joi, 28 iulie 2022

  5. /29 IULIE 2022 - TEATRU/FILM



CARMEN STĂNESCU

Biografie Carmen Stănescu

Actrita de teatru si film desebit de carismatica, cu o privire profunda si misterioasa care a surprins deseori prin schimbarile de look si capacitatea de reinventare, s-a nascut in Bucuresti pe 29 iulie 1925.

Inca de la 6 ani, parintii sai au dus-o la Teatrul National, sa vada “Vlaicu Voda”. Pe scena se ridicase un adevarat palat. Frumusetea decorului, jocul actorilor, subiectul piesei, au fermecat-o, si de atunci si-a dorit sa devina actrita. Parintii nu s-au opus. Ceva mai tarziu, vroia chiar sa paraseasca scoala si sa se apuce de teatru. Tatal a convins-o insa ca trebuie sa termine intai scoala si sa-si ia bacalaureatul si asa a facut.

In adolescenta a facut mult sport : volei, tir, natatie devenind campioana la tir dar un banal accident a facut-o sa renunte la tir, practicand insa in continuare alte sporturi.




A urmat Conservatorul Regal de Muzică și Artă Dramatică, promoția 1944-1948, la clasa profesoarei Marioara Voiculescu.

A debutat in 1945 in teatru cu rolul Ecaterina Ivanovna in piesa "Fratii Karamazov". Incepand de atunci si pana astazi, a interpretat peste 30 de roluri pe scena Teatrului National precum si a altor teatre din București. 

In 1955 cunoaste marea dragoste a vietii ei: actorul Damian Crasmaru, cu care este si in prezent formand una dintre cele mai longevive perechi de actori atat pe scena cat si in viata. Carmen Stanescu avea 30 de ani si o cariera de zece ani pe scena Nationalului, unde ajunsese inca din anul doi de Conservator. Damian Crasmaru avea 24 de ani si abia terminase Conservatorul, ca sef de promotie.

De o ”frumusete solara, un vulcan in eruptie”, actrita se lanseaza in film cu rolul din "Doi vecini" după Tudor Arghezi, in regia lui Geo Saizescu in 1958. E remarcata ca frumusete si sex-apeal in „Telegrame" după I.L. Caragiale, regia Aurel Miheleș, Gheorghe Naghi, 1959 si „Bădăranii" după Carlo Goldoni, regia Sică Alexandrescu, Gheorghe Naghi, 1960 si desi nu exceleaza ca pe scena, rolurile din filmele istorice : "Frații Jderi", „Mușchetarul român" si „Războiul de Independență", serial tv in regia Doru Năstase, Sergiu Nicolaescu, Gheorghe Vitanidis, 1977 ii aduc celebritatea si in cinematografie. 

A facut cariera si in televiziune alaturi de Misu Fotino care i-a fost partener in multe emisiuni de divertisment.

In 2003 scoate o carte "Destainuiri" in care descrie multe lucruri si intamplari frumoase, nu atat din viata personala cat din ce a vazut si trait in intreaga viata.

Acum retrasa impreuna cu sotul ei intr-o casuta la Valenii de Munte au o gradina de trandafiri de care se ingrijesc si privesc cu nostalgie la anii din trecut neaceptand modul "modern" de a interpreta al actorilor de azi, cu nudidate si decor nonconformist.

FILME CU CARMEN STĂNESCU


  • In excursie - Carmen Stanescu


  • Carmen Stănescu și Florin Piersic - Adormitul (1979)


  • Carmen Stanescu -Bădăranii






VICTOR ION POPA

Biografie Victor Ion Popa
Dramaturgul roman Victor Ion Popa s-a nascut pe 29 iulie 1895 la Calmatui, ca fiu al invatatorului loan Gh. Popa si al Aspasiei. A urmat scoala primara in satul natal, apoi liceul la Iasi, la Liceul internat "Costache Negruzzi" si la Liceul "National", absolvind in 1914. In acelasi an se inscrie la Facultatea de Drept a Universitatii din Iasi, urmand in paralel si Conservatorul de Muzica si Arta Dramatica si, pentru scurta vreme, Scoala de Belle Arte.




In 1907, elev fiind, scrie prima sa incercare dramatica intitulata "Tragedie cumplita, strict actuala". Debuteaza literar in anul 1912 cu poezia "Liniste" semnata cu pseudonimul G. A. Hamza. Tot in aceasta perioada debuteaza ca desenator, in revista ieseana Versuri si proza si ca actor. Intre 1916 si 1917 urmeaza Scoala de ofiteri de rezerva si participa la luptele de la Marasti si Oituz.

Victor Ion Popa ocupa diferite functii, printre care cea de actor al Teatrului National din Iasi (1918 ) si ajutor de pictor la Teatrul National din Bucuresti (1923). Din 1920 pana in 1924 a fost redactor la Revista copiilor si a tinerimii din Bucuresti. 

Colaboreaza si la alte reviste, precum Gandirea, Hiena, Ora, Revista vremii, Sburatorul. A fost pictor scenograf si secretar literar in perioada 1925-1926, secretar al Societatii Autorilor Dramatici in 1923, director de scena la Teatrul Popular Bucuresti (1924) si director general al Teatrului National din Cernauti (1927-1929).

In perioada 1933-1938, Victor Ion Popa se dedica in exclusivitate scrisului. Opera sa cuprinde atat dramaturgie: Ciuta (1923),  Papusa cu piciorul rupt (1926), Muscata din fereastra (1930), Acord familiar (1934), Take, Ianke si Cadir (1938) etc., cat si proza, ce cuprinde nuvele si povestiri: Povestiri cu prunci si mosnegi (1936), Ghiceste-mi in cafea (1938),  Bataia (1942) si romane: Velerim si Veler Doamne (1933), Sfarleaza cu fofeaza (1936), Maistorasul Aurel, ucenicul lui Dumnezeu (1939). Creatia sa lirica a fost adunata postum, in volumul "Canecele mele" (1946). 

Victor Ion Popa s-a stins din viata in data de 30 martie 1946 la Bucuresti.

Modelul (1981) - Victor Ion Popa


Ciuta (1966) - Victor Ion Popa





DAN DAMIAN

Dan Damian
Date personale
Născut29 iulie 1927
Rădășeni
Decedat (84 de ani)
Ocupațieactor Modificați la Wikidata
Modifică date / text Consultați documentația formatului

Dan Damian (n. 29 iulie 1927, Rădășeni, Suceava – d. 9 martie 2012, București) a fost un actor român.

BIOGRAFIE

Dan Damian s-a născut la 29 iulie 1927, în comuna Rădășeni. Cariera sa la Teatrul Bulandra a început în 1953 odată cu spectacolul „Lumina de la Ulmi” de Horia Lovinescu în regia lui Dan Nasta. În cei peste 38 de ani de colaborare cu Teatrul Bulandra, Dan Damian a interpretat peste douăzeci de personaje sub îndrumarea unora dintre cei mai importanți regizori români dintre care: Valeriu Moisescu, Petre Popescu, Dinu Negreanu, Gábor Tompa, Cornel Todea sau Dan Micu și s-a întâlnit cu multe dintre cele mai mari nume ale teatrului românesc – Fory Etterle, Beate Fredanov, Mihai Mereuță, IIeana Predescu, Ștefan Bănică, Aurel Cioranu, Vally Voiculescu, Gina Patrichi, Octavian Cotescu, Rodica Tapalagă, Ștefan Ciubotărașu, Florian Pittiș, Mircea Albulescu, Ion Besoiu, Tamara Buciuceanu, Virgil Ogășanu, Marcel Iureș, Mariana Mihuț, Victor Rebengiuc, Ion Caramitru.


 Consultați documentația formatului


FILMOGRAFIE

DECESUL

Dan Damian, actor al Teatrului Bulandra din București, care a jucat în spectacole semnate de regizori precum Gábor Tompa, Cornel Todea și Dan Micu, a murit vineri 9 martie 2012, la vârsta de 84 de ani.




MĂDĂLINA GHIȚESCU

Mădălina Ghițescu
Madalina Ghitescu.jpg
Mădălina Ghițescu în pauza filmărilor la Marilena de la P7
Date personale
Născută (42 de ani)[1] Modificați la Wikidata
Căsătorită cuDaniel-Silvian Petre
CopiiDavid Petre, născut în 2015
CetățenieFlag of Romania.svg România Modificați la Wikidata
Ocupațieactriță Modificați la Wikidata
Înălțime1m 57cm
Roluri importante
Marilena – Marilena de la P7 (2006)
Dora – 4 luni, 3 săptămâni și 2 zile (2007)
Luiza – California Dreamin' (2007)
Mady - "madybaby. edu" (2003)
Kitty - "Anna Karenina " (2013)
Nastenka - "Nopți Albe" (2014)
Alte premii
Gopo pentru tânără speranță - 2007
pentru rolul Marilena, interpretat în filmul Marilena de la P7 (2006)
Best Actress pentru rolul Marilena, interpretat în film Marilena de la P7 la Molodist Film Festival, Ucraina (2007)
Premii Gopo
Tânără Speranță, 2006
Prezență online
Modifică date / text Consultați documentația formatului

Mădălina Ghițescu (n. [1]) este o actriță română de teatru, voce, televiziune și film. Este cunoscută publicului român pentru colaborarea cu Studioul de teatru „Casandra”, dar și pentru rolul Marilena, interpretat în filmul Marilena de la P7 (2006), în regia lui Cristian Nemescu. A fost membru al emisiunii Școala Vedetelor, difuzată de Televiziunea Română, între anii 1995-1998. Între 2003 și 2012 face parte din mișcarea artistică independentă din România, colaborează cu Centrul Național al Dansului, Teatrul Luni de la Green Hours, Teatrul Act, Teatrul Arca, Teatrul Mic și Teatrul Foarte Mic în București și Fabrica de Pensule, Colectiv A, Cluj, Teatrul Yorick, Târgu-Mureș și participă la festivaluri internaționale de teatru și dans. În 2012 se mută în Timișoara. Din 2013 este căsătorită cu Daniel-Silvian Petre, poet, prozator, publicist și solist al trupei Survolaj. Din 2015, cei doi au un fiu, David Petre. Din anul 2013 este actor-colaborator al Teatrului Național "Mihai Eminescu" din Timișoara. Între anii 2014-2017 este profesor-colaborator de mișcare scenică, ritmică și dans în cadrul Facultății de Teatru a Universității de Vest din Timișoara. În 2018 scrie dramaturgia piesei "Secretul fericirii la Reșița", împreună cu Mihaela Michailov și Matei Mircioane, spectacol în regia lui Ștefan Iordănescu, pentru Teatrul de Vest, Reșița, dramaturgia piesei "Morfem" precum și dialogurile piesei “Ce-ar fi fost dacă?", adaptare după Florin Iepan, regia Ștefan Iordănescu. Între anii 2005 și 2020 se implică în acțiuni de voluntariat și intervenție culturală urbană. Din 2016 până în prezent este actor al Teatrului pentru Copii și Tineret "Merlin" din Timișoara, unde semnează și mișcarea scenică, coregrafia, asistența tehnică, asistența regie și regia unor spectacole.

STUDII

Mădălina Ghițescu a urmat Școala generală nr. 30 din zona Teiul Doamnei, București, între anii 1984-1988. La vârsta de trei ani, urmează cursuri de balet la Rapsodia Română, la clasa de copii a balerinei Elena Dacian. Tot în anii copilăriei, este membru al corului de copii al Radiodifuziunii Române și al corului de copii de la Opera Română, București. În timpul gimnaziului, a studiat în Liceul de Coregrafie (astăzi „Floria Capsali”) unde studiază balet cu Adina Cezar și dans contemporan cu Liliana Iorgulescu și Sergiu Anghel. A ales în continuare liceul „Ion Luca Caragiale”, secția de filologie. Între anii 1993-1996, urmează cursuri la Școala Populară de Artă, București, secția Canto, clasa profesor Viorela Filip și secția Teatru, clasa profesor Ion Arcudeanu (1993-1996). În 2003, a absolvit cu media maximă Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „Ion Luca Caragiale”, secția de actorie (clasa Sanda Manu, Ion Cojar). Rolul de licență a fost Isbjorg-lumină din piesa „Mă cheamă Isbjorg. Sunt o leoaică” regizat de Gianina Cărbunariu.



Actriță de teatru



SONGURI

  • Școala Vedetelor
  • Agentul meu secret - Betsy - Orășelul leneș, Disney.
  • Rock 'n' roll - Zack - Zack și Cody, Ce viață minunată!, Disney.
  • Sarea în bucate, compozitor Sebastian Hamburger.
  • Vrăjitorul din Oz, compozitor Ilie Stepan.
  • Magazinul cu jucării, compozitor Anda Tăbăcaru.
  • Cartea cu Apolodor, compozitor Cari Tibor.
  • Extraterestrul care își dorea ca amintire o pijama, compozitor Cari Tibor.
  • Cine este Mary P.?, compozitor Cari Tibor
  • Povestiri din Țara Rutabaga. Hoinăreală în zig-zag, compozitor Levente Kocsardi.



Actriță de film

DUBLAJ

ALTE ACTIVITĂȚI

Videoclipuri

Piese de teatru radiofonic


Acțiuni de voluntariat și intervenție culturală urbană


Premii


Spectacole Regie

  • 2013 - Regia și concepția spectacolului "Povești corecte politic de adormit copiii", adaptare după James Finn Garner, Teatrul Thespis, Timișoara
  • - Regia și conceptul spectacolului " Specific Special", spectacol - terapie pentru persoane cu dizabilități, “Fundația pentru Voi”, Timișoara
  • 2014 - Regia, conceptul și coregrafia spectacolului " Random Vortex, Universitatea de Vest, Timișoara
  • 2014 - Regia și conceptul spectacolului " Prizonierul nr.7", adaptare a monodramei," Decalogul după Hess" de Alina Nelega, Teatrul Thespis, Timișoara
  • 2018 - Regie și concept artistic " Zaiafeturi", triptic literar, adaptare după " Momente și schițe" de Ion Luca Caragiale, Teatrul pentru Copii și Tineret „Merlin”, Timișoara
  • 2019 - Regia și conceptul spectacolului monodramă "Don Juan din Leusic"de Boris Atanaskovici, secția sârbă, Teatrul pentru Copii și Tineret „Merlin”, Timișoara




OCTAV DESSILA


Sari la navigareSari la căutare

Octav Dessila în anii '30

Octav Dessila (n. 1895, București – d. 29 iulie 1976) a fost un scriitor român.[1]

A fost ofițer de carieră, ofițer de cavalerie, din promoția 1915 a școlii militare Dealul, supranumit eroul de la Oituz, deoarece în seara de 29 iulie 1917, împreună cu Marcel M. Olteanu, un alt ofițer de cavalerie, au oprit înaintarea nemților în poarta Oituzului, acțiune cunoscută ca Bătălia de la Oituz (1917).[2]

După primul război mondial a deținut funcții importante. A fost atașat militar la Legația Română din Viena și șef de cabinet la Președinția Consiliului de Miniștri.

Octav Dessila a debutat în literatură în anul 1927 cu romanul Dragomir Valahul.[3]

În 1935 a obținut Premiul Societății Scriitorilor Români, iar în 1936 Premiul Al. Brătescu-Voinești al Academiei Române.

La Teatrul Național din Iași i s-a jucat piesa "Un om care dă palme vieții", dramatizare a romanului "Neastâmpăr", publicată cu titlul "Nu poți înfrânge viața".

ORORI

Jean Ancel relatează următoarele: "La sfârșitul lui iulie 1940, comandantul Regimentului 7 Roșiori, scriitorul colonel în rezervă Octav Dessila, a ordonat tuturor evreilor din Secureni să vină la cimitir. Acolo el le-a cerut să sape gropi și a înscenat o execuție în masă a câtorva mii de evrei „S-au petrecut scene zguduitoare când ne-au despărțit unul de altul, dar în ultima clipă nu ne-au ucis”; soldații râdeau. A doua zi scena s-a repetat, de data asta numai cu bărbații. Jefuirea locuințelor și distrugerea a tot ce nu putea fi luat din ele a făcut ca evreii din Secureni să arate, după patru zile, ca frații lor după luni de rătăciri. Majoritatea erau înfometați, desculți și aproape goi. Foamea îi chinuia mai ales pe copii; și când autoritățile au anunțat că vor împărți câte o pâine fiecărui evreu care se va prezenta într-un anumit loc, mulți au riscat și s-au dus acolo. Bărbații care au procedat așa au fost împușcați, iar femeile au fost violate pe străzi. Evreii au fost nevoiți să-și astâmpere foamea cu pâine făcută din praf de făină amestecat cu cenușă adunată la moara locală".[4]

OPERA

Romane

  • Dragomir Valahul, 1927
  • Zvetlana, 1930
  • București orașul prăbușirilor, 1930
  • Noroi, 1932
  • Neastâmpăr, 1934
  • Turbă, 1936
  • Două chemări, 1938
  • Iubim (trilogie)
    • Început de viață, 1941
    • Sfârșit de viață, 1942
    • Uităm prea repede, 1943
  • Porți fără număr, 1945?-1946

Piese de teatru

  • Nu poți înfrânge viața, 1941
  • Mihai Viteazul - trilogie dramatică: Călugăreni, Alba-Iulia, Turda, 1967

Satiră

  • Cartea cu minciuni, 1936




LUCIA DEMETRIUS

Lucia Demetrius
Lucia Demetrius.jpg
Date personale
Născută[1] Modificați la Wikidata
București, România Modificați la Wikidata
Decedată (82 de ani)[2][3][4][5] Modificați la Wikidata
București, România Modificați la Wikidata
PărințiVasile Demetrius Modificați la Wikidata
CetățenieFlag of Romania.svg România Modificați la Wikidata
Ocupațieactriță
traducătoare
poetă
scriitoare
dramaturgă Modificați la Wikidata
Activitate
Alma materUniversitatea din București  Modificați la Wikidata
Modifică date / text Consultați documentația formatului
Portretul Luciei Demetrius pe coperta cărţii sale de memorii

Lucia Demetrius (n. 16 februarie 1910 – d. 29 iulie 1992) a fost o prozatoare, poetă, traducătoare și autoare dramatică română.

A fost fiica scriitorului Vasile Demetrius (coleg de clasă la liceul Sfântul Sava cu Gala Galaction, care l-a convins să-și schimbe numele din Dumitrescu în Demetrius[6]) și a Antigonei (născută Rabinovici). A luat parte la ședințele cenaclului Sburătorul, condus de Eugen Lovinescu. A fost favorita criticului, de care a fost legată chiar printr-o relație amoroasă.[necesită citare]

STUDII

A urmat școala centrală Maria Brâncoveanu între 1921 și 1928, apoi și-a luat licența în litere în 1931 și filosofie în 1932, urmând apoi Conservatorul de Artă Dramatică din București, la clasa lui Ion Manolescu.

CARIERĂ

Debutează pe scenă în trupa dramaturgului George Mihail Zamfirescu, 13 plus 1, pentru a reveni ulterior ca dramaturg. Studiază Estetica la Paris, din 1934. În perioada 1936-1938 devine funcționară la Uzinele Malaxa. Este profesoară de artă dramatică la Conservatorul de artă dramatică în perioada 1944-1949 și regizor de teatru la Teatrele din Sibiu, Brașov și Bacău, între anii 1950-1952. A colaborat cu Mărgărita Miller-Verghy. Ca dramaturg, în perioada stalinistă după 1949, Lucia Demetrius a îmbrățișat cu deschidere maximă teatrul realist socialist, pentru ca după 1965 să revină la teatrul de idei sau de analiză sufletească.

Bucureşti, str. Matei Millo nr.12

DISTINCȚII

A fost distinsă cu Ordinul Meritul Cultural clasa a II-a (1971) „pentru merite deosebite în opera de construire a socialismului, cu prilejul aniversării a 50 de ani de la constituirea Partidului Comunist Român”.[7]

OPERĂ SELECTIVĂ

  • Tinerețe, roman, 1936
  • Marea fugă, roman, 1938
  • Destine, nuvele, 1939
  • Intermezzo, versuri, 1939
  • Album de familie, nuvele, Editura Fundația Regală pentru Literatură și Artă, 1945
  • Flori de hârtie, 1947
  • Oglinda, nuvele, 216 pagini, ESPLA, 1957
  • Nunta Ilonei, nuvele, 1960
  • Primăvara pe Târnave, roman, 1960-1963, vol I-II
  • Întâmplare de la târg, 1962
  • Limpezire, 1962
  • Făgăduielile, nuvele, 1964
  • Colocviu sentimental, 1967
  • Ce aduc zorile, nuvele, 1968
  • După prăpăd, 1968
  • Lumea începe cu mine, roman, 1968
  • Anotimpuri, 1970
  • La ora ceaiului, nuvele, 1970
  • Acuarele, 1971
  • Scrisoare către fetele tinere, 1971
  • Tinerețe, 1971
  • O femeie ca multe altele, 1972
  • O poveste adevărată, 1973
  • Sunt un pământean, nuvele, 1973
  • Întoarcerea la un miracol, 1974
  • Răspântiile, nuvele, 1976
  • Întâlnire cu tinerețea, nuvele, 1977
  • Fericita călătorie, 1979
  • Triptic, (Oglinzi aburite, Portretele au coborât din rame, Ultimul vlăstar), 1981-1984
  • Te iubesc, viață!, 1984

OPERĂ POSTUMĂ

  • Lucia Demetrius: Memorii, 554 p., Ediție îngrijită de Ion Nistor, Editura Albatros, București, 2005, ISBN 973-24-1043-4

DRAMATURGIE

  • Turneu în provincie, piesă de teatru, 1946

Dramaturgie proletcultistă

  • Cumpăna, piesă de teatru, 1949
  • Vadul nou, 1951
  • Premiera, piesă de teatru, 1952
  • Oameni de azi, 1952
  • O noapte grea, 1954
  • Cei de mâine, 1956
  • Oameni și jivine, 1956
  • Trei generații, 1956
  • Ultima Tauber, 1956
  • Arborele genealogic, 1957
  • Vlaicu și feciorii lui, 1959

Traduceri

  • Nikolai Gogol, Căsătoria - O întâmplare absolut incredibilă în două acte (teatru), traducere de Lucia Demetrius[8], București, 1957;
  • Victor Hugo, Mizerabilii, (roman, 3 volume), traducere de Lucia Demetrius și Tudor Măinescu, note explicative de N. N. Condeescu, Editura Cartea Românească, București, 1981;
  • Ivan Bunin, Nuvele, București, 1936;
  • Louis Frederic Rouquette, Împărăția tăcerii albe, București, 1937;
  • Al. Dumas, Acuzatul, București, 1938;
  • Louis Bromfield, Vin ploile, I-II, București, 1941 (în colaborare cu Vasile Demetrius);
  • Thomas Raucat, Aventură în Japonia, București, 1942;
  • B. Giambattista, Povestea poveștilor, București, 1943;
  • Charles Perrault, Povești, București, 1943;
  • J.H. Louwyck, Insula de ceață, București, 1946;
  • Marcel Achard, Corsarul, București;
  • Lev Tolstoi, Învierea, București, 1948, Povestiri din campanie, București, 1949 (în colaborare cu Elena Culacov);
  • Ivan Turgheniev, Nuvele, București, 1948 (în colaborare cu Elena Culacov);
  • Vera Bianki, Notărița, București, 1948 (în colaborare cu Elena Culacov);
  • W. Shakespeare, Cum vă place, București, 1949;
  • K.A. Treniov, Liubov Iarovaia, București, 1954 (în colaborare cu Sonia Filip);
  • A. Ulianinski, Piese într-un act, București, 1954 (în colaborare cu Sonia Filip);
  • K.S. Stanislavski, Munca actorului cu sine însuși, București, 1955 (în colaborare cu Sonia Filip);
  • Guy de Maupassant, Nuvele și schițe, București, 1956, Bulgăre de seu, București, 1960, Mont-Oriol, București, 1971;
  • A.S. Makarenko, Povestiri și schițe. Articole despre literatură. Corespondența cu Maxim Gorki,București, 1959 (în colaborare cu Radu Donici);
  • H. de Balzac, Crinul din vale, București, 1967, O fiică a Evei, București, 1969;
  • Julien Green, Miezul nopții, București, 1970, Manuel, prefață de Laurentiu Ulici, București, 1972;
  • Rene Barjavel, Tarendol, București, 1974;
  • G. Flaubert, Educația sentimentală, prefață de Irina Mavrodin, București, 1976.

PREMII ȘI DISTINCȚII

  • Premiul de stat (1951)



Lucia Demetrius - Trei generații (1956) (teatru radiofonic) #teatruradiofonic #propaganda #comunism


la

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Abonați-vă la: Postare comentarii (Atom)

 MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU 12 IULIE 2024 ISTORIE PE ZILE 12 Iulie Evenimente ·           1153: Anastase IV (Corrado del Suburra), este i...

  • (niciun titlu)
      7. /14 IULIE 2021 - MUZICĂ; PE O ARIPĂ DE CÂNT MARIA TRIPON Maria Tripon Date personale Născută 14 iulie 1962  (58 de ani)  orașul  Negreș...
  • (niciun titlu)
    INVITAȚIE LA OPERĂ, OPERETĂ ȘI BALET 15 Iulie Dorin Teodorescu Dedic acest material drei Dr Andreea Teodorescu! Câteva cuvinte de...
  • (niciun titlu)
    MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU MIERCURI 15 IULIE 2020   PARTEA A TREIA - ARTE; GÂNDURI PESTE TIMP; GLUMEȘTE, FII VESEL ȘI VEI RĂMÂNE TÂNĂR...