5. /30 IULIE 2022 - MUZICĂ; PE O ARIPĂ DE CÂNT

PETRE ALEXANDRU

Date personale
Petre Alexandru
Cântărețul Petre Alexandru
Nume la naștere	Pantzel Vilmos
Născut	30 iulie 1898, Râmnicu Vâlcea, România Râmnicu Vâlcea, Vâlcea, România
Decedat	1 august 1978, București, România București, România
Căsătorit cu	Mia Braia (1936–1950)^[1]
Cetățenie	România
Ocupație	cântăreț
Activitate
Gen muzical	populară, ușoară, romanțe
Tipul de voce	tenor
Ani de activitate	1936-1970
Case de discuri	Electrecord
Modifică date / text

Petre Alexandru (n. 30 iulie 1898, Râmnicu Vâlcea – d. 1 august 1978, București) a fost un cunoscut tenor, solist de romanțe, tangouri și cântece populare, mai ales în perioada interbelică.

BIOGRAFIE

S-a născut la data de 30 iulie 1898, în Râmnicu Vâlcea^[2], pe malurile Oltului.^[3]

Studiile muzicale le începe la Craiova cu Savel Horceag (teorie-solfegiu și canto). Studiază apoi la București cu Dumitru Mihăilescu-Toscani și Leo Kalmuschi (canto).^[2]

Începe să lucreze, mai întâi, ca pictor de biserici^[4], după care, în 1929, debutează în rolul flăcăului lui Graur din vodevilul „Cinel-Cinel”, pe scena Teatrului Național din Craiova.^[5]

În perioada 1929-1934 devine solist tenor în Corul Ansamblului „Armonia” din Craiova.^[4]

În perioada 1934-1945 cântă ca solist-vocal în diverse restaurante din București, înregistrează numeroase discuri la casa de discuri Cristal (ulterior Electrecord), promovează muzica compozitorilor Ion Vasilescu, Gerd Willnow, Ionel Fernic și susține numeroase emisiuni de muzică ușoară și populară la Radio București (până în 1947).^[6]

În anul 1935 debutează la casa de discuri Cristal cu un tango (Dă-mi o guriță), pe care l-a imprimat cu acompaniamentul orchestrei „Cristal”.

În ianuarie 1936 imprimă primele sale melodii populare (Cocoșel cu două creste și Radu mamei Radule) sub acompaniamentul orchestrei Ionel Cristea^[7].

Tot în 1936, fiind în ultimul an de studiu la Facultatea de Filologie modernă, o cunoaște pe Mia Braia, cu care se căsătorește și alături de care va trăi 14 ani, până în 1950. Aceștia aveau să alcătuiască cel mai bun duet vocal de la „Coșna”, restaurantul din Piața Buzești, unde cântau împreună cu orchestrele Vasile Julea și Costică Tandin. Evoluaseră împreună și la cinematograful „Marna”, apoi la restaurantul „Boulevard” din centrul Capitalei.

În perioada 1948-1954 devine solist-vocal la Ansamblul de Estradă al Teatrului Armatei din București. În perioada 1958-1960 activează ca instructor artistic la Medgidia și București.^[6]

DECESUL

Moare la data de 1 august 1978 la București.^[6]

DISTINCȚII

În 1968 este distins cu medalia Ordinul Meritul Cultural, clasa a IV-a pentru activitatea sa ca interpret de muzică ușoară, populară și romanțe.^[8]^[6]

Câteva cuvinte de la Daniela Caraman Fotea:

Perioada interbelică înregistra o oarecare criză în ceea ce privește solistica divertismentului; muzica ușoară câștigase teren ca gen muzical; creatorii săi erau membri ai Uniunii Compozitorilor, aveau deci statut oficial, teatrele de profil aveau săli pline, la fel și terasele ori grădinile de vară, mai ales cele cu program muzical. Așa încât, ofertele depășeau numărul celor talentați, primiți cu aplauze de marele public. Între ei s-a numărat și PETRE ALEXANDRU (30 iulie 1898, Râmnicu Vâlcea – 1 august 1978, București), adeseori confundat din pricina apropierii sonorității numelui cu Petre Andreescu (14 august 1893, București – 30 octombrie 1966, București), a cărui creație a cântat-o cu mare farmec, transformând-o într-o veritabilă colecție de șlagăre. Se mai ascultă și astăzi în localuri, mai este prezentă în antologii.

Petre Alexandru a urmat studii muzicale la Craiova și la București. A debutat la Teatrul Național din Craiova, în vodevilul Cinel Cinel. Ambitusul extins îi permitea abordarea unor roluri chiar și de operetă. A făcut parte ca solist din Ansamblului Armonia din Craiova. Între 1934-1945 a fost nelipsit din programele Radio-ului național (muzică ușoară și populară); iar între 1934-1947 a funcționat ca solist vocal al Ansamblului de estradă al Teatrului Armatei din București. A fost de asemenea solicitat ca instructor artistic la Medgidia și București (1958-1960).

Căsătoria sa cu Mia Braia care a durat 14 ani, a consolidat faima duetului în varii genuri muzicale (folclor, lăutărie, muzica ușoară). Un public numeros venea să-i asculte la restaurantul Coșna din Piața Buzești, apoi la restaurantul Boulevard din centrul Capitalei. Aici, a cântat melodia ce avea să-l facă foarte cunoscut, Radu mamii Radule.

În anul 1936 debutează la casa de discuri „Cristal” (ulterior Electrecord) cu un tango: Dă-mi o guriță, pe care l-a imprimat cu acompaniamentul orchestrei Cristal. Dar a fost unul dintre preferații compozitorilor Ionel Fernic, Gherase Dendrino. Ion Vasilescu, Nello Manzatti. A înregistrat pentru casa de discuri Electrecord. Melodiile Sub balcon eu ți-am cântat o serenadă, Amorul e un mic ștrerngar, Mi-e dor de sărutarea ta, Noi doi sub o umbrelă au figurat și în repertoriul soliștilor Gică Petrescu și Dan Spătaru.

Petre Alexandru - Dacă m-ai iubi... doar un pic - Melodii din Bucureștiul de odinioară

Petre Alexandru - Mi-e dor de acasă

Petre Alexandru - Parcă ieri ne-am iubit

Petre Alexandru - Morărița

Mia Braia si Petre Alexandru - La fereastra unde doarme o pisica

Petre Alexandru - Laie Chiorul

Petre Alexandru - Unge Leano ușa bine

Petre Alexandru - Sa vina pompierii(Ce știi tu ce-i dragostea)

Petre Alexandru - Ionel, Ionelule - Ceasuri Muzicale

RODICA BUJOR

Rodica Bujor (n. 30 iulie 1914, comuna Voinești, județul Dâmbovița — d. 30 octombrie 1995, București), pe numele adevărat Eugenia Nedelea, a fost o interpretă de muzică populară, situându-se în prima generație de mari interpreți, alături de mai des-amintitele Maria Tănasesau Maria Lătărețu, recunoscută pentru vocea ei puternică, expresivă și memorabilă, pentru dăruirea cu care interpreta cântecele populare. Ileana Sărăroiu a numit-o ca fiind una din interpretele sale preferate în materie de muzică populară

Născută în satul Voinești, județul Dâmbovița la 30 iulie 1914, a trăit de mică în mediul muzical al cântecului național local.^[2] În hanul pe care l-a condus tatăl său la Voinești a reușit să-și formeze un repertoriu de muzică lăutărească, încă de pe vremea anilor de școală.^[3]

În București lucrează ca muncitoare la țesătoria Rizescu-Brănești. În scurt timp se prezintă la un concurs organizat la Radio București, fără știrea părinților și a patronului întreprinderii. În fața unei comisii de personalități (din care făceau parte Theodor Rogalski, Alfred Alessandrescu, Tiberiu Brediceanu, Ion Filionescu, Grigoraș Dinicu, prezidată de George Enescu, aceasta cântă o serie de piese populare.^[3]

„Un bărbat m-a întrebat care este numele meu. Eugenia Rodica Nedelea, am spus, din ce în ce mai emoționată. Și el a zis: frumos, frumos, dar eu aș zice să-ți fie numele, cum sunt bujorii din obraji. Toți au aplaudat și bărbatul a spus pe un grai frumos, moldovenesc, dacă nu ti superi, în ia sară o să vii mata frumos pe Calea Victoriei, la colț cu Lemnea, și o să-i spui portarului că te-a invitat George Enescu.

Sfaturile lui Enescu de a învăța canto-ul, dar și grija de a-și păstra repertoriul țărănesc de la Voinești, a îndreptat-o atât spre Conservatorul Muncitoresc ASTRA din București (1936-1939), cât și spre Arhivele de Folclor ale lui Constantin Brăiloiu și Centrul de Sociologie, condus de prof. Dimitrie Gusti. După ce a urmat cursurile de la București cu Dumitru Mihăilescu-Toscani (un maestru al genului de romanțe), Leo Calmuschi și Quarto Santarelli, Rodica Bujor a profitat de un turneu în Italia (1941) spre a se perfecționa în tehnica liedului cu Marcela Magna. A luat lecții particulare de canto cu Valentina Crețoiu la București, dar și de teorie-solfegiu cu Giuseppe Ricci (la Roma).^[7]

Romanța lui Vespasian Vasilescu, care i-a adus gloria artistică a Rodicăi Bujor.

A debutat la Radio București pe 22 aprilie 1938, cu orchestra lui Vasile Julea, formația restaurantului Coșna-Cireșoaia din Piața Buzești, peste drum de restaurantul Neptun, unde cânta Maria Tănase.^[7] Se împrietenise cu această artistă, dar trăgea cu urechea și la ceilalți colegi, ascultându-i mai ales pe Ion Luican, „profesorul” romanței (cum îl numea) și pe Cristian Vasile, Jean Moscopolși Petre Gusti

Până în 1959, Rodica Bujor cântă prin restaurantele Capitalei, ca timp de doi ani să se angajeze la Ansamblul Sfatului Popular al Capitalei. Cu această formație a efectuat două turnee în străinătate (URSS - 1957, Ungaria - 1959), după ce în tinerețe cântase în Germania (1939), Austria (1942), Cehoslovacia (1942) și Iugoslavia (1942).^[8]

Deși înregistrase la casele de discuri Electrecord și Odeon numeroase cântece populare, cântăreața a evitat să cânte la nunți.^[8] A cunoscut și repertoriul de petrecere pe care l-a promovat la restaurante, în programele nocturne („Lelițo cârciumăreasă”, „Fir-ai să fii mai băiete”, „Cine mă puse pe mine”, „În grădina lui Ion”).

A apărut și în câteva filme artistice în roluri pasagere („Zile de neuitat”, în regia lui Haralambie Boroș) și în filme de televiziune („Pe cărările dorului”, în regia lui Marianti Banu).^[9]

În conștiința publicului bucureștean care a admirat-o în serile de vară la grădina Coșna-Cireșoaia, Rodica Bujor a rămas o neuitată interpretă de romanțe și lieduri de compozitori români (Nicolae Kirculescu, Aurel Giroveanu, D. Cantea, Emil Gavriș, Laurențiu Profeta, Diamandi Gheciu ș.a.), la loc de frunte situându-se romanțele, ca „Inimă, de ce nu vrei să-mbătrânești”, „De ce m-ați dus de lângă voi”, „Pe lângă boi”. Șlagărul ce i-a adus notorietatea a rămas totuși „Cântecul fusului”, o melodie de mare circulație.^[10]

A mai fost solistă a restaurantelor Kiseleff, Cafe-Royal, Princiar din București (1937-1949) și a mai colaborat cu Orchestra „Barbu Lăutaru” și cu ansamblurile „Ciocârlia” și „Perinița” (1959-1961), evoluând sub bagheta unor mari dirijori precum Nicu Stănescu, Ionel Budișteanu, Victor Predescu, Ionel Banu, Costică Dinicu, Ion Mărgean sau Nicolae Băluță. A fost și angajată a Teatrului Regional București în perioada 1961-1970.^[7]

Rodica Bujor a fost membră a juriului Festivalului de romanțe „Crizantema de Aur”, încă de la prima ediție (19-21 decembrie 1968). S-a bucurat de această titulatură și în edițiile: a XVI-a (8-13 noiembrie 1983), a XX-a (4-8 noiembrie 1987), a XXI-a (2-5 decembrie 1988) și a XXVIII-a (19-22 octombrie 1995)

Rodica Bujor a cântat până la vârsta de 70 de ani, chiar dacă se pensionase cam devreme pentru o solistă de muzică populară. A murit la 2 noiembrie 1995 în București, dar a fost înmormântată în cimitirul din satul dâmbovițean Voinești.