9a /22 MARTIE 2022 - POEZIE

 9. /22 MARTIE 2022 - POEZIE

VIRGIL GHEORGHIU

Date personale
Născut	22 martie 1903  Neamț, România
Decedat	7 martie 1977 (73 de ani)[1]  București, România
Cetățenie	România
Ocupație	poet pianist muzicolog[*] critic muzical[*] compozitor
Activitate
Limbi	limba română
Studii	Universitatea Națională de Muzică București Schola Cantorum de Paris[*]
Modifică date / text

Virgil Gheorghiu (n. 22 martie 1903, Roman^[2] - d. 7 martie 1977, București) a fost un poet român, pianist și critic muzical.

CUPRINS

• 1Biografia
• 2Opera literară
• 3Note
• 4Bibliografie

BIOGRAFIA[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

Virgil Gheorghiu s-a născut la 22 martie în Roman. După studii muzicale la Conservatorul din București (1928-1930), își continuă studiul la Viena și la Schola Cantorum din Paris. Debutează în literatură în 1925 cu volumul de poezii Cântările răsăritului, prefațat de Demostene Botez. Între 1926 și 1928 ia parte la mișcarea de avangardă din Iași și - împreună cu Aurel Zaremba - editează revistele suprarealiste Prospect și XX-literatură contimporană.

Paralel cu cariera de muzicolog se desfășoară și cea de pianist, mai întâi în trioul Boniș (1932-1939) și, după război, la Filarmonica din București. Compune muzică vocal-simfonică și de cameră și este foarte activ ca și cronicar muzical.

OPERA LITERARĂ[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

Cariera sa, împărțită între muzică și poezie, se intersectează cu avangarda în perioada aderării la gruparea din jurul revistei unu, din care este însă exclus pentru că publica și în alte reviste, ca Bilete de papagal (editată de Tudor Arghezi), Adevărul, Cuvântul liber. Volumele publicate după 1930 - Febre (1933), Marea vânătoare (1935), Tărâmul celălalt (1938), Pădurea adormită (1941) - nu se înscriu, propriu-zis, pe coordonatele avangardei. Ele combină, în diferite proporții, modernismul tinzând către rigoare formală și un suprarealism particularizat prin accente expresioniste, în direcția cultivării grotescului și a violenței imagistice. Este foarte probabil să fi publicat, în anul 1946, la Editura de Stat din București, lucrarea "Inițiere muzicală" . Cele 138 de pagini cuprind nu numai o introducere extrem de savantă în știința și arta muzicii, ci și exemplificări concrete. Lucrarea este o capodoperă de sinteză și erudiție. A scris și literatură SF, cum ar fi lucrarea Acul de cravată (CPSF #285, 1966).^[3]

Elegie

Să plângem patul de flăcări, rozele de culcare
Azi răsfoite cu pasiuni de ierbare.
O singură arşiţă unui poetic orgoliu;
Haitul stelelor ni se revarsă peste doliu.

De câteor mâini strânse voi nu aţi trecut,
În leagăn speriat şi mut,
Printre chemările spinilor
Ca veveriţi în orga pinilor.

Vino să-ngenunchem pe cer; împrăştiat de plecări,
Corul miresmelor de întâie dimineaţă,
Poate odată,
Ca o ploaie de fluturi, de înfiorări
Se va reîntoarce peste uitata viaţă.

Singurătate

N-am râvnit decât să fiu vier,
Podgoriei bătute-n teascuri lactee.
Păzit de tăcuţii dulăi din lună,
Să aleg vinul câmpului din aromele serii.

Într-un ceas rău, aracii stelelor
S-au preschimbat în azur fără-nţeles.
Pământ neînceput de toamnă,
Ochii aprinşi pentru descântec mi-ai cules.

De-atunci noaptea lupt cu zmeul cântecului,
Să-l ţintesc în fruntea visului
Pe tărâmul celălalt,
Ziua iau de mână sufletul florilor moarte
Şi-aud în cerul casei natale
Scuturarea acelor de brad
Lângă un leagăn străveziu şi mic
Dintre brume de paing.

Sonet

Lucra Manole meşterul cu trudă
Şi fără spor la zidul legendar,
Că-n faptul nopţii, piatra de sub var
Smintea din loc cu tencuiala udă.
Dar n-a mai fost istovul în zadar,
Când a zidit cu desnădejde crudă,
În temelii, un om străin, nici rudă,
Ci draga lui: trup viu, cu ochi de jar.

S-a-năbuşit năprasnic fericirea,
Dar întărită-i schela. Turnuri sfinte
Sclipesc urcând în soare mânăstirea.

Asemeni lui, purtând un ivs în minte,
Poeţii îşi ating desăvârşirea
Zidind iubirea vieţii în cuvinte.

OVID CALEDONIU

Poet remarcat în perioada interbelică şi, apoi, dascăl la Tecuci timp de peste trei decenii, Jean Florea Georgescu s-a născut pe 22 martie 1914, la Bucureşti, în familia unor funcţionari. A absolvit, în Capitală, liceul şi facultăţile de Teologie (1939) şi de Litere (1944).

A debutat în poezie, sub pseudonimul Ovid Caledoniu, în 1933, publicând în anii următori în majoritatea revistelor literare ale epocii (printre care „Convorbiri literare”, „Gândirea” sau „România literară”). Era considerat un poet rafinat şi sesibil, în versurile sale putându-se remarca influenţe din Blaga şi lirica romantică germană.

Primul volum de versuri, „Endymion”, i-a apărut în 1937, iar cel de-al doilea, „Vrăjitorul apelor”, a văzut lumina tiparului în 1942. În 1943, a realizat antologia „13 poeţi - 13 poezii de dragoste”, dovedindu-se receptiv şi la producţiile lirice ale confraţilor săi.

S-a numărat printre fondatorii revistei „Meşterul Manole” (1939-1942), care a militat pentru integrarea europană a culturii româneşti. În 1943, a publicat „România - hotar de răsărit al Europei”, iar în urma acestei apariţii s-a simţit „indexat” şi a renunţat la lumea scriitoricească.

S-a retras la Tecuci, unde a devenit profesorul de limba şi literatura română Ion Georgescu. În această perioadă, singurele sale tangenţe cu viaţa scriitoricească au fost şedinţele cenaclului literar tecucean „Calistrat Hogaş”, pe care-l frecventa.

În 1973, Ovid Caledoniu a publicat un nou volum de versuri, „Pasărea de foc”, însă n-a mai reuşit să pătrundă într-o lume literară de care se izolase în urmă cu aproape trei decenii.

A încetat din viaţă la Tecuci, pe 15 ianuarie 1974. În memoria sa, fosta Şcoală Nr. 8 din Tecuci, unde a predat o mare parte a carierei sale didactice, se numeşte astăzi Liceul Tehnologic „Ovid Caledoniu”.

Zi de toamnă - Caucaz

O frunză cade și altele se-alungă,
Încet, pe-un drum la Răsărit ce crește.
O, spune-mi inimă, cine să ne-ajungă,
Nu peste toată luna, azi, strălucește?

Întind, sfios, o mână. O, ce grădini cerești
De-o nesfârșită-aromă sufletul mi-l umple
Ca o răcoare, calmă, în care simți că ești
Singurătate, clară, ce urcă pân' la tâmple.

Printre copaci poetul își duce 'ncet povara,
Întoarce vremi cu fața spre apele mirării,
Ca'ntr'o oglindă-și vede iubita, lanul, țara
Și steaua ce 'ntârzie și umbra înserării.


Kamensk, Septembrie, 1942

VASILE FILIP

Vasile FILIP (n. 20.09.1953, Chiuza, BN)

Este absolvent al Facultatii de Filologie a Universitatii Babes-Bolyai, Cluj-Napoca, sectia “romana-rusa” (1979); a obtinut un doctorat in filologie, specialitatea folclor, UBB, Cluj-Napoca (1998). Este profesor la Colegiul National «Liviu Rebreanu», Bistrita.

Debut in revista “Samvs”, Dej, 1979.

Publicatii culturale la care a colaborat (cu cca 50 de studii si articole, preponderent pe teme etnologice): “Samvs” (Dej), “Miorita” (Campulung Moldovenesc), “Minerva”, “Zestrea”, “Revista Ilustrata” (Bistrita), “Studia universitatis Babes-Bolyai”, “Tabor” (Cluj-Napoca), “Vatra” (Targu Mures), “Nord literar” (Baia Mare), “22” (Bucuresti), “Folclor literar” (Timisoara), “Atheneu” (Bacau)

Debut editorial: Universul colindei romanesti (in perspectiva unor structuri de mentalitate arhaica), Editura Saeculum I.O., Bucuresti, 1999

A obtinut mai multe premii si distinctii.

Referinte critice:

“In ceea ce priveste volumul lui Vasile Filip as spune, de la bun inceput, ca el impune publicului larg un adevar de mai multa vreme cunoscut folcloristilor, anume acela ca exagerat de modest / timidul profesor bistritean este unul dintre cei mai buni, daca nu specialistul actual numarul unu al colindei romanesti. (.) Foarte interesant in ansamblu (.), volumul lui Vasile Filip fascineaza prin frumusetea si densitatea semantica a textelor utilizate in analiza, prin subtilitatea stabilirii semnificatiilor acestora si prin patosul cu care sunt conduse demonstratiile.” (Tineri seriosi, in “Orizont”, Timisoara, nr. 12/1415, decembrie, 1999, p. 9, “Antropos”).

Otilia Hedesan

“Domnului prof. dr. Vasile V. Filip, pentru lucrarea Universul colindei romanesti () – remarcabila si profunda investigatie a mitologiei populare romanesti si sud-est europene, luminand emotionant si riguros stiintific lumea unor stravechi simboluri, inaltand in orizonturile de meritata demnitate viziunea filosofica a taranului roman.“ (Motivatia acordarii premilui Fundatiei Nationale pentru Civilizatie Rurala “Niste Tarani”, 2000)

Dinu Sararu

“Rezultat al unui laborios demers de documentatie si de reflectie, calibrat la durata a doua decenii, cartea lui Vasile V. Filip () reprezinta, in contextul cercetarii etnologice romanesti de dupa 1989, un reper valoric si, in toata puterea cuvantului, un model de abnegatie si de probitate intelectuala. O spune nu atat opinia de profan a semnatarului acestor randuri, cat - in primul rand – o afirma referintele specialistilor, precum si publicarea cartii intr-o colectie editoriala ce gazduieste numele unor Tudor Pamfile, Iordan Datcu, Elena Niculita-Voronca. () Universul colindei romanesti va fi un titlu de referinta in domeniu.” (Ianus bifrons, in “Apostof”, Cluj-Napoca, anul XI/2000, nr. 4/119, p. 19-20)

Ioan Urcan

“Asadar de la aceste structuri trebuie pornit in analiza si o incercare fericita in aceasta privinta face Vasile V. Filip in lucrarea Universul colindei romanesti (In perspectiva unor structuri de mentalitate arhaica), 1999. Este una dintre cele mai noi si mai serioase cercetari asupra colindei romanesti, care pleaca dinspre trecut (paleofolcloristica) spre prezent, si nu invers, cum se face, de cele mai multe ori, astazi. Vasile V. Filip ne avertizeaza ca pentru unii cercetatori polimorfismul acestui motiv (manastirea cu noua altare – n.n.) <<este de-a dreptul descurajant>> (p. 124). De aceea el isi axeaza analiza pe modelul mitic al manastirii in colinda romaneasca, <<modelul paradigmatic al oricarui Templu>>, care este Cosmosul”. (Manastirea cosmica in colinde, in “Convorbiri literare”, serie noua, Iasi, nr. 12/72, decembrie 2001, p. 8-9)

Clipa de noapte

Ce lungă noapte mi se pare clipa
Când ochiul tău sub pleoapă se ascunde
Si ce aproape depărtata boltă
Pe care astăzi n-o mai poti pătrunde...

Fără copaci e uneori pădurea,
Cum fără oameni uneori pământul.
Cât de adâncă poate fi fântâna
In care noi ne-am îngropat vesmântul...

Si printre stele parcă văd mai bine
Cum gânduri - păsări se întorc din vise.
Ce larg e cuibul care-mi poartă puii
Si cât de mici ferestrele închise...

M-as bucura să plouă iar cu soare
Asupra mea să dau în rădăcină,
Dar prea uscat si depărtat e cerul
Si setea mea flămândă-i de lumină...

Să-mi fii părtasă la această sete
Te-as căuta,dar nu mai stiu pe unde.
Ce lungă noapte mi se pare clipa
Când ochiul tău sub pleoapă se ascunde...

Fructul oprit

De ce m-ai lăsat să pătrund în livadă
(O, raiul acesta demult l-am râvnit)
Și nu mă lași să mușc din fructul oprit,
Care s-a copt și curând va să cadă?

Mă duci în ispită cu biblica poamă
(Ispita aceasta demult o râvnesc),
Și-n raiul acesta ce mere mai cresc
Și-s rumene toate și tainic mă cheamă.

Tu crezi că sunt lacom și fără măsură
(O, patima asta mă arde mereu),
Dar n-ai pătruns încă în sufletul meu
Să vezi ce vâltoare de flăcări îndură.

De vrei să mă pui la o grea încercare
(Demult o aștept și ce mult am dorit)
Și nu mă lași să mușc din fructul oprit,
De ce m-ai lăsat în livada ta oare?

Prea târziu

Noi doi ne vom cunoaste mai târziu,
Când îmi va fi să mă întorc în mare
Căzând din zbor, ca albatrosul care
M-a ispitit, dar n-am putut să fiu.

Mă simt sătul de traiul în pustiu
Precum pământul cel fugit din soare.
Noi doi ne vom cunoaste mai târziu,
Când îmi va fi să mă întorc în mare.

Ci ochiul meu zadarnic mai e viu -
El nu mai trece dincolo de zare.
Mă uit la tine, dară nu te stiu,
Te uiti la mine într-o grea mirare.

Noi doi ne vom cunoaste mai târziu...

ANAIS NERSESIAN

Anais Nersesian
Date personale
Născută	22 martie 1937 (84 de ani)  București, România
Cetățenie	România
Etnie	Armenii din România
Ocupație	poetă istoric scriitoare traducătoare
Activitate
Limbi	limba română
Studii	Universitatea din București
Modifică date / text

Anaïs Nersesian (n. 22 martie 1938, Cerăt, județul Dolj) este o poetă, prozatoare și traducătoare armeană din România.

A debutat în 1954 în revista „Tânărul Scriitor”. Debutul editorial a avut loc în 1973 cu volumul Cântărețul de sticlă.

După 1990 a făcut parte din colectivul redacțional al revistei Ararat.^[1]

SCRIERI[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

• Cântărețul de sticlă (versuri), 93 p., Editura Cartea Românească, 1973
• Stampe lirice (versuri), Editura Eminescu, 1975
• Sigiliul trecerii (versuri) , Editura Cartea Românească, 1978
• Balanță solară (versuri), Editura Eminescu, 1980
• Alb și negru (versuri), Editura Eminescu, 1982
• Singurătatea spectacolului, Editura Eminescu, 1983
• Bolta glisantă (versuri), Editura Cartea Românească, 1986
• Înstrăinatul solstițiu, Editura Eminescu, 1987
• Terase de apă (versuri), 99 p., Editura Eminescu, 1991, ISBN 973-22-0160-6
• Parfumul rochiei, Editura Ararat, 1994
• Cu fața la zid (versuri), 111 p., Editura Ararat, 1996, ISBN 10: 9739712789 - ISBN 13: 9789739712781
• Cântece ale trubadurilor armeni, 238 p., Editura Ararat, 1997, ISBN 973-9310-08-7
• Armenii în istorie și cultură, Editura Ararat, 2003, ISBN 973-9310-97-4
• Orașe italiene: Roma, Florența, Veneția : (25 septembrie - 24 octombrie 1971), 317 p., Editura Ararat, 2004, ISBN 9737727088, 9789737727084
• Personaje armenești din literatura română, 416 p., Editura Ararat, 2009

DISTINCȚII[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

La 21 decembrie 1997, la Biblioteca „Dudian” au fost decernate premiile U.A.R. pentru anul 1996. Laureați au fost poeta Anaïs Nersesian, pictorul Nicolae Jakobovits, doctorul Florin Exergian și scriitorul Arșag Bogdan Căuș^[2]

NERSESIAN Anais, se naste la 22 martie 1938, Bucuresti.

Poeta.

Fiica lui Petre Nersesian si a Wilmei (n. Csiky). Liceul „Gh. Lazar" din Bucuresti, terminat in .

Facultatea de Istorie a Univ. din acelasi oras (1957-l961). Redactor principal la Biblioteca Nationala din Bucuresti.

Debuteaza cu poezia Evocare in revista Tinarul scriitor (1954).

Debut editorial cu volum Cintaretul de sticla (1973), reprezentativ pentru citeva himere lirice, frumos caligrafiate.

Colaboreaza la Amfiteatru, Gazeta literara. Contemporanul etc. Alte voi.: Stampe lirice (1975), Sigiliul trecerii (1978), Balanta solara (1980), Alb si negru (1982), Singuratatea spectacolului (1983), Bolta glisanta (1986) si instrainatul solstitiu (1987).

A publicat si sub pseudonimul Anais Ner, Alia Aner, Anais Anais Nersesian Poezia lui Anais Nersesian radiografiaza, in tonalitate elegiaca, avatarurile transfigurarii si ale marilor combustii interne.

Relativa tensiune pe care o putem presimti in poezia lui Anais Nersesian vine din ceremonia lirica. Poemele sint bintuite de o adevarata obsesie a eliberarii de „intunericul fiintei", si de idealul uranian al purificarii. Ritualul jertfei, prin care poeta imagineaza purgatia fiintei, are insa iradieri blinde, fastuoase, fara exploziile neguroase ile marilor jertfe.

Procesiunea capata reprezentari gratioase, delicate, hiperboreene, nu lipsite de plasticitatea feerica a unui pastel boreal. Imagistica e liliala, vaporoasa, evanescenta:

„Tacere de albe pasari mari de omat, Din alb ma desprind si in alb iar revin. Sufletul pasarii albe strabate trupul purtindu-si lumina de crin".

Cu toata morga sacrificiala, eul poetic se scalda in frenezie, traind doar o subtila agitatie care e, in egala masura, neliniste si exaltare. Calmul purificarii sugereaza numaidecit o jertfa delicata si, in fond, decorativa. De aici tonul duios, nostalgic, invocatia blinda; de aici caracterul fantezist al procesiunii, lipsite de mari incordari ontologice. in fond, obsesia purificarii pare mai degraba o afirmare a nevoii de beatitudine, de idealitate:

„Cind ne-asezam arar pentru popas ne-nchidem in urechea unui ceas si ascultam acolo cum tresare in virful verii cea din urma floare".

Poezia lui Anais Nersesian se remarca mai ales prin capacitatea de a sugera himericul, de a inchipui o biografie fabuloasa in cadrele careia poeta aproximeaza leaganul ideal al fiintei. Migrati a prin spatii legendare ori mitologice sugereaza atit un exorcism existential, cit si o autocontemplare vo-luptuoasa in oglinzile imaginatiei:

„Calde padurile curg catre vai chemind vedenia sevelor dulci si laptoase si eu trec transparenta si nauca de tot cu povesti fluturind pe parelnice oase. Pe drumul de miere inclinat catre vis se va ivi in tropot masiva herghelie, si catre toamna ascunsa^ in fagurii cuminti ma vor purta navalnic centaurii tirzii cu piept boltit de clopot, cu crupe aramii, veniti ca o legenda din copilarie".

Poemele lui Anais Nersesian ramin, totusi, dezarticulate in substanta intima a discursului liric, fiind atinse de un decorativ fastidios si desuet. Desi se simte bine in acest decor edulcorat, o data cu Singuratatea spectacolului (1983), poeta paraseste tonul romantios si naiv pentru o retorica mai simpla si mai reflexiva, pentru o fervoare mai intensa, impregnata de inflexiuni sceptice, adesea ironice:

„Merita sa-mi ofer un bacsis nu-i asa? in buzunarele mele balcanice se gaseste oricind o bruma de gologani necesara in asemenea cazuri - poftim, imi spun, sa bei o bere imi multumesc cu deferenta si trec dintr-un buzunar intr-altul o moneda pe care e imprimata radiografia unei teste vinzatoarea de la bodega din colt intoarce suspicioasa banul pe ambele fete si-mi spune ginditoare: - asta a fost valabil acum cinci sute de ani, poate gasesti un numismat sa ti-l cumpere".

Ajunse in acest punct, care e cel mai inalt din toata lirica sa, poemele lui Anais Nersesian respira, in sfirsit, un aer aspru, purificat de involburarile idilice de altadata.

OPERA: Cintaretut de sticla, versuri. Bucuresti, 1973; Stampe lirice. Bucuresti, 1975; Sigiliul trecerii, versuri. Bucuresti, 1978; Balanta solara, poezii. Bucuresti, 1980; Alb si negru, versuri. Bucuresti, 1982; Singuratatea spectacolului, versuri. Bucuresti, 1983; Bolta glisanta, versuri, Bucuresti, 1986; instrainatul solstitiu, versuri. Bucuresti, 1987.

REFERINTE CRITICE: L. Ulici, Prima verba, I, 1975; M. Iorgulescu, Scriitori; V. Felea, in Tribuna, nr. 36, 1980; M. Iorgulescu, in Romania literara, nr. 44, 1980; G. Scurtu, in Convorbiri literare, nr. 12, 1980; Sultana Craia, in Luceafarul, nr. 34,1982; V. Felea, Aspecte ale poeziei de azi, III, 1984.

GEORGE FILIP

George Filip s-a născut la Tuzla, judetul Constanta, la 22 martie,1939. Este fiul lui Pandele si al Floarei, strănepoată a marelui poet Octavian Goga. Urmeaza scoala primara în comuna natală, iar liceul l-a continuat la Bucuresti.
Datorita atitudinii sale neagreata de „democratia romaneasca” a acelor timpuri si a propagarii genului de poezie „incomoda” a fost judecat public la Turnu Severin si arestat.
În 1977, după alti ani de privatiuni si suferinte, s-a înscris pe lista pentru drepturile omului si a cerut protectia Ambasadei americane. In urma aceste actiuni, i s-a intentat un nou proces public, care a avut loc la Tuzla.
Si-a facut debutul în România cu 4 volume pe tematici diferite.
A parasit tara la 7 ianuarie 1979. Dupa peregrinari in Austria, Germania si Franta se stabileste in Canada.
Alegand Montrealul ca oras de resedinta, poetul s-a numărat printre fondatorii Centrului Cultural Român, a fost redactor la ora de radio în limba română, redactor la revista multiculturală HUMANITAS si director cultural la Teleromânia, prima televiziune din exil, în limba română.
Carti publicate: Matematica pe degete, 1974 / Anotimpul legendelor, 1975 / Desant satiric, 1976 / Drumuri de balada, 1977 / Zei fara armuri, 1989 / Poemes sur feuilles d'erable, 1998 / Era confuziilor, 1993 / Din taine, 1999 / Diana, 2002 / '89 Poeme indoliate, 2002 / Vad lumina, 2003 / La planet plate - Poemes, 2004 / Singur impotriva destinului, 2004 / Aezii privesc, 2005 / Zilele saptamanii, 2005 / Din oglinda, 2005 / Tara din lacrima, 2006.

Doina libertății

Foaie verde libertate,
Dunarea ne striga-n singe.
Tara cu cutitu-n spate
Striga-n veac dar nu se fringe.
Din Ceahlau rasuna bucium,
Geme tara in junghere
Si de foame si de zbucium
Rabda neamul in durere.
Doina mea de libertate,
Daca-mi esti din neam si singe,
Mai romine, mai barbate,
Fii cu noi cind Tara plinge.
Tara, unde-ti sant barbatii?
Cine mi te-nstraineaza?
Prin istorie, ca fratii,
Treji, copii tai vegheaza.

Treji, copii tai vegheaza
Prin istorie ca fratii.
Cine mi te-nstraineaza
Tara...unde-ti sant barbatii?
Fii cu noi cind Tara plinge
Mai romine, mai barbate,
Daca-mi esti de-un neam si singe;
Doina mea de libertate...
Geme tar in junghere,
Din Ceahlau rasuna bucium,
Rabda neamul in durere
Si de foame si de zbucium;
Striga-n veac dar nu se fringe
Tara cu cutitu-n spate,
Dunarea ne curge-n singe:
Foaie verde libertate.

Remember

omul venise viu din război
avea o muzicuță de gură
când își vărsa plămânii în ea
eu credeam că înghite prescură

Simion moștenise doi boi
numai coarne - și-ăl de hăis și-ăl de cea
când cărau bălegarul spre vii
în jug împingea și inima mea

dar avea și-o lanternă de neamț
i-am dat pe ea un biet felinar
eram la prima excrocherie
de-atunci nu-i zic „bună ziua” măcar

timpu-a trecut - miros a bătrân
războiu-a murit prin grote de fum
oasele-mi scârțaie - încărunțesc
și lanterna-mi prinde bine acum...

Uitarea

umbra coboară din trupul de Om
și mi se face covor la picioare
calci peste ea - o scuipi - o tocești
și nu plânge că-i greu și c-o doare

o privesc cum zace sub mine
și unoeri - rar - îmi dau seama
că umbra mută mă duce-n spinare
cum mă târau cândva tata și mama

vreau s-o cinstesc - în vreo crâșmă
să ne omenim - ca acasă
dar umbra fidelă nu se clintește
stă ca un câine - sub masă

atunci m-am gândit să cobor eu la ea
dar a fugit undeva - în pământ
ne-au podidit florile și uitarea:
peste noi trecea o boare de vânt.

VIORICA ANA COZAN

0 share 0Live Aboneaza-te la newsletter Abonare Iaşi: Viorica Ana Cozan: A lăsat chimia pentru a se dedica poeziei Ieşeanca a petrecut zeci de ani în apropierea cărţilor, ca bibliotecară la Universitatea „Gh. Asachi“. Şi-a expus emoţia trăită în culisele literaturii în trei volume de poezie Viorica Ana Cozan a devenit ieşeancă prin „adopţie“. A crescut şi a absorbit spiritul munţilor şi al râurilor din apropierea Stulpicanilor Sucevei. Era o tânără ambiţioasă, energică, pasionată de literatură, care voia să se afirme. Aşa că a dat locurile natale şi lucrul la un laborator din mină pe un centru literar efervescent, Iaşiul, în urmă cu câteva zeci de ani. De-a lungul timpului, a oscilat între cifre şi metafore. Deşi a urmat un liceu cu profil real şi a fost chimist la o mină din Suceava, a păstrat în acelaşi timp legătura cu literatura, cu versurile publicate încă din adolescenţă. „Mi-a plăcut chimia organică, dar visul meu era să ajung departe, să scriu“, explică poeta. În 1970 era deja în Bucureşti, unde studia biblioteconomia. Nu cursurile o cuceriseră în primul rând, cât oraşul cu ai săi poeţi, prozatori, actori. „Mergeau cu toţii cu vrafuri de foi în mână. Erau tineri, boemi, creativi şi îmi plăcea lumea asta. Îmi plăcea sentimentul că fac parte din ea“, mai spune Viorica Cozan. Nu mică i-a fost mirarea să-l zărească pe Tudor Arghezi, într-o staţie de autobuz. Întoarcerea la Iaşi a fost întreruptă  de o repartizare în comuna Focuri, unde l-a cunoscut pe cel care avea să-i fie soţ, prieten şi critic, Vasile Neculau. Locuri diferite, o singură pasiune Viaţa a tot dus-o dintr-un loc în altul, în domenii diferite. De la cenacluri litarare cu mari oameni de litere, până în curtea de la ţară. A fost inclusiv inspector de personal la Universitatea „Asachi“, apoi bibliotecar la secţiile de Mecanică ,Chimie, locuri în care se bucura să fie, deşi cărţile tehnice nu erau pe gustul ei. Nici maternitatea, nici lipsa confortului nu i-au alungat inspiraţia: „Scriam şi noaptea. Fetele erau mici, dar mă făceau fericită“. Viorica Ana Cozan se poate lăuda cu trei volume publicate şi cu recomandările unor personalităţi, precum poetul Cezar Ivănescu şi profesorul Constantin Ciopraga. La început a fost „Întâlnire cu mine“ (1982), publicat la editura Junimea, urmat de „Privilegiul surâsului“ (1987) şi „Durata surâsului“ (1997). Creaţiile sale, de reverii, de doine, de căutare, de magie au primit doar reacţii pozitive. Luna trecută a fost pensionată de la bibliotecă: „Mă retrag la casa de la Stulpicani pentru a lucra la viitorul volum. Locul mă va ajuta să gândesc limpede. Nu părăsesc Iaşiul, îl iubesc prea mult, doar mă refugiez pentru a crea”. Ce vă motivează să scrieţi poezii? V. C.: De fiecare dată când am scris o poezie pe care o simţeam bună, aveam un sentiment aproape fizic de fericire, un fior. Lansarea celui de-al doilea volum, „Durata surâsului“, a fost cu adevărat sublimă.   Ce vă propuneţi pentru următorul volum? V. C.: Toată viaţa m-am jucat cu poezia. Sau s-a jucat ea cu mine. De această dată mă ofer să îi fac jocul. Am o datorie de onorat faţă de ea, faţă de mine şi, nu în ultimul rând, faţă de cei care au crezut în reveriile mele. Profil Născută 1949, în comuna Stulpicani, judeţul Suceava Educaţie Şcoala Postliceală de Biblioteconomie, Bucureşti Experienţă a fost chimist la mina de la Tarniţa, din Suceava, bibliotecară la Dolheşti, la Focuri şi mai târziu la secţiile de Mecanică, respectiv Chimie ale Universităţii „Gheorghe Asachi“ Familie este văduvă şi are două fiice Ce-i place Admiră omul şi natura în toate formele sale. Iubeşte, evident, poezia. „Îmi plac deopotrivă piatra de pe pământ spaniol, valurile Mării Negre sau ploaia“.   Ce nu-i place Dacă omul e pe lista preferinţelor, atunci când se comportă nefiresc cade în dizgraţie. „Nu-mi plac manifestările care sunt împotriva firii umane“.Întrebări şi răspunsuri

Citeste mai mult: /adevarul.ro/locale/iasi/iasi-viorica-ana-cozan-lasat-chimia-dedica-poeziei-1_50ad28c37c42d5a6638fcf1c/index.html

COZAN Viorica Ana, n. 22 martie 1949, Stulpicani,

jud. Suceava. Poetă. Studii gimnaziale la Şcoala

generală Stulpicani (1956-1964), Liceul umanistic

Stulpicani (1964-1967), Şcoala postliceală de

biblioteconomie din Bucureşti (1970-1972), specialitatea

bibliotecar secundar. Preparator CTC la Mina Leşu

Ursului, Suceava (1967-1968), bibliotecar în comuna

Doineşti, Iaşi (1968-1970), bibliotecar în comuna Focuri,

Iaşi (1972-1975), bibliotecar la Biblioteca Universităţii Tehnice Gh.

Asachi, Iaşi (din 1975). Debutează cu versuri în Zori noi (Suceava) în anul

1966, publică în Iaşul literar, Convorbiri literare, Cronica, Luceafărul,

România literară, Opinia etc. Autoare a volumelor de poezii Întâlnirea cu

mine (1982), Privilegiul surâsului (1987), Durata surâsului (Iaşi,

Demiurg, 1997). „Viorica Ana Cozan este o poetă autentică [...]. Scrie întrun fin contrapunct, are o notă personală puternic vibrantă” (Cezar

Ivănescu). „Durata surâsului. Iată un titlu racordând temporalul şi viziunea

tandră! În acest al treilea grupaj de versuri sub semnătura Viorica Ana

Cozan, partiturile definitorii, unele remarcabile, introduc în spaţii magice –