4. /15 MAI 2022 - POEZIE

IONIȚĂ SCIPIONE BĂDESCU

Sari la navigareSari la căutare

Ioniță Scipione Bădescu
Date personale
Născut	15 mai 1847 Răstolț, județul Sălaj
Decedat	4 octombrie 1904 Botoșani, județul Botoșani
Naționalitate	română
Cetățenie	România
Ocupație	poet, publicist
Limbi	limba română
Activitatea literară
Mișcare/curent literar	Junimist
Opere semnificative	poeziile Trompetele răsună și Armata Română
Modifică date / text

Ioniță Scipione Bădescu (n. 15 mai 1847, Răstolț, județul Sălaj - d. 4 octombrie 1904, Botoșani, județul Botoșani) a fost un poet, scriitor și publicist român.^[1]

Studiile primare le-a făcut în Răstolț. Apoi, a urmat studiile secundare la Beiuș. A plecat la Budapesta, pentru a începe studiile universitare, pe care le-a continuat la București și Iași. La Iași a devenit membru al Societății Junimea și s-a împrietenit cu Eminescu.

A avut o intensă activitate publicistică, fiind pe rând redactor la Curierul de Iași, Pressa, Trompeta Carpaților, Timpul din București.

Este numit revizor școlar pentru județele mai întâi pentru județele Neamț și Suceava, apoi pentru Botoșani și Dorohoi. Cu această ocazie, pe 2 martie 1886, scoate la Botoșani publicația Curierul român. Publicația apare până în 1904, anul morții sale.

Colaborează la o serie lungă de publicații, între care Albina (Pesta), Albina Carpaților (Sibiu), Amicul Familiei (Gherla și Cluj), Concordia și Federațiunea (Budapesta), Fenice (Oradea), Foaia societății pentru literatura și cultura română în Bucovina (Cernăuți), Glasul (București).^[2]

IN MEMORIAM

Biblioteca Județeană Sălaj, din Zalău, poartă numele de „Ioniță Scipione Bădescu”.^[1]

În turnul Palatului Administrativ din Vaslui funcționează un ceas cu două cadrane. Odată cu montarea ceasului a fost imprimată pe bandă de magnetofon și melodia Trompetele răsună, pe versuri de Scipione Bădescu, muzica aparținînd compozitorului Gavril Muzicescu.

OPERE

• Poesii originali, Pesta, 1868.

ELENA NICULIȚĂ VORONCA

Elena Niculiţă-Voronca (n. 5 mai 1862, Bârlad – d. 1939, Siret, judeţul Suceava). Folcloristă, poetă şi prozatoare.

BIOGRAFIE

Fiica publicistului de origine aromână Gheorghe Niculiţă şi a Rucsandei (născută Schipor), studiază la Institutul „Humpel” din Iaşi şi pensionul doamnei Zilenschi din Botoşani (1873–1878).

Influenţată de folcloristul Simion Florea Marian, din 1888 începe să strângă şi să publice poveşti, credinţe şi datini populare din Bucovina.

A fost redactor, pentru o perioadă, la „Gazeta” şi preşedinta Societăţii culturale „România tânără”. Debutează publicistic cu versuri în revista „Familia” şi cu studii de folclor în „Românul” (1890) şi „Rândunica” (1893). Colaborează la publicaţiile „Calendarul copiilor”, „Sămănătorul”, „Convorbiri literare”, „Dreptatea”, „Ghiduşul”, „Junimea literară”, cu texte populare şi cercetări în domeniul etnografic.

Lucrarea care a consacrat-o a fost Datinile şi credinţele poporului român adunate şi aşezate în ordine mitologică (1903). Din cele trei volume proiectate nu a reuşit să publice decât unul, structurat în cinci părţi. Părerile specialiştilor asupra acestei monumentale lucrări de c. 1 300 de pagini, extrem de erudite pentru acea epocă, au fost împărţite: etnologul Romulus Vuia consideră că Elena Niculiţă-Voronca nu are pregătirea ştiinţifică necesară pentru a se ocupa de acest segment al etnografiei, etnologul şi folcloristul Ion Diaconu o acuza de faptul că „a modelat flagrant versul popular”, iar etnologul Ovidiu Bârlea o aprecia ca pe „cea mai reprezentativă pentru acest colţ al Moldovei de Sus”.

Alte lucrări:

• Studii în floclor (2 vol., 1908, 1912),
• Sărbătoarea Moşilor în Bucureşti [Studiu comparativ] (1915),
• Industria casnică în Bucovina (1922),
• Poezii (1935).

„Valoarea documentară a informaţiilor, atât de întinse şi variate, foarte multe fiind atestări unice, aşază volumele ei printre instrumentele de lucru de mâna întâi” (Ovidiu Bârlea).

Folcloristă cu indiscutabile calităţi de filosof al culturii, dar care lua ca reper iniţiatic şi nu ca fereastră spre o cultură europeană mai veche (cum aveau să o facă Blaga şi Eliade) mitologia elină, Elena Niculiţă Voronca a scris: „Datinile şi credinţele poporului român, adunate şi aşezate în ordine mitologică” (1903), „Studii de folclor” I, II (1908, 1912), „Sărbătoarea Moşilor în Bucureşti” (1915), „Industria casnică în Bucovina” (1922) etc.

DOMNICA GÂRNEAȚĂ

S-a născut la 15 mai 1933 la Oneşti. A avut o activitate bogată de autoare de romane care s-au bucurat de deosebit succes, mai ales în rîndul cititorilor tineri, cunoscînd numeroase reeditări și tiraje semnificative.

  Dintre acestea: Tributul, Izvorul cu apă vie, Zorii mireselor, Pe drum de seară, Inel, inel de aur.  A fost apreciată de confraţi pentru delicateţea şi discreţia sa, a ţinut să-şi încheie viaţa în oraşul natal unde a şi fost înmormîntată la 30 septembrie 2013.

HORIA PĂTRAȘCU

Sari la navigareSari la căutare

Horia Pătrașcu
Date personale
Născut	15 mai 1938  Caransebeș, Caraș-Severin, România
Decedat	16 februarie 2016 (77 de ani)  București, România
Cetățenie	România
Ocupație	scenarist critic de film[*]
Activitate
Alma mater	Colegiul Național Carol I din Craiova Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „Ion Luca Caragiale” din București
Premii	cetățean de onoare (2013)
Modifică date / text

Horia Pătrașcu (n. 15 mai 1938, Caransebeș, Caraș-Severin, România – d. 16 februarie 2016, București, România) a fost un scenarist și critic de film român.^[1]

BIOGRAFIE

După ce a absolvit Liceului ”Nicolae Bălcescu” (azi Colegiul Carol) din Craiova a urmat cursurile Institutului de Artă Teatrală și Cinematografică "I.L.Caragiale" - secția Teatrologie-Filmologie, absolvind în promoția 1968.

A fost redactor la redacția Scenarii a Studioului cinematografic "București" (1968-1970), iar din 1973 se mută la Revista ”Flacăra”, după numirea lui Adrian Păunescu ca redactor-șef. Este autorul nuvelei ”Reconstituirea”, pe care o adaptează pentru film împreună cu Lucian Pintilie.

A scris scenariul filmului Așteptarea pentru actorul Ștefan Ciubotărașu,^[2] care moare în timpul filmărilor.

TRAIAN FILIP

Liceul in Bucuresti; Facultatea de Lb. si Literatura Romana a Univ. din Bucuresti (1950-l954); in paralel urmeaza Scoala de Literatura „Minai Eminescu" (1950-l951).

Colaboreaza la Romaniei literara. Tribuna, Cronica, Luceafarul, Romania libera, Scinteia etc. Debut editorial cu romanul Amar (1963). Alte romane: Desen dupa natura (1966), Dansul focului (I-II, 1968), Pavilionul (I-III, 1969-l972), Crivatul bate napraznic (1974), Calvp-so (1977), Subconstientul Venetiei (1984).

Autor al unor volum de proza scurta (Paiata cu palarii si tromboane, 1971), reportaje (Diluviul sau apele lui Saturn, in colab., 1971; Orase cu geometria variabila, 1972; Spre Kiliman-djaro, 1976) si publicistica (Falsificatorii de imagini, 1979). Traduce din A. t'Serstevens si P. Gimferrer.

Romanul Amar (1963) este un jurnal de razboi fabricat dupa reteta epocii: dragostea si constiinta muncitoreasca in lupta cu „banditii de la cirma tarii". Seria evenimentelor eroice se incheie la 8 aprilie 1944, cind armata sovietica elibereaza oraselul de provincie Malureni „de toate negrele poveri ale trecutului". Urmeaza doua „colectii de confesiuni" (Marian Popa"): Desen dupa natura (1966) si Dansul focului (I-II, 1968). Ultima dezvolta ipoteza iubirii ca autosugestie si a structurii de grup ca joc al imaginatiei.

Altfel spus, carteae un experiment ce pune fata in fata personaje din diferite generatii spre a demonstra ca sentimentele sint rodul unor iluzii si substanta unor vise. Biografia arhitectului Andrei Petringenaru, obsedat de aparenta ideala a persoanei sale, e un pretext de studiu sociometric („fuziunea laturii individuale cu cea colectiva") si de vagi sugestii privind ipostazele adevarului, dilemele virstei sau legile comuniunii intime. in capitolul final (Turnul de echilibru), armonia logica dintre existenta sociala si cea afectiva e sustinuta cu citate din Pascal, Helvetius, Francis Bacon, Spinoza, Lucian Blaga si Mircea Eliade. Pavilionul (I-III, 1969-l972) este tot o radiosco-pie a relatiilor umane („civilizatia raportului intre oameni"), vazute prin conditia cuplului supus imprejurarilor istorice si mediului politic.

Autorul insceneaza drame fictive pentru a le comenta moral pe cele reale (postbelice), abandonind progresiv observatia in favoarea divagatiei eseistice pe tema libertatii, a idealului si a cunoasterii ca problema deschisa si perspectiva transcendentala. Dupa doua volume de reportaje propagandistice (Diluviul sau apele lui Saturn, in colab., 1971; Orase cu geometria variabila, 1972), Traian Filip scrie romanul conditiei umane, Crivatul bate napraznic (1974), in marturisita competitie cu Andre Malraux, pentru ilustrarea unei convingeri de adolescent: binele nu poate fi inteles decit „in contextul raului".

Datat „l-25 aprilie 1949", prin urmare gindit cu peste un sfert de secol in urma, romanul opune, maniheist, suferintei (razboi, seceta) mitologia santierului ca mijloc de exorcizare a memoriei. Alcatuirile sentimentale din Calypso (1977) ou aceeasi sursa documentara.

Publicistica din Falsificatorii de imagini(1979) abordeaza problemele teoretice ale criticii literare de pe pozitia partizana, polemica si exclusiva a gruparilor de la revistele Saptamina si Luceafarul. „Falsificatorii" sint Al. Paleologu („spirit labil si fragil"), V. Cristea („sclav al curiozitatilor minore si benigne'), G. Dimisianusi, in general, „echipa" de la Romania literara. Volumul e prefatat de Mario Ruffini.

OPERA: Amar, roman, Bucuresti, 1963; Pamintul otelului, reportaje, Bucuresti, 1964; Desen dupa natura, roman, Bucuresti, 1966; Dansulfoculuil-H, roman, Bucuresti, l968; Pavilionul,l Vintul din fata soarelui, II Patima noptii, III in singuratatea femei-lor, roman. Bucuresti, 1969-l972: Paiata cu palarii si tromboane, schite, pref. de P. Comarnescu, Bucuresti, 1971; Diluviul sau apele lui Saturn, reportaje, in colab. cu V. Nicorovici, Bucuresti, 197); Orase cu geometria variabila, reportaje. Bucuresti, 1972; Crivatul bate napramic, roman, Bucuresti, 1974; Spre Kilimandjaro, reportaj, Cluj-Napoca, 1976; Calypso, roman, Bucuresti, 1977; Falsificatorii de imagini, publicistica, pref. de M. Ruffini, Roma, 1979; Subconstientul Venetiei, roman, Bucuresti, . Traduceri: Cartea lui Marco Polo sau Descoperirea lumii. Text integral, rescris in franceza moderna si comentai de A. t'Serstevens, in romaneste de - si Gh. Edmond Gussi, Bucuresti, 1972; P. Gimferrer, Fortuny, cuvfnt inainte de ~, Bucuresti, 1988.

REFERINTE CRITICE: E. Manu. in Revista de istorie si teorie literara, nr.4,1968; P. Comarnescu, in Viata Romaneasca, nr. 5, 1969; V. Cristea, in Romania literara, nr. 2, 1970; I. D. Teodorescu, in Orizont, nr. 8, 1971; G. Pruteanu, in Convorbiri literare, nr. 8, 1973; P. Poanta, in Steaua, nr. 11, 1974: Z. Sangeorzan, in Cronica, nr. 38, 1975; G. Muntean, in Romania literara, nr. . 1975; I. Pur-caru, in Flacara, nr. 49, 1984; Z. Sangeorzan, in Cronica, nr. 2, 1985; V. Sorianu, in Ateneu, nr. 11, 1985.