5. /12 IUNIE 2022 - POEZIE
| Irina Mavrodin | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născută | [1][2]  Oradea, România |
| Decedată | (82 de ani)[1][2] București, România |
| Cetățenie |  România |
| Ocupație | critic literar[*] |
| Activitate | |
| Premii | Ordinul național „Steaua României” () |
Modifică date / text  | |
Irina Mavrodin (n. ,[1][2] Oradea, România – d. ,[1][2] București, România[3][nefuncțională]) a fost o profesoară de literatură franceză (inițial la Universitatea din București, ulterior profesor consultant la Universitatea din Craiova), traducătoare română de limba franceză, poetă și eseistă. A tradus ciclul de romane În căutarea timpului pierdut a lui Marcel Proust, publicat de editura Univers. Este autoarea a numeroase volume de traduceri importante, poeme și eseuri.
BIOGRAFIE
Irina Mavrodin s-a născut la 12 iunie 1929. Părinții ei erau Anastase Mavrodin, profesor, și Maria (născută Popescu).
A urmat studii la Liceul „Unirea” din Focșani (1940-1950), întrerupte timp de doi ani. A devenit licențiată a Universității din București (Facultatea de Limbi Străine, secția limba franceză) în 1954. A obținut titlul de doctor, în domeniul literaturii franceze, cu teza Nathalie Sarraute et le Nouveau Roman (1971).
Irina Mavrodin a fost profesor la Facultatea de Limbi Străine a Universității din București, catedra de literatură franceză și asistenta lui Valentin Lipatti.[4]
SELECȚIE DIN VOLUMELE TRADUSE
- Albert Cohen, “Frumoasa Domnului", Editura EST, 2000
- Patrick Rambaud, "Batalia", Editura EST
- Jean Cocteau, "Scrisoarea câtre Americanii", Editura EST
- Paul-Louis Courier, "Pamfletul pamfleturilor", Editura EST
- Paul-Louis Courier, "Scrisori din Franța și Italia", Editura EST
- Doamna de Stael, Scrieri alese, Editura pentru literatură universală, București, 1967
- Flaubert, Bouvard și Pecuchet, Dicționar de idei primite de-a gata, Străbătând câmpii și țărmuri, Editura Univers, București, 1984;
- Proust - În căutarea timpului pierdut, Swann, Editura Univers, București, 1987;
- Proust - În căutarea timpului pierdut, La umbra fetelor în floare, Editura Univers, București, 1988;
- Proust - În căutarea timpului pierdut, Guermantes, Editura Univers, București, 1989;
- Proust - În căutarea timpului pierdut, Sodoma și Gomora, Editura Univers, București, 1995;
- Proust - În căutarea timpului pierdut, Prizoniera, Editura Univers, București,1998;
- Proust - În căutarea timpului pierdut, Plecarea Albertinei, Editura Univers, București,1999;
- Proust - În căutarea timpului pierdut, Timpul regăsit, Editura Univers, București,2000;
Romanele lui Albert Camus, alaturi de Modest Morariu, Mihaela Simion, publicate la editura RAO
- Andre Gide, Amintiri de la curtea cu juri, RAO
- Marcel Proust, Eseuri, RAO
- Stendhal, Roșu și negru, Editura Leda, Bucuresti, 2006
- Maurice Blanchot, Spațiul literar (Premiul Uniunii Scriitorilor), ediția a doua, Minerva, 2007
- Flaubert, Salammbo, Editura Leda, 2007
ALTE TRADUCERI
A mai tradus din: Doamna de Sévigné, Albert Camus, Élie Faure, André Gide, Francis Ponge, Henry de Montherlant, Aloysius Bertrand, Gérard Genette, Eugéne Delacroix, Paul Ricoeur, Mircea Eliade (a tradus Romanul adolescentului miop din româna în franceza), Gaston Bachelard, Emil Cioran, André Pieyre de Mandiargues, Patrick Rambaud, Paul-Louis Courier, Jean Cocteau.
ALTE VOLUME
- Proză fantastică franceză (vol. I-III), 1982, Editura Minerva, BPT, # 1109-1111 - editor
VERSURI
- Poeme, Cartea Românească, 1970;
- Reci limpezi cuvinte, Cartea Românească, 1971;
- Copac înflorit, Cartea Româneasca, 1978;
- Picătura de ploaie, Cartea Românească, 1987;
- Vocile, Cartea Românească, 1998, Premiul Uniunii Scriitorilor;
- Punere în abis, Poeți români contemporani", Eminescu, 2000.
ESEURI CRITICE
- Spațiul continuu, Univers, 1972;
- Romanul poetic, Univers, 1977;
- Poussin. Praxis și metoda, Meridiane, 1981;
- Modernii, precursori ai clasicilor, Dacia, 1981;
- Poietica și poetica, Univers, 1982; ed. 2, Scrisul Românesc, 1998;
- Stendhal Scriitura și cunoastere, Albatros, 1985;
- Punctul central, Eminescu, 1986;
- Mâna care scrie: Spre o poietică a hazardului, Editura EST, 2001, Premiul Uniunii Scriitorilor, Premiul Academiei Române;
- Uimire și poiesis, Scrisul Românesc, 1999;
- Cvadratura cercului, Eminescu, 2001.
FUNCȚII ȘI AFILIERI
- Director al colecției „Lettres roumaines“, editura Actes Sud, Franța (1991-2002).
- Președintă a Asociatiei „Prietenii lui Emil Cioran“.
PREMII ȘI DECORAȚII
- Pentru poeziile, pentru eseurile și pentru traducerile sale, a primit mai multe premii: Premiul Academiei Romane, Premiul Uniunii Scriitorilor (primit de mai multe ori)etc.
- Decorații: Ordinul „Chevalier des Arts et des Lettres“, conferit de Statul francez
- Doctor Honoris Causa al Universității din Suceava
- Ordinul național „Steaua României” în grad de Cavaler (1 decembrie 2000) „pentru realizări artistice remarcabile și pentru promovarea culturii, de Ziua Națională a României”[5]
destinul meu
într-un alfabet
mie necunoscut
este o câmpie verde
cu o casă albă în mijloc
un singur copac își scutură florile
peste mormântul mamei
ce vrea să spună
această îmbinare
de semne atât de simple și
misterioase
chiar lângă Cruce
a răsărit o Floarea Soarelui
în bezna care cuprinsese
tot universul
numai Ea
mai lumina
lumânările de ceară moale
care vor să se aprindă
de la lumina Ta
ajută-ne
să ardem în noapte
atâta
cât ne va fi fost dat
în mânăstirea Meteora
rugăciunea e întreruptă
de sunetulpicioarelor
goale în şlapi
Atlas Poetica #7, 2010
realitatea - așa de sărată
nu am altă șansă
decât să îi plutesc
pe mare încă o zi
(Ribbons, Vol 6 No 4, 2010, USA)
salutând cu două inimi
are o singură față
și iubește sincer
cu ambele pălării
| Doru Moțoc | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | 12 iunie 1939 Sibiu |
| Naționalitate | română |
| Activitatea literară | |
| Specie literară | dramatic, liric |
| Modifică date / text | |
Doru Moțoc (n. 12 iunie 1939, Sibiu)[1] este un scriitor român, dramaturg și poet.[2][3]
BIOGRAFIE
După ce a absolvit Facultatea de Litere din București, a lucrat ca animator și actor la Teatrul Popular din Râmnicu Vâlcea.
OPERE LITERARE
- Catedrala pierdută , Ed. Antim Ivireanul, 2012, a primit Premiul „Octavian Goga”[4]
Teatru
- La Colorado, aproape de stele (1976). Piesa a fost adaptată pentru televiziune în regia lui Cornel Todea, cu actorii Dan Nuțu, Jean Lorin Florescu, Mircea Anghelescu, Tamara Crețulescu, Adrian Georgescu, Elana Racinede, Vasile Nițulescu, Ovidiu Schumacher, Eusebiu Ștefănescu,[5] Aurel Rogalski, Zephi Alsec, Luchian Botez, Eugenia Bădulescu, Olga Bucătaru[6][7]
- Înainte de revărsatul zorilor, Editura Eminescu, (1977)
- Undeva o lumină, piesă în două părți, Editura Eminescu (1980)[8][9]
- Acolo[10][11]
- Capcana [12]
- Ape și stele[13]
- Provocare sau Zborul - ce fericire![14][15]
- Cam târziu, domnule Godot![16][17][18][19] Adaptarea radiofonica și regia artistica: Mihai Lungeanu, cu actorii Dan Puric, Radu Beligan, Ada Navrot, Dorin Andone, Orodel Olaru, Maria Varsami, Mircea Constantinescu, Costina Ciuciulica, Florin Anton.
- Foca albastră[20] - desemnată Piesa anului 2007 de către membrii Clubul Dramaturgilor Uniunii Scriitorilor.[21][22]
- "Dialog nocturn despre o piesă nescrisă (spectacol lectură)[23]
| Nicolae Davidescu | |
 | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | [1] București, România |
| Decedat | (65 de ani)[1] București, România |
| Părinți | Nicolae Davidescu Ecaterina Teodor |
| Cetățenie | .svg){kind=small} România |
| Ocupație | poet romancier[*] critic literar[*] |
| Limbi | limba română |
| Activitatea literară | |
| Activ ca scriitor | 1906 - 1954 |
| Mișcare/curent literar | parnasianism |
| Subiecte | toamnele târzii, resemnare, plictisul duminiciolr provinciale |
| Specie literară | poezie, elegie, roman, antologii |
| Modifică date / text | |
Nicolae Davidescu (n. 24 octombrie 1888, București – d. 12 iunie 1954, București) a fost poet, prozator și critic literar legat de mișcarea simbolistă.
BIOGRAFIE
Nicolae Davidescu s-a născut la 1 noiembrie 1886, București. Tatăl său, Nicolae Davidescu, era inginer constructor, iar mama, Ecaterina (născută Teodor) era casnică, ocupându-se cu creșterea celor patru copii a ei. Primele clase scriitorul le face la Gimnaziul „Tache Protopopescu" din Slatina. Ulterior este transferat la Institutul „Clinciu și Popa" din București.
Aici îl va întâlni pe Al. T. Stamatiad, care îl va integra în cenaclul lui Al. Macedonski și în cercul lui Ovid Densusianu. Stamatiad îl ajută să debuteze în anul 1906, în ziarul Prezentul. După un an poetul va publica versuri, note și traduceri în Vieața nouă.
ACTIVITATE
Poezia
A debutat la revista Viața nouă cu poezii de factură elegiacă, amintind de Jules Laforgue, George Bacovia și Demostene Botez:
- 1910 - La fântâna Castaliei: poezii parnasiene cizelate ireproșabil , dar preferința pentru morbid și macabru nu este decât o poză, cum însuși autorul mărturisește.
- 1916 - Inscripții: imaginea unui suflet scindat între "vârtejuri albastre de vise" și resemnare; teme frecvente: toamnele tragice, plictisul duminicilor provinciale.
Ulterior, versul său devine mai rece, mai livresc, în stilul cerebral și cultivat al parnasianismului. Un exemplu îl constituie poemul amplu Cântecul omului (1927 - 1945). Acesta este compus din șase părți, cuprinzând momente din istoria omenirii: Iudeia, Helada, Roma, Evul Mediu, Țara Românească, Renașterea. Modelul este Legenda secolelor a lui Victor Hugo, dar lui Davidescu îi lipsește simțul grandiosului.
Proza
Calitativ, proza lui Davidescu este inferioară poeziei. Lucrări:
- 1912: Zâna din fundul lacului (poveste);
- 1915: Sfinxul (volum de nuvele): proză fastidioasă, abuz de paranteze și comentarii;
- 1924: Conservator et C-ie (roman);
- 1928: Vioara mută.
Critica literară
.jpg)
Activitatea de critic literar este dedicată mai ales poeziei simboliste românești:
- 1921: Aspecte și direcții literare, vol. 1,
- 1924: Aspecte și direcții literare, vol. 2.
Autorul adună considerații eseistice asupra unor curente literare (clasicism, simbolism), și realizează medalioane despre Stéphane Mallarmé, Emile Verhaeren, Rémy de Gourmont, Ștefan Petică, George Bacovia etc.
Nicolae Davidescu a alcătuit antologia Din poezia noastră parnasiană (1943). De asemenea, a fost colaborator la revistele: Noua revistă română, Viața românească, Revista celorlalți,[2] Facla, Rampa[3], Insula[4], Simbolul[5], Orizonturi noi, Hiena,[6] Cuvântul liber.
POEZII:
Stranie ca o nalucă,
Să-i dau voie să se ducă,
Să se ducă, să se ducă...
N-ar fi vrut nimic să ceară,
Însă gându-i aprinsese
Nostalgii, ei nenţelese,
Nenţelese, nenţelese...
Faţa ei de albă ceară
Era-ntreagă o tăcere,
Spusă sieşi în durere,
În durere, în durere...
Am lăsat-o. Era vară
Şi-n adâncul ei cântase
Noaptea-n stive de mătase,
De mătase, de mătase...
Umbra ei prin noapte, clară,
A intrat apoi adâncă,
În fântâna de sub stâncă,
De sub stâncă, de sub stâncă...
O luptă-năbuşită de umbră şi lumină,
Şi seara care vine molatecă şi tristă
Dezvăluie-ndărătnic trecutul, şi persistă
Să scoată din parfumul de flori de tuberoză,
Fantome diafane şi reci ca o cloroză,
Dospită-n resemnarea bolnavului când ştie
Că aripile morţii pe fruntea lui adie.
Dar lunga agonie se stinge, iar regretul
În sufletu-mi pătrunde nostalgic, şi cu-ncetul
Durerea mă cuprinde, şi-n jurul meu se lasă
Un gol fără de margini, un gol care m-apasă,
Şi sunt atât de singur, şi totuşi lângă mine
Îmi pare c-o fantomă se-aşează, şi-n suspine
Îmi spune liniştita şi veşnica poveste
A umbrelor din lumea ce astăzi nu mai este,
În vreme ce pendula... cu ce monotonie,
Îşi deapănă rozaru-i de grea melancolie!
Şi seara tot mai tare continuă să-şi lase
Reţelele-i de umbră pe-a spleen-ului mătase
Din care-mi torc vieaţa – şi seara tot mai tare
Continuă s-adune senzaţii solitare
De Crist lipsit în lume de rost şi care-şi poartă,
În loc de cruce, numai iluzia-i deşartă.
Dar fără Magdalena, să-l ungă pe picioare
Cu mirt, şi-apoi să-l strângă la sânu-i, iubitoare,
Şi fără Sfântul Petru, să-l nege-n dimineaţa
În care-i se va pune în cumpănă vieaţa,
Iar ziua ce se-ncheie mai tristă ca iubirea
E tot atât de goală ca şi nemărginirea.
Dar noaptea ce coboară aduce după sine
Şi somnul – somnul, frate părerilor de bine
Că ies, prin ajutorul narcoticelor vise,
Din mine cum se iese pe porţile deschise,
Spre larg, mânat nainte de-ncrederea deplină
Că ziua următoare va fi ceva mai plină.
Cu stele, când amurgul se stinse chinuit
De strania năvală a nopţii şi când, plină,
Hipnotic luna-aprinse clorotica-i lumină.
Parfumuri arzătoare şi vechi mi-au amintit
De tine, şi din zarea de ceară-au năvălit,
Ca fumul unei jertfe profunde de iubire
La care-ntreg pământul ia parte cu uimire.
Ţinând să mă vrăjească deplin... – când ai venit
Cu ochii negri, turburi şi grei de infinit,
Cu sânii plini de friguri uşoare şi cu buze
Muiate în carminul dorinţelor confuze –
...Esenţele vieţii din aeru-ncălzit,
În părul tău de umbră fluidă au urzit,
Ca spuma unor fine şi galbene dantele,
O pânză de păianjen cu razele de stele.
Andrei Ion Deleanu (20 aprilie 1903, Constanţa - 12 iunie 1980, Bucureşti) este un traducător. Este fiul Lizei (născută Golicher) şi al lui Nathan Grunberg, comerciant. Urmează cursurile primare şi liceale în oraşul natal. Absolvent al Facultăţii de Drept din cadrul Universităţii din Bucureşti (1922-1926), lucrează ca avocat în Bucureşti, secretar particular, şef de serviciu la Primărie (1929-1934) şi funcţionar în industria turismului; ulterior este scriitor liber-profesionist.
Debutează în 1942 cu transpunerea cărţii lui I. Semionov Averile pământului şi, până să-şi semneze singur traducerile, este mult timp cotraducător. A tradus din Joseph Conrad, J.B. Priestley, William Faulkner, Thomas Mann. Devine membra în The Shakespeare Association of America din Washington D.C. şi în The International Shakespeare Association din Vancouver (1971).
Stăpânind subtilităţile limbii engleze şi ale limbii germane, după 1960 Deleanu transpune în limba română (împreună cu Eugen Barbu, deoarece nu i se permiteau semnarea şi publicarea traducerilor sub numele său), trilogia lui William Faulkner - Cătunul, Oraşul şi Casa cu coloane, precum şi romanul Doctor Faustusal lui Thomas Mann. Scurta deschidere politică şi culturală de la sfârşitul anilor '60 îi va permite să semneze singur traducerile a două volume de Joseph Conrad: Nostromo şi Victorie.
Spre sfârşitul vieţii, îi apare cartea Doamna brună din Sonete, conţinând traducerea a 28 de sonete shakespeariene, încununare a întregii sale activităţi şi operă de mare erudiţie. După cum mărturisea într-un interviu acordat lui Gabriel Gafiţa, metoda este una inovatoare şi presupune renunţarea „la orice efort de a recrea poeticul pentru a respecta textul cu toată bogăţia lui".
Traducerea este una filologică, literală, urmărind redarea exactă a sensurilor vizate de poetul englez şi neîngăduind nici o intruziune a personalităţii creatoare a celui care transpune textul shakespearian în altă limbă. Această nouă metodă este explicată de Deleanu în introducere, alături de câteva notaţii despre misiunea traducătorului, dificultăţile întâmpinate şi psihologia creaţiei.
Traducerea este însoţită de un bogat comentariu lexical, de confruntarea variantelor din limba română şi din alte limbi, de explicarea propriei opţiuni pentru un sens sau altul şi de restabilirea conotaţiilor unor cuvinte din engleza elizabetană, ceea ce face posibilă redarea ambiguităţii unei sintagme în limba română. Din această perspectivă, opera de traducător implică şi una de critic literar, care comentează geneza sonetelor, restabileşte ordinea intenţionată de scriitorul englez, precizează corespondenţele cu realitatea, considerând sonetele fragmente dintr-o „poveste" pe care o recompun. Demersul este unul multidisciplinar, pentru că domeniul lingvistic implică şi discutarea unor probleme de istorie şi sociologie.
Formula a avut un larg ecou în Germania şi Elveţia, unde metoda filologică a traducătorului român a fost adoptată în cadrul catedrelor de limba engleză de la trei universităţi. În acelaşi timp, la Tokio, articolul său, în care îşi explica metoda, este publicat în paginile renumitei reviste „Shakespeare Translation". Deleanu va începe transpunerea în româneşte a lui Ulysses de James Joyce, proiect pe care însă nu va apuca să-l ducă la bun sfârşit.
Traduceri
• I. Semionov, Averile pământului, Bucureşti, 1942;
• Carl Crow, China. 400.000.000 de clienţi, Bucureşti, 1943;
• Humphrey Cobb, Cărările gloriei, prefaţă de Eugen Barbu, Bucureşti, 1961 (în colaborare cu Eugen Barbu);
• Hans Marchwitza, Peter Kumiak şi urmaşii, prefaţă de Paul Langfelder, Bucureşti, 1962 (în colaborare cu Eugen Barbu);
• J.B. Priestley, Fundătura îngerilor, prefaţă de Matei Călinescu, Bucureşti, 1964 (în colaborare cu Eugen Barbu);
• William Faulkner, Nechemat în ţărână, prefaţă de Radu Lupan, Bucureşti, 1964 (în colaborare cu Eugen Barbu), Cătunul, prefaţă de Radu Lupan, Bucureşti, 1967 (în colaborare cu Eugen Barbu),Oraşul, Bucureşti, 1967 (în colaborare cu Eugen Barbu), Casa cu coloane, Bucureşti, 1968 (în colaborare cu Eugen Barbu);
• Thomas Mann, Doctor Faustus, prefaţă de Ion Ianoşi, Bucureşti, 1966 (în colaborare cu Eugen Barbu);
• Joseph Conrad, Nostromo, Bucureşti, 1969, Victorie, Bucureşti, 1972;
• M. Innes, Misterul manuscrisului, Bucureşti, 1973;
• Shakespeare, Doamna brună din Sonete, Cluj Napoca, 1978;
• Panait Istrati, Opere alese, VIII, postfaţă de Al. Oprea, Bucureşti, 1983 (în colaborare cu Eugen Barbu).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu