1. /17 IUNIE 2022 - INVITAȚIE LA OPERĂ, OPERETĂ, BALET
CHARLES GOUNOD
| Charles Gounod | |
_by_Nadar.jpg) | |
| Date personale | |
|---|---|
| Nume la naștere | Charles-François Gounod  |
| Născut | [1][5][6][7] |
| Decedat | (75 de ani)[8][5][7][9] Saint-Cloud, Île-de-France, Franța |
| Înmormântat | cimetière d'Auteuil[*] |
| Cauza decesului | cauze naturale[10] (accident vascular cerebral) |
| Părinți | François-Louis Gounod[*] |
| Căsătorit cu | Anna Zimmerman[*] |
| Cetățenie | .svg){kind=small} Franța |
| Ocupație | classical composer[*] muzician muzicolog[*] profesor de muzică[*] organist[*] compozitor |
| Studii | Conservatorul din Paris, lycée Saint-Louis[*] |
| Gen muzical | Operă simfonie muzică clasică Oratoriu |
| Premii | Prix de Rome[2] Royal Philharmonic Society Gold Medal[*][3] Legiunea de Onoare în grad de Mare Ofițer[*][4] Comandor al Legiunii de Onoare[*][4] |
| Discografie | |
| Înregistrări notabile | Faust Roméo et Juliette[*] Funeral March of a Marionette[*] |
| orgă[*] | |
| Semnătură | |
 | |
| Prezență online | |
| Internet Movie Database VGMdb | |
Modifică date / text  | |
Charles Gounod (n. [1][5][6][7] – d. ,[8][5][7][9] Saint-Cloud, Île-de-France, Franța) a fost un compozitor francez, devenit celebru datorită operei sale Faust.
Biografie[modificare | modificare sursă]
Primele sale cunoștințe muzicale le-a primit de la mama sa, o pianistă înzestrată, urmând apoi cursurile Conservatorului din Paris avându-i ca profesori pe Fromental Halévy și Pierre Zimmerman. În anul 1839 este distins cu „Premiul Romei” (Prix de Rome) și petrece 3 ani de studii în străinătate, în special la Roma, unde studiază muzica veche religioasă din Palestrina. Întors la Paris, este pe punctul de a deveni preot dar, în contact cu muzica lui Robert Schumann și Hector Berlioz își descoperă adevărata vocație și se îndreaptă către creația de operă.
Primele lucrări dramaturgice sunt operele „Sapho“ (1851), "Călugărița însângerată" (1854) și "Medic fără voie" (operă comică - 1858), care (toate trei) nu au avut succes. În schimb, următoarea operă, "Faust", l-a consacrat și l-a situat în rândul compozitorilor celebri. Dintre creațiile ulterioare, numai "Romeo și Julieta" (1867) a rămas în repertoriul permanent universal. În anul 1854 termină de scris Missa Solemna cunoscuta și sub numele de Missa Sfintei Cecilia.
Charles Gounod a mai compus numeroase lucrări vocale, instrumentale și simfonice, precum și compoziții religioase, fiind și un scriitor talentat (studiu de muzicologie asupra operei "Don Giovanni" de Wolfgang Amadeus Mozart și cartea autobiografică "Memoriile unui artist").
Dintre lucrările sale vocale se remarcă geniala compoziție „Ave Maria”, o melodie suavă, suprapusă primului Preludiu din "Clavecinul bine temperat" de Johann Sebastian Bach.
Opere[modificare | modificare sursă]
- Sapho (1851)
- Călugărița însângerată (La nonne sanglante, 1854)
- Medic fără voia lui (Le médecin malgré lui, 1858)
- Faust (Margarethe) (1859)
- Filemon și Baucis (Philémon et Baucis, 1860)
- La Colombe (La colombe, 1860)
- Regina din Saba (La reine de Saba, 1862)
- Mireille (1864)
- Romeo și Julieta (Roméo et Juliette, 1867)
- Cinq Mars (1877)
- Polyeucte (1878)
- Le tribut de Zamora (1881)
Charles Gounod "Fausto"
Roméo et Juliette - Charles Gounod
Charles Gounod - MORS ET VITA
IGOR STRAVINSKI
.svg){kind=small}
Igor Fiodorovici Stravinski (n. ,[3][4][5] Lomonosov, Rusia, Gubernia Sankt Petersburg(d), Imperiul Rus – d. ,[6][7][8][9] New York City, New York, SUA) a fost un compozitor modern de muzică cultă, originar din Rusia, unul din cei mai importanți muzicieni din prima jumătate a secolului al XX-lea. S-a făcut cunoscut și ca pianist virtuoz și dirijor, a readus în actualitate și a revoluționat muzica de balet.
Biografie[modificare | modificare sursă]
Igor Stravinski s-a născut la Oranienbaum (astăzi Lomonosov), în apropiere de St. Petersburg. Face studii de Drept, dar ia și lecții de pian, apoi devine elevul compozitorului Nikolai Rimski-Korsakov, reputat maestru în arta orchestrației. Primele lucrări ale tânărului Igor, Focuri de artificii și Scherzo fantastic, entuziasmează pe Serghei Diaghilev, conducătorul vestitelor "Ballets Russes" din Paris, care îi comandă compoziții pentru ansamblul său. Rezultatul este muzica de balet Pasărea de Foc, a cărei reprezentație în 1910 stupefiază, dar și entuziasmează publicul parizian, conștient că se află în pragul unui nou stil în muzică. Urmează Petrușka (1911), splendida poveste muzical-coreografică pe motive ale folclorului rus. Cu următoarea operă, Sacre du Printemps („Ritualul primăverii”), izbucnește însă scandalul, provocat nu atât de spectacol, cât de originalitatea muzicii. Publicul se împarte în două: pe de o parte adversarii, care nu se pot împăca cu mijloacele noi de expresie muzicala, pe de altă parte entuziaștii susținători ai noului gen. Evoluția ulterioară a muzicii lui Stravinski face din el reprezentantul necontestat al unui curent, ce va fi numit muzică modernă clasică tonală serială.
Igor Stravinski trece de la stilul neoclasic din Pucinella (1919-1920), pe teme de Pergolesi, sau Apollo Musagete (1928), la experimentele dodecafonice din Canticum Sacrum ad honorem Sancti Marci (1955). În ceea ce privește muzica operistică, Stravinsky adoptă un stil eclectic și eterogen, rezultând în capodopere ca Le Rosignol (Privighetoarea", 1914), Oedipus Rex (1927), Cariera unui libertin (1951). Contactul cu muzica de jazz îi influențează compoziția celebrului Ebony Concerto, pentru clarinet și orchestră.
După ce a trăit cea mai mare parte a vieții în Franța, la vârsta de 58 de ani se stabilește definitiv în America, fiind mai ales activ ca dirijor de orchestră și autor de cronici muzicale. Continuă să compună muzică pentru balet (Orpheus, 1947; Agon, 1957), Compoziții corale (Messe pentru cor și dublu quintet de suflători, 1944-1948; Abraham and Isaak, 1963; Requiem Canticles, 1966; Simfonia psalmilor pentru cor și orchestră, 1948).
Igor Stravinski moare în urma unui infarct la 6 aprilie 1971 în apartamentul său din New York. Este înmormântat la Veneția în cimitirul San Michele[11][12].
Lucrări (selecție)[modificare | modificare sursă]
Operă și lucrări de scenă[modificare | modificare sursă]
- Privighetoarea (Die Nachtigall) (1914) (după Hans Christian Andersen)
- Vulpea (Le Renard, 1915)
- Povestea soldatului (Histoire du soldat, 1918)
- Mavra (1922)
- Oedipus Rex (1927/1948)
- Perséphone, dans-melodramă în 3 părți (1934)
- Cariera unui libertin (The Rake’s Progress, 1951)
- Potopul (alegorie-balet, 1963)
Balet[modificare | modificare sursă]
- Pasărea de foc (L’Oiseau de feu, 1910)
- Petrușka (1911/revăzută în 1946)
- Ritualul primăverii (Le sacre du printemps, 1913/revăzută în 1922/1943)
- Pulcinella (1920)
- Nunta (Les Noces), scene coregrafice (1923)
- Apollon musagète (1928/revidiert 1947)
- Sărutul zânei (Le Baiser de la fée) (1928/revăzută în 1950)
- Jocul de cărți (Jeu de cartes) (1936)
- Scènes de ballet (1944)
- Orfeu (Orpheus, 1948)
- Agon (1953/1964)
Lucrări vocale[modificare | modificare sursă]
- Svesdoliki (Звездоликий) sau Le Roi des étoiles pentru cor bărbătesc și orchestră (1911/12)
- Pater noster, Motette pentru cor mixt (1926)
- Simfonia psalmilor pentru cor și orchestră (1930/1949)
- Ave Maria pentru cor mixt (1934)
- Babel pentru vorbit, pentru cor bărbătesc pe două voci și orchestră (1944, partea finală la Genesis Suite)
- Mass pentru cor și orchestră (UA 1948)
- Requiem Canticles pentru alto și bas-soli, cor și orchestră (UA 1966)
Lucrări pentru pian[modificare | modificare sursă]
- 4 Etüden op. 7 (1908)
- Piano-Rag-Musik (1919)
- Trois mouvements de Petrușka (versiunea pentru 2 și 4 mâini) (1921)
- Sonate pour piano (1924)
- Serenade en la (in A) (1925)
- Concerto for Two Pianos (1935)
- Tango (1940)
Piese pentru orchestră[modificare | modificare sursă]
- Sinfonie Es-Dur (1905–1907)
- Faunul și păstorița (Faune et bergère), suită pentru voce și orchestră, op. 2
- Cântecul privighetoarei (Le chant du rossignol), poem simfonic (1917)
- Symphonies d’instruments à vent pentru 23 instrumente de suflat (1920/1945–1947)
- Octetul (1922–1923)
- Concerto – pentru pian și instrumente de suflat (1923–1924)
- Concerto en ré pentru vioară și orchestră (1931)
- Konzert in Es für Kammerorchester „Dumbarton Oaks“ (1937/38)
- Simfonia a II-a (1939/40)
- Patru impresii norvegiene (1942)
- Zirkuspolka (1942/44)
- Simfonie în trei părți (1942–1945)
- Scherzo à la Russe (1944)
- Ebony Concerto (1946)
- Concert pentru orchestră de coarde (1947)
- Fanfare for a new Theatre (1964)
Igor Stravinsky: Orpheus (1948)
Stravinsky - Petrushka
Stravinsky - Ballet "L'Oiseau de feu" - Diana Vishneva
Hero Lupescu (n. 17 iunie 1927, Roman - d. 4 octombrie 2007, București) a fost un regizor de operă român.
FAMILIA
S-a născut în orașul Roman într-o familie evreiască. Tatăl său, Avram Wolfsohn, a fost un cunoscut cantor la Sinagoga Mare din București.
STUDII
Hero Lupescu a terminat cursurile Facultății de Regie din cadrul Institutului de Artă Teatrală „Anatoli Lunacearski” din Moscova (1951-1954). A susținut examenul de diplomă la Opera Română din Timișoara, cu spectacolul Evgheni Oneghin de Ceaikovski (1954).
CARIERA
A lucrat timp de 34 de ani la Opera Română din București și a realizat, de-a lungul carierei, numeroase spectacole. A debutat pe scena Operei Române din București în 1955, cu spectacolul "Boema", de Puccini, interpreți Valentina Crețoiu, Dinu Bădescu, Șerban Tassian etc. Ultima sa premieră la aceeași operă bucureșteană a fost tot "Boema", în 1993, însă a regizat spectacole și pe alte scene, inclusiv în străinătate - Opera din Sarajevo, din Ruse sau cea din Ankara. Pentru prima scenă lirică a țării a montat următoarele opere:
- "Tosca" de Puccini (1956)
- "Faust" de Gounod (1958)
- "Evgheni Oneghin" de Ceaikovski (1958)
- "Cavalleria rusticana" de Mascagni (1960)
- "Boris Godunov" de Musorgski (1961)
- "Logodnă la mânăstire" de Prokofiev (1963)
- "Motanul încălțat" de C. Trăilescu (1964)
- "Cosi fan tutte" de Mozart (1965)
- "Don Giovanni" de Mozart (1966)
- "Gianni Schicchi" de Puccini (1967)
- "Povestirile lui Hoffmann" de Offenbach (1968)
- "Mireasa vândută" de Smetana (1970)
- "Cneazul Igor" de Borodin (1971)
- "Albert Herring" de Britten (1973)
- "Bălcescu" de C. Trăilescu (1974)
- "Dreptul la dragoste" de T. Bratu (1975)
- "Luna" de Orff (1975)
- "Andrea Chénier" de Giordano (1976)
- "Bastien și Bastienne" de Mozart (1976)
- "Dragoste și jertfă" de C. Trăilescu (1977)
- "Conu Leonida față cu reacțiunea" de Matei Socor (1978)
- "Evgheni Oneghin" de Ceaikovski (1981)
- "Nunta lui Figaro" de Mozart (1984)
- "Povestirile lui Hoffmann" de Offenbach (1986)
- "Nabucco" de Verdi (1987)
- "Samson și Dalila" de Saint-Saëns(1992)
- "Ora spaniolă" de Ravel.
Printre cele mai cunoscute montări a rămas și Traviata "în blugi" la Teatrul Liric din Craiova. A montat spectacole la toate teatrele de operă din țară, fiind, de exemplu autorul spectacolului inaugural al Operei Române din Iași, "Tosca" (1956).
A fost un regizor cu o viziune modernă asupra spectacolului de operă, uneori chiar avangardistă, înfruntând riscul de a fi criticat sau controversat.
A fost profesor la clasa de operă a Conservatorului bucureștean, printre studenții săi numărându-se mulți dintre maeștrii de ieri și de azi ai scenei lirice bucureștene sau soliști de prestigiu ai teatrelor de operă din țară sau din străinătate.
A regizat grandioase spectacole în aer liber, fie în țară, la ocazii festive, fie în străinătate, la deschiderea unor competiții sportive internaționale majore (Maroc, Spania), ca de exemplu: spectacolul de deschidere a Campionatului Mondial de Fotbal din Spania, în 1982, apoi spectacolul de deschiere al Jocurilor Mediteraneene (1983, Casablanca, Maroc), al Jocurilor Pan-africane (1985, Rabat, Maroc) și un spectacol festiv pe stadion în cinstea Regelui Hassan II al Marocului, în 1989.
DISTINCȚII
- În 1983 regele Hassan al II-lea al Marocului i-a conferit distincția "Legiunea de Onoare".
- În 1984 Președintele Comitetului Internațional Olimpic, Juan Antonio Samaranch, i-a acordat Premiul Olimpic "Colanul de Argint", "pentru aportul artei în spectacolele sportive". [1]
- În 2001 a fost decorat cu Ordinul Național "Serviciul credincios" în grad de Cavaler.
Hero Lupescu a fost un regizor cu o viziune moderna asupra teatrului liric, potrivit ONB, si a montat unele spectacole controversate sau criticate, printre care "Traviata in blugi", pus in scena in anii '70 la Craiova.
Este laureat al unor premii importante, printre care Premiul criticii muzicale "Mihail Jora". in 1989, regele Hassan al Marocului i-a conferit Legiunea de Onoare. Regizarea spectacolului de deschidere a celei de-a XXV-a editii a Jocurilor Olimpice din Spania, in 1922, i-a adus Premiul Olimpic "Colanul de Argint".
DECESUL
Hero Lupescu a murit în ziua de 4 octombrie 2007, la Spitalul Universitar din București, în urma unei congestii cerebrale. [2]
A beneficiat de gardă de onoare militară la catafalc. A fost înmormântat la cimitirul Filantropia din București. [3]
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu