1. /14 MAI 2022 - ISTORIE PE ZILE: Evenimente; Nașteri

EVENIMENTE

1643: Ludovic al XIV-lea devine rege al Franței. Regența a fost asigurată de mama acestuia, Ana de Austria.

• 964: Papa Ioan al XII-lea este ucis. Potrivit tradiției, el a fost ucis de către soțul unei amante.
• 1610: Henric al IV-lea al Franței a fost înjunghiat mortal de un fanatic catolic, Francois Ravaillac, și a fost succedat la tron de fiul său, Ludovic al XIII-lea. Văduva sa, Maria de Medici, a servit ca regent pentru fiul lor de nouă ani, până în 1617.
• 1643: Regele Ludovic al XIII-lea este succedat de fiul său în vârstă de patru ani, Ludovic al XIV-lea. În timpul minoratului regelui, regența este asigurată de mama acestuia, Ana de Austria.
• 1796: Doctorul englez Edward Jenner a administrat primul vaccin contra variolei.
• 1804: Președintele american Thomas Jefferson comandă o expediție la scurt timp după achiziționarea Louisianei în 1803. Începe Expediția lui Lewis și Clark care durează între mai 1804 până în septembrie 1806; prima traversare a continentului nord-american spre Pacific.
• 1811: Paraguay își câștigă independența față de Spania.

1804: Președintele american Thomas Jefferson comandă o expediție la scurt timp după achiziționarea Louisianei în 1803. Începe Expediția lui Lewis și Clark care durează între mai 1804 până în septembrie 1806; prima traversare a continentului nord-american spre Pacific.

• 1870: S-a desfășurat primul meci de rugby, din Noua Zeelandă, între Nelson Football Club și Nelson College.
• 1900: Se deschid Jocurile Olimpice de vară de la Paris. Pentru prima oară au participat și femei.
• 1939: Fetița peruană Lina Medina, în vârstă de cinci ani devine cea mai tânără mamă din lume.
• 1940: Al Doilea Război Mondial: Rotterdam este bombardat de aviația germană.
• 1940: Al Doilea Război Mondial: Olanda se predă Germaniei.
• 1948: Evreii din Palestina și-au declarat independența formând statul Israel.
• 1948: S-a înființat clubul sportiv FC Dinamo București.
• 1955: A fost semnat „Tratatul de prietenie, colaborare și asistență mutuală” („Tratatul de la Varșovia”) între Albania (retrasă în 1968), Bulgaria, Cehoslovacia, R.D. Germană, Polonia, România, Ungaria și Uniunea Sovietică (intrat în vigoare la 5 iunie 1955). În urma schimbărilor din Europa Centrală și de Est din anii 1989 și 1990, „Tratatul de la Varsovia” și-a încetat valabilitatea la 1.VII.1991.
• 1962: Pretendentul la tronul spaniol, Juan Carlos, și Prințesa Sofia a Greciei se căsătoresc la Atena.
• 1968: Vizita oficială în România a președintelui Republicii Franceze, generalul Charles de Gaulle.
• 1973: Prima stație spațială sub pavilion SUA, „Skylab", a fost lansată pe orbita Pământului.
• 1981: Primul zbor al unui român în spațiul cosmic, Dumitru Prunariu, cu nava Soiuz–40. Zborul a durat 7 zile, 20 de ore și 42 de minute, activitatea spațială desfășurându–se la bordul stației orbitale „Saliut 6".
• 1994: A fost inaugurat Hotelul Sofitel din complexul World Trade Center din București.
• 1998: Este inaugurat primul hotel de cinci stele din România, Athénée Palace – București Hilton, construit în 1924 și extins în 1936, 1965.
• 2004: Frederik, prințul moștenitor al Danemarcei, se căsătorește la Catedrala din Copenhaga cu australiana Mary Donaldson.

NAȘTERI

Thomas Gainsborough, pictor englez

Costache Negri, scriitor și politician român

• 1316: Carol al IV-lea, Împărat Roman (d. 1378)
• 1553: Margaret de Valois, regină a Franței și Navarrei, soția lui Henric al IV-lea (d. 1615)
• 1666: Victor Amadeus II, italiană Vittorio Amedeo II (14 mai 1666 – 31 octombrie 1732) a fost Duce de Savoia din 1675 până în 1730. De asemenea el mai deținea titlurile de marchiz de Saluzzo, marchiz de Monferrato, prinț de Piemont, conte de Aosta, Moriana și Nizza.
  Mama sa, Marie Jeanne de Savoia, a fost regentă din 1675 până în 1684. Victore Amadeus a devenit rege al Siciliei (1713-1718) însă a fost forțat să-și schimbe titlul în cel de rege al Sardiniei (1720-1730). Victor Amadeus s-a născut la Torino ca fiu al lui Carol Emanuel al II-lea, Duce de Savoia și a celei de-a doua soții, Marie Jeanne de Savoia. Numit după bunicul patern Victor Amadeus I el a fost singurul lor copil.^[1] La naștere a primit titlul de Prinț de Piemont, titlul tradițional al moștenitorului ducatului de Savoia. A fost un copil slab iar sănătatea sa a fost monitorizată intens.
  Tatăl său a murit în iunie 1675 la Torino la 40 de ani de febră convulsivă.^[2] Victor Amadeus i-a succedat tatălui său la vârsta de nouă ani sub regența mamei sale. În 1677, în timpul regenței Mariei Jeanne, ea a aranjat o căsătorie între Victor Amadeus și verișoara lui primară, Infanta Isabel Luísa a Portugaliei, moștenitoarea prezumptivă a tatălui ei, Petru al II-lea și a mătușii lui Victor Amadeus.^[3]
  Mama lui l-a îndemnat să fie de acord cu căsătoria iar acest lucru ar fi însemnat ca Marie Jeanne să preia permanent controlul în ducatul de Savoia ca regentă deoarece fiul ei ar fi trăit în Portugalia cu noua soție. La moartea ei, ducatul ar fi revenit regatului Portugaliei. Victor Amadeus a refuzat. În ciuda unui contract de căsătorie semnat între Portugalia și Savoia la 15 mai 1679,^[4] căsătoria dintre Victor Amadeus și Infanta a fost anulată.
  Alte candidate au fost Maria Antonia de Austria, Maria Sofia de Neuburg și Anna Maria Luisa de' Medici. Sub influența lui Ludovic al XIV-lea și a mamei sale, Victor Amadeus s-a căsătorit cu prințesa franceză Anne Marie d'Orléans. Mama lui a fost încântată de această căsătorie și întotdeauna a promovat interesele franceze. Victor Amadeus s-a folosit de aliați politici pentru a obține sprijinul de a încheia perioada de putere a mamei sale la 14 martie 1684.  

  Victor Amadeus II
  Rege al Sardiniei
  Date personale
  Nume la naștere	Vittorio Amedeo Sebastiano di Savoia
  Născut	14 mai 1666 Torino, Italia
  Decedat	31 octombrie 1732 (66 de ani) Torino, Italia
  Înmormântat	Basilica of Superga[*]
  Cauza decesului	cauze naturale[*] (Accident vascular cerebral)
  Părinți	Carol Emanuel al II-lea, Duce de Savoia Marie Jeanne de Savoia
  Căsătorit cu	Anne Marie d'Orléans Anna Teresa Canalis di Cumiana
  Copii	Marie Adélaïde, Delfină a Franței Maria Luisa, regină a Spaniei Maria Vittoria, Prințesă de Carignan (nelegitimă) Victor Amadeus, Prinț de Piemont Charles Emmanuel al III-lea al Sardiniei
  Religie	catolicism
  Ocupație	politician
  Apartenență nobiliară
  Titluri	Margraf
  Familie nobiliară	Casa de Savoia
  Rege al Sardiniei
  Domnie	1720 – 1730

• 1710: Adolf Frederick sau Adolph Frederick (suedeză Adolf Fredrik, germană Adolph Friedrich) (14 mai 1710 – 12 februarie 1771) a fost rege al Suediei din 1751 până la moartea sa. A fost fiul lui Christian August de Holstein-Gottorp, Prinț de Eutin și al Albertinei Frederica de Baden-Durlach. Tatăl lui a fost Christian Augustus (1673—1726) duce și prinț de Schleswig-Holstein-Gottorp, prinț-episcop de Lubeck și administrator al ducatelor Holstein-Gottorp în timpul Marelui Război al Nordului în numele rudei sale, Karl Frederic.
  Mama lui a fost Albertina Frederica de Baden-Durlach. Pe linie maternă, Adolf Frederic era descendent al regelui Gustav I al Suediei. Din partea ambilor părinți, el era descendent Holstein-Gottorp. De asemenea, Adolf Frederic era a 13-a generație de descendenți ai regelui Erik al V-lea al Danemarcei; a 13-a generație de descendenți ai reginei Sofiei a Danemarcei și ai regelui Valdemar I al Suediei; a 11-a generație ai Euphemia a Suediei, Ducesă de Mecklenburg. Din 1727 până în 1750 prințul Adolf Frederic a fost prinț-episcop de Lübeck și administrator de Holstein-Kiel în timpul minoratului nepotului său, Ducele Karl Peter Ulrich, care a devenit Petru al III-lea al Rusiei. În 1743 a fost ales moștenitor la tronul Suediei de către facțiunea Hat pentru a putea obține condiții mai bune la Pacea de la Turku cu împărăteasa Elisabeta a Rusiei, care își adoptase nepotul ca moștenitor al ei. Adolf Frederic a devenit rege la 25 martie 1751.
  În timpul celor douăzeci de ani de domnie, Adolf Frederick a fost puțin mai mult decât un lider, puterea reală fiind în mâinile Parlamentului Suediei.
  Regele a murit la 12 februarie 1771 după ce a consumat o masă constând din homar, caviar, varză acră, kippers și șampanie, urmată de 14 porții din desertul lui favorit: semla servită într-un castron cu lapte fierbinte.^[1] Astfel, el este amintit de elevii suedezi ca „regele care a mâncat până a murit”.^[2]
  A fost considerat, atât în ​​timpul său cât și după, dependent de alții, un conducător slab și lipsit de orice talente. Dar el a fost, de asemenea, un soț bun, un tată grijuliu și un stăpân blând cu slujitorii lui. Distracția lui favorită era de a priza tutun. La 18 august/29 august 1744, la Drottningholm, s-a căsătorit cu Prințesa Louisa Ulrika a Prusiei, Ei au avut următorii copii:
  1. făt mort (Stockholm, 18 februarie 1745 – Stockholm, 18 februarie 1745)
  2. Gustav III (1746–1792)
  3. Carol XIII (1748–1818)
  4. Frederick Adolf (1750–1803)
  5. Sofia Albertina a Suediei (1753–1829)  

     Adolf Frederick
     Rege al Suediei
     Adolf Frederick al Suediei, pictură de Gustaf Lundberg
     Date personale
     Născut	14 mai 1710 Gottorp, Schleswig
     Decedat	12 februarie 1771 (60 de ani) Palatul Stockholm, Suedia
     Înmormântat	26 februarie 1719 Biserica Riddarholmen, Stockholm
     Părinți	Christian August de Holstein-Gottorp Albertina Frederica de Baden-Durlach
     Frați și surori	Johanna Elisabeth de Holstein-Gottorp Charles Augustus of Holstein-Gottorp[*] Frederick August I Prince Georg Ludwig of Holstein-Gottorp[*] Ana de Holstein-Gottorp[*] Hedwig Sophie af Slesvig-Holsten-Gottorp[*] Frédérique-Amélie de Holstein-Gottorp[*]
     Căsătorit cu	Louisa Ulrika a Prusiei
     Copii	Gustav III Carol XIII Frederick Adolf Sofia Albertina a Suediei
     Cetățenie	Suedia
     Religie	luteranism
     Ocupație	monarh principe-episcop
     Apartenență nobiliară
     Titluri	principe-episcop
     Familie nobiliară	Casa de Holstein-Gottorp
     Domnie
     Domnie	26 martie 1751 – 12 februarie 1771
     Încoronare	26 noiembrie 1751
     Predecesor	Frederick I
     Succesor	Gustav III

• 1727: Thomas Gainsborough (n. 14 mai 1727 – d. 2 august 1788) a fost unul dintre cei mai faimoși pictori portretiști și peisagiști britanici ai secolului al XVIII-lea. S-a născut în luna mai 1727 la Sudbury, o mică localitate în comitatul Suffolk, la nord-est de Londra. John Gainsborough, tatăl lui, era manufacturier și negustor de țesături. Thomas a venit pe lume într-o casă veche și foarte mare care adăpostea, pe lângă cei nouă copii ai familiei Gainsborough, și războaiele de țesut. Băiatul crește în sânul unei familii mai neobișnuite. Tatăl se îmbracă precum un magnat, ia lecții de scrimă și se plimbă pe străzile din Sudbury încins cu o sabie. Mama artistului – Mary Burrough- este o femeie educată, pasionată de pictatul florilor. Thomas își petrece zilele în tovărășia ei și nu se desparte nici o clipă de caietul său de desene. Mama își dă foarte repede seama de talentul artistic al fiului.
  Foarte apropiat de sufletul lui Thomas este fratele său mai mare, John, un inventator nenorocos, care concepe tot timpul diferite mașinării, din ce în ce mai ciudate. La vârsta de 13 ani, Gainsborough va pleca la Londra pentru a se iniția în arta picturii. În anul 1740, devine ucenic la gravorul și ilustratorul Hubert Francois Gravelot care locuia de câțiva ani la Londra.
  

  Băiat în albastru, 1770
  Învață foarte repede, este receptiv și, în scurtă vreme, maestrul îi va încredința calfei executarea celor mai importante detalii din operele sale. Descoperă subtilitatea picturii franceze și stilul rococo. Frecventează, de asemenea, cursurile academiei St. Martin’s Lane. În jurul anului 1745, Thomas Gainsborough, care are acum 18 ani, frecventează atelierul de la Hatton Garden. În timpul anilor petrecuți la Londra face dese călătorii acasă pentru a-și vedea părinții și frații. În timpul unei astfel de călătorii o va cunoaște pe Margaret Burr, viitoarea lui soție. Căsătoria va avea loc pe 15 iulie 1746 la Londra. Pictorul avea pe atunci numai 19 ani, iar soția lui, cu un an mai puțin. În anul 1748, după moartea tatălui său, pictorul se va întoarce cu soția la Sudbury. În scurtă vreme i se vor naște două fiice – Mary, în anul 1748, și Margaret, în 1752. Și la Sudbury artistul pictează tot peisaje care oglindesc în mod cert influențele maeștrilor olandezi, pe care îi admira atât de mult. În anul 1752, se vor muta la Ipswich, o mică localitate situată la 25 km de Sudbury, unde va închiria o căsuță pe Lower Brook Street. Pictează portretele aristocraților și burghezilor din partea locului. În anul 1759 se stabilesc la Bath, unde devine un portretist foarte căutat. În 1761 Gainsborough își expune tablourile la Asociația Artiștilor Londonezi. Devine membru fondator al Academiei Regale, care este înființată pe 10 decembrie 1768. 
  În anul 1774, va părăsi Bath-ul și se va muta împreună cu familia la Londra. După câțiva ani de lucru în capitală, Gainsborough va deveni pictorul favorit al familiei regale. Acest lucru îi va garanta nu numai o poziție de seamă în societatea londoneză, dar îi va aduce și nenumărate comenzi. Pictorul suporta cu greu jocul aparențelor care caracterizează viața din înalta societate. Îl iritau conversațiile sterile și petrecerile zgomotoase. Prefera să se odihnească desenând sau cântând la violoncel, deoarece ere un bun interpret. Cei mai apropiați prieteni ai pictorului erau compozitorul Carl Friederich Abel și muzicianul Johann Christian Bach. Ambele fiice ale lui Gainsborough cântau la instrumente – Margaret la clavecin, iar Mary la chitară. Ginerele lui Gainsborough va fi, de asemenea, muzician. În 1784, pictorul se ceartă din nou cu Academia Regală; din acel moment, Gainsboroug nu va mai expune la Academie. În fiecare an, în lunile de vară, amatorii de artă vor putea admira tablourile la reședința sa de la Schomberg House. Într-una din zilele anului 1787, pictorul, care se apropie de 60 de ani, observă pe gât o umflătură care va deveni cu timpul mai dureroasă. În primăvara anului 1788, medicii îi confirmă artistului faptul că are cancer. După o odihnă de câteva săptămâni la Richmond, Gainsborough se simte puțin mai bine și se întoarce la Londra. Moare în plină glorie pe 2 august, la vârsta de 61 de ani. Este înmormântat la cimitirul din Kew. Le lasă soției și fiicelor un mare număr de peisaje nevândute, care sunt expuse în încăperile locuinței de la Schomberg House. 

  PRINCIPALELE PÂNZE

  • Discuție în parc (1745-1746)
  • Peisaj cu copaci, colibă și măgari (cca. 1748)
  • Lady Alston (cca. 1760)
  • Domnișoarele Sloper (cca. 1784)
  • Plimbarea de dimineață (cca. 1785)
  • Mrs. Sarah Siddons (1785)  

    Thomas Gainsborough
    Thomas Gainsborough
    Date personale
    Născut	14 mai 1727[1][2][3]  Sudbury, Regatul Marii Britanii
    Decedat	2 august 1788 (61 de ani)[1][4][2][5]  Londra, Regatul Marii Britanii
    Înmormântat	St Anne's Church[*]
    Cauza decesului	cauze naturale[*] (cancer)
    Cetățenie	Regatul Unit
    Ocupație	pictor
    Activitate
    Studii	Sudbury Grammar School[*]
    Opere importante	Sir George Chad, Baronet of Thursford[*], Sarah Rowlls Chad[*], Mr and Mrs Andrews[*

• 1812: Costache Negri (n. 14 mai 1812, Iași, Principatul Moldovei - d. 28 septembrie 1876, Târgu Ocna, Principatele Unite ale Moldovei și Țării Românești) a fost un scriitor, om politic și patriot român. Costache Negri a fost fiul unui boier înstărit. Educația școlară și-a făcut-o în casa părintească și la curtea domnitorului Ioniță Sandu Sturdza, a cărui soție era mătușa mamei lui, și apoi la Chișinău și Odessa. În 1834, a fost trimis pentru studii în Franța și Italia. S-a întors în Moldova la sfârșitul anului 1841. În anul 1842, era Venerabilul unei loji masonice din Bârlad. Costache Negri a fost fiul unui boier înstărit. Educația școlară și-a făcut-o în casa părintească și la curtea domnitorului Ioniță Sandu Sturdza, a cărui soție era mătușa mamei lui, și apoi la Chișinău și Odessa. În 1834, a fost trimis pentru studii în Franța și Italia. S-a întors în Moldova la sfârșitul anului 1841. În anul 1842, era Venerabilul unei loji masonice din Bârlad.^[1]

  CARIERA POLITICĂ

  
  

  Fosta casă a lui Costache Negri din Târgu Ocna în 1900, cu un an înainte de se prăbuși la cutremur
  Izbucnirea Revoluției de la 1848 l-a găsit pe Negri la Paris, unde s-a înscris ca voluntar în gărzile revoluționare și a prezentat guvernului francez noul tricolor românesc. În martie 1848 i s-a interzis să se întoarcă în Moldova, dar împreună cu un grup de exilați moldoveni a reușit să ajungă la Brașov. Acolo a luat parte la întocmirea declarației de principii din mai 1848 și a proclamației de demitere a domnitorului Mihail Sturdza. După aceea a trecut în Bucovina, unde a coordonat munca și propaganda comitetului revoluționar din Moldova, aflat în exil, Alexandru Ioan Cuza sprijinindu-l în eforturile sale. Înfrângerea revoluției în Țara Românească a spulberat iluziile moldovenilor în posibilitatea de face schimbări politice majore și în Moldova. Datorită unei epidemii de holeră, și a opoziției în creștere din partea autorităților habsburgice, întregul grup de revoluționari, între care și Negri, au fost obligați să părăsească Bucovina și să se întoarcă în Franța. Alături de alți exilați români, în 1849 Costache Negri și-a dedicat eforturile cauzei unioniste, dar în curând a avut posibilitatea să se întoarcă în Moldova, unde fusese ales un nou domnitor, Grigore Alexandru Ghica, care l-a numit în diverse funcții judecătorești și administrative. Ca om politic și patriot s-a remarcat mai cu seamă după 1851, când a ocupat prima funcție publică - pârcălab de Covurlui. Odată cu internaționalizarea chestiunii românești, din 1855 Negri a început o carieră diplomatică, care a făcut din el cel mai de seamă diplomat român al următorului deceniu.
  În 1855, a fost trimis ca delegat al domnitorului Grigore Alexandru Ghica la Constantinopol și la Viena pentru a susține Unirea Principatelor Române. În 1856 a făcut parte din Comitetul Unirii, la Iași, iar în 1857 a fost ales deputat și vicepreședinte al Adunării Ad-hoc, convocate prin hotărârea Congresului de Pace de la Paris din 1856.
  În această vreme, lua mereu parte la adunările mișcării unioniste române, care a avut ca rezultat dubla alegere a domnitorului Cuza în 1859 și la unirea definitivă din 1861. Însuși Negri a fost de mai multe ori îndemnat să candideze la tron, dar a refuzat de fiecare dată, cu o integritate morală ce nu pare a mai fi fost întâlnită în politica românească.
  În 1859 a fost trimis la Constantinopol, ca reprezentant al țărilor unite pentru a obține recunoașterea stării de lucruri creată prin votul de la 24 ianuarie și deci a dobândi unirea definitivă.
  Prieten bun cu Alexandru Ioan Cuza, a sprijinit toate acțiunile și reformele domnitorului Unirii. Prin misiunile pe care le-a avut peste hotare, Costache Negri poate fi socotit primul diplomat al Principatelor Române. Complotul care a dus la detronarea lui Cuza l-a determinat, ca și pe Vasile Alecsandri, să renunțe la viața politică. S-a retras la Târgu Ocna și și-a dedicat ultimii ani ai vieții pasiunilor sale de-o viață: numismatica și colecționarea de tablouri. De asemenea, a întreținut o bogată corespondență cu Vasile Alecsandri și Mihail Kogălniceanu.
  Costache Negri decedat pe 28 septembrie 1876, iar Mormântul său se găsește la fosta mănăstire Răducanu din Târgu Ocna, construită de către Radu Racoviță în 1664.
  Mihai Eminescu l-a definit pe Costache Negri ca fiind „unul din cei mai nobili bărbați ai românilor, care reprezintă nu numai cel mai curat patriotism și caracterul cel mai dezinteresat, dar și o capacitate extraordinară, căreia-i datorăm, în bună parte, toate actele mari săvârșite în istoria modernă a românilor”.
  Pe casa lui Costache Negri, de la Galați se găsește o placă comemorativă cu următorul text: „În această casă a locuit Costache Negri, pârcălab de Galați, militant pentru ideile Revoluției de la 1848 și ale luptei pentru unire”.
  În comuna Costache Negri din județul Galați, lângă consiliul local se găsește Casa Memorială „Costache Negri”. Aceasta a fost deschisă la 2 iunie 1968, chiar în casa revoluționarului moldovean, construită în stilul unei case țărănești de tip evoluat, cu două cerdace pe stâlpi de lemn.
  În fața casei memoriale, la 19 mai 1973, a fost dezvelit bustul lui Costache Negri, realizat în piatră de Boris Leonovici.
  În timpul vieții, Costache Negri a publicat puțin, prin reviste, astfel că și contribuția lui la patrimoniul literaturii române este destul de modestă. Ne-au rămas de la el câteva manuscrise interesante, care cuprind 3-4 scrieri în proză, mai ales amintiri din călătorie, câteva zeci de poezii și un număr apreciabil de scrisori, care n-au valoare literară, ci numai documentară. Proza, elaborată mai ales în anii studenției, cuprinde povestirea Sările venețiene (1839). Tot în această colecție se găsește și faimosul toast, rostit la Paris la 27 decembrie 1848, unde zice:

  „În visurile mele înflorite se arată viitorul României. Suntem milioane de români răzlețiți. Ce ne lipsește ca să ajungem un neam tare? Unirea, numai unirea. Să trăiască unirea românilor!” Toate acestea au fost reunite într-un volum și publicate sub îngrijirea lui Emil Gârleanu în editura Minerva (Buc. 1909).  

  Costache Negri
  Costache Negri
  Date personale
  Născut	14 mai 1812 Iași, Principatul Moldovei, astăzi România
  Decedat	28 septembrie 1876 (64 de ani) Târgu Ocna, Județul Bacău (interbelic), Principatele Unite ale Moldovei și Țării Românești, astăzi România
  Naționalitate	român
  Cetățenie	România
  Religie	ortodox
  Ocupație	Om politic
  Pârcălab de Covurlui
  În funcție 1851 – 1855
  Deputat
  În funcție 1857 – 1865 Bustul lui Costache Negri, amplasat în Parcul Trandafirilor din Suceava     Bustul lui Costache Negri din parcul oraşului Vatra Dornei     Mormântul lui Costache Negri lângă biserica fostei mănăstiri Răducanu din Târgu Ocna

• 1832: Rudolf Lipschitz, matematician german (d. 1903)
• 1838: Raffaello Giovagnoli (n. 14 mai 1838, Roma - d. 15 iulie 1915, Roma) a fost un romancier italian. 

  LUCRĂRI (SELECȚIE)

  • Romane istorice:
    • Spartaco, (1874, 2 volume, ro.: Spartacus)
    • Opimia, 1875;
    • Plautilla, 1878;
    • Saturnino, 1879;
    • Faustina, 1881;
    • La guerra sociale. Aquilonia, 1884;
    • Messalina, 1885;
    • Benedetto IX, 1899;
    • Publio Clodio, 1905;
  • Romane realistice:
    • Evelina, 1868;
    • Natalina. I drammi del lusso, 1878.
    • I racconti del maggiore Sigismondo, 1908.
  • Poezie:
    • Peccata juventutis meae, 1883;
  • Comedia La moglie di Putifarre, 1876.
  • Drama istorică Marocia, 1875.  

    Raffaello Giovagnoli
    Raffaello Giovagnoli
    Date personale
    Născut	13 martie 1838[1]  Roma, Statele Papale
    Decedat	15 iulie 1915 (77 de ani)[1][2]  Roma, Italia
    Cetățenie	Regatul Italiei
    Etnie	italian
    Ocupație	scriitor politician jurnalist
    Activitate
    Limbi	limba italiană
    Specie literară	roman istoric

• 1848: Bonifaciu Florescu (n. 14 mai 1848, Budapesta – d. 18 decembrie 1899, București) a fost un publicist, traducător și critic literar, fiul lui Nicolae Bălcescu. A fost fiul nelegitim al lui Nicolae Bălcescu și al Alexandrinei (Luxița) Florescu, fiica marelui logofăt Iordache Florescu. Asupra legăturii fiicei lor, pe care o considerau o mezalianță, Floreștii au ascuns adevărul, în timp ce Bălceștii au recunoscut paternitatea copilului. Luxița Florescu și-a adoptat în 1858 propriul fiu și s-a îngrijit de educația lui. A fost elev la Liceul Louis-le-Grand din Paris, după care a urmat Facultatea de Litere la Academia din Rennes, obținând, în 1872, licența. Vine în țară în 1873. Prin concurs, este numit profesor „provizor” la Catedra de istorie universală critică de la Facultatea de Litere din Iași. Titu Maiorescu îl destituie în 1874. Este profesor de istorie și de limba și literatura franceză la Liceul „Sfântul Sava” din București. A mai predat franceza la Gimnaziul „Mihai Viteazul”, la Liceul Militar și la Seminarul Nifon din capitală. Autor de manuale, al unui dicționar (1894) și al unei antologii (La Poesie lyrique francaise du X-eme au XX-eme siecle, 1895), editor și comentator al lui Buffon (Discours sur le style, 1884), istoric al literaturii franceze (Histoire de la litterature francaise jusqu'a Malherbe, 1892), Florescu a desfășurat și o insistentă activitate jurnalistică. Membru al Partidului Liberal, prieten cu Pantazi Ghica și colaborator la gazetele acestuia, s-a numărat între cei care au făcut o opoziție categorică Junimii și lui Titu Maiorescu: figurează în aproape toate foile antijunimiste („Românul”, „Tranzacțiuni literare și științifice”, „Revista contimporană”, „Stindardul”) și, împreună cu Al. Macedonski, inițiază editarea „Literatorului”. A fondat „Portofoliul român” și „Duminica” (alături de I.C. Săvescu); a condus „Țara literară”, a întemeiat „Revista albastră” și „Biblioteca omului de gust”. A colaborat la „Revista orientală”, „România literară”, „Nuvelistul”, „Revista literară”, „Vestea”, „Peleșul”, „Analele literare” etc. În 1894 a scos săptămânalul „Dacia viitoare”.
  Publicistul se arată preocupat de istoria și literatura popoarelor. Scrie despre Revoluția franceză, îl interesează Istoria în cântecele poporane, susține rubrici ca „Revista politică” și „Revista științelor”. Dă un Curs facultativ de istorie modernă critică (1875) și un Memento de istorie universală sau Istoria în tablouri (1883). În „Literatorul” i-a apărut o suită de Studii literare, reproduse în două volume (1892-1893). Didactice, greoaie, dar dovedind o bună cunoaștere a culturii antice, studiile judecă literatura vremii în raport cu idealul clasic al criticului: naturalismul e acuzat că anulează prin întâmplător caracterul de generalitate al artei (Frumos, grațios, sublim), parnasianismul este respins, întrucât excesul formal ar anula mișcarea ideii și „simțământul” (Despre poezia descriptivă).
  Florescu utilizează noțiuni și definiții din Buffon, teoretizează asupra apropierii dintre pictură și poezie, dar și asupra armoniei imitative. Mereu limitat în aprecieri de dogma sa clasicistă (poeziile lui Nerval sunt „bizareriile minții sale bolnave”, Baudelaire nu este niciodată citat), emite uneori și observații interesante, cum ar fi cea despre importanța decorului în romantism, parnasianism, simbolism. Când iese din chingile metodei pentru a analiza o operă (Gr. Alexandrescu, Al. Vlahuță etc.), comentatorul nu trece dincolo de examenul versificației. Prețuiește, în literatura română, numai scriitorii pe care cercul „Literatorului” și-i recunoștea ca înaintași: Ion Heliade-Rădulescu, Grigore Alexandrescu, Dimitrie Bolintineanu, în timp ce Mihai Eminescu și Ion Slavici sunt ironizați, fără inteligență. Eminescu, care a crezut că sub pseudonimul Rienzi se ascundea Florescu, a răspuns atacurilor din „Literatorul” cu o Epistolă deschisă către homunculul Bonifaciu (rămasă în manuscris în timpul vieții poetului, ea conține germenii Scrisorii II). Unui examen negator sunt supuse scrierile lui Maiorescu în două articole, intitulate „Despre stil”; este proclamată tendențios lipsa, la noi, a unei critici literare. Florescu a scris versuri în română (Ritmuri și rime, 1892) și în franceză (Quelques vers. Au profit des blessés, 1877); căznite jocuri prozodice, ele au contribuit totuși la împământenirea unor forme fixe. Poemul în proză, cultivat la „Literatorul”, este încercat, după model francez, în Aquarele și poezii în proză (1894) și în câteva Sanguine românești, anexate Sanguinelor traduse din Catulle Mendès (1889). Florescu a fost un conștiincios popularizator al literaturii franceze, iar prin intermediul francezei a asigurat rubrica de tălmăciri din „Portofoliul român”, „Povestitorul”, „Duminica”, „Literatorul”, „Biblioteca familiei” cu texte din Alexander Pope, Pierre de Ronsard, Voltaire, Molière, Alfred de Musset, Henri Murger, Walter Scott, Johan Ludvig Runeberg, José María de Heredia, Theodore de Banville, Edgar Allan Poe, Henry Wadsworth Longfellow, Sándor Petőfi, din folclorul rus, chinez, albanez, indian, italian.
  Lui Florescu i se datorează prima traducere în română a volumului Nevrozele, scris de Maurice Rollinat. Tot Florescu a tradus pentru prima dată în română povestirea Faptele în cazul domnului Valdemar, scrisă de Edgar Allan Poe. Opera literară: 
• Etiam contra omnes, București, 1875;
• Curs facultativ de istorie modernă critică, București, 1875;
• O sută de adevăruri, București, 1875;
• Quelques vers. Au profit des blesses, București, 1877;
• Memento de istorie universală sau Istoria în tablouri, București, 1883;
• Ritmuri și rime, București, 1892;
• Studii literare, I-II, București, 1892-1893;
• Aquarele și poezii în proză, București, 1894.  

  Bonifaciu Florescu
  Bonifaciu Florescu
  Date personale
  Născut	14 mai 1848  Pesta, Imperiul Austriac
  Decedat	18 decembrie 1899 (51 de ani)  București, România
  Cetățenie	România
  Ocupație	critic literar[*] jurnalist traducător istoric literar[*] poet filozof biograf[*]
  Activitate
  Alma mater	University of Rennes[*] Lycée Louis-le-Grand
  Organizație	Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași
  Partid politic	Partidul Național Liberal

• 1854: Marea Ducesă Maria de Mecklenburg-Schwerin (mai târziu Marea Ducesă Maria Pavlovna a Rusiei, cunoscută ca "Miechen" sau "Maria Pavlovna cea Bătrână"; 14 mai 1854 – 6 septembrie 1920), a fost fiica Marelui Duce Friedrich Franz II de Mecklenburg-Schwerin și a Prințesei Augusta de Reuss-Köstritz. 
  Maria de Mecklenburg-Schwerin
  Marie Alexandrine Elisabeth Eleonore s-a născut la Castelul Ludwigslust ca ducesă a Marelui Ducat de Mecklenburg, fiică a lui Frederick Francisc al II-lea, Mare Duce de Mecklenburg-Schwerin și a primei lui soții, Prințesa Augusta de Reuss-Köstritz (1822–1862). Avea opt ani când mama ei a murit. Tatăl ei s-a mai căsătorit de două ori.
  Maria avea trei frați buni și încă cinci frați vitregi din cele două căsătorii ale tatălui ei. Bunica paternă, Prințesa Alexandrine a Prusiei, a fost fiica regelui Frederic Wilhelm al II-lea al Prusiei. Tot pe linie paternă era stră-strănepoata Țarului Pavel I al Rusiei. S-a căsătorit la 28 august 1874 cu vărul ei de gradul al doilea, Marele Duce Vladimir Alexandrovici al Rusiei (22 aprilie 1847 – 17 februarie 1909), care era al treilea fiu al Țarului Alexandru al II-lea al Rusiei. Ea a fost logodită cu altcineva însă logodna a fost ruptă imediat ce l-a întâlnit pe Vladimir. A durat trei ani până li s-a permis să se căsătorească, ea fiind crescută în religia luterană și refuzând să se convertească la ortodoxism. În cele din urmă Țarul Alexandru al II-lea a fost de acord să-i permită lui Vladimir să se căsătorească fără să mai insiste ca ea să treacă la ortodoxism.^[2]
  

  Maria de Mecklenburg-Schwerin și logodnicul ei, Marele Duce Vladimir Alexandrovici al Rusiei
  După căsătorie ea a luat numele rus de Maria Pavlovna a Rusiei - numele după care este cunoscută. Maria a rămas luterană în cea mai mare a căsătoriei ei, însă mai târziu s-a convertit la ortodoxie, unii au spus pentru a-i da fiul ei Kirill o șansă mai bună la tron. Cuplul a avut patru fii și o fiică.
  În timpul vieții ei în Rusia, ea a locuit la palatul Vladimir al soțului ei în faimosul aristocratic Palat Embankment situat oe râul Neva. În 1909, soțul ei a murit iar ea i-a succedat ca președinte al Academiei de Arte Frumoase.^[3]
  Curtea ei era în ultimii ani de domnie ai nepotului ei Țarului Nicolae al II-lea cea mai cosmopolită și populară din capitală.^[4][5]
  Marea Ducesă a fost personal în contradicție cu țarul și țarina. Ea nu era singurul Romanov care se temea că împărăteasa ar "fi singurul conducător al Rusiei", după ce Nicolae a preluat comanda supremă a armatelor ruse la 23 august 1915 (stil vechi). Robert Massie susține că împreună cu fiii ei, ea a intenționat o lovitură de stat împotriva țarului în iarna 1916-1917, care ar fi forțat abdicarea și înlocuirea țarului cu fiul lui Țareviciul Alexei, și fiul ei, Marele Duce Kiril Vladimirovici al Rusiei ca regent.^[6] Nu există nici o dovadă documentară pentru a sprijini acest lucru, deși ea a spus președintelui Dumei, Mihail Rodzianko, că împărăteasa trebuie să fie "anihilată".^[7]
  

  Maria alături de familia ei, ca 1904
  Cuplul a avut cinci copii:
  • Marele Duce Alexandru Vladimirovici (31 august 1875 - 16 martie 1877)
  • Marele Duce Kiril Vladimirovici (12 octombrie 1876—12 octombrie 1938).
  • Marele Duce Boris Vladimirovici (1877-1943)
  • Marele Duce Andrei Vladimirovici (1879-1956)
  • Marea Ducesă Elena Vladimirovna (1882-1957) care s-a căsătorit cu Prințul Nicolae al Greciei, al treilea fiu al regelui George I al Greciei și a Marii Ducese Olga Constantinovna a Rusiei.
  Fiul cel mare și moștenitorul lui Vladimir, Marele Duce Kiril Vladimirovici s-a căsătorit în 1905 cu verișoara lui primară Victoria Melita de Saxa-Coburg și Gotha, fiica surorii lui Vladimir, Maria. Căsătoria a fost dezaprobată de Țarul Nicolae al II-lea iar Kiril a fost exilat și deposedat de titluri imperiale. Acest tratament al fiului său a creat tensiuni între Vladimir și Țar. Câteva decese în familia imperială l-au pus pe Kiril al treilea în linia de succesiune la tronul imperial iar Nicolae a acceptat reacordarea titlurilor imperiale lui Kiril și acordarea titlului de Mare Ducesă soției lui.
  Toți copii ei au scăpat din Rusia revoluționară. Boris a trăit în exil la Paris alături de amanta sa. Andrei s-a căsătorit cu amanta sa Mathilde Kschessinska în 1921 și a avut un fiu. Elena a avut trei fiice, dintre care cea mică a devenit prin căsătorie Ducesă de Kent. 

Portret al Mariei de Emil Wiesel
Marea Ducesă a avut renumele de a fi fost ultimul dintre Romanov care a scăpat din Rusia revoluționară, precum și primul care a murit în exil. Ea a rămas în Caucazul sfâșiat de război, cu cei doi fii ai mai mici de-a lungul anilor 1917 și 1918 și încă cu speranța ca fiul ei cel mare Kiril să devină țar. Cum bolșevicii se apropiau, grupul a scăpat la bordul unui vas pescăresc în 1918 plecând la Anapa. Maria a petrecut 14 luni la Anapa, refuzând să părăsească Rusia. În cele din urmă a fost de acord să plece atunci când un general al Armatei Albe a avertizat-o că a fost pierdut războiul civil.
Maria, fiul ei Andrei, amanta lui Andrei și fiul lor Vladimir, au plecat în Italia, la Veneția, la 13 februarie 1920.^[8] De la Veneția ea a plecat în Elveția, apoi în Franța, unde sănătatea ei s-a înrăutățit. A murit la 6 septembrie 1920, la vârsta de 66 de ani, înconjurată de familie.
Cu ajutorul unui prieten de familie englez renumita ei colecție de bijuterii a fost scoasă din Rusia într-un bagaj diplomatic. După decesul ei, colecția de bijuterii a fost împărțită între copii ei: Marle Duce Kiril perlele, Boris smaraldele, Andrei rubinele și singura ei fiică, Elena, diamantele. Unul dintre smaraldele din colecția Marii Ducese s-a aflat în posesia actriței Elizabeth Taylor. O altă parte a colecției de bijuterii a fost încredințată în 1918 legației suedeze la Petrograd de către un confident al Marii Ducese, profesorul ei de desen Richard Bergholz, în două fețe de pernă cusute. Marea Ducesă a murit înainte de a le putea recupera, nu știe unde sunt.
În august 2009, Ministerul Afacerilor Externe al Suediei a raportat că bijuteriile erau în arhivele sale din Stockholm, care au fost desigilate în 1952, dar nu au mai putut fi găsite decât șaizeci de tabachere și butoni de la casa Fabergé sau casa suedeză Bulin, toate din aur sau argint și cu pietre prețioase. Guvernul suedez le-a donat descendenților.  

Ducesa Maria de Mecklenburg-Schwerin
Mare Ducesă Maria Pavlovna a Rusiei
Marea Ducesă Pavlovna purtând faimoasa tiară Vladimir
Date personale
Nume la naștere	Marie Alexandrine Elisabeth Eleonore
Născută	14 mai 1854 Castelul Ludwigslust
Decedată	6 septembrie 1920 (66 de ani) Contrexéville[*], Franța
Înmormântată	Vosges
Cauza decesului	boală
Părinți	Frederic Francisc al II-lea, Mare Duce de Mecklenburg[1] Augusta de Reuss-Köstritz[1]
Frați și surori	Ducesa Elisabeta Alexandrine de Mecklenburg-Schwerin Prințul Hendrik al Țărilor de Jos Frederic Francisc al III-lea, Mare Duce de Mecklenburg Ducele Adolf Friedrich de Mecklenburg Ducele Johann Albert de Mecklenburg Ducele Paul Frederic de Mecklenburg Friedrich Wilhelm zu Mecklenburg[*] Anna Elisabeth Augusta von Mecklenburg-Schwerin[*]
Căsătorită cu	Marele Duce Vladimir Alexandrovici al Rusiei
Copii	Marele Duce Alexandru Vladimirovici Marele Duce Kiril Vladimirovici Marele Duce Boris Vladimirovici Marele Duce Andrei Vladimirovici Marea Ducesă Elena Vladimirovna
Cetățenie	Imperiul Rus
Religie	luteranism creștinism ortodox[*]
Apartenență nobiliară
Titluri	Mare principe ducesă[*]
Familie nobiliară	Casa Holstein-Gottorp-Romanov Casa de Mecklenburg

• 1863: John Charles Fields, matematician canadian (d. 1932)
• 1867: Kurt Eisner, politician german (d. 1919)
• 1868: Vladimir Hertza (n. 14 mai 1868, Chișinău; d. 3 august 1924, Chișinău) a fost un jurist și om politic moldovan, precum și primul primar al orașului Chișinău după Marea Unire din 1918. 
  Casa din Chișinău în care a locuit V. Hertza
  Vladimir Hertza s-a născut la 14 mai 1868, în Chișinău. Și-a făcut studiile la Gimnaziul Nr.1, cea mai prestigioasă instituție de învățământ din Basarabia pe care a absolvit-o în 1866. Se zice că a absolvit un liceu juridic din Iaroslav. După ce s-a căsătorit, fără învoirea tatălui său, tânărul a dus în Italia o viață de cântăreț ambulant. Apoi, risipind toată averea părintească s-a statornicit în România. În 1917 a fost instituit în funcția de vicepreședinte al Partidului Național Moldovenesc și al Societății Culturale Moldovenești. El a jucat un rol însemnat în rolul unirii.
  A fost președintele Zemstvei jud. Orhei, primul președinte al Comisiei Școlare Moldovenești. În 1917 a devenit vicepreședinte al Partidului Național Moldovenesc și al Societății Culturale Moldovenești, jucând un rol important în actul Unirii. Între anii 1918-1919 a fost primar al orașului Chișinău. A fost delegat și la conferințele de pace, tratând chestiunea Basarabiei.  

  Vladimir Hertza
  Date personale
  Născut	14 mai 1868 Chișinău
  Decedat	3 august 1924 (56 de ani) Chișinău
  Cetățenie	Moldova
  Religie	Ortodox
  Ocupație	politician
  Membru al Sfatului Țării
  În funcție 1917 – 1918
  Primar de Chișinău
  În funcție 1918 – 1919
  Precedat de	Alexander Schmidt
  Succedat de	Teodor Cojocaru
  Partid politic	Partidul Național Moldovenesc
  Profesie	Jurist

• 1872: Mihail Semionovici Țvet (în rusă Михаил Семёнович Цвет; n. 14 mai 1872,^[1][2] Asti, Piemont, Italia – d. 26 iunie 1919,^[1][2] Voronej, URSS) a fost un chimist rus-italian, cunoscut pentru faptul că a inventat cromatografia de adsorbție în anii 1900.  

  Mihail Ţvet
  Mihail Ţvet
  Date personale
  Născut	14 mai 1872[1][2]  Asti, Piemont, Italia
  Decedat	26 iunie 1919 (47 de ani)[1][2]  Voronej, URSS
  Înmormântat	Q4061849[*]
  Cetățenie	Imperiul Rus
  Ocupație	botanist[*] biolog chimist fiziolog[*] biochimist
  Activitate
  Alma mater	Universitatea din Geneva[*]
  Organizație	Imperial University of Dorpat[*] Universitatea din Varșovia

• 1878: Constantin Misici (n. 25 mai 1878, Lipova, județul Arad – d. 31 iulie 1921, Brașov, județul Brașov) a fost un deputat în Marea Adunare Națională de la Alba Iulia, organismul legislativ reprezentativ al „tuturor românilor din Transilvania, Banat și Țara Ungurească”, cel care a adoptat hotărârea privind Unirea Transilvaniei cu România, la 1 decembrie 1918. Născut la Lipova în 14 mai 1878, urmează școala primară în orașul natal, iar mai apoi liceul la Lugoj. În timpul liceului primește o bursă de la fundația „Emanoil Gojdu”. Mai târziu se înscrie la Facultatea de Drept a Universității din Budapesta, în anul 1895, unde îl avea coleg pe Traian Vuia, cu care împărțea locuința. În anul 1895 renaște Societatea Studențească Română „Petru Maior” din Budapesta și din această societate face parte și Constantin Missici. Un an mai târziu face parte din cei ce organizează adunările generale ale „Astrei” la Lugoj.
  În 1901, Missici locuia la Budapesta și se pregătea de doctorat, pe care îl obține în 1904. La 5 august 1905 se căsătorește cu Valeria Braniște la Brașov. Fratele soției sale era Valeriu Braniște, redactor la ziarul Dreptatea din Lugoj.
  După 1918 a fost numit secretar general la Resortul de alimentare al Consiliului Dirigent din Sibiu, rămânând aici până în octombrie 1919. A murit la Brașov la 31 mai 1921 și este înmormântat în capela familiei din Lipova.  

  Constantin Missici
  Date personale
  Născut	14 mai 1878 Lipova
  Decedat	31 iulie 1921 (43 de ani) Brașov
  Cetățenie	România
  Ocupație	avocat
  Activitate
  Alma mater	Universitatea din Budapesta
  Cunoscut pentru	delegat la Marea Unire de la Alba Iulia membru al Marelui Sfat Național Român

• 1879: Marele Duce Andrei Vladimirovici al Rusiei (14 mai 1879 – 30 octombrie 1956) a fost a fost membru al familiei imperiale ruse, fiul cel mic al Marelui Duce Vladimir Alexandrovici al Rusiei și al Marii Ducese Maria Pavlovna. În urma Revoluției Ruse din 1917 a părăsit Rusia și s-a căsătorit cu amanta sa Mathilde Kschessinska în 1921. A pretins paternitatea fiului lui Kchessinska, Prințul Vladimir Romanovski-Krasinski.  

  Marele Duce Andrei Vladimirovici
  Date personale
  Născut	14 mai 1879 Țarskoe Selo, Imperiul rus
  Decedat	30 octombrie 1956 (77 de ani) Paris
  Înmormântat	Sainte-Geneviève-des-Bois Russian Cemetery[*]
  Părinți	Marele Duce Vladimir Alexandrovici al Rusiei[1] Maria de Mecklenburg-Schwerin
  Frați și surori	Marea Ducesă Elena Vladimirovna a Rusiei Marele Duce Boris Vladimirovici al Rusiei Marele Duce Kiril Vladimirovici al Rusiei Alexander Vladimirovich Romanov, Grand Duke of Russia[*]
  Căsătorit cu	Mathilde Kschessinska
  Copii	Prințul Vladimir Romanovski-Krasinski
  Cetățenie	Imperiul Rus  URSS
  Ocupație	personal militar[*]
  Apartenență nobiliară
  Familie nobiliară	Casa Romanov

• 1880: Siegmund Wilhelm Walther Von List (n. 14 mai 1880 - d. 17 august 1971) a fost un mareșal german (din 1940), participant la Primul și Al Doilea Război Mondial. Se nǎscut la Oberkirchberg, în apropiere de Ulm, landul Württemberg în 1880. În iulie 1898 și-a început serviciul militar, în primul batalion Bavarez. În martie 1900, este ridicat în rang de locotenent. În 1911 a absolvit Academia Militară Bavarezǎ. Înainte de Primul Război Mondial a servit în Staful General al Bavariei (din martie 1913 gradul de căpitan). În 1939 a participat la invadarea Poloniei conducând Armata a 14-a. A fost distins cu Crucea de Fier (de douǎ ori) și Crucea de Cavaler. În 1940 participǎ la Bătălia pentru Franța, conducând Armata a 12-a, pentru care a fost acordat în rang de mareșal. În iulie-octombrie 1941 este comandant al forțelor germane din Balcani. În octombrie 1941 - iulie 1942 a fost în concediu medical. În vara lui 1942 a condus ofensiva de succes a Armatei Germane în Caucazul de Nord, pe 21 august pe Muntele Elbrus a fost ridicat steagul Germaniei. Cu toate acestea la 10 septembrie 1942 Hitler l-a exclus din lista de mareșali a grupului de armate (pentru cǎ nu a îndeplinit sarcina de a obține acces la Marea Caspică), și a fost trimis în Comandamentul Suprem de rezervă a armatei.
  List a avut unele contacte cu aripa militantă de conspiratori care au organizat mai târziu atentatul împotriva lui Hitler. Cu toate acestea a refuzat să participe la conspirație.  

  Siegmund Wilhelm Walther Von List
  Wilhelm List în 1935
  Date personale
  Născut	14 mai 1880[1][2][3]  Ulm, Regatul Württemberg
  Decedat	17 august 1971 (91 de ani)[1]  Garmisch-Partenkirchen, RFG
  Înmormântat	Munich Waldfriedhof[*]
  Cetățenie	Germania
  Ocupație	ofițer
  Activitate
  A luptat pentru	Imperiul German (1898-1918)  Republica de la Weimar (1918-1933)  Germania Nazistă (1933-1942)
  Ramura	Armata Germană
  Ani de serviciu	1898-1942
  Gradul	Generalfeldmarschall
  Bătălii / Războaie	Primul război mondial Al doilea război mondial
  Decorații și distincții
  Decorații	Crucea de Cavaler a Crucii de Fier

• 1881: Marius Bunescu, pictor român (d. 1971)
• 1885: Otto Klemperer, dirijor și compozitor german (d. 1973)
• 1898: Céline Emilian, căsătorită Marcovici,^[1] (n. 14 mai 1898,^[2] Paris - d. 1983) a fost o sculptoriță română. A studiat la Paris cu sculptorul francez Antoine Bourdelle^⁠(fr) la Académie de la Grande Chaumière. Părinții sculptoriței sunt Romulus Sevastos, geolog, și Cornelia Emilian, pictoriță, iar bunicii materni Ștefan Emilian, profesor la Universitatea din Iași, și Cornelia Ederlly de Medve, jurnalistă și militantă pentru emanciparea și pentru drepturile femeilor.^[3] A fost bursieră al Școlii române din Roma între anii 1933-1934.
  Trei portrete sculptate de Céline Emilian, în bronz, respectiv în gips, de dimensiuni medii, reprezentând pe „Adina”, „Lizeta” și scriitorul Mihail Sevastos sunt expuse în cadrul secției de artă plastică a Muzeului Județean Vâlcea.  

  Céline Emilian
  Céline Emilian
  Date personale
  Născută	14 mai 1898  Paris, Franța
  Decedată	1983 (84 de ani)  București, RS România
  Cetățenie	România
  Ocupație	sculptoriță[*]
  Activitate
  Studii	Universitatea Națională de Arte București, Académie de la Grande Chaumière
  Pregătire	Antoine Bourdelle[*

• 1901: Christoph Ernst August de Hesse (14 mai 1901 – 7 octombrie 1943) a fost al cincilea fiu din șase fii ai Prințului Frederic Karl de Hesse și ai Prințesei Margaret a Prusiei. Născut la Frankfurt, Prințul Christoph a fost strănepotul reginei Victoria a Regatului Unit și a Prințului Albert de Saxa-Coburg și Gotha prin fiica lor cea mare, Victoria, Prințesă Regală, soția lui Frederic al III-lea al Germaniei.
  Christoph de Hesse a deținut un rang înalt în nazism. A fost șef al serviciului secret de informații a lui Hermann Göring, consilier a lui Heinrich Himmler și membru Schutzstaffel (SS).^[1] A fost maior în Luftwaffe în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial.
  Christoph s-a căsătorit cu Prințesa Sofia a Greciei și Danemarcei la 15 decembrie 1930 la Kronberg im Taunus, Germania. Prințesa Sofia era fiica cea mică a Prințului Andrei al Greciei și Danemarcei și a Prințesei Alice de Battenberg și sora Prințului Filip, Duce de Edinburgh. Prin tatăl ei era descendentă a împăratului Nicolae I al Rusiei și a regelui Christian al IX-lea al Danemarcei iar prin mama ei era descendentă a reginei Victoria a Regatului Unit și a Prințului Albert de Saxa-Coburg și Gotha.
  Ei au avut cinci copii:
  • Prințesa Christina Margarethe de Hesse (n. 10 ianuarie 1933) căsătorită prima dată la 2 august 1956 la Kronberg im Taunus cu Prințul Andrei al Iugoslaviei și divorțată la Londra în 1962; au avut copii. Căsătorită a doua oară la Londra la 3 decembrie 1962 cu Robert Floris van Eyck, un poet și artist englez, fratele arhitectului Aldo van Eyck și fiul poetului, criticului, eseistului și filosofului Pieter Nicolaas van Eyck și divorțată în 1986; au avut copii.
  • Prințesa Dorothea Charlotte Karin de Hesse (n. 24 iulie 1934), căsătorită civil la Schliersee, Bavaria, la 31 martie 1959 și religios la Munchen la 1 aprilie 1959 cu Friedrich, Prinț zu Windisch-Grätz (1917–2002); au avut copii.
  • Prințul Karl Adolf Andreas de Hesse (n. 26 martie 1937), căsătorit civil la Haga la 26 martie 1966 și religios la 18 aprilie 1966 cu Yvonne, Gräfin Szapáry von Muraszombath, Széchysziget und Szapár (n. 1944); au doi copii: Prințul Christoph de Hesse (n. 1969) și Prințesa Irina Verena de Hesse (n. 1971).
  • Prințul Rainer Christoph Friedrich de Hesse (n. 18 noiembrie 1939), necăsătorit și fără copii.
  • Prințesa Clarissa Alice de Hesse (n. 6 februarie 1944), căsătorită la Paris la 20 iulie 1971 cu Claude Jean Derrien (n. 1948) și divorțată în 1976; nu au avut copii. Ea a avut o fiică, Johanna Sophia von Hessen (n. 1980) cu un tată necunoscut.
  La 7 octombrie 1943 Prințul Christoph a murit într-un accident de avion în Munții Apenini în Italia. Corpul său a fost găsit două zile mai târziu. În Almanahul de la Gotha scrie că a murit ucis în misiune în timpul invaziei germane în Italia.  

  Prințul Christoph
  Prinț de Hesse
  Date personale
  Născut	14 mai 1901 Frankfurt, Germania
  Decedat	7 octombrie 1943 (42 de ani) Forlì, Italia
  Cauza decesului	accident
  Părinți	Prințul Frederic Karl de Hesse Prințesa Margareta a Prusiei
  Frați și surori	Philipp, Landgraf de Hesse Prince Wolfgang of Hesse[*]
  Căsătorit cu	Prințesa Sofia a Greciei și Danemarcei
  Copii	Prințesa Christine de Hesse Prințesa Dorothea de Hesse Prințul Karl de Hesse Prințul Rainer de Hesse Prințesa Clarissa de Hesse
  Cetățenie	Imperiul German[*]
  Religie	luteranism
  Ocupație	soldat
  Apartenență nobiliară
  Familie nobiliară	Casa de Hesse-Kassel

• 1901: Mihail Magiari (n. 14 mai 1901, Salonic - d. 4 noiembrie 1983, București) a fost un avocat macedo-român, licențiat în drept și științe economice, proprietar de terenuri, antreprenor, cunoscut mai ales ca traducător din limba bulgară, membru titular al Uniunii Scriitorilor din România.  

  Mihail Magiari
  Date personale
  Născut	14 mai, 1901 Salonic, Grecia
  Decedat	4 noiembrie 1983 (82 de ani) București, România
  Părinți	Ion Magiari și Natalia Mara
  Căsătorit cu	Elena Ghiuzeli
  Copii	George Magiari și Mariana Ciobanu, născută Magiari
  Naționalitate	română, de origine macedo-română
  Cetățenie	România
  Ocupație	avocat, antreprenor, traducător literar
  Limbi	limba română
  Studii	Licențiat în drept și știinte economice
  Activitatea literară
  Opere semnificative	traduceri literare din limba bulgară in limba română transpunere din aromână in română a basmelor adunate de Pericle Papahagi

• 1905: Jean Daniélou (n. 14 mai 1905, Neuilly-sur-Seine - d. 20 mai 1974, Paris) a fost un teolog iezuit, istoric și cardinal francez, membru al Academiei Franceze.  

  Jean Daniélou
  Jean Daniélou
  Date personale
  Născut	14 mai 1905[6][7][8][9][10]  Republica Franceză
  Decedat	20 mai 1974 (69 de ani)[6][8][9][10]  Paris, Franța
  Înmormântat	Cimetière de Vaugirard[*]
  Cauza decesului	cauze naturale[*] (infarct miocardic)
  Părinți	Charles Daniélou[*] Madeleine Daniélou[*]
  Frați și surori	Alain Daniélou[*] Catherine Daniélou[*]
  Cetățenie	Franța
  Religie	Biserica Catolică
  Ocupație	teolog[*] scriitor preot catolic[*] profesor universitar[*] profesor administrator intercalaris[*] istoric
  Activitate
  Cauza decesului	infarct miocardic
  Alma mater	Institution Notre-Dame de Sainte-Croix[*] Facultatea de Litere din Paris[*][1][2] Catholic University of Lyon[*]
  Organizație	Institut Catholique de Paris[*][3][4][5] Études[*]
  Premii	Legiunea de Onoare în grad de cavaler[*] Véga and Lods de Wegmann Prize[

• 1914: Tiberiu Alexandru (n. 14 mai 1914, Ilimbav, județul Sibiu - d. 20 aprilie 1997, București) a fost un folclorist, etnomuzicolog și organolog român. Ca discipol al lui Constantin Brăiloiu, acesta a adaptat riguros metodele științifice ale profesorului său, lăsându-ne un număr mare de cărți și lucrări bine documentate, concis și clar prezentate. Este creatorul organologiei muzicale populare moderne românești. S-a născut la data de 14 mai 1914 în localitatea Ilimbav, județul Sibiu.
  Studiile muzicale le-a urmat la Conservatorul din București, în perioada 1931-1936, cu Ioan D. Chirescu (teorie-solfegiu), Ion Nonna Otescu (armonie), Dimitrie Cuclin (estetică muzicală, forme muzicale, contrapunct), Constantin Brăiloiu (istoria muzicii, folclor), George Breazul (enciclopedia și pedagogia muzicii) și Ștefan Popescu (dirijat cor, compoziție corală bisericească).^[1]
  Începând din 1935 devine colaborator al lui Constantin Brăiloiu la Arhiva de Folklore a Societății Compozitorilor Români^[2], devenită în 1949 Institutul de Folklor.
  În perioada 1936-1939 este dirijor al „Reuniunii române de cântări și muzică” din Caransebeș, iar între 1938-1939 este profesor suplinitor de muzică la Liceul „C. Diaconovici-Loga” din Timișoara.^[3]
  În 1942 publică Muzica populară bănățeană. Notă monografică, unde oferă o imagine concludentă a unui original și complex spațiu folcloric, pe care îl denumește „punte de legătură între Transilvania și Oltenia” și „unul din cele mai muzicale ținuturi ale țării”.^[4] Atașează scurtei schițe monografice și un catalog al înregistrărilor din Arhiva de Folklore a S.C.R.
  În perioada 1943-1959 este, pe rând: profesor suplinitor (1943-1948), șef de lucrări (1948-1950), lector (1953-1954), șef de catedră (1953-1958) și profesor de folclor (1953-1959) la Conservatorul din București.
  Între 1949-1953 ajunge conferențiar la nou-înființatul Institut de Folclor, iar mai apoi: cercetător științific (1953-1956), cercetător științific principal (1956-1974) și șeful sectorului muzical (1957-1974).
  În 1956 publică studiul Instrumentele muzicale ale poporului român, cea mai de seamă contribuție a sa în domeniu, unică în literatura de specialitate din România.^[5] În 1957 lucrarea este distinsă cu Premiul Academiei R.P.R.
  Din 1957 devine membru la International Folk Music Council for Traditional Music, iar între 1971-1979 intră în Comitetul executiv al acesteia. Între 1971-1974 este vicepreședinte, iar din 1974 președinte al Consiliului național român al acestui for internațional.^[3]
  Între 1965-1967 este expert de folclor în Republica Arabă Unită^[1] și Egipt, iar din 1979 în Sudan.^[3]
  În 1975 publică sinteza Muzica populară românească, prin care își propune să releve „pe scurt bogăția și varietatea fără pereche a muzicii noastre populare, sensurile și valorile ei”.^[6]
  Între 1978-1980 publică Folcloristică, organologie, muzicologie în două volume, reunind mai toate articolele și studiile sale publicate în perioada 1937-1973.^[7] Cartea a fost tradusă în limba engleză de Constantin Stihi-Broos, cu o traducere revizuită de A. L. Lloyd.
  Din 1984 este Honorary Life Member la European Seminar in Ethnomusicology. A întreprins numeroase culegeri de folclor în țară (notabile cele din Banat, între 1935-1942) și în Egipt, între 1965-1967 și în 1970.^[8]
  A susținut comunicări științifice la congrese internaționale: Sinaia (1959), Iugoslavia (1968 și 1983), Suedia (1969), Egipt (1969), Jamaica (1971), Turcia (1974), Ungaria (1982), Grecia (1985); conferințe internaționale: China (1957), Egipt (1966), Elveția (1969), Algeria (1972), Sudan (1979); emisiuni radiofonice și de televiziune, între care serialele radiofonice: „Din pâlnia gramofonului” – 152 de emisiuni; „365 de cântece” – 235 de emisiuni; „Antologia muzicii populare românești” – 22 de emisiuni, precum și serialele TV „Vitrina discului”, „Totul cântă”, emisiunea-concurs „Floarea din grădină” (în calitate de consilier) și concerte-lecții.^[9]
  A publicat studii, articole, prezentări de discuri, note, cronici, recenzii în „Muzica”, „Revista de folclor” (devenită „Revista de etnografie și folclor”), „Muzică și poezie”, „Contemporanul”, „Albina”, „Îndrumătorul cultural”, „Cultura poporului”, „Cântarea României”, „Tribuna României” etc. (unele sub pseudonimul Tibal T. Călțun).

Tiberiu Alexandru
Date personale
Născut	14 mai 1914,  Ilimbav, județul Sibiu
Decedat	20 aprilie 1997,  București
Ocupație	folclorist, etnomuzicolog, organolog profesor universitar
Activitate
Gen muzical	folclor, muzică populară

• 1914: Ștefan Pascu (n. 14 mai 1914, Apahida, Comitatul Cluj - d. 2 noiembrie 1998, Cluj-Napoca, Județul Cluj) a fost un istoric român, membru titular al Academiei Române^[2], membru supleant al CC al PCR  

  FUNCȚII OCUPATE

  • Profesor (1960), decan și rector (1968-1976) al Universității Babeș-Bolyai din Cluj
  • Director al Institutului de Istorie din Cluj (1973-1990)
  • Academician (1974)
  • Președinte al Filialei Academiei Române din Cluj-Napoca (1980-1995)
  • Președinte al secției de Știinte istorice a Academiei Române (1974-1990)
  • Director al Bibliotecii Academiei din Cluj
  • Președinte al Comisiei internațional de demografie istorică (1975-1985)
  • Om de știință emerit (1970)
  Personalitate marcantă a culturii românești din a doua jumătate a secolului XX – specialist în istoria evului mediu și modern.^{[necesită citare]}
  Activitate științifică bogată în variate domenii istoriografice, elaborând opere fundamentale cu privire la evul mediu românesc și la mișcarea pentru libertate și unitate națională. 

  Ștefan Pascu
  Date personale
  Născut	14 mai 1914
  Decedat	2 noiembrie 1998 (84 de ani)[1]
  Cetățenie	România
  Ocupație	istoric
  Activitate
  Partid politic	Partidul Social Democrat Român[*], Partidul Comunist Român
  Membru titular al Academiei Române

• 1914: Constantinos Apostolou Doxiadis (de asemenea, Konstantinos; în greacă Κωνσταντίνος (Αποστόλου) Δοξιάδης, pronunțat [konstanˈtinos doksiˈaðis]; adesea citat ca C. A. Doxiadis) (n. 14 mai 1914 – d. 28 iunie 1975) a fost un arhitect și planificator urban grec.
  Doxiadis a devenit foarte cunoscut ca fiind arhitectul șef al orașului Islamabad, noua capitală a noi formatei țări Pakistan (prin desprinderea de India britanică, în 1947), iar ulterior creatorul conceptului de Ekistică.
• 1920: Ursula Bedners, poetă, prozatoare și traducătoare română de etnie germană
• 1922: Franjo Tuđman (scris și Sranjo Tudjman, citit „tugiman”; n. 14 mai 1922 — d. 10 decembrie 1999) a fost un om politic croat, primul președinte al Croației independente în perioada 1990-1999. În perioada celui de al doilea război mondial a luptat împreună cu fratele lui Stjepan de partea partizanilor. În 1971 a fost condamnat de regim, dar a intervenit prietenul lui Iosip Broz Tito. A murit la Zagreb la 77 de ani.  

  Franjo Tuđman
  Franjo Tuđman
  Date personale
  Născut	14 mai 1922[1][2][3][4][5]  Veliko Trgovišće, Zagreb Oblast[*], Regatul Sârbilor, Croaților și Slovenilor[*]
  Decedat	10 decembrie 1999 (77 de ani)[1][6][2]  Zagreb, Croația[7]
  Înmormântat	Mirogoj[*]
  Cauza decesului	cauze naturale[*] (cancer)
  Căsătorit cu	Ankica Tuđman[*]
  Număr de copii	3
  Copii	Miroslav Tuđman[*]
  Cetățenie	Regatul Sârbilor, Croaților și Slovenilor[*]  Regatul Iugoslaviei  RSF Iugoslavia  Croația
  Etnie	croat
  Ocupație	politician comisar politic profesor universitar[*]
  Primul Președinte al Croației
  În funcție 30 mai 1990 – 10 decembrie 1999
  Succedat de	Vlatko Pavletić[*]
  Al 9-lea President of the Presidency of SR Croatia
  În funcție 30 mai 1990 – 25 iulie 1990
  Precedat de	Q1277948[*]
  Premii	Medalia lui Jukov[*] Marele Ordin al regelui Tomislav[*] Ordinul Ante Starčević[*] Grand Order of Queen Jelena[*] Grand Order of King Petar Krešimir IV[*] Grand Order of King Dmitar Zvonimir[*] Order of Duke Trpimir[*] Order of Military Merit with large star[*] Order of the Partisan Star[*] ...mai multe...
  Partid politic	HDZ[*] СКЮ
  Alma mater	Academia Militară (Belgrad)[

• 1922: Sinan Hasani (n. 14 mai 1922, Pozaranje, azi Ferizaj, Kosovo - d. 28 august 2010, Belgrad) a fost un politician și scriitor iugoslav de orgine albaneză. 

  Sinan Hasani
  Date personale
  Născut	14 mai 1922[1]  Požaranje[*], Kosovo
  Decedat	28 august 2010 (88 de ani)[2]  Belgrad, Serbia
  Ocupație	politician și scriitor iugoslav
  Lista șefilor de stat din Iugoslavia
  Ambasador
  Premii	Order of the People's Liberation[*] Order "For Merit to the People"[*] Order of Brotherhood and Unity[*] Ordinul „Pentru curaj”[*] Commemorative Medal of the Partisans of 1941[*] (1941)
  Partid politic	СКЮ

• 1934: Anatol Ciobanu (n. 14 mai 1934, Ruseni, raionul Edineț, Moldova – d. 8 aprilie 2016, Chișinău, Moldova) a fost un lingvist român din Republica Moldova, membru corespondent al Academiei de Științe a Moldovei. Anatol Ciobanu s-a născut la 14 mai 1934 în satul Ruseni, județul Edineț. Își face studiile primare și medii incomplete în Dondușeni și Tîrnova, apoi la Școala Pedagogică „Boris Glavan” din Bălți și la Universitatea de Stat din Moldova. În 1956 obține Diploma magna cum laude a USM și, la propunerea catedrei, rămâne să-și continue studiile la aspirantură (doctorantură), avându-l ca îndrumător științific pe profesorul Nicolae Corlăteanu.  

  Anatol Ciobanu
  Anatol Ciobanu la o prezentare de carte în 2010
  Date personale
  Născut	14 mai 1934  Ruseni, raionul Edineț, Moldova
  Decedat	8 aprilie 2016 (81 de ani)  Chișinău, Moldova
  Cetățenie	Moldova
  Etnie	români
  Ocupație	lingvist[*] politician
  Activitate
  Alma mater	Universitatea de Stat din Moldova
  Organizație	Universitatea de Stat din Moldova
  Premii	Ordinul Republicii

• 1939: Vera Gottliebe Anna Gräfin von Lehndorff (n. 14 mai 1939 în Königsberg), numită Veruschka, este o actriță, pictoriță și fotografă germană totodată un fost fotomodel. Vera von Lehndorff s-a născut în familia de nobili Lehndorff din Prusia Răsăriteană. Tatăl ei, Heinrich Graf von Lehndorff-Steinort, a fost executat în 1944 prntru prticiparea la atentatul din 20. Juli 1944 împotriva lui Adolf Hitler, mama ei fiind internată într-un lagăr de muncă. Vera împreună cu cele două surori Nona și Gabriele au fost trimise într-un cămin de copii din Borntal în Bad Sachsa. 

  FILMOGRAFIE

  • Blowup (1966) - propriul rol
  • Veruschka: Poetry of a Woman (1971)
  • Salomé (1972) - Myrrhina
  • Colivia de aur (1976)Cattivi pensieri - iubita lui Mario Manani
  • Flesh Color (1978) - Anna
  • Milo-Milo (1979) - Barbara
  • Bizarre Styles (1981) - Prophet
  • Dorian Gray im Spiegel der Boulevardpresse (1984) - Dorian Gray
  • Vom Zusehen beim Sterben (1985) - propriul rol
  • Mireasa (film 1985) The Bride (1985) - Contesa
  • L'Orchestre rouge (1989) - Anna Maximovitch
  • Veruschka – Die Inszenierung (m)eines Körpers (2005) - propriul rol
  • Casino Royale (2006) - Contesa de Wallenstein   

    Veruschka
    Veruschka Contesă de Lehndorff, 2011
    Date personale
    Nume la naștere	Vera Gottliebe Anna Gräfin von Lehndorff
    Născută	14 mai 1939 (80 de ani)[1][2][3][4]  Königsberg, Germania Nazistă[5]
    Părinți	Heinrich Graf von Lehndorff-Steinort[*]
    Cetățenie	Germania
    Ocupație	model actriță de film
    Activitate
    Înălțime	190 cm
    Rude	Jan von Haeften[*

• 1944: George Walton Lucas, Jr. (n 14 mai 1944, Modesto, California) este un producător de filme, regizor, filantrop și antreprenor american.
  Cele mai cunoscute creații ale sale le reprezintă seriile de filme Războiul stelelor (engleză Star Wars), respectiv Indiana Jones. Actorul american Harrison Ford a jucat în toate aceste filme, fiind singurul actor căruia Războiul stelelor i-a dat un impuls carierei. George Lucas este unul din cei mai de succes și mai omagiați realizatori de film din istorie, cu o carieră în cinematografie dominată de scenariu și producție. Pe lângă cele nouă scurt-metraje realizate în anii 60, el a mai regizat de asemenea șase lung-metraje până astăzi. Munca de la începutul anilor 70 ca scenarist-regizor care l-a impus ca o figură marcantă la Hollywood constă în doar trei titluri, realizate între 1971 și 1977 — THX 1138, American Graffiti, Star Wars (Războiul stelelor)—și a existat o pauză de 22 de ani între Star Wars Episode IV și celelalte filme pe care le-a regizat, cele trei ante-Star Wars.
  Cursul carierei lui Lucas contrastează cu acela al prietenului și colaboratorului său, Steven Spielberg, implicat de asemenea în scenarii și producție, dar care a și regizat aproape treizeci de filme importante într-un interval aproximativ similar de timp. Totuși, grație îndelungatei sale colaborări cu Spielberg, Lucas a contribuit ca scenarist și producător executiv la o altă franciză de uriaș succes a Hollywoodului, seria Indiana Jones. În plus, decizia sa vizionară de a-și înființa propria companie de efecte speciale pentru realizarea primului Star Wars i-a adus beneficii enorme; multpremiată Industrial Light and Magic (ILM) este cunoscută ca unul din liderii mondiali în domeniu și a creat efecte speciale inovatoare pentru multe alte hituri de box office.
  Lucas este co-fondator al casei de producție American Zoetrope, împreună cu Francis Ford Coppola, pe care l-a cunoscut în perioada bursei Warner Brothers, cu care spera să creeze un mediu liber pentru realizatorii de film, pentru ca aceștia să regizeze în afara controlului opresiv al studiourilor de la Hollywood. Primul său lung-metraj realizat în acest studio, THX 1138, nu a fost un succes. Lucas și-a înființat atunci propria companie, Lucasfilm, Ltd., unde a regizat un film de mult mai mare succes, American Graffiti (1973). Apoi a propus o nouă adaptare a filmului Flash Gordon, dar drepturile nu erau disponibile. Însă proaspăt obținuta avere și reputație i-au permis să dezvolte în loc o poveste plasată în spațiu. Chiar și așa, a întâmpinat dificultăți în realizarea Star Wars. Meritul îi aparține lui Alan Ladd, Jr., de la Fox Studios, căruia îi plăcuse American Graffiti și care a obținut un acord de producție și distribuție pentru film, ceea ce s-a încheiat prin a aduce Fox pe linia de plutire din punct de vedere financiar după mai multe eșecuri de box-office.
  Din punct de vedere al profitabilității, Star Wars s-a dovedit a fi unul dintre cele mai de succes filme din toate timpurile. În timpul filmărilor la Star Wars, Lucas a renunțat la onorariul său de regizor și a negociat obținerea drepturilor de licență (pentru cărți realizate după film, tricouri, jucării etc.)—drepturi pe care studioul le-a considerat aproape fără valoare. Această decizie i-a adus sute de milioane de dolari, fiind capabil să profite direct de pe urma tuturor produselor asupra cărora avea licență: jocuri, jucării și suveniruri create pentru franciză. Acest capital acumulat i-a permis să-și finanțeze continuarea fără umile rugăminți.
  În primele două decenii după primul Star Wars, Lucas a muncit intens ca scenarist și/sau producător, inclusiv numeroase producții Star Wars pentru film, TV, și alte surse media. A fost producător executiv la următoarele două Star Wars, încredințând regia la The Empire Strikes Back (1980, Imperiul contraatacă) lui Irvin Kershner și la Return of the Jedi (1983, Întoarcerea cavalerului Jedi) lui Richard Marquand, aparând ca autor al ideii la început și împărțind scenariul cu Lawrence Kasdan pe generic. Lucas a fost de asemenea producător executiv și scenarist la toate cele patru filme Indiana Jones. Alte proiecte notabile ca producător sau producător executive în această perioadă: Kagemusha (1980) al lui Kurosawa, Body Heat (1981) al lui Lawrence Kasdan, Labyrinth (1986) al lui Jim Henson, Powaqqatsi (1986) al lui Godfrey Reggio și animația The Land Before Time (1988). Au existat și proiecte care nu s-au bucurat de prea mare succes, totuși, incluzând aici More American Graffiti (1979), ghinionistul Howard the Duck (1986, acesta fiind probabil cel mai mare eșec al carierei sale), Willow (1988, pe care tot Lucas l-a scris) și Tucker: The Man and His Dream (1988) al lui Francis Ford Coppola. Între 1992 și 1996 Lucas a fost producător executiv la serialul TV The Young Indiana Jones Chronicles (Cronicile tânărului Indiana Jones). În 1997, pentru a douăzecea aniversare a Star Wars, Lucas s-a întors la trilogia lui pentru a completa și adăuga unele scene folosind noua tehnologie digitală. Aceste trei noi versiuni au fost lansate în cinematografe ca Star Wars Trilogy: Special Edition.
  Studioul de animație Pixar a fost fondat de Graphics Group, o treime din Divizia Computere a Lucasfilm. Primele cercetări în grafica computerizată de la Pixar au adus efecte inovatoare în filme precum Star Trek II: The Wrath of Khan și Young Sherlock Holmes, iar grupul a fost cumpărat în 1986 de Steve Jobs la scurt timp după ce părăsise Apple după o luptă pentru putere la Apple Computer. Jobs i-a plătit 5 milioane de dolari lui Lucas și a mai adăugat 5 milioane la capitalul companiei. Tranzacția reflectă dorința lui Lucas de a mai acoperi din pierderile financiare acumulate în cei șapte ani de proiecte de cercetare privind noile instrumente tehnologice din divertisment, precum și noua focalizare a companiei lui pe crearea de produse de divertisment mai degrabă decât instrumente. Un factor decisiv l-au constituit și problemele financiare apărute în urma divorțului lui Lucas din 1983 coroborat cu brusca scădere a veniturilor din licența Star Wars urmare a lansării Return of the Jedi.
  În 1994 Lucas a început lucrul la un scenariu pentru prequel-ul Star Wars Episode I, ce avea să fie primul film regizat de el în peste două decade. The Phantom Menace a fost lansat în 1999, începând o nouă trilogie Star Wars. Lucas a mai regizat de asemenea Star Wars Episode II și Episode III lansate în 2002 și, respectiv, în 2005. În 2008, a refăcut echipa cu Steven Spielberg pentru Indiana Jones and the Kingdom of the Crystal Skull (Indiana Jones și Regatul craniului de cristal).
  Lucas este în prezent producător executiv la Star Wars: The Clone Wars (Războiul clonelor), un serial animat televizat pe Cartoon Network, serial precedat de un lung-metraj cu același nume. De asemenea lucrează la untitled Star Wars live-action series (Serial Star Wars – fără titlu), nume provizoriu. Pentru filmul Red Tails (2010), Lucas este scenarist și producător executiv.  În 1969, Lucas s-a căsătorit cu editorul de film Marcia Lou Griffin, care a obținut un Oscar pentru montaj la (Episode IV) Star Wars. George și Marcia au adoptat o fiică, Amanda, în 1981, și au divorțat în 1983. De atunci Lucas a mai adoptat doi copii: Katie și Jett, născuți în 1988 și, respectiv, în 1993. Toți cei trei copii au apărut în cele trei prequel-uri la Star Wars, la fel ca și Lucas. Lucas a fost logodit cu cântăreața Linda Ronstadt, după o lungă relație. A avut o relație și cu Mellody Hobson, președinte la Ariel Investments, din 2006, ea însoțindu-l la diverse evenimente, inclusiv la ceremonia 79th Academy Awards din februarie 2007 și la Globurile de Aur 2010. Lucas a fost născut și crescut într-o familie practicantă metodistă. Temele religioase și mitice din Star Wars provin din interesul lui Lucas pentru scrierile lui Joseph Campbell, el identificându-se puternic cu filozofiile religiilor estice pe care le-a studiat și inclus în filmele sale, ca inspirație majoră pentru "Forță". Lucas a afirmat că religia sa este "Buddhist Methodist".  
Filmografie selectă
1. THX 1138 (1971)
2. American Graffiti (1973)
3. Star Wars (1977, Războiul stelelor)
4. Star Wars: Episode I - The Phantom Menace (1999, Amenințarea fantomei)
5. Star Wars: Episode II - Attack of the Clones (2002, Atacul clonelor)
6. Star Wars: Episode III - Revenge of the Sith (2005, Răzbunarea Sith-ului)  

   George Lucas
   Lucas în 2009
   Date personale
   Născut	14 mai 1944 (75 de ani) Modesto, California, SUA
   Căsătorit cu	Marcia Lucas (c. 1969–83) Mellody Hobson (c. 2013)
   Copii	4 (3 adoptați, unul biologic)
   Naționalitate	American
   Cetățenie	SUA
   Ocupație	Former chairman & CEO of Lucasfilm
   Avere	5.000.000.000 dolar american[3]
   Activitate
   Domiciliu	Marin County, California, SUA
   Educație	Modesto Junior College
   Alma mater	University of Southern California (B.A. and B.S.)[1]
   Lucrări remarcabile	THX 1138 American Graffiti Star Wars Indiana Jones
   Avere	$5 miliarde (2014)[1]
   Premii	Inkpot Award[*] California Hall of Fame[*] (2009) National Medal of Arts[*] Kennedy Center Honors[*] Disney Legends[*] (2015)[2] Premiul AFI pentru întreaga carieră (2005) Science Fiction and Fantasy Hall of Fame[*] (2006) Membru al Academiei Americane de Arte și Științe[

• 1945: Yochanan Vollach (în ebraică יוחנן וולך, scris uneori și Jochanan Wallach sau Yohanan Wallach, n. 14 mai 1945, Kiryat Bialik, Israel), este un fost jucător de fotbal israelian care a jucat pe postul de fundaș dreapta. El a evoluat la mai multe cluburi din Israel: Hapoel Haifa, Maccabi Haifa
• 1948: Florea Dumitrache,fotbalist român
• 1952: Robert L. Zemeckis^[1] (n. 14 mai 1952, la Chicago)^[1] este un regizor, producător de film și scenarist american. Este cunoscut în mare parte pentru filmele Înapoi în viitor (Back to the future, serie de 3 filme în 1985, 1989 și 1990) și Forrest Gump (1994, cu Tom Hanks).  

  Robert Zemeckis
  Zemeckis în 2010
  Date personale
  Nume la naștere	Robert L. Zemeckis
  Născut	14 mai 1952 (67 de ani) Chicago, Illinois, SUA
  Căsătorit cu	Mary Ellen Trainor (1980–2000) Leslie Harter Zemeckis (2001–prezent)
  Copii	Alexander Zemeckis[*]
  Naționalitate	American
  Cetățenie	SUA
  Ocupație	Regizor, producător de film, scenarist
  Activitate
  Domiciliu	Santa Barbara, CA
  Alma mater	University of Southern California
  Ani de activitate	1972–prezent
  Lucrări remarcabile	Trilogia Înapoi în viitor, Who Framed Roger Rabbit, Forrest Gump
  Premii	Premiul Sindicatului American al Regizorilor[*] Premiul Oscar pentru cel mai bun regizor

• 1952: David Byrne, membru al Comisiei Europene responsabil pentru sănătate și protecția consumatorului
• 1953: Norodom Sihamoni (khmeră នរោត្តម សីហមុនី, n. 14 mai 1953) este actualul rege al Cambodgiei. Este fiul cel mare al regelui Norodom Sihanouk și al reginei Norodom Monineath Sihanouk. Fost ambasador al Cambodgiei la UNESCO a fost ales de cei nouă membri ai Consiliului Coroanei să devină următorul rege după abdicarea tatălui său din 2004. Înainte de a accede la tron, Sihamoni a fost cunoscut pentru munca sa ca ambasador cultural în Europa și ca instructor de dans clasic.  Sihamoni s-a născut în 1953. În momentul nașterii sale și a fratelui său mai mic, mama sa, cetățean cambodgian de origine italiană și khmeră era una dintre companioanele constante ale regelui Norodom Sihanouk încă din 1951, când tânăra Monique Izzi a câștigat premiul întâi într-un concurs de frumusețe sponsorizat de UNESCO.^[1] Mamei sale i s-a acordat titlul Neak Moneang în momentul căsătoriei cu regele Norodom Sihanouk în 1952.
  Websit-ul regal despre genealogia familiei regale cambodgeniene afirmă că Sihanouk și Monineath s-au căsătorit de două ori, o dată la 12 aprilie 1952, când ea avea 15 ani, și din nou ("mai formal", potrivit site-ului) la 5 martie 1955; ea a fost cea de-a șaptea soție a regelui Sihanouk.^[2]
  Regele Norodom Sihamoni are 14 frați vitregi din diferite relații ale tatălui său; singurul frate bun, Samdech Norodom Narindrapong a murit în 2003.
  Și-a petrecut cea mai mare parte a vieții în afara Cambodgiei. Copil fiind, a fost trimis de tatăl său la Praga, Cehoslovacia în 1962, unde a urmat școala primară, gimnazială, liceul și Academia de Muzică și Arte. A studiat dansul clasic și muzica până în 1975. Vorbește fluent franceza și ceha și este bun vorbitor de engleză și rusă. În timpul loviturii de stat din 1970, Sihamoni a rămas în Cehoslovacia. În 1975 a părăsit Praga și a început să studieze cinematografia în Coreea de Nord, iar în 1977 s-a întors în Cambodgia. Imediat, khmerii roșii l-au arestat împreună cu familia regală până în 1979 când a avut loc invazia vietnameză.
  În 1981 Prințul Sihamoni devine profesor de dans clasic la Paris și mai târziu președintele Asociației Khmere de dans. A trăit în Franța timp de 20 de ani și a vizitat regulat Praga, unde și-a petrecut copilăria și adolescența. Este singurul monarh actual care vorbește limba cehă.
  În 1993, prințul a fost numit ambasadorul țării sale la UNESCO, unde a devenit cunoscut pentru munca și devotarea sa pentru cultura cambodgiană. Anterior, refuzase postul de ambasador al Cambodgiei în Franța.^[3] La 14 octombrie 2004, a fost ales în unanimitate de cei nouă membri ai Consiliului Coroanei să devină noul rege după abdicarea surprinzătoare a regelui Norodom Sihanouk cu o săptămână mai înainte.^[4]
  Sihamoni nu este căsătorit. Regele tată a spus cu tact că Sihamoni "iubește femeile ca pe surorile lui".^[5] Sihamoni nu are copii, însă acest lucru nu creează o problemă de succesiune deoarece chiar dacă ar fi existat un succesor, regele în Cambodgia este ales de Consiliul de Coroană.  

  Norodom Sihamoni នរោត្តម សីហមុនី
  Date personale
  Născut	14 mai 1953 (66 de ani) Phnom Penh, Cambodgia
  Părinți	Norodom Sihanouk Norodom Monineath[*]
  Frați și surori	Norodom Buppha Devi[*] Norodom Arunrasmy[*] Norodom Narindrapong[*] Norodom Ranariddh[*] Norodom Yuvaneath[*] Norodom Chakrapong[*]
  Cetățenie	Cambodgia
  Religie	Theravada
  Ocupație	diplomat politician rege[*] actor dansator[*] coregraf[*]
  Apartenență nobiliară
  Titluri	rege[*]
  Familie nobiliară	Casa de Norodom
  Rege al Cambodgiei
  Domnie	14 octombrie 2004 – prezent (15 ani, 212 zile)
  Predecesor	Norodom Sihanouk

• 1954: Klaus Hensel (n. 14 mai 1954, Brașov) este un scriitor de limba germană din Germania, originar din România.
  După ce a luat bacalaureatul la Liceul Johannes Honterus din Brașov, a intrat la Universitatea din București, unde a studiat germanistică și anglistică. A absolvit universitatea în [1978]] iar lucrarea de diplomă a fost despre Johannes Bobrowski (1917 -1965).
  După absolvire, lucrează pentru scurt timp ca profesor de germană și engleză în București, iar din 1979 lucrează la editurile Kriterion și Meridiane din București.
  În anul 1981 emigrează în Germania, unde se stabilește în Frankfurt pe Main și devine scriitor liber profesionist. În anii 1983 - 1984 trăiește la Berlin, cu o bursă de la asociația Literarisches Colloquium Berlin
  În anul 1984 se angajează la postul de televiziune Hessischer Rundfunk, ca autor independent și moderator la emisiunile culturale „Die Alternative“ și „Radioskop“.
  În anii 1990 devine autor TV pentru emisiunile culturale „Kulturreport“ și „Titel, Thesen, Temperamente“ de la postul de televiziune ARD și colaborează cu regularitate la emisiunea Kulturzeit de la postul de televiziune 3sat.
  În anul 1994 primește o bursă de un an la Roma de la academia germană Villa Massimo.
  Din anul 2003 este redactor șef la secția de literatură la postul de televiziune hr-fernsehen și redactor la emisiunea Druckfrisch de la ARD. Din 2004 lucrează și ca redactor la postul germano-francez ARTE, pentru emisiunea culturală Metropolis.  

  Klaus Hensel
  Date personale
  Născut	14 mai 1954 (65 de ani) Brașov, Republica Populară Română
  Naționalitate	România, origine săsească
  Cetățenie	Germania
  Ocupație	scriitor de limba germană
  Activitate
  Limbi	limba germană
  Studii	Studii de germanistică și anglistică la Universitatea din București

• 1959: Marcel Coraș (n. 14 mai 1959, Arad) este un fost fotbalist român, care a jucat la Echipa națională de fotbal a României.
  În sezonul 1988-1989, Marcel Coraș a marcat 36 de goluri în Campionatul României pentru echipa Victoria București și a câștigat trofeul "Gheata de argint" a Europei, fiind devansat de către un alt fotbalist român, Dorin Mateuț.
  În martie 2008 a fost decorat cu Ordinul „Meritul Sportiv” clasa a III-a, pentru participarea la Campionatul European din 1984 și pentru întreaga activitate.
• 1960: Marian Rada (n. 14 mai 1960, București) este un antrenor român de fotbal, care a ocupat în mai multe rânduri postul de antrenor la Rapid București.
• 1961: Timothy Simon "Tim" Roth (născut pe 14 mai 1961 în Londra) este un actor, regizor și producător de film din Marea Britanie.  

  Tim Roth
  Tim Roth, 2008
  Date personale
  Nume la naștere	Timothy Simon Roth[2][3]
  Născut	14 mai 1961 (58 de ani) Dulwich, Londra, Anglia, Marea Britanie
  Căsătorit cu	Niki Butler (1993–prezent)
  Copii	3 fii
  Cetățenie	Regatul Unit
  Etnie	englez
  Ocupație	Actor, regizor
  Activitate
  Domiciliu	Londra
  Alma mater	Camberwell College of Arts[*]
  Ani de activitate	1982–prezent
  Înălțime	1,7 m
  Premii	BAFTA pentru cel mai bun actor în rol secundar (1996) European Film Award for European Discovery of the Year[*] (1999

• 1964: Rosen Asenov Plevneliev (în bulgară Росен Асенов Плевнелиев; n. 14 mai 1964) a fost președinte al Bulgariei din 22 ianuarie 2012 până în 22 ianuarie 2017.
  S-a născut în anul 1964 în orașul Goțe Delcev, a absolvit Politehnica de la Sofia, iar după anul 1990 a condus o companie care a operat în domeniul construcțiilor în Bulgaria și în Germania. A intrat în viața politică abia în anul 2009, când a devenit ministru al dezvoltării regionale. Rosen Plevneliev a fost cel mai popular ministru în cabinetul premierului Boiko Borisov. Candidatul partidului GERB, a câștigat cel de al doilea tur al alegerilor prezidențiale cu un avans de circa 7% față de candidatul opoziției socialiste, Ivailo Kalfin.
  Plevneliev a dizolvat la 6 august 2014 Adunarea Națională și a anunțat organizarea de alegeri parlamentare anticipate la 5 octombrie. Totodată a numit un guvern interimar condus de Gheorghi Bliznașki.  

  Rosen Plevneliev
  Rosen Plevneliev
  Date personale
  Născut	14 mai 1964 (55 de ani)[1][2]  Goțe Delcev, Bulgaria
  Căsătorit cu	Yuliyana Plevnelieva[*]
  Cetățenie	Bulgaria
  Etnie	bulgari
  Religie	Biserica Ortodoxă Bulgară
  Ocupație	politician inginer antreprenor
  Președinte al Bulgariei
  În funcție 22 ianuarie 2012 – 22 ianuarie 2017
  Ministry of Regional Development and Public Works
  În funcție 27 iulie 2009 – 9 septembrie 2011
  Ministru
  Premii	Ordinul Republicii (2016) Honor of Nation Order[*] Grand Collar of the Order of the Southern Cross[*] (2016) Ordinul de Merit al Germaniei în grad de mare cruce, clasă specială[*] (2016) Ordinul pentru Merite Excepționale[*] National Maltese Order of Merit[*] Grand Cross of the Order of the Redeemer[*] (2012) Q65825337[*] (2014) Ordinul Prințul Henric în grad de mare colan[*] (2014) ...mai multe...
  Partid politic	GERB
  Alma mater	Universitatea Tehnică din Sofia[

• 1965: Ștefan Dănilă (n. 14 mai 1965, Târgu Neamț, Regiunea Bacău) este un general român, care a îndeplinit funcția de șef al Statului Major General al Armatei Române, în perioada 1 ianuarie 2011 - 1 ianuarie 2015, fiind primul general din arma aviație care a ocupat această funcție. Ștefan Dănilă s-a născut în orașul Târgu Neamț și a urmat cursurile Școlii generale nr.1 din orașul natal. A activat în garnizoanele Deveselu, Bacău și București.^[1] Este căsătorit și are o fiică, Delia-Simina, absolventă a Facultății de Științe Politice din cadrul Școlii Naționale de Științe Politice și Administrative, După absolvirea Liceului Militar „Ștefan cel Mare” din Câmpulung Moldovenesc, în 1983,^[2] a urmat cursurile Școala Militară de Ofițeri de Aviație „Aurel Vlaicu” din Boboc - secția naviganți, pe care le-a absolvit în anul 1987, cu gradul de locotenent și brevetul de pilot militar. Între 1998-2000 a urmat cursurile Facultății Interarme din cadrul Academiei de Înalte Studii Militare. ^[3]
  A urmat cursurile de carieră, nivel și specializare specifice, necesare pentru avansarea succesivă în grad și ocuparea diferitelor funcții pe care le-a deținut. Cele mai importante sunt „Cursul postuniversitar de perfecționare în conducerea marilor unități operative din Forțele Aeriene”, în cadrul Colegiului de Război (2005) și cursul cu tematica „Probleme actuale ale securității naționale”, organizat de Colegiul Național de Apărare. ^[4]
  În anul 2009, a obținut, titlul academic de „Doctor în Științe Militare” la Universitatea Națională de Apărare „Carol I”, cu lucrarea „Securitatea aeriană în contextul globalizării”, având ca îndrumător pe generalul de flotilă aeriană Florentin Râpan. După absovirea școlii miltare de ofițeri a fost repartizat ca pilot de MiG-21 la regimentul de aviație de vânătoare dislocat pe aerodromul Deveselu.
  

  Generalul Ștefan Dănilă
  

  MiG-21 Lancer C
  În anul 1990 a fost mutat ca pilot vânătoare la Centrul de Trecere pe Avionul Supersonic, de la Bacău, comandat de colonelul Vladimir Buzdugan. În 1997 a făcut trecerea pe avionul MiG-21 LanceR, varianta modernizată a lui MiG-21. După o întrerupere de doi ani, între 1998-2000, în care a urmat cursurile Academiei de Înalte Studii Militare a revenit la Bacău, îndeplinind, succesiv, funcții de: șef de birou, comandant de escadrilă și comandant de grup de aviație (împuternicit).^[1]
  După absolvirea Cursului postuniversitar de perfecționare în conducerea marilor unități operative din Forțele Aeriene (2005), prin ordinul șefului Statului Major al Forțelor Aeriene – generalul Gheorghe Catrina, a fost mutat la comandamentul Statului Major al Forțelor Aeriene din București, ca șef de secție în Serviciul de instrucție. În această poziție a coordonat elaborarea unor instrucțiuni și reglementări specifice pentru instrucția în zbor, a condus exerciții naționale și internaționale și a făcut parte din grupul de coordonare a spectacolului aerian aniversar ROIAS-2006, sub comanda generalului-maior Ion Ștefan.^[1]
  În aprilie 2008, a fost numit comandant al Bazei 95 Aeriene din Bacău, ocupând prima funcție de general din carieră. În această calitate a primit drapelul de luptă al marii unități de aviație, din partea șefului Statului Major al Forțelor Aeriene, generalul Constantin Croitoru.^[6] În alocuțiunea rostită cu ocazia preluării comenzii, comandorul Ștefan Dănilă preciza obiectivele pe care le va urmări în noua funcție:

  „În urmă cu trei ani, când am părăsit baza pentru a mă pregăti la eșalonul superior, am spus că mă voi întoarce pe o funcție mai mare, ceea ce s-a și intimplat. Îmi propun să mențin unitatea la standardul pe care îl are, Baza de la Bacău fiind una dintre cele mai bune din țară.”^[6]

  În luna septembrie a aceluiași an, a fost numit comandant al Flotilei 90 Transport Aerian, dislocată la baza aeriană de la Otopeni. Începând cu acest an și-a încheiat cariera de pilot de vânătoare devenind, de pilot de aviație de transport, după absovirea cursului de trecere pe aeronava C-130 Hercules. ^[4]
  La data de 25 octombrie 2009 a fost avansat la gradul de general de flotilă aeriană (cu o stea). 

Cu amiralul James G. Stavridis, comandantul suprem al Forțelor Aliate din Europa
La data de 1 octombrie 2010 generalul de flotilă aeriană Ștefan Dănilă a fost mutat în Statul Major General, fiind numit în funcția de locțiitor al șefului Statului Major General, amiralul Gheorghe Marin. Numirea pe acestă funcție îl făcea eligibil pentru funcția de șef al Statului Major General, conform prevederilor Legii nr. 346 din 21 iulie 2006 (art.32, alin.5), care stipula că „în funcția de șef al Statului Major General poate fi numit locțiitorul acestuia sau unul dintre șefii categoriilor de forțe ale Armatei”. La 1 decembrie 2010, a fost avansat la gradul de general maior (cu două stele).^[7][1]
În urma trecerii în rezervă a amiralului Marin, generalul-maior Ștefan Dănilă a fost numit șef al Statului Major General, începând cu data de 1 ianuarie 2011. Ceremonia de predare-primire a Drapelului de Luptă al Statului Major General și conducerii Armatei României a avut loc la sediul Ministerului Apărării Naționale, la data de 27 decembrie 2010. În discursul de investire, ministrul apărării naționale, Gabriel Oprea, sublinia simbolistica evenimentului, precizând că este un moment cu semnificații aparte, întrucât pentru prima dată în istoria recentă a Armatei României, un pilot de avioane supersonice de luptă preia cea mai înaltă demnitate militară.^[8]
Cu ocazia „Zilei Forțelor Aeriene”, la 20 iulie 2013 a fost avansat la gradul de general-locotenent (cu trei stele).^[9] În discursul de la ceremonia de înaintare în grad de la Palatul Cotroceni, președintele în funcție, Traian Băsescu menționa că:

„Am vrut să nu fie o avansare într-o zi oarecare. Propunerea ministrului apărării este făcută de mai bine de trei luni. Am așteptat Ziua Aviației, pentru că este un mod de a arăta recunoștință pentru meseria dumneavoastră, domnule general-locotenent. În același timp, este un moment care eu cred că se cuvine a fi respectat, în primul rând prin dumneavoastră, ca om care provine din aviație.”^[9]

La 1 decembrie 2014 a fost înaintat la gradul de general (patru stele),^[1] iar la 1 ianuarie 2015 generalul Ștefan Dănilă a predat șefia Statului Major General generalului de infanterie Nicolae Ciucă. 
După predarea funcției de șef al Statului Major general, la 5 ianuarie 2015, a fost numit Consilier de Stat și șef al Departamentului Apărare la Cancelaria primului-ministru al României, iar din martie 2016 până la 26 iunie 2017 a fost consilierul militar al ministrului apărării naționale  

Ștefan Dănilă
Generalul Ștefan Dănilă
Date personale
Născut	14 mai 1965
Naționalitate	România
Cetățenie	România
Șeful Statului Major General
În funcție
1 ianuarie 2011 - 1 ianuarie 2015
Președinte	Traian Băsescu
Prim-ministru	Emil Boc, Mihai Răzvan Ungureanu,Victor Ponta
Predecesor	Amiral Gheorghe Marin
Succesor	General Nicolae Ciucă
Studii	Școala Militară de Ofițeri de Aviație, de la Boboc (1983 - 1987) Universitatea Națională de Apărare „Carol I” (1998 - 2000)
Activitate
A luptat pentru	Armata României
Ramura	Aviație
Gradul	Locotenent (1987) Locotenent major (1990) Căpitan (1994) Locotenent-comandor (1998) Căpitan comandor (2002) Comandor (2006) General de flotilă aeriană (2009) General maior (2010) General-locotenent (2011) General (2014)
A comandat	2008-2009 - comandant al Bazei 95 Aeriene, Bacău 2009-2011 - comandant al Flotilei 90 Transport Aerian
Decorații și distincții
Decorații	Ordinul „Virtutea Aeronautică”

• 1965: Costel Câmpeanu (n. 14 mai 1965 în Bacău) este un portar român, retras din activitate. În prezent este profesor de educație fizică și sport la un liceu în Bacău. Este al patrulea fotbalist ca număr de prezențe în Liga I (470).
• 1969: Catherine Élise "Cate" Blanchett (n. 14 mai 1969) este o actriță și director de teatru din Australia. Blanchett este câștigătoare a numeroase premii, printre care două premii Oscar, trei Globuri de Aur, trei premii BAFTA, trei premii Screen Actors Guild, precum și un premiu pentru interpretare feminină (Volpi Cup) în cadrul Festivalului Internațional de Film de la Veneția. Între 1998 și 2010 Blanchett a fost nominalizată de cinci ori la Premiul Oscar.
  A intrat în atenția lumii cinematografice internaționale odată cu filmul Elizabeth, realizat în 1998, regizat de Shekhar Kapur, în care a interpretat rolul reginei Elizabeth I a Angliei. A continuat seria de succese filmice prin interpretarea reginei Galadriel din trilogia lui Peter Jackson The Lord of the Rings, a colonelui doctor Irina Spalko din filmul Indiana Jones and the Kingdom of the Crystal Skull și a personajului Katharine Hepburn din filmul lui Martin Scorsese Aviatorul (The Aviator), rol pentru care a primit un Premiu Oscar pentru cel mai bun rol secundar.^[3][4][5]
  Împreună cu soțul său, Andrew Upton, conduc "Compania de teatru Sydney" (Sydney Theatre Company).  

  Cate Blanchett
  Blanchett la Festivalul de Film de la Sydney, 2011
  Date personale
  Nume la naștere	Catherine Élise Blanchett
  Născută	14 mai 1969 (50 de ani) Melbourne, Australia
  Căsătorită cu	Andrew Upton (c. 1997)
  Număr de copii	4
  Copii	3
  Cetățenie	Australia
  Ocupație	Actriță
  Activitate
  Domiciliu	Crowborough[1]
  Alma mater	National Institute of Dramatic Art[*][1] University of Melbourne[1] Ivanhoe Girls' Grammar School[*]
  Ani de activitate	1992–prezent
  Premii	Comandor al Ordinului Artelor și Literelor[*] Premiul Oscar pentru cea mai bună actriță (2 martie 2014)[2] Premiul Oscar pentru cea mai bună actriță în rol secundar (2005) Companion of the Order of Australia[*] (12 iunie 2017) Premiul Globul de Aur (1999) BAFTA pentru cea mai bună actriță (1999) Volpi Cup for Best Actress[*] (2007) Premiul Screen Actors Guild pentru cea mai bună actriță în rol secundar[*] (2005) Independent Spirit Award for Best Supporting Female[*] (2008) Premiul Empire pentru cea mai bună actriță[*] (1999) Crystal Award[*] (2014) Cavaler al Ordinului Artelor și Literelor[*] Premiul Oscar British Academy of Film and Television Arts Screen Actors Guild Award Independent Spirit Awards[*] Empire Awards[*] honorary doctor of the University of Sydney[*

• 1969: Gregory Allen "Greg" Kurstin (n. 14 mai 1969) este un producător, textier și multi-instrumentalist american.^[1]
  În 2014, Kurstin (cu Sia Furler și Will Gluck) a fost nominalizat la Globul de Aur pentru Cel Mai Bun Cântec Original pentru „Oportunity” de la Annie.^[2] El a primit de asemenea două nominalizări pentru Grammy în 2014, unul pentru Producătorul anului și unul pentru Înregistrarea anului.^[3] El a fost nominalizat pentru activitatea sa ca un producător în 2009, și^[4] a câștigat trei premii Ivor Novello pentru munca sa cu Lily Allen, inclusiv Compoziitorul anului pentru piesa „The Fear”.^[5]
  Kurstin a fost nominalizat la Premiile Grammy 2013 pentru categoriile Cântecul anului și Înregistrarea anului pentru munca sa la single-ul multi-platină a lui Kelly Clarkson „Stronger (What Doesn't Kill You)”. Kurstin a fost de asemenea implicat cu albumul lui P!nk Grammy-nominalizat The Truth About Love și albumul lui Clarkson Stronger, care a câștigat Premiul Grammy pentru cel mai bun album pop vocal în 2013.^[6]
  În plus față de activitatea sa ca un compozitor și producător, Kurstin a fost clapar pentru Geggy Tah și este un membru al grupului indie pop The Bird and the Bee.  

  Greg Kurstin
  Greg Kurstin
  Date personale
  Nume la naștere	Gregory Allen Kurstin
  Născut	14 mai 1969 (50 de ani) Los Angeles, California, SUA
  Cetățenie	SUA
  Ocupație	Producător, textier, multi-instrumentalist
  Activitate
  Studii	The New School[*]
  Gen muzical	Rock, pop, alternative rock
  Instrument(e)	Clape, chitară, bas, baterie, vocale
  Case de discuri	Blue Note
  Colaborare cu	Adele, Lily Allen, Beck, The Bird and the Bee, Britney Spears, Katy Perry, Kelly Clarkson, Ellie Goulding, Kylie Minogue, P!nk, Tegan & Sara, The Shins, Sia

• 1970: Tibor Selymes (n. 14 mai 1970, Bălan, Harghita) este un fost fotbalist și actual antrenor român de etnie maghiară, care a jucat pentru Echipa națională de fotbal a României la Campionatele Mondiale de Fotbal din 1994 și 1998. Este nepotul fotbalistului Nicolae (Miklos) Selymes (n. 11 martie 1940), care a jucat pentru Steagul Roșu Brașov și Dinamo București în 99 de meciuri din Divizia A, în care a marcat 15 goluri.
  În martie 2008 a fost decorat cu Ordinul „Meritul Sportiv” clasa a III-a, pentru rezultatele obținute la turneele finale din perioada 1990-2000 și pentru întreaga activitate.^[1][2]
  A fost antrenorul echipei de fotbal de primă ligă, Astra Ploiești^[3] dar a fost demis după două etape în sezonul de Liga I 2011-2012.^[4] În data de 28 septembrie 2011 a devenit antrenorul echipei FCM Târgu Mureș, în locul lui Ioan Ovidiu Sabău.^[5]
  Tibor Selymes a fost antrenor al echipei Petrolul Ploiești.
• 1970: Kenichi Shimokawa (n. 14 mai 1970) este un fost fotbalist japonez.
• 1971: Sofia Carmina Coppola (n. 14 mai 1971) este actriță, regizoare, scenaristă și producătoare americană. Sopfia Coppola s-a născut la New York, fiind fiica marelui regizor Francis Ford Coppola și al artistei Eleonor Coppola. Este sora mai mică a lui Roman Coppola și al lui Gian-Carlo Coppola.
  În ceea ce privește cariera, aceasta a început încă de când Sofia era doar un bebeluș în scena botezului din Nașul: Partea I. A început să interpreteze roluri cu adevărat în filmele tatălui său The Outsiders, Frankenweenie, Peggy Sue Got Married, însă cel mai cunoscut rămâne rolul Mary Corleone din Nașul: Partea a III-a.
  După anii 1990, Sofia Coppola și-a făcut apariția în câteva videoclipuri: "Sometimes Salvation" (The Black Crowes), "Deeper and Deeper" (Madonna) și "Elektrobank" (Chemical Brothers), al căror regizor a fost viitorul său soț Spike Jonze. Sofia Coppola a debutat în regie cu filmele Lick the Star (1998) și The Virgin Suicides (1999).
  Mai târziu a regizat filmul de succes Lost in Translation (Rătăciți printre Cuvinte, 2003) pentru care a câștigat premiul Oscar și Globul de Aur. Sofia este cea de a treia regizoare din istoria cinematografiei nominalizată la Oscar pentru regie. Sofia Coppola a fost nominalizată în 2003 pentru Rătăciți printre cuvinte la 3 premii Oscar: cel mai bun regizor, cel mai bun film, cel mai bun scenariu. Coppola a câștigat Globul de Aur și a fost nominalizată la Premiile BAFTA.
  În anul 2010, filmul său Undeva a cucerit marele premiu Leul de Aur în cadrul Ediției a 67-a a Festivalului de film din Veneția.  

  Filme

  • The Virgin Suicides (1999)
  • Rătăciți printre cuvinte (2003)
  • Maria Antoaneta (film) (2006)
  • Somewhere (2010)
  • The Bling Ring (2013)
  • A Very Murray Christmas (2015)

  Scurt-metraj

  • Lick the Star (1998)

  Videoclipuri

  • "Shine" Walt Mink (1993)
  • "This Here Giraffe" The Flaming Lips (1996)
  • "Playground Love" Air (2000)
  • "City Girl" Kevin Shields (2003)
  • "I Just Don't Know What to Do with Myself" The White Stripes (2003)  

    Sofia Coppola
    Sofia Coppola, 2010
    Date personale
    Nume la naștere	Sofia Carmina Coppola
    Născută	14 mai 1971 (48 de ani) New York, SUA
    Părinți	Francis Ford Coppola Eleanor Coppola[*]
    Frați și surori	Roman Coppola[*] Gian-Carlo Coppola[*]
    Căsătorită cu	Spike Jonze (1999–2003) Thomas Mars (2011–)
    Număr de copii	2
    Cetățenie	SUA
    Ocupație	actor regizoare de film scenaristă scriitoare actriță de film
    Alma mater	California Institute of the Arts[*] Mills College[*]
    Premii Oscar
    Cel mai bun scenariu original (2003) pentru Rătăciți printre cuvinte
    Alte premii
    Premiile Sindicatului Scenariștilor Americani Zmeura de Aur pentru cea mai proastă actriță într-un rol secundar (1991) pentru Nașul: Partea a III-a Golden Raspberry Award for Worst New Star[*] (1991) pentru Nașul: Partea a III-a

• 1973: Ionela Bruchental-Pop, politician român
• 1978: Julien Simon-Chautemps (n. 14 mai 1978, Republica Franceză) este actualul inginer specialist pentru curse auto al echipei de Formula 1 Sauber.
  Julien Simon-Chautemps este absolvent al Institut polytechnique des sciences avancées.
• 1979: Bleona Qereti (n. 14 mai 1979) este o cântăreață albaneză.  

  Bleona Qereti
  Date personale
  Născută	14 mai 1979 (40 de ani) Korça, Albania
  Cetățenie	SUA  Albania
  Ocupație	Cântăreață
  Activitate
  Studii	Academy of Arts[*]
  Gen muzical	Pop, folk
  Ani de activitate	1996-prezent

• 1979: Mickaël Vincent André-Marie Landreau (Pronunție în franceză: /mikaɛl lɑ̃dʁo/; n. 14 mai 1979 în Machecoul) este un fost fotbalist și antrenor francez.^[2] Este jucătorul cu cele mai multe meciuri jucate în Ligue 1
• 1980: Ionuț Sibinescu (n. 14 mai 1980) este un senator român, ales în 2016.
• 1980: Zdeněk Grygera (n. 14 mai 1980, Přílepy, Cehoslovacia - acum în Republica Cehă) este un fotbalist ceh retras din activitate.
• 1980: Daisuke Ichikawa (n. 14 mai 1980) este un fotbalist japonez.
• 1982: Darren Foreman (n. 14 mai 1982), cunoscut sub numele de scenă Beardyman, este un muzician englez originar din Londra, specializat pe beatbox și utilizarea tehnologiilor de live-looping.  

  Beardyman
  Beardyman la Campus Party Europe, 2 septembrie 2013
  Date personale
  Nume la naștere	Darren Foreman
  Născut	14 mai 1982 (37 de ani) Londra, Regatul Unit
  Cetățenie	Regatul Unit
  Ocupație	beatboxer[*]
  Activitate
  Origine	Stanmore, Londra, Regatul Unit
  Studii	Universitatea din Sussex
  Gen muzical	Beatbox
  Instrument(e)	Beatbox, Kaoss Pad, MicroKORG, pian, chitară, Beardytron 5000 Mk.II

• 1983: Anahi, actriță și cântăreață mexicană (RBD)
• 1983: Amber Rose Tamblyn (n. 14 mai 1983) este o actriță și poetă americană.  

  Amber Tamblyn
  Tamblyn la MuchMusic Video Awards, 17 iunie 2007
  Date personale
  Nume la naștere	Amber Rose Tamblyn
  Născută	14 mai 1983 (36 de ani) Santa Monica, California, SUA
  Părinți	Russ Tamblyn
  Căsătorită cu	David Cross (c. 2012)
  Cetățenie	SUA
  Ocupație	Actriță
  Activitate
  Ani de activitate	1995–prezent

• 1984: Oliver Stanley alias "Olly" Murs (n. 14 mai 1984) este un cântăreț, compozitor, prezentator de televiziune și actor britanic. Este cunoscut după ce a terminat pe locul al șaselea din The X Factor în anul 2009. În prezent colaborează cu casele de discuri: Epic Records din Marea Britanie, Columbia Records din Statele Unite si Syco Music. În noiembrie 2010, Murs și-a lansat albumul de debut, Olly Murs, care a intrat în clasamentul britanic UK Albums Chart, pe locul doi, cu cele mai multe vânzări de albume intr-o săptămână, pentru un album de debut în 2010, cu peste 108.000 de albume vândute. Albumul a continuat să vândă peste 600.000 de exemplare și a fost confirmat cu dublu de platină de către BPI.
  În noiembrie 2011, Murs a lansat cel de-al doilea album, "In Case You Did not Know", care a intrat în topuri pe locul numarul 1. În mai 2011, a fost anunțat că Murs se va întoarce la The X Factor pentru co-prezența show-ului, împreună cu Caroline Flack. Autobiografia sa, Happy Days, a făcut public în octombrie 2012. În luna noiembrie 2012, Murs a lansat al treilea album "Right Place Right Time" și alte 6 single-uri.
  Pe 16 noiembrie 2014, Murs a lansat cel mai recent single, "Wrapped Up", cu Travie McCoy.
  Acesta a fost primul cântec care a fost lansat din noul său album "Never Been Better". Pe 24 noiembrie 2014, a fost urmat de un al doilea single "Up" cu Demi Lovato, care a atins punctul culminant în topul 4. Pe 15 iunie, Murs a lansat al patrulea single " Beautiful to Me ". Pe 16 aprilie 2015, a fost anunțat că Murs va fi reunit cu Flack pentru al înlocui pe Dermot O'Leary, ca co-prezentatori ai The X Factor din seria 12-a. Murs a lansat mai târziu al cincilea album de studio, 24 Hrs, care a debutat pe locul 1 pe  UK Albums Chart din Marea Britanie.  

  Oliver Stanley
  Olly Murs
  Date personale
  Nume la naștere	Oliver Stanley
  Născut	14 mai 1984 Witham, Regatul Unit
  Părinți	Vicky, Pete Murs
  Frați și surori	Ben Stanley
  Cetățenie	Regatul Unit
  Ocupație	cantaret, actor
  Activitate
  Alte nume	Olly Murs
  Origine	britanic
  Gen muzical	Pop, R&B, Rock
  Instrument(e)	chitara, pian
  Ani de activitate	2009 - prezent
  Case de discuri	Columbia Records, Syco Music
  Colaborare cu	Demi Lovato, Rizzle Kicks, Chiddy Bang

• 1984: Mark Elliot Zuckerberg (n. 14 mai 1984, White Plains, New York, SUA) este un programator american și antreprenor în domeniul internetului. Este co-fondatorul și președintele rețelei Facebook.   Zuckerberg s-a născut în White Plains (New York), tatăl său era medic stomatolog, mama psiholog, iar cele trei surori ale sale au crescut în Dobbs Ferry (New York). Zuckerberg provine dintr-o familie de evrei, cu toate acesta se identifică ateu.^[9] Zuckerberg a studiat informatica la Universitatea Harvard. El a fondat Facebook în 2004. În 2006 a renunțat la studiile sale, fără a absolvi. Zuckerberg locuiește împreuna cu iubita lui, Priscila Chan, într-o vilă în Palo Alto, California. Cuplul s-a căsătorit pe 19 mai 2012. Averea familiei Zuckerberg a fost estimată în luna noiembrie 2014 de către revista de afaceri Forbes la aproximativ 34,3 miliarde de dolari SUA. În 2009 Mark a fost declarat cel mai tânăr miliardar pe cont propriu, în viață, din lume. A pierdut acest rang în septembrie 2010, cedându-l partenerului sǎu mai tânǎr cu opt zile, Dustin Moskovitz. Zuckerberg a devenit vegetarian în 2011.  

  Mark Zuckerberg
  Mark Zuckerberg, 2011
  Date personale
  Născut	14 mai 1984 (35 de ani) White Plains, New York, SUA
  Părinți	Edward Zuckerberg[*][4][2] Karen Kempner[*][4][2]
  Frați și surori	Donna Zuckerberg[*][2] Arielle Zuckerberg[*][2] Randi Zuckerberg[*][2]
  Căsătorit cu	Priscilla Chan[*] (din 19 mai 2012)[5][2]
  Copii	Maxima Zuckerberg[*]
  Cetățenie	SUA
  Etnie	evrei
  Religie	ateism[6] iudaism[7]
  Ocupație	Co-fondator, CEO și președintele Facebook
  Avere	69.800.000.000 dolar american[8]
  Activitate
  Domiciliu	Palo Alto
  Porecle	Zuck ザック
  Alma mater	Universitatea Harvard Phillips Exeter Academy[*] Ardsley High School[*]
  Patronaj	Facebook
  Organizație	Facebook, Inc.
  Avere	▲ 41,8 miliarde $ (2015)[1]
  Premii	California Hall of Fame[*] (2010) Omul Anului conform revistei Time (2010)[2] Axel Springer Award[*] (25 februarie 2016) Big Brother Awards[*] (2011) honorary doctor of Harvard University[*] (2017)

• 1984: Michael Rensing (n. 14 mai 1984) este un fotbalist german care joacă ca portar la Fortuna Düsseldorf.
• 1984: Nigel Shola Andre Reo-Coker (n. 14 mai, 1984 în Londra, Anglia) este un jucător englez de fotbal care evoluează pe postul de mijlocaș pentru clubul Vancouver Whitecaps FC. Reo-Coker și-a început cariera la Wimbledon în 2002, a fost transferat la West Ham United în 2004, apoi achiziționat de Villa în 2007.
• 1984: Óscar Rubio Fauria (n. 14 mai 1984 la Lleida, Catalonia) este un fotbalist spaniol care joacă pentru Alavés pe posturile de fundaș și mijlocaș dreapta.
• 1986: Olena Kucer (în ucraineană Олена Кучер; n. 14 mai 1986), cunoscută după numele de scenă Alyosha (în ucraineană Aльоша), este o cântăreață din Ucraina. A fost născută în orașul Zaporijjea. Ea și-a reprezentat țara la Concursul Muzical Eurovision 2010 cu melodia „Sweet People” avand o voce extraordinar de puternică, deși inițial exista o altă melodie.  

  Alyosha
  Alyosha în Oslo, pe 23 mai 2010
  Date personale
  Nume la naștere	Olena Kucer
  Născută	14 mai 1986 (33 de ani) Zaporijjea, Ucraina[1]
  Căsătorită cu	Taras Topolya[*] (din 2013)
  Număr de copii	2
  Cetățenie	Ucraina
  Ocupație	Cântăreață
  Activitate
  Studii	Kyiv National University of Culture and Arts[*]
  Gen muzical	Rock, pop rock, alternative rock
  Instrument(e)	voce[*]
  Ani de activitate	1992–prezent
  Case de discuri	Catapult music[

• 1986: Tine Stange (n. 14 mai 1986, la Tønsberg) este o jucătoare de handbal din Norvegia care evoluează ca apărătoare. Actualmente, ea joacă pentru campioana Larvik HK și pentru echipa națională a Norvegiei.
  Stange și-a făcut debutul în naționala Norvegiei în 2007. Până pe data de 24 februarie 2012, ea jucase 44 de meciuri pentru echipa de senioare a Norvegiei, în care înscrisese 62 de goluri.^[1]
  În total, Tine Stange a jucat 24 de meciuri pentru echipa de junioare a Norvegiei, în care a înscris 50 de goluri, și 1 meci pentru echipa de tineret a Norvegiei, în care a înscris 1 gol.
• 1987: Ben Woollaston (n. 14 mai 1987, Leicester, Regatul Unit) este un jucător englez de snooker.
  A fost finalist în 2015 la Openul Galez. Woollaston a realizat breakul maxim o singură dată în carieră.
  Momentan ocupă poziția a 37-a în lume conform clasamentului actualizat din aprilie 2019.
• 1989: Octavian Leșco (n. 14 mai 1989 Soroca, Republica Moldova) a fost/este un jurist, activist civic din Republica Moldova, care în prezent activează și locuiește în Chișinău.
  În perioada 2012-2019 a ocupat diferite funcții în cadrul Ministerului Justiției. A activat în cadrul Consiliul Superior al Magistraturii și Consiliul Superior al Procurorilor din Republicii Moldova.
• 1989: Diana Petrescu (n. 14 mai 1989, Deva, România) este o karatistă israeliană. Deține centura neagră 2 dan, este campioana Israelului la a XIX-a Maccabiah (2013) și membră a Federației Israeliene de Karate.
• 1990: Iulia Jivița (în rusă Юлия Живица; n. 14 mai 1990, Almatî) este o scrimeră kazahă specializată pe sabie. A participat la Jocurile Olimpice de vară din 2012 de la Londra, unde a fost învinsă în turul întâi de rusoaica Iulia Gavrilova.
• 1992: Iaroslava Burlacenko (în ucraineană Ярослава Бурлаченко, n. 14 mai 1992, în Kiev)^[1] este o handbalistă din Ucraina care joacă pentru clubul românesc CS Minaur Baia Mare și echipa națională a Ucrainei. Sportiva, care ocupă postul de pivot, a mai evoluat anterior în România, în sezonul 2012-2013, când a jucat pentru HC Danubius Galați,^[2] sezonul 2016-2017, când a jucat pentru SCM Craiova^[3] și sezonul 2017-2018, când a jucat pentru HCM Slobozia.
• 1993: Miranda Taylor Cosgrove (n. 14 mai 1993) este o actriță și cântăreață americană. A devenit cunoscută după jucarea rolului Megan din serialul Frații vitregi și rolul lui Carly Shay din iCarly ("i" venind de la internet). Joacă de la vârsta de 8 ani. Cosgrove și-a făcut debutul pe marile ecrane cu filmul Școala de Rock, în 2003. Miranda a început să cânte din 2007, iar piesele muzicale au fost create pentru iCarly. Recent^[Când?] aceasta a anuntat lansarea primului album intitulat "Sparks Fly" spunand ca acesta o va caracteriza. Primul single "Kissin' U" a fost lansat la sfârșitul lui martie.  

  Miranda Cosgrove
  Date personale
  Nume la naștere	Miranda Taylor Cosgrove
  Născută	14 mai 1993 (26 de ani)[1]  Los Angeles, SUA[2]
  Cetățenie	SUA
  Ocupație	actor cântăreață textier[*] actriță de voce[*] muziciană actriță de televiziune[*] actriță de film
  Activitate
  Alma mater	Universitatea Californiei de Sud[*] Universitatea Californiei de Sud[*] USC School of Cinematic Arts

• 1996: Martijn Gerard Garritsen, cunoscut sub numele de scenă Martin Garrix (n. 14 mai 1996, Amsterdam, Olanda) este un muzician și producător olandez, cunoscut pentru colaborarea cu casa de discuri Spinnin' Records. El este cunoscut pentru melodiile Animals și Wizard, care au avut parte de succes în Irlanda, Belgia și Marea Britanie. În anul 2014, Martin Garrix a ajuns pe locul 4 într-un clasament făcut anual de revista "DJ MAG". Melodia "Animals" a a devenit cea mai celebră piesă de pe canalul casei de discuri Spinnin' Records, în momentul de față melodia având peste 1 miliard de vizualizări pe YouTube. Aceeași piesă a fost nominalizata la World Music Awards pentru World’s Best Song si World’s Best Video. În anul 2016 Garrix a ajuns pe primul loc în clasamentul întocmit de către revista "DJ Mag".
  La inceputul anului 2017 a colaborat cu cantareata britanico-albaneza pe nume Dua Lipa pentru melodia "Scared To Be Lonely" care a fost un succes total. Apoi a lansat melodia "We Did It" sub numele Area21, impreuna cu rapperul Maejor pe STMPD RCRDS. In luna mai a lansat melodia "There For You" in colaborare cu Troye Sivan. Ulterior pe data de 24 august a lansat o melodie care se numeste "Pizza" reprezentand mancarea lui preferata. Dupa aproape doua luni si cu doua zile inainte sa se anunte rezultatul pe anul 2017 la revista "Top 100 DJ MAG" a lansat melodia Forever, in colaborare pentru a 4-a oara cu Matisse & Sadko. Peste doua zile a castigat pentru a doua oara la rand "Top 100 DJ MAG" facandu-l cel mai tanar DJ din clasament care l-a castigat de doua ori. Pe data de 1 decembrie 2017 acesta a lansat prima sa colaborare cu David Guetta care se numeste "So Far Away", aceasta melodie a avut un succes foarte mare fiind in cele mai mari topuri din lume. La data de 22 februarie a lansat melodia pe nume "Like I Do" care este a doua colaborare cu David Guetta si a treia cu Brooks. Melodia a fost ascultata pentru prima data pe data de 30 Decembrie in India la festivalul Timeout72. Apoi acesta a lansat melodia "Happy" sub numele de Area21,după care a venit melodia de mare succes pe nume "Ocean" in colaborare cu căntărețul american Khalid. Acesta a lansat si un remix la propria piesa împreună cu Cesqeaux in stilul Trap.  

  Martin Garrix
  Martin Garrix în 2015
  Date personale
  Nume la naștere	Martijn Gerard Garritsen
  Născut	14 mai 1996 (23 de ani) Amsterdam, Țările de Jos
  Cetățenie	Regatul Țărilor de Jos
  Ocupație	muzician, DJ
  Activitate
  Alte nume	Martin Garrix, YTram, GRX, Area21 (wspólnie z Maejor Ali)
  Studii	Herman Brood Academy[*]
  Gen muzical	Electro House, Big Room House, Progressive House, Future Bounce, Future Bass, Hip Hop, Complextro
  Instrument(e)	electronic keyboard[*] FL Studio
  Ani de activitate	2011-prezent
  Case de discuri	Spinnin' Records, Musical Freedom, DOORN, STMPD RCRDS
  Premii	Popprijs[