4. /21 IUNIE 2022 - POEZIE

Poetul Horia Furtună (“Balada lunii”, “Făt-Frumos”, “Păcală”)

Biografie Horia Furtună
Născut la Focşani, la 21 iunie 1886, fiul medicului veterinar Ioan Stephănescu Furtună şi al Plautinei Speranţa Vasiliu, originară din Lipova. Urmează liceul în Bucureşti, la \"Matei Basarab\", absolvit în 1906. Studii juridice la Paris: \"bachelier en droit\" (1908), licenţiat în drept(1909). Mare prieten, din această perioadă, cu Ion Pillat, amândoi admiratori ai lui Alexandru Macedonski, \"descoperit\" şi editat în colecţia \"Cărţile albe\". \"Florile sacre\" apar în 1912 cu o scrisoare de mulţumire către cei doi tineri poeţi. Doctor în drept (Paris, iunie 1915). Întors în ţară, se înscrie în Baroul de Ilfov. Mobilizat în 1916, cade prizonier (24 noiembrie). Lungă perioadă de captivitate în Germania, la Stralsund. Eliberat în 1918, face carieră literară şi mai ales politică, în special după 1920. Redactor al revistelor \"Flacăra\" şi \"Democraţia\", în 1916, activitate continuată şi după război. Deputat, prefect, director teatral, conferenţiar la radio (1939-1947). Autor de \"feerii\" dramatice (Făt-Frumos, Păcală). Traducător de numeroase texte şi de librete de operă. Pensionat în 1948. Moare la 8 martie 1952. 

OPERE (poezii):
Balada lunii, Poezii, Antologie şi introducere de Dumitru Micu, Cuvânt final de Eugeniu Sperantia, Buc., E.P.L., 1967.

COLABORĂRI:
Flacăra (1915-1916, 1921-1922, 1922-1923); Noi pagini literare (1915); Luceafărul (1920); Cugetul românesc (1922-1923); Cele trei Crişuri (1923); Adevărul literar şi artistic (1925); Universul literar (1945); Viaţa literară, Gândirea, Revista Fundaţiilor, Caiet de poezie (1946-1947).

Referinţe (despre poezie):
Al. Macedonski, Printre constelaţii şi pleiade, în Rampa, I, 277, 22 sept. 1912; Despre Horia Furtună, în Flacăra, V, 26, 1915-1916; Ion Pillat şi Perpessicius, Antologia poeţilor de azi, Buc., 1925, vol. I, p.225-234; Eugeniu Sperantia, Horia Furtună, în Orizont, XVI, 8 august 1965; Dumitru Micu, Balada lunii, în Gazeta literară, XII, 33, 12 august 1965; Al. Macedonski, Opere, ed. Adrian Marino, Buc., E.P.L., 1966, vol. II, p. 349-352.

Focul

Arde focul!
S-a aprins în casa lumii, noaptea, coşul, arde coşu!
Bubuie şi duduie în vatra neagră, focul roşu
Noaptea nu-şi găseşte locul;
Ceru-i plin de praf haotic, scăpărări de nicovală,
Limbi albastre de stindarde,
Arde focu-n feerie nesfârşită, focul arde,
Ies scânteile în fluvii, în vârtejuri, în năvală,
Mute,
Sute,
Miliarde.

Dar deodată
Dumnezeu opreşte vremea şi-mprieteneşte-n cer stihia,
Noi păstrăm aceleaşi inimi ce măsoară veşnicia,
Şi - privelişte ciudată -
Focul ce zvâcnea năprasnic şi-a încremenit revolta,
Noaptea-i limpede şi clară,
Şi trecând sub scânteierea răspândită şi bizară,
Noi privim cu ochi de-o clipă înstelata boltă, bolta
Lină,
Plină,
Seculară!

Scara muzicală

Do, re, mi, fa, sol, la, si, do!
Un cor de glasuri argintii
Cânta voios, pe vremi, într-o
Grădină mică de copii.

Eu ascultam - copil şi eu - 
Cum cântecele de la şcoală
Suiau şi coborau mereu
Pe-aceeaşi scară muzicală.

Blajinul soare se uita
Spre lumea noastră de pitici
Şi, mulţumit, se răzima
De case albe, case mici.

În vremile lui Anton Pann,
În faţa vechilor chilii,
Sub oţetar sau sub platan,
Se adunară alţi copii.

Un dascăl blând şi părintesc
Aceeaşi scară-i învăţa,
Cu glasul lui bisericesc:
Pa, vu, ga, di, che, zo, ni, pa!

Pa, vu, ga, di... şi răsunau
În aer coruri îngerşti,
Şi copilaşii-ntinereau
Bătrânul nostru Bucureşti.

Dar viaţa mea, ca viaţa lor,
A luminat, şi-apoi, alene,
S-a risipit, s-a stins uşor
Pe străzile bucureştene.

Puterea care mă-nălţa
Fugi din mine. Încotro?
Pa, vu, ga, di, che, zo, ni, pa!
Do, si, la, sol, fa, mi, re, do!

Balada iubirii

Zeiţă neagră, Noapte fără formă,
Întinzi pe cer un joc de şah albastru
Şi ţintuieşti în praf miliardar
Pionii sclipitori ai înserării...
Ce mână va schimba a lumii soartă
Rupând păienjenişul de lumină
Ce leagă, numai din privire, sorii?
Ce mână va juca în astă seară?
Cu depărtată ironie, Steaua
Polară parcă spune: vă lipseşte,
Lipseşte jucătorului Regina.