3. /8 APRILIE 2022 - RELIGIE ORTODOXĂ

Sf Ap Irodion, Agav, Ruf, Flegon, Asincrir și Ermis;

 Sf Ier Celestin, episcopul Romei; 

Denia Acatistului Bunei Vestiri

Sf Ap Irodion, Agav, Ruf, Flegon, Asincrir și Ermis; Sf Ier Celestin, episcopul Romei

În această lună, în ziua a opta, pomenirea sfinţilor apostoli din cei şaptezeci: Irodion, Agav, Ruf, Flegon, Asincrit şi Ermis.

Dintre aceşti sfinţi apostoli, Irodion, de care pomeneşte marele apostol Pavel, a slujit tuturor sfinţilor apostoli. După acestea a fost hirotonit de dânşii preot, apoi episcop al cetăţii Neon Patron, şi învăţând pe mulţi păgâni şi întorcându-i la credinţa lui Hristos, fiind zavistuit de iudei, a pătimit multe. Că mergând la dânsul închinătorii la idoli, întâi l-au bătut foarte rău, şi i-au zdrobit gura cu pietre, apoi zdrobindu-i capul cu lemne, pe urmă l-au junghiat cu cuţitul.

Iar Agav, care a luat brâul sfântului Pavel, şi şi-a legat mâinile şi picioarele, atunci aşa a proorocit, zicând: acestea zice Duhul cel Sfânt: "Pe omul al cărui brâu este acesta, aşa îl vor lega în Ierusalim iudeii, şi-l vor bate cu răni, ceea ce s-a şi întâmplat, că nu numai l-au legat, ci au ispitit a-l şi omorî. Şi după aceea acest Agav a propovăduit în partea lumii ce i-a venit.

Iar Ruf, de care pomeneşte şi apostolul în Epistola către Romani, a fost făcut episcop cetăţii Tebei, care este în Grecia.

Asemenea Flegon şi ceilalţi propovăduiau pretutindenea în lume Evanghelia şi întorceau pe necredincioşi la credinţa cea adevărată. Aceştia dar fiind pedepsiţi în multe feluri, toţi întru o zi omorâţi de iudei şi de păgâni, întru Domnul s-au săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Celestin papă al Romei.

Acest sfânt era pe vremea lui Teodosie cel Tânăr în Biserica Romei celei vechi, bine sporind cu viaţa şi cu cuvântul. Prin care s-a învrednicit şi de scaunul arhieresc, mutându-se din viaţă papa Zosima. Deci acest Celestin, zicând şi făcând toate pentru Tradiţiile apostoleşti şi părinteşti, a caterisit pe răucredinciosul Nestorie, mustrându-l prin epistolă şi lepădând hulele lui cele urâte împotriva lui Dumnezeu şi făcându-se împreună-lucrător cu fericitul Chiril, la caterisirea aceluia, şi multe alte isprăvi lucrând vrednice de cuvânt şi de pomenire, s-a ridicat cu pace din cele de aici, şi s-a mutat la viaţa cea neîmbătrânitoare şi fericită.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Viața Sf Ier Celestin, episcop al Romei

f. Celestin al Romei
Date personale
Naștere	?
Mutare la Domnul (†)	26 iulie 432
Localizare	Roma
Naționalitate	roman
Date cult
Tip	Ierarh
Data canonizării
Prăznuire la data de	8 aprilie
Recunoaștere	pan-ortodoxă
Biserici patronate

Cel întru sfinți părintele nostru Celestin al Romei a fost Episcop al Romei (Papă) între anii 422 și 432. În timpul păstoririi sale, papa Celestin a fost un important și puternic apărător al credinței ortodoxe în fața ereziei nestoriene.

Pomenirea lui în Bisericile răsăritene se face la 8 aprilie, iar în Bisericile apusene la 6 aprilie.

VIAȚA

Celestin s-a născut la Roma^[1] (sau, după alte surse, în provincia Campania din sudul Italiei de astăzi^[2]), dar nu se cunoaște nimic din istoria tinereții sale, excepție făcând numele tatălui său: Priscus^[3]. Se spune că ar fi trăit un timp la Milano, pe lângă Sf. Ambrozie, unde a primit o foarte bună educație și s-a făcut cunoscut printr-o bună cunoaștere a Sfintei Scripturi și a chestiunilor teologice. Prima relatare certă despre el este menționarea sa într-un document al Papei Inocențiu I, în anul 416, în care se vorbește despre diaconul Celestin. S-a păstrat și o scrisoare pe care i-a trimis-o în 418 Sf. Augustin, scrisă într-un limbaj foarte respectuos.^[1]

Viața sa virtuoasă și autoritatea sa ca teolog i-au adus stima și dragostea clerului și a poporului credincios. După moartea Sfântului Bonifaciu, Celestin a fost ales episcop al Romei, succedându-i acestuia la 10 septembrie 422.

Datorită faptului că era prieten cu Sf. Augustin, episcopul Hiponei, i-a fost mai ușor decât predecesorului său să rezolve problemele spinoase care apăruseră între Biserica Romei și Biserica din Africa (provincia romană din nordul Africii). Aceste probleme proveneau din faptul că unii preoți adepți ai ereziei pelagiene, destituiți de episcopii din Afica, făcuseră apel la Roma, mai exact la predecesorii Sf. Celestin: Zosimus (417-418) și Bonifaciu I (418-422), și avuseseră câștig de cauză. Prin aceasta se încălca jurisdicția Bisericii din Africa. Celestin a reafirmat autonomia Bisericii din Africa în chestiuni disciplinare, dar a menținut primatul Romei în chestiuni de dogmă.^[2]

Sf. Celestin a rămas în Istoria Bisericii în principal pentru combaterea ereziei nestoriene, care a fost condamnată definitiv la Sinodul III Ecumenic de la Efes (431).

De asemenea, el a luptat și împotriva pelagianismului care se răspândise în apusul Europei. Astfel, în anul 429 Sf. Celestin i-a trimis pe episcopii Gherman de Auxerre și Lup de Troyes în Britania şi pe Sf. Paladie în Irlanda ca episcopi misionari şi pentru combaterea ereziei pelagiene. În timp ce se afla în Britania, Gherman de Auxerre, un fost ofiţer de carieră, după ce şi-a botezat trupele, le-a condus spre victoria obținută împotriva armatei picţilor şi saxonilor cântând „Aleluia”. Un an mai târziu (în 432). Sf. Patrichie s-a întors în Irlanda unde și-a început munca de misionar.

După ce a aflat de moartea prietenului său, Sf. Augustin episcopul Hiponei (în anul 430), Celestin a trimis o amplă scrisoare către toți episcopii din Galia în care reamintea sfințenia, înțelepciunea și zelul sfântului Augustin, în același timp interzicând atacurile împotriva acestuia, atacuri care începuseră să apară din partea „semipelagienilor” încurajați de atitudinea Sf. Ioan Casian în această problemă.^[1]

Până la sfârșitul vieții sale Sf. Celestin a continuat să proclame credința cea adevărată despre Iisus Hristos - Dumnezeu și Om. A murit la 26 iulie 432^[1] și a fost înmormântat în cimitirul Priscilla din Roma.^[2]

SF. CELESTIN ȘI SINODUL III ECUMENIC

În timpul episcopatului său, în Orient s-a dezvoltat nestorianismul - o erezie hristologică apărută ca o încercare de a explica raţional şi de a înţelege încarnarea Logosului divin, cea de-a doua persoană a Sfintei Treimi, Omul Iisus Hristos. Nestorianismul susținea că cele două firi ale Mântuitorului (divină şi umană) sunt separate şi sunt două persoane: omul Iisus Hristos şi Logosul divin. De aceea, nestorienii respingeau terminologia „Dumnezeu a suferit” sau „Dumnezeu a fost răstignit”, pentru că ei credeau că doar omul Iisus Hristos a suferit. Mai mult, ei respingeau termenul Theotokos („Născătoare de Dumnezeu”) dat Fecioarei Maria, utilizând în schimb termenul Christotokos („Născătoare de Hristos”).

În anul 428, Nestorie, ajuns patriarh al Constantinopolului, a luat poziție împotriva titulaturii de „Născătoare de Dumnezeu” acordată Fecioarei Maria, preferând-o pe ce de „Mamă a lui Hristos”. Oponentul său principal în timpul dezbaterile hristologice a fost Sf. Chiril al Alexandriei, Patriarhul Alexandriei. Sf. Chiril i-a semnalat acest fapt lui Celestin, care, la un sinod local ținut la Roma în anul 430, a denunțat erezia nestoriană și l-a condamnat pe Nestorie ca eretic. După acest sinod, sfântul Celestin i-a scris o scrisoare sfântului Chiril al Alexandriei (prăznuit la 18 ianuarie), spunând că dacă Nestorie nu renunță la învățătura sa în maximum zece zile, atunci el ar trebui depus și excomunicat. De asemenea, Sf. Celestin a trimis scrisori și altor Biserici, la Constantinopol și la Antiohia, în care a demascat și denunțat erezia nestoriană.

Dar împăratul bizantin de atunci, Teodosie al II-lea, a declarat că și el gândea la fel ca Nestorie, fiind susținut și de patriarhul Ioan I al Antiohiei. Poziția sa era însă ponderată de sora sa, Sf. Pulcheria, care era o creştină pioasă și care s-a opus cu hotărâre învăţăturilor eretice ale lui Nestorie. Cu orice ocazie în care Teodosie înclina să îl sprijine pe Nestorie, Pulcheria, care îl sprijinea pe Chiril al Alexandriei, îşi reafirma influenţa asupra fratelui ei ţinându-l departe de nestorianism. Aceste controverse au dus în cele din urmă la convocarea celui de-al III-lea Sinodul Ecumenic, care s-a ţinut la Efes, în Asia Mică, în anul 431.

La acest sinod au fost prezenți aproximativ 200 de episcopi; lucrările sale au început însă în grabă, înainte ca episcopii din Apus să poată ajunge. Atmosfera sinodului a fost tensionată, cu multe conflicte interne, intrigi și acuze reciproce. În această dispută dintre şcoala antiohiană (reprezentată de Nestorie și de Ioan I al Antiohiei) şi cea alexandrină (reprezentată de Sf. Chiril al Alexandriei) trimișii papei Celestin l-au susţinut pe Sf. Chiril (conform tradiției, Episcopii Romei nu luau parte în persoană la lucrările Sinoadelor Ecumenice, ci prin intermediul unor episcopi reprezentanți). În final, Sinodul a denunțat învățăturile Patriarhului Nestorie ca fiind greșite. Sinodul a stabilit că Hristos era o singură Persoană (şi nu două persoane): Dumnezeu adevărat și Om adevărat, având un singur trup și un suflet rațional. Astfel, Maica Domnului trebuie numită Theotokos („Născătoare de Dumnezeu”), pentru că a dat naștere nu doar unui om, ci lui Dumnezeu întrupat. Sinodul a declarat că textul Crezului niceo-constantinopolitan era complet și a interzis orice modificare ulterioară a acesteia. În plus, a mai condamnat și pelagianismul. Nestorie a fost îndepărtat din scaunul patriarhal la data de 22 iunie 431 şi catalogat drept eretic.

Denia Acatistului Bunei Vestiri

Rânduiala:

Cantari-la-imnul-acatist: Bucura-te Mireasa, pururea Fecioara! si Aliluia dupa Petru Berechet.

Vineri seara, Denie. La Utrenie, paracliserul toacă în ceasul al patru­lea din noapte (orele 22.00, iar în practică, orele 18.00-19.00), pentru slujba de rugăciune a Acatistului. Şi adunându-ne în biserică, preotul dă binecu­vântarea după obicei; rugăciunile începătoare. Apoi Veniţi să ne închinăm… (de trei ori), cei doi Psalmi, 19 şi 20, timp în care preotul cădeşte toată bise­rica şi pe fraţi, iar citeţul sfârşind Tatăl nostru…şi preotul ajungând în mijlocul bisericii, zice Ecfonisul: Că a Ta este împărăţia…Citeţul zice obişnuitele tropare, iar preotul continuă cădirea, intrând în Sfântul Altar, spunând apoi Ectenia, cu Ecfonisul: Ca milostiv şi iubitor de oameni…Apoi cei şase psalmi după rânduială. La Dumnezeu este Domnul…,pe glasul al 8- lea, se cântă Troparul: Porunca cea cu taină… (de două ori), al Acatistu­lui, apoi Catisma a XVI-a şi Ectenia mică.

Se cântă Condacul Acatistului, în mijlocul bisericii, cu cântare dulce şi rar şi cu glas mare: Apărătoare Doamnă, pentru biruinţă…, la care preotul cădeşte, mergându-i înainte diaconul cu lumânarea aprinsă, sfintele icoane, pe cel mai mare, pe fraţi şi toată biserica, după rânduială. La celelalte cântări, cădeşte doar pe cel mai mare şi stranele. Şi se citesc şase Icoase şi Condace, iar la citirea lor nu sestă jos. Iar Icoasele şi Condacele sunt în număr de 24 şi le zice preotul înaintea sfintei icoane a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu.

Icosul în­tâi: Îngerul cel mai întâi stătător… şi celelalte, şi la sfârşitul lor Conda­cul, care se cântă mai repede: Apărătoare Doamnă… Se citeşte din cuvin­tele Acatistului în două stări şi Catisma a XVII-a, Fericiţi cei fără de pri­hana… După Catisma a I-a, Ectenia mică şi iarăşi se cântă Condacul: Apărătoare Doamnă…, şi pe urmă se pun celelalte şase Icoase şi Condace, Icosul al patrulea: Auzit-au păstorii…şi celelalte. Iarăşi se cântă: Apărătoare Doamnă..., mai repede, apoi se citeşte cealaltă parte a Cuvântului Acatis­tului. Apoi Psalmul 50 şi Canoanele. Punem Canonul Hramului, pe 6, şi Canonul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al 4-lea, pe 6.

Catavasii: Deschide-voi gura mea…(Dacă este hramul Născătoarei de Dumnezeu, se cântă Canonul praz­nicului Născătoarei de Dumnezeu, cu Irmosul pe 12, Irmosul punându-se de doua ori, si Troparele. După obişnuitele Catisme si Sedelne, Polieleul cu Mărimurile Preasfintei Născătoare de Dumnezeu şi Sedealna Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, Slavă…, Şi acum…, a Născătoarei şi citirea. Antifonul I al glasului al 4-lea, Prochimenul, Toată suflarea…, Evanghe­lia şi Stihira hramului Născătoarei de Dumnezeu, apoi Canonul hramului Născătoarei de Dumnezeu, cu Irmosul, pe 10, Irmosul punându-se de câte două ori.)

După Cântarea a 3-a, Ectenia mică, iar după Ecfonis, Condacul: Apă­rătoare Doamnă…, şi se citesc alte şase Icoase şi Condace, cu Icosul al şaptelea: Arătat-a nouă făptura…şi celelalte, şi la sfârşit Condacul: Apără­toare Doamnă… şi citirea. La Cântarea a 6-a, Canonul Praznicului Născă­toarei de Dumnezeu, cu Irmosul, pe 6, şi al Triodului, după rânduiala lui. Catavasiile Triodului. După Cântarea a 6-a, Ectenia mică, Condacul Apă­rătoare Doamnă…, şi se citesc şase Icoase şi şase Condace, Icosul al zecelea: Zid eşti Fecioarelor…şi celelalte, apoi se începe Patrucântarea. Iar Conda­cul al treisprezecelea: O, Maică prealăudată…, se cântă de trei ori şi se citeşte Icosul cel dintâi: îngerul cel mai întâi stătător…, punându-se apoi Condacul: Apărătoare Doamnă… şi Sinaxarul. La Cântarea a 9-a se cântă Ceea ce eşti mai cinstită…După Cântarea a 9-a, Luminânda Acatistului: Taina cea din veac… (de trei ori). Laudele, cu Stihirile pe 4, ale Năs­cătoarei de Dumnezeu din Triod, glasul al 4-lea, Podobia Ca pe un viteaz…; Taina cea din veac…, Slavă…, Şi acum…, a Acatistului, glasul al 4-lea: Limba care nu ştia… Apoi Doxologia mare, iar după Sfinte Dumnezeule…, Troparul Acatistului. Ecteniile şi Apolisul: Hristos, Adevăratul Dum­nezeul nostru…