6. /11 APRILIE 2022 - GÂNDURI PESTE TIMP
| Primo Levi | |
 Primo Levi | |
| Date personale | |
|---|---|
| Nume la naștere | Primo Levi  |
| Născut | [3][4][5][6] Torino, Italia |
| Decedat | (68 de ani)[3][7][4][5] Torino, Italia; Roma, Italia |
| Înmormântat | Monumental Cemetery of Turin[*] |
| Cauza decesului | accident |
| Cetățenie | .svg){kind=small} Italia.svg){kind=small} Regatul Italiei |
| Religie | ateism iudaism |
| Ocupație | chimist poet politician scriitor romancier[*] scriitor de literatură științifico-fantastică[*] autor autobiograf[*] jurnalist filozof |
| Activitate | |
| Alte nume | Damiano Malabaila[1][2] |
| Alma mater | Universitatea din Torino |
| Partid politic | Partidul Acțiunii (Italia)[*] |
| Premii | Premiul Strega () Premiul Viareggio Premiul Bagutta premiul Feltrinelli[*] Grawemeyer Award for Music Composition[*] () Premio Campiello[*] () |
| Prezență online | |
| Identificator titlu IMDb | |
Modifică date / text  | |
Primo Levi (n. , Torino, Italia – d. , Torino, Italia; Roma, Italia) a fost un scriitor și chimist italian, care a fost martor al ororilor naziste și supraviețuitor al Holocaustului. În opera sa autobiografică Mai este oare acesta un om? și-a descris experiențele din lagărul de la Auschwitz.
COPILĂRIA
Primo Levi a crescut în Torino, într-o familie de evrei liberali. Tatăl său, Cesare, a lucrat pentru firma Ganz și a petrecut o mare parte a timpului său de lucru în străinătate, în Ungaria. Cesare a fost un cititor pasionat și autodidact. Mama sa, Ester „Rina” Luzzati, a fost educată la Institutul Maria Letizia, vorbea fluent franceza și cânta la pian. Căsătoria lor a fost aranjată de tatăl Rinei, care le-a dat „casa familiei”, apartamentul de pe Via Re Umberto unde Primo Levi s-a născut, a trăit cea mai mare parte a vieții sale și a murit.
Sora sa, Anna Maria, s-a născut în 1921. Ei au fost apropiați pe tot parcursul vieții lor.
În 1925 Levi a urmat studiile școlii primare Felice Rignon din Torino.
AL DOILEA RĂZBOI MONDIAL ȘI AUSCHWITZ-UL
În toamna anului 1943 Levi s-a alăturat Rezistenței italiene. În decembrie 1943 a fost capturat de milițiile fasciste și, dat fiind faptul că era evreu, a fost internat în lagărul de la Fossoli de lângă Modena. Ulterior, în februarie 1944, alături de ceilalți deținuți din lagăr, a fost deportat la Auschwitz. A supraviețuit până la eliberarea lagărului de către Armata Roșie, iar în 1945 a fost repatriat în Italia, după o lungă călătorie prin toată Europa, pe care a descris-o în cartea Armistițiul.
MOARTEA
A murit la 11 aprilie 1987, căzând în gol în casa scărilor de la etajul al treilea al locuinței sale. Unii dintre biografii săi sunt de părere că scriitorul s-a sinucis, date fiind episoadele de depresie ce au precedat moartea acestuia. Această teorie este însă contestată pe următoarele baze: nu s-a găsit niciun bilet care să explice gestul său, un chimist ca Primo Levi ar fi putut alege o metodă mult mai sigură și mai simplă pentru a-și curma viața decât aruncarea în gol și scriitorul avea proiecte concrete de viitor.
TRADUCERI ÎN LIMBA ROMÂNĂ
- Povestirea Mimetizatorul de Damiano Malabaila (pseudonimul lui Primo Levi) (prima dară apărută în CPSF 297/1967; traducere a povestirii „Alcune applicazioni del Mimete” de către Iancu G. Bîrlădeanu), republicată în Anticipația CPSF 475/1991
- Mai este oare acesta un om? (în original: Se questo è un uomo), Polirom, Iași, 2004 (trad. de Doina Condrea Derer)
- Armistițiul (în original: La Tregua), Polirom, Iași, 2004 (trad. de Doina Condrea Derer)
2. A supravieţui fără să renunţe la nimic din propria lor moralitate, e un lucru care li s-a întâmplat doar unor foarte puţine fiinţe omeneşti, care prin asta s-au dovedit a fi superioare, adică sfinţi sau martiri.
3. Dacă nu e soare, câmpul nu e verde.
4. Mulţi constată, mai curând sau mai târziu, că fericirea adevărată nu e posibilă, dar prea puţini se opresc şi asupra constatării opuse, că şi nefericirea adevărată nu e posibilă.
5. Nevoia de a te hrăni şi nevoia de a povesti există pe acelaşi plan ca necesităţi elementare, vitale.
6. Când suferă de foame, omul se sălbăticeşte.
7. Se întâmplă des ca cei care au pierdut totul să se piardă şi pe ei înşişi.
| Kurt Vonnegut | |
 | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | 11 noiembrie 1922 Indianapolis, Indiana,  Statele Unite ale Americii |
| Decedat | (84 de ani) New York |
| Cauza decesului | accident ( fall[*]) |
| Părinți | Kurt Vonnegut, Sr. și Edith Lieber |
| Frați și surori | Bernard Vonnegut[*] |
| Căsătorit cu | Jane Marie Cox (1945-1979) Jill Krementz (1979-2007) |
| Copii | Mark Vonnegut[*] Edith Vonnegut[*] |
| Naționalitate | American |
| Cetățenie | SUA |
| Religie | universalism unitarian[*] ateism |
| Ocupație | Romancier, eseist |
| Limbi | engleza americană limba engleză[1] |
| Activitatea literară | |
| Activ ca scriitor | 1949 - 2007 |
| Specie literară | SF, Satiră |
| Operă de debut | Report on the Barnhouse Effect |
| Opere semnificative | |
| Note | |
| Premii | Bursă Guggenheim[*] Purple Heart Humanist of the Year[*] Science Fiction and Fantasy Hall of Fame[*] |
| Semnătură | |
 | |
| Prezență online | |
| Site web Twitter account Identificator titlu IMDb | |
| Modifică date / text | |
Kurt Vonnegut, Jr. (n. , Indianapolis, Indiana, SUA – d. , New York City, New York, SUA) a fost un romancier american, cunoscut pentru operele sale Abatorul cinci (Slaughterhouse-Five, 1969), Leagănul pisicii (Cat's Cradle, 1963) sau Micul dejun al campionilor (Breakfast of Champions, 1973), romane în care combină armonios și unic satira, umorul negru și științifico-fantasticul.
VIAȚA
Primii ani
Kurt Vonnegut s-a născut în a patra generație a unei familii de origine germano-americană, fiu și nepot al unor arhitecți (Vonnegut & Bohn) din Indianapolis .
Ca student la Shortridge High School din Indianapolis,[7], Vonnegut a lucrat la primul cotidian liceal din istoria S.U.A., The Daily Echo („Ecoul zilnic”). A studiat la Universitatea Cornell în 1941-1942, unde a fost editor executiv asociat al ziarului studenților, Cornell Daily Sun, și a obținut o diplomă în biochimie. În timpul anilor petrecuți la Cornell, a fost membru al Fraternității Delta Upsilon, la fel ca tatăl său. Tot în acea perioadă s-a înrolat în Armata S.U.A.. Armata l-a trimis la Institul de Tehnologie Carnegie (acum Carnegie Mellon University) și la Universitatea Tennessee pentru a studia inginerie mecanică [8]. Pe 14 mai 1944, de Ziua Mamei, mama lui Kurt, Edith Lieber Vonnegut, s-a sinucis[9].
Al Doilea Război Mondial și bombardarea Dresdei
Experiența lui Vonnegut ca soldat și prizonier de război i-a influențat profund opera. În calitate de caporal al Diviziei de Infanterie 106, Vonnegut a pierdut legătura cu batalionul său și a rătăcit singur în spatele liniei inamice timp de câteva zile, înainte de a fi capturat de trupele armatei germane pe 14 decembrie 1944[10]. Încarcerat în Dresda unde lucra la o fabrică ce producea siropuri pentru femeile gravide, Vonnegut a fost martorul bombardării și distrugerii a unei mari părți a orașului, pe 13-14 februarie 1945. Vonnegut a fost unul din cei șapte prizonieri de război americani din Dresda care au supraviețuit în celula unui depozit de carne cunoscut ca Schlachthof Fünf în germană, sau Slaughterhouse Five în engleză, adică „Abatorul cinci”. „Utter destruction” („Distrugere totală”), și-a amintit, „carnage unfathomable” („măcel indescriptibil”). Germanii i-au ordonat să adune cadavre pentru o groapă comună. Dar ar fi trebuit îngropate prea multe cadavre. Așa că naziștii au trimis trupe cu aruncătoare de flăcări. Toate resturile umane au ajuns cenușă"[11]. Această experiență a stat la baza uneia din operele sale cele mai cunoscute, Abatorul cinci (Slaughterhouse-Five), și e o temă care apare în cel puțin alte șase cărți[11].
Vonnegut a fost eliberat de trupele Armatei Roșii în mai 1945. Când s-a întors în Statele Unite, a fost decorat cu Purple Heart, pentru ceea ce el a numit o „rană complet neglijabilă”[12].
Cariera postbelică
După război, Vonnegut a urmat cursurile Universității din Chicago ca student de antropologie, și a lucrat de asemenea ca reporter la City News Bureau of Chicago. Conform declarației lui Vonnegut în Bagombo Snuff Box, universitatea i-a respins prima teză privind similaritățile dintre pictorii cubiști și liderii rebeliunilor amerindiene de la sfârșitul secolului al XIX-lea, pretinzând că ar fi „neprofesională”. A părăsit Chicago pentru a lucra la relații publice în Schenectady, New York, pentru General Electric. Universitatea din Chicago avea să-i accepte mai târziu romanul Leagănul pisicii (Cat's Cradle) ca teză de masterat, remarcându-i conținutul antropologic și acordându-i diploma M.A. (Master of Arts) în 1971[13].
Leagănul pisicii și recunoaștere pe plan mondial(1963-2007)
Când se afla pe punctul de a abandona scrisul, Universitatea din Iowa i-a oferit lui Vonnegut un post de profesor la Atelierul de Scriere din Iowa. Cât timp a stat acolo, Leagănul pisicii (Cat's Cradle) a devenit un best-seller, iar Vonnegut a început sa scrie Abatorul cinci (Slaughterhouse-Five), astăzi considerat unul din cele mai bune romane americane ale secolului al XX-lea, apărând pe lista celor mai bune 100 de romane ale revistei Time[14] și Modern Library.[15] Încă tânăr fiind, s-a mutat în Barnstable, Massachusetts, un oraș din Cape Cod[16].
Vonnegut s-a declarat adept al umanismului și a discutat in scrierile sale nedreptățile sociale, problema războaielor, manipulării, armelor nucleare si chimice. Este celebru pentru crearea Planetei Tralfamadore, sediul unei civilizații ce percepe existența ca pe un punct relativ insignifiant și ne-negociabil în continuumul spațiu-timp.
BIBLIOGRAFIE
Romane
| Titlu original | Info | În română | Detalii |
|---|---|---|---|
| Player Piano | 1952 New York, Delacorte | ||
| The sirens of TItan | 1959 New York, Delacorte | ||
| Mother Night | 1961 New York, Delacorte | ||
| Cat's Cradle | 1963 New York, Holt, Rinehart and Winston | Leagănul pisicii | |
| God bless you, Mr. Rosewater, or Pearls before swine | 1965 New York, Holt, Rinehart and Winston | Fii binecuvântat, domnule Rosewater | |
| Slaughterhouse-five, or The children’s crusade, a duty-dance with death | 1969 New York, Delacorte | Abatorul cinci | |
| Breakfast of champions, or Goodbye blue Monday! | 1973 New York, Delacorte | ||
| Slapstick, or Lonesome no more! | 1976 New York, Delacorte | ||
| Jailbird | 1979 New York, Delacorte | ||
| Deadeye Dick | 1982 New York, Delacorte | ||
| Galápagos | 1985 New York, Delacorte | ||
| Bluebeard | 1987 New York, Delacorte | ||
| Hocus pocus | 1990 New York, Putnam’s | ||
| Timequake | 1997 New York, Putnam’s |
2. Mincinosul în iubire se minte pe el însuşi. Cel ce mărturiseşte adevărul este lipsit de dragoste, precum stridiilor le lipsesc ochii.
3. Maturitatea este o dezamăgire amară pentru care nu există remediu - asta dacă nu considerăm râsul ca fiind remediul univeral.
4. Suntem ceea ce pretindem că suntem, aşa că trebuie să fim atenţi ce pretindem că suntem.
5. Istoria este doar o listă de surprize. Poate numai să ne pregătească să fim surprinşi din nou.
6. Umorul este un răspuns aproape fiziologic la frică.
7. Într-adevăr mă mir ce ne dă nouă dreptul să distrugem biata noastră planetă.
8. Ştiţi ce spunea sora mea Allie? Spunea: "Părinţii îţi distrug prima jumătate de viaţă, iar copiii pe a doua."
9. Autorităţile publice de sănătate nu au menţionat niciodată motivul principal pentru care americanii fumează la greu, acesta fiind că fumatul este, cât se poate de sigur, cea mai onorabilă formă de sinucidere.
10. Stimate domn, bietul meu domn, curajosul meu domn. Sunteţi un experiment făcut de Creatorul Universului. Sunteţi singura făptură din tot Universul care dispune de liberul-arbitru. Sunteţi singurul care trebuie să estimeze ce-o să se-ntâmple imediat... şi de ce. Toţi ceilalţi sunt roboţi, maşini. Unii par că vă admiră, alţii par că vă urăsc şi dumneavoastră trebuie să vă-ntrebaţi de ce. Sunt pur şi simplu nişte maşini care admiră şi urăsc. Sunteţi vlăguit şi demoralizat. Şi de ce n-aţi fi? Bineînţeles că e extenuant să ai tot timpul raţiune într-un univers care n-a fost făcut să fie raţional.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu