1. /8 MAI 2022 - ISTORIE PE ZILE: Evenimente; Nașteri

Evenimente

Astăzi, dulceața mea, Rusica, împlinește șapte ani de viață și să fiți siguri că viața ei nu a fost, așa cum se spune, câinească, ci am considerat-o ca pe un membru al familiei noastre și nici noi nu suntem câini!

· 1521 - Prin Edictul de la Worms, promulgat de împăratul german Carol al V–lea, învățătura teologului Martin Luther a fost condamnată ca eretică.

Martin Luther, 1529 – portret de Lucas Cranach cel Bătrân – foto: ro.wikipedia.org

Martin Luther (n. 10 noiembrie 1483, Eisleben, Saxonia – d. 18 februarie 1546), pastor și doctor în teologie, a fost primul reformator protestant ale cărui reforme au dus la nașterea Bisericii Evanghelice-Luterane. Primele idei ale Reformei protestante au fost enunțate de Martin Luther în 1517, în calitatea sa de preot catolic și profesor de exegeză la Universitatea din Wittenberg. Excomunicarea sa din Biserica Catolică a survenit în anul 1521.

·         1541: Conchistadorul spaniol, Hernando de Soto, a ajuns la râul Mississippi și l'a denumit Río de Espíritu Santo.

·      1653 -  8 mai stil nou (28 aprilie 1653, stil vechi) se întrerupe domnia lui Gheorghe Ştefan în Moldova. Următoarele luni (aprilie-octombrie 1653), scaunul domnesc din Iaşi a fost activ disputat între Vasile Lupu şi boierul Gheorghiţă, logofătul acestuia.

Gheorghe Ştefan, domn al Moldovei – foto preluat de pe cersipamantromanesc.wordpress.com

Desfăşurarea evenimentelor din Polonia vecină, legate de insurecţia oştii zaporojene, de rînd cu alte evenimente ce vizau atît Ţara Moldovei, cît şi Imperiul Otoman, i-au determinat pe otomani să-l recunoască ca domn pe logofătul rebel şi nu pe acel voievod, care i-a servit aproape două decenii – pe Vasile Lupu. Sirianul Paul din Alep, martor ocular al “răzmeriţelor moldovene”, nota în jurnalul său de călătorie: “Logofătul nu înceta a trimite mesagii, a intriga şi a face toate silinţele pentru a atrage în partidul său pe toţi oamenii cei mai însemnaţi…, care urau foarte mult pe Vasile şi pe nobilii săi, dimpreună cu toţi grecii lor…”.

Ţinut sub strajă la închisoarea Şapte Turnuri din Constantinopol, Vasile Lupu îi scria cu indignare “succesorului” său:“…Mi-ai stricat şi mi-ai dezrădăcinat şi neamul cu morţi rele şi cumplite, ai stins şi avuţia şi odoara agonisită din tinereţele mele pînă la bătrîneţe…”. La 8 mai 1653, stil nou (28 aprilie 1653, stil vechi), venit de la Camenița cu întăriri militare (cazacii ginerelui său Timuș), Vasile Lupu iese învingător asupra lui Gheorghe Ștefan la Popricani și își reîntoarce tronul Moldovei.

Vasile Lupu (n.1596-d.1661), domn al Moldovei, 1634-1653 – foto preluat de pe cersipamantromanesc.wordpress.com

Prin prestigiul domnitorului Vasile Lupu pe plan intern şi prin legăturile întinse în afară, Vasile Lupu a dat o nouă strălucire Principatului Moldovei. Influenţa lui în răsărit era aşa de mare încît după dorinţa lui punea sau scotea din scaun Patriarhii din Constantinopol, Alexandria, şi Ierusalim, pe care îi susţinea cu banii săi. Intervenţia lui Vasile Lupu l-a pus ca Mitropolit în Alba Iulia pe Ilie Iorest, în 1640.

Prima sa domnie 1634-1653, pînă la venirea lui Gheorghe Ștefan, a fost relativ lungă a asigurat un nou avînt culturii bisericeşti. „Predoslovia” domnitorului Vasile Lupu la „Cartea românească de învăţătură” („Cazania„) a eminentului mitropolit Varlaam, se adresa către „toată seminţia românească, pretutinderea ce se află pravoslavnici într-aciastă limbă„, arătîndu-se că s-a scris lucrarea pentru ca să „dăruim şi noi acest dar limbii româneşti, carte pre limba românească„. Vasile Lupu a zidit mai multe biserici, dintre care cea mai frumoasă este cea numită „Trei Ierarhi” de la Iaşi, pe lîngă care a înfiinţat o şcoală şi o tipografie.

Gheorghe Rakoczy al II-lea gîndindu-se la tronul Poloniei, avea nevoie de un om devotat pe tronul Moldovei şi îl găsi în boierul Gheorghe Ştefan. Acesta intră în Moldova în 1653 cu ajutorul lui Ioan Kemeny din partea lui Rakoczy şi Diicul Spătarul, din partea lui Matei Basarab.

Vasile fuge peste Nistru la Cameniţa dar se întoarce în scurt timp cu cazacii ginerelui său Timuş şi iese învingător la Popricani, dar nu se mulţumeşte numai cu recîştigarea tronului, ci îl urmăreşte pe Gheorghe Ştefan şi în Muntenia cu gîndul de a se răzbuna pe Matei Basarab. Este însă învins la Finta în 17 mai 1653 şi pierde definitiv tronul. Fuge la cazaci, de acolo la tătari şi apoi la Constantinopol, unde a fost închis în Cele Şapte Turnuri. După eliberare, încearcă zadarnic să-şi recîştige tronul, dar în 1661 moare la Constantinopol.

·       1657 - Oliver Cromwell, Lord Protector al Angliei din 1653, respinge coroana pe care i-o oferă Parlamentul.

Oliver Cromwell – foto: ro.wikipedia.org

Oliver Cromwell (n. 25 aprilie 1599 – d. 3 septembrie 1658) a fost un lider militar și politic englez, cunoscut în special pentru contribuția sa la transformarea Angliei într-o republică federală („Commonwealth”) și pentru rolul său ulterior de Lord Protector al Angliei, Scoției și Irlandei. Armata sa,a Noului Model,i-a înfrânt pe regaliști în cadrul Războiului Civil Englez. După executarea regelui Carol I în 1649, Cromwell a dominat Commenwealthul de scurtă durată al Angliei, a cucerit Irlanda și Scoția, și a fost Lord Protector din 1653 până la moartea sa în 1658.

·         1852: Premiera comediei Chirița în provincie, de V. Alecsandri.  Vasile Alecsandri (n. 21 iulie 1821, undeva în ținutul Bacăului, Moldova — d. 22 august 1890, Mircești, județul Roman, România), poet, dramaturg, folclorist, om politic, ministru, diplomat, membru fondator al Academiei Române, creator al teatrului românesc și al literaturii dramatice în România, personalitate marcantă a Moldovei și apoi a României de-a lungul întregului secol al XIX-lea.

·    1877 - În timpul săpăturilor de la Templul lui Hera conduse de arheologul german Ernst Curtius (n.2 septembrie1814- d.11 iulie 1896), a fost descoperita statuia lui „Hermes ținându-l pe micul Dionysos”. Lucrarea a fost atribuită sculptorului Praxiteles și a fost construită în jurul anului 340 î.Hr.

Hermes ținându-l pe micul Dionysos – foto preluat de pe cersipamantromanesc.wordpress.com

·      1885 - Trupa de operă a Teatrului Naţional din Bucureşti prezintă primul spectacol în limba română, Linda de Chamonix, de G. Donizetti.

Domenico Gaetano Maria Donizetti- foto: ro.wikipedia.org

Domenico Gaetano Maria Donizetti (n. 29 noiembrie 1797, Bergamo, Italia – d. 8 aprilie 1848) a fost un compozitor italian de muzică cultă și, mai ales, de operă din Bergamo, regiunea Lombardia. Cea mai cunoscută lucrare a compozitorului italian este Lucia di Lammermoor (1835), respectiv cea mai ușor de recunoscut piesă muzicală a sa este aria muzicală, “Una furtiva lagrima” din opera L’elisir d’amore (1832). Alături de Vincenzo Bellini și Gioacchino Rossini, Donizetti a fost unul din compozitorii de frunte ai operei bel canto.

·    1886 - Dr. John S. Pemberton, un farmacist şi inventator de medicamente din Atlanta, Georgia, a vândut la farmacia Jacob’s, pentru cinci cenți, o bautura dezvoltată ca un remediu pentru durerile de cap și oboseală.

John Pemberton (n. 8 iulie 1831 — d. 16 august 1888) farmacist american, inventatorul băuturii răcoritoare Coca-Cola – foto – ro.wikipedia.org

Contabilul lui Pemberton, Frank Robinson, a inventat numele de marca Coca-Cola. Iniţial comercializata ca tonic, băutura conţinea extracte din frunze de coca, care includ cocaina, precum şi din nucile de kola bogate in cafeina. Până la sfârşitul anilor 1890, Coca-Cola a ajuns una dintre băuturi cele mai populare din America. Cu un alt farmacist din Atlanta, Asa Griggs Candler la cârma Coca-Cola Company între 1890 şi 1900 vanzarea a crescut de la 1.000.000 la 100.000.000 sticle.

Coca–Cola – foto preluat de pe cersipamantromanesc.wordpress.com

Publicitatea a fost un factor important in succesul lui Pemberton şi Candler, la inceputul secolului XX vanzarile acestei băuturi incepand sa domine piata racoritoarelor din Statele Unite şi Canada si apoi in intreaga lume

8 mai 1886: Farmacistul John Pemberton vinde în Atlanta, pentru cinci cenți, o sticlă dezvoltată ca un remediu pentru durerile de cap și oboseală, care este mai cunoscut sub numele de Coca-Cola – foto: cersipamantromanesc.wordpress.com

·         1902: În Martinica a erupt vulcanul Pelée, distrugând orașul St. Pierre și omorând peste 30 000 de oameni.

·         1921: Parlamentul Suediei a votat pentru abolirea pedepsei cu moartea.

·    1921 - A inceput, la Bucureşti, Congresul Partidului Socialist din România (8-12 mai), care hotărăşte transformarea sa în Partidul Comunist din România. A fost un partid aflat la remorca partidului bolsevic rus, afiliat la Internaționala a III-a Comunistă (Comintern) cu sediul la Mosova in U.R.S.S. Autoritățile române au arestat majoritatea delegaților care votaseră afilierea.

Steagul PCR – foto: ro.wikipedia.org

Partidul Comunist Român (PCR) a fost un partid politic creat în anul 1921 ca rezultat al scindării ramurii bolșevice de extremă stânga de Partidul Socialist din România. În România interbelică PCR a fost o mică organizare politică ilegală, subordonată Cominternului și implicit Uniunii Sovietice care a susținut ideologic revoluția comunistă.

Partidul comunist și-a început ascensiunea la putere în România de după Actul de la 23 august 1944, la care a participat ca parte din Blocul Național Democrat (BND). Apoi, conform strategiei staliniste și cu sprijinul trupelor sovietice, PCR și-a eliminat treptat adversarii. După abdicarea forțată a regelui Mihai I a instaurat Republica Populară Română.

·     1945 - La ora 23:01, majoritatea forțelor germane au încetat operațiunile, în conformitate cu Actul capitulării Germaniei, semnat de generalul Alfred Jodl (în imagine) în numele președintelui Karl Dönitz, aducând sfârșitul celui de al Doilea Război Mondial în Europa.Capitularea Germaniei (07 – 08 mai 1945) la sfarsitul celui de-al doilea razboi mondial.

Generalul colonel Alfred Jodl semnând actele capitulării la Cartierul General Aliat de la Reims – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Actul capitulării Germaniei (07 – 08 mai 1945) a fost instrumentul legal prin care Înaltul Comandament al Wehrmachtului a capitulat simultan în fața Forțelor Expediționare Aliate și Uniunii Sovietice la luptele celui de-al doilea război mondial pe teatrul de luptă din Europa. Primul act al capitulării a fost semant la Reims, Franța, la ora 02:41 a zilei de 7 mai 1945. Capitularea necondiționată a forțelor germane a fost semnată de Generaloberst Alfred Jodl, din partea Oberkommando der Wehrmacht (Înaltul Comandament al Forțelor Armate) și de reprezentantul noului Președinte al Reichului, Marele Amiral Karl Dönitz.

Al doilea act al capitulării a fost semant la scurtă vreme după ora 0:00 a zilei de 8 mai. într-o suburbie a Berlinului. Ceremonia semnării a avut loc într-o vila din Karlshorst, unde se află în zilele noastre Muzeul Rus de război. Reprezentanții URSS, Regatului Unit, Franței și SUA au sosit la scurtă vreme după miezul nopții. După ce mareșalul Jukov a deschis ceremonia, reprezentanții germani au semant Actul final al capitulării necondiționate a Germaniei, care a intrat în acțiune la ora 23:01 ora Europei Centrale. 

Mareșalul Uniunii Sovietice Gheorghi Jukov citind actul capitulării Germaniei la Cartierul său General din Berlin. La dreapta sa se află Mareșalul Forțelor Aeriene al Regatului Unit, Arthur Tedder

·     1969 - La Festivalul de film de la Cannes a avut loc premiera filmul regizat de Dennis Hopper, Easy Rider, cu Peter Fonda și Dennis Hopper în rolurile principale. Filmul duce la reacții ambivalente din partea criticii și a publicului. Filmul spune povestea a doi motocicliști care călătoresc în sudul și sud-vestul Americii. Filmul a fost inclus în Registrul Librăriei Congresului Statelor Unite în 1998.

Ca o marcă înregistrată a mișcării de contracultură și “un moment de referință al unei generații” ce a impresionat prin imaginația sa, Easy Rider explorează societatea americană de la sfârșitul anilor ’60 tratând ascensiunea și decăderea mișcării hippie precum și consumul de droguri. Easy Rider a devenit faimos pentru faptul că în film s-au folosit droguri adevărate pe post de marijuana sau alte substanțe.

“Un film emblematic, un road-movie în care unul sau mai multe personaje alienate, din indiferent ce rațiuni, se hotărăsc să-și aleagă propriul lor mod de viață, ce contrastează, mai mult sau mai puțin evident, cu cel impus de societate.” – Franco La Polla – 1970 (Cinema nuovo).

·         1970: Este lansat ultimul album al trupei Beatles Let It Be.  The Beatles a fost unul dintre grupurile a cărui muzică a fost cea mai influentă pentru era rock care a urmat. Grupul a fost alcătuit din John Lennon (vocal, chitară ritmică), Paul McCartney (vocal, chitară bas), George Harrison (chitară solo) și Ringo Starr (baterie). Ei au avut ca țintă generațiile de tineri rezultate de după al Doilea Război Mondial, în Anglia, SUA, etc. Fără dubiu, „The Beatles” este unul din cele mai faimoase și de succes grupuri în istoria muzicii rock, contorizând peste 1,1 miliarde de discuri vândute în lumea întreagă.

·  1972 - A fost inaugurat Muzeul National de Istorie a Romaniei.

Muzeul Național de Istorie a României – foto: ro.wikipedia.org

Muzeul Național de Istorie a României este cel mai important muzeu al statului român. Deține obiecte cu valoare istorică descoperite pe teritoriul actual al României din timpuri preistorice și până în perioada contemporană. Muzeul a fost înființat în anul 1970, cu scopul de a ilustra evoluțiile culturale înregistrate de-a lungul tuturor epocilor istorice în spațiul geografic al României de azi. Sediul său este Palatul Poștelor de pe Calea Victoriei.

Este cel mai important muzeu de istorie și arheologie din România, atât prin mărime (suprafață desfășurată) cât și prin patrimoniu; este, de asemenea, unul dintre cei mai importanți actori ai arheologiei românești contemporane și lider al arheologiei preventive (noțiune care se referă la săpăturile arheologice asociate unor investiții, pentru prevenirea distrugerii de patrimoniu istoric). Instituția are un site cuprinzător, inclusiv o scurtă fișă a istoriei proprii, descrierea structurii organizatorice (inclusiv scurte prezentări ale personalului de specialitate), pagini descriind evenimente, expoziții, etc.

·       1978 - A avut loc prima ascensiune a Varfului Everest, fara rezerve de oxigen . Oamenii nu au invins Muntele; ei au invins cel mult slabiciunea din ei, ridicandu-se pentru o clipa la inaltimea muntilor. (Reinhold Messner)

Everest – foto preluat de pe cersipamantromanesc.wordpress.com

In 8 mai 1978, Reinhold Messner si Peter Habeler au realizat un lucru ce se credea a fi imposibil de indeplinit – prima ascensiune a Varfului Everest, fara rezerve de oxigen.

Reinhold Messner si Peter Habeler – foto preluat de pe cersipamantromanesc.wordpress.com

Istoria celor doi a inceput din anul 1970, cand cei doi faceau ascensiuni rapide pe crestele Alpilor. In 1975, au urcat impreuna, fara oxigen, varful Gasherbrum I (8.068 m) din Grupa Karakorum. Studiile asupra expeditiilor precedente au aratat ca nivelul oxigenului pe Varful Everest este suficient doar pentru un om in timpul odihnei, nu pentru o persoana extenuata de drumul parcurs pana in varf.

Dar, in ciuda amenintarii asupra sanatatii creierului in urma unei ascensiuni fara oxigen, Messner si Habeler nu s-au dat la o parte. Prima lor incercare de ascensiune a fost amanata din cauza furtunii, dar la a doua tentativa, ei au reusit sa atinga varful Everest, urcand pe Creasta de Sud. Varful a fost atins in timpul record de 8 ore, Messner facand opriri in mod regulat pentru a filma ascensiunea.

Coborarea au facut-o separat, lui Habener luandu-i o ora, iar lui Messner o ora si trei sferturi pentru a cobori, aceeasi distanta ce le-a luat la urcare opt ore, chiar in aceeasi zi. Au ajuns in Tabara de Baza dupa doua zile, triumfatori.
Dupa ce a devenit primul om care a ajuns pe Everest fara oxigen, Messner si-a descris sentimentele traite atunci: „In starea mea de abstractie spirituala, nu mai fac parte din mine. Sunt doar o singura rasuflare limitata, plutind deasupra muntilor si cetii.” (Autor: Gabriel Motica, www.maramont.ro)

·         1984: Uniunea Sovietică a anunțat că va boicota Olimpiada de Vară de la Los Angeles, ca replică a boicotării Olimpiadei de Vară de la Moscova.

·        1997 - Presedintele Moldovei, Petru Lucinschi, liderul transnistrean Igor Smirnov si presedintele Sovietului Suprem din Tiraspol, Grigori Maracuta, au semnat la Moscova, Memorandumul privind principiile normalizarii relatiilor dintre Republica Moldova si Transnistria.

·      2010 - Liderii zonei euro a aprobat un împrumut de 145 miliarde dolari pentru a ajuta Grecia in prevenirea înrăutăţirii situaţiei sale financiare. Ajutorul esalonat pe trei ani, a fost acordat cu condiţia ca Grecia sa reduca cheltuielile sale publice . Aceasta a fost o măsură preventivă, pentru împiedica Grecia să intre in stare de faliment , pe fondul temerilor că prăbuşirea Grecia ar putea duce la prabusiri similare in alte ţări ale Uniunii Europene.

Nașteri

·         1326: Ioana I de Auvergne (8 mai 1326 – 29 septembrie 1360) a fost fiica lui William al XII-lea de Auvergne și a soției acestuia, Marguerite d'Évreux (sora lui Filip al III-lea de Navara). Ioana a fost regină consort a Franței prin căsătoria cu regele Ioan al II-lea al Franței.

Ioana a moștenit comitatele Auvergne și Boulogne după decesul tatălui ei. Primul ei soț a fost Filip de Burgundia și Auvergne care a deținut titlul de Conte de Auvergne prin virtutea căsătoriei lor. Au avut un singur copil care a supraviețuit, Filip, care a fost în cea mai mare parte a scurtei sale vieții Duce de Burgundia.

După decesul soțului ei, Ioana s-a recăsătorit cu Ioan al II-lea al Franțeila 13 februarie 1349; ea a devenit regină consort a Franței în anul următor. Căsătoria a fost de-a doua pentru ambii, prima soție a lui Ioan, Bonne de Boemia, a murit de ciumă lăsându-l pe Ioan cu opt copii. Ioana a murit în 1360. Domeniile ei au fost moștenite de Filip

Cu primul ei soț, Filip, a avut următorii copii:

• Ioana de Burgundia (1344– 11 septembrie 1360), logodită cu Amadeus al VI, Conte de Savoia, însă a murit înainte ca nunta să aibă loc.
• Margareta de Burgundia (n. 1345), a murit în copilărie
• Filip I, Duce de Burgundia (1346 – 21 noiembrie 1361), Duce de Burgundia, s-a căsătorit cu Margareta a III-a, Contesă de Flandra.

Cu al doilea soț, Ioan, a avut următorii copii:

• Blanche de Valois (noiembrie 1350), a murit în copilărie
• Catherine de Valois (1352– 1353)
• un fiu nebotezat (1354)^[

·         1521: Petru Canisiu (Pieter Kanijs), n. 8 mai 1521, d. 21 decembrie 1597, a fost un scriitor și teolog iezuit (primul iezuit german) venerat ca sfânt în Biserica Catolică.

·         1587: Victor Amadeus I, Duce de Savoia (d. 1637)

·         1738: Mihail Kamenski, general rus (d. 1809)

·         1753: Miguel Hidalgo y Costilla, preot și revoluționar mexican (d. 1811)

·        1828 - S-a nascut Jean Henri Dunant, fondator al „Crucii Roşii”, laureat al Premiului Nobel; (d. 1910).

Henry Dunant – foto preluat de pe en.wikipedia.org

Henry Dunant (n. 8 mai 1828 în Geneva, Elveția; d. 30 octombrie 1910, Heiden), din naștere Jean-Henri Dunant, a fost un om de afaceri elvețian și umanist de formație creștină. S-a nascut intr-o familie instarita din Geneva, in timpul adolescentei dedicandu-se studiului religiei si actiunilor umanitare, influentat fiind de parintii sai. A avut o viata foarte zbuciumata. A facut parte din Asociatia Tinerilor Crestini, calatorind in Franta, Belgia si Olanda.

La varsta de 26 de ani, a intrat in lumea afacerilor, reusind sa aiba rapid profit. S-a dedicat actiunilor umanitare, iar  în 1862 fondează “Comitetul internațional al asociațiilor de ajutorare pentru îngrijirea răniților” care din 1876 poartă numele Comitetul internațional al Crucii Roșii. La 22 august 1864 a reusit sa puna bazele Crucii Rosii cu ocazia unei conventii desfasurate la Geneva. Actul de constituire a asociatiei a fost semnat de 12 state, astfel incat de la o idee personala s-a ajuns la semnarea unui tratat international.

Convențiile de la Geneva din 1864 acceptă și asimilează ideile publicate de Dunant în lucrarea “Eine Erinerung an Solferino“. În 1901 a fost primul laureat al premiului Nobel pentru pace împreună cu Frédéric Passy. Ultimii ani din viata i-a petrecut in saracie si singuratate, stingandu-se din viata la 30 octombrie 1910. In onoarea sa, ziua de astazi a fost declarata Ziua Internationala a Crucii Rosii.

* 1837: Prințul Friedrich Wilhelm Nikolaus Albrecht al Prusiei (8 mai 1837 – 13 septembrie 1906) a fost mareșal prusac și, din 1885 regent al ducatului de Brunswick.

S-a născut la Berlin, Brandenburg ca al doilea copil și primul fiu al Prințului Albert al Prusiei (1809–1872) și a soției sale, Prințesa Mariana a Țărilor de Jos (1810–1883), fiica regelui Willlem I al Țărilor de Jos. Tatăl său a fost fratele regelui Frederic Wilhelm al IV-lea al Prusiei și al împăratului Wilhelm I al Germaniei.

În 1885 a fost ales regent pentru ducatul de Brunswick, când cancelarul german Otto von Bismarck l-a înlăturat pe Ernest Augustus, Prinț de Hanovra.^[1] După ce a acceptat regența, Albert și Maria au locuit în Brunswick, Berlin și Kamenz.^[1] Prințul Albert a murit la Schloss Kamenz în 1906, la 69 de ani. A fost înmormântat în mausoleul din parcul palatului Kamenz. După al Doilea Război Mondial, mausoleul a fost jefuit și corpurile lui Albert și a soțiie sale au fost reînhumate în parc

Prințul Albert în 1881

La 9 aprilie 1873 la Berlin s-a căsătorit cu Prințesa Maria de Saxa-Altenburg, fiica lui Ernst I, Duce de Saxa-Altenburg (1826–1908) și a soției lui, Agnes de Anhalt-Dessau (1824–1897). Mariajul nu a fost fericit iar mai târziu cei doi au divorțat. Decizia lui de a aștepta să împlinească 36 de ani înainte de a se căsători este considerată a fi fost o reflectare a situației maritale a părinților săi.^[3]

Împreună au avut trei copii:

• Friedrich Heinrich Albrecht (1874–1940)
• Joachim Albrecht (1876–1939)
• Friedrich Wilhelm (1880–1925)

* 1867: Albert Maria Joseph Maximilian Lamoral, Prinț de Thurn și Taxis, (germană Albert Maria Joseph Maximilian Lamoral Fürst von Thurn und Taxis; 8 mai 1867 – 22 ianuarie 1952) a fost al optulea Prinț de Thurn și Taxis, șef al Casei de Thurn și Taxis de la 2 iunie 1885 până la moartea sa la 22 ianuarie 1952

Albert s-a născut la Regensburg, Bavaria, ca fiul cel mic al Prințului Ereditar Maximilian de Thurn și Taxis (1831–1867) și a soției acestuia, Ducesa Helene de Bavaria (1834–1890).^[1][2] Tatăl lui a murit când el avea mai puțin de două luni și a fost crescut de mamă. Mătușa maternă era împărăteasa Sisi a Austriei.

În 1871 bunicul lui Albert, Maximilian Karl, a murit și fratele lui mai mare, Maximilian Maria, i-a succedat ca Fürst. Maxmilian a murit la 2 iunie 1885, iar Albert în vârstă de 18 ani i-a succedat. Mama lui a fost regentă până când Albert a împlinit 21 de ani, în 1888.

La 8 mai 1889 el a fost numit Duce de Wörth și Donaustauf de Luitpold, Prinț Regent al Bavariei. La 30 noiembrie 1889 a fost făcut cavaler al Ordinului austriac al Lânii de Aur.

Albert s-a născut la Regensburg, Bavaria, ca fiul cel mic al Prințului Ereditar Maximilian de Thurn și Taxis (1831–1867) și a soției acestuia, Ducesa Helene de Bavaria (1834–1890).^[1][2] Tatăl lui a murit când el avea mai puțin de două luni și a fost crescut de mamă. Mătușa maternă era împărăteasa Sisi a Austriei.

În 1871 bunicul lui Albert, Maximilian Karl, a murit și fratele lui mai mare, Maximilian Maria, i-a succedat ca Fürst. Maxmilian a murit la 2 iunie 1885, iar Albert în vârstă de 18 ani i-a succedat. Mama lui a fost regentă până când Albert a împlinit 21 de ani, în 1888.

La 8 mai 1889 el a fost numit Duce de Wörth și Donaustauf de Luitpold, Prinț Regent al Bavariei. La 30 noiembrie 1889 a fost făcut cavaler al Ordinului austriac al Lânii de Aur.

Căsătorie și copii

La 15 iulie 1890 la Budapesta, Ungaria, Albert s-a căsătorit cu Arhiducesa Margareta Klementina de Austria (1870-1955), fiica Arhiducelui Joseph Karl de Austria. Albert și Margareta au avut opt copii

• Franz Joseph, Prinț de Thurn și Taxis (21 decembrie 1893 – 13 iulie 1971), căsătorit cu Prințesa Isabel Maria de Braganza, fiica lui Miguel, Duce de Braganza
• Prințul Joseph Albert de Thurn și Taxis (4 noiembrie 1895 – 7 decembrie 1895)
• Karl August, Prinț de Thurn și Taxis (23 iulie 1898 – 26 aprilie 1982), căsătorit cu Prințesa Maria Anna de Braganza, fiica lui Miguel, Duce de Braganza
• Prințul Ludwig Philipp de Thurn și Taxis (2 februarie 1901 – 22 aprilie 1933), căsătorit cu Prințesa Elisabeta de Luxembourg, fiica Marelui Duce Wilhelm al IV-lea de Luxembourg
• Prințul Max Emanuel de Thurn și Taxis (1 martie 1902 – 3 octombrie 1994)
• Prințesa Elisabeta Elena de Thurn și Taxis (15 decembrie 1903 – 22 octombrie 1976), căsătorită cu Friedrich Christian, Margraf de Meissen
• Prințul Raphael Rainer de Thurn și Taxis (30 mai 1906 – 8 iunie 1993), căsătorit cu Prințesa Margarete de Thurn și Taxis; tatăl Prințului Max Emanuel de Thurn și Taxis, actualul moștenitor prezumptiv de Thurn și Taxis.
• Prințul Philipp Ernst de Thurn și Taxis (7 mai 1908 – 23 iulie 1964), căsătorit cu Prințesa Eulalia de Thurn și Taxis

* 1878: Ducesa Maria de Mecklenburg (Victoria Marie Augustine Louise Antoinette Caroline Leopoldine; 8 mai 1878 – 14 octombrie 1948) a fost fiica cea mare a lui Adolphus Frederic al V-lea, Mare Duce de Mecklenburg și a Prințesei Elisabeth de Anhalt.

Când era tânără, Maria a rămas însărcinată cu un servitor de la palat. Servitorul, un bărbat însurat pe nume Hecht, era responsabil cu oprirea luminii în dormitoarele copiilor Marelui Duce Câțiva verișori ai Mariei, printre care și viitorul rege George al V-lea al Regatului Unit și Wilhelm al II-lea al Germaniei, au crezut că Maria a fost "hipnotizată", în timp ce regina Victoria a Regatului Unit a crezut că Maria a fost "drogată".

Hecht a fost concediat. Procesul său ulterior împotriva familiei Marelui Duce a făcut public detaliile poveștii. Povestea apărea în paginile ziarelor zi de zi.

Maria a născut o fetiță în 1898; ea a fost crescută sub protecția bunicii Mariei, Marea Ducesă Augusta de Mecklenburg-Strelitz (născută Augusta de Cambridge)

Maria a mers în Franța unde l-a întâlnit pe contele George Jametel (1859–1944), fiul unui producător de medicamente; el primise titlul de conte de la Papa Leon al XIII-lea în 1886. Maria și George s-au căsătorit la 22 iunie 1899 la capela catolică Sf. Elisabeta din Richmond Park, la casa din Londra a mătușii Mariei, Ducesa de Teck. În aceeași zi a avut loc și o ceremonie anglicană la biserica parohială din Kew.

În ciuda faptului că a fost o căsătorie morganatică, mai mulți membri ai familiei Mariei au participat la nuntă inclusiv bunicii, părinții și trei frați.

Maria și George au primit de la tatăl Mariei o mare sumă de bani (200.000 de $). Cuplul a locuit la Paris și au avut doi copii:

• Contele George Jametel (3 februarie 1904 - 1982)
• Contesa Marie Auguste Jametel (11 septembrie 1905 – 24 septembrie 1969)

Soțul Mariei a avut câteva aventuri, dintre care cea mai faimoasă a fost cea cu prințesa căsătorită, Infanta Eulalia a Spaniei. În ianuarie 1908, Maria a completat actele de divorț. În august, fratele mai mic al Mariei în vârstă de 19 ani, Ducele Karl Borwin de Mecklenburg, a decis să apere onoarea surorii sale și l-a provocat pe George la duel, duel în care ducele Karl a fost ucis. Maria și George au divorțat la 31 decembrie 1908. Pierzând averea în timpul divorțului, Maria și-a reluat titlul de Mecklenburg și a locuit la Blasewitz, Dresda.

La 11 august 1914, la Neustrelitz, Maria s-a căsătorit cu Prințul Julius Ernst de Lippe (1873–1952), al treilea fiu al contelui Ernst de Lippe-Biesterfeld. După căsătorie, Maria și Julius au locuit la Blasewitz. Au avut doi copii:

• Prințesa Elisabeth de Lippe (n. 23 ianuarie 1916), căsătorită cu Prințul Ernst-August de Solms-Braunfels
• Prințul Ernst August de Lippe (1 aprilie 1917 – 15 iunie 1990) pretendent al Șefiei Casei de Lippe.

Maria a murit la vârsta de 70 de ani la Oberkassel în apropiere de Bonn. A fost înmormântată lângă cel de-al doilea soț, în mausoleul familiei Lippe la Catedrala Heisterbach.

·         1884: Harry S. Truman^[b] (n. 8 mai 1884, Lamar, Missouri, SUA – d. 26 decembrie 1972, Kansas City, SUA) a fost al 33-lea președinte al Statelor Unite ale Americii(1945–1953). În calitate de vicepreședinte ales în 1944 împreună cu președintele Franklin D. Roosevelt, Truman a devenit președinte la 12 aprilie 1945, când Roosevelt a murit după câteva luni în care sănătatea sa s-a deteriorat. În timpul președinției lui Truman, Statele Unite au încheiat cu succes participarea la al Doilea Război Mondial; imediat după conflict, tensiunile cu Uniunea Sovietică au escaladat, iar perioada a marcat începutul Războiului Rece.

Truman s-a născut în Missouri, și și-a petrecut mare parte din tinerețe la ferma familiei lui. În timpul Primului Război Mondial, Truman a luptat în Franța ca ofițer de artilerie în unitatea Gărzii Naționale din Missouri^⁠(en). După război, a fost pentru scurt timp proprietarul unei mercerii și a intrat în mașina politică^⁠(en) democrată a lui Tom Pendergast^⁠(en) din Kansas City, Missouri. Prima funcție publică în care a fost ales a fost cea de consilier local al comitatului, iar în 1935 a devenit senator federal de Missouri. A devenit cunoscut în toată țara ca președinte al Comisiei Truman^⁠(en) care a activat în timpul războiului și a scos în evidență risipa de bani publici, frauda și corupția din jurul unor contracte pentru efortul de război.

Deși Germania a capitulat la doar câteva săptămâni după ce Truman a devenit președinte, războiul cu Japonia părea că va mai dura cel puțin un an. Truman a ordonat utilizarea armelor atomice împotriva Japoniei, cu scopul de a forța capitularea Japoniei și de a evita morțile în rândurile americanilor ce ar fi putut surveni în urma unei invazii; hotărârea sa rămâne în continuare controversată, dar a fost unul din factorii principali care au dus la încheierea luptelor din Pacific.^[13]

Președinția sa a fost un punct de cotitură în domeniul relațiilor externe^⁠(en), țara susținând o politică externă internaționalistă în cooperare cu aliații europeni. Colaborând îndeaproape cu Congresul, Truman a contribuit la finanțarea Națiunilor Unite, a proclamat Doctrina Truman — o politică de combatere a comunismului — și a promovat Planul Marshall, un ajutor financiar în valoare de 13 miliarde de dolari care a contribuit la reconstrucția Europei, inclusiv a fostelor țări ale Axei, în timp ce fosta aliată din timpul războiului, Uniunea Sovietică, a devenit un dușman pe timp de pace în Războiul Rece. A supervizat podul aerian al Berlinului în 1948 și înființarea NATO în 1949. Când Coreea de Nordcomunistă a invadat Coreea de Sud în 1950, a trimis imediat armata SUA și a obținut aprobarea ONU pentru Războiul din Coreea.^[14] După succesele inițiale, forțele ONU au fost respinse de intervenția chineză și conflictul a rămas blocat în ultimii ani ai președinției Truman. În politica internă, legile promovate de Truman s-au confruntat adesea cu opoziția unui congres controlat de republicani, dar administrația sa a reușit să îndrume economia americană printr-o perioadă de recesiune postbelică și a început integrarea rasială a armatei.

Corupția administrației Truman, care a fost pusă în legătură cu anumiți membri ai cabinetului^⁠(en) și ai staffului de la Casa Albă, a fost o temă centrală a campania prezidențială din 1952^⁠(en), în care Adlai Stevenson, succesorul lui Truman la candidatura democrată, a pierdut în fața republicanului Dwight D. Eisenhower. Evaluarea populară, dar și cea făcută de specialiști, a președinției sale a fost la început una negativă, dar în cele din urmă Truman a fost reevaluat după retragerea din viața politică. Răsturnarea de situație de la alegerile din 1948^⁠(en) când a obținut un nou mandat de președinte este adesea amintită de candidații slab cotați în sondaje.

Harry S. Truman – foto preluat de pe cersipamantromanesc.wordpress.com

·         1892: Arnold Hauser, istoric al artei ungaro-britannic (d. 1978)

·         1899: Friedrich Hayek, economist austro-englez, laureat Nobel (d. 1992)

·     1903 - S-a nascut marele actor francez de comedie, Fernandel (Fernand Joseph Désiré Contandin ( d. 26 februarie 1971),supranumit „comedianul cu zâmbet cabalin”, devenit celebru în rolul lui Don Camillo din seria de filme Don Camillo și Peppone..

Fernand Joseph Désiré Contandin – foto preluat de pe cersipamantromanesc.wordpress.com

Pentru meritele sale artistice, Fernandel a primit numeroase premii și distincții, printre care: Marele Premiu Mondial al Râsului, Cavaler al Legiunii de Onoare, Cavaler al Artelor și Literelor, Premiul „Georges Courteline” pentru umor, Marele Premiu al Cinematografiei franceze.

·        1906 - S-a nascut regizorul italian Roberto Rossellini (d. 1977), unul dintre cei mai importanti reperezentanti ai neorealismului din cinematografia italiana.

Roberto Rossellini, regizor italian – foto preluat de pe cersipamantromanesc.wordpress.com

Intre filmele sale memorabile citam:“Roma città aperta”(Roma oras deschis) (1945), “Germania anno zero” Germania anul zero(1947), “L’amore” Dragostea (1948), “Europa 51” (1952).

·         1908: Cristian Vasile (n. 8 mai 1908, Brăila - d. 15 iunie 1974, Sibiu) a fost un cântăreț român de muzică ușoară cu voce de tenor, din perioada interbelică.

A interpretat celebra piesă Zaraza, înregistrată la Berlin, în 1931.

S-a născut joi la 8 mai 1908 la Brăila fiind primul copil al familiei Virginia și Gheorghe Vasile.

A fost numit Cristian după numele bunicului, Hristache, tatăl mamei sale. Acesta le-a adus părinților o mare bucurie, mai ales că Gheorghe (tatăl) își dorea foarte mult un băiat, să aibă cine să-i ducă numele mai departe. Când copilul avea doar patru luni, Gheorghe Vasile, judecător de profesie, a fost transferat de la Brăila la Hârșova, apoi, la scurt timp, la Parchetul Tribunalului din Constanța. Din Hârșova, Gheorghe ajungea din când în când acasă cu o cursă, pe Dunăre, însă din Constanța, cu mare greutate își revedea familia.

Disc Columbia, Viena 1933

Gheorghe și-a adus în cele din urmă familia aproape, la Hârșova. Pe când Cristian avea un an și șase luni, a venit pe lume al doilea copil al familiei Vasile. Tot un băiat. A fost numit Virgiliu, după mama sa, Virginia.

Împreună cu părinții, cei doi copii mergeau din când în când la restaurantul din parc, unde cânta o orchestră. "Când îl luau cu ei pe Cristian - spune dr. Nicu Teodorescu, muzicolog, autorul volumului «Ultimul trubadur» -, acesta stătea numai în preajma orchestrei, sorbindu-i cântările. Asculta cu atenție, urmărea mișcările dirijorului și se minuna cum treceau melodiile pe la diferite instrumente.

Acasă punea pe o măsuță din curte o măturică, pe care Virginia o folosea la periatul covoarelor și, alături, făcălețul de mămăligă, apoi se așeza pe scăunelul lui și începea concertul. Era un fel de om-orchestră." Cei care îl vedeau se minunau de talentul copilului și-i spuneau mamei sale că micuțul va ajunge probabil dirijor, bun instrumentist sau un mare cântăreț, cum avea miere în glas, așa frumos îngâna tot felul de cântece pe care le auzise în parc.

Anii au trecut, iar Cristian a pășit în clasa I. A început școala la Viziru, județul Brăila, unde tatăl său fusese avansat pe linie judecătorească. Vremurile nesigure ale anului 1914 l-au determinat pe Gheorghe Vasile să-și înscrie copilul în anul următor la o școală din Brăila.

În prima parte a lunii septembrie 1914, Cristian a asistat la un spectacol al unei companii de operetă care l-a impresionat. Printre actori s-a numărat și faimosul Nae Leonard, pe care Cristian l-a urmărit cu mare atenție. L-a marcat vocea acestuia și eleganța costumației lui. Poate că nu degeaba peste ani a fost supranumit "Leonardul muzicii ușoare românești".

Viața liniștită a "orașului cu salcâmi", după cum numea urbea Mihail Sebastian, coleg de clasă cu Cristian Vasile, a fost tulburată însă. Vâltoarea războiului cuprinsese întreaga țară. Gheorghe Vasile a fost concentrat la Brigada 17 infanterie, Regimentul 9 Vânători, cantonat la Balcic. Și-a făcut "botezul focului" la Topraisar-Amzacea. A dat dovadă de mare vitejie. A primit distincția "Coroana României cu spade în grad de cavaler". Regimentul său s-a retras apoi în Moldova. De teama rigorilor războiului și cum Brăila devenise un oraș nesigur, Virginia, surorile sale și cei doi copii ai săi Cristian și Virgiliu s-au refugiat, înainte de Crăciunul anului 1916, la Huși. Au plecat din oraș cu mare greutate, cu ajutorul a doi ofițeri răniți. Au găsit găzduire la Huși la familia inginerului Loghin. În curtea casei, Cristian aduna toți copiii din vecini, "regizând" mici piese de teatru. Pe timpul verii, Virginia și-a luat copiii și s-a mutat la Pogonești.

Aici i-a găsit Gheorghe în pragul Crăciunului. Și-a dus familia la Iași, unde a găsit o locuință temporară. În restaurantele Târgului Ieșilor, Cristian avea să asculte muzica lui Ion Marin, Ionel Băjescu-Oardă și Alfred Pagoni. Vibrația cântecelor "Închide ochii dulci" și "Cărăruie care duci la București" ascultate acolo i-au adus toată viața lacrimi în ochi. Îl duceau cu gândul la ultimele momente petrecute alături de tatăl său. A fost pentru prima și ultima dată când Virginia și cei doi copii au văzut crucea lui Gheorghe, care a căzut în luptele de la Mărășești în după-amiaza zilei de 17 august.

La Brăila, în casa de pe Bulevardul Carol I nr. 169, astăzi Independenței, Cristian Vasile și-a petrecut a doua parte a copilăriei.

A urmat cursurile primare la Școala nr. 3 de pe Strada Ștefan cel Mare, aproape de Strada Victoriei. Bulevardul i-a servit drept "teren de joacă". După ore, Cristian și Virgiliu, sau Bibi și Pițu, puneau la cale tot felul de jocuri, inspirate din cărțile lui Jules Verne. Organizau chiar și întreceri sportive și, ca să aibă concurenți veritabili, pe banii pe care mama lor, Virginia, li-i dădea pentru covrigi, cumpărau tot felul de obiecte pe care le ofereau drept premii câștigătorilor.

Cristian reproducea cu mare talent melodiile pe care le auzea la mama lui. Așa că Virginia l-a dus să studieze vioara la bătrânul pedagog Grünberg. Acesta vedea în el un mic Kubelik, fiindcă se corecta singur atunci când greșea notele. Când lecțiile s-au complicat, micul Kubelik a pus vioara în cui. Stăruitoare, Virginia l-a dus la Filarmonica "Lyra". Dar lui Cristian i s-a părut mult prea anevoios studiul viorii. Prefera să îngâne un cântecel, fermecându-i pe cei care-l auzeau. În clasele primare s-a dovedit cel mai talentat la muzică, ba chiar a fost solistul corului școlii.

Brăilean ca și Jean Moscopol, Cristian Vasile a interpretat șlagăre de mare succes în perioada interbelică. În 1919, după ce a absolvit cursurile primare, s-a înscris la Liceul "Nicolae Bălcescu" din Brăila. A avut parte de profesori renumiți la mai toate materiile, inclusiv la muzică, unde l-a avut îndrumător pe renumitul Jean Andrian.

După ce a absolvit liceul în orașul natal, Cristian Vasile a luat drumul Bucureștilor. S-a înscris la Conservator. Dorea să devină solist de operă și părea neclintit în hotărâre.

În Bucureștiul plin de tentații la fiecare pas, Cristian Vasile a început o nouă viață. În anii dintre războaie protipendada intelectuală a Capitalei se dădea în vânt după spectacole de ținută. De asemenea, restaurantele și grădinile de vară faimoase precum "Zissu", "Cina", "Lafayette" și alte câteva precum "La Răcaru", "Băneasa", "La Șosea" ori "Roata lumii" erau la mare căutare.

Aici poposeau seară de seară orchestre care susțineau programe atât de bune încât publicul sorbea spectacolul "pe nerăsuflate". Pentru un provincial precum Cristian Vasile, îndrăgostit până peste cap de muzică, împătimit chiar, hotărât să-și urmeze visul și de a deveni cântăreț de operă, ispita a fost cu atât mai mare, oferindu-i-se două extreme: glorie și năpastă. A gustat din ambele cupe.

După ce a fost admis la Conservator, Cristian Vasile a fost repartizat la clasa de canto a profesorului Romulus Vrăbiescu, pe vremea aceea mare tenor al Operei Române, de asemenea, brăilean. Destinul său avea să fie însă altul, departe de cariera operetistică la care a visat ani de-a rândul.

După ce a plecat din cămin, a început să neglijeze cursurile la Conservator. În final, a renunțat la studenție. Pentru profesorul Vrăbiescu a fost cea mai mare dezamăgire din cariera sa de dascăl. Cristian și-a croit destinul în muzica ușoară. Aborda tangoul și romanța cu mare lejeritate și cânta cu dăruire, seară de seară, încât, la scurt timp, numele său a ajuns pe buzele tuturor bucureștenilor, iar faima i s-a dus, încet-încet, în întreaga țară și dincolo de granițele ei.

Visul său s-a spulberat într-una din serile în care a cântat, rugat de prieteni, la restaurantul "Răcaru". Student pe atunci la Conservator a dat o veritabilă lecție de muzică pianistului care bâjbâia armoniile, șoptindu-i acompaniamentul corect. Cristian și-a făcut debutul în muzica ușoară purtând în suflet, ca un talisman, amintirea lui Alferd Pagony, a cărui voce o ascultase pe plăci de patefon.

Însă după cum se destăinuia Cristian într-una din scrisorile adresate medicului brăilean, a ales să cânte romanțe și tango nu pentru că în anii de studenție îmbrăcămintea i se cam lustruise, nici pentru "hrana cea de toate zilele". "Nimic din toate astea", ci din "dragoste pentru cântul vocal". A ales gloria momentului și a renunțat în cele din urmă la studenție.

Acestuia i se propuneau contracte peste contracte. Proprietarii restaurantelor faimoase îl curtau pentru a cânta în localurile lor. Când pleca de la un restaurant pentru a cânta în altă parte, noul patron acoperea pierderile pricinuite de vechiul contract, mai ales că prin plecarea lui Cristian Vasile părăsea localul și o parte din clienți. Vocea interpretului era ca o vrajă pentru auditoriu, magie ce plutea chiar și în momentul în care melodia se sfârșea. Preț de câteva secunde se instala în sală tăcerea. Ca la un semn se declanșau aplauze furtunoase. Cristian Vasile a ars precum o flacără.

Cristian Vasile a iubit tangoul. A cântat și romanțe, dar prea puține. S-a aruncat în brațele tangoului, pe care l-a interpretat în stil propriu, unic, cu mare eleganță. "Îi ardeau ochii și-i ardea glasul când apărea în public, dăruindu-se cântecului cum numai puțini interpreți ai acestui gen au făcut-o. (...) Avea o voce caldă, clară, maleabilă, cu un ușor tremur în ea, al cărei patetism exprima o întreagă epocă. Ion Vasilescu i-a spus „Ultimul trubadur”.

După o noapte de cântec, a doua zi "a dat piept" cu profesorul Vrăbiescu. Acesta i-a pus în brațe volumul cu vocalize. Tânărul student s-a poticnit încă de la primele măsuri. Vocea gâjâită i-a stârnit bănuieli profesorului de canto. Cristian i-a mărturisit că se dăduse în spectacol la Răcaru, determinându-l pe dascăl să fie cât se poate de tranșant: "Ori cu mine, ori cu Răcaru!". Fără să stea pe gânduri, a doua zi, Cristian a revenit la restaurant, unde-l aștepta Ionel Fernic.

Pe lângă vocea catifelată, Cristian Vasile avea și alte avantaje: un fizic plăcut și o inimă de aur. Era un tânăr fermecător, inteligent și spiritual. Femeile erau înnebunite după el. Întotdeauna avea o prezență impecabilă. "Se îmbrăca elegant, cu haine de cea mai bună calitate, mereu cu colțul batistei bine asortată cu nuanța costumului, așezată în buzunarul de la piept. Nimeni nu l-a văzut vreodată neglijent. N-a fost purtătorul steagului virginității, dar nici despotul vieții destrăbălate. El cucerea nu prin bărbăție fizică, ci prin candoare și tandrețe.

Cristian Vasile avea multe iubite. Unele îl căutau acasă, determinând-o pe gazda interpretului, doamna Apostolescu, să facă ordine în rândul admiratoarelor. Cea care l-a îndemnat să-și găsească o fată alături de care să-și întemeieze o familie a fost însă mama sa. Cristian se gândea însă prea puțin la acest aspect. Câștiga foarte mult, cheltuia fără măsură. A întâlnit-o pe Francesca Frangula, o tânără din zona Romanului, care îi făcea ochi dulci, mascând o prietenie "sinceră".

În realitate scopul ei era de a pune mâna pe banii lui. A divorțat de primul soț și s-a mutat la tânărul cântăreț. Cristian a mobilat o nouă casă pentru femeia de care era îndrăgostit. A înscris-o la Conservatorul de Artă Dramatică, pentru ca, în final, să o ducă în fața ofițerului stării civile. O iubea, dar el nu se bucura de aceeași răsplată. Francesca se îmbrăca provocator. Îi vorbea însă mieros, ca să-i inducă o falsă fericire.

Dar pentru Cristian n-a fost o problemă. Era în mare vogă. Câștiga într-o lună cât un funcționar diplomatic într-un an. Sunt cuvintele medicului, dirijorului și muzicologului brăilean Nicu Teodorescu. Domnia sa ne-a povestit despre marele cântăreț Cristian Vasile, pe care l-a cunoscut la Piatra-Neamț.

Marele diseur i-a povestit ulterior în câteva scrisori momentele de glorie și tristețile vieții sale. Dr Teodorescu păstrează cu drag corespondența, alături de 15 discuri și numeroase fotografii pe care le-a primit de la Cristian și Virgiliu Vasile. Amintirile despre Cristian le-a adunat într-o carte intitulată cât se poate de sugestiv "Ultimul trubadur".

Prima întâlnire a lui Cristian Vasile cu casele de discuri o povestește chiar el în paginile revistei „Magazinul”:

„Acum vreo câțiva ani, după ce cântasem multă vreme la Răcaru, m-am dus la directorul unei firme fonografice, propunându-i să mă angajeze în exclusivitate, cu pretențiuni nu prea mari. Nefiind prea cunoscut, cartea mea de vizită nu putea să spună mare lucru acelui director...

Fără să m-asculte, m-a refuzat! De atunci a curs multă apă pe Dâmboviță și reputația mea a crescut. Am înregistrat întâi la Berlin, pe plăci Odeon, în aprilie 1931: „Adieu mein kleiner Gardeofizzier - Adio, scumpa mea” și „Frag nicht warum ich weine - Nu mă-ntreba” apoi multe plăci Columbia. Într-o zi am primit câteva rânduri din partea aceluiași director pe care îl solicitasem eu odinioară rugandu-mă să mă duc să iscălesc un angajament cu el. Oferta era frumoasă, dar eu nu uitasem primirea ce mi s-a făcut prima dată”

Cristian Vasile devenise în acea perioadă cel mai bine vândut artist, având și numărul cel mai mare de plăci imprimate.

Două decenii (1928-1949), atât a ținut cariera de cântăreț de muzică ușoară a lui Cristian Vasile. Dar cât timp a ținut a fost o glorie adevărată în domeniul efemerei arte a melodiilor repede îmbrățișate și apoi, tot atât de repede, date uitării. „Răcaru”, „Roata lumii”, „Vișoiu”, restaurantul „Grand”, terasa „Lafayette”, acestea au fost localurile în care a cântat. De altfel, compozitorul Ion Vasilescu i-a recunoscut calitățile pe bună dreptate după ce i-a încredințat mai multe melodii care au avut mare succes, printre care și "Cel din urmă tango".

Cristian Vasile acompaniat de Orchestra Dajos Bela

Privind la anii care au trecut, aflat în pargul vârstei de 60 de ani, Cristian Vasile îi mărturisea dr Nicu Teodorescu: "Astăzi, pensionar poate înainte de vreme, cu fire de argint în părul cu care mă mândream odinioară, trăiesc însingurat la Piatra-Neamț, departe de zbuciumul vieții noastre din trecut, departe de tinerețea ce am lăsat-o în urmă, vă ascult vocea la radioul meu, iau parte la succesele voastre, ale celor ce mai sunteți în viață. Mă gândesc la începuturile mele, la drumul spinos și greu de pionier al genului, cum mă numea pe bună dreptate, cineva la posturile noastre de radio!".

Numeroși compozitori îi încredințau piesele lor. Era inclus în programele de la Radio, iar casele de discuri Odeon și Columbia îi scoteau disc după disc. Columbia avea pe atunci sediul vizavi de Palatul Telefoanelor, dar pentru imprimări Cristian mergea la Viena. Nu-i lua mult să descifreze o partitură. Câteva piese le-a pus la punct în trenul București-Viena, apoi le-a imprimat, fără nici o ezitare, în timp ce alți interpreți făceau zeci de probe. I-a uluit pe managerii casei de discuri.

Când i-a expirat contractul de la "Răcaru", Cristian a primit salariu dublu la "Grand Restaurant" pe Calea Victoriei. Cum renumitul local "Lafeyette" se afla alături, patronul, văzând cum numărul de consumatori creștea pe zi ce trecea la localul alăturat, mulți venind doar să-l asculte pe Cristian, i-a făcut o ofertă și mai avantajoasă. Tânărul cântăreț a acceptat să cânte doar la bomboneria "Lafayette", acompaniat de orchestra James Cook.

A mai cântat și în grădina de vară numită "La Bufet" din apropierea Palatului Telefoanelor, dar și în celebrul local "Roata lumii". Fiecare seară era un nou triumf pentru Cristian Vasile. Elly Roman i-a încredințat piesa "Ilona", apoi "Nușa" și "Gândește-te la mine". Lui Ion Vasilescu i-a lansat de asemenea mai multe cântece: "Te-aștept diseară-n Cișmigiu", "Vrei să ne-ntâlnim sâmbătă seara?", ultima piesă reluată cu succes de alt brăilean: Jean Moscopol. Vechiul său prieten Ionel Fernic i-a compus o nouă piesă - "Nunuța".

I-a încredințat-o lui Cristian știind că nimeni nu o putea interpreta cu același patos și talent. I-a compus apoi și alte cântece faimoase: "În ochii tăi fermecători", "Pe boltă, când apare Luna", "Aprinde o țigare" și multe altele.

Nu era deloc cumpătat în privința cheltuielilor. În plus, Maud Mary, femeia de care era îndrăgostit, l-a adus în pragul disperării. O iubea nespus, așa că nu se uita la banii pe care-i cheltuia pentru capriciile ei. Casa din Strada Basarabiei a fost transformată de Cristian într-un veritabil palat: mobilierul a fot adus din străinătate.

Oglinzile au fost aduse, de asemenea, de la Veneția. După ce și-a atins scopul, Maud Mary l-a îndepărtat. Distrus sufletește, a vrut chiar să se sinucidă. A fost salvat de mama sa, "singura femeie care l-a înțeles și l-a iubit cu adevărat". "Ea locuia pe atunci la Predeal împreună cu fiul mai mic, Virgiliu.

În scurta perioadă cât a stat cu ei, Cristian și-a recăpătat încrederea în viață. Încurajat de veșnicul său optimism, pleacă la București în căutarea unui nou angajament. Numai că fratele său aflase că marele diseur căzuse pradă unei boli de piept.

Într-o înțelegere tacită cu Alfred Pagony, a încercat să-l determine pe Cristian să mai rămână la Predeal o vreme, dându-i 25.000 de lei pentru un viitor angajament. Imprevizibil, renumitul cântăreț a revenit la București, însă succesul de odinioară nu l-a mai urmărit. Nopțile pierdute cândva în restaurante și viața "trepidantă" și-au spus cuvântul. S-a îmbolnăvit grav. A fost îngrijit de o admiratoare până când mama sa l-a dus la Sinaia, unde avea o vilă.

Când s-a simțit în putere a plecat din nou la București. N-a putut să găsească însă nici un contract. S-a înrolat pe front în echipele artistice. A ajuns până la Don, dar dezastrul militar l-a adus din nou în țară.

A plecat apoi pe Frontul de Vest. A revenit la București și a fost angajat la un mic restaurant de lângă Cișmigiu. Respira însă greu și obosea, slăbise foarte mult și abia se mai ținea pe picioare. A căzut din nou la pat. Diagnosticul: TBC.

Femeia de lângă el l-a părăsit. L-a anunțat pe un prieten de-al lui Cristian, un anume Heimovici, să vină să-l interneze deoarce are febră tifoidă. A fost dus la Sinaia, unde fratele său, Virgiliu Vasile, era șeful judecătoriei locale. Aflând de noua năpastă care s-a abătut asupra fiului său, Virginia a plecat de la Predeal pentru a fi lângă băiatul său. Cu mare greutate familia a reușit să-i procure medicamentele de care avea nevoie. Se găseau doar "la negru". Ca să poată respira a fost supus unui dublu pneumotorax.

„Marele Cristian Vasile, vedeta muzicii ușoare, cel din lumina reflectoarelor, aplaudat, bisat, aclamat, admirat, era nevoit să trăiască la pat. Murea câte puțin în fiecare zi. Ros de boală, se hrănea doar cu amintirea unui trecut glorios. Deși i se făcuse recomandarea de a sta numai în poziție orizontală, era deseori găsit stând în fotoliu, cu ochii umeziți. Alteori, privea cu orele pe geam”, spune. Virgiliu Vasile, fratele diseurului, i-a povestit muzicologului Nicu Teodorescu momentele dramatice pe care le-a trăit Cristian.

Discul legendă, înregistrat la Berlin în 1931

Vremuri grele aveau să vină în familia Vasile Virgiliu a fost scos din magistratură în urma unei reorganizări și a fost nevoit să se ocupe cu diferite activități, departe de pregătirea lui profesională, pentru a-i putea procura medicamente fratelui său. Ulterior și-a vândut chiar și mobila din sufragerie și dintr-un dormitor pentru a cumpăra doctoriile necesare. Apoi, Virginia a început să împletească mileuri și pulovere ca să facă rost de bani.

Când starea i s-a ameliorat, Cristian a ieșit la scurte plimbări prin stațiune. Timpul trecea greu în lipsa unei activități. Și-a căutat un serviciu, pentru a mai ușura poverile din casă. A găsit un post: responsabil de cămin cultural. A încercat să dea viață unei echipe de teatru.

A căutat amatori, a făcut o selecție, a format o trupă, asumându-și rolul de regizor, solist și director de scenă. Activistul de partid i-a oprit însă orice avânt. Cu mare greutate a pus în scenă "Năpasta". A jucat rolul lui Ion. Sala a fost plină până la refuz. La finalul spectacolului, actorii au fost ovaționați minute în șir, Cristian amintindu-și astfel de anii de glorie. S-a gândit apoi să pună bazele unui cor. Dar activistul de partid i-a pus din nou "bețe în roate".

L-a sfătuit să înființeze un cor muncitoresc și să aibă în repertoriu piese închinate lui Stalin. N-a avut încotro. A muncit mult cu ansamblul coral, în săli neîncălzite. S-a îmbolnăvit din nou. Când și-a revenit, a lucrat o vreme pe șantierul Întreprinderii Gaz Metan din Mediaș. S-a întors apoi în Capitală, unde s-a angajat la Circul de stat, prezentator de programe. A căutat însă un serviciu mai liniștit și a găsit un post de regizor la Teatrul de păpuși "Țăndărică". Viața i-a adus-o aproape pe Rada Moldoveanu.

S-au mutat la Piatra-Neamț, el ca regizor, Rada sufleur, apoi s-au căsătorit. Aici Rada s-a pensionat. I-a urmat și Cristian, din pricina bolii. Respira foarte greu, folosind inhalația cu alopent, prin intermediul unui mic aparat, procurat de fratele său, Virgiliu, pe o sumă considerabilă

Căutând un loc cu o climă propice, Rada și Cristian s-au mutat o vreme la Predeal. S-au stabilit apoi la Sibiu. Pe lângă boala de plămâni, Cristian a suferit și o paralizie a corzilor vocale și o boală de inimă. La Sibiu, Cristian și-a trăit ultimele clipe. A murit la jumătatea lunii iunie 1974. A fost condus pe ultimul drum, la Cimitirul Hiprodrom I din municipiu, de familie și câțiva prieteni, printre care și interpreta Mia Braia.

·         1914: Romain Gary sau Émile Ajar au fost pseudonimele scriitorului, regizorului, cineastului, aviatorului în cel de-al Doilea Razboi Mondial și diplomatului francez Roman Kacew (ebraică קצב, „măcelar”, rusăКацев) [n. 8 mai 1914, Vilnius - Lituania (atunci aparținea de Imperiul Rus), d. 2 decembrie 1980 la Paris]. Este singurul scriitor de două ori laureat al premiului Goncourt pentru literatură (Prix Goncourt), în 1956 și în 1975.

Disprețuit de critici în timpul vieții, autorul fiind considerat "reacționar" deoarece era un diplomat gaullist, Romain Gary și-a luat revanșa prin episodul Ajar, batându-și joc de Parisul literar deoarece premiul Goncourt nu se decernează, în realitate, decât o singură dată.

Mai multe din cărțile sale au fost adaptate pentru cinematograf, dintre care Clair de femme (1979) de Costa-Gavras,^[16] cu Yves Montand și Romy Schneider în rolurile principale, și La Vie devant soi (1977) de către Moșe Mizrahi,^[17] film care a câștigat premiul Oscar pentru cel mai bun film străin, și pentru care Simone Signoret în rolul lui Madame Rosa a luat premiul César pentru cea mai bună actriță. În 1958, regizorul american John Huston a realizat filmul după romanul Les Racines du ciel^[18] cu Trevor Howard, Errol Flynn, Juliette Greco și Orson Welles, Romain Gary scriind scenariul filmului. El a regizat, de asemenea, două filme pentru care a deținut, în același timp, rolul de realizator și scenarist însă această parte a operei sale nu a avut succes.

* 1915: John Archer (născut Ralph Bowman; 8 mai 1915 – d. 3 decembrie 1999) a fost un actor american.

S-a născut în Osceola, Polk County, estul statului american Nebraska. Părinții săi sunt Eunice Melba (născută Crawford) și Joseph Emmett Bowman.^[1] Archer s-a mutat în California la 5 ani. A absolvit Hollywood High School de la University of Southern California, unde a studiat cinematografia, în special munca din spatele aparatului de filmat.

·         1916: João Havelange, fost președinte al FIFA
* 1920: Gyula Strommer (8 mai 1920, Aiud / Nagyenyed, România - 28 august1995, Budapesta, Ungaria) a fost un matematician și astronom maghiar. Este creditat cu descoperirea asteroidului 1537 Transylvania, la 27 august 1940
* 1921: Graham Douglas Leonard KCVO (n. 8 mai 1921 – d. 6 ianuarie 2010) a fost un om al clerului britanic. El a fost episcop al Bisericii Anglicane, episcop în Londra între anii 1981–1991. Pentru meritele sale i s-a acordat titlul de Knight Commander of the Royal Victorian Order (KCVO). Episcopul s-a convertit însă la catolicism după pensionare. Fiind căsătorit cu Priscilla Swan și având doi copii, i s-a acordat absoluțiunea de la celibat, la care sunt obligați membrii clerului catolic. I-a fost acordat titlul de monsenior de către Papa Ioan Paul al II-lea

·      1924 - La Craiova, s-a nascut Cicerone Ionițoiu, scriitor, deținut politic în închisorile comuniste din România. (d. 26 ianuarie 2014, Paris)

Cicerone Ionițoiu (1924 – 2014) – foto: kingofromania.com

Cicerone Ionițoiu (n. 8 mai 1924, Craiova – d. 26 ianuarie 2014, Paris) a fost un scriitor, deținut politic în închisorile comuniste din România. În „dosarul” său există două sentințe de condamnare la temniță, una din 1950 și alta din 1962. Cicerone Ionițoiu a fost condamnat la 26 de ani de închisoare pentru „vina” de a fi făcut parte din conducerea organizației de tineret a Partidului Național-Țărănesc. Din aceștia și-a petrecut 10 ani prin penitenciare și lagăre de exterminare. În 1979, la intervenția președintelui de atunci al Franței, Valéry Giscard d’Estaing, a fost lăsat să plece din România și să se stabilească în Franța.

După Revoluția din 1989 a început alcătuirea unei enciclopedii cu numele celor care au murit în închisorile comuniste. Munca sa se găsește pe situl web Procesul Comunismului și a fost citată laudativ de către Fundația Academia Civică, numele strânse fiind inscripționate pe monumentul numit Spațiu de Reculegere și Rugăciune din cadrul Memorialului de la Sighet. În octombrie 2009 Consiliul Local Craiova i-a acordat lui Cicerone Ionițoiu titlul de cetățean de onoare al orașului Craiova.

foto: radu-tudor.ro

·        1924 - S-a nascut prozatorul roman Petru Dumitriu (d. 2002), autorul romanului „Cronica de familie”.

Petru Dumitriu, prozator roman – foto preluat de pe cersipamantromanesc.wordpress.com

* 1926: Sir David Attenborough (n. 8 mai 1926, Londra, Regatul Unit) este redactor științific și cercetător naturalist britanic. Cariera lui ca față și voce a științelor naturii durează de peste 50 de ani. Attenborough este considerat de britanici comoară națională, cu toate că el nu-și arogă astfel de titluri. El este fratele mai mic al regizorului, producătorului și actorului Richard Attenborough
* 1933: Mircea Stelian Petrescu (n. 8 mai 1933, Florești, Prahova, România) este un inginer și profesor universitar român, specialist în tehnologia calculatoarelor, membru de onoare, din 2006, al Academiei Române. De asemenea, este membru fondator și vicepreședinte al Academiei de Științe Tehnice din România, membru și vicepreședinte al Asociația Generală a Inginerilor din România, membru al IEEE și ACM.

·         1937: Thomas Pynchon, romancier american

·    1937 - S-a nascut scriitorul roman Darie Novăceanu.
* 1939: Anatoli Efimovici Șabad (în rusă Анатолий Ефимович Шабад; n. 8 mai 1939) este un fizician și om politic rus, fost deputat al Sovietului Suprem și actual al Dumei de Stat din Rusia.
S-a născut în familia adoi oameni de știință: tatăl- inginer, mama- biolog. A absolvit facultatea de fizică a Universității Lomonosov din Moscova în anul 1962. A lucrat la Institutul de fizică al Academiei de Științe din URSS. Doctor în științe fizico-matematice. După încheierea termenului de deputat al Dumei de stat a revenit la Institutul de fizică al Academiei în post de cercetător științific coordonator.

·         1940 - S-a născut Rick (Eric Hilliard) Nelson, cântăreţ şi actor american.

·         1941 - S-a născut John Fred (Gourrier), vocalist american (John Fred & His Playboy Band).

·         1943 - S-a născut Paul Sawell-Smith, basist şi compozitor britanic (The Yardbirds, Box Of Frogs).

·         1943 - S-a născut Toni Tennille, cântăreaţă americană (Captain & Tennille).
* 1944: Gary Glitter (n. 8 mai 1944 (74 de ani)) este numele de scenă al lui Paul Francis Gadd, un cântăreț și compozitor englez de glam rock.

La 27 februarie 2015, un tribunal din Londra l-a condamnat la 16 ani de închisoare cu executare, pentru pedofilie, din cauza unei serii de abuzuri săvârșite asupra copiilor din anii '70

·         1945: Keith Jarrett, muzician american de jazz
* 1947: Victor Cavallo, pseudonimul lui Vittorio Vitolo, (n. 8 mai 1947, Roma, Italia – d. 21 ianuarie 2000  Roma, Italia) a fost un poet, scriitor și actor italian de cinema, teatru și televiziune.

Implicat în mișcările poetice și teatrale underground romane de la sfârșitul anilor 1970, s-a specializat în roluri de proletar și de persoane cu existență marginală în filme ca La tragedia di un uomo ridicolo, Pasolini, un delitto italiano și Il grande cocomero. A devenit cunoscut publicului larg ca un actor de roluri de substanță în multe filme de ficțiune și miniseriale de televiziune. Este amintit pentru rolul jurnalistului Alvaro Maurilli din miniserialul Caracatița 2, în rolul Partanna (personaj fictiv inspirat de Salvatore Riina) în Ultimo, în rolul lui Totò Riina din filmul Cadaveri eccellenti (1999) regizat de Ricky Tognazzi, dar și ca actor de teatru în opera Scarface, împreună cu Daniela Silverio, cu care a făcut un tur în Italia în anii 1970.

În anii 1980 a apărut într-un spot publicitar al unei renumite mărci de caramele.

A murit de ciroză hepatică în spitalul San Giovanni din Roma la 22 ianuarie 2000, la vârsta de numai 52 de ani

·         1948 - S-a născut scriitorul Vasile Dan.

* 1950: Gheorghe Crăciun (n. 8 mai 1950 – d. 30 ianuarie 2007, comuna Tohanu Vechi, județul Brașov) a fost un romancier, teoretician literar român. A fost profesor universitar de teoria literaturii la Facultatea de Litere a Universității din Brașov.

A urmat liceul la Sighișoara al cărui Turn cu Ceas este omniprezent în romanul său Pupa russa de pildă, absolvind în 1969, apoi a absolvit Facultatea de Filologie a Universității din București. În timpul facultății frecventează cenaclul studențesc de proză Junimea, condus de Ovid. S. Crohmălniceanu și în anii 1970-1973 înființează revista de perete și cenaclul Noii, alături de colegii săi de generație Gheorghe Ene, Ioan Flora, Ioan Lăcustă, Mircea Nedelciu, Constatin Stan, Sorin Preda.

Devine profesor de literatură română în comuna Nereju (1973-1975), și apoi Tohan Blocuri (1974-1990). Din 1990 este profesor la nou înființata Facultate de Litere a Universității din Brașov. În anul 2002 devine doctor în litere la Universitatea din București, cu o teză despre Dimensiunea tranzitivă a poeziei moderniste și postmoderne din România.

Debutul său publicistic are loc în revista Luceafărul cu poezie. Debutează editorial în 1982 cu romanul Acte originale/copii legalizate.

Despre Acte oficiale/copii legalizate, Radu G. Țeposu notează: "Nu mai avem aici complicațiile psihologice ale celui care se pregătește să scrie un roman (ca la Mircea Eliade ori Anton Holban), ci o simplă derulare a mecanismului teoretic. Autenticitatea e, exclusiv, una a conștiinței auctoriale și naratoriale". Pentru Eugen Simion, volumul este "un jurnal de creație și un jurnal, în același timp, în care trăiește cel care gândește literatura și vrea s-o producă. El propune o tipologie și are o mișcare epică din care putem deduce destinul unor indivizi mărunți, prinși în ceea ce am putea numi structurile banalității". Iar pentru Nicolae Manolescu: „Proza lui Crăciun este de la început deasă de senzații, impresii și imagini.”

A fost, împreună cu poetul Călin Vlasie, consilier editorial la Editura Paralela 45.

Despre romanul său Pupa russa, Gheorghe Crăciun declara: „Este o carte de ficțiune. Ține de o zonă de obsesii personale și colective, pe care n-am avut nici maturitatea, nici curajul, nici… pregătirea strategică să o abordez înainte de 1994, la câțiva ani de la prăbușirea regimului comunist. Cartea s-a declanșat atunci. Temele ei s-au conturat pe parcurs. Dominanta rămâne tema corpului. În cărțile mele anterioare, m-am apropiat de aceasta temă într-un mod pieziș. De aceasta dată am vrut să o abordez frontal, punându-mi chiar problema unei schimbări de identitate corporală și sexuală, încercând să creez un personaj feminin cu care eu, ca autor, să mă identific^[5].” În acelasi interviu el adăuga: „Am vrut la un moment dat să spun că scriitorul, dacă intră în politică animat de idealuri mărețe, ca Heliade-Rădulescu, în ciuda faptului că știe riscurile la care se expune, trebuie să facă din activitatea lui politică un corolar al scrisului și personalității sale.” O comparație^[6] este propusă de Caius Dobrescu în termenii următori: „O altă asociere pe care nu mi-o pot reprima […] este aceea cu filmele lui Peter Jacksondupă Stăpânul inelelor de J.R.R. Tolkien. […] ceva analog se petrece și în Pupa russa: pregnanța percepțiilor corporale intră într-un straniu și fascinant proces de reacție cu monumentalitatea „neverosimilă”, deopotrivă „artificial-teoretică” și „simbolic-fantasmatică”, a personajului central.”

Este prezent în antologiile de proză:

• Desant '83, 1983, cu textul Temă la alegere
• The Phantom Church and Others Stories from Romania, University of Pittsburgh Press, 1996,
• Romanian Fiction of the '80s and '90s, 1999

Romane publicate

• Acte originale. Copii legalizate, 1982
• Compunere cu paralele inegale, după romanul pastoral Daphnis și Chloe al lui Longus, 1988
• Frumoasa fără corp, 1993
• Pupa russa, titlu în limba latină cu trimitere la Matrioșka, 2004, 2007 ediție augmentată, cu o prefață de Caius Dobrescuși o prezentare de Carmen Mușat ^[7]
• Femei albastre, Editura Polirom, 2013 

Articole și eseuri

• Cu garda deschisă, 1997
• Introducere în teoria literaturii, 1997
• În căutarea referinței, 1998
• Introducere în teoria literaturii, 1997, (ediția a Il-a, 2003)
• Experimentul literar romanesc postbelic, în colaborare, 1998
• Reducerea la scară, 1999
• Aisbergul poeziei moderne, 2002^[11]
• Doi într-o carte, fără a-l mai socoti pe autorul ei. Fragmente cu Radu Petrescu și Mircea Nedelciu, 2003 și 2016 (editura Cartea Românească)
• Trupul știe mai mult. Fals jurnal la „Pupa russa” (1993-2000), 2006^[12], volum de însemnări despre problemele de conștiință morală și estetică ale autorului în elaborarea romanului Pupa russa
• Mecanica fluidului, 2015, un volum de proze scurte, desene și fotografii
• Scriitorul și Puterea sau despre puterea scriitorului, ediție îngrijită de Carmen Mușat și Oana Crăciun, prefață de Caius Dobrescu, în colecția Seria de autor„Gheorghe Crăciun” , Cartea Românească, 520 p., 2015
• Imagini, litere și documente de călătorie, 2016, cu prefață de Carmen Mușat

Antologator

• Competiția continuă. Generația 80 în texte teoretice, 1994
• Generația 80 în proza scurtă, 1998

·         1951 - S-a născut Philip Bailey, vocalist, percuţionist şi compozitor american (Earth, Wind & Fire).

·         1951 - S-a născut Chris Frantz, baterist şi compozitor american (Talking Heads, Tom Tom Club).

·         1953 - S-a născut Billy Burnette, chitarist, vocalist şi compozitor american.
* 1954: Alexandru Custov (n. 8 mai 1954 - d. 20 martie 2008) Fundeni Frunzănești, judetul Călărași, a fost un fotbalist român. Este al treilea jucător după numărul de titularizări al clubului Dinamo, cu 319 apariții. El a murit pe 20 martie 2008 la 53 de ani.
* 1954: John Michael Talbot (născut în 8 mai 1954 la Oklahoma City, Oklahoma) este un călugăr romano-catolic, cântăreț, compozitor și chitarist american. Talbot este un cântăret foarte cunoscut al Biserica Catolică. Talbot este fondatorul ordinului monastic The Brothers and Sisters of Charity (Frați și Surorile de Caritate) din Eureka Springs, Arkansas

·         1955 - S-a născut Alex Van Halen, baterist şi compozitor american (Van Halen).

·         1956: Ioan Ghișe (n. 8 mai 1956, Mediaș, pe atunci în regiunea Stalin) era un senator român, membru al Partidului Alianța Liberalilor și Democraților. A fost primar al municipiului Brașov din 1996 până în 2004. La congresul PNL din 28-29 iunie 2014 a candidat la funcția de președinte al acestei formațiuni. Ghișe a obținut 144 de voturi, iar contracandidatul său, Klaus Iohannis, a obținut 1.334 de voturi.

·         1956: Victor Pițurcă, fotbalist și antrenor român

·         1956: Daniela Popa, politician român
* 1956: Dumitru „Țețe” Moraru (n. 8 mai 1956, la București) este un fost fotbalist român, care a jucat la Steaua București, Dinamo București și IK Start. A adunat 39 de selecții la Echipa națională de fotbal a României, pentru care a jucat la UEFA Euro 1984.

În martie 2008 a fost decorat cu Ordinul „Meritul Sportiv” clasa a III-a, pentru rezultatele obținute ca antrenor cu portarii la turneele finale din perioada 1990-2000 și pentru întreaga activitate

* 1960: Marin Anton este un deputat român în legislatura 2000-2004, ales în județul Ilfov pe listele partidului PNL.

A fost și prim-vicepreședinte PDL Ilfov, iar, ulterior, în octombrie 2010, a devenit președinte PDL Giurgiu în locul lui Bogdan Cantaragiu. A fost secretar de stat în subordinea ministrului Radu Berceanu^[1]. După ce acesta din urmă a demisionat, a devenit secretar de stat la Ministerul Mediului și Pădurilor, condus de Laszlo Borbely. În legislatura 2000-2004, Marin Anton a fost membru în grupurile parlamentare de prietenie cu Regatul Thailanda, Australia și Republica Arabă Siriană iar în legislatura 2012-2016, el a fost membru în grupurile parlamentare de prietenie cu Republica Armenia, Republica Slovacă și Republica Tunisiană.

Potrivit Forbes, averea lui Marin Anton este estimată la aproape zece milioane de euro

·         1960: Franco Baresi (n. 8 mai 1960, Travagliato, Provincia Brescia, Italia) este un fost fotbalist italian și antrenor la echipele de tineret ale AC Milan. Lui Baresi i se spunea „piscinin”, ceea ce în dialectul milanez însemna „cel mic”, el fiind fratele mai mic al legendei lui Internazionale Giuseppe Baresi. Numărul purtat de el la AC Milan, 6, a fost retras de către clubul milanez, ca un gest de omagiere a carierei lui Baresi.
* 1961: Bill de Blasio (n. Warren Wilhelm, Jr.; pe 8 mai 1961) este cel de-al 109-lea și actualul primar al orașului New York. Din 2010 până în 2013, el a fost în funcția de Avocat Public în New York. La alegerile din 2013 a fost candidatul Partidului Democrat la funcția de primar al orașului New York. Pe 5 noiembrie 2013 de Blasio a câștigat scrutinul pentru primărie cu majoritate zdrobitoare de voturi, acumulând peste 73% din opțiuni. El este primul primar Democrat al orașului după 1993
* 1963: Petru Hadârcă (n. 8 mai 1963, Sîngerei) este un actor și regizor din Republica Moldova. A fost actor la teatrele „Luceafărul” (1985-1991) și „Mihai Eminescu” (1991-1994) din Chișinău, precum și la Teatrul „Ion Creangă” din București (1994-1996). În perioada 1995-1997 a fost angajat prin colaborare la Teatrul „Nottara” din București. Timp de mai mulți ani a fost director artistic al Studioului de creație „Apropont” din Chișinău (1997-2001), al Teatrului muzical „Ginta Latină” (2001-2003), precum și al Teatrului Național „Mihai Eminescu” (2003-2004). A jucat în roluri principale în peste 50 de spectacole de teatru, filme televizate și artistice. A fost regizor și autor de emisiuni la postul de radio „Vocea Basarabiei” (2007-2009), iar în 2009-2010 - consilier parlamentar la Camera Deputaților, Parlamentul României.

În decembrie 2012, Președintele Republicii Moldova Nicolae Timofti i-a conferit titlul onorific de „Maestru în artă”

* 1966: Cláudio André Mergen Taffarel (portugheză braziliană: /ˈklawdʒu tafaˈɾɛw/; n. 8 mai 1966) este un fost portar brazilian retras din activitate, în prezent antrenor cu portarii la formația Galatasaray și la echipa națională a Braziliei.

* 1967: Tatiana Botnariuc (în rusă Татьяна Владимировна Ботнарюк; n. 8 mai 1967, Dondușeni) este o politiciană din Republica Moldova, fost deputat în Parlamentul Republicii Moldova din 2009 până în 2014, aleasă pe lista Partidului Comuniștilor din Republica Moldova (PCRM). În parlament a făcut parte din Comisia protecție socială, sănătate și familie.

Pe 9 iunie 2012, împreună cu Oleg Babenco și Vadim Mișin a părăsit PCRM, declarând că va rămâne în Parlamentul Republicii Moldova ca deputat independent. Mai târziu, în același, cei trei au fondat Partidul «Renaștere-Возрождение», Vadim Mișin fiind ales președinte, iar Tatiana Botnariuc regăsindu-se în Biroul Consiliului Republican al partidului

* 1968: Hisashi Kurosaki (n. 8 mai 1968) este un fost fotbalist japonez.

* 1970 - S-a născut Anca Ţurcaşiu, actriţă şi cântăreaţă.

Anca Țurcașiu (n. 8 mai 1970) este o actriță și cântăreață română. A debutat la 14 ani în filmul De dragul tău, Anca!, în regia Cristianei Nicolae.

* 1970: Luis Enrique Martínez García (n. 8 mai 1970, Gijón, Asturias), cunoscut ca Luis Enrique, este un fost jucător spaniol de fotbal. Poziția lui favorită era cea de mijlocaș ofensiv, dar era foarte cunoscut pentru versatilitatea sa, în toată cariera jucând pe toate pozițiile, în afară de cea de fundaș și portar.

A fost un marcator prolific atât pentru club cât și pentru națională, fiind recunoscut pentru rezistență și pentru temperament.

Pana in prezent, Luis a antrenat echipe ca AS Roma, Celta de Vigo și FC Barcelona.

* 1972: George Bogdan Burcea (n. 8 mai 1972, Craiova) este un antrenor de handbal din România. Începând din vara anului 2016 el conduce banca tehnică a echipei de handbal feminin SCM Craiova, cu care, pe 11 mai 2018, a câștigat Cupa EHF Feminin.  Suplimentar, din 23 noiembrie 2017, el este antrenorul secund al echipei naționale de tineret a României. Între 2012 și 2015, Burcea a fost antrenorul secund al echipei naționale de senioare a României, cu care s-a calificat la Campionatele Europene din 2012 și 2014.

* 1973: Hiromu Arakawa (n. 8 mai 1973) este o artistă manga japoneză din Hokkaidō. Este cunoscută pentru seria manga Fullmetal Alchemist, care a devenit un hit atât pe plan intern și internațional iar mai târziu a fost adaptată în două serii anime. Ea adesea se decrie ca o vacă cu ochelari. Numele ei din naștere este Hiromi dar a adoptat numele Hiromu ca un pseudonim pentru al folosi în scrierile manga.

·         1975: Enrique Iglesias (n. Enrique Miguel Iglesias Preysler pe 8 mai 1975în Madrid, Spania) este un cântăreț, cantautor, manechin, actor, muzician și producător muzical de origine spaniolă.

Fiind fiul renumitului cântăreț de muzică latino Julio Iglesias și al jurnalistei de origine filipineză Isabel Preysler, Enrique a debutat odată cu apariția albumului care îi poartă numele, lansat în anul 1995. Discul s-a bucurat de succes în Europa latină, fiind comercializat în peste șase milioane de exemplare Până în anul 2000, Enrique a mai lansat două albume în limba spaniolă: Vivir (1997) și Cosas del Amor, dar și unul în limba engleză, intitulat Enrique. Cele trei materiale discografice au primit peste unsprezece discuri de platină și au fost comercializate în șaptesprezece milioane de exemplare.

În ultimul deceniu, Enrique Iglesias a mai lansat patru albume de studio, trei dintre ele fiind în limba engleză. Cel mai recent album este ,,Sex and Love”, lansat in martie 2014. Piese precum „Bailamos”, „Hero”, „Be with You”, „Do You Know? (The Ping Pong Song)” sau ,,Bailando” au câștigat cele mai înalte poziții ale clasamentelor de specialitate, Iglesias fiind unul dintre cei mai apreciați cântăreți contemporani.

Recent, în anul 2008, Enrique Iglesias a lansat două albume de compilație, ce conțin cele mai cunoscute cântece ale sale, unul în limba engleză — Greatest Hits și unul în spaniolă — Enrique Iglesias: 95/08 Éxitos. Cele două discuri au fost primite bine atât de public cât și de critici, înregistrând vânzări cumulate de peste un milion de exemplare.

Răsplata prestației muzicale de calitate a lui Enrique Iglesias este reprezentată de cele șase premii Billboard câștigate în anul 2009, dar și de cele peste șaizeci de milioane de înregistrări vândute la nivel internațional.

În data de 23 August 2018 a colaborat pentru prima oară cu un muzician român, și anume cu cântăreața Andra la remixul piesei Nos Fuimos Lejos. 

* 1976: Constantin Schumacher (n. 8 mai 1976, Fălticeni, Suceava, România) este un antrenor român de fotbal.

* 1977: Paul Frappier (n. 8 mai 1977, Haiti, d. 11 februarie 2011, Montreal, Québec, Canada), cunoscut ca Bad News Brown (uneori ca BNB sau Briz Brown) a fost un artist canadian născut în Haiti. Era cunoscut pentru Hip-Hop-ul cu muzicuța. A fost asasinat în Montreal, Canada, trupul lui fiind găsit tot în Québec pe data de 12 februarie 2011.
* 1977: Giani Liviu Negoiță (n. 8 mai 1977, Brașov) este un fost fotbalistromân, care a evoluat pe postul de mijlocaș stânga. De-a lungul carierei a jucat la ICIM Brașov, Petrolul, Astra Ploiești, FC Argeș, Unirea Urziceni, Ceahlăul Piatra Neamț și CS Mioveni.
* 1978: Matthew W. Davis (n. 5 mai 1978, Salt Lake City), cunoscut profesional ca Matt Davis, este un actor american.

După ce a absolvit Woods Cross Hight School, Davis a studiat la Universitatea din Utah. S-a mutat la New York să continue studiile la Academia Americană de Artă Dramatică. Este cel mai bine cunoscut pentru rolul Warner Huntington al III-lea, prietenul lui Elle Woods din comedia Blonda de la drept (2001), în care a jucat alături de Reese Witherspoon. A mai jucat și în Blue Crush (2002), Tigerland (2000) și BloodRayne (2005). Matthew Davis s-a fãcut remarcat, foarte curând după venirea sa la Hollywood, ca un tânăr actor cu mare potențial. Astfel, el a fost distribuit de regizorul Joel Schumacher în două dintre filmele sale, Urban Legends: The Final Cut și Tigerland. El joacă în prezent în serialul de mare succes The Vampire Diaries în care interpretează rolul Alaric Szaltman, un profesor de istorie.

* 1978: Lucimar Ferreira da Silva (născut 8 mai 1978), cunsocut ca Lúcio, este un jucător brazilian de fotbal, component al lotului echipei braziliene Palmeirasși al echipei naționale a Braziliei, al cărei căpitan este.

Lúcio a făcut parte din echipa braziliană care a câștigat Campionatul Mondial de Fotbal 2002.

* 1978: Mossano (n. Lucian Mosanu pe 8 mai 1978 în Bârlad, România) este un DJ și remixer de muzică house și popcorn din România. În 2009 a început să colaboreze cu David Deejay și a debutat cu piesa „Indianotech”, melodie ce a ieșit pe locul 7 în topul celor mai difuzate piese ale anului 2010 realizat de Media Forest România. Pentru această piesă a fost nominalizat la Romanian Music Awards 2010, la categoria „Best New Act”.A fost nominalizat și la Romanian Music Awards 2014 la categoria „Best Dance” pentru piesa „I Promise You” lansată în colaborare cu Ami

* 1979: Laurențiu Ivan (n. 8 mai 1979, Brăila) este un jucător român de fotbalcare evoluează la clubul CF Brăila.

* 1981: George Curcă (n. 8 mai 1981, Isaccea, Județul Tulcea) este un un portar român care se află sub contract cu clubul Dinamo București. În prezent este împrumutat la Farul Constanța.

A jucat între 2000 și 2009 la Farul Constanța. Odată cu retrogradarea echipei în Liga a II-a, a fost împrumutat la Dinamo București. În 2010 s-a transferat definitiv la Dinamo, devenind pentru o perioadă titularul postului de portar la această echipă. În ianuarie 2012 a fost împrumutat din nou la clubul constănțean.. Iar în iulie 2012 a semnat cu Farul până în decembrie.

* 1981: Stephen Amell (n. 8 mai 1981) este un actor canadian și joacă în serialul de televiziune Arrow.
Stephen Amell s-a născut în Toronto, Ontario. Actorul Robbie Amell este vărul său. În data de 25 decembrie 2012, Amell s-a căsătorit cu actrița și modelul Cassandra Jean, într-o ceremonie restrânsă ce a avut loc în Caraibe și pentru a doua oară în New Orleans, pe 26 mai 2013. Cei doi au o fiică, Mavi Alexandra Jean Amell, născută pe data de 15 octombrie 2013.
* 1981: Andrea Barzagli, Ufficiale OMRI (pronunție în italiană: /anˈdrɛa barˈdzaʎʎi/; n. 8 mai 1981 în Fiesole) este un fotbalist italian care joacă pentru Juventus Torino. Este recunoscut pentru forță și plasament
* 1981: Travis Lazarius McCoy (n. 6 august, 1981) cunoscut după numele lui de scenă, Travie McCoy, este un cântăreț american. El face parte și din trupa Gym Class Heroes, fiind vocalistul.

A crescut în Geneva, New York, urmând ca după câțiva ani să formeze trupa Gym Class Heroes, împreună cu prietenul lui din copilărie, Matt McGinley, iar după câteva schimbări, au semnat un contract cu Fueled by Ramen și au scos primul lor album.

* 1982: Habib Bamogo (n. 8 mai 1982, Paris, Franța) este un fotbalistburkinabez aflat sub contract cu OGC Nice.
* 1985: Denis Zmeu (n. 8 mai 1985, Chișinău) este un fost^[3] fotbalistmoldovean care evolua pe postul de mijlocaș.

Din 24 august 2015 el este antrenor pentru pregătirea fizică la toate selecționatele de fotbal ale Moldovei. Din februarie 2016 pana in iunie 2017 este preparator fizic la formatia Milsami Orhei. Din iunie 2017 ocupa functia de preparator fizic la CSM Politehnica Iasi, echipa ce reuseste in premiera, in sezonul 2017 - 2018 calificarea in faza play-off a Ligii I din Romania

·         1986: Adrian Ropotan, fotbalist român
* 1988: Ekaterina Djukeva (în bulgară Екатерина Джукева, n. 8 mai 1988, în Blagoevgrad) este o handbalistă bulgară care joacă pentru clubul românesc SCM Craiova pe postul de portar. Djukeva este și componentă a echipei naționale a Bulgariei
* 1988: Maicon Pereira de Oliveira (n. 8 mai 1988 în Rio de Janeiro– 8 februarie 2014) a fost un jucător de fotbal brazilian. El a jucat pe la echipe ca Steaua București, Șahtior Donețk și alte cluburi din Ucraina.
* 1989: Giorgio Avola (n. 8 mai 1989, Modica) este un scrimer italian specializat pe floretă, campion european la Sheffield 2011. Cu echipa Italiei a fost laureat cu aurul la Jocurile Olimpice de vară din 2012, dublu campion mondial în 2013 și în 2015, iar triplu campion european în 2010, 2011 și 2012.
* 1989: Victoria Roșca (n. 8 mai 1989, Nisporeni, RSS Moldovenească, azi Republica Moldova) este o regizoare și actriță de teatru din Republica Moldova, fostă actriță al Teatrului de Etnografie și Folclor „Ion Creangă” din Chișinău.
* 1991: Adriana Tamarjan (născută 8 mai 1991, Constanța, România) este o gimnastă română. Anamaria Tamarjan este una din membrele echipei României de gimnastică artistică la Jocurile Olimpice din 2008, care s-au desfășurat în Beijing, China.
* 1991: Anamaria Tămârjan (n. 8 mai 1991, Constanța, România) este o gimnastă română de talie mondială, medaliată cu bronz cu echipa lotului de gimnastică feminină a României la Jocurile Olimpice din anul 2008.

Anamaria a fost, de asemenea, medaliată cu bronz la Campionatele europene din 2008.

·         2003: Prințul Moulay Hassan (n. 8 mai 2003) este actualul moștenitor aparentla tronul din Maroc El este fiul cel mare al regelui Mohammed al VI-lea al Marocului și a soției acestuia, Prințesa Lalla Salma. Are o soră mai mică, Prințea Lalla Khadija. A fost numit după bunicul patern, Hassan al II-lea; dacă va succeda la tron, va deveni regele Hassan al III-lea.