7. /19 APRILIE 2022 - GÂNDURI PESTE TIMP; POEZIE (2)
GEORGE GORDON NOEL BYRON
| George Gordon Byron | |
 | |
| Date personale | |
|---|---|
| Nume la naștere | George Gordon Byron  |
| Născut | 22 ianuarie 1788 Londra, Anglia |
| Decedat | (36 de ani) Missolonghi, Grecia |
| Înmormântat | Nottinghamshire |
| Cauza decesului | septicemie |
| Părinți | John Byron[*][1][2] Catherine Gordon Byron[*][1][2] |
| Frați și surori | Augusta Leigh[*] |
| Căsătorit cu | Anne Isabella Byron[*] (–)[3][2] Claire Clairmont[*][2] |
| Copii | Ada Lovelace[1][2] Elizabeth Medora Leigh[*] Allegra Byron[*][4][2] |
| Naționalitate |  britanică |
| Cetățenie | Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei.svg){kind=small} Regatul Marii Britanii |
| Etnie | englez |
| Ocupație | poet |
| Limbi | limba engleză |
| Studii | Harrow School[*][1] Trinity College Universitatea Cambridge Aberdeen Grammar School[*] |
| Pregătire | Harutyun Avgeryan[*] |
| Activitatea literară | |
| Mișcare/curent literar | Romantism |
| Specie literară | Poezie |
| Opere semnificative | Pelerinajul lui Childe Harold Don Juan[*] Manfred[*] |
| Note | |
| Premii | Membru al Societății Regale[*] |
| Semnătură | |
 | |
| Prezență online | |
| Facebook page Identificator titlu IMDb | |
Modifică date / text  | |
George Gordon Noel Byron, al VI-lea Baron Byron (n. 22 ianuarie 1788, Londra — d. 19 aprilie 1824, Missolonghi, Grecia) este unul dintre cei mai cunoscuți poeți romantici englezi, alături de Percy Bysshe Shelley și John Keats, contemporani ai săi.
Printre cele mai cunoscute opere ale sale sunt poemele narative Pelerinajul lui Childe Harold și Don Juan. Cel din urmă a rămas incomplet din pricina morții poetului.
Faima Lordului Byron se datorează nu numai operei, ci și vieții sale, trăită în extravaganță, cu numeroase povești de dragoste, datorii, despărțiri, acuzații de incest și sodomie. El a fost descris de către Lady Caroline Lamb ca „un om nebun, rău și periculos a-l cunoaște”.[5] Byron a fost un lider regional al organizației revoluționare Carbonari din Italia în revolta lor împotriva Austriei și mai târziu a călătorit pentru a lupta împotriva turcilor în Războiul de independență al Greciei, fapt pentru care grecii îl consideră un erou național. El a murit din cauza febrei în Missolonghi
FAMILIA
Tatăl său, căpitanul John „Jack Nebunul” (Mad Jack) Byron a fost fiul vice amiralului John „Vreme Rea” (Foulweather) Byron și al Sophiei Trevanion. Bunicul său, din partea tatălui, a fost fratele mai mic al celui de-al V-lea Baron Byron cunoscut ca „Lordul Imoral” (The Wicked Lord), descendent al regelui Edward al III-lea al Angliei.
Mama sa, Catherine Gordon, moștenitoare a familiei Gight din Aberdeenshire, Scoția, a fost fiica lui George Gordon of Gight, descendent al regelui Iacob I al Scoției. Acest bunic s-a sinucis în 1779, iar mama lui a fost nevoită să-și vândă moșiile și titlul nobiliar pentru a-i plăti datoriile. Byron a fost botezat George Gordon după bunicul său din partea mamei.
Fiica sa legitimă Augusta Ada Byron, ulterior Ada Lovelace, cunoscută matematiciană britanică, a colaborat cu Charles Babbage la realizarea motorului analitic, predecesorul calculatorului modern.
BIOGRAFIE
Copil fiind a fost cunoscut ca George Noel Gordon. S-a născut cu o malformație a piciorului drept, care i-a cauzat un șchiopătat ușor. Acest handicap și speranțele deșarte că situația se poate remedia i-au făcut viața mizerabilă (se presupune că din această cauză ar fi devenit dependent de laudanum).
Părinții lui s-au despărțit înainte de nașterea sa. Se presupune că John Byron s-ar fi căsătorit cu Catherine din motive materiale, iar când aceasta ar fi rămas fără bani, a părăsit-o.
Byron s-a născut într-o casă pe strada Holles în Londra și a fost botezat la biserica Sf. Marylebone. La scurt timp după naștere Catherine s-a mutat înapoi în Scoția crescându-și fiul în Aberdeen. Aici a urmat cursurile Școlii de Gramatică de unde se spune că a fost dat afară când s-a aflat că este homosexual.
De asemenea, chiar Byron povestea mai târziu, că în această perioadă doica lui, May Gray, i-ar fi făcut avansuri sexuale pe când avea doar nouă ani. Această experiență și dragostea lui pentru verișoarele sale Mary Duff și Margaret Parker au pus amprenta în comportamentul său ciudat față de femei.
La vârsta de 10 ani (21 mai 1798), Byron a moștenit titlul și moșiile de la fratele bunicului său „Lordul Imoral”. Devenind astfel al VI-lea baron Byron. Mama sa l-a dus în Anglia, iar băiatul s-a indrăgostit de încăperile misteriose și întinsele terenuri de la Newstead Abbey, Nottinghamshire, Anglia dăruite familiei Byron de către regele Henric al VIII-lea, unde a locuit sporadic, deoarece în perioada adolescenței această moșie a fost închiriată lordului Grey de Ruthyn.
În august 1799 Byron urmează cursurile „academiei” din Dulwich Grove unde l-a avut profesor pe William Glennie, originar din Aberdeen, până în aprilie 1801. Din 1801 urmează cursurile școlii Harrow până în iulie 1805. Apoi din octombrie 1805 urmează cursurile Colegiului Trinity din Cambridge.
În perioada studiilor la Cambridge (noiembrie 1806) a publicat primul volum de poezie, încurajat și ajutat de prietena sa din Southwell, Nottinghamshire, Elisabeth Pigot. Volumul intitulat Piese fugare editat de către Ridge din Newmark, a fost retras rapid de pe rafturile librăriilor și ars la sfatul reverendului Thomas Beecher, deoarece conținea versuri mult prea senzuale, în particular poezia „Mariei”.
În iunie 1807 publică volumul Ceasuri de trândăvie, în care sunt incluse poezii din volumul anterior alături de lucrări mai recente. Critica defavorabilă apărută pentru acest volum în Edinburgh Review, au condus către prima sa lucrare satirică majoră Barzi englezi și critici scoțieni, publicată în 1809. Această lucrare, în prima sa ediție, a stârnit furia anumitor literați menționați, încât unii dintre ei l-au provocat pe Byron la duel. Apoi, în edițiile ulterioare, era considerat onorabil să fi pomenit în această prestigioasă lucrare. În 13 martie 1809 își ocupă locul în Camera Lorzilor.
Din 1809 până în 1811, Byron împreună cu prietenul său John Cam Hobhouse a fost plecat în prima călătorie (Grand Tour este un obicei pentru orice tânăr aristocrat englez) prin țările mediteraneene, trebuind să evite Europa Centrală și de Vest din cauza războaielor napoleoniene.
Byron și-a început călătoria în Portugalia, unde a fost încântat de orașul Sintra pe care l-a descris într-o scrisoare către prietenul său Francis Hodgson drept cel mai frumos loc din lume, iar în Pelerinajul lui Childe Harold l-a descris drept „rai glorios”. Apoi din Spania, prin Gibraltar a călătorit către Malta. Din Malta a navigat spre Grecia acostând la Preveza. A fost și în Albania, vizitându-l pe Ali Pașa din Ioannina.
În Atena s-a îndrăgostit de o domnișoară de doar 12 ani, Teresa Macri, căreia i-ar fi dedicat un poem (Maid of Athens, ere we part) înainte de plecarea spre Istanbul.
Într-o scrisoare către prietenul Henry Drury declara „că moare din dragoste pentru trei domnișoare la Atena: Teresa, Mariana și Kattinka”. La întoarcerea din Turcia, în iulie 1810, a stat în casa domnului Macri pentru alte zece zile, iar la un moment dat i-ar fi oferit 500 de lire pentru Teresa, dar oferta i-a fost refuzată.
De asemenea, în perioada cât a stat în Atena l-a cunoscut pe Nicolo Giraud, în vârstă de 15 ani, care i-a devenit prieten intim și de la acesta Byron a învățat italiana. Urmare a acestei prietenii Byron l-a trimis pe Nicolo la studii la o mănăstire în Malta și l-a trecut în testamentul său, drept moștenitor a 7000 de lire. Ulterior, această dorință testamentară a fost anulată.
În 14 iulie 1811 se reîntoarce în Londra. Are primele contacte cu John Murray, viitorul său editor și cu Thomas Moore, bunul său prieten de mai târziu. Mama sa moare la Newstead la 1 august, înainte ca Byron să o revadă.
La 27 februarie 1812 rostește primul său discurs în Camera Lorzilor, iar în 29 februarie, John Murray îi publică primele două Cânturi din Pelerinajul lui Childe Harold, care îl fac celebru "peste noapte", cum avea să declare Byron mai târziu.
.jpg)
În 1812, Byron are o aventură cu Lady Caroline Lamb, aventură foarte mediatizată bucurându-se de un interes deosebit din partea publicului britanic.[6] Realizând ca această relație poate să-i ruineze statutul social, Caroline fiind căsătorită, Byron a pus capăt relației, dar Caroline nu a dorit să accepte acest fapt. A fost foarte afectată emoțional, pierzând atât de mult în greutate, încât Byron, sarcastic, îi scria soacrei Carolinei, Lady Melbourne, că este "bîntuit de un schelet",[7] deoarece Caroline l-a vizitat deseori încercând cu disperare să-l facă să se întoarcă la ea.
În anul 1813 publică primele poeme orientale, Ghiaurul și Mireasa din Abydos, iar în 1814 publică Corsarul și Lara. În luna septembrie se logodește cu Anne Isabella (Annabella) Milbanke, verișoara Carolinei Lamb.
În decembrie 1813 scrie Melodii ebraice.
Căsătoria cu Annabella Milbanke are loc la 2 ianuarie 1815, iar în martie se stabilesc în Londra. În luna aprilie îl cunoaște pe Sir Walter Scott. Scrie poemul Asediul Corintului și apoi Parisina. La 10 decembrie 1815 se naște fiica sa, Augusta Ada, iar în luna ianuarie 1816 soția sa își vizitează părinții și nu se mai întoarce la Byron. La 21 aprilie fiind semnat actul oficial de divorț.
La patru zile după divorț, pe 25 aprilie 1816, Byron părăsește Anglia pentru totdeauna. În Belgia vizitează câmpul de luptă de la Waterloo, apoi călătorește în sus pe Rin; își petrece vara în Elveția împreună cu poetul Percy Bysshe Shelley, a soției acestuia, Mary Godwin și a tinerei Claire Clairmont, sora vitregă a lui Mary. Locuind în vila Diodati, lângă Geneva, în vara lui 1816 finalizează Cântul al III-lea din Pelerinajul lui Childe Harold, scrie Prizonierul din Chillon și începe să lucreze la poemul dramatic Manfred.
La sfârșitul verii Shelley, Mary și Claire părăsesc Elveția. Claire poartă, spre Anglia, în pântece un copil rezultat al relației amoroase avute cu Byron.
În octombrie 1816, împreună cu prietenul său John Hobhouse, Byron face o călătorie în Alpi și apoi în Italia, stabilindu-se la Veneția.
La 12 ianuarie 1817 Claire Clairmont dă naștere fiicei sale nelegitime, Clara Allegra Byron. Vizitează Florența, Roma și Ferrara. La mănăstirea din San Lorezzo învață armeană. În mai vizitează Roma, împreună cu John Hobhouse, impresiile lăsate de ruinele romane se regăsesc în Cântul IV din Pelerinajul lui Childe Harold. Scrie Tânguirea lui Tasso și încheie Manfred. Tot acum scrie Beppo, un poem pe teme venețiene în ottava rima și lucrează la Cântul IV din Pelerinajul lui Childe Harold.
În februarie 1818 apare Beppo, iar în aprilie Cântul IV din Pelerinajul lui Childe Harold. Încheie poemul Mazeppa și începe să lucreze la poemul satiric de mari proporții, Don Juan, al cărui prim cânt îl încheie în septembrie.
În vara lui 1818 Claire o trimite pe Clara Allegra la Byron să o crească.
În aprilie 1819 o cunoaște pe Contesa Teresa Gamba Guiccioli, de care va rămâne legat până la moarte. Își petrece toamna la La Mira, unde continuă Don Juan. Primește vizita poetului și prietenului său, Thomas Moore, căruia îi încredințează memoriile sale. În Italia sunt publicate prime două cânturi din Don Juan.
În anul 1820 locuiește la Ravenna, în palatul Guiccioli. Continuă Don Juan. Traduce primul Cânt din Morgante Maggiore și Francesca da Rimini. Încheie Profeția lui Dante și scrie drama poetică Marino Faliero, Doge al Veneției. Face o vizită familiei Gamba la Filetto și este implicat în mișcarea revoluționară a Carbonarilor, împotriva jugului austriac.
Poetul romantic Percy Bysshe Shelley a scris despre stilul de viață al lui Byron în timpul petrecut la Ravenna: "Lordul Byron se trezește la ora două. Eu mă trezesc, contrar propriilor obiceiuri ... la 12. Luăm micul-dejun și stăm de vorbă până la șase. De la șase la opt galopăm prin pădurea de pini care desparte Ravenna de mare; apoi ne întoarcem acasă și luăm cina, rămânând să bârfim până la șase dimineața. Nu cred că asta mă va ucide într-o săptămână sau două, dar nu voi insista mai mult decât atât. Casa Lordului B. se constituie, pe lângă servitori, din zece cai, opt câini enormi, trei maimuțe, cinci pisici, un vultur, o cioară și un șoim; toate acestea, cu excepția cailor, se plimbă prin casă, iar certurile lor nearbitrate resună ocazional prin vilă, de parcă ei i-ar fi stăpânii ... PS: Observ că enumerarea mea animalieră din acest Palat Circean a fost greșită ... Tocmai m-am întâlnit, chiar pe impozantele scări principale, cu cinci păuni, două bibilici și cu un cocor egiptean. Mă întreb cine au fost toate animalele acestea, înainte să fie schimbate în formele lor actuale." [8]
În 1821 Mișcarea Carbonarilor este înfrântă, iar familia Gamba este exilată la Pisa. Izbucnește războiul de independență al Greciei, care îl interesează pe Byron. Scrie Sardanapal, Cei doi Foscari, Cain, Cer și pământ. În luna august apar Cînturile III, IV și V din Don Juan. În septembrie scrie Viziunea judecății, în noiembrie se duce sa locuiască la Pisa, unde se afla și Shelley. În decembrie apare Cain.
În 1822 atacul împotriva lui Cain și Don Juan se întețește în Anglia. Leigh Hunt și familia sunt găzduiți în casa lui Byron de la Pisa. Byron pleacă la Genova pentru a se alătura familiei Gamba. În octombrie este publicată Viziunea judecății, care sporește și mai mult protestele Angliei la adresa poetului. John Hunt devine noul său editor. Moare fiica sa, Clara Allegra, răpusă de tifos.
În 1823 scrie Epoca de bronz și Insula. Devine membru al Comitetului grec de la Londra, iar la 14 iulie pleacă spre Grecia împreună cu fratele Teresei Guiccioli, Pietro Gamba. Este primit în Cephalonia ca un adevărat erou. Se îmbolnăvește grav după o excursie făcută la Ithaca. La 30 decembrie pornește spre Missolonghi. Sunt publicate Cânturile VI-XIV din Don Juan.
La 4 ianuarie 1824 Byron este primit cu onoruri la Missolonghi. La 22 ianuarie scrie ultima sa poezie Astăzi împlinesc treizeci și șase de ani. Încearcă să formeze un regiment de artilerie pentru a-l trimite împotriva fortăreței turcești de la Lepanto. În martie sunt publicate Cânturile XV și XVI din Don Juan. La 9 aprilie se îmbolnăvește grav și se stinge peste zece zile, sfârșitul fiindu-i grăbit de lipsa de îngrijire medicală competentă. În Grecia sunt organizate funeralii naționale, care pun capăt pentru un timp operațiunilor de pe câmpurile de luptă. Poetul este înmormântat la 16 iulie, la Hucknall Torkard Church, în apropiere de Newstead. Cererea prietenilor săi de a fi depus în Colțul poeților din Catedrala Westminster este întâmpinată cu refuz.
La 145 de ani de la moartea sa, în mai 1969, după ce acest lucru a fost refuzat de trei ori până atunci, un memorial al lui Byron a fost amplasat în Colțul poeților din Catedrala Westminster.
OPERA
- 1806: Piese fugare (Fugitive Pieces);
- 1807: Ceasuri de trândăvie (Hours of Idleness);
- 1809: Barzi englezi și critici scoțieni (English Bards and Scotch Reviewers);
- 1813: Ghiaurul (The Giaour);
- 1813: Mireasa din Abydos (The Bride of Abydos);
- 1814: Corsarul (The Corsair);
- 1814: Lara (Lara);
- 1815: Melodii ebraice (Hebrew Melodies);
- 1816: Asediul Corintului (The Siege of Corinth);
- 1816: Parisina (Parisina);
- 1816: Prizonierul din Chillon (The Prisoner of Chillon);
- 1816: Visul (The Dream);
- 1816: Prometeu (Prometheus);
- 1816: Întuneric (Darkness);
- 1817: Manfred (Manfred);
- 1817: Tânguirea lui Tasso (The Lament of Tasso);
- 1818: Beppo (Beppo);
- 1812 - 1818: Pelerinajul lui Childe Harold (Childe Harold's Pilgrimage);
- 1819 - 1824: Don Juan (Don Juan);
- 1819: Mazeppa (Mazeppa);
- 1819: Profeția lui Dante (The Prophecy of Dante);
- 1820: Marino Faliero, Doge al Veneției (Marino Faliero, Doge of Venice);
- 1821: Sardanapal (Sardanapalus);
- 1821: Cei doi Foscari (The Two Foscari);
- 1821: Cain (Cain);
- 1821: Viziunea Judecății (The Vision of Judgement);
- 1821: Cer și pământ (Heaven and Earth);
- 1822: Werner (Werner);
- 1822: Monstrul transformat (The Deformed Transformed);
- 1823: Epoca bronzului (The Age of Bronze);
- 1823: Insula (The Island).
| Calistrat Hogaș | |
 Scriitorul Calistrat Hogaș | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | 19 aprilie 1847 Tecuci, Principatul Moldovei |
| Decedat | 28 august 1917, (70 de ani) Roman, România |
| Părinți | Gheorghe Dimitriu |
| Căsătorit cu | Elena(Elencu) |
| Copii | Elena, Sidonia și Aetiu Hogaș |
| Naționalitate |  România |
| Cetățenie |  România |
| Ocupație | scriitor |
| Activitate | |
| Educație | Academia Mihăileană Facultatea de filozofie și litere din Iași |
| Alma mater | Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași |
| Lucrări remarcabile | „Pe drumuri de munte” |
| Modifică date / text | |
Calistrat Hogaș (n. 19 aprilie 1847, Tecuci — d. 28 august 1917, Roman) a fost un prozator român.
BIOGRAFIE
Scriitorul Calistrat Hogaș s-a născut la Tecuci, cu numele de Dimitriu. A fost fiul protopopului Gheorghe Dimitriu și al Mioarei Dimitriu (născută Stanciu). A fost înscris la școala publică, sub patronimicul Hogáș, din inițiativa învățătorului, Hogáș fiind porecla bunicului dinspre tată.
Clasele primare le face la Tecuci. În perioada 1860-1869, urmează studiile liceale la Academia Mihăileană din Iași, în generația lui A.D. Xenopol, Alexandru Lambrior, Vasile Conta, Gheorghe Panu și alții de care l-au legat prietenii durabile. După absolvirea liceului s-a înscris la Facultatea de filozofie și litere din Iași, "branșa literară". În anul în care a terminat studiile, în urma unui concurs, a fost numit profesor de "partea literară" la gimnaziul comunal din Piatra Neamț și, la foarte scurt timp - director.
S-a căsătorit în 17 ianuarie 1871 cu fiica preotului Costache Gheorghiu din Piatra Neamț, foarte tânăra și sfioasa Elena, căreia scriitorul i se adresa cu apelativul "Elencu".
Un conflict de proporții cu autoritățile locale care patronau gimnaziul l-au determinat să se mute în 1878, pentru doi ani, la gimnaziul din Tecuci și un an la Școala Normală „Vasile Lupu” din Iași. A revenit în 1881 ca director și profesor la Piatra Neamț și a devenit un apropiat "amic" al lui I.L. Caragiale, aflat în perioada octombrie 1881 - martie 1882 în județul Neamț, ca revizor școlar. Un alt conflict cu autoritățile locale, în 1886, implicând și conotații de viață personală, l-au îndemnat să se transfere, ca profesor și director, la gimnaziul din Alexandria, refuzând oferta de a se stabili la București.
La 31 ianuarie 1882 i s-a născut cel de-al șaptelea copil, o fetiță botezată Sidonia. Deși a mai existat și cel de-al optulea copil născut în familia scriitorului - Marioara, care a decedat timpuriu, Sidonia, rămasă mezină, și-a însoțit tatăl, alături de mama ei, în detașarea la Alexandria (Teleorman).
Profesorul C. Hogaș s-a apropiat de casă, stabilindu-se la Roman în 1891, unde s-a mutat și Sidonia. În Roman, Calistrat Hogaș locuiește într-o vilă aflată în apropierea Liceului Roman-Vodă. În 1899, întreaga familie, cu excepția fiului Aetiu, care studia la București, s-a mutat la Iași.
Profesorul C. Hogaș a ieșit la pensie, dar a continuat să predea până la 40 de ore pe săptămână. În 1915 scriitorul se mută la Piatra Neamț unde locuiau deja soția și fiica Cecilia.
La 28 august 1917, Calistrat Hogaș se stinge din viață la Roman, în mijlocul nepoților pe care i-i dăruise fiica cea mare, Cleopatra Silberg. La împlinirea a 42 de zile, la 8 octombrie, este reînhumat la Piatra Neamț.
DEBUT
A debutat în 1874 cu poezia "Legenda lăcrămioarei" în nr. 5 al ziarului local Corespondenția provincială. La 3 iulie 1882, Calistrat Hogaș a debutat și ca prozator în revista locală Asachi, cu fragmente din ciclul „Amintiri dintr-o călătorie”.
ACTIVITATEA LITERARĂ
În 1907, cunoscându-l pe Garabet Ibrăileanu, Calistrat Hogaș s-a lăsat convins și a început colaborarea la revista Viața Românească, din nr. 2 ("Floricica"). În 1912, la editura Viața Românească s-a început tipărirea primei ediții a volumului "Pe drumuri de munte" de Calistrat Hogaș.
În 1914 s-a tipărit a doua ediție a cărții "Pe drumuri de munte", la aceeași editură. Stocul de carte, pregătit pentru expediție, se face scrum în timpul unui incendiu care mistuie tipografia. În 1921 a apărut prima ediție pentru public a cărții "Pe drumuri de munte" în două volume; cel de-al doilea, "În Munții Neamțului", a fost prefațat de Mihail Sadoveanu.
În 1922, lui Calistrat Hogaș, căruia în 1915 îi fusese refuzat premiul Academiei de 5000 lei, "Adamachi", i se conferă postum cel dintâi premiu inițiat de Societatea Scriitorilor Români, în baza raportului alcătuit de Liviu Rebreanu.
SIDONIA HOGAȘ
În 12 iunie 1939, rămasă singura locatară a fostei gospodării a familiei, Sidonia deschide spre vizitare o cameră amenajată muzeal și își oferă serviciile de ghid autorizat, tuturor celor care îi trec pragul. Moștenind dragostea tatălui pentru necuvântătoare, Sidonia trăiește înconjurată de zeci de pisici pentru a căror hrană își cheltuiește aproape toate veniturile, în ceea ce o privește fiind o vegetariană convinsă.
După ce funcționase ca muzeograf la Casa memorială "Calistrat Hogaș" din Piatra Neamț, Sidonia a donat în 1967 statului casa părintească pentru a fi restaurată și a se organiza aici un muzeu memorial. În două rânduri a oferit spre achiziție Muzeului Județean de Istorie obiectele și manuscrisele care alcătuiesc astăzi fondul muzeistic majoritar existent în expoziția memorială.
La 19 aprilie 1976, s-a stins din viață la Piatra Neamț, în vârstă de 94 de ani, Domnișoara Sidonia C. Hogaș, în chiar ziua de naștere a ilustrului ei tată. Prin grija nepoatei surorii sale, d-na Elena Zbanț, a fost înmormântată la cimitirul "Eternitatea", împreună cu urna fratelui ei incinerat, Aetiu Hogaș.
Octavio Paz (n. 31 martie 1914 - d. 19 aprilie 1998) a fost un poet, eseist și diplomat mexican, una din figurile literare de prima mărime ale Americii Latine. În 1990 i s-a acordat Premiul Nobel pentru Literatură.
MOTIVAȚIA JURIULUI NOBEL
"Pentru a onora scrierile pasionate de orizonturi largi, caracterizate de inteligență senzuală și integritate umanistă." [10]
DATE BIOGRAFICE
Absolvent al Universidad Nacional Autónoma de México (acronim, UNAM) și al University of California at Berkeley, Paz debutează în 1933 cu volumul de poeme Luna silvestre. Pleacă in Spania, unde se apropie până la identificare de cauza republicană din Războiul civil (reflexiile acestei experiențe apar în Spania, în 1937, sub titlul Bajo in clara sombra y otros poemas, anunțându-l pe marele poet de mai târziu.
După o ședere la Paris se întoarce în Mexic, unde va înființa și edita mai multe reviste literare de renume (Taller, El hijo prodigo și, În anii '70, Plural). Influențat pe rând de marxism, suprarealism, existențialism, budism și hinduism, tema sa de predilecție este capacitatea de a-și depăși singurătatea existențială prin dragoste, erotism și creativitate artistică.
OPERA
Versuri
- No pasaran (1937);
- Libertad bajo palabra (1949);
- Aguila o sol? Piedra de sol (1957);
- Blanco (1967);
- Ladera este (1971);
- Hijos del aire (1981).
Proză
timpul, ce-mparte în fragmente vii
ceea ce am fost
din ceea ce voi fi,
ca o macetă deasupra șarpelui;
conștiința, transparența trecătoare,
privirea oarbă privindu-se pe sine;
cuvintele, mănuși cenușii, pulberea minții depusă pe iarbă,
apa, pielea;
numele noastre, ce se ridică-ntre tine și mine,
ziduri de goliciune pe care nici o trompetă nu le năruie.
Nici visul sau oamenii săi cu imagini distruse,
nici delirul sau spuma sa profetică,
nici iubirea cu dinții și unghiile sale nu ne satisfac.
Dincolo de noi,
la granițele ființei și existenței,
o viață mai plină de viață ne revendică.
Afară noptea respiră, se dilată,
plină de frunze mari și fierbinți,
de oglinzi care se zbat:
fructe, gheare, priviri, frunzișuri,
spinări ce strălucesc,
trupuri care-și croiesc drum printre alte trupuri.
Așază-te aici pe țărmul plin de-atâta spumă,
de-atâta viață ce se ignoră și se predă:
Doar ești și tu parte-a nopții .
Întinde-te, lucire ce respiră,
pulsează, o, stea fărâmițată,
potir,
pâine ce-nclină balanța de partea zorilor,
răgaz de sânge între acest timp și altul nemăsurat.
traducere g.Cristea
Más allá del amor
Todo nos amenaza:
el tiempo, que en vivientes fragmentos divide
al que fui
del que seré,
como el machete a la culebra;
la conciencia, la transparencia traspasada,
la mirada ciega de mirarse mirar;
las palabras, guantes grises, polvo mental sobre la yerba,
el agua, la piel;
nuestros nombres, que entre tú y yo se levantan,
murallas de vacío que ninguna trompeta derrumba.
Ni el sueño y su pueblo de imágenes rotas,
ni el delirio y su espuma profética,
ni el amor con sus dientes y uñas nos bastan.
Más allá de nosotros,
en las fronteras del ser y el estar,
una vida más vida nos reclama.
Afuera la noche respira, se extiende,
llena de grandes hojas calientes,
de espejos que combaten:
frutos, garras, ojos, follajes,
espaldas que relucen,
cuerpos que se abren paso entre otros cuerpos.
Tiéndete aquí a la orilla de tanta espuma,
de tanta vida que se ignora y se entrega:
tú también perteneces a la noche.
Extiéndete, blancura que respira,
late, oh estrella repartida,
copa,
pan que inclinas la balanza del lado de la aurora,
pausa de sangre entre este tiempo y otro sin medida.
Sunt uneori două valuri
Marea lor este noaptea
Două trupuri unul lângă altul
Sunt uneori două pietre
Pustiul lor este noaptea.
Două trupuri unul lângă altul
Sunt două rădăcini uneori
Pământul lor este noaptea.
Două trupuri unul lângă altul
Sunt uneori două săbii
Fulgerul lor este noaptea.
Două trupuri unul lângă altul
Sunt două stele, din cerul gol
Prăbușindu-se.
tăcere care vorbește,
furtuni fără vânt, mare fără valuri,
păsări încarcerate, sălbăticiuni aurii și amorțite,
topazuri impure ca adevărul,
toamnă în luminișul poienii unde cântă lumina pe umărul unui arbore și unde toate frunzele
sunt păsări,
plajă pe care dimineața o găsește constelată de ochi,
coș cu fructe de foc,
minciună care se hrănește,
oglinzi ale acestei lumi, porți de dincolo,
pulsație calmă a mării la amiază,
absolut care clipește,
pustietate.
traducere - g.Cristea
Tus ojos
Tus ojos son la patria del relámpago y de la lágrima,
silencio que habla,
tempestades sin viento, mar sin olas,
pájaros presos, doradas fieras adormecidas,
topacios impíos como la verdad,
otoño en un claro del bosque en donde la luz canta en el hombro de un árbol y son pájaros todas las hojas,
playa que la mañana encuentra constelada de ojos,
cesta de frutos de fuego,
mentira que alimenta,
espejos de este mundo, puertas del más allá,
pulsación tranquila del mar a mediodía,
absoluto que parpadea,
páramo.
| J. G. Ballard | |
 | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | [2][3][4][5] Shanghai, Republica Populară Chineză |
| Decedat | (78 de ani)[6][2][3][4] Londra, Regatul Unit |
| Cauza decesului | cauze naturale (cancer de prostată) |
| Copii | Bea Ballard[*] |
| Cetățenie | Regatul Unit |
| Etnie | englez |
| Religie | ateism |
| Ocupație | romancier[*] scriitor scriitor de literatură științifico-fantastică[*] |
| Activitate | |
| Domiciliu | Shepperton[*][1] |
| Alma mater | Universitatea Cambridge King's College[*] |
| Influențat de | William S. Burroughs |
| Premii | Premiul Memorial James Tait Black[*] |
| Prezență online | |
| Identificator titlu IMDb | |
| Modifică date / text | |
James Graham Ballard (numit „Jim”; n. 15 noiembrie 1930, Shanghai, China – 19 aprilie 2009, Londra, Anglia) a fost un romancier englez, scriitor de povestiri și membru proeminent al mișcării Noul Val al științifico-fantasticului.
Cel mai cunoscut roman al său este Crash (1973), adaptat în 1996 pentru cinematografie de David Cronenberg și romanul semi-autobiografic Empire of the Sun (1984), ecranizat de Steven Spielberg,[7] bazat pe copilăria lui Ballard în Shanghai și intervenția armatei imperiale japoneze în timpul celui de-al doilea război chino-japonez.
BIOGRAFIE
S-a născut în China. A fost deportat într-un lagăr japonez din Manciuria. Ajunge în Anglia în 1946 (după război) unde urmează cursurile Facultății de Medicină din Cambridge.
Debutul său literar are loc în 1936. În primii ani Ballard a fost un exponat al curentului New Worlds. Romanele din această perioadă prezintă cataclisme și dezastre de proporții. După anii 1960 interesul său față de acest gen de romane scade. Se orientează către teme noi: noua psihologie a oamenilor din societatea tehnologică.
Este considerat a fi unul dintre autorii cei mai semnificativi ai zilelor noastre, poetul coregrafiei lente a descompunerilor mentale.
LUCRĂRI
Romane
|
|
Unii critici au sugerat că primele patru romane ale sale sunt bazate pe teme elementare, care arată distrugerea globală prin aer, apă, foc și pământ.[8]
The Wind from Nowhere (Vântul de nicăieri, 1961) (romanul său de debut)[9] este prima lucrare a sa dintr-o serie de scenarii de "dezastre naturale" care fac ca civilizația să fie adusă în ruine de furtuni și uragane prelungite la nivel mondial. Ballard explorează modurile în care dezastrele și tragediile pot lega împreună oameni în moduri în care nicio experiență normală nu ar reuși vreodată. Inițial apare un vânt puternic care face ca transportul aerian să fie imposibil; mai târziu, oamenii trăiesc în tuneluri și subsoluri, în imposibilitatea de a merge mai sus; aproape de final, aerul poartă cantități enorme de vapori de apă, în unele cazuri, conținutul mărilor întregi, cum ar fi Marea Caspică și Marilor Lacuri, care au fost drenate complet și fundul se vede clar și uscat.[10]
În The Drowned World (Lumea scufundată, 1962) orașele au fost înghițite de oceane și transformate în mlaștini. O catastrofă naturală face ca lumea reală să se transforme într-un peisaj de vis, provocând personajele centrale să regreseze mental.[11] Deasupra acestora a crescut o junglă tropicală luxuriantă ca în Terțiar. O mână de supraviețuitori navighează către nord, deasupra unei Londre scufundate, croindu-și drum printre reptile amfibii și animale uriașe. Povestea are loc în anul 2145.[12][13]
The Burning World (1964) descrie o lume în care apa este rară (în contrast cu romanul anterior The Drowned World). După o secetă îndelungată, râurile s-au transformat în mici șiroaie și pământul în praf, forțând oamenii să se îndrepte spre oceane în căutarea apei. Seceta este cauzată de deșeurile industriale aruncate în ocean, care formează o barieră de oxigen permeabilă din polimeri saturați cu catenă lungă care previne evaporarea și distruge ciclul de precipitații.[14]
În The Crystal World (Lumea de cristal, 1966)[15] este descrisă o imagine copleșitoare a copacilor cristalizați, a frunzelor transformate în bijuterii, a păsărilor sculptate în cuarț și a oamenilor acoperiți: Pământul este pietrificat pentru eternitate. Personajul principal este Edward Sanders, un medic englez, care ajunge în Port Matarre din Gabon. De aici el încearcă să ajungă la o bază de tratament unde locuiesc Suzanne Clair (fosta sa amantă) și soțul acesteia Max. Curând Edward observă că un fenomen misterios a cristalizat jungla din jurul său împreună cu ființele sale vii. Același fenomen are loc și în Parcul Național Everglades sau în Mlaștina Pripet.[16]
În romanul apocaliptic Crash ! (1973) automobilul este ideal pentru exagerarea instinctului de agresiune, a libidoului și a puterii. Autorul afirmă că acest roman este o metaforă extremă despre o situație extremă.[17]
Empire of the Sun (Imperiul Soarelui, 1984) se bazează în mare parte pe experiențele lui Ballard în cel de-al doilea război mondial (la fel ca în povestirea sa anterioară "The Time Dead" apărută în antologia Myths of the Near Future).[18] Numele romanului este derivat din etimologia numelui pentru Japonia.[19] Romanul prezintă povestea unui tânăr băiat britanic, Jamie Graham care locuiește împreună cu părinții săi în Shanghai. După atacul de la Pearl Harbor, Japonia ocupă Shanghai, iar în haosul creat Jim este separat de părinții săi. Acesta stă o perioadă în vile abandonate, trăind cu resturi de produse alimentare ambalate. După ce a epuizat toate alimentele, decide să se predea armatei japoneze, în cele din urmă fiind închis în Centrul Civil Lunghua. Aici, deși japonezii sunt dușmanii, ajunge să se identifice parțial cu ei datorită piloților unor avioane superbe. Spre sfârșitul războiului, prizonierii din tabără sunt obligați să mărșăluiască spre Nantao, iar mulți prizonieri mor de-a lungul drumului. Jim este salvat de foame cu ajutorul pachetelor aruncate de bombardierele americane. Romanul a fost ecranizat de Tom Stoppard[20] în 1987, în regia lui Steven Spielberg.[21] A fost nominalizat la șase premii Oscar[22] și a câștigat trei premii ale Academiei Britanice (pentru cinematografie, muzică și sunet).
Colecții de povestiri
|
|
Despre colecția de povestiri Vermilion Sands (Nisipurile purpurii, 1971) Ballard spune că este o periferie exotică a limbajului său mintal. Vermilion Sands este o stațiune balneară ciudată cu flori muzicale și sculpturi cântătoare. Poeții scriu cu ajutorul mașinilor de creat poezii, pictorii folosesc pigmenți care realizează singuri picturi pe pânză, oamenii locuiesc în case construite mintal și poartă haine vii.
Low-Flying Aircraft and Other Stories (Aparat de zbor la joasă înălțime și alte povestiri, 1976) este o colecția de 9 povestiri, Ultimul oraș fiind un mini-roman. La jumătatea veacului al XX-lea tehnologiile dure, marile industrii au decăzut, orașele sunt pustii, viața oamenilor a devenit vegetariană, ecologie, trai pastoral. Eroul principal, Halloway, este fascinat de trecutul omenirii ale cărui ruine le găsește și la ușa sa. El vrea să ajungă la New York ca să pornească din nou mașinile...
Altele
- A User's Guide to the Millennium: Essays and Reviews (1996)
- Miracles of Life (Autobiography; 2008)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu