3. /28 IUNIE 2022 - RELIGIE ORTODOXĂ

Aducerea moaștelor Sf Mc doctori fără de arginți Chir și Ioan

Acești sfinți pătimitori de chinuri, Chir și Ioan, au pătimit pentru Hristos în 31 de zile ale lunii ianuarie, pe vremea împărăției lui Dioclețian, în cetatea care se numea Canopos, care era departe de Alexandria ca la 12 stadii.

prev

next

Acești sfinți pătimitori de chinuri, Chir și Ioan, au pătimit pentru Hristos în 31 de zile ale lunii ianuarie, pe vremea împărăției lui Dioclețian, în cetatea care se numea Canopos, care era departe de Alexandria ca la 12 stadii. După mucenicescul lor sfârșit, creștinii luând în taină sfintele lor trupuri, le-au îngropat cu cinste. Iar după trecerea a mulți ani, tămăduitoarele lor moaște au fost aflate într-acea vreme când creștinii întărindu-se mai mult decât elinii cei închinători la idoli, au început pretutindeni a zidi biserici fără opreliște, iar mai ales în vremea împărăției marelui Teodosie, care a biruit pe tiranul Maxim al Apusului cu toate puterile sale, prin rugăciunile cuvioșilor părinți, care viețuiau în pustiile Egiptului și la care împăratul Teodosie a trimis într-adins, având trebuință de rugăciunile lor spre ajutor. Intre acești părinți cu cuviință este a pomeni pe unul, cu numele Senufie, slăvit întru minuni, care petrecea în Schit și pentru care împăratul a scris patriarhului Teofil al Alexandriei să-l trimită în Constantinopol la dânsul, ca prin binecuvântarea și cu rugăciunile lui să se înarmeze împotriva vrăjmașilor.

Deci Teofil, voind să împlinească porunca împăratului, s-a dus el însuși în Schit la Cuviosul părinte Senufie, ca să-l roage să meargă la Constantinopol la împăratul Teodosie; dar acela nicidecum nu a voit să iasă din chilia sa. Iar după multă rugăminte și îndemnare a patriarhului, cuviosul supărându-se, și-a luat rasa și toiagul, pe care ridicându-le în sus spre răsărit și înălțându-și ochii spre cer, a grăit: „Doamne, Dumnezeul puterilor, mă rog Ție cu smerenie, dă rasei și toiagului acestuia acea putere pe care mi-ai fi dat-o mie cu a ta milostivire, de aș fi mers acolo”.

Astfel rugându-se, a dat rasa și toiagul patriarhului, zicându-i: „Acestea să le trimiți împăratului în locul meu și să-i scrii ca în timp de război să pună rasa pe dânsul, iar toiagul să-l ia în mână și să meargă cu îndrăzneală înaintea oștilor lui împotriva vrăjmașilor și va vedea slava lui Dumnezeu”. Iar patriarhul a trimis acelea împăratului și i-a spus lui cuvintele cuviosului. Iar împăratul primindu-le cu credință și făcând după cuvântul cuviosului, a câștigat mare biruință asupra vrăjmașilor. Deci spre aducerea aminte a acelei biruințe și spre pomenirea Cuviosului Senufie, alexandrinii au făcut asemănarea împăratului, săpată și pusă pe un stâlp înalt, având rasa călugărească pe dânsul și toiagul ținându-l în mâini. Și în toți anii prăznuiau cu dănțuire ziua acelei biruințe, mulțumind lui Dumnezeu. De atunci mai ales au început a se zidi biserici lui Dumnezeu în Alexandria și în tot Egiptul, pentru că se înmulțise creștinătatea.

Și când Patriarhul Teofil a voit să zidească o biserică aleasă în Canopos în numele Sfinților Apostoli, în acea vreme s-au aflat moaștele Sfinților făcători de minuni Chir și Ioan. Aceasta a fost după sfârșitul lui Teodosie și pe timpul împărăției fiului său, Arcadie. Iar despre aducerea moaștelor Sfinților Mucenici Chir și Ioan se scrie în viața Sfântului Chirii, patriarhul Alexandriei, că aproape de Canopos, ca la două stadii, este un loc care se numește Manutin, care mai înainte era sat. Acolo era o capiște veche și locuință diavolească, fiind foarte înfricoșat locul acela, deoarece multe duhuri necurate petreceau acolo. Deci când patriarhul Teofil era încă între cei vii, dorea să curețe locul acela de diavoli și să-l facă loc sfânt, spre mărirea lui Dumnezeu, dar având multe împiedicări și apropiindu-i-se sfârșitul vieții, n-a putut să-și ducă gândul său la îndeplinire. Atunci Sfântul Chirii, moștenitorul scaunului lui Teofil, a început a se îngriji de aceasta și se ruga lui Dumnezeu cu dinadinsul să-i dea de sus ajutor și putere, pentru biruirea și izgonirea din locurile acelea a duhurilor necurate. Deci îngerul Domnului i s-a arătat în vedenie, poruncindu-i ca să aducă cinstitele moaște ale Sfinților Mucenici Chir și Ioan la locul ce se numește Manutin, că astfel va fugi de acolo diavoleasca putere.

Și făcând aceasta Sfântul Chirii, a adus în Manutin moaștele sfinților, zidind acolo o biserică în numele lor. Atunci îndată s-au gonit de acolo necuratele duhuri și s-a făcut în acel loc izvor de tămăduiri, ce izvorăsc din moaștele mucenicilor. Deci se cuvine să se pomenească oarecare minuni ale acestor sfinți, pe scurt.

În zilele prea sfințitului Evloghie, patriarhul Alexandriei, un fiu de-al lui Iulian, mai marele cetății, cu numele Amonie, avea împrejurul grumajilor săi oarecare vătămări dureroase care creșteau înăuntrul trupului. Acele vătămări care doctorii le numesc scrofule au crescut și s-au umflat din zi în zi, i-au îngreunat grumajii și îl îngrozeau cu moarte. Și chemând mulți doctori, nimic n-au aflat spre vindecare, din care pricină tatăl și fiul mâhnindu-se, i-au lăsat pe aceia și au alergat la Sfinții făcători de minuni Chir și Ioan, rugându-se cu lacrimi lângă cinstitele moaște, ca să dea tămăduire fiului său.

Atunci acela, arătându-se în vedenie, au poruncit tânărului, care se îngâmfa pentru slavă și bogății, să-și lepede mai întâi mândria sa și, în semn de smerenie, să măture gunoiul din casa lor; apoi să facă un plasture de ceapă amestecat cu pâine și să oblojească tot grumajul și gâtlejul. Și după ce a făcut aceasta, îndată i s-au închis vătămările, și Amonie a luat tămăduire, cu rugăciunile sfinților doctori fără de plată. Insă tot același Amonie, după câtăva vreme, uitând sfatuirile sfinților, s-a înălțat cu mândria și iarăși s-a îmbolnăvit de altă boală, care îi era pedeapsă pentru neascultarea lui. Prin boala aceea pântecele lui îi era foarte greu, din care pricină stomacul său nu putea să primească deloc nici mâncare, nici băutură; ci toate cele ce îi intrau pe gură, îndată i se întorceau înapoi.

Atunci iarăși a alergat cu lacrimi, rugându-se Sfinților răbdători de chinuri Chir și Ioan, doctorii săi cei încredințați. Iar aceia, arătându-i-se lui în vis, mai întâi l-au ocărât pentru mândria lui, apoi i-au poruncit să-și lepede hainele cele de mult preț și să se îmbrace într-o haină de păr și, luând vasele cele de apă, să aducă apă rece la frații cei neputincioși și săraci, pentru adăparea lor. Iar după ce Amonie a făcut aceasta fără lenevire, sfinții iarăși i s-au arătat și i-au poruncit, ca, luând untdelemn din candelele lor, asemenea și ceară din lumânările aprinse lângă raclele lor, să facă un plasture și să-l lipească de pântecele său. Aceasta făcând Amonie, s-a făcut sănătos.

Un alexandrin, anume Teodor, fiind multă vreme orb de amândoi ochii, a fost dus la Manutin, în biserica unde erau moaștele sfinților răbdători de chinuri și acolo se ruga cu osârdie pentru luminarea ochilor săi. Deci sfinții i s-au arătat în vedenie și i-au poruncit să meargă și să se spele la izvorul care era aproape de biserica lor. Iar el ducându-se, s-a spălat, și când și-a șters fața cu băsmăluța îndată a văzut în băsmăluță albețile care căzuseră din ochii lui ca niște solzi. Deci s-a întors de la biserică cu bucurie, arătând la toți orbiciunea sa cea căzută în băsmăluță.

Un alt bărbat, anume Calos, plăcut lui Dumnezeu după nume și după viață, din întâmplare căzând de pe o scară, și-a sfărâmat fluierul piciorului în multe bucăți, și-l durea foarte tare. Și chemând mulți doctori și neputând dobândi nici un ajutor de la ei, a alergat cu credință mare la acești doctori fără de arginți, Chir și Ioan, și ungân- du-i piciorul cu untdelemn din candele lor, s-a tămăduit în același ceas.

Un om, anume Isidor de la Maiuma, avea durere înăuntru, la rărunchii săi, care, putrezind, s-au prefăcut în sânge și în flegmă, astfel că scuipa cu sânge. Și neputând omul acela să se tămăduiască cu nici un fel de doctorii, a alergat la moaștele cele tămăduitoare ale sfinților răbdători de patimi și aceia i s-au arătat, nu în vedeniei ci la arătare și i-au dat lui să mănânce o bucată de chitrin. Iar acela, primind acea bucată din mâinile lor, nu știa de la cine o primește deoarece socotea, că aceia sunt din poporul ce venise să dea închi­năciune sfintelor moaște ale mucenicilor. Și după ce a mâncat ceea ce i se dăduse, îndată s-a tulburat stomacul lui și a vărsat un vierme mare, care rodea ficații lui, iar sfinții fără de arginți s-au făcut nevăzuți. Iar el făcându-se sănătos în acel ceas, a dat mulțumire lui Dumnezeu și plăcuților Lui.

Un om, anume Mina, mai marele cetății Filoponiei, fiind cuprins de o boală cumplită cu friguri, i s-a adaos pe lângă aceasta și împietrirea stomacului, căci i s-a încuiat stomacul. Și câte leacuri îi dădeau pe gură doctorii, toate rămâneau fără de folos, și încă mai rău i se umfla pântecele, neputând să iasă afară. Și a pătimit bărbatul acela așa două săptămâni, suferind acea cumplită durere, încât se deznădăjduise din partea doctorilor, dar aducându-și aminte de Sfinții doctori fără de arginți Chir și Ioan, a poruncit să-l ducă cu patul în Manutin la tămăduitoarele lor moaște. Acolo, rugându-se el cu lacrimi și adormind puțin, i s-au arătat sfinții și i-au dat să mănânce o smochină. Și deșteptându-se din somn a găsit smochina pe pat lângă el și, luând-o, a mâncat-o și îndată i s-a dezlegat stomacul și s-a făcut sănătos.

Un alt Mina, care era ca acel vechi Asail, ușor și grabnic cu picioareleca o căprioară de cele din țarină, s-a îmbolnăvit după aceea foarte tare de picioare, încât nici nu putea păși; și a zăcut multă vreme în pat, umflându-se foarte picioarele lui. Deci a poruncit să-l ducă cu patul la Sfinții făcători de minuni Chir și Ioan. Și după ce și-a uns picioarele cu untdelemn de la candelele care ardeau la cinstitele lor moaște, îndată s-a sculat sănătos și umbla bine cu picioarele cele tămăduite, mulțumind lui Dumnezeu și sfinților Lui.

O femeie cu numele Teodora, bând apă, din întâmplare a băut o broscuță mică, însă nu știa ce a băut și acea broscuță a crescut în pântecele ei. Deci la început, cât a fost mică acea broască, îi făcea puțină durere înăuntru, iar după ce a crescut mare, s-a mărit și durerea, încât femeia aceea nu avea odihnă nici ziua, nici noaptea de acea cumplită durere. Deci se văita cu amar și se tăvălea pe pământ, și nimeni nu putea să-i ajute ei, nici să cunoască care îi este boala. Și mulți socoteau că ea este muncită de diavol; deci au adus-o la acești Sfinți tămăduitori Chir și Ioan, care, arătându-i-se noaptea, i-au poruncit, ca, mai înainte de primirea mâncării, să bea apă multă. Și după ce femeia a făcut aceasta, stomacul ei îndată s-a tulburat și a vărsat o broască mare și astfel s-a făcut sănătoasă. Deci toți cei care au văzut aceasta, minunându-se, au slăvit pe Dumnezeu și pe plăcuții Lui.

După acea femeie Teodora, a alergat un bărbat oarecare, anume Teodor, la sfinții doctori fără plată, având înăuntru otravă dată de niște oameni răi. Acela, bolind foarte tare, nu putea să câștige ajutor de la doctori. Deci rugându-se el cu lacrimi pentru sănătatea sa, sfinții i s-au arătat în vedenie, poruncindu-i să mănânce o jivină, care pe grecește se numește scolopendra. Și deșteptându-se el din vedenie, s-a întărit cu semnul Sfintei Cruci, pentru că socotea că este o nălucire drăcească și iarăși se ruga către sfinți, cerând sănătate. Iar în altă noapte, sfinții i s-au arătat iarăși, poruncindu-i același lucru. Dar el nu credea, fiindcă acea jivină este plină de otravă, iar nu de tămăduire. Și i s-a făcut lui și a treia oară aceeași arătare; dar nici așa n-a ascultat, părându-i-se că aceea este o nălucire a vrăjmașului. Dar într-a patra noapte, sfinții i s-au arătat, nu în vis, ci la arătare, fiindu-le milă de boala cea grea a lui, și i-au zis: „Pentru ce nu crezi cuvintele noastre? Deci dimineață, sculându-te, mergi la izvorul nostru și ceea ce vei găsi acolo de mâncare să mănânci, că aceea îți va fi doctorie lucrătoare”.

Atunci Teodor, crezând că acea vedenie este adevărată, făcându-se ziuă, a mers la izvor și acolo a găsit un castravecior mic ce era pe jos, pe care luându-l, a început a-l mânca cu plăcere. Dar când voia să bage în gură rămășița castravetelui, a văzut într-însul cea din urmă bucățică a jivinei, care se numește scolopendra; căci acum o mâncase pe toată cu castravetele acela. Deci, temându-se foarte, a aruncat la pământ acea rămășiță, iar el a început a vărsa. Și a vărsat cu castravetele și cu jivina aceea, pe toată otrava care a fost mai înainte într-însul. Astfel s-a făcut sănătos desăvârșit și întorcându-se la biserică, s-a închinat cu mulțumire cinstitelor moaște ale tămădui­torilor săi.

O femeie, anume Maria, a venit din Babilonul Egiptului în Manutin, la sfinții făcători de minuni, având cu sine un fiu de opt ani. Prin lucrarea diavolească, aceluia i se trăsese limba din gură și atârna afară ca de o palmă de lungă, iar mărimea ei nu era după măsura limbii omenești și vederea ei era străină, fiind groasă, neagră, puturoasă și grețoasă la toți cei ce priveau spre dânsa; și curgeau neîncetat spume negre din ea. Acel copil căzând din întâmplare la pământ lângă mormântul sfinților, s-a lovit cu limba de o marmură ce se afla acolo și îndată limba slobozindu-se de batjocura aceea drăcească, s-a tras la locul ei, în obișnuita măsură de creștere, și copilul s-a făcut sănătos.

Un bărbat din Egipt, anume Evghenie, fiind bolnav de idropică, a fost adus la sfinți bolnav cu tot trupul, având pântecele foarte umflat. Aceluia arătându-i-se sfinții în vedenie, s-au atins cu mâinile de pântecele lui și i-au zis: „Evghenie, scoală-te și întoarce-te sănătos la casa ta!”. Iar Evghenie, deșteptându-se, îndată s-a slobozit de toată greutatea de idropică, ieșind el cu umblările firești, și din acel ceas a dobândit sănătate desăvârșită.

Pomenind aceste puține minuni, din cele multe ale Sfinților fără de arginți Chir și Ioan, slăvim pe Hristos Dumnezeu, Cel ce le-a dat un dar ca acesta slăvit, împreună cu Tatăl și cu Sfântul Duh în veci. Amin.