5. /16 IUNIE 2021 - POEZIE

ANATOL E. BACONSKI

Anatol Baconsky
Date personale
Născut	16 iunie 1925[1][3]  Cofa, România
Decedat	4 martie 1977 (51 de ani)[1][3]  București, România
Cetățenie	România
Ocupație	lingvist poet critic literar[*] traducător scriitor
Activitate
Partid politic	Partidul Comunist Român
Limbi	limba română
Studii	Universitatea Babeș-Bolyai
Specie literară	Proletcult[2]
Modifică date / text

Anatol Emilian Baconsky (n. 16 iunie 1925,^[1][3] Cofa, România – d. 4 martie 1977,^[1][3] București, România) a fost un eseist, poet, prozator, publicist, teoretician literar și traducător român de orientare modernistă, asociat și cu mișcarea suprarealistă din România. Este tatăl diplomatului, scriitorului și politicianului Teodor Baconschi. A publicat sub numele A. E. Baconsky.

FAMILIA

A fost fiul lui Eftimie Baconsky, preot ortodox basarabean, și al Liubei. Inițiala E. din numele său provine de la prenumele tatălui, Eftimie, după obicei rusesc. A fost fratele criticului și istoricului literar Leon Baconsky, respectiv tatăl lui Teodor Baconschi.

STUDIILE

A urmat liceul la Chișinău și la Râmnicu Vâlcea. Între 1946 și 1949 a frecventat cursurile Facultății de Drept a Universității din Cluj. A debutat cu versuri în revista pentru copii „Mugurel” din Drepcăuți (1943), cu eseu în „Tribuna nouă” din Cluj (1945), iar debutul editorial s-a produs în 1950 cu volumul Poezii. A fost redactor-șef al revistei „Almanah literar”, devenită ulterior „Steaua”, de la Cluj (1953-1959). Dacă în primii ani poezia sa este apropiată de poetica realismului socialist, la maturitate devine un poet neo-expresionist. La Congresul Scriitorilor din 1956 atacă principiile dogmatice ale proletcultismului. Traduce mult din lirica universală, din Salvatore Quasimodo, Carl Sandburg, Arthur Lundkvist și este autorul volumului Panorama poeziei universale contemporane, un compendiu al poeziei moderniste europene. A murit în cutremurul din 4 martie 1977.

OPERA (SELECTIV)[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

Volume de poezii

• Copiii din valea Arieșului, 1951
• Cântece de zi și noapte, 1954
• Două poeme, 1956
• Fluxul memoriei, 1957; volum retrospectiv, 1967
• Dincolo de iarnă, 1957
• Imn către zorii de zi, 1962
• Fiul risipitor, 1964
• Cadavre în vid, 1969
• Corabia lui Sebastian, 1978, volum postum

Proză

• Echinoxul nebunilor și alte povestiri antologie de povestiri, 1967
• Biserica neagră, roman, în Scrieri, vol. II, ediție postumă, 1990

Eseuri -- Publicistică

• Colocviu critic, 1957
• Meridiane. Pagini despre literatura universală contemporană, 1965, ed. a II-a, 1969
• Remember, vol. I-II, 1968
• Botticelli, Editura Meridiane, 1976
• Botiicelli ca ilustrator al lui Dante, 1978, Editura Meridiane.

Traduceri

• Poeți clasici coreeni, 1960
• Salvatore Quasimodo, Versuri, 1961; a doua ediție, 1968
• Jorge Semprún, Marea călătorie, 1962
• Artur Lundkvist, Versuri, 1963
• Poeți și poezie, 1963
• Mahabharata – Arderea zmeilor, 1964
• Carl Sandburg, Versuri, 1965
• Panorama poeziei universale contemporane, 1972

PREMII

• Premiul Uniunii Scriitorilor din România (1969; 1972)

POEZII: 

Amurg marin

Urmele trupului nostru se vad imprimate
pe plajele galbene — urme prelungi ca tipare
de zei anodini — si tarziu dupa ce-am parasit
mangaierea nisipului, marea ramane-nganand
ondulatia tandra a sanilor tai, dansul
de seara cu forme sclipind in dantela stravezie,
iar fumul repeta mereu respiratia, soaptele,
visul.
Singur intors in amurg,
tulbur linistea grava chemand zburatoarele
albe ; o, pasari, veniti de departe, locul e cald —
veniti si dormiti-va somnul in dulcea orbita
a dragostei noastre, in urmele-acestea prelungi,
o, pasari de mare cu somnul straveziu,
veniti si petreceti o noapte.

Nud în întuneric

Mi-e somnul tot mai straveziu.
De-acum
te pot vedea mai bine pe-ntuneric,
pot urmari pe trupul tau cum noaptea
cu iedera-i necunoscuta creste,
si sanii leganandu-se ca doua
stele de mare.
Cateodata luna
venind prin geam iti aureste soldul
ca vechilor statui — margaritare
cad licarind in jurul fiecarui
sarut al meu si iedera dispare,
ramane numai frunza de acanta,
aur si negru coborand in taina
coapselor tale.
Somn de ocean,
somn translucid mi-e dat. sa dorm de-acuma,
si valuri ondulate-n vantul rece

simt varsta echinoxului.
Mai bine te vad, mereu mai bine pe-ntuneric, urcand din adancimi prin somnul meu, ca o naiada goala.

Seară idilică

Zapada cade mereu si fiarele codrilor umbla adulmecind flaminde urma -si in preajma
cadavrelor inghetate se-aduna seara o zoologie meschina.

Cu nimb de clown rasare peste paduri scuipatoarea de alama a tuberculosilor lirici, talerul
cersetorilor demni pe care timpul ii impaiaza pentru muzeele lui.

Pune cosciugului coarde noi si fii neprihanit trubadur frumusetii acesteia, inchide ochii si
cinta pina cind auzi-vei bulgarii de tarina sunind in carcasa violoncelului tau.

MARIAN CONSTANDACHE

Marian Constandache (n. 16 iunie 1954, Bârlad) este un poet, romancier și eseist român. Este membru al Uniunii Scriitorilor din Romania.

• 
  
  

BIOGRAFIE

Absolvent al Facultății de Filologie Profesor, actualmente bibliotecar la Biblioteca "Stroe S. Belloescu" din Barlad. A fost membru al cenaclului literar Numele poetului, condus de poetul Cezar Ivănescu.

Inițiatorul "Colocviilor de literatură" Fondatorul revistelor Octopus, Syntonia, Düsseldorf, Germania.

Director fondator al revistei "Procust"

CĂRȚI PUBLICATE

• Convorbiri la arhipelagul ferestrei (versuri)
• Incantații pentru inhalarea unui gaz toxic: iluzia (versuri)
• Dietă zilnică pentru lepădarea de trup (versuri)
• Infernul metabolic (poeme)
• Luceafărul eminescian - Note la o paradigmă transmodernă (eseu)
• Guvernatorul giruetelor de ceară (roman)
• Edenul impar (roman)
• Un carnaval în infern (versuri, cu o postfață hidraulică de Ancelin Rosetti)

REFERINȚE CRITICE

• Laurențiu Ulici
• Dan Bogdan Hanu
• Emil Iordache
• Theodor Codreanu
• Lucian Vasiliu
• Cristian Popescu
• Gheorghe Grigurcu
• Cassian Maria Spiridon
• Alex Ștefănescu
• Călin Cocora
• Ancelin Roseti
• Lucian Alecsa
• Cezar Ivănescu
• Marian Drăghici

PREMII

I s-a decernat medalia "Teiul de argint" în cadrul Festivalului decernării Premiilor Eminescu.

MIRCEA DAMIAN

(pseudonimul lui Constantin Matusa), se naste la 14 mart. 1899, comuna Izvoru. judetul Olt — moare in 16 iun. . Prozator si publicist.

Scoala primara in satul natal, liceul la Slatina. Duce o existenta dezordonata si nomada, traind de pe o zi pe alta, peregrinind din oras in oras (Bistrita, Dej, Bacau, Galati, Constanta), intemeind sau colaborind la diverse publicatii obscure.

Se stabileste in cele din urma la Bucuresti; lucreaza in citeva redactii, intemeiaza el insusi si conduce revista Vitrina literara (1929-l934). Isi consolideaza o reputatie de bun polemist.

Se lanseaza si in literatura, ca autor de povestiri umoristice; se bucura de o buna primire la cenaclul Sburalorul (in Istoria literaturii romane contemporane insa, aprecierile lui E. Lovinescu* sintcu mult mai moderate).

Debuteaza editorial in 1929, cu volum de schite umoristice Eu saufrate-meu?!; acestei incercari i se vor adauga, in acelasi gen, alte doua voi.: Doua si-un catel (1933) si Bolsevicul (1936), ultimul, de fapt, o retrospectiva. Alte lucrari se inscriu mai degraba in categoria reportajului literar: Celula nr. 13 (1932), Bucuresti (1935) si Rogojina (1945), ultimele evocind perioada de detentie a autorului la Vacaresti pentru un delict de presa. Ca romancier, Mircea Damian scrie indeobste o literatura invecinata cu jurnalul sau confesiunea: De-a curmezisul (1935) si Gheorghe I. Marin (1937). Veleitati de literatura de Iicti une are doar romanul Om (1936), o poveste de dragoste, destul de falsa, mai cu seama in pasajele de poezie si lirism. Spre sfirsitul vietii, scriitorul se intoarce la gazetarie, conducind ziarele Bucurestii, 1941) si Fapta (1945-l947). Premiul Soc. Scriitorilor Romani (1933).

Instantaneele umoristice ale lui Mircea Damian - sustine Ov.S.Crohmalniceanu*-retin automatismele absurde ale vietii cotidiene „in stil constata-tiv"; de fapt, mai exact ar fi sa vorbim despre operturbare subita a automatismelorcotidiene, despre aparitia unor grave dereglari in mecanismul acestora, ceea ce este de natura sa produca incurcaturi pline de haz (desi, pentru a aprecia hazul acestor schite, este adeseori nevoie de multa bunavointa). In Hainele, de pilda. Constantin Naparnita iese in oras pentru a-si scoate un costum de la croitor; isi imbraca hainele cele noi, isi petrece ziua pe strazi, iar seara se intoarce acasa. Dar costumul cel nou declanseaza in chip mecanic un set de automa-tisme potrivite unui cu totul alt tip de situatie (vizita ceremonioasa de societate), de unde si amuzanta deviere de comportament: „Pe acasa a trecut de-abia pe seara si s-a interesat la portar de el insusi: - Domnul Naparnita este acasa? Portarul l-a privit mai intii cu spaima, apoi s-a gindit ca glumeste si i-a raspuns si el tot in gluma: - Nu, nu-i acasa! - Ce om, facu el cu dispret." Chiar si atunci cind scriitorul se ridica deasupra acestui nivel al automatismelorcotidiene sau cind avem de-a face cu o conduita semnificativa, efectele umoristice decurg din acelasi gen de reactii incongruente ale personajului, in raport cu situatia sau cu contextul; eroii se afla intotdeauna in ipostaza unor mecanisme dereglate.

Dintre romanele lui Mircea Damian cel mai interesant si cu ecourile cele mai vii este De-a curmezisul(1935), un roman autobiografic; meritul nu trebuie cautat in materia epica -suparator de eteroclita, dezlinata, lipsita de organizare, amorfa -, ci mai curind in efortul de conturare a unei psihologii, aceea a lui Marin Dogaru. E. Lovinescu* vorbea in acest sens despre „o incercare de a crea literar un tip, intrezaritsi in schite, al vagabondului incapabil de adaptare, dar nu resemnat ca eroii moldoveni, ci razvratit impotriva normei si a legalitatii, om fara profesie, facindu-le pe toate, calator fara bilet in trenurile tarii si ale vietii, ros totusi de ambitia de a ajunge sfidind". Prin toate aceste trasaturi, Marin Dogaru ii apare lui E. Lovinescu* un „tip de altfel cunoscut din literatura ruseasca". Spre deosebire insa de celelalte avataruri ale acestui tip literar, in cazul lui Marin Dogaru avem de-a face cu o structura lipsita cu desavirsire de orice fibra poetica; eroul lui Mircea Damian arata, dimpotriva, numai asprime, gust al solitudinii, putere de incrincenare, salbaticie de lup singuratic.

Celalalt roman notabil, Om (1936), este o poveste romantioasa de dragoste, in prima sa parte, cu ambitii de studiu psihologic, in cea de a doua.

Arhitectul Tudor Zamfir face o mare si coplesitoare pasiune pentru tinara Ioana Catrina Bogdan; drama eroului insa este (ca si in romanele lui Anton Holban) de a nu putea avea nici un fel de certitudini in privinta sentimentelor fetei. Exasperata, iubirea lui imbraca aspecte din ce in ce mai brutale, amintind de salbaticia legaturilor erotice ale lui Marin Dogaru. in cele din urma, romanul ramine in limitele unei banale melodrame sentimentale. Desi literatura lui Mircea Damian are unele calitati de autenticitate, autorul nu izbuteste niciodata sa se inalte peste conditia sa de scriitor minor.

OPERA: Eu saufrate-meu?!, Craiova, 1929 (ed. de Aurora Slobodeanu, pref. de D. Micu, Cluj-Napoca, 1976); Celula nr. 13, Bucuresti, 1932; Douasi'uncatel, Bucuresti, 1933; Iie-acurmezisul, Bucuresti, 1935; Bucuresti, Bucuresti, 1935; Om, Bucuresti, 1936; Bolsevicul, Bucuresti, 1936; Gheor-ghe I. Marin, Bucuresti, 1937 (ed. II, Viata unui baiat de tara, 1946); Rogojina, Bucuresti, .

REFERINTE CRITICE: E. Lovinescu, Istoria, III; idem, Istoria literaturii romane contemporane. (1900-l937), 1937; Perpessicius, Mentiuni, in, IV; P. Constantinescu, Scrieri, II, 1967; G. Calinescu. Istoria; Ov. S. Crohmalniceanu, Literatura, I; N. Antonescu, Scriitori uitati, 1980.