sâmbătă, 16 aprilie 2022

 4. /18 APRILIE 2022 - ARTĂ CULINARĂ - REȚETE DE POST PENTRU ASTĂZI - POSTUL MARE, ZIUA 43


A.   GUSTĂRI

 

Vărzări moldoveneşti de post

  Retetar : pentru aluat - 1 pahar ulei, 1 pahar apa, sare, faina cat primeste; pentru umplutura – varza dulce ori murata, morcov, ceapa, miez de nuca, ulei, sare, piper, boia.

       Mod de preparare : se framanta fie un aluat simplu, ca de turta, fie unul mai ambitios, cu apa calduta, ulei si sare, care se lasa sa respire la cald cateva minute. Se rup bucatele un pic mai mari ca nuca, care se intind foicica. Se taie foicica in 4 sau 6 colturi, se umple cu varza (ori dulce, ori murata), calita cu ceapa in untdelemn, se mai adauga , dupa loc si potroaca verzei, morcov ras, macinatura din miez de nuca, piper, boia , sare daca este nevoie, si se inchide, adunand colturile si motandu-le sau adunand colturile inca o data. Se unge cu ulei, se da la cuptor incins dar cu foc micsorat, sa se coaca frumos.

 

       Mai nou, se fac din acest fel nu numai varzari, ci si „sfeclari”, „ciupercari”, „stevieri” si alte asemenea necunoscute lingvistice, moldovencele dobandind intre timp stiinta de a umple cu te miri ce aluatul subtirel.

 

 

B.   SALATE

Salată cu măsline

Ingrediente: 100 g măsline, 1 ceapă, 1 ardei roşu, 1 ardei verde, 2 roşii, ulei, oţet, zahăr, usturoi verde, sare, piper.

Mod de preparare:

Ceapa se taie cubuleţe foarte fine, la fel ardeii şi roşia. Într-un vas se amestecă legumele cu măslinele, se adaugă ulei, oţet, sare, piper, zahăr şi se lasă la frigider 10-15 minute. Se serveşte pre sărată cu usturoi verde tocat.

 

C.   SOSURI

Maioneză de post din pufuleţi

Ingrediente: o pungă de pufuleţi, jumătate de ceaşcă de apă, zeamă de lămâie, 100-150 ml ulei, muştar.


Mod de preparare: Se pune apa într-un vas, se adaugă pufuleţii şi se amestecă, de preferat cu lingura, până se obţine o cremă. Dacă pasta este prea groasă, mai puteţi adăuga puţină apă. Crema obţinută se freacă cu uleiul după care se adaugă muştarul (dupa gust), sare, piper şi zeamă de lămâie. Pentru a orna o salată cu maioneză de post din pufuleţi, este recomandat să o preparaţi chiar înainte de servire pentru a-şi păstra aspectul.

 

D.   BORŞURI, SUPE, CREME DE LEGUME

Borş de ştevie

Ingrediente: 1 ceapă, 2 morcovi, 1 ţelină, 3-5 cartofi, 3-4 linguri orez, 2 legături de ştevie, 2 legături leuştean, suc de roşii.

Preparare: Ceapa se toacă fin, ţelina se rade, iar cartofii se taie cubuleţe şi toate se călesc în puţin ulei. Se adaugă apa şi se lasă să fiarbă, apoi se adaugă orezul, ştevia tocată fin, leuştean şi spre sfârşit se pune sucul de roşii.

 

E.   MÂNCĂRURI

Sarmale cu orez, soia şi nucă

Ingrediente: Frunze de vie sau de varză, 200 gr orez, 100 gr soia măcinată, 150 gr nucă măcinată, 4 cepe mari, un morcov, piper, sare şi condimente de legume, pastă de tomate, o lingură de zahăr, pătrunjel şi mărar frunze.

Mod de preparare: Se căleşte ceapa tocată mărunt, morcovul apoi orezul şi puţină apă şi se lasă să fiarbă puţin. Se ia de pe foc şi se amestecă toate celelalte ingrediente sare şi piper după gustul fiecaruia. Se fac sărmăluţele se pun într-o oală de preferat de lut (dă o savoare deosebită la toate mâncărurile făcute în acea oală) se acoperă cu apă şi se dau la cuptor. Dacă varza este proaspătă se adaugă o cană de borş sau o jumătate de lămâie stoarsă şi puţină sare. Iese nemaipomenit.

 

F.    DULCIURI

Cartofi din cacao

Ingrediente: 250 g biscuiţi simpli, 100 g nuci măcinate, 100 g zahăr,1 pahar de esenţă de cafea, 2 linguri de cacao, esenţă de rom, coaja rasă de portocală.

Mod de preparare:

Se fierbe esenţa de cafea cu zahăr şi cacao. Se lasă să se răcească, apoi se amestecă cu nucile date prin maşină, cu romul şi biscuiţii sfărâmaţi cu mâna. Se amestecă totul bine şi se formează cu mâna cartofi, care se tăvălesc în cacao cu zahăr.



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

PERIOADA ROMANTICĂ 8. louis spohr

 PERIOADA ROMANTICĂ 8. Louis Spohr