7. /21 MARTIE 2022 - TEATRU/FILM

ȘTEFAN CIUBOTĂRAȘU

Ștefan Ciubotărașu
Date personale
Născut	21 martie 1910  Vaslui, România
Decedat	27 august 1970 (60 de ani)  București, România
Cetățenie	România
Ocupație	actor de teatru[*] actor de film
Prezență online
Internet Movie Database
Modifică date / text

Ștefan Ciubotărașu^[1] (n. 21 martie 1910, Lipovăț, Vaslui — d. 27 august 1970, București) a fost un actor de film, radio, scenă și voce, precum și scriitor român. A studiat la Conservatorul de Artă Dramatică din Iași (1933).

„Talent înseamnă, înainte de toate, sinceritate. Să ai acea facultate înnăscută de a putea fi sincer, atât de sincer încât să te prindă tot ceea ce faci – fiindcă nu toți avem acest har, sărmanii de noi. Apoi, ca parte intrinsecă din sinceritate, trebuie să vină neapărat și modestia și numai după aceea meșteșugul și bineînțeles controversele despre talent.”

Cuprins

• 1Viața
• 2Deces
• 3Numismatică
• 4Filmografie
• 5Premii
• 6Note
• 7Legături externe

Viața[modificare | modificare sursă]

Ștefan Ciubotărașu s-a născut la Lipovăț, Vaslui, județul Vaslui, într-o familie de țărani săraci. Prin anii 1921-1922, a sosit la București (cu un tren marfar; tatăl său lucra la regionala CFR), pentru a învăța meseria de pantofar, așa cum hotărâseră părinții. A rămas trei ani, nesimțindu-se atras de meserie, preferând alte munci și activități casnice. A avut primul contact cu „gustul de otravă dulce al teatrului”, potrivit propriei mărturisiri. În schimbul comisioanelor ce le făcea, primea bilete la teatru, unde a fost fascinat de piesele O scrisoare pierdută și piesa lui Victor Eftimiu Înșir'te, mărgărite.

A lucrat timp de un an, ca ucenic la un atelier de pictat firme. În 1924, într-o noapte friguroasă de octombrie, a hotărât să se întoarcă acasă, dezamăgit de mizeria traiului cotidian. Această perioadă, în care părinții i s-au mutat în Vaslui, actorul a numit-o „întoarcerea acasă”. La îndemnul mamei, se înscris la Liceul Teoretic „Mihail Kogălniceanu" din Vaslui, sărind peste câte două clase. Aici a debutat literar în paginile revistei liceului, întitulată „Năzuința”, și în paginile ziarului local, „Vasluiul”, sub pseudonimul Ciciricea (numele unui clovn popular). Împreună cu un coleg, a scos câteva numere ale unei reviste minuscule, „Uzina de umor”, iar mai târziu, la Iași, revista „Humorul literal”. A contribuit atunci și ulterior cu poezii, sonete și amintiri în paginile revistei „Luceafărul”.

În 1929 a absolvit liceul și s-a hotărât să plece la Iași, unde s-a înscris la Conservatorul de muzică și artă dramatică. Bacalaureatul și l-a dat în 1932 la Bârlad.

A traversat o perioadă dificilă în anii '30, prin faptul că proveniența socială determina închiderea multor uși. Încă de la admitere a fost remarcat de poetul Mihai Codreanu. Acesta i-a fost profesor protector și i-a oferit o bursă când a aflat că Ciubotărașu avea talent literar. În 1932 și-a satisfăcut stagiul militar într-o unitate de pușcași mitraliori.

Îndemnat de protectorul său, s-a înscris la facultatea de istorie, însă preocuparea de bază i-a fost poezia și publicarea în revistele locale la care contribuiau scriitori și poeți marcanți, între care George Topîrceanu, Otilia Cazimir, Ionel Teodoreanu. Acesta din urmă îl remarca la o sărbătoare a conservatorului, în cadrul căreia Ciubotărașu a declamat o poezie. Debutul ca actor a avut loc în 1934 și a fost angajat al acelui teatru timp de 14 ani. Piesa de debut a fost Macbeth, despre care maestrul spunea cu melancolie și amuzament:

„În piesă e vorba de cele două roluri de ucigași, în care primul era actorul Iancu Profir, iar al doilea eram eu. Și nu mi-e rușine s-o spun: am fost un ucigaș desăvârșit, am ucis... rolul!”

Primul succes l-a avut cu rolul contelui Alexis Czerny, deși monorol, în piesa Țarina (Ninocika?) de Melchior (Menyhért) Lengyel. La Iași s-a căsătorit în 1934 cu Aurora Donose. În 1940 li s-a născut fiica Magda. În 1945 s-au stabilit în capitală unde a jucat la teatrele Alhambra, Comedia și teatrul Victoriei, stabilindu-se pe un registru interpretativ de comedie. În 1948 teatrele au fost restructurate, iar Ciubotărașu a fost repartizat la Arad, la primul teatru de stat din țară. Aici a desfășurat și o activitate de instructor artistic.

În 1950 a revenit la București, unde a fost solicitat la Teatrul Național.

În capitală a început perioada sa în care a realizat roluri de consistență uriașă. A jucat mult și variat, fiind supranumit „actorul celor 300 de roluri”. Nu a neglijat nici domeniul literar, scriind poezie până în ultimele clipe ale vieții. În 1959 a jucat în Desfășurarea, Brigada lui Ionuț, Valurile Dunării, Telegrame, în Mândrie (1960), în Pădurea spânzuraților (1964), film regizat de Liviu Ciulei și premiat cu premiul pentru regie la Festivalul Internațional de Film de la Cannes din 1965; în Războiul domnițelor (1969) în regia lui Virgil Calotescu, în Columna (1969) în regia lui Mircea Drăgan, film premiat cu diploma de merit la festivalul internațional de film de la Adelaide, Australia (același an). În 1968, a jucat și în Legenda (în regia lui Andrei Blaier). A jucat într-o mulțime de roluri în piese de teatru și multe piese de teatru radiofonic. Premii: în 1964, premiul pentru interpretare masculină la Festivalul Național al Filmului de la Mamaia,

A fost distins cu titlul de artist emerit (înainte de 1960). Prin Decretul nr. 3 din 13 ianuarie 1964 al Consiliului de Stat al Republicii Populare Romîne, actorului Ștefan Ciubotărașu i s-a acordat titlul de Artist al Poporului din Republica Populară Romînă „pentru merite deosebite în activitatea desfășurată în domeniul teatrului, muzicii și artelor plastice”.^[2]

A fost distins cu Ordinul Meritul Cultural clasa I (1967) „pentru activitate îndelungată în teatru și merite deosebite în domeniul artei dramatice”.^[3]

Deces[modificare | modificare sursă]

În dimineața zilei de 27 august 1970 s-a stins din viață când aștepta mașina care urma să-l ducă la Pitești pentru a turna filmul Așteptarea.

Numismatică[modificare | modificare sursă]

Monedă omagială din argint emisă de BNR în anul 2010 cu chipul actorului Ștefan Ciubotărașu în rolul tarabostesului ciung din Columna

Banca Națională a României a emis la 16 august 2010 o monedă comemorativă de argint, cu titlul de 999‰, de calitate proof^[4], într-un tiraj de 1.000 de exemplare, cu prilejul împlinirii a 100 de ani de la nașterea talentatului actor Ștefan Ciubotărașu. Moneda este rotundă, cu un diametru de 37 de milimetri, o greutate de 31,103 grame, are valoarea nominală de 10 lei. Tăietura monedei este zimțată. ^{[5] [6] [7][8]}

Pe avers este sugerată activitatea lui Ștefan Ciubotărașu în domeniul teatrului și filmului. Tot pe avers este gravată stema României, valoarea nominală a monedei 10 lei, precum și milesimul 2010, anul emisiunii.^[8]

Pe revers este gravat portretul lui Ștefan Ciubotărașu, într-unul din rolurile remarcabile, din filmul Columna^[9], iar spre marginea monedei, în arc de cerc este gravat numele: „STEFAN CIOBOTARASU”. În partea de jos a monedei, sunt gravați anii între care a trăit cel comemorat: 1910 și 1970.^[8]

Filmografie[modificare | modificare sursă]

• Brigada lui Ionuț (1954)
• Desfășurarea (1954)
• Erupția (1957)
• O mică întâmplare (1957)
• Pasărea furtunii (1957)
• Râpa dracului (1957)
• Avalanșa (1959)
• Valurile Dunării (1959)
• Telegrame (1960)
• Furtuna (1960)
• Portretul unui necunoscut (1960)
• Setea (1960)
• Mîndrie (1961)
• A fost prietenul meu (1961)
• Omul de lângă tine (1961)
• Porto-Franco (1961)
• Celebrul 702 (1962)
• Cerul n-are gratii (1962)
• Lupeni 29 (1962)
• La vârsta dragostei (1963)
• Partea ta de vină (1963)
• Merii sălbatici (1964)
• Străinul (1964)
• Pădurea spînzuraților (1965) - Petre
• Neamul Șoimăreștilor (1965) - Stroie Orheianu
• Amintiri din copilărie (1965) - Ion Creangă
• Golgota (1966)
• Diminețile unui băiat cuminte (1967)
• Subteranul (1967)
• Cerul începe la etajul III (1967)
• Columna (1968)
• Apoi s-a născut legenda (1968)
• Sâmbăta morților (1968)
• Războiul domnițelor (1969)
• Așteptarea (1970)

Premii[modificare | modificare sursă]

• Mamaia, 1964 — pentru filmul Străinul

ANNA CHRISTIE cu Emanoil Petruț, Ștefan Ciubotărașu 🎭 Teatru Radiofonic Subtitrat

TELEGRAME

TINA BARBU

n. 6 decembrie 1885, Mârşa - 21 martie 1949, Bucureşti

actriţă

Studii
Conservatorul Regal de Muzică şi Artă Dramatică, clasa Aristizza Romanescu
Lecţii particulare la Paris cu Leitner, societar al Comediei Franceze şi profesor la Conservatorul din Paris

Carieră
1908-1913: Teatrul Naţional Bucureşti

Roluri




notă biografică

la 16 ani era slujnică la un conac, descoperită de omul politic liberal Vasile Morţun care îi facilitează intrarea la Conservator, ulterior acesta o va susţine pentru a-şi continua studiile teatrale la Paris; angajată de Al. Davila la TNB; după căsătoria cu moşierul şi omul politic liberal Constantin Ruşaveţeanu abandonează cariera teatrală şi se retrage la conacul moşiei de la Ruşavăţu (com. Vipereşti, jud. Buzău)

(ARETINA RUŞAVEŢEANU)

(1885-1949)

Actriţă

Una din cele 8528 persoane (4375 familii de proprietari de pământ) ridicate de organele de Securitate în noaptea de 2/3 martie 1949 în baza decretului 83, deportate în locuri dinainte stabilite pe termen nedeterminat. Ridicată de la moşia sa din Ruşavăţu.

Neasigurându-i-se asistenţa medicală necesară, a intrat în comă diabetică.

A murit la 21 martie 1949. 

***

Decretul nr. 83 / 2 martie 1949

Strategia infiltrării partidului comunist în societatea rurală s-a bazat pe „lichidarea moşierimii ca clasă” şi pe „îngrădirea” ţăranilor mijlocaşi, consideraţi agenţi ai capitalismului, care trebuie anihilaţi ca instrumentele „luptei de clasă”.

Lichidarea moşierilor s-a desăvârşit printr-un „supliment” la reforma agrară din martie 1945: decretul nr.83/1949. În noaptea de 2/3 martie 1949, la ora 2, echipe de activişti şi securişti au scos din casele lor (rareori palate, de cele mai multe ori conace de ţară, semănând cu nişte locuinţe mai răsărite) peste 4375 de familii din mediul rural, totalizând peste 8528 de membri. Locuinţele, cu întregul lor inventar, inclusiv hainele de corp, au fost confiscate, iar „moşierii”, între care mulţi erau doar fermieri obişnuiţi, au fost „dislocaţi” în localităţi cât mai îndepărtate, pe care nu au mai avut dreptul să le părăsească până la începutul anilor 60, fiind supravegheaţi de Miliţie şi obligaţi să se prezinte la controale periodice.

„Moşierilor” găsiţi în noaptea de 2 / 3 martie în alte localităţi li s-a fixat domiciliu obligatoriu acolo, iar cei aflaţi în străinătate au rămas acolo, mărind rândurile exilaţilor.

În jargonul oficial, aceste deportări au fost numite „operaţiuni ale oamenilor clasei muncitoare pentru strângerea moşierilor expropriaţi în vederea trecerii la stat a tuturor bunurilor ce posedau aceştia, rămase de la reforma agrară din 1945, bunuri ce aparţineau clasei muncitoare”

Este interesant că operaţiunea fulger din noaptea de 2/3 martie 1949 a fost încredinţată Ministerului Agriculturii, condus de activistul Vasile Vaida, şi că guvernul R.P.R. era condus de un moşier, prim-ministrul Petru Groza.

Tuturor, li s-a „legalizat” situaţia abia peste un an, printr-o Hotărâre a Consiliului de Miniştri (nr. 1154 din 26 octombrie 1950) care instituia pedeapsa de „domiciliu forţat”. Cu această acoperire, statul comunist şi-a pus în carantină o importantă parte a elitei economice, ai cărei componenţi au devenit nişte „paria”, împiedicaţi să-şi practice profesiunea şi să-şi termine studiile.

(text din expoziţia Ţăranii şi comunismul, realizată de CISAC, curator Romulus Rusan, 2009)