7. /5 MAI 2022 - MUZICĂ; PE O ARIPĂ DE CÂNT
AUREL STROE
| Aurel Stroe | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | [1][2]  București, România |
| Decedat | (76 de ani)[1][2] Regiunea administrativă Karlsruhe, Baden-Württemberg, Germania |
| Cetățenie |  România |
| Ocupație | compozitor profesor universitar[*] filozof |
| Activitate | |
| Studii | Universitatea Națională de Muzică București |
| Premii | Premiul Herder Cavaler al Ordinului Artelor și Literelor[*] |
| pian | |
| Prezență online | |
| Internet Movie Database | |
Modifică date / text  | |
Aurel Stroe (n. ,[1][2] București, România – d. ,[1][2] Regiunea administrativă Karlsruhe, Baden-Württemberg, Germania) a fost un compozitor, profesor, muzician, autor, publicist și muzicolog român. A scris muzică cultă, contemporană, simfonică, vocal-simfonică, de cameră, corală), muzică electronică și muzică de scenă.
A studiat în particular pianul cu Maria Fotino și compoziția cu Marțian Negrea, după care a urmat cursurile Conservatorului din București.
Carieră didactică și științifică[modificare | modificare sursă]
A fost asistent (1962-68), lector (1968-73), conferențiar (1973-85) și profesor (din 1993) la Universitatea Națională de Muzică București și a predat orchestrație și compoziție. A avut ca studenți, printre alții, pe Liana Alexandra, Maia Ciobanu, Horia Rațiu, Șerban Nichifor, Gabriel Vlădescu, Carmen Stoianov, Petru Stoianov, Adrian Borza, George Draga, Smaranda Oțeanu-Bunea, Fred Popovici și Violeta Dinescu. A predat ca profesor asociat la University of Illinois (S.U.A.) între 1985-1986. A predat la Școala normală a Universității din Strasbourg (1972) și a susținut cursuri de vară la Piatra Neamț (1982), Darmstadt (Germania) în 1986, 1988, 1990, 1994 și la Bușteni în 1992. A susținut conferințe, prelegeri, referate, comunicări științifice în țară și peste hotare (Franța, Austria, Germania), emisiuni de radio și televiziune.
A publicat studii, eseuri, articole, interviuri în: Muzica, Secolul XX, Contemporanul, România literară, Tribuna (Cluj), Actualitatea muzicală etc.
Distincții[modificare | modificare sursă]
Lui Aurel Stroe i-a fost acordat ordinul Meritul Cultural Clasa a IV-a (1969). A fost distins cu premiul Academiei Române în 1974. A primit ordinul Chevalier des Arts et des Lettres al Republicii Franceze (1991). A primit în 1998 Marele Premiu al Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România, iar în 2002 a devenit laureat al premiului Herder (Viena).
Operă muzicală[modificare | modificare sursă]
A compus în toate genurile muzicale, inclusiv muzică electronică.
Operă[modificare | modificare sursă]
- Asta nu va primi Premiul Nobel (1969) - operă în trei părți, libretul: Paul Sterian;
- "Pacea" lui Aristofan (1973) operă în trei acte;
- Trilogia Cetății Închise (1973 - 1988), libretul după Eschil: Agamemnon / Orestia I (1973), Choeforele / Orestia II (1983), Eumenidele / Orestia III (1988);
- Conciliul Mondial (1987) - operă de cameră în două acte după scrierile lui Vladimir Soloviev;
- Copilul și diavolul (1989) - operă pe texte de Maria Țvetaeva (5 scene).
Muzică de teatru[modificare | modificare sursă]
- Muzică pentru "Oedip la Colonos" (1963) - muzică de scenă la piesa lui Sofocle;
- Rituelle Handlung ohne Gegenstand (1967) - muzică pentru dansatoare.
Muzică vocal-simfonică[modificare | modificare sursă]
- Cantata festivă (1957) - pentru cor mixt și orchestră, versuri de Pablo Neruda;
- Chipul păcii (1959) - cantată de cameră pentru mezzosoprană, cor mixt și orchestră mică pe versuri de Paul Eluard;
- Țării mele (1959) - cantată pentru cor mixt și orchestră pe versuri de Victor Tulbure;
- Monumentum I (1961) - poem pentru cor bărbătesc și orchestră pe versuri de Nichita Stănescu;
- Numai prin timp timpul poate fi cucerit (1965) - poem pentru bariton, orgă, 4 tromboane și gonguri, pe versuri de T.S. Eliot;
- Missa puerorum (1983) - pentru cor de copii, orgă și 8 instrumente.
Muzică simfonică[modificare | modificare sursă]
- Scherzo simfonic (1951)
- Simfonia pentru orchestră mare (1954)
- Uvertura burlescă (1961)
- Arcade (1962)
- Laude I (1966)
- Canto I (1967)
- Laude II (1968)
- Canto II (1971)
- Simfonia (1973)
- Accords et Comptines (1988)
- Ciaccona con alcune licenze (1995)
- Preludii lirice (1999)
- Mandala cu o polifonie de Antonio Lotti (2000)
Muzică concertantă[modificare | modificare sursă]
- Concert pentru orchestră de coarde (1950, rev.1956);
- Muzică concert pentru pian, alămuri și percuție (1965)
- Concertul pentru clarinet și orchestră (1975)
- Concertul pentru vioară și orchestră „Capricci și Ragas” (1990)
- Concert pentru saxofon și orchestră „Prairie, Priere” (1994)
- Concert pentru acordeon și orchestră (2001)
- Simfonia concertantă pentru percuție și orchestră mare (1996)
Muzică de cameră[modificare | modificare sursă]
- Colinde pentru pian (1947)
- Baladă pentru pian (1948)
- Trio pentru oboi, clarinet și fagot (1953)
- Sonata nr. 1 'Morphogenetic' pentru pian (1955)
- Fragment dintr-un proces sonor (1969)
- În vis desfacem timpurile suprapuse (1970)
- Cvartetul de coarde în La major (1972)
- Grădina structurilor I (1974)
- 10 piese pastorale pentru orgă și clavecin (1979)
- Pe drumul către focurile cerești pentru violă solo (1979)
- Fiicele Soarelui (1979)
- Sonata nr. 2 'Thermodynamic' pentru pian (1983)
- Anamorfoze canonice (1984)
- Sonata nr. 3 'en palimpseste' pentru pian (1992)
- Mozart sound introspection (1994)
- Gesang der Geister über den Wassern pentru voce, clarinet în sib și pian sau clavecin (celestă) (1999)
- Humoreske mit zwei Durchblicken zum Seeren (2002)
Muzică corală[modificare | modificare sursă]
- Vine trenul (1961)
- Cântec simplu (1962)
Muzică vocală[modificare | modificare sursă]
- 5 cântece pentru soprană și pian: Colind, Moștenire, Făcătură, Doi copii s-au dus, În perdea (1949)
- 5 lieduri pe versuri de Clement Marot (1949)
- Două cântece pe versuri de Ion Pillat (1953)
- Două romanțe pentru mezzosoprană și pian: Și dacă..., La steaua (1954)
Muzică electronică[modificare | modificare sursă]
- Midi le Juste (1970)
Muzicologie[modificare | modificare sursă]
- Grădina sunetelor - eseuri despre muzică, București, Edit. Muzicală, 1991
A avut o intensă activitate publicistică (Tribuna, România literară, Secolul 20, Muzica, Revue Roumaine).
Aurel Stroe (1932-2008): Nocturne (1984)
EMIL KLEIN
.jpg)
Emil Klein (n. 5 mai 1955, Roman - d. 29 aprilie 2004, Reggio nell'Emilia, Italia) a fost un violoncelist și dirijor român.
Născut la Roman în 5 mai 1955, la numai patru ani începe sa studieze violoncelul sub îndrumarea tatălui său. Urmează Liceul de muzică din Iași și începe Conservatorul „Ciprian Porumbescu" din București. În 1978 se stabilește în Germania, la Hamburg unde termină studiile, diplomându-se cu nota maximă, cu maestrul David Geringas. Devine asistent al acestuia din 1985 până în 1988. Cântă împreună în „Geringas Baryton Trio". A fost membru al trioului „Lipatti" și al cvartetului „Sonare", la Frankfurt. Premiul criticii pentru înregistrarea operei omnia a lui Ernst Krenek pentru cvartet de coarde. Cariera solistică îl poartă să cânte cu cele mai prestigioase orchestre simfonice (Berlin, Viena, Londra, Philadelphia, Gran Canarie, Magdeburg, Radio București etc.), în Europa, Statele Unite, Canada, Japonia, Australia, Africa, în cele mai faimoase săli de concert din lume. Participă timp de patru ani (din 1993 în 1996) ca docent de Violoncel și Muzică de Cameră la cursurile Academiei internaționale de vară din Cervo (IM - Italia). În 1995 fondează, la Hamburg, orchestra de cameră „Hamburger Solisten", pe care o va duce în turnee în toată lumea, în calitate de dirijor și solist. Orchestra funcționează și în prezent, sub conducerea violoncelistului Boris Matchin. Înregistrează peste optzeci de CD-uri cu un repertoriu foarte vast, de la Bach, Vivaldi, Mozart, Donizetti, Boccherini, la Paul Hindemith și Ernst Krenek. Premiul criticii în Germania pentru înregistrarea Vivaldi - Anotimpurile. O boală gravă îl lovește în 1998 dar, în ciuda numeroaselor intervenții chirurgicale, continuă seria de concerte, ultimul la Brescia (Italia) în 11 martie 2004 cu dificilul Concert pentru violoncel și orchestră de Friedrich Gulda. Se stinge după o lună, în 29 aprilie 2004, după o carieră strălucită, la numai 49 de ani, la Reggio Emilia (Italia), unde se transferase în ultima vreme, la sora lui, Olga.
Emil Klein:Brahms Cello sonataNo 2-2
ALEXANDRU ȚITRUȘ
Alexandru Țitruș | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | 3 martie 1922 Uioara, jud. Turda, România |
| Decedat | (67 de ani) Cluj-Napoca, România |
| Ocupație | violonist, șef de orchestră |
| Activitate | |
| Gen muzical | populară, romanțe |
| Case de discuri | Electrecord |
| vioară | |
| Modifică date / text | |
Alexandru Țitruș (n. 3 martie 1922, Uioara, jud. Turda, azi Ocna Mureș, jud. Alba – d. 5 mai 1989, Cluj-Napoca) a fost un virtuoz violonist de muzică populară ardelenească. S-a nascut intr-o familie de lautar maghiar care avea 9 copii, cu care fâcuse o Orchestra cu care cinta la nunti. La 5 ani a inceput sa cinte la tambal si vioara iar la 14 ani a facut primele inregistrâri la Bucuresti. A fost instrumentist la Ansamblul folcloric ,, Doina,, al Armatei, si la Orchestra de Muzicâ popularâ a Filarmonicii de Stat din Cluj unde a si locuit in Piata Mihai Viteazul, la numârul 1. A cintat multi ani in diferite Restaurante din Cluj pe care fermecata sa vioarâ le umplea la maximum : Fetitele vieneze de pe calea Motilor - astazi Restaurantul Transilvania , Continental, Somesul si Metropol care era vis-a-vis de locuint sa. In 1973 si 1975 face turnee in Elvetia cu un succes imens si inregistreaza acolo discuri cu Marcel Cellier. La Concertul de la Victoria Hall din Geneva sala de 1600 de locuri a asistat si M.Sé. Regele Mihai I al României. Dupa Concert patronul unei fabrici de ceasuri din Elvetia si-a scos ceasul de pe mina si i l-a daruit, iar unii critici elvetieni l-au comparat cu George Enescu si cu Paganini. A dat concerte si in SUA, Ungaria, Franta, Olanda, Suedia, Italia. S-a casatorit la 18 ani. A avut 3 copii, 2 fete si un baiat - si el Sandu ( Alexandru ) instrumentist la Orchestra Operei din Cluj. Una dintre fiice Ioana Osoianu este compozitoare si pianista la Londra. Un violonist, unic, fenomenal, original, un magician al viorii cu un repertoriu de un lirism si de o virtuozitate absolut unice. 5 discuri Electrecord , primul de 6 cintece in 1967 : Un virtuose de l'archet, vol. II - Alexandru Titrus - 15 cantece - 1976. A fost inmormintat la Cimitirul din Ocna Mureș, din județul Alba.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu