6. /13 IUNIE 2022 - POEZIE

MIRCEA CIOBANU

Mircea Ciobanu
Date personale
Născut	13 mai 1940[1]  București, România
Decedat	22 aprilie 1996 (55 de ani)[1]  București, România
Cetățenie	România
Ocupație	poet redactor[*] traducător eseist biograf[*]
Activitate
Limbi	limba română
Studii	Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași Universitatea din București
Modifică date / text

Mircea Ciobanu (n. 13 mai 1940,^[1] București, România – d. 22 aprilie 1996,^[1] București, România) a fost un poet, prozator, editor, traducător și eseist român.

Este cunoscut mai ales pentru cele două volume de interviuri cu Regele Mihai I al României (o carte mult reeditată de diverse edituri la începutul anilor '90, reunite mai târziu într-un singur volum de Editura Humanitas); cartea oferă cea mai completă imagine a gândirii politice și personale a Regelui, până azi.

Cuprins

• 1Biografie
• 2Scrieri
• 3Note
• 4Bibliografie

Biografie[modificare | modificare sursă]

Este fiul Mariei (n. Răportaru) și al lui Gheorghe Sandu, constructor. După absolvirea Liceului „Dimitrie Cantemir” din București, face studii de filologie slavă la Iași (1959), terminate la București, în 1964. Devine redactor la Agerpres (1965-1966), apoi la Editura pentru literatură (1967-1969), la Editura Eminescu și la Cartea Românească, încă de la înființarea acesteia, în 1970.

După 1989 este redactor-șef la Editura Eminescu, de aici trecând la o editură proprie, Vitruviu. În paralel, a fost purtătorul de cuvânt al Regelui Mihai I în România.^{[necesită citare]} A publicat în numeroase reviste poezii articole de critică literară și plastică. Traduce din literaturile rusă și greacă.

Debutează cu poezie în revista „Tribuna” (1959) și editorial cu volumul Imnuri pentru nesomnul cuvintelor, apărut în 1966, în care, așa cum a observat criticul literar Nicolae Manolescu, autorul este deja un poet format, nu un începător, precum cei mai mulți debutanți din colecția "Luceafărul" a Editurii pentru Literatură.

I s-a remarcat de la început cultura poetică, manifestată în exersările pe diverse modele de mare poezie, printre care și modelul greu de urmat al lui Ion Barbu, pe care și-l asuma ca tehnică și viziune, dar cu note clare de originalitate.

Poetul refuză înscrierea tipologică, neacceptând să se revendice de la un maestru, însă barbismul este detectabil în unele dintre poemele sale. Evoluția poeziei lui Ciobanu tinde spre o viziune eterogenă opusă apolinismului geometric al lui Ion Barbu, vizibilă mai ales în volumul Patimile (1968). Critica a intrat în acel moment într-o criză de interpretare, poezia lui Ciobanu fiind considerată drept o pură incantație muzicală, nemaiurmând un sens anume.

Scrieri[modificare | modificare sursă]

• Imnuri pentru nesomnul cuvintelor, E. P. L., București, 1966
• Patimile, Editura Tineretului, București, 1968
• Martorii, E. P. L., București, 1968
• Epistole I, E. P. L., București, 1968
• Cartea fiilor, Editura Cartea Românească, București, 1970, ediția a II-a la Editura Vitruviu, București, 1998
• Etica, Editura Albatros, București, 1971
• Armura lui Thomas si alte epistole, Editura Eminescu, București, 1971
• Martorii, ediția a II-a, complet revăzută, 1973
• Tăietorul de lemne, Editura Cartea Românească, București, 1974
• Cele ce sînt, Editura Eminescu, București, 1974
• Istorii, vol. I, Editura Eminescu, București, 1977, ediția a II-a, Editura Vitruviu, București, 1999
• Istorii, vol. II, Editura Cartea Românească, București, 1978, ediția a II-a, Editura Vitruviu, București, 1999
• Patimile, Editura Cartea Românească, București, 1979
• Istorii, vol. III, Editura Eminescu, București, 1981, ediția a II-a, Editura Vitruviu, București, 1999
• Versuri, Editura Eminescu, București, 1982
• Istorii, vol. IV, Editura Cartea Românească, București, 1983
• Vîntul Ahab, Editura Eminescu, București, 1984.
• Marele scrib, Albatros, colecția "Cele mai frumoase poezii", București, 1985
• Istorii, vol. V, Editura Eminescu, București, 1986
• Martorii. Epistole. Tăietorii de lemne, Editura Minerva, București, 1988
• Viața lumii, Editura Cartea Românească, București, 1989
• Nimic fără Dumnezeu. Convorbiri cu Mihai I al României, Humanitas, București, 1992 - vol. I
• Nimic fără Dumnezeu. Noi convorbiri cu Mihai I al României, Humanitas, București, 1993 - vol. II
• Tînărul bogat (vol. VI din Istorii), Editura Cartea Românească, București, 1993
• Poeme, Editura Princeps, Iași, 1994
• În fața neamului meu, Editura Princeps, Iași, 1995, ISBN 973-96865-2-4
• La capătul puterilor. Însemnări pe Cartea lui Iov, Editura Vitruviu, București, 1997
• Anul tăcerii, Editura Vitruviu, București, 1997
• Convorbiri cu Regele Mihai I al României, Humanitas, 2004, ediția a III-a, ISBN 978-973-50-2122-1 (reunește vol. I și vol. II)
• Convorbiri cu Mihai I al României, Humanitas, 2008, ediția a III-a, ISBN 978-973-50-2122-1 (reunește vol. I și vol. II)

Este prezent în:

• Streiflicht – Eine Auswahl zeitgenössischer rumänischer Lyrik (81 rumänische Autoren), - "Lumina piezișă", antologie bilingvă cuprinzând 81 de autori români în traducerea lui Christian W. Schenk, Dionysos Verlag 1994, ISBN 3980387119

Dezlegare

Ca să te-ntorci, părinte, ca să te schimbi, ce vrei?

Să-ţi pun pământ cu iarbă şi praf de drum pe frunte?

O, zgomotul acela din gropile cu lei

m-ajunge şi se face că nu mi se răspunde.

Ai vrea să fii, dar umbra de trup ţi se desparte;

ai vrea s-adormi, dar ziua e-ntreagă un amurg.

Tu sui şi cazi acelaşi, posomorât de moarte

în mâlul viu, şi-n mâluri cobor şi eu, şi urc.

Alături marea sună a sol arat, la fel

ca ieri şi-acum o vreme; dar ştiu că-n zori, pe faţă

paloare voi aduce, scăpat printr-un tunel

din Babel – şi, pe buze, un gust amar de ceaţă

Din volumul „Patimile”, 1968

Poemul dintr-o singură piatră

Da, nu mai vine, întârzie.

Cum totul se-amână,

astfel amână şi el să se-arate.

Nu vrea să piară; ştie ce-nseamnă s-alergi pân-la capăt.

Intră mai bine pe-o uşă de birt,

bea în tăcere, mănâncă, adoarme cu fruntea pe masă.

Peste măsură de trist a-nvăţat să întrebe: „Unde e casa

celei mai blânde femei?” Astfel întreabă şi-acum

şi adoarme vorbind

între sticla cu vin isprăvită

şi coşul cu pâine. Nu-l mai aştepţi.

Pentru el ai fi vrut să lucrezi

un poem dintr-o singură piatră,

densă şi tânără piatră.

Nu-l mai lucrezi – îl aşezi pe un raft sub căderea

sfintelor pulberi şi ieşi din odaie. Afară,

nori agresivi te întâmpină, nori ca stoluri de păsări

te-alungă-ntr-un birt.

Bei acolo şi tu, şi mănânci,

cumperi cu bani de-mprumut crizanteme lăţoase,

mari crizanteme lăţoase,

în timp ce adormi şi obloanele

cad uruind între tine

şi norii bătrâni de afară.

Din volumul „Versuri”, 1982

E timpul

Se cade-n aplecare să privesc

la ceasul setei faţa lui în cană,

dar cel ucis în apă nu se-arată

şi norii lasă-n urma lor vedenii.

Dig ars, prund orb – mi-ating cu mâna faţa

şi dau de unul care-a fost şi singur

s-a-ntors din valea unde spinii mor;

şi ca să plec îmi spun că la o fugă

de cal bătut e lacul scurs prin pietre

şi, trase-n gol, ecluzele păzind

amara brumă, umbra suprapusă.

N-am plâns de mult, e timpul, şi se-ntâmplă

un semn de sus c-ar trebui să plâng,

or, degetele duse pân-la pleoapă

se-ntorc uscate; şi-aş fi vrut să-l văd

privindu-mă din lacrimă – de-acolo

de unde-n vânt se tremură; de unde

răsfrântul cer răzbună, ia-napoi

şi nu mai dă, dar cere fum de jertfă.

Din volumul „Patimile”, 1968

Nicolae Tăutu

Invatatura

Invatatura e averea

Ce pururea o duci in gand

Si fara raza ei, puterea

E doar un colb purtat de vant.

Invatatura-I o comoara

Ce nimeni nu ti-o poate lua

Iti va spori podoaba rara,

Cu cat imparti mai mult din ea!

Capodopera lui Tăutu

Din Nicolae Tăutu, poetul-colonel care a publicat 22 de cărți cu de toate, n-au mai rămas decît farsele. Pentru ridicarea în grad, Tăutu scria poezii cu partidul și cu armata, fără a uita Securitatea. pentru bani, ticluia romane istorice, polițiste și de spionaj. Şi-a încercat norocul și în teatru, cu două piese căzute la datorie, iar la singurul film făcut după un scenariu al lui adormeau și soldații trimiși în misiuni culturale de sacrificiu prin cinematografele patriei. Dacă despre opera lui nu mai vorbesc decît militarii ieșiți la pensie, farsele lui Tăutu sînt povestite și azi. Pe cea mai tare dintre ele, capodopera lui, a produs-o în anii ’50. pune mîna pe telefon și-l sună pe administratorul cimitirului Ghencea Militar, dîndu-se drept ministrul Apărării. „Ce e debandada asta din cimitir? Cum să-și doarmă somnul de veci ofițerii superiori alături de plutonieri!? Să fie deshumați toți și înmormîntați după grad. raportează ce-ți trebuie pentru misiunea asta!“ „Treizeci de gropari, să trăiți!“ „Tu apucă-te de treabă, pînă rezolvăm!“ După cîteva zile, află ministrul că administratorul de la Ghencea se prezentase la raport. Aștepta instrucțiuni suplimentare pentru a începe operațiunea ordonată.