind, ca să țină desăvârșit credința și să se izbăvească de veșnicile munci ce vor să fie. Și a fost acest sfânt Vasile preot pe vremea patriarhului Constantinopolului, Eudoxie arianul, de care, în vremea sinodului arian din cetatea lui Constantin, a fost oprit de a sluji cele sfinte, pentru dreapta sa credință. Dar după aceea i s-a poruncit de două sute și treizeci de episcopi, care se adunaseră în Palestina, ca iarăși cu îndrăzneală să săvârșească cele sfinte. Pentru că, având dreaptă credință și viață plăcută lui Dumnezeu, vestea cuvântul credinței fără de prihană și pe mulți îi întorcea de la rătăcire. Pentru aceasta, când tot sufletul creștinesc dreptcredincios era prigonit, sfântul a fost clevetit la împăratul Constanțiu, fiul marelui Constantin, că ar tulbura poporul și întru adevăr, pe mulți i-a învățat a crede drept, pentru că era statornic și tare în credința și așezămintele părintești, nicidecum abătându-se din mărturisirea cea dreptcredincioasă. Iar când a luat împărăția Iulian Paravatul (Apostatul) și s-a făcut pierzător de suflete omenești, punându-le înainte legile cele nebune pentru necuratele jertfe idolești, atunci și în țara Galatiei, prin porunca lui, se sileau popoarele la închinarea idolească, timp de un an și trei luni.
Sfântul Vasile, văzând pierzarea sufletelor omenești, se ruga lui Dumnezeu pentru cetatea sa, Ancira, zicând: „O, Mântuitorule al lumii, Hristoase, lumina cea neapusă, comoara veșnicelor vistierii, Cel ce cu voia Tatălui izgonești întunericul și cu Duhul Lui pe toate le alcătuiești, caută cu sfântul și înfricoșatul Tău ochi și risipește necuratele slujiri, care se împotrivesc voii Tale celei sfinte că, fiind stricat sfatul lor cel neputincios, să nu fie împiedicare sufletelor întru Tine, Dumnezeul nostru, Cel ce în veci petreci!”.
Închinătorii de idoli, auzind pe Sfântul Vasile rugându-se la arătare, s-au pornit asupra lui cu mare mânie și unul dintre dânșii, anume Macarie, alergând, l-a prins, zicând: „De ce tu înconjuri toată cetatea tulburând poporul și stricând legea cinstirii de zei, așezată cu laudă de împăratul?”. Răspuns-a lui sfântul: „Să sfărâme Dumnezeu gura ta, robul diavolului, pentru că nu eu stric legea voastră, ci Cel ce locuiește în cer, cu puterea Sa nevăzută, o strică și o va strica mereu și va pierde tot sfatul vostru, până ce veți slăbi desăvârșit și veți moșteni veșnica muncă cea pregătită vouă”. Și, umplându-se de mânie necurații, l-au dus la ighemonul Saturnin, zicând: „Omul acesta tulbură cetatea noastră și pe mulți, amăgindu-i, îi duce la rătăcire; iar acum a venit la atâta îndrăzneală, încât, propovăduind cele îndărătnice, nu se îndoiește a răsturna altarele și pe împăratul a-l huli”.
Saturnin ighemonul l-a întrebat pe sfântul: „Cine ești tu, cel ce îndrăznești unele ca acestea?”. Răspuns-a Sfântul Vasile: „Creștin sunt, căci acest nume îmi este mai cinstit decât toate”. Zis-a Saturnin: „Dacă ești creștin, pentru ce nu faci cele ce se cuvin creștinului?”. Răspuns-a sfântul: „Bine mă sfătuiești, o, ighemonule, căci se cade ca faptele cele bune ale omului creștin, arătate să fie tuturor, precum învață Sfânta Evanghelie: Așa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor ca, văzând faptele voastre cele bune, să preamărească pe Tatăl vostru Cel din ceruri”.
Zis-a Saturnin: „Pentru ce dar tulburi cetatea noastră și hulești pe împăratul pretutindeni, ca și cum ar fi călcat legile cele bune?”. Răspuns-a sfântul: „Pe împăratul vostru nu-l hulesc, ci știu pe Împăratul Cel din cer, Care este Dumnezeu, Căruia închinătorii cei vrednici, părinții noștri, pretutindeni i se închină în curăția inimii. Acela este puternic ca a voastră păgânătate cea legiuită cu nesocoteală în scurtă vreme s-o strice”. Zis-a Saturnin: „Oare nu ți se pare a fi dreaptă legea așezată de împăratul nostru?”. Grăit-a sfântul: „Cum poate să fie dreaptă legea aceea care este asemenea unui câine mânios, care purtând carne în gură, mănâncă, înconjurând jertfele, și înaintea diavolescului altar lătrând pune trup omenesc și varsă sânge împrejurul lui, înjunghiind pe prunci pentru jertfa diavolilor? Deci, o lege ca aceasta cum va putea să se numească dreaptă?”.
A zis Saturnin: „Încetează de a minți, limbutule, și te supune împăratului!”. Răspuns-a Sfântul Vasile: „Cerescului Împărat m-am supus până acum și mă supun, iar de sfânta credință cea întru El niciodată nu mă voi depărta”. Zis-a Saturnin: „Despre care împărat ceresc, căruia te supui, îmi vorbești?”. Răspuns-a sfântul: „Pe Acela ți-L spun, Care este în cer și spre toți privește, iar cel pe care tu îl lauzi este pământesc și îndată, ca un om, va cădea în mâinile Împăratului celui mare”.
Acestea auzind, Saturnin s-a mâniat și a poruncit ca, dezgolind pe sfântul, să-l spânzure de copaci și cu unelte de fier să-i strujească trupul. Iar el, fiind spânzurat în chinuri, se ruga lui Dumnezeu, zicând: „Mulțumesc Ție, Doamne, Dumnezeul veacurilor, căci m-ai făcut vrednic să pătimesc pentru Tine acestea și să aflu calea vieții, pe care umblând voi putea vedea pe moștenitorii făgăduințelor Tale”. Deci, strujindu-se sfântul, ighemonul i-a zis: „Acum, Vasile, prin rănile cele dureroase pedepsindu-te, supune-te împăratului”. Răspuns-a sfântul: „O, sălbaticule și străinule de nădejdea creștinească, ți-am spus acum că adevăratului Împărat și Dumnezeului meu mă supun, crezând în El, și nu-mi este mie cu putință să mă depărtez de Acela”. Apoi, poruncind Saturnin slugilor care-l strujeau să înceteze, fiindcă osteniseră, a zis iarăși către sfântul: „Crede nouă, și zeilor noștri adu-le jertfe”. Răspuns-a sfântul: „Zeilor celor deșerți nu mă voi închina, nici voi fi părtaș jertfelor celor ce ucid sufletele”.
Atunci a poruncit ighemonul să-l ducă pe mucenic în țeapă; și, mergând sfântul, l-a întâmpinat un oarecare elin, cu numele Felix, și i-a zis lui: „Ce este aceasta, Vasile, că singur tu mergi să te pierzi? Oare nu ți-ar fi fost mai bine de te-ai fi făcut prieten zeilor și să fi câștigat darurile cele făgăduite de împărat? Deci vei pătimi cumplit și încă mult timp, după vrednicie, deoarece singur ai voit astfel”. Sfântul a răspuns: „Îndepărtează-te, necuratule, care nu știi pe Hristos, veșnicul Împărat al făgăduințelor celor adevărate, că nu ești vrednic a ști acelea! Căci, fiind în întuneric, cum vei putea să privești spre lumina cea adevărată și să cunoști negura ce te împresoară?”. Acestea zicând, Sfântul Vasile a intrat în temniță.
Ighemonul Saturnin, trimițând scrisori la împăratul Iulian, l-a înștiințat pe el despre preotul Vasile. Iar împăratul îndată a trimis la Ancira pe un oarecare Elpidie, dascăl al pierzării, care altădată a fost creștin, iar acum era călcător de lege. Împreună cu dânsul a trimis și alt pierzător, anume Pigasie, care fusese și el altădată creștin și din bunătățile cerești căzuse. Ei plecând spre Ancira, când au ajuns în Nicomidia, au găsit pe Asclipie, slujitorul idolesc, pe care luându-l cu dânșii, cei trei boieri ai oștirii diavolului, au sosit în cetatea Ancira. Iar Sfântul Vasile, șezând în temniță, nu înceta ziua și noaptea a lăuda și a slăvi pe Dumnezeu.
A doua zi a venit Pigasie în temniță la Sfântul Vasile și, închinându-se lui, i-a zis: „Bucură-te, Vasile!”. Răspuns-a lui sfântul: „Nu-ți este ție bucurie, cel fără de bucurie și călcător de adevăr! Nu-ți este ție mântuire, care altădată din izvorul lui Hristos ai băut, iar acum te saturi de noroiul cel urât, înghițind jertfele idolești; altădată ai fost părtaș dumnezeieștilor Taine, iar acum diavoleștilor mese ești întâi șezător; altădată învățător al adevărului și acum povățuitor al pierzării. Altădată cu sfinții săvârșeai prăznuirile, iar acum cu slugile satanei dănțuiești; altădată erai povățuitor spre lumină celor rătăciți întru întuneric, iar acum singur cu totul ești cuprins de negură. Cum de ți-ai pierdut nădejdea ta și te-ai lipsit de sufleteasca vistierie? Ce vei face când va cerceta Domnul despre tine?”.
Acestea spunându-le, Sfântul Vasile s-a rugat Domnului, zicând: „Slavă Ție, o, Dumnezeule, Cel ce ești cunoscut de robii Tăi și aduci spre lumină pe cei ce doresc a Te vedea pe Tine, Dumnezeul lor; Cel ce preamărești pe cei ce nădăjduiesc spre Tine și umpli de rușine pe cei ce urăsc legea Ta; Cel ce ești lăudat sus de oști cerești și pe pământ de oameni închinat; binevoiește, Dumnezeule Cel închinat, ca toate legăturile diavolului să se rupă de la sufletul robului Tău, ca să pot scăpa de vânarea celor ce urăsc dreptatea și se laudă că au să mă biruiască pe mine”.
Auzind Pigasie unele ca acestea, s-a dus de la dânsul tulburat și, la prietenii săi întorcându-se, le-a spus toate cele grăite de Vasile. Iar aceia s-au umplut de mânie, căci văzuseră pe Pigasie tulburat, și, ducându-se la ighemon, i-au spus despre aceea.
Atunci ighemonul îndată a poruncit să aducă iarăși pe sfântul la întrebare. Stând la judecată, Sfântul Mucenic Vasile a zis către ighemon: „Fă ceea ce voiești”. Iar Elpidie, auzind pe Vasile vorbind fără frică, a zis către judecători: „A înnebunit acest om fărădelege. Deci acum, pedepsindu-se cu muncile, de se va supune la închinarea zeilor, își va afla sufletul său, iar de nu va voi să se plece, atunci însuși împăratul nostru se va bucura”, – zicea aceasta socotind că prin vicleșug îl va face să se închine zeilor. Intrând la împărat, i-a spus: „Stăpâne împărate, Vasile, nesuferind muncile, voiește să se supună înaintea măririi tale”. Deci s-a dus împăratul în capiștea lui Asclipie și a poruncit să aducă la sine pe mucenic. Stând Sfântul Vasile înaintea împăratului, a zis către dânsul: „Unde sunt jertfitorii și proorocii tăi, care s-au obișnuit a fi cu tine? Ți-au spus oare pentru ce am venit la tine?”. Iulian răspunse: „Socotesc că tu, fiind înțelept, te-ai cunoscut însuți pe tine și acum voiești să te unești cu noi și să aduci jertfă zeilor”. Grăit-a sfântul: „Să știi, o, împărate, că sunt nimic aceia pe care îi numești zei. Ei sunt idoli surzi și orbi, iar pe cei ce cred într-înșii îi trag în iad”.
Zicând aceasta, a rupt o bucată de carne ce atârna din trupul său și a aruncat-o în obrazul împăratului, zicând: „Primește, Iuliane, și mănâncă, dacă te îndulcești cu o mâncare ca aceasta, că eu spre a viețui am pe Hristos, iar a muri pentru Dânsul îmi este dobânda. El este ajutorul meu în Care cred și pentru Care rabd acestea”. Despre o mare îndrăzneală și bărbăție ca aceea a Sfântului Vasile, îndată a străbătut vestea pretutindeni între creștini și toți l-au fericit pentru mărturisirea sa atât de preaslăvită pentru Hristos și pentru lucrul cel bărbătesc, prin care a rușinat pe tiran.
Iar Frumentin, comitele cetei ce purta paveze, care a adus înaintea împăratului pe Sfântul Vasile, Mucenicul, văzând ce a făcut și cum, rupând carne din trupul său, a aruncat-o în obrazul lui Iulian spunându-i cuvinte dosăditoare, s-a rușinat foarte și s-a temut de mânia împăratului; căci văzuse pe împărat schimbându-se la față și pornit de mânie, nu atât asupra mucenicului, cât asupra lui, deoarece a pus pe legatul acela înaintea împăratului. Și îndată comitele, apucând pe Vasile, a plecat degrabă din fața împăratului și, trăgându-l în divan suflând cumplit de mare mânie, a poruncit ca mai cu asprime să-l muncească, mai mult decât cu cele dintâi munci, care i se dăduseră de dânsul în toate zilele. Și nu numai pielea mucenicului o sfărâmase cu rănile, dar și tot trupul, încât se vedeau și cele dinăuntru ale lui. Iar Sfântul Vasile într-o muncire ca aceea se ruga lui Dumnezeu, zicând: „Bine ești cuvântat, Doamne, Dumnezeule, nădejdea creștinilor, Cel ce sprijinești pe cei căzuți și ridici pe cei surpați, Cel ce scoți din stricăciune pe cei ce nădăj-duiesc spre Tine, Cel ce știi suferințele noastre, Bunule, Îndurate, Milostive și îndelung răbdătorule, caută din preaînaltul scaun al slavei Tale, dă-mi să săvârșesc cu credință alergarea mea și fă-mă vrednic Împărăției Tale veșnice și fără de moarte!”.
După ce a înserat, comitele a poruncit să-l arunce pe Sfântul Vasile în temniță. Iar Iulian, a doua zi foarte de dimineață, a ieșit din cetate, nelăsând pe comite să-i vadă fața și s-a dus în Antiohia. Comitele, văzând asupra sa minia împărătească ce i se făcuse pentru Vasile, s-a înfocat mai mult asupra sfântului și, scoțându-l din temniță, i-a zis: „Ce vei mai face, o, nebunule om, mai mult decât toți oamenii? Vei jertfi zeilor, cum a poruncit împăratul, sau nu? Ți-ai ales una din două?”. Atunci, mâniindu-se și ighemonul, a poruncit să-l spânzure pe sfântul spre munci și să-i strujească coastele cumplit, mult timp, apoi cu fiare grele ferecându-l, l-a aruncat iarăși în temniță.
După aceea, împăratul Iulian, ducându-se în părțile Răsăritului, a mers la Ancira și l-au întâmpinat slugile diavolului, având cu dânșii pe idolul lor care se numea Ghecatis. Intrând în palat, a chemat pe jertfitorii idolești și i-a miluit cu aur. Iar a doua zi, făcându-se priveliște, Elpidie a adus aminte împăratului despre Vasile; și, sculându-se de la priveliște, împăratul a poruncit să aducă la dânsul în palat pe Vasile. Deci a mers Sfântul Vasile și a stat înaintea împăratului cu fața luminoasă, având minunată cuviință. Iar Iulian a zis către dânsul: „Care este numele tău?”. Sfântul a răspuns: „Cine sunt, îți voi spune acum: întâi mă numesc creștin, iar numele lui Hristos este veșnic și covârșește mintea omenească, iar de oameni Vasile mă numesc. Și de voi păzi fără prihană numele lui Hristos după care sunt numit, voi lua de la El în ziua judecății răsplătire fără de moarte!”.
Iulian împăratul a zis: „Nu rătăci, Vasile, pentru că sunt înștiințat despre tainele voastre. Tu crezi Aceluia Care a luat moarte de ocară pe vremea lui Pilat din Pont?”. Răspuns-a sfântul: „Nicidecum nu rătăcesc, împărate. Tu ai rătăcit, făcându-te călcător de lege și lipsindu-te de cereasca Împărăție. Eu cred în Hristos al meu, de Care tu te-ai lepădat, căci El ți-a dăruit această pămîn-tească împărăție, dar degrabă o va lua de la tine, ca să cunoști ce fel de Dumnezeu ai mâniat”. Zis-a Iulian: „Te îndrăcești, nebunule! Nu va fi așa precum voiești tu”.
Răspuns-a sfântul: „Nu-ți aduci aminte de răsplătirile lui Hristos cele pregătite robilor Lui? Nu te-ai rușinat de altarul prin care ai scăpat de ucigătoarea moarte, când erai prunc de opt ani și, fiind spre ucidere căutat, te-ai ascuns în sfințitul locaș; nici n-ai păzit legea pe care cu gura ta, când erai în rânduiala bisericească, adeseori ai propovăduit-o. Pentru aceasta nici Hristos, Împăratul Cel mare, nu te va pomeni întru a Sa veșnică Împărăție, ci și această vremelnică împărăție, nu după mult timp, o va lua de la tine și trupul tău nu se va învrednici îngropării, pe când sufletul tău în cumplite dureri ți-l vei lepăda!”. Aceasta mai înainte a proorocit-o sfântul despre grabnica moarte a lui Iulian, al cărui trup, fiind îngropat, l-a aruncat pământul din sânul său afară.
Atunci a zis Iulian: „Eu, o, necuratule, am vrut să te eliberez, dar, deoarece repeți fără rușine cuvintele tale nebunești și sfatul meu îl lepezi, încă și cu mustrări multe mă ocărăști, pentru aceea poruncește mărirea mea, ca din trupul tău în toate zilele să se facă câte șapte curele!”. Deci a poruncit comitelui Frumentin, purtătorul de paveze, ca, luând pe Vasile, în toate zilele să-i jupoaie pielea, făcând câte șapte curele; și aceasta o făcea Frumentin cu osârdie.
Sfântul cu vitejie răbda pentru Hristos niște chinuri cumplite ca acelea, toată pielea lui în câteva zile fiind jupuită în curele și curelele acelea atârnând pe dinainte și pe la spate, a grăit pătimitorul către comite: „Acum aș voi să merg la împărat, să vorbesc cu el”. Comitele, la acele cuvinte ale lui, l-a întrebat: „Pentru a te supune poruncii, sau a pieri în munci?”. Sfântul Mucenic Vasile răspunse: „O, necuratule om, ai uitat câte curele ai jupuit ieri și în zilele trecute de pe trupul meu, încât toți care se uitau la mine plângeau, văzând muncile care mi le făceai, hulitorule de cele sfinte? Iată acum, cu darul Hristosului meu, stau sănătos înaintea ta! Spune tiranului Iulian, împăratul tău, cât de mare este puterea lui Hristos Dumnezeu, pe care el a părăsit-o, și și-a pierdut sufletul amăgindu-se de diavol. Nu-și aduce aminte cum Hristos Dumnezeu l-a izbăvit de moartea prin ucidere, ascunzându-l printre sfinții preoți și sub dumnezeiescul altar al sfintei biserici? Această facere de bine uitând-o, s-a lepădat singur de Dumnezeu și a fugit din Biserică. Iar eu nădăjduiesc în Hristosul meu, că degrabă îi va răsplăti după vrednicie și va pieri ticălosul călcător de lege în tirania sa”.
Comitele a zis: „Te îndrăcești, nebunule! Iulian, stăpânul meu cel nebiruit, fiind iubitor de oameni și milostivindu-se spre tine, ți-a poruncit ca împreună cu noi să prăznuiești în jertfe de cărnuri și în tămâieri binemirositoare. Dar tu n-ai voit să te supui, ci, dimpotrivă, cu ocări ai necinstit mai întâi pe împărat, după aceea m-ai băgat și pe mine în primejdie. Deci îți voi răsplăti după vrednicia ta, cu niște munci ca acestea, cu care degrabă te vei duce din viața aceasta”.
Zicând acestea, comitele a poruncit să înfierbânte țepușe de fier și cu acelea să-i împungă trupul pe spate și pe pântece. Fiind muncit astfel, Sfântul Vasile a căzut la pământ, rugându-se lui Dumnezeu cu mare glas și zicând: „Lumina mea, Hristoase, nădăjdea mea, Iisuse, limanul cel lin al celor învăluiți, mulțumesc Ție, Doamne, Dumnezeul părinților mei, că ai scos sufletul meu din iadul cel mai de jos și ai păzit în mine numele Tău cel slăvit ca, în lănțuire sfîrșindu-mi alergarea, să fiu părtaș odihnei celei veșnice pentru făgăduințele făcute părinților mei de Tine, Arhiereul cel Mare, Iisuse Hristoase, Domnul nostru! Acum primește în pace duhul meu, petrecând neschimbat în această mărturisire, că Tu ești milostiv și mare este îndurarea Ta, Cel ce viețuiești și petreci în vecii vecilor. Amin!”.
Săvârșindu-și rugăciunea și fiind străpuns pântecele lui cu acele înfocate țepușe, a adormit cu somn dulce, dându-și duhul în mâinile lui Dumnezeu. Deci s-a sfârșit Sfântul Vasile în mărturisire mucenicească, în 28 de zile ale lunii ianuarie. Iar după uciderea și pierzarea cea grabnică a lui Iulian Paravatul, mult-pătimitorul trup al mucenicului s-a arătat a fi cinstit de creștini în a 22-a zi a lunii martie, în care s-a așezat pomenirea lui. Vitejeasca lui pătimire a întărit pe toți creștinii în credința cea adevărată în Iisus Hristos, Domnul nostru, Căruia I se cuvine slava și cinstea în veci vecilor. Amin.
Sf Mc Drosida, fiica împăratului Traian
Pomenită în sinaxarul bizantin în ziua de 22 martie, sfânta a fost atrasă de viaţa curată pe care o duceau cinci fecioare creştine din Roma. Aflând despre îndeletnicirea lor de a strânge rămăşiţele pământeşti ale creştinilor martirizaţi, tânăra Drosida a venit să le cunoască pe cele cinci femei creştine care înfruntau moartea. Fascinată de curajul lor, fiica împăratului a dorit să participe şi ea la „acţiunea de noapte”.
Împăratul Traian, cu numele său complet Nerva Traianus Marcus Ulpius, a rămas în istorie drept comandantul militar în timpul căruia Imperiul Roman a atins maxima sa întindere. Orient şi Occident. Europa, Asia şi Africa, trei continente ce purtau un singur nume – toate erau pământ roman. În plus, împăratul Traian este considerat unul dintre „părinţii” poporului român.
Dacă pentru istoria laică a rămas un nume bun, nu acelaşi lucru îl putem afirma şi în contextul istoriei Bisericii lui Dumnezeu. Traian a emis primul rescript referitor la ideile sale despre creștini. Aflăm din scrisoarea lui Pliniu că, din cauza creștinilor, templele se goleau, nu se mai respectau sărbătorile, iar animalele nu se mai cumpărau pentru sacrificii. Astfel, împăratul hotărăște ca să fie persecutați cei care sunt dovediți și denunțați, iar cei care nu apostaziază să fie pedepsiți. În timpul său au pătimit moarte martirică sfinţii Ignatie al Antiohiei și Simeon al Ierusalimului – acesta din urmă, la 120 de ani.
Dacă despre marele împărat ne este destul de greu să vorbim în legătură cu credinţa creştină, o membră importantă a familiei sale este cinstită de către întreaga creştinătate – fiica lui Traian, Drosida. Pomenită în sinaxarul bizantin în ziua de 22 martie, sfânta a fost atrasă de viaţa curată pe care o duceau cinci fecioare creştine din Roma. Aflând despre îndeletnicirea lor de a strânge rămăşiţele pământeşti ale creştinilor martirizaţi, tânăra Drosida a venit să le cunoască pe cele cinci femei creştine care înfruntau moartea. Fascinată de curajul lor, fiica împăratului a dorit să participe şi ea la „acţiunea de noapte”. Pe când încercau să recupereze trupul unui creştin tânăr ucis în acea zi, cele şase femei au fost prinse chiar de logodnicul Drosidei, şi apoi prezentate împăratului Traian: „Făcându-se ziuă, le-au adus pe ele înaintea împăratului. Împăratul, văzând laolaltă cu cele cinci femei şi pe Drosida, s-a înspăimântat şi a poruncit ca aceasta să fie ţinută sub pază, doar se va căi de ceea ce a făcut, iar pe celelalte cinci femei canonice a poruncit să le arunce într-un vas cu aramă topită”.
Aflând credinţa celor cinci tinere şi modul în care, cu zâmbet, au primit moartea, Drosida a crezut în Mântuitorul Iisus Hristos: „Drosida, ridicând ochii, zicea: Stăpâne, Doamne Iisuse Hristoase, de este voia Ta să mă mântuiesc şi să scap de nebunească credinţă a tatălui meu, ajută-mi! Zicând aceasta, şi-a schimbat hainele împărăteşti şi, ieşind, s-a dus să se arunce în cuptor. Deci, mergând pe cale, cugeta întru sine, zicând: Cum mă voi duce la Dumnezeu, neavând Botezul? Tu, deci, Cel ce Te-ai botezat pentru noi, botează-mă şi pe mine cu Duhul Tău cel Sfânt! Şi zicând aceasta, scoţând mirul pe care îl luase cu sine şi ungându-se, s-a aruncat într-un lac şi s-a botezat, zicând: Se botează roaba lui Dumnezeu, Drosida, în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh! Amin. Şi păzindu-se pe sine după aceea, timp de şapte zile primea hrană îngerească. Apoi, a opta zi, rugându-se lui Dumnezeu să o lumineze ce să facă, a adormit în Domnul!”.
Psalmi
PSALMUL 81
1. Dumnezeu a stat în dumnezeiască adunare şi în mijlocul dumnezeilor va judeca.
2. Până când veţi judeca cu nedreptate şi la feţele păcătoşilor veţi căuta?
3. Judecaţi drept pe orfan şi pe sărac şi faceţi dreptate celui smerit, celui sărman.
4. Mântuiţi pe cel sărman şi pe cel sărac; din mâna păcătosului, izbăviţi-i.
5. Dar ei n-au cunoscut, nici n-au priceput, ci în întuneric umblă; stricase-vor toate rânduielile pământului.
6. Eu am zis: «Dumnezei sunteţi şi toţi fii ai Celui Preaînalt».
7. Dar voi ca nişte oameni muriţi şi ca unul din căpetenii cădeţi.
8. Scoală-Te, Dumnezeule, judecă pământul, că toate neamurile sunt ale Tale.
1. Dumnezeule, cine se va asemăna Ție? Să nu taci, nici să Te linişteşti, Dumnezeule!
2. Că iată, vrăjmaşii Tăi s-au întărâtat şi cei ce Te urăsc au ridicat capul.
3. Împotriva poporului Tău au lucrat cu vicleşug şi s-au sfătuit împotriva sfinţilor Tăi.
4. Zis-au: «Veniţi să-i pierdem pe ei dintre neamuri şi să nu se mai pomenească numele lui Israel».
5. Că s-au sfătuit într-un gând împotriva lui. Împotriva Ta legământ au făcut:
6. Locaşurile Idumeilor şi Ismaelitenii, Moabul şi Agarenii,
7. Gheval şi Amon şi Amalic şi cei de alt neam, cu cei ce locuiesc în Tir.
8. Că şi Asur a venit împreună cu ei, ajutat-au fiilor lui Lot.
9. Fă-le lor ca lui Madian şi lui Sisara şi ca lui Iavin, la râul Chişon.
10. Pierit-au în Endor; făcutu-s-au ca gunoiul pe pământ.
11. Pune pe căpeteniile lor ca pe Oriv şi Zev şi Zevel şi Salmana, pe toate căpeteniile lor, care au zis: «Să moştenim noi jertfelnicul lui Dumnezeu».
12. Dumnezeul meu, pune-i pe ei ca o roată, ca trestia în faţa vântului,
13. Ca focul care arde pădurea, ca văpaia care arde munţii,
14. Aşa alungă-i pe ei, în viforul Tău şi în urgia Ta.
15. Umple feţele lor de ocară şi vor căuta faţa Ta, Doamne.
16. Să se ruşineze şi să se tulbure în veacul veacului şi să fie înfruntaţi şi să piară.
17. Și să cunoască ei că numele Tău este Domnul. Tu singur eşti Cel Preaînalt peste tot pământul.
1. Cât de iubite sunt locaşurile Tale, Doamne al puterilor!
2. Doreşte şi se sfârşeşte sufletul meu după curţile Domnului; inima mea şi trupul meu s-au bucurat de Dumnezeul Cel viu.
3. Că pasărea şi-a aflat casă şi turtureaua cuib, unde-şi va pune puii săi:
4. Altarele Tale, Doamne al puterilor, Împăratul meu şi Dumnezeul meu.
5. Fericiţi sunt cei ce locuiesc în casa Ta; în vecii vecilor Te vor lăuda.
6. Fericit este bărbatul al cărui ajutor este de la Tine, Doamne; suişuri în inima sa a pus,
7. În valea plângerii, în locul care i-a fost pus. Că binecuvântare va da Cel ce pune lege,
8. Merge-vor din putere în putere, arăta-Se-va Dumnezeul dumnezeilor în Sion.
9. Doamne, Dumnezeul puterilor, auzi rugăciunea mea! Ascultă, Dumnezeul lui Iacov!
10. Apărătorul nostru, vezi Dumnezeule şi caută spre faţa unsului Tău!
11. Că mai bună este o zi în curţile Tale decât mii. Ales-am a fi lepădat în casa lui Dumnezeu, mai bine, decât a locui în locaşurile păcătoşilor.
12. Că mila şi adevărul iubeşte Domnul; Dumnezeu har şi slavă va da. Dumnezeu nu va lipsi de bunătăţi pe cei ce umblă întru nerăutate.
13. Doamne al puterilor, fericit este omul cel ce nădăjduieşte întru Tine.
1. Bine ai voit, Doamne, pământului Tău, întors-ai robimea lui Iacov.
2. Iertat-ai fărădelegile poporului Tău, acoperit-ai toate păcatele lor.
3. Potolit-ai toată mânia Ta; întorsu-Te-ai de către iuţimea mâniei Tale.
4. Întoarce-ne pe noi, Dumnezeul mântuirii noastre şi-Ți întoarce mânia Ta de la noi.
5. Oare, în veci Te vei mânia pe noi? Sau vei întinde mânia Ta din neam în neam?
6. Dumnezeule, Tu întorcându-Te, ne vei dărui viaţă şi poporul Tău se va veseli de Tine.
7. Arată-ne nouă, Doamne, mila Ta şi mântuirea Ta dă-ne-o nouă.
8. Auzi-voi ce va grăi întru mine Domnul Dumnezeu; că va grăi pace peste poporul Său
9. Şi peste cuvioşii Săi şi peste cei ce îşi întorc inima spre Dânsul.
10. Dar mântuirea Lui aproape este de cei ce se tem de Dânsul, ca să se sălăşluiască slava în pământul nostru.
11. Mila şi adevărul s-au întâmpinat, dreptatea şi pacea s-au sărutat.
12. Adevărul din pământ a răsărit şi dreptatea din cer a privit.
13. Că Domnul va da bunătate şi pământul nostru îşi va da rodul său;
14. Dreptatea înaintea Lui va merge şi va pune pe cale paşii Săi.
1. Pleacă, Doamne, urechea Ta şi mă auzi, că sărac şi necăjit sunt eu.
2. Păzeşte sufletul meu, căci cuvios sunt; mântuieşte, Dumnezeul meu, pe robul Tău, pe cel ce nădăjduieşte în Tine.
3. Miluieşte-mă, Doamne, că spre Tine voi striga toată ziua. Veseleşte sufletul robului Tău, că spre Tine, Doamne, am ridicat sufletul meu.
4. Că Tu, Doamne, bun şi blând eşti şi mult-milostiv tuturor celor ce Te cheamă pe Tine.
5. Ascultă, Doamne, rugăciunea mea şi ia aminte la glasul cererii mele.
6. În ziua necazului meu am strigat către Tine, că m-ai auzit.
7. Nu este asemenea Ție între dumnezei, Doamne şi nici fapte nu sunt ca faptele Tale.
8. Veni-vor toate neamurile pe care le-ai făcut şi se vor închina înaintea Ta, Doamne şi vor slăvi numele Tău.
9. Că mare eşti Tu, Cel ce faci minuni, Tu eşti singurul Dumnezeu.
10. Povăţuieşte-mă, Doamne, pe calea Ta şi voi merge întru adevărul Tău; veselească-se inima mea, ca să se teamă de numele Tău.
11. Lăuda-Te-voi, Doamne, Dumnezeul meu, cu toată inima mea şi voi slăvi numele Tău în veac.
12. Că mare este mila Ta spre mine şi ai izbăvit sufletul meu din iadul cel mai de jos.
13. Dumnezeule, călcătorii de lege s-au sculat asupra mea şi adunarea celor tari a căutat sufletul meu şi nu Te-au pus pe Tine înaintea lor.
14. Dar Tu, Doamne, Dumnezeu îndurat şi milostiv eşti; îndelung-răbdător şi mult-milostiv şi adevărat.
15. Caută spre mine şi mă miluieşte, dă tăria Ta slugii Tale şi mântuieşte pe fiul slujnicei Tale.
16. Fă cu mine semn spre bine, ca să vadă cei ce mă urăsc şi să se ruşineze, că Tu, Doamne, m-ai ajutat şi m-ai mângâiat.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu