5. /21 APRILIE 2022 - GÂNDURI PESTE TIMP

CHARLOTTE BRONTE

Charlotte Brontë
Date personale
Născută	21 aprilie 1816 Thornton, Yorkshire, Anglia
Decedată	31 martie 1855 (la 38 de ani) Haworth, Yorkshire, Anglia
Înmormântată	West Yorkshire
Cauza decesului	cauze naturale (tuberculoză)
Părinți	Patrick Brontë[*][2] Maria Branwell[*][2]
Frați și surori	Emily Brontë[2] Anne Brontë[2] Elizabeth Brontë[*][2] Maria Brontë[*][2] Branwell Brontë[*][2]
Căsătorită cu	Arthur Bell Nicholls[*] (din 29 iunie 1854)[3]
Naționalitate	engleză
Cetățenie	Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei
Etnie	englezoaică
Religie	anglicanism[*]
Ocupație	guvernantă și scriitoare
Locul desfășurării activității	Yorkshire
Pseudonim	Currer Bell
Limbi	limba engleză[1]
Activitatea literară
Mișcare/curent literar	Realism, Romantism
Specie literară	roman
Opere semnificative	Jane Eyre Villette[*] Shirley[*] The Professor[*] Poems by Currer, Ellis, and Acton Bell[*]
Influențe[ascunde] Robert Burns, Robert Southey, Walter Scott
A influențat pe[ascunde] George Eliot, Thomas Hardy, Jean Rhys
Semnătură
Prezență online
Identificator titlu IMDb
Modifică date / text

Charlotte Brontë (pronunție ˈbrɒnti, n. 21 aprilie 1816 – d. 31 martie 1855) a fost o romancieră și poetă engleză, sora mai mare a celorlalte două scriitoare: Emily Brontë și Anne Brontë. Charlotte Brontë, care obișnuia să folosească pseudonimul de Currer Bell, este cunoscută pentru cartea ei Jane Eyre, unul dintre cele mai celebre romane din literatura engleză și cea universală.

VIAȚA

S-a născut la Thornton și și-a petrecut copilăria și tinerețea la Haworth, bucurându-se de educația sporadică, lectura independentă și libertatea de acțiune ce li se oferea tuturor copiilor din familia ei. Un an petrecut la o școală ieftină pentru fiice de preot, la Cowan's Bridge, unde mâncarea proastă și disciplina exagerat de severă au ruinat sănătatea surorilor ei mai mari Maria și Elizabeth, moarte la 10 și respectiv 11 ani, i-a oferit lui Bronte materialul pentru zugrăvirea școlii din Lowood în romanul „Jane Eyre”.

În 1831 Brontë a fost trimisă la școala din Roe Head, Dewsbury. Corespondența cu prietenele cunoscute aici, care a durat până la moartea sa, constituie sursa pentru cele mai multe informații biografice despre ea. După trei ani petrecuți acasă ca instructoare a surorilor ei, a revenit la școala de la Roe Head ca guvernantă pentru alți trei ani. În tot acest răstimp, Charlotte nu încetase să scrie. Eforturile ei literare au fost însă descurajate de Robert Southey căruia îi trimisese un manuscris. În vederea deschiderii unei școli pentru fete, Brontë a plecat împreună cu sora sa Emily la Bruxelles ca să învețe limbi moderne, petrecând un an ca elevă, iar un al doilea ca profesoară la pensionul Heger. După eșuarea proiectului și după decăderea definitivă a fratelui lor Branwell, surorile Brontë s-au concentrat din nou asupra activității literare, editându-și pe cont propriu poeziile și oferindu-și romanele la diferite edituri. În 1847 lui Charlotte i-a fost refuzat romanul „The Professor”, dar editorii s-au declarat dispuși să-i accepte un alt roman, „Jane Eyre” (1847), care era dedicat lui Thackeray și care a cunoscut un mare succes.

Coperta primei ediţii a romanului Jane Eyre

În anul triumfului literar al lui Charlotte, Branwell a murit, iar la înmormântare Emily a răcit și ulterior s-a îmbolnăvit de tuberculoză. La sfârșitul anului a murit și Emily. În primăvara anului 1849, Anne Brontë s-a stins și ea din viață, lăsând-o pe Charlotte singură. Aceasta a mai scris două romane, „Shirley” și „Villette”, iar în 1855 s-a căsătorit cu vicarul tatălui său. A mai trăit încă un an și a murit de tuberculoză, în timp ce era însărcinată.

Citate:

1. Gelozia şi dragostea? O să încerci cândva aceste două sentimente; inima dumitale încă doarme şi aşteaptă pe cel menit s-o trezească. Îţi închipui că toată viaţa vei pluti pe valuri tot atât de liniştite ca şi acelea pe care a alunecat acum tinereţea dumitale. Te laşi legănată de unde, cu ochii închişi şi urechile astupate. Nu vezi stâncile ce se înalţă din valuri şi nici vâltorile ce le spumegă la picioare... Într-o zi vei ajunge la o strâmtoare presărată cu stânci primejdioase şi acolo întregul curent al vieţii ţi se va sfărâma între vârtejurile furioase, în spumă şi vuiet. Atunci, vei fi sfărâmată şi prefăcută în pulbere de vârfurile tăioase ale stâncilor, fie că te vei vedea ridicată de vreun val puternic şi aruncată pe ape mai liniştite.

2. Cu aerul ei grav, gânditor şi grijuliu, ea era făcută parcă anume pentru a afla multe secrete.

3. Dacă ne dorim o bază serioasă în relaţia de prietenie, trebuie să ne iubim prietenii de dragul lor şi nu de dragul nostru.

4. Trebuia să stăvilesc goana iute a amintirilor înainte de a tremura în faţa jalnicului prezent.

5. Este inutil să spui că fiinţele omeneşti ar trebui să se mulţumească doar cu linişte; ele au nevoie de acţiune şi dacă nu o pot găsi, o creează.

6. Clădirea cea duşmănoasă mi-apărea iar înaintea ochilor; viitorul meu rămânea încă nesigur şi inima mi-era încă îndurerată. Mă simţeam tot un drumeţ rătăcitor, dar acum aveam mai multă încredere în mine şi în puterile mele, mai puţină teamă de asuprire. Vechile răni pricinuite de nedreptăţile îndurate erau pe deplin lecuite şi jarul resentimentelor se stinsese.

7. Înlăturasem adevărul spre a mă hrăni cu visuri.

8. Nu cred, domnule, că aveţi dreptul să-mi porunciţi numai pentru că sunteţi mai bătrân sau pentru că aţi cunoscut lumea mai bine decât mine. Dreptul de a vă aroga aceasta superioritate depinde de felul cum v-aţi folosit timpul şi experienţa.

9. Este mult mai bine să înduri cu răbdare o durere usturătoare pe care nimeni în afară de tine nu o simte, decât să faci în pripă şi negândit un lucru ale cărui urmări îi vor afecta pe toţi cei care au legătură cu tine- ş-apoi, Biblia ne spune să răspundem răului cu bine

10. Nu sunt o pasăre, nicio plasă nu mă poate captura; sunt o fiinţă omenească liberă, cu o voinţă liberă, pe care acum mi-o folosesc părăsindu-te.

11. Atunci când am gustat răzbunarea prima oară părea la fel de aromată ca vinul, caldă şi savuroasă când o înghiţeam; gustul ei ulterior, metalic şi coroziv, mi-a dat senzaţia că aş fi otrăvită.

12. Speranţele sunt înşelătoare; peste vânturi şi valuri nu poţi să fii stăpân; vânturile şi furtunile veşnic ridică piedici în calea marinarului; el nu poate să-şi scoată din minte că-l pândeşte furtuna!

13. Erau oare fericiţi oamenii din zorile vremurilor, înainte ca luceferii să se fi aşezat pe cer, şi pe când cu toţii încă mai cântau laolaltă, când lumea era făurită? Nu; nu mai fericiţi decât suntem noi azi; Sunt oare buni? – Nu; nu mai buni decât noi înşine

14. Fiecare bucurie oferită de viaţă trebuie cucerită prin luptă înainte de a fi luată în stăpânire; şi cât de crâncenă este lupta o ştiu doar aceia care s-au luat la trântă pentru premiul cel mare. Sângele din inimă trebuie să aşeze diademă de mărgăritare roşii pe fruntea luptătorului mai înainte ca laurii victoriei să i-o împodobească.

15. Viaţa nu-i decât o amăgire. Dar nu şi dragostea. Dragostea e ceva adevărat – cel mai adevărat şi cel mai trainic – cel mai dulce şi totuşi cel mai amar dintre toate lucrurile pe care ne e dat să cunoaştem. E foarte amar, Şi se spune că e rezistent – rezistent ca moartea! Cele mai multe dintre deşertăciunile vieţii sunt rezistente. Cât despre dulceaţă, nimic nu e la fel de trecător; întâlnirea cu ea durează un singur moment – cât ai clipi din ochi; durerea rămâne pentru vecie. S-ar putea să piară în zorii eternităţii, dar te chinuie toată vremea în adâncurile nopţii.