2. /13 MAI 2022 - ISTORIE PE ZILE: Decese; Sărbători

Samuil Micu, (1745, – 1806) – foto: en.wikipedia.org
Samuil Micu, supranumit și Klein sau Clain, pe numele laic Maniu Micu, (n. septembrie 1745, Sadu – d. 13 mai 1806, Buda) a fost un teolog greco-catolic, istoric, filolog, lexicograf și filozof iluminist român, reprezentant al Școlii Ardelene. Samuil Micu Klein a fost nepotul episcopulului roman Inocentiu Micu Klein. A redactat o serie de lucrări cu caracter istoric și lingvistic , prin care urmărea să informeze pe învățații străini despre originea romană a poporului și a limbii române, despre continuitatea românilor pe teritoriul fostei Dacii și, influențat de iluminism, a militat, în opera sa, pentru egalitatea în drepturi a românilor cu celelalte națiuni din Transilvania, pentru înlăturarea iobăgiei, numărându-se printre autorii cunoscutului memoriu oficial numit Supplex Libellus Valachorum Transsilvaniae din 1791.
- „Farsa tragica : Un roman nemaipomenit”. Traducere din limba idis de S. Stein, 2 vol., Editura ARA, București, 1992
- „Gimnaziu.” Editura Mantuirea s.a., București.
- „O femee data dracului - Umor evreesc”, Editura Adam, [s.a.] București.
- „Stația Baranovici” și alte schițe, Traducere : C.Sateanu, Editura Viata Romineasca, Iași, 1921.
- „Stele ratacitoare”, Editura pentru Literatură Universală, București 1964.
- „Întoarcere de la iarmaroc - povestiri din viață” trad. de Olga Brateș și Meer Sternberg, Editura pentru Literatura Universala, București 1966.
- „Mi-e dor de acasă” și alte povestiri, trad. Horia Carp.
- „O catastrofă comica”, Trad.de C.Șăteanu.
- „Povestiri tragicomice”.
- „Un șaizeci și șsă” și alte nuvelete umoristice, Trad. C.Săteanu.
- „O catastrofă care n-a avut loc, povestiri de pe drumul-de-fier”, Trad. Anton Celaru, Ed Hasefer, 1995.
- „O capră și-un vitel, un hoț mititel, un meșter scamator și alții asemenea lor...
- „Menachem Mendel”, București, 1923.
- „Nolewka la băi”, București, 1941.
- „Comoara”, „Lozul cel mare”, în „Patru opere dramatice”, București, 1945.
- „Romanul unui om de afaceri”, București, 1948
- Prefațată și cu tabel cronologic de V. Moglescu, Editura Minerva, București, 1970
- „Băiatul Motl”, București, 1949.
- „Mister Green are o slujbă și alte povestiri”, București, 1951.
- „Opere alese”, cu prefața traducătorului, Editura de Stat pentru Literatură și Artă, București, 1959.
- Trad. de Olga Brateș și Meer Sternberg, cu o pref. de Marin Sorescu, 5 vol., Editura pentru Literatura Universala, București, 1964, Indici de clasificare 821.411.16'08
- „Halal de mine, sunt orfan”, București, 1956.
- Prefațată și cu tabel cronologic de V. Moglescu, Editura Minerva, București, 1970
- „Tevi lăptarul”, Editura pentru literatură, colecția Biblioteca pentru toți, București, 1961.
- Traducerea: I. Ludo (Isac Ludo)
- „Schițe și Povestiri”, Editura pentru Literatura Universala, București, 1968 (în colaborare).
- „Stăteam trei la taifas”, București, 1964(?)
- „Patru opere dramatice”, Trad. I. Ludo, S. Ansky, S. Berger, Seria: Biblioteca Hehaluț, Ed. Bicurim, București, 1945.

Fridtjof Nansen (1861 – 1930) – foto: ro.wikipedia.org
Fridtjof Nansen (n. 10 octombrie 1861 – d. 13 mai 1930) a fost un explorator, om de știință, diplomat, umanitarist norvegian, laureat al Premiului Nobel pentru Pace. Campion la schi și la patinaj în tinerețe, a condus echipa care a efectuat prima traversare a Groenlandei prin interior în 1888, și a devenit celebru pe plan internațional după ce a ajuns la 86°14′ latitudine nordică în cadrul expediției spre Polul Nord(en) din 1893–96. Deși a renunțat la explorări după ce s-a întors în Norvegia, tehnicile și inovațiile sale de călătorie polară, în ceea ce privește echipamentul și îmbrăcămintea, au influențat o generație de expediții arctice și antarctice.

13 mai 2005: Masacrul de la Andijan, Uzbekistan – foto: amnesty.org
Masacrul de la Andijan, o represiune împotriva propriului popor
Andijan, Uzbekistan, a fost locul celei mai mari și sângeroase revolte populare din teritoriile fostei URSS de la destrămarea sa din 1991. Pe 13 mai 2005, președintele uzbec Islam Karimov a ordonat deschiderea focului asupra mii de oameni care protestau împotriva politicii sale represive și a arestării abuzive a 23 de afaceriști locali.
Cei 23 de afaceriști fuseseră arestați cu un an înainte și acuzați de „extremism, fundamentalism și separatism”, precum și de aparținerea la o organizație clasificată de stat drept teroristă. Oamenii de afaceri susțineau însă că au fost arestați din cauza sprijinului de care se bucurau la nivel local. O altă teorie spune că aceștia au fost închiși ca urmare a unui plan de epurare a aliaților fostului guvernator al Andijanului, Kobiljon Obidov, înlocuit din funcție la ordinea lui Karimov.
În timpul procesului au avut loc mai multe proteste. Pe 10 mai a avut loc o demonstrație la care au participat, pașnic, 1000 de oameni, majoritatea rude ale acuzaților. Pe 11 mai pe străzi erau deja 4000 de oameni; toți așteptau verdictul. Procurorii ceruseră condamnări între 3 și 20 de ani de închisoare, însă anunțarea verdicului a fost amânată. Pe 12 mai autoritățile au arestat o parte din protestatari, inclusiv rude ale acuzaților.
În aceeași noapte, protestatarii au ocupat o bază militară și au forțat intrarea în închisoarea în care se aflau cei 23 de acuzați, eliberându-i. Inspirați de succesul recentei revoluții din țara vecină, Kârgâstan, unde în urma protestetelor președintele a fost demis, grupul de protestatari din Andijan a cerut demisia lui Karimov. S-au lansat acuzații de corupție și persecuții împotriva musulmanilor care erau acuzați pe nedrept de comploturi jihadiste.
Karimov a refuzat să negocieze cu protestatarii și a ordonat înăbușirea protestelor. Piața plină de oameni a fost înconjurată de soldați, care au deschis apoi focul asupra mulțimii. Nu se cunoaște numărul morților, acesta fiind probabil de ordinul sutelor (unele estimări merg însă până la 1500 de victime). Morții au fost ulterior înmormântați în gropi comune.
Autoritățile au declarat că au existat doar 187 de victime și au dat vina pe islamiști și pe puterile occidentale pentru plănuirea unei lovituri de stat. În urma valului de opresiune ce a urmat masacrului, sute de persoane au fost arestate și condamnate cu până la 22 de ani de închisoare.
Incidentul a avut repercursiuni și asupra influenței americane în zonă. Respingând criticile occidentale cu privire la masacru și cererile repetate pentru organizarea unei anchete internaționale, guvernul lui Karimov a închis o bază militară americană aflată la granița cu Afghanistan și s-a reorientat către Moscova. Astfel, americanii pierdeau influența asupra celei mai populate și bine plasate (din punct de vedere strategic) foste țări sovietice din Asia Centrală.

Colea Răutu – foto: snipview.com

Costică Toma (1928 – 2008) – foto: cersipamantromanesc.wordpress.com

Ioan D. Haulică (1924 – 2010) – foto: ro.wikipedia.org
Ioan D. Haulică (n. 29 octombrie 1924, Ipatele, Iași, d. 13 mai 2010, Iași) a fost un medic român, profesor de fiziologie la Facultatea de Medicină din Iași și membru titular (1994) al Academiei Române.

Horia Damian (1922 – 2012) – foto: ro.wikipedia.org
Horia Damian (n. 27 februarie 1922, București—d. 13 mai 2012, Paris) a fost un pictor francez de origine română, membru de onoare din străinătate al Academiei Române (din 1993). Expune pentru prima dată la Salonul Oficial în anul 1942 (unde obține Premiul pentru gravură); 1942 reprezintă și anul primei sale expoziții personale.
A participat al Bienalei de la Veneția în 1942. Ulterior, ca participant în cadrul Salonului Oficial din 1945, obține Premiul Anastase Simu, care consta și dintr-o bursă, ce i-a permis să ajungă la Paris, unde a avut privilegiul de a studia sub coordonarea lui André Lhote și a lui Fernand Léger. 1952 este anul primei sale expoziții în străinătate (după plecarea din țară), expoziție care va fi urmată de alte manifestări de anvergură.
A avut numeroase expoziții de pictură și sculptură în America de Nord și Europa și a participat la Bienala de la Veneția și la cea de la São Paolo Dintre muzeele care adăpostesc lucrările sale se pot aminti Muzeul Național de Artă al României, Muzeul Zambaccian din București, Muzeul Național de Artă Contemporană și Muzeul Cantini din Marsilia. Artistul este menționat în dicționarul Bénézit.

Mihail Grămescu (1951 – 2014) – foto: ro.wikipedia.org
Mihail Grămescu (n. 16 februarie 1951, București – 13 mai 2014, București) a fost un scriitor român, membru al secției de Proză a Uniunii Scriitorilor din România. A primit mai multe premii „Știință și tehnică” în anii 1980, premiul Uniunii Scriitorilor din România și două premii în străinătate: la Moscova, Rusia (SocCon, 1989) și la Fayence, în Franța (EuroCon, 1990).
Debutul sau editorial a avut loc abia în 1981 cu volumul de povestiri SF Aporisticon, publicat în 150.000 de exemplare. Cartea a cunoscut un uriaș succes de public și de critica. De un succes considerabil s-a bucurat și povestirea „Cântecul Libelungilor”, apărută în volumul Săritorii în gol și recompensată cu numeroase premii. De-a lungul timpului, Mihail Grămescu a publicat mai multe volume de povestiri și poezii, precum și un roman SF, Phreeria.
Opera sa a fost tradusă în publicații străine, cum ar fi revistele „Antares”,”Dialogue”, „L’Emhleme” și „Miniature” din Franța, „Gradina” (Iugoslavia), antologia maghiară Téren és időn túl.. , precum și în rusă și bulgară. Împreună cu Adina Lipai a realizat pentru editura Granada, colecția anuală Fantasticul Mileniului III, tradusă în maghiară, sârbă, franceză, rusă, germană și engleză.


Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu