4. /26 IUNIE 2022 - POEZIE

Dumitru Matcovski

Biografie

Dumitru Matcovschi (n. 20 octombrie 1939, satul Vadul-Raşcov, judeţul Soroca; d. 26 iunie 2013, Chișinău) este un poet din Republica Moldova, care a fost ales ca membru titular al Academiei de Ştiinţe a Moldovei, a fost unul din pilonii mișcării de renaștere națională la începutul anilor 1990.

S-a născut în comuna Vadu-Raşcov, jud. Soroca, în familia plugarilor Leonte şi Eudochia.

După studiile primare şi secundare, în 1956 devine student la Institutul Pedagogic"Ion Creangă" din Chişinău, facultatea "Istorie şi Filologie". Ultimul an de studii (1960-1961) îl are la Universitatea de Stat din Chişinău din cauza fuzionării acestor două instituţii universitare. În anii 1966-1970 a fost redactor-şef adjunct la saptămînalul "Cultura". 

Debutul editorial se produce în 1963 prin placheta de versuri "Maci în rouă". În 1969 apare volumul de versuri "Descîntece de alb şi negru", care imediat după apariţie este interzis de cenzura sovietică, considerat subversiv. Cartea, în varianta iniţială, aşa şi nu a mai văzut lumina tiparului. Urmează o rodnică perioadă de activitate literară. Opera lui Dumitru Matcovschi o demonstrează plenar. 

Un moment tragic era cat pe ce sa-i curme viaţa la 17 mai 1989, fiind strivit de un autobuz. Se presupune că accidentul fusese unul organizat, avînd în vedere tumultul de evenimente de deşteptare naţională din perioada dispariţiei Republicii Sovietice Socialiste Moldoveneşti şi proclamării independenţei de Uniunea Sovietică. Urmează o lungă perioadă de recuperare fizică şi morală, la Chişinău, Moscova şi Bucureşti. Suportă peste douăzeci de intervenţii chirurgicale. Condiţia fizică şi vigoarea bărbătească de înainte îi este redusă de paralizie. Suferinţa nedreaptă însă i-a călit şi mai mult conştiinţa. 

În anii de avînt ai mișcării de eliberare națională (1987-1989) s-a manifestat ca publicist redutabil. Tot atunci a revigorat revista "Nistru", în 1988 schimbîndu-i denumirea în "Basarabia" și fiind redactorul-șef al acestei publicații pînă în 1997.

Este recunoscut pe plan internaţional de critica literară drept unul din marii poeţi ai Republicii Moldova.

De-a lungul anilor a editat peste 50 volume: poezii: Melodica, Grîul, Axa, Patria, Poetul şi balada, Tu, dragostea mea, Veşnica toamnă, proză: Duda, Bătuta, Toamna porumbeilor albi, Focul din vatră, dramaturgie, inclusiv în limbile rusă şi lituaniană, piese de teatru: Preşedintele, Piesă pentru un teatru provincial, Pomul vieţi, Ion Vodă cel Viteaz, Sperietoare, Tata.

În 1993 are loc premiera filmului televizat de lung metraj "Troiţa". În acelaşi an are loc premiera spectacolului "Destinul", după piesa "Ioan Vodă cel Viteaz" de D. Matcovschi, la Teatrul Naţional "M. Eminescu" din Chişinău.

Un compartiment bogat al poeziei matcovschiene îl constituie lirica de dragoste. Sinceritatea sentimentului, simplitatea monologului autoricesc, sonoritatea imaginilor, puritatea și valoarea etică a mesajului comunicat de scriitor asigură textelor lui o originalitate excepțională, care n-a putut să nu se bucure de atenția compozitorilor. Multe din poeziile sale au fost puse pe note şi au devenit şlagăre de la chiar prima audiţie, de compozitori ca regretaţii Ion Aldea-Teodorovici şi Petre Teodorovici precum şi de Eugen Doga, Mihai Dolgan, Mircea Oţel, Constantin Rusnac. La ora actuală numai Grigore Vieru poate concura cu el în privința contribuției la dezvoltarea cîntecului de estradă est-prutean.

Liceul din comuna Vadul-Raşcov, de la 1 septembrie 2003, poarta numele poetului Dumitru Matcovschi.

Moartea

În mai 1989, poetul a fost implicat într-un grav accident rutier, în urma căreia a fost supus unei serii de operații la creier și a rămas în comă 5 sau 6 luni. Incidentul, care se presupune că a fost organizat, a generat interes național, iar chirurgul care a condus operația declara atunci că supraviețuirea maestrului este o minune. În iunie 2013, poetul a fost supus unei intervenții chirurgicale repetate, după ce a fost internat cu diagnosticul proces expansivtumor cerebral de etiologie post-traumatică, ca urmare a acumulării de sânge.

A murit la data de 26 iunie 2013, în jurul orei 23:00. A fost înmormântat cu onoruri militare în satul său de baștină pe 29 iunie. Corpul neînsuflețit a fost transportat la Academia de Științe, după care a fost transportat în Vadul-Rașcov. Procesiunea a fost transmisă în direct de televizunea națională. La propunerea scriitorului Ion Hadârcă, ziua de 29 iunie 2013 a fost declarată zi de doliu.

Moartea poetului a fost urmată de numeroase declarații din partea oamenilor de artă, primelor persoane în stat, cât și din partea oamenilor politici. Primarul Chișinăului, Dorin Chirtoacă, a propus redenumirea unei străzi din capitală în memoria scriitorului.

În noiembrie 2013, Parlamentul Republicii Moldova a declarat anul 2014 „Anul Dumitru Matcovschi”. La un an de la moartea poetului, a fost anunțat că în Vadul Rașcov va fi instalat un monument în memoria acestuia.

Acolo

Acolo. Dar unde? Acolo.
In ploaie. In vant. In urgie.
In spulber. Acolo. In spulber.
In grea vesnicie.

Acolo. Dar unde? Acolo.
In noapte. Adanca. Adanca.
In haos. Acolo. In haos.
Pe varf de stanca.

Acolo. In mare. In urlet.
De fiara. Acolo. In mare.
In crancen vartej. In rasfrangeri.
De ape barbare.

Sa ardem. Acolo. Sa ardem.
Cum tortele ard. Cu credinta.
Aproape sa ardem. Aproape.
Spre biruinta.

Contrapunct

Viaţa cine-o duşmăneşte
Seamănă cu mărăcinul,
Care-n loc de roadă creşte
Pentru-o lume toată spinul.

Viaţa cine o iubeşte
Seamănă cu pomul care
Omului se dăruieşte –
Şi cu fruct, şi cu răcoare 

Dragostea poetului

Poetul a iubit si-a patimit.
Ca un copil poetul a iubit.
Femeie preafrumoasa a iubit.
Si-a patimit, si-n patimi a trait,
dar patimile nu l-au biruit
de-aceea ca poetul a iubit:
ca un poet, ca cel mai demn poet,
cu-o inima ce nu-ncapea in piept,
cu dor mistuitor, coborator
din spatii ametite greu de zbor,
din lumi ce nu exista pe pamant.
Poetul a iubit si a fost sfant.
Dar ea, iubita, oare l-a iubit?
Dar ea, iubita, oare-a patimit?
Dar ea, iubita, nu l-a inselat,
nu l-a mintit, femeie, cu-n oftat?
Ci ea, iubita, n-a fost umbra lui,
a Marelui, a Zburatorului:
ea n-a venit din haos, dar din rost,
ea nu a fost mai mult decat a fost,
ea a ravnit o casa si un pat
si-n casa ceea, tanar, un barbat
si nu un zeu, si nu un Demiurg,
barbat cu brate grele de amurg.
Poetul a iubit. Iubirea lui
a fost iubirea verde-a codrului,
a fost iubirea plaiului matern,
iubirea unui geniu etern
al graiului, ce sfant e pentru toti:
parinti, copii, nepoti si stranepoti;
a fost iubirea neamului intreg,
pe care astazi voi s-o inteleg
si-o inteleg, si nu-nteleg nimic:
pana la ea nu stiu sa ma ridic,
ci ea ramane totusi un mister,
sa arda cu Luceafarul din cer.
Tu, Veronica, nu mai plange, nu,
ca nu esti vinovata numai tu.
Si poate nu e nimeni vinovat:
Poetul a iubit cum i-a fost dat:
ca un poet Poetul a iubit
femeia ce din mit a rasarit.
Stai langa el, icoana scumpa fii,
cu dorul tau de casa si copii,
si nu te stinge, nu te ofili:
chiar daca vrei, tu nu mai poti muri,
pentru ca el, Poetul, te-a iubit.
El tot ce a iubit a-nvesnicit!