2. /17 MAI 2022 - ISTORIE PE ZILE: Decese; Sărbători

Decese 

·       1336: Împăratul Go-Fushimi al Japoniei (n. 1288) 

·       1510: A murit Alessandro Filipepi, cunoscut sub numele de Sandro Botticelli, unul dintre cei mai mari pictori al Renaşterii florentine (n.1 martie 1445).

·       1536: George Boleyn, fratele reginei consort Anne Boleyn, cumnat al regelui Henric VIII și unchiul matern al viitoarei  regine Elisabeta I a Angliei, a fost executat. A fost o  figură proeminentă în politica engleza si a fost acuzat de incest  cu sora sa Anne si înaltă trădare. 

* 1607: Anna d'Este (16 noiembrie 1531 – 17 mai 1607) a fost o prințesă franceză cu mare influență la curtea Franței și o figură centrală în Războiul religiilor. Prin prima căsătorie a devenit Ducesă de Aumale, apoi de Guise iar prin a doua căsătorie Ducesă de Nemours și Genevois.

Portret al Annei d'Este de Léonard Limosin, ca 1570, British Museum, Waddesdon Bequest, WB.24.

Anna d'Este s-a născut la 16 noiembrie 1531 și a fost fiica cea mare a Ducelui de Ferrara Ercole al II-lea d'Este și a soției lui, Renée a Franței. A crescut la Ferrara, unde a primit o educație excelentă. A studiat muzica, dansul, istoria și pictura. Viitoarea scriitoare și cărturară Olympia Fulvia Morata a fost aleasă ca una dintre tovarășii ei la curte.^[1]

În 1548, după îndelungi negocieri a avut loc căsătoria ei cu un prinț francez, Francisc, Duce de Aumale, fiul Ducelui de Guise. Contractul a fost semnat la Ferrara la 28 septembrie iar căsătoria a avut loc la Saint-Germain-en-Laye în apropiere de Paris la 16 decembrie. Prințesa nu s-a mai întors niciodată în Italia.

Anna d'Este a fost nepoata regelui francez Ludovic al XII-lea și deci înrudită cu Henric al II-lea și fiii lui. Prin căsătorie a devenit membră a puternicei familii Guise și datorită rădăcinilor ei italiene a avut legături strânse în special cu regina și mai târziu regian-mamă Caterina de Medici.

Din aceste motive, poziția ei la curte era influentă. Devenită Ducesă de Guise după moartea socrului ei în 1550, ea a condus domeniile familiei și imensa avere a familiei Guise cu ajutorul soacrei sale, Antoinette de Bourbon. De asemenea, ea a fost activă în numele tatălui ei și a acționat ca mediator între curțile din Franța și din Ferrara.

A născut șapte copii, dintre care patru au ajuns la maturitate.

În februarie 1563 soțul ei a fost asasinat. În timp ce criminalul a fost arestat și condamnat la moarte, Anna d'Este a luat toate măsurile posibile pentru a-l da în judecată pe liderul hughenoților francezi, Gaspard de Coligny, pe care ea l-a considerat responsabil pentru atac.

Jacques de Savoia, al doilea soț al Annei.

În următorii trei ani, văduva l-a presat pe rege cu petiții însă în ianuarie 1566 consiliul regelui l-a declarat pe Coligny nevinovat. Cei mai mulți dintre contemporani au considerat-o pe văduva Ducelui de Guise responsabilă pentru moartea lui Coligny la 22 august 1572 care a devenit semnalul de start pentru masacrul din Ziua Sfântului Bartolomeu.

La 29 aprilie 1566, Anna d'Este s-a căsătorit cu Jacques, Duce de Nemours. De acum înainte, prințesa își va petrece cea mai mare parte a timpului la Annecy sau pe drumul de la ducatul de Genevois la curtea Franței. În situații politice dificile a jucat roul de mediator între soțul ei și Ducele de Savoia.

După moartea celui de-al doilea soț în 1585, Anna d'Este a trăit la Paris, la Hôtel de Nemours, care era situat pe malul stâng al Senei. Odată cu formarea Ligii Catolice, în care fiii ei au jucat un rol proeminent, importanța ducesei în aparițiile politice în regatul Franței a crescut considerabil.

În decembrie 1588 regele Henric al III-lea a ordonat asasinarea celor doi fii mai mari și arestarea Annei d'Este. Deși sursele nu ne spun nimic despre faptele ducesei după eliberarea sa, unii contemporani o consideră responsabilă pentru asasinarea regelui. În timpul asediului de la Paris de către Henric al IV-lea, Anna d'Este a fost declarată "regină-mama" de către League însă după convertirea bourbonilor înapoi la catolicism ea l-a recunoscut ca rege și a încercat să-și convingă fii rebeli să facă la fel. În 1594 Anna a călătorit la Paris să aducă un omagiu lui Henric al IV-lea.

A murit la 17 mai 1607 la vârsta de 75 de ani.

Portret al Annei d'Este de artist necunoscut, a doua jumătate a secolului al XVI-lea, ulei pe lemn. Versailles, Musée du Château

·       1727: Ecaterina I (în rusă Екатерина I Алексеевна) (născută Marta Helena Skowrońska (letonă Marta Elena Skavronska), mai târziu Marta Samuilovna Skavronskaya) (n. 15 aprilie [S.V. 5 aprilie] 1684 – d. 17 mai[S.V. 6 mai] 1727) a fost a doua soție a lui Petru cel Mare, împărăteasă a Rusiei din 1725 până la moartea sa.

Nu există documente care să confirme ascendența Caterinei. Versiunea obișnuită acceptată este că Marta Elena s-a născut la Ringen aflat în prezent în Estonia. În acele timpuri localitatea făcea parte din Letonia suedeză. Era fiica lui Samuel Skowroński, mai târziu Samuil Skavronski, un țăran leton de origine poloneză.

La vârsta de 17 ani s-a căsătorit cu un dragon suedez, cu care a stat măritată opt zile în 1702, moment în care trupele suedeze au fost retrase din Marienburg. Când trupele ruse au cucerit Marienburgul, pastorul luteran Ernest Gluck, în casa căruia lucra Marta, a fost chemat la Moscova ca traducător în serviciul mareșalului Boris Sheremetev. Mai târziu ea a devenit slujitoare în casa prințului Alexandru Menșikov, bun prieten al lui Petru cel Mare și primul guvernator al orașului Sankt Petersburg.

În 1703 când Petru l-a vizitat pe Menșikov, a întâlnit-o pe Marta iar la scurtă vreme, aceasta i-a devenit amantă. În 1705 ea s-a convertit la ortodoxismși și-a luat numele de Ecaterina Alexeievna.

Ecaterina și Petru s-au căsătorit în secret în 1707. Au avut nouă copii dintre care doar două fete au ajuns la maturitate, Ana și Elisabeta. Relația lor a fost una foarte bună și un număr mare de scrisori demonstrează puternica afecțiune dintre Ecaterina și Petru. Ea era cea care reușea să calmeze desele accese de furie ale lui Petru și care-l îngrijea în timpul crizelor de epilepsie.

După moartea lui Petru și-a găsit cei patru frați: Christine, Anna, Karl și Friederich/Theodor, le-a acordat noi titluri de conți și contese și i-a adus în Rusia. Christine Skowrońska, renumită Christina Samuilovna Skavronskaia (1687–1729), s-a căsătorit cu Simon-Heinrich iar urmașii lor au fost conții Guendrikov; Anna Skowrońska, renumită Anna Samuilovna Skavronskaia, s-a căsătorit cu Michael-Joachim iar urmașii lor au fost conții Efimovski; Karl Skowroński, renumit Karel Samuilovich Skavronski, a fost numit conte al Imperiului Rus la 5 ianuarie 1727 și șambelan al curții imperiale; Friedrich/Theodor Skowroński, renumit Feodor Samuilovich Skavronski, a fost numit conte al Imperiului Rus la 5 ianuarie 1727 și s-a căsătorit de două ori, cu o lituaniancă și cu Ecaterina Rodionovna Saburova, însă nu a avut urmași cu nici una dintre ele

Țarina Ecaterina I

Petru a murit (28 ianuarie 1725 stil vechi) fără să numească un succesor. În tabăra Ecaterinei se aflau "omenii noi", cei pe care Pușkin avea să-i numească "puișorii din cuibul lui Petru" și a căror interese erau legate de noua capitală. La o schimbare a puterii ar fi pierdut totul. Ecaterina a fost prima femeie care a condus Imperiul Rus, deschizând calea legală a celor șaptezeci de ani (aproape tot secolul al XVIII-lea) de domnie a femeilor în Rusia; toate au continuat politica lui Petru I pentru modernizarea Rusiei.

După moartea lui Petru I, Ecaterina are de înfruntat o altă durere: la numai câteva zile după decesul soțului ei, moare și fiica ei în vârstă de șapte ani, Natalia.

Domnia Ecaterinei a durat aproape doi ani, timp în care a patronat expediția științifică a lui Bering care avea să descopere strâmtoarea ce desparte Asia de America și care îi va purta numele, să inaugureze Academia de Științe de la Sankt Petersburg și să restrângă puterea Senatului. Ecaterina a continuat destul de fidel politica și reformele lui Petru.

Totuși, adevăratul stăpân al Rusiei era Menșikov. A murit la 43 de ani la St. Petersburg și a fost înmormântată în Catedrala Sfinții Petru și Pavel din Sankt Petersburg.

·       1729: Samuel Clarke, filosof englez (n. 1675) 

* 1735: Georg Friedrich Karl, Margraf de Brandenburg-Bayreuth (30 iunie 1688 – 17 mai 1735), a fost prinț german, membru al Casei de Hohenzollern, Margraf de Brandenburg-Bayreuth-Kulmbach (1708–35) și Margraf de Brandenburg-Bayreuth (1726–35).A fost cel mai mare copil din cei paisprezece născuți ai Margrafului Christian Heinrich de Brandenburg-Bayreuth-Kulmbach și ai soției acestuia, contesa Sophie Christiane de Wolfstein. În afară de el, numai șase frați au supraviețuit copilăriei: Albrecht Wolfgang, ucis în bătălie în 1734; Dorothea Charlotte, contesă de Hohenlohe-Weikersheim, care a murit în 1712 la doar șapte luni după căsătorie; Sophie Magdalene, regină a Danemarcei; Frederick Ernst; Sophie Caroline, Prințesă de Ostfriesland; și Frederick Christian, care mai târziu a moștenit margrafiatul de Bayreuth.

În timpul copilăriei, Georg Friedrich Karl a fost instruit de foarte religioasa lui mamă, iar mai târziu a primit o educație atentă la Bielefeld. Din 1700 până în 1704 a călătorit în Europa de Vest, ca parte a unei călătorii educaționale tradiționale (Marele Tur), și a vizitat, printre alte țări, Danemarca, Franța și Republica olandeză. Mai târziu, el a studiat patru ani la Universitatea din Utrecht. După moartea tatălui său, în 1708 s-a întors la familia sa, care trăia începând cu 1704 la Castelul Weferlingen în apropiere de Magdeburg, și și-a asumat titlul de Margraf de Brandenburg-Bayreuth-Kulmbach.

Castelul Weferlingen a fost atribuit familiei sale ca un apanaj de către regele Frederic I al Prusiei, după ce tatăl lui Georg Friedrich Karl, puternic îndatorat, a renunțat la drepturile sale de succesiune asupra moșiilor Bayreuth și Ansbach în favoarea Prusiei prin Contractul de la Schönberg. Georg Friedrich Karl a încercat să-și recupereze drepturile după moartea tatălui său și a solicitat eliminarea acestui contract.

Când Margraful Georg Wilhelm a murit în 1726 fără urmași pe linie masculină, Georg Friedrich Karl și-a asumat principatul de Bayreuth fără dificultăți.

După ascensiunea sa, prioritatea cea mai mare a lui Georg Friedrich Karl a fost îmbunătățirea finanțelor teritoriilor sale și administrația locală. Spre deosebire de mulți dintre conducătorii săi contemporani, el nu avea ambiții politice sau militare. În schimb a fost foarte pios și l-a sprijinit intens pe August Hermann Francke să inculce importanța vieții religioase pentru supușii săi. Margraful a fost un sprijin remarcabil pentru orfelinate.

Nu a fost interesat de viața de curte, iar în ultimii ani a construit Castelul Himmelkron, o fostă mănăstire, probabil, cu planul de a se retrage acolo.

În memoriile nurorii sale, Wilhelminea Prusiei, Georg Friedrich Karl este descris ca o persoană slabă, crăcănată, egoista, geloasă. Antipatia a fost reciprocă. Margraful și-a hărțuit nora în același mod în care părinții ei au făcut-o. Atunci când Wilhelmine a dat naștere unei fiice, a distrus sperantele lui Georg Friedrich Karl de a se ocupa de creșterea nepotul său, din moment ce el ar fi fost lăsat să supravegheze educația fiului copilului său Frederic numai dacă ar fi fost un băiat, în conformitate cu contractul de căsătorie semnat cu Wilhelmine. Frederic și-a sprijinit soția și Margraful beat și-a lovit fiul cu bastonul fără să-l rănească.

La 17 aprilie 1709, la Reinfeld, Georg Friedrich Karl s-a căsătorit cu Dorothea de Schleswig-Holstein-Sonderburg-Beck. Ei au avut cinci copii:

1. Sophie Christiane Luise (n. 4 ianuarie 1710, Weferlingen - d. 13 iunie 1739, Bruxelles), căstorită la 11 aprilie 1731 cu Alexander Ferdinand, Prinț de Thurn și Taxis.
2. Frederic (n. 10 mai 1711, Weferlingen - d. 26 februarie 1763, Bayreuth), succesor al tatălui său ca Margraf de Bayreuth.
3. Wilhelm Ernst (n. 26 iulie 1712, Weferlingen - d. 7 noiembrie 1733, Mantua).
4. Sophie Charlotte Albertine (n. 27 iulie 1713, Weferlingen - d. 2 martie 1747, Ilmenau), căstorită la 7 aprilie 1734 cu Ducele Ernst August II de Saxa-Weimar.
5. Sophie Wilhelmine (n. 8 iulie 1714, Weferlingen - d. 7 septembrie 1749, Aurich), căstorită la 25 mai 1734 cu Prințul Carl Edzard al Frisiei de Est.

După șapte ani de mariaj nefericit, Georg Friedrich Kar și Dorothea s-au separat în 1716. Opt ani mai târziu (1724), căsătoria lor a fost oficial dizolvată. Mai târziu, Dorothea a emigrat în Suedia, unde a murit în 1761, la 20 de ani după fostul ei soț. Nici unul dintrei ei nu s-a recăsătorit.

* 1765: Alexis Claude de Clairaut (sau Clairault) (n. 3 mai 1713 - d. 17 mai 1765) a fost un matematician, astronom și geofizician francez.

Activitatea sa științifică se concretizează în lucrări de analiză matematică, geometrie și mecanică cerească, dar a studiat toate ramurile matematicii.

S-a ocupat cu un interes deosebit de geometria transcendentă. Astfel, în 1733 a creat trigonometria sferoidală, iar în 1736 a descoperit ecuația diferențială care îi poartă numele.

În 1739 a descoperit metoda factorului integrant, aplicat la rezolvarea ecuațiilor diferențiale de ordinul întâi.

Clairaut s-a mai ocupat de problema izoperimetrelor, din care au apărut mai târziu calculul variațiilor. A dedus ecuațiile elipsoidului de rotație și ale hiperboloidului de rotație cu o pânză. A stabilit ecuațiile curbelor de intersecție a două suprafețe arbitrare și a analizat și problema ecuației unei suprafețe cu ajutorul determinării secțiunilor ei.

Clairaut este primul matematician care, pentru reprezentarea aproximativă a fenomenelor periodice a utilizat interpolarea trigonometrică.

A introdus în matematică noțiunea de integrală curbilinie și este considerat, alături de Euler, unul dintre fondatorii calculului cu derivate parțiale.^[1]

S-a ocupat de curbele de dublă curbură, făcând prima expunere metodică a coordonatelor spațiale.

În perioada 1736 - 1744 a participat la expediția organizată de către Academia de Științe în Laponia pentru măsurarea arcului de meridian din regiunea polară, precum și la expediția în regiunea ecuatorială (Peru), alături de Maupertuis.

De asemenea, Clairaut a acordat o deosebită atenție astronomiei și geodeziei. Astfel în 1747 a abordat, în concurență cu d'Alembert, problema celor trei corpuri. Începând cu anul 1751, a abordat o nouă teorie a mișcării Lunii și a mișcării cometelor, pentru care a obținut premiul Academiei de Științe din Petersburg, demonstrând că neregularitățile lunare intră în concordanță cu legea generală a gravitație. Clairaut a demonstrat valabilitatea teoriei lui Newton, arătând data precisă când cometa Halleyva deveni din nou vizibilă pe Pământ, iar calculele sale în acest scop au devenit celebre.

Alexis-Claude Clairaut

·       1802: Ducesa Sofia Antonia de Brunswick-Wolfenbüttel, străbunica reginei Victoria (n. 1724)

·       1818: Tadataka Inō, cartograf japonez (n. 1745)

·       1838: A murit marele diplomat francez Charles Maurice de Talleyrand; (n. 1754). Provenit dintr-o familie din inalta nobilime, s-a orientat spre cariera ecleziastică la sugestia unchiului sau, arhiepiscopul de Reims. Devine preot si apoi episcop de Autun. În timpul Revoluției franceze abandonează viața clericală . A ocupat diferite înalte functii de consilier, ambasador, ministru de externe, președinte al CONSILIULUI de Ministri, servind sub diferite regimuri.

·       1889: Maria a Prusiei, soția regelui Maximilian al II-lea al Bavariei (n. 1825)

·       1951: Împărăteasa Teimei, soția împăratului Taishō al Japoniei (n. 1884)

* 1952: Paul Bujor (n. 20 iulie 1862, Berești, Galați - d. 17 mai 1952, București) a fost un zoolog român, membru de onoare al Academiei Române.

A fost membru de onoare al Academiei de Științe din România începând cu 21 decembrie 1935.

Viața Românească este o revistă periodică literar-artistică și științifică, editată către Constantin Stere, Paul Bujor, Garabet Ibrăileanu, începând cu martie 1906.

Academicianul Paul Bujor

·       1968: Oscar Lemnaru, prozator și traducător român (n. 1907)

* 1983: Victor Hugo Halperin (24 august 1895 în Chicago, Illinois - 17 mai 1983Benton, Arizona) a fost un regizor de film, producător și scriitor american. Majoritatea filmelor sale sunt din genurile romantic și horror.

·       1987 - A murit Karl Gunnar Myrdal, economist şi politician suedez, laureat al Premiului Nobel pentru Economie pe anul 1974 (n.03.12.1898).

·       2007: Pierre-Gilles de Gennes, fizician francez (n. 1932) 

·       2007 - A murit istoricul de origine română Eugen Weber, considerat unul dintre cei mai buni specialişti în perioada modernă franceză şi o autoritate în istoria europeană modernă. În ultimii ani a fost profesor emerit de istorie europeană la Universitatea California din Los Angeles. (n. 24 aprilie 1925)

·       2009: Mario Benedetti (14 septembrie 1920 - 17 mai 2009) a fost un eseist, jurnalist, nuvelist, romancier și poet uruguayan.

Opera:Poezie

• La víspera indeleble (1945) (prima carte publicată)
• Poemas de oficina (1956)
• La casa y el ladrillo (1977)
• El amor, las mujeres y la vida. Poemas de amor. (1996)
• La vida ese parentesis (1997)
• Rincón de Haikus (1999)
• Insomnios y Duermevelas (2002) (ISBN 84-7522-959-X)
• Defensa propia (2004) (ISBN 950-731-438-5)
• Little Stones At My Window
• Poemas de otros
• Noción de Patria

Nuvele

• Montevideanos (1960)
• Aquí se respira bien
• Los pocillos
• Acaso irreparable
• Escrito en Überlingen
• El reino de los cielos
• Miss Amnesia
• Una carta de amor

Eseuri

• El país de la cola de paja (1960)
• "La Coleccion"

Romane

• La tregua (1960)
• Gracias por el fuego (1965)
• El cumpleaños de Juan Angel (1971)
• Quién de Nosotros (1976)
• Primavera con una esquina rota (1982)
• Vientos del exilio (1982)
• Geografías (1984)
• Las soledades de Babel (1991)
• La borra del café (1993)
• Andamios (1996)
• El porvenir de mi pasado (2003)

Teatru

• Pedro y el capitán (1979)
• Ida y Vuelta (1958)

Mario Benedetti

·       2012: A decedat renumita cantareata americana Donna Summer; (n.31 decembrie 1948).

·       2013: Jorge Videla, general argentinian, dictator al Argentinei (n. 1925). 

Sărbători

·         În calendarul ortodox: Sf Ap Andronic și soția sa, Iunia; Sf Cuv Nectarie și Teofan

·         Norvegia: Ziua națională. (1814)

·         Ziua Internațională de Luptă Împotriva Homofobiei

·        Ziua Mondiala a Telecomunicatiilor si a Societatii Informationale. Incepind cu 1969.