3. /11 APRILIE 2022 - RELIGIE ORTODOXĂ

+) Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica (1787 -1868), episcopul Râmnicului; 

Sf. Sfințit Mc. Antipa, Episcopul Pergamului

+) Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica (1787 -1868), episcopul Râmnicului

Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica, Episcopul Râmnicului - 11 aprilie

Credincioșii simt întotdeauna apropierea sfinților. Relația cu sfântul ocrotitor sau cu alți sfinți la care are cineva evlavie este mai apropiată. Cu atât mai mult, este firesc, să avem o evlavie deosebită pentru sfinții neamului nostru. Sfântul Calinic de la Cernica este unul dintre ei, un sfânt cinstit și iubit în întreaga țară.

Sfântul Calinic s-a născut în 1787 în București, într-o familie foarte evlavioasă. Cultivând dragostea de Dumnezeu și de Biserică învățată în familie Constantin, viitorul monah Calinic, intră în viața monahală la Mânăstirea Cernica în anul 1807, iar pentru viața sa îmbunătățită este tuns în scurt timp în monahism, hirotonit diacon și apoi preot.

Între frații și părinții Mânăstirii Cernica Calinic era cunoscut ca un aspru postitor și nevoitor, un monah care respecta rânduiala zilnică de rugăciune cu sfințenie. Într-atât de mult iubea nevoința postului încât a avut și ispite de pe urma cărora a învățat echilibrul și moderația.

În anul 1815 a fost hirotesit duhovnic al mânăstirii Cernica. A devenit cu timpul un duhovnic foarte căutat de către monahi și mireni deopotrivă.

La 14 decembrie, 1818, Sfântul Calinic a fost ales stareț al Mânăstirii Cernica, având doar 30 de ani. Pentru sfințenia vieții lui și pentru faptul că a avut o grijă deosebită pentru bunăstarea mânăstirii, la 9 aprilie, 1820, a fost hirotesit arhimandrit. A păstorit obștea monahală de la Cernica timp de 32 de ani.

Autoritatea sa duhovnicească a depășit granițele mânăstirii, el devenind povățuitor duhovnicesc a mai multor mânăstiri importante precum Pasărea, Snagov, Căldărușani, Ciorogârla și Poiana Mărului.

Mânăstirea Cernica a devenit un centru de spiritualitate, iar obștea mânăstirii a ajuns la peste 350 de monahi.

În 14 septembrie 1850, Sfântul Calinic a fost ales episcop pentru Râmnicu-Vâlcea. Nu a dorit această demnitate însă, după cum a spus, „n-a putut strica hatârul iubitului său fiu duhovnicesc, Barbu Dimitrie Știrbei, domnul Țării Românești și s-a supus la voia obșteștii Adunări…” S-a despărțit greu de mânăstirea și de monahii săi. A răspuns după putere nevoilor spirituale ale eparhiei pe care a păstorit-o, a fortificat și în acea zonă viața spirituală a mânăstirilor și a parohiilor.

Sfântului Ierarh Calinic a fost canonizat la 20 octombrie, 1955 în timpul Patriarhului Justinian, iar astăzi este ziua prăznuirii sale.

Model de viață sfântă, de nevoință, înțelept părinte duhovnicesc și făcător de minuni, Sfântul Calinic este pentru toți creștinii o binecuvântare.

Testamentul Sfantului Calinic de la Cernica

Mareste imaginea.

Pe 11 aprilie, Biserica Ortodoxă Română îl pomeneste pe Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica. Născut în București pe 7 octombrie 1787, Sfântul Calinic intră la vârsta de 20 de ani în obștea Mănăstirii Cernica. În anul 1818, la numai 30 de ani, Sfântul Calinic a fost ales stareț al Mănăstirii Cernica. In anul 1850 a fost ales episcop al Ramnicului. Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l-a canonizat în toamna anului 1955.

In numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin.

Eu, smerit arhiereu Calinic, Episcopul Râmnicului Noului Severin, auzind glasul Domnului ce zice în Sfânta Evanghelie: Fiţi gata, că în ceasul care nu gândiţi Fiul Omului va veni, seara sau la miezul nopţii, sau la cântatul cocoşilor, sau dimineaţa. Ca nu cumva venind fără de veste, să vă afle dormind (Lc. 12, 40).

Acest glas al lui Dumnezeu auzind şi temându-mă, fiind cu totul cuprins de neputinţe şi bătrâneţe şi din zi în zi slăbind cu trupul, aşteptând în toată vremea acel ceas zis de Domnul, ceasul morţii, după putere înainte găsindu-mă spre ieşirea dintru această vremelnică viaţă, am gândit să scriu această duhovnicească a mea înştiinţare şi diată, ca să fac cunoscut fiecăruia ce ar voi, după sfârşitul meu, să cerce averile chiliei mele. Ca adică să nu se ostenească în zadar, nici să cerceteze pe cei ce au slujit mie pentru Dumnezeu, ca să afle bogăţia mea sau comoara pe care din tinereţe o am adunat.

Pentru că de când am îmbrăcat sfântul şi îngeresc cin monahicesc, în Sfânta Mănăstire Cernica, la anul al 19-lea al vieţii mele -1808, noiembrie, 12 - şi m-am făgăduit lui Dumnezeu ca să am vieţuirea cea de bunăvoie, dintru acea vreme până la apropierea de mormânt, n-am câştigat averi sau mişelii, ci numai sfinte cărţi! N-am adunat aur şi argint; n-am voit să am nici haine de prisos, nici orice fel de lucruri, ci numai cele singure de nevoie trupului.

Că necâştigarea cea călugărească cu duhul şi cu lucrul, după putinţă m-am sârguit a păzi, neîngrijind de sine-mi, şi punându-mi toată nădejdea spre Purtarea de grijă a lui Dumnezeu, care niciodată nu m-a lăsat. Iar darurile cele ce le primeam de la făcătorii mei de bine şi veniturile cele de la dregătorii, pe acelea le-am cheltuit la ale mele nevoi şi ale mănăstirii trebuinţe, cât am fost arhimandrit.

Asemenea şi arhiereu fiind, n-am adunat veniturile, ci le-am cheltuit la trebuinţele mele şi nevoile celor lipsiţi fraţi în Hristos şi unde Dumnezeu mi-au poruncit, şi la înnoirea Episcopiei, fiind cu totul în dărăpănare.

Drept aceea, nimeni să nu se ostenească după moartea mea cercând sau iscodind orice fel de adunare a chiliei mele, că eu nici de îngropare, nici de pomenire nu las ceva. Ci cu sărăcia cea călugărească, mai mare la sfârşit, ca să se arate că lui Dumnezeu cred. Că mai primit îi voi fi lui Dumnezeu de nu va rămâne după moartea mea nici un ban, decât de s-ar împărţi cea mai multă strânsoare după mine. Şi dacă n-ar voi nimeni, ca pe mine, cel atât de sărac, să mă dea obişnuitei îngropări, apoi mă rog acelora care îşi aduc aminte de moartea lor, să-mi târască păcătosul meu trup la oricare biserică săracă şi acolo lângă trupuri să-l îngroape. Iar dacă voirea stâpânitorilor ar porunci să mă îngroape după obicei, apoi mă rog iubitorilor de Hristos îngropători, fiind în eparhie, să mă îngroape în Episcopie, lângă biserica cea din nou făcută. Iar fiindu-mi săvârşirea afară de eparhie, să mă îngroape în Sfânta Mănăstire Cernica, lângă biserica cea nouă de noi zidită, unde ne-ain călugărit şi mult ne-am ostenit din tinereţe la bătrâneţe.

Deci, dacă cel ce va voi ca fără de bani să-mi pomenească păcătosul meu suflet la rugăciunile sale, pentru Dumnezeu, unul ca acela şi singur să fie pomenit întru împărăţia cerului. Iar cel ce va avea trebuinţă de plată pentru pomenire, mă rog să nu mă pomenească pe mine, cel atâta de sărac, cel ce cu nimic nu mi-am lăsat de pomenire. Iar Milostivul Dumnezeu să fie milostiv tuturor şi mie, păcătosul, în veci. Amin.

Aceasta este diata şi duhovnicească a mea scrisoare, aceasta este înştiinţarea de averea mea. Iar necre-zând cineva aceasta şi ar începe cu iscodire a cerca aur şi argint, măcar şi mult de s-ar osteni, nimic nu va afla. Iar Milostivul Dumnezeu va judeca. Amin."

Anul 1860, s-a scris de noi,
smeritul Arhiereu CALINIC,
Episcopul Râmnicului, Noul Severin

Sf. Sfințit Mc. Antipa, Episcopul Pergamului

Sfântul Antipa, isprăvindu-și rugăciunea, și-a dat duhul în mâinile lui Dumnezeu, adormind cu somn dulce și s-a suit la cer, fiind împodobit cu slăvită cunună mucenicească.

În zilele Apostolilor și pe vremea împărăției lui Domițian, s-a pornit mare prigoană asupra creștinilor, încât prin toată lumea se trimitea la domni și la stăpânitori scrisori de la împăratul, ca să se supună creștinii poruncilor împărătești și să primească credința cea rea a nebuniei idolilor și să cinstească capiștile idolești cu toată rânduiala. Atunci s-a arătat mulțime de credincioși și de mucenici, care fără de frică mărturiseau Cuvântul lui Dumnezeu, pretutindeni nevoindu-se pentru Hristos Mântuitorul.

Atunci și marele stâlp al credinței, temelia adevărului creștinătății și propovăduitorul Dumnezeirii Celei mai înainte de veci, a Unuia Născut Fiul lui Dumnezeu, Sfântul Ioan Evanghelistul, preaalesul Apostol, a fost surghiunit în insula Patmos, unde i s-a arătat Domnul în descoperire, între cele șapte sfeșnice, poruncindu-i să scrie către cei șapte îngeri, adică episcopi ai celor șapte biserici ale Asiei, care întăresc adunările mucenicilor.

Acolo, prin gura Domnului, s-a pomenit acest arhiereu Antipa, astfel: „Antipa mărturisitorul Meu cel credincios a fost ucis între voi, între care petrece satana”. Căci Sfântul Antipa a fost episcop al bisericii Pergamului. Și dintr-acele cuvinte care s-au scris pentru dânsul în descoperirea lui Ioan, este arătat în ce fel a fost Antipa, credinciosul mărturisitor al lui Hristos și în ce fel au fost locuitorii Pergamului, având sataniceasca petrecere între ei. Iar în mijlocul lor, Sfântul Antipa, era ca o lumină în întuneric, ca un trandafir în mijlocul spinilor, ca niște aur în mijlocul noroiului, sau mai bine să zicem în mijlocul cuptorului de foc, după cum este scris, ca aurul cel lămurit în ulcea. Acolo nici legea firii nu se păzea, nici nu era judecata lucrurilor, ci fiecare lucra pentru sine; și pe cât cineva putea, pe atât năpăstuia pe alții. Fiecăruia i se părea că este viteaz, bun și drept, dacă biruia pe cineva din creștini, sau îl pierdea de pe pământul celor vii. Acolo, fiind creștineasca adunare, erau creștinii în mare chinuire și tulburare din pricina acelor necredincioși.

Atunci fericitul Antipa, bărbatul cel ales, cel neclintit în credință și statornic în viața îmbunătățită, deloc nu se tulbura, ci ca și cum ar fi fost schimbat într-o fire îngerească din cea omenească, stătea împotriva potrivnicilor, netemându-se de nimic. Chiar ieșea adeseori în popor, neavând nici o grijă de îngrozirea muncitorilor; apoi strălucea ca o rază prin mijlocul lor și cu lumina credinței celei curate și drepte izgonea întunericul rătăcirii și al închinării idolilor. Pentru aceasta, diavolii cei crezuți de elini, a fi zei, toți au fugit de acolo și nici unul dintre aceia nu îndrăznea să mai rămână în acea cetate a Pergamului, în care viețuia Sfântul Antipa. Deci, diavolii se arătau în vis slujitorilor lor, zicându-le: „Nici din jertfele voastre nu gustăm, nici mirosim aburii și fumul jertfelor, de vreme ce suntem izgoniți de Antipa, mai marele creștinilor”.

Atunci, mulțimea elinilor mâniindu-se, s-au pornit asupra lui Antipa și, prinzându-l, îl trăgeau la locul unde se obișnuia a se aduce necuratele lor jertfe. Și a zis ighemonul către dânsul: „Au tu ești Antipa, care nu asculți poruncile împărătești și pe alții îi înveți să nu asculte? Jertfele cele făcute de noi zeilor atât le tulburi, încât pe nici unul din zei nu-l lași să se sature de grăsime? De aceea, toți zeii, lăsând cetatea, s-au dus și ne este frică, să nu năvălească vreo mare primejdie asupra cetății, de vreme ce ei nu voiesc s-o mai păzească. Destul îți este până astăzi îndeletnicirea în creștineasca vrăjitorie. Pocăiește-te de acum și la legile noastre supune-te; ca zeii care stăpânesc această preafrumoasă cetate, să aibă grijă de noi și să nu înceteze a ne păzi. Iar de nu vei face aceasta și de nu vei voi să te lepezi de credința ta, și cinstirea zeilor noștri de o vei defăima, apoi după legea romanilor, te vei munci cu vrednice pedepsiri”.

Sfântul Antipa a răspuns: „Aceasta s-o știi, o, ighemoane, că sunt creștin, iar împărăteștii porunci, celei nebune și păgânești, niciodată nu voiesc să mă supun. Dar, de vreme ce împotriva cuvintelor tale se cuvine a da răspuns cuviincios, îți răspund astfel: Dacă zeii voștri, cărora vă închinați, sunt izgoniți de un om muritor, și dacă aceia pe care îi socotiți că vă sunt apărători și pentru voi izbânditori, caută de la voi ajutor, de aici puteți cu ușurință să vă cunoașteți rătăcirea. Căci dacă, celor ce li se face vreun rău, nu pot să se răzbune, și singuri mărturisesc că de un om sunt biruiți, apoi cum vor putea, pe tot neamul omenesc sau vreo cetate, s-o izbăvească? Aceasta socotind și cunoscând, sunteți datori măcar acum să vă depărtați din pierzătoarea voastră rătăcire și să credeți în Hristos, Care S-a pogorât din cer ca să mântuiască neamul omenesc. Acela cu adevărat la sfârșitul veacurilor va veni să judece pe toți și să răsplătească fiecăruia după lucrurile lui, ori cu cinste, ori cu osândă”.

Astfel răspunzând Sfântul Antipa cu bunăânțelegere, ighemonul a început a zice așa: „Voi vă supuneți legilor celor noi și rânduielilor celor aflate de voi, defăimând buna cinstire cea veche, pe care din început am primit-o de la strămoșii noștri și ca o moștenire de la dânșii a ajuns până la noi, adică cinstirea de zei. Deci, urmând obiceiurilor strămoșilor noștri, nu este bine a ne îndepărta de dânșii; căci cele vechi sunt mai bune decât cele noi, sunt mai adevărate și mai vrednice decât acelea și care cu vechimea vremii sunt întărite. De aceea ești dator și tu a-ți schimba credința, ca să nu urmezi acelui Om, care S-a arătat nu cu multă vreme mai înainte de tine și care a tulburat viața omenească prin farmece și a fost răstignit pe vremea lui Pilat. Deci, supune-te poruncilor împărătești, ca împreună cu noi să petreci fără primejdie, pentru că la tot lucrul ne vei avea ajutători, ca pe niște fii iubiți ai tăi. Căci bătrânețile tale sunt vrednice de toată cinstea și meriți să te iubim ca pe un tată”.

La acestea, Sfântul Antipa a răspuns: „Chiar de vei astupa urechile mele cu dovezi fără de număr, eu nu voi fi atât de nebun și fără minte, după ce am ajuns la bătrânețile cele mai de pe urmă și de moarte m-am apropiat, să-mi schimb credința pentru această ticăloasă și necinstită viață și să mă depărtez de mărturisirea credinței celei adevărate. Deci, nu-mi amăgi mintea, care întotdeauna se îndeletnicește cu citirea dumnezeieștilor cărți; căci din început n-a fost nici un zeu de-ai voștri, ci mai pe urmă s-au arătat și nici un bine n-au făcut, nici un folos de la ei nu ne-a venit. Ci singuri, fiind oameni necurați, s-au făcut pricinuitori de viață rea altor oameni iubitori de desfătări. Pentru ce nu urmați celor ce au voit să se suie la cer, care nu se rușinau a se amesteca cu ale lor surori? Pentru aceea a și venit potopul, care a pierdut neamul lor, de vreme ce pe căile cele drepte și credincioase n-au voit să umble. Iar dacă și voi veți voi să urmați fărădelegilor pentru vechimea lor, apoi nu cu apă, ci cu focul cel veșnic veți fi pedepsiți și de viermii cei neadormiți veți fi mâncați, de nu vă veți pocăi”.

Acestea și multe altele grăind bărbatul cel sfânt, l-au răpit oamenii cei păgâni și l-au dus la capiștea Artemidei, unde era un bou de aramă, pe care arzându-l, l-au aruncat pe mucenic peste el. Dar el însemnându-se cu semnul Crucii, se ruga din mijlocul focului către Dumnezeu, strigând: „Dumnezeule, Cel ce ne-ai arătat Taina cea din veac ascunsă, pe Domnul nostru Iisus Hristos, prin care și sfaturile Tale cele neștiute ni le-ai descoperit, îți mulțumesc de toate bunătățile Tale, că ne mântuiești pe noi cei ce nădăjduim spre Tine și m-ai învrednicit în ceasul acesta, să fiu vrednic să mă scriu în numărul sfinților mucenici, care au pătimit pentru numele Tău cel Sfânt. Primește duhul meu când va ieși din viața aceasta și-mi dă parte ca să aflu doar la Tine parte și la Unul Născut Fiul Tău și nu numai pe mine, dar și pe cei ce vor fi după mine, să-i faci părtași milei Tale, ca de toți să se slăvească numele Tău cel Sfânt, în veci. Amin”.

Acestea și alte asemenea zicând Sfântul Antipa, s-a rugat multă vreme, chinuindu-se pe boul cel roșit de foc. După aceea s-a rugat pentru cei care îi vor face pomenire să fie feriți de patimi și de alte boli, de nesuferita durere a dinților, cum și pentru lăsarea păcatelor, ca să dobândească milă la judecata care va să fie pentru toată lumea. Isprăvindu-și rugăciunea și-a dat duhul în mâinile lui Dumnezeu, adormind cu somn dulce și s-a suit la cer, fiind împodobit cu slăvită cunună mucenicească. Apoi niște bărbați binecredincioși, luând sfintele lui moaște, le-au pus cu cinste în aceeași cetate a Pergamului. Și a izvorât dintr-însele mir, care tămăduia toate bolile omenești, întru slava lui Hristos Dumnezeul nostru, Cel slăvit împreună cu Tatăl și cu Sfântul Duh în veci. Amin.