5. /13 MARTIE 2022 - TEATRU/FILM
TONY BULANDRA
| Tony Bulandra | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | 13 martie 1881 Tîrgoviște |
| Decedat | (62 de ani) București |
| Căsătorit cu | Lucia Sturdza-Bulandra |
| Cetățenie |  România  |
| Ocupație | actor director de teatru[*] |
Modifică date / text  | |
Tony Bulandra (n. 13 martie 1881, Tîrgoviște – d. 5 aprilie 1943, București) a fost un renumit actor român, elev al lui Constantin I. Nottara. Tony Bulandra a fost căsătorit cu Lucia Sturdza-Bulandra (1873 - 1961).
Distins protagonist al scenei românești.
Societar al teatrului Național București.
Prezență ocazională în film.
Studii[modificare | modificare sursă]
- Conservatorul de artă dramatică, București (1902)
Filmografie[modificare | modificare sursă]
- Amor fatal (1911)
- Dragoste la mănăstire (1912)
- Trenul fantomă (1933)
:format(webp):quality(100)/https://www.impact.ro/wp-content/uploads/2021/12/Tony-Bulandra.jpg)
Debutează pe scena Teatrului din București în piesa “Pygmalion“, a lui Bengescu-Dabija, în rolul Phadrel.
În 1914 înființează, alături de soția sa Lucia Sturza Bulandra, Campania Dramatică Mărioara Voiculescu – Bulandra, dar și Teatrul Modern, iar 10 ani mai târziu, în 1924, pune bazele Campaniei Bulandra Maximilian Sorin.
Numele marelui actor târgoviștean se leagă și de primele filme românești: “Amor fatal”, în 1911 și “Dragoste la mănăstire” în 1912.
Tony Bulandra moare la 5 aprilie 1943, în București, iar pentru cariera sa artistica a fost distins cu “Steaua României” în grad de comandor, cu Ordinul “Meritul Cultural” și cu “Legiunea de Onoare Franceza”.
Astăzi, în Târgoviște, teatrul municipal îi poartă numele, instituția de cultură ducând mai departe, cu mândrie, numele actorului.
| Cella Dima | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născută | |
| Decedată | (83 de ani) București, România |
| Cetățenie | România |
| Ocupație | actriță |
| Prezență online | |
| Modifică date / text | |
Cella Dima (n. – d. , București, România) a fost o actriță română de film, radio, televiziune, scenă și voce română.
Biografie[modificare | modificare sursă]
A fost distinsă cu Ordinul Muncii clasa III (1952) „pentru munca depusă cu ocazia «Centenarului Caragiale»”[1] și cu Ordinul Meritul Cultural clasa a III-a (1967) „pentru merite deosebite în domeniul artei dramatice”.[2]
A primit titlul de artist emerit în 1962.[3]
Filmografie [4][modificare | modificare sursă]
- Bulevardul 'Fluieră Vântu' (1950)
- Bădăranii (1960) - Margarita, soția lui jupân Lunardo
- Porto-Franco (1961)
- S-a furat o bombă (1962)
- Cerul n-are gratii (1962)
- La patru pași de infinit (1964) - Emilia, soția dr. Coman
- Mofturi 1900 (1965)
- Brigada Diverse intră în acțiune (1970) - doamna Rizescu
- Zbor periculos (1984)
Scrieri[modificare | modificare sursă]
- De la vorbire la elocință, editura Albatros, 1982
Mofturi1900 1964 HD
ȘCOALA BÂRFELILOR cu Al. Giugaru, Ion Lucian, Radu Beligan 🎭 Teatru Radiofonic Subtitrat
| Dragomir Horomnea | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | (81 de ani)[1][2] Vlădeni, Botoșani, România |
| Cetățenie | România |
| Ocupație | scriitor scriitor de literatură științifico-fantastică[*] scenarist jurnalist redactor-șef |
| Activitate | |
| Limbi | limba română |
| Opere semnificative | Cer cuvântul[*] Drumul Cavalerilor[*] Monștrii lui Prasad[*] O sută de ani[*] |
| Modifică date / text | |
Dragomir Horomnea (n. ,[1][2] Vlădeni, Botoșani, România) este un prozator, dramaturg și publicist român.[3] Este membru al Uniunii Scriitorilor din România.[3]
Biografie[modificare | modificare sursă]
A studiat la Școala elementară din Vlădeni, Botoșani în perioada 1947–1954; Liceul militar „Dimitrie Cantemir” din Breaza între 1954–1957; Școala de ofițeri activi de infanterie „Nicolae Bălcescu” din Sibiu în perioada 1957–1959 și la Facultatea de filologie a Universității „Al. I. Cuza” din Iași în 1962–1967.[3]
Horomnea a fost redactor la Viața studențească (1967-1971), Scînteia tineretului (1971-1979), Munca de partid (1979-1989), România liberă. A colaborat la reviste și jurnale ca Viața Românească, Luceafărul, Iașul literar, Ateneu, Viața militară, Teatru, Zori noi, Apărarea patriei, Îndrumătorul cultural al armatei, Clopotul, Flacăra Iașului, Țara, Urzica, etc.
A debutat editorial în 1972 cu povestirea științifico-fantastică Monștrii lui Prasad în CPSF nr. 432-433,[4] a urmat în anul următor povestirea științifico-fantastică O sută de ani în CPSF nr. 445.[5] A publicat eseuri ca Un succes al Televiziunii: Dezbaterea genului științifico-fantastic în CPSF nr. 461[6] sau „Omul invizibil”, o dramatizare de excepție pe scena teatrului „Ion Creangă” în CPSF nr. 466.[7]
A scris scenariul filmului de lung metraj Dincolo de orizont din 1979 regizat de Ștefan Traian Roman.[8]
Lucrări[modificare | modificare sursă]
- Cer cuvântul, Editura Cartea Românească, 1977
- Drumul cavalerilor (3 volume), Editura Odeon, 1995 - Țara și pârloaga (vol.1), Înalta trădare (vol.2), Întoarcerea în țărână (vol.3)
- piese de teatru
- Cer cuvântul. stagiunea 1978/1979 - Teatrul de Stat din Botoșani
- Tren fără întoarcere, stagiunea 1981/1982 - Teatrul de Stat din Botoșani
- Audiența (rev. Teatrul, 1980)
| Cristian-Valeriu Hadji-Culea | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | (69 de ani) |
| Modifică date / text | |
Cristian Hadji-Culea (n. 13 martie 1952, București) este regizor de teatru român. Din anul 2006 este directorul Teatrului Național „Vasile Alecsandri” din Iași.
Biografie[modificare | modificare sursă]
A absolvit Liceul "Nicolae Bălcescu" și Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică din Bucuresti.
A montat spectacole la Teatrul Național din Iași, Teatrul Mic, Teatrul Giulești și Teatrul Bulandra din București, Teatrul Național din Craiova, Teatrul Național din Cluj, Teatrul Național din Târgu Mureș, Teatrul German din Timișoara, Teatrul de Nord din Satu Mare, Teatrul „Alexandru Davilla” Pitesti etc.
Este profesor la catedra de regie teatru a Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică. Între 1998 și 2002 a fost președinte-director general al Televiziunii Române. Din 2006 este directorul Teatrului Național Vasile Alecsandri din Iași.
A terminat cursurile Facultăţii de Teatru, secţia Regie teatru, din cadrul Institutului de Artă Teatrală şi Cinematografică „I. L. Caragiale” în anul 1976. A fost angajat, ca şef de promoţie, în 1976, la Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri” din Iaşi.
Scenografia: Rodica Arghir, Cristian Hadji-Culea, mişcarea scenică: Alice Şfaiţer, măşti: Gavril Sireteanu, muzică originală: Beniamin Harii, cu: Livia Iorga, Haruna Condurache, Andreea Boboc, Diana Chirilă, Tatiana Ionesi, Brânduşa Aciobăniţei, Oana Sandu, Constantin Puşcaşu, Cosmin Maxim, Radu Ghilaş, Călin Chirilă, Teodor Corban, Doru Aftanasiu, Constantin Avădanei, Dumitru Năstruşnicu, Horia Veriveş şi studenţii: Dumitru Florescu, Radu Vasiliu, Doru Călin, George Grădinariu, Lucian Valacu, Andrei Emilian, Sorin Cimbru.
2018 TEATRU DE RĂZBOI de Florin Lăzărescu
| Beate Fredanov | |
 | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născută | Cernăuți, Austro-Ungaria |
| Decedată | (83 de ani) Düsseldorf, Renania de Nord-Westfalia, Germania |
| Căsătorită cu | Iuliu Ghelerter |
| Cetățenie |  Austro-Ungaria România |
| Ocupație | actriță și profesoară de actorie |
| Alma mater | Studii la Academia de Muzică și Artă dramatică din Viena, Reinhardt Seminar |
| Roluri importante | 1. Nastia din Azilul de noapte, de Maxim Gorki, 2. Carabelichioaia în „Bietul Ioanide” |
| Debut | 1934 în spectacolul Lume de hotel, de Vicky Baum |
| Alte premii | |
| Ordinul Meritul Cultural, 1967 | |
| Prezență online | |
| Modifică date / text | |
Beate (Friedmann) Fredanov (n. 11 mai 1913, Cernăuți – d. 13 martie 1997, Düsseldorf) a fost o actriță și profesoară de actorie din România, de origine evreiască.
Biografie[modificare | modificare sursă]
A absolvit Academia de Muzică și Artă Dramatică din Viena, promoția 1933.[1]
Profesoară la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică, a fost distinsă cu Ordinul Meritul Cultural clasa a III-a (1967) „pentru merite deosebite în domeniul artei dramatice”.[2]
A fost căsătorită cu doctorul Iuliu Ghelerter [3]
Filmografie[modificare | modificare sursă]
- Fii cuminte, Cristofor! (TV) / (1967) - secretara Victoria Sava
- Trecătoarele iubiri (1974)
- Bietul Ioanide (1980) - Carabelichioaia
Mărturii[modificare | modificare sursă]
Sebastian Papaiani își amintea: Profesoara mea, Beate Fredanov, era foarte pedantă în a-ți vorbi. Avea o metodă pedagogică foarte bună, nu lucra cu toți studenții, ci cu individul. După firea fiecăruia, schimba și ea metodele de lucru.[4]
Virgil Ogășanu își amintește de Beate Fredanov, care „avea școala germană, era foarte exigentă” și impunea în teatru „o disciplină creatoare, fără de care nu se poate face absolut nimic”.[5]
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu