1. /22 IULIE 2022 - ISTORIE PE ZILE: Evenimente
Theofilos
Theophil (Teofil) (813 – 842), împărat bizantin între 829 și 842. Fiul lui Mihail II Amorianul și al Theklei, nepotul lui Leon V Armeanul. Teofil (n. la 20 ianuarie 813 ), a fost imparat al Bizantului din 829 până la moartea sa în 842. A condus personal armatele bizantine în războiul său pe tot parcursul vieții împotriva arabilor, începând de la 831.
Dinastia Abbasizilor (750 – 1258) a fost dinastia arabă care a urmat Califatului omeyyad (661 – 750) , de la Damasc. Imediat după înfrângerea omeyyazilor în 750, califul abbasid Al-Mansur (m. 775) a construit o altă capitală pentru noul califat în câmpia Mesopotamiei, la o răscruce de drumuri caravaniere, capitală pe care o va numi Bagdad sau Madinat As-salam („Orașul Păcii”).
In timpul acestei dinastii civilizația islamică atinge apogeul dezvoltării sale, dar va fi distrusa în 1258 de câtre armata hanului mongol Hulagu, nepotul lui Genghis-Han, care l-a executat pe ultimul conducător abbasid și a ras Bagdadul din temelii.
Godfroy de Bouillon (c. 1060, Boulogne-sur-Mer – 18 iulie 1100, Ierusalim) cavaler medieval, unul dintre liderii Primei Cruciade din 1096 până la moartea sa. Din 1076 a fost Senior de Bouillon, domeniu de unde și-a luat numele, iar din 1087 a fost Duce al Lotharingiei Inferioare. După Asediul Ierusalimului din 1099, Godfroy a devenit primul suveran crestin al Regatului Ierusalimului , dar nu a folosit titlul de “Rege”.
Masacrul de la Béziers a fost prima acțiune militară majoră din timpul Cruciadei impotriva Catharilor (Albigenzilor). Catharii (din greacă καθαροί tradus „Purii”, cunoscuți și ca Albigenzii , pentru că erau deosebit de activi în regiunea Albi din sudul Frantei), erau o sectă creștină cu puternice influențe gnostice, a cărei teză ducea la extrem doctrina celor două principii, Binele și Răul.
Ei erau adeptii unei morale ascetice, fiind împotriva căsătoriei (depuneau jurământ de castitate) și considerând nașterea și chiar viața, rele în eșența lor. Priveau întreaga lume materială ca pe o uriașă temniță în care sunt închise sufletele (luminoase, aparținând lui Dumnezeu) Cruciada anticathara (1209-1229) a fost o campanie militară de 20 de ani inițiată de Papa Inocențiu al III-a,care avea drept scop eliminarea acestei miscari religioase din Languedoc, în sudul Franței.
La Cruciada a luat parte în primul rând de coroana franceză care urmarea in primul rand readucerea regiunii Toulouse în sfera, sa prin diminuarea culturii regionale occitane distincte, precum și a nivelului ridicat de influență a conților de Barcelona. Sfârșitul sectei cathare s-a petrecut pe 15 martie 1244 la fortăreața Montségur, unde, după un asediu prelungit, în care le-a fost oferită alternativa convertirii la catolicism, 250 de catari au coborât din cetate și s-au aruncat în flăcările unui rug aprins.
Bătălia de la Falkirk, (în gaelică scoțiană Blàr na h-Eaglaise Brice) care a avut loc la 22 iulie 1298, a fost una din marile bătălii din Primul Război Scoțian de Independență. Condusă de regele Edward I al Angliei, armata engleză i-a învins pe scoțienii conduși de William Wallace și la scurt timp după bătălie Wallace a renunțat la titlul de Guardian of Scotland.
Regele Edward I ducea o campanie împotriva francezilor în Flandra când a aflat de înfrângerea armatei sale din nord în bătălia de la Stirling Bridge. După ce a încheiat un armistițiu cu Filip cel Frumos, s-a întors în Anglia în martie 1298 și a început imediat să strângă armată pentru o a doua invazie a Scoției. Ca pas preliminar, a mutat centrul de guvernare la York, unde avea să rămână următorii șase ani.
În cetate s-a ținut un consiliu de război în aprilie pentru a finaliza detaliile invaziei. Magnații scoțieni au fost chemați cu toții, iar când niciunul nu s-a prezentat, toți au fost declarați trădători. Edward a ordonat apoi armatei să se adune la Roxburgh în ziua de 25 iunie. Forța strânsă de el era impresionantă: peste 2.000 de călăreți înarmați și 12.000 de pedestrași în soldă, dar, după cum era tradiția armatelor medievale, ar putea să fi fost mulți alții care luptau fără plată, fie din convingere, fie pentru iertarea datoriilor față de coroană, pentru grațiere sau doar pentru aventură, inclusiv un număr mare de galezi înarmați cu arcuri lungi.
Edward a înaintat în Scoția centrală și armata lui Wallace i-a urmărit pe englezi, evitând bătălia în speranța că lipsa de provizii și de bani îl va obliga pe Edward să se întoarcă, moment în care scoțienii sperau să-i poată hărțui. Flota de aprovizionare a lui Edward a întârziat din cauza vremii, după care, când a ajuns în centrul Scoției, armata sa era obosită și înfometată.
În mod deosebit, pedestrașii galezi erau demoralizați. Când armata era încartiruită la Temple Liston, lângă Edinburgh, aceștia au declanșat la beție o revoltă înăbușită de cavaleria engleză, care a ucis 80 de galezi. Edward avea în față perspectiva unei retrageri nedemne, din acelea din care fiul său avea să își facă un obicei.
Cum era pe punctul să se întoarcă la Edinburgh, a primit informații că Wallace ocupase poziții în pădurea Callendar de lângă Falkirk, la doar treisprezece mile depărtare, gata să îi urmărească pe englezi în retragere. Edward a fost încântat: nu trebuie să mă urmărească, căci astăzi eu mă voi duce la ei.
Gian Francesco Poggio Bracciolini (n. 11 februarie 1380 – d. 30 octombrie 1459) filozof umanist italian. A afirmat originea romană a poporului român în secolul al XV-lea.Constata elemente comune ale limbii latine si limbii romane. Pentru prima data se argumenta latinitatea limbii romane cu probe culese direct din spatiul romanesc de cunoscatori ai limbii latine.
Sir Alexander Mackenzie ( n. 1764, insula Lewis, Scoția – d. 12 martie 1820, Dunkeld, Scotia) explorator scotian, ajunge la Oceanul Pacific, devenind primul om care a finalizat o traversare transcontinentala a Canadei de la Oceanul Atlantic la Oceanul Pacific.
* 1797 - Bătălia de la Santa Cruz de Tenerife.
Planul de luptă este constituit dintr-o combinaţie de bombardamente navale şi o debarcare amfibie. Prima tentativă este anulată, după ce curenţii adverşi îngreunează asaltul, iar elementul surpriză este pierdut. Nelson ordonă imediat un alt atac, dar este respins. Se pregăteşte pentru o altă tentativă în timpul nopţii. Vrea să fie la conducerea unuia dintre batalioane, dar operaţia se soldează cu un eşec, deoarece spaniolii erau pregătiţi mult mai bine decât se aşteptau.
În confuzia atacului, multe ambarcaţiuni nu ajung la ţărm în poziţiile corecte, în vreme ce cele care au andocat corect, sunt respinse de focuri de armă. Barca lui Nelson ajunge la doc, dar cum pune piciorul pe pământ, este rănit la umăr în mai multe locuri. Este dus pe Theseus pentru a fi tratat de un chirurg. Ajuns la navă, refuză să fie ajutat să urce la bord: “Lasă-mă în pace! Am încă picioarele şi un braţ!” Mare parte a braţului drept este amputată într-o jumătate de oră, iar Nelson se întoarce imediat la căpitanii săi pentru a le da ordine.
Bătălia de la Salamanca de la data de 22 iulie 1812 s-a soldat cu o victorie importantă a trupelor anglo-portugheze sub conducerea lui Wellington contra trupelor franceze sub comanda mareșalului Auguste de Marmont. Ea a avut loc la sud de orașul Salamanca din Spania.
* 1864 - Bătălia de la Atlanta (22 iulie 1864) – perte din Războiul Civil American (12 aprilie 1861 – 9 aprilie 1865)
La 22 iulie 1864, generalul maior William T. Sherman, comandant al forţelor unioniste (din nord), a atacat oraşul Atlanta, important centru de aprovizionare al forţelor confederate (din sud). Cucerirea acestui oraş a asigurat realegerea lui Abraham Lincoln ca preşedinte al Statelor Unite ale Americii, două luni mai târziu, conform site-ului Bibliotecii Congresului Statelor Unite ale Americii, www.loc.gov.
Generalul Sherman a ordonat trupelor sale să avanseze spre Atlanta, formând un semicerc în jurul părţilor de nord şi de est ale oraşului din statul Georgia. Forţele încartiruite aici se aflau sub comanda lui John Bell Hood, de curând numit comandant al Armatei Statului Tennessee. Avansând spre Atlanta, generalul Francis Blair (unionist) a comandat atacarea crestei Bald Hill, cucerită la 21 iulie 1864, după ce primul asalt, din ziua precedentă, eşuase.
Dealul fiind cucerit, aici a fost mutată artileria. Deşi oraşul se afla deja în bătaia tunurilor unioniste, din această poziţie se putea trage în mod direct asupra centrului Atlantei, notează site-ul Centrului pentru Istorie Militară al Armatei Statelor Unite ale Americii, www.history.army.mil.
OMS „Organizația Mondială a Sănătății” (sau WHO – acronimul în limba engleză a denumirii World Health Organization) cu sediul central la Geneva a fost înființată la 7 aprilie 1948, având în prezent 193 de state membre. Are reprezentanțe în 147 de țări și 6 birouri regionale. Bugetul pe anul 2009 a fost de aproape 5 miliarde de dolari americani.
Este o organizație internațională care are rolul de a menține și coordona situația sănătății populațiilor pe glob. Finanțarea bugetului se face prin cotizații plătite de către țările membre, contribuții voluntare ale țărilor membre sau donații. Cotizațiile sunt calculate conform unei scări mobile: țările bogate plătesc mai mult iar cele sărace mai puțin (de ex. Belize plătește doar câteva mii de dolari americani pe an)
Cu ocazia unei conferințe ținute la Paris în martie- aprilie 1946 de către 18 membri ONU, un comitet tehnic a redactat un plan de constituție pentru o organizație mondială a sănătății. Erau descrise principiile de activitate și funcțiile pe care urma să le aibă organizația. Aceste propuneri au fost apoi prezentate delegațiilor naționale la o conferință ținută la New York în iunie-iulie 1946.
Pe 19 iulie, 61 de state au semnat constituția. China și Regatul Unit au semnat necondiționat, iar celelalte delegații au semnat cu condiții. A fost dată autorizarea să se stabilească o comisie interimară cu 18 membri. Un canadian, dr. Brock Chisholm, a fost numit secretar-executiv al acestei comisii, care urma să conducă programul până când 26 de țări semnau constituția necondiționat. Această a 26-a semnătură a fost obținută pe data de 7 aprilie 1948- dată care este considerată ca zi de naștere a Organizației Mondiale a Sănătății.
Rolul organizației, stabilit în constituția ei, este menținerea în cea mai bună stare a sănătății populațiilor pe glob. Strategia de combatere a bolilor a fost formulată în „Declarația de la Alma-Ata” (1978) din Kazahstan. Nivelul de sănătate atins trebuie să-i asigure omului o stare fizică și psihică pentru a putea deveni productiv și folositor societății. Concepția despre sănătate și despre menținerea ei prin strategia combaterii bolilor este formulată în „Charta de la Ottawa” (1986).
Leopold al III-lea (3 noiembrie 1901 – 25 septembrie 1983) a fost rege al Belgiei din 1934 până în 1951, când a abdicat în favoarea fiului său Baudouin. În 1944, Heinrich Himmler a ordonat ca Leopold să fie deportat în Germania. Prințesa Liliane l-a urmat împreună cu familia a doua zi, sub escorta SS. Naziștii au ținut familia la Hirschstein în Saxonia din iunie 1944 până în martie 1945, apoi la Strobl, Austria.
Guvernul britanic și cel american erau îngrijorate de revenirea regelui. Leopold al III-lea a fost prizonier al germanilor. Deși în martie 1945 se știa de viitoarea capitulare a Germaniei, nimeni nu știa locul unde a fost dus Leopold în Germania. Charles W. Sawyer, ambasadorul SUA în Belgia, a avertizat guvernul său că o întoarcere imediată a regelui în Belgia ar “crea dificultăți serioase”. “Există diferențe profunde chiar și în familia regală iar situația este o dinamită pentru Belgia și poate pentru Europa.” “Biroul Afacerilor Străine se teme că minoritatea vorbitoare de limba franceză ar cere autonomie sau anexarea la Franța.”
Leopold și însoțitorii săi au fost eliberați de un grup de cavalerie a Statelor Unite la începutul lunii mai 1945. Din cauza controverselor legate de comportamentul său în timpul războiului, Leopold al III-lea, soția și copiii săi nu s-au putut întoarce în Belgia și au petrecut următoarele șase zile în exil la Pregny-Chambésy în apropiere de Geneva, Elveția. Prin Legislatura din 1944 s-a stabilit o regență condusă de fratele lui Leopold, Prințul Carol.
În 1946, o comisie de anchetă l-a exonerat pe Leopold de trădare. Cu toate acestea, controversa legată de loialitatea lui a continuat și în 1950 s-a ținut un referendum despre viitorul lui. 57% din alegători au votat în favoarea întoarcerii sale.
La întoarcerea sa în Belgia în 1950, Leopold s-a întâlnit cu una dintre cele mai violente greve generale din istoria Belgiei. Trei protestatari au fost uciși când jandarmeria a deschis focul. Țara era la un pas de război civil; steagurile belgiene au fost înlocuite cu steaguri valone. La 1 august 1950 Leopold a decis să abdice în favoarea fiului său în vârstă de 20 de ani, Baudouin. Abdicarea a intrat în vigoare la 16 iulie 1951.
Conferinţa de Partidul Comunist Chinez l-au repus in functiile de prim- vicepreşedinte al Consiliului de Stat, Vice-preşedinte al Comitetului Central al Partidului Comunist , Vice-preşedinte al Comisiei Militare şi şef al Statului Major General al Armatei de Eliberare a Poporului. Fusese demis din functiile pe care le ocupa, după ce asa numita ’Banda a celor patru” aflata la conducerea Chinei, l-a acuzat de organizarea revoltei populare din Piaţa Tiananmen.
Karadzic a trait in Serbia multi ani sub o identitate falsa si cu infatisare schimbata ( foto centru).
Atacurile din Norvegia din 2011 au fost două atacuri teroriste consecutive săvârșite de extremistul Anders Behring Breivik în data de 22 iulie 2011 la Oslo și pe insula Utøya. În cele două atacuri au fost ucise 77 de persoane. La data de 22 iulie 2011 la 15:26 CEST, o explozie puternică propagată dintr-o mașină capcană din centrul capitalei norvegiene Oslo, în apropierea unor clădiri guvernamentale, a cauzat decesul a opt persoane și rănirea altora, dintre care mai mult de zece victime în stare critică. În atacul cu arme asupra taberei de vară a tineretului laburist de pe insula Utøya au fost ucise 69 de persoane.
Poliția norvegiană l-a arestat pe Anders Behring Breivik, un extremist de dreapta norvegian în vârstă de 32 de ani, ca urmare a împușcăturilor în masă de pe insula Utøya, acesta fiind ulterior acuzat de producerea ambelor atacuri. Ca răspuns, Uniunea Europeană, NATO și țări din întreaga lume și-au exprimat sprijinul pentru Norvegia și au condamnat atacurile.
* 2016 - În Kuweit, temperaturile au ajuns la 54 de grade Celsius, cea mai mare temperatură înregistrată pe glob în timp ce în Irak, în orașul antic Basra, s-au înregistrat 53,9 grade Celsius. Organizația Mondială de Meteorologie a omologat temperaturile. Recordul mondial de temperatură (56,7 grade Celsius) a fost înregistrat la ferma Furnace Creek din Valea Morții, California, la 10 iulie 1913 însă este contestat pe motiv ca a fost măsurat cu instrumente inexacte acum peste 100 de ani.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu