3. /26 IULIE 2022 - RELIGIE ORTODOXĂ

Sf Sfințit Mc Ermolae; 

Sf Mc Paraschevi din Roma; 

+) Sf Cuv Ioanichie cel Nou de la Muscel

Sf Sfințit Mc Ermolae

Văzând Sfântul Ermolae pe Sfântul Pantelimon doctorul și vorbind cu dânsul cu cuvinte insuflate de Dumnezeu, l-a făcut creștin.

Sfântul Ermolae preotul, cu cei care au pătimit împreună cu el, Sfinții Mucenici Ermip și Ermocrat, au fost din clerul bisericii Nicomidiei. Ascunzându-se într-o casă, aceștia au scăpat vii din cei 20.000 de sfinți mucenici, care au fost arși în biserica Nicomidiei de Maximian și a căror pomenire se cinstește la 28 decembrie. Deci dintre toți rămânând acești trei slujitori ai Domnului, se ascundeau de frica păgânilor prin felurite locuri. Însă unde puteau, învățau pe credincioși sfânta și dreapta credință și îi întorceau către Hristos. Și văzând Sfântul Ermolae pe Sfântul Pantelimon doctorul și vorbind cu dânsul cu cuvinte insuflate de Dumnezeu, l-a făcut creștin. Iar când Pantelimon a fost prins și dus la muncire de același păgân, adică de Maximian, împăratul Romei, acela l-a întrebat de la cine a învățat credința creștinească, iar Sfântul Pantelimon, neputând să mintă, i-a spus despre Sfântul Ermolae, preotul creștin.

Deci, fiind prinși bătrânul Ermolae și robii lui Hristos cei împreună-slujitori cu dânsul, Ermip și Ermocrat, au fost aduși la judecata păgânească. Și fiind întrebați, au mărturisit cu îndrăzneală pe Hristos, adevăratul Dumnezeu și au batjocorit pe necurații idoli și închinătorii lor. Pentru aceasta au luat de la chinuitor pedeapsa cu moartea, sfârșindu-se prin tăiere de sabie. Despre pătimirea lor se scrie mai pe larg în viața Sfântului Mare Mucenic Pantelimon, ce se prăznuiește în ziua de 27 iulie.

Sf Mc Paraschevi din Roma

Cuvioasa Paraschevi se îndeletnicea de-a pururea și necontenit cu rugăciunea în biserică și, învățând Sfintele Scripturi, citea totdeauna sfintele cărți.

Sfânta Parascheva, cuvioasa muceniță a lui Hristos, s-a născut într-un sat din cele ce erau în hotarele Romei celei vechi, din părinți creștini cu numele Agaton și Politeia. Aceștia păzeau poruncile Domnului fără pregetare, dar n-aveau copii. Deci se rugau cu dinadinsul lui Dumnezeu ca să le dea copii, iar Ziditorul și Milostivul Dumnezeu, Care face voia celor ce se tem de El, ascultându-le rugăciunea, le-a dăruit pe această fiică, care s-a născut în ziua a șasea a săptămânii, și au numit-o la Sfântul Botez, Parascheva, după numele zilei în care se născuse, fiindcă ziua a șasea la greci se numește „paraschevi”, adică vineri. Iar după ce a fost înțărcată din tânără vârstă, s-a dăruit pe sine lui Dumnezeu și a fost învățată de maica sa toate tainele credinței creștinești. Deci se îndeletnicea de-a pururea și necontenit cu rugăciunea în biserică și, învățând Sfintele Scripturi, citea totdeauna sfintele cărți. Iar după ce s-au săvârșit părinții ei, a împărțit la săraci toate averile ce-i rămăseseră. Apoi, tunzându-se și îmbrăcându-se în chipul monahicesc, a ieșit, propovăduind numele adevăratului Dumnezeu și al Domnului nostru Iisus Hristos, și a întors pe mulți din elini la cunoștința lui Dumnezeu.

În vremile acelea, împărățind în Roma Antonin, niște iudei au pârât-o către dânsul, zicând: „O femeie oarecare, cu numele Parascheva, propovăduiește pe Iisus, Fiul Mariei, pe care părinții noștri L-au pironit pe cruce”. Iar împăratul, auzind acestea, a poruncit s-o aducă pe ea înaintea lui. Și când a văzut-o, s-a minunat de priceperea și frumusețea ei. Apoi a zis către dânsa: „Dacă te vei pleca mie și vei jertfi zeilor, te vei face moștenitoare a multor daruri, iar dacă nu te vei pleca, te voi da la cumplite chinuri”. Iar Sfânta Parascheva i-a răspuns: „Să nu-mi fie mie a mă lepăda de numele lui Hristos și al Dumnezeului meu, ci să piară zeii care n-au făcut cerul și pământul”. Atunci împăratul, aprinzându-se de mânie, a poruncit să pună pe capul ei un coif de fier, înroșit în foc. Acest lucru făcându-se, ea s-a păzit nevătămată cu dumnezeiasca rouă. Deci, pentru o minune ca aceasta, mulți au crezut în Hristos în acel ceas.

După aceasta, a poruncit să o arunce pe dânsa într-o căldare de aramă plină cu smoală și cu untdelemn înfierbântat. Și făcându-se acest lucru, sfânta se vedea stând în mijlocul căldării răcorindu-se; iar împăratul, văzând-o pe dânsa stând astfel, a zis: „O, Paraschevo, stropește-mă și pe mine cu smoală din căldare, ca să cunosc, dacă smoala și untdelemnul sunt fierbinți cu adevărat”. Atunci sfânta, umplându-și mâinile sale cu smoală și untdelemn din căldare, a aruncat-o în obrazul împăratului, care, fiind lovit în luminile ochilor, îndată a orbit și a strigat cu glas mare, zicând: „Miluiește-mă pe mine, roaba adevăratului Dumnezeu, și dă-mi mie lumina ochilor mei; și voi crede în Dumnezeul pe Care Îl propovăduiești tu!”. Iar sfânta făcând rugăciune către Dumnezeu, îndată împăratul Antonin a văzut și împreună cu toți din casa lui au crezut în adevăratul Dumnezeu, botezându-se în numele Preasfintei Treimi.

Iar Sfânta Parascheva, plecând de acolo, s-a dus prin alte cetăți și sate, propovăduind numele Domnului nostru Iisus Hristos. Și intrând într-o cetate, în care era ighemon oarecare Asclipie, a propovăduit preasfântul nume al lui Hristos, adevăratul Dumnezeu. Deci sfânta a fost adusă înaintea ighemonului și, chemând numele Mântuitorului Hristos și însemnându-se cu semnul Sfintei Cruci, a mărturisit că este creștină și l-a propovăduit pe Hristos că este Dumnezeu al cerului și al pământului.

Iar ighemonul, tulburându-se și mâniindu-se pentru aceasta, a trimis-o pe dânsa la un balaur înfricoșat, care avea culcușul într-un loc în afara cetății și căruia îi dădeau spre mâncare, după obicei, pe cei osândiți la moarte. Și după ce sfânta a fost dusă în locul acela, balaurul, văzând-o pe dânsa, a șuierat tare și, deschizându-și gura, a scos mult fum. Iar sfânta, stând aproape de fiară, a zis: „O, fiară, a venit peste tine urgia lui Dumnezeu și pieirea”. Și suflând asupra acelui balaur și făcând semnul Sfintei Cruci peste el, fiara a șuierat tare și a crăpat în doua, făcându-se nevăzută. Atunci ighemonul și toți cei împreună cu dânsul, văzând acest lucru, au crezut în Dumnezeu. Iar sfânta, intrând iarăși în cetate, a propovăduit pretutindeni și pe mulți a întors la adevărata cunoștință de Dumnezeu.

După aceasta, Sfânta Parascheva a intrat în altă cetate, în care era stăpânitor un ighemon cu numele Tarasie, care, înștiințându-se despre dânsa, a adus-o înaintea divanului său. Deci, fiind întrebată de dânsul despre credință, a spus că este creștină și a mărturisit pe Hristos, adevăratul Dumnezeu. Pentru aceasta, a fost pusă înainte o căldare de aramă plină cu untdelemn, smoală și plumb; apoi făcându-se foc dedesubt și aceea fierbând tare, pe când clocotea, ighemonul a poruncit să fie aruncată sfânta într-însa. Dar, focul stingându-se prin venirea unui dumnezeiesc înger, căldarea s-a răcit și sfânta a rămas nevătămată. Apoi multe și felurite munci aducând tiranul asupra sfintei, nu a putut să clintească credința ei cea tare. Iar mai pe urmă i-a tăiat capul cu sabia și sufletul ei a mers la locașurile cele veșnice.

+) Sf Cuv Ioanichie cel Nou de la Muscel

Sfântul Cuvios Ioanichie, râvnind fericitei vieți pustnicești și arzând pentru dragostea lui Hristos, s-a închis de bună voie într-o peșteră săpată în peretele muntelui și acolo s-a nevoit, neștiut de oameni, mai mult de 30 de ani.

Pe Valea Dâmboviței, între Târgoviște și Câmpulung, se află un deal înalt numit „Dealul Cetățuia” sau „Dealul lui Negru Vodă”. Prima așezare monahală cunoscută pe această colină datează de la începutul secolului al XIV-lea, când domnul Țării Românești întemeiază un schit cunoscut până azi cu numele de „Schitul Negru Vodă” (Cetățuia).

Pe versantul abrupt al dealului, în partea de sud-est, ca și pe valea pârâului Cetățuia, a existat una din cele mai vechi vetre isihaste românești, între secolele al XIII-lea și al XVIII-lea, aici s-au nevoit mulți sihaștri cu viață sfântă, ale căror nume nu se mai cunosc. Valea aceasta se numește de sute de ani „Valea Chiliilor”, din cauza numărului mare de sihaștri trăitori aici.

Unul din cei mai renumiți sihaștri ce s-a nevoit pe Valea Chiliilor în primele decenii ale secolului al XVII-lea, a fost Cuviosul schimonah Ioanichie. Se crede că era cu metania din Schitul Negru Vodă de alături, unde s-a nevoit la sfârșitul secolului al XVI-lea. Apoi, râvnind fericitei vieți pustnicești și arzând pentru dragostea lui Hristos, s-a închis de bună voie într-o peșteră săpată în peretele muntelui și acolo s-a nevoit, neștiut de oameni, mai mult de 30 de ani. Numai ucenicul său îi aducea pâine și apă o dată pe săptămână, pe care o cobora până la gura peșterii cu o frânghie, din cauza locului foarte abrupt. Sfintele Taine i le aducea din timp în timp egumenul schitului.

Cum s-a nevoit acolo schimonahul Ioanichie, câte ispite a răbdat și la ce măsură duhovnicească a ajuns, singur Dumnezeu știe. Însă, după o nevoință atât de aspră, cuviosul acesta, ajungând la măsura sfințeniei și cunoscându-și dinainte sfârșitul, și-a săpat singur mormântul în fundul peșterii. Apoi, culcându-se în mormânt, și-a dat sufletul în mâinile Domnului.

Cu trecerea anilor, numele Cuviosului Ioanichie s-a uitat, iar peștera lui s-a părăsit din cauza muntelui abrupt. În primele decenii ale secolului XX, coborându-se egumenul schitului cu o frânghie în peșteră, a descoperit osemintele întregi ale acestui mare sihastru, așezate cu bunăcuviință în fundul peșterii. Erau galbene, binemirositoare și acoperite cu o pânză de păianjen. Deasupra mormântului erau săpate în piatră aceste cuvinte: „Ioanichie Schimonah, 1638”.

Preacuvioase Părinte Ioanichie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!