8. /31 IULIE 2022 - MUZICĂ; PE O ARIPĂ DE CÂNT
FRANZ LISZT
.svg){kind=small}
Franz Liszt sau Liszt Ferenc (n. ,[1][3][4][5] Raiding(d), Imperiul Austriac – d. ,[6][1][3][4] Bayreuth, Bavaria, Imperiul German), a fost un compozitor maghiar și unul dintre cei mai renumiți pianiști ai tuturor timpurilor.
Franz Liszt a fost singurul fiu al funcționarului Ádám Liszt și al soției acestuia, Maria Anna (1788-1866), născută Lager, în familia unui brutar din Krems an der Donau (Krems la Dunăre). Localitatea sa natală, Raiding, făcea parte la acea vreme din Transleithania, parte maghiară a Imperiului Austro-Ungar ce a fost format abia în 1867. Naționalitatea lui a devenit o temă controversată după destrămarea Imperiului Austro-Ungar[8]: unii susțineau etnia germană, alții etnia maghiară, dar au fost și unii care susțineau originea lui slovacă.[9] Dar înainte de 1918, când aceasta nu era o temă controversată, era acceptată naționalitatea sa în concordanță cu biografia de 3 volume scrisă de Lina Ramann.[10], conform celor scrise de Ramann despre părinții lui Liszt: „Tatăl lui era maghiar, mama austriacă”.[11]. Tatăl lui Franz Liszt era în serviciul familiei Esterházy, familie care îl patronase și pe compozitorul Joseph Haydn. După ce în 1821 s-a mutat la Viena, a luat lecții de pian cu Carl Czerny și de compoziție cu Antonio Salieri. Doi ani mai târziu, în 1823, s-a mutat împreună cu familia la Paris, de unde a plecat în multe turnee ca pianist. Influențat de măiestria violonistului Niccolò Paganini, a decis să dezvolte o tehnică interpretativă similară pentru pian. În 1835 a plecat din Paris cu amanta sa Marie d'Agoult, alături de care a întreprins multe călătorii în anii următori, timp în care reputația sa de pianist a continuat să crească. În anul 1844 s-a despărțit de amanta sa, mamă a celor trei copii ai săi, iar în 1848 s-a stabilit la Weimar, alături de prințesa Carolyne zu Sayn-Wittgenstein. Atenția sa a început să se concentreze pe compoziție și, în special, pe crearea unui nou gen muzical, poemul simfonic. În anul 1861, Liszt s-a mutat la Roma. Din 1869 s-a întors cu regularitate la Weimar, unde a avut numeroși elevi, mai târziu acceptând să predea muzică la Budapesta, unde era privit ca un erou național. Franz Liszt a fost socrul compozitorului Richard Wagner; el și-a petrecut ultima parte a vieții sale la Bayreuth. A murit la 31 iulie 1886, la patru ani după decesul ginerelui său, Richard Wagner, la Bayreuth, unde a fost înmormântat.[12] Casa în care a murit (Bayreuth, Wahnfriedstr. 9) a devenit „Muzeul Franz Liszt”.
CONCERTE ÎN PRINCIPATELE ROMÂNE
Liszt a întreprins diverse turnee în Muntenia, Moldova și Transilvania, unde de fiecare dată a fost primit cu mare căldură, înregistrând succese notabile.[13]
În urma contactului cu muzica populară românească, compune o Rapsodie română.
COMPOZIȚII
Viața și creația sa (atât ca pianist concertist cât și ca compozitor) se structurează în trei perioade distincte :
- cariera de virtuoz ( 1820 - 1847 ) îi impune călătorii , având însă Parisul ca centru general iar pianul este instrumentul spre care se îndreaptă cu predilecție lucrările sale .
- din momentul numirii sale ca director de muzică al Curții din Weimar începe cea de a II a perioadă ( 1847 - 1861 ) , cea mai fructoasă din punctul de vedere al creației sale muzicale .Totodată în aceste momente cariera lui se află la apogeu
- ultimei perioade ( 1861 - 1866 ) îi corespund plecarea la Roma și predilecția pentru muzica religioasă în compozițiile sale .
La campanella, Liebesträume, Transcendental Études, Années de pèlerinage, Hungarian Rhapsody No. 2, Sonata in B minor, Grandes études de Paganini, Totentanz, Mephisto Waltzes, Les préludes, Mazeppa, Piano Concerto No. 1, Faust Symphony, Dante Symphony, Rhapsodie espagnole, Transcendental Étude No. 4, Piano Concerto No. 2, Dante Sonata, Christus, Harmonies poétiques et religieuses, Symphonic poems, Two Concert Études, Hexameron, Funérailles, Fantasy and Fugue on the chorale "Ad nos, ad salutarem undam", Sposalizio, Transcendental Étude No. 5, Hungarian Rhapsody No. 1, Fantasy and Fugue on the Theme B-A-C-H, Transcendental Étude No. 2, Hungarian Fantasy, Transcendental Étude No. 12, Concerto pathétique, Orpheus, Réminiscences de Don Juan, Consolation No. 3, La lugubre gondola, Transcendental Étude No. 8, Hungarian Rhapsody No. 14, Transcendental Étude No. 11, Don Sanche, Prometheus, Transcendental Étude No. 10, Hungaria, Hunnenschlacht, Hungarian Rhapsody No. 3, Transcendental Étude No. 9, Grand galop chromatique, Ballade No. 2 in B minor,
The Best of Liszt
Liszt: The Great Piano Works - Part 1 și 2
MIRCEA BANICIU
| Mircea Baniciu | |
.JPG) | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | (71 de ani)  Timișoara, România |
| Cetățenie |  România |
| Ocupație | cântăreț muzician textier[*] arhitect |
| Activitate | |
| Gen muzical | folk rock rock hard rock |
| Instrument(e) | voce[*] chitară |
| Case de discuri | Electrecord |
Modifică date / text  | |
Mircea Baniciu (n. 31 iulie 1949, Timișoara) este un cântăreț și chitarist român, de meserie arhitect.[1] S-a remarcat în muzica românească la începutul anilor '70 când a devenit solist vocal al formației rock Phoenix. După fuga colegilor săi din țară în 1977, începe o carieră solo, timp în care scoate pe piață un EP și 4 albume. În 1992 a fondat trupa Pasărea Colibri, alături de Florian Pittiș, Mircea Vintilă și Vlady Cnejevici, cu care a cântat zece ani, răstimp în care au apărut pe piață 5 albume și un DVD. În 2002 revine în trupa Phoenix cu ocazia concertului aniversar Phoenix 40 de ani. În toamna anului 2007 părăsește din nou Phoenix pentru a-și continua cariera solo și pentru a înființa în 2014 supergrupul Pasărea Rock.
ANII '70
La începutul anilor '70 Mircea Baniciu cânta ca folkist în cluburile din Timișoara. Cu această ocazie este văzut de Nicu Covaci și Günther Reininger, doi dintre membrii grupului Phoenix, care erau în cautarea unui solist vocal, și hotărăsc să-l coopteze în formație. Mircea Baniciu debutează în Phoenix în anul 1971 când susține câteva spectacole în care sunt prezentate piese precum Nunta, Negru Vodă, Iarna. Aceste piese au fost ulterior înregistrate pe albumul Cei ce ne-au dat nume, apărut în 1972, în componența: Nicu Covaci, Mircea Baniciu, Josef Kappl, Costin Petrescu și Valeriu Sepi.
Continuarea vine în 1973 cu EP-ul Meșterul Manole, apoi, în 1974, cu Mugur de fluier, unde apar câteva dintre hiturile absolute ale grupului Phoenix: Mica țiganiadă, Ochii negri, ochi de țigan, Mugur de fluier și Andrii Popa, care a devenit aproape un imn național[necesită citare]. Andrii Popa este singura compoziție de Mircea Baniciu apărută în discografia Phoenix, despre care artistul povestește ca a apărut din întâmplare pe disc, datorită faptului că la „înregistrările din Electrecord trebuia să completăm discul cu 4 minute”.
Cantafabule a apărut în 1975 și este considerat până astăzi cea mai importantă operă rock a României. Trupa Phoenix s-a retras, de toamna până primăvara, în munții Semenic pentru a compune piesele de pe acest album, iar când au ajuns în studio, în locul lui Costin Petrescu, a fost adus de Covaci la baterie Ovidiu Lipan „Țăndărică”.
În primăvara anului 1977, o parte dintre membrii trupei Phoenix, adică Nicu Covaci, Ovidiu Lipan, Josef Kappl și Erlend Krauser, fug din țară, reușind să treacă granița ascunși în boxele Marshall. Mircea Baniciu a rămas în țară, susținând ulterior ca nu a fost anunțat de această plecare. A continuat să cânte piesele Phoenix și după plecarea lui Nicu Covaci, deși a fost, în nenumărate rânduri, anchetat de Securitate.
ANII '80
După plecarea din țară a membrilor formației, Mircea Baniciu desfășoară o prestigioasă carieră solo ca folkist. Primul disc "Mircea Baniciu", EP, 1979, a fost înregistrat în Televiziunea Română, artistul aflând ulterior că s-a luat decizia ca Electrecord să scoată pe piață acest disc. La începutul anilor '80 a apărut pe piață și Tristeți provinciale. A apărut de fapt fără titlu, întrucât titlul propus de artist fusese respins de autorități pe motiv că „în acea perioadă nu era voie să fii prea trist”. Albumul a fost cunoscut de public mai degrabă ca „albumul galben”. Acest disc avea să aducă și primele hituri marca Mircea Baniciu, printre care Eșarfa în dar și Vara la țară.
În 1984 lansează albumul Ploaia, cu piese precum Scrisoare de bun rămas, Ploaia, Marea, Magazinul de vise. Urmează Secunda 1, în 1989, cu piese ca Frunza, La-nceput de drum, Secunda cea fără de batrînețe și fără de moarte, iar în 1991 Secunda 2 cu piese precum Himera, Pisica neagră, Dealul cu dor sau Întoarcerea la Orient.
ANII '90
În 1990 începe din nou să cânte alături de grupul Phoenix în primul concert al grupului după '90 la Palatul Copiilor din București. Totuși, adevărata revenire a grupului Phoenix în fața publicului român avea să se producă la festivalul Rock '91, unde Phoenix cântă în fața a aproximativ 70.000 de spectatori. Participă de asemenea la un turneu național cu Phoenix, și merge în Germania pentru a înregistra câteva piese alături de ceilalți membri ai grupului, care vor apărea pe albumele SymPhoenix/Timișoara și Aniversare 35.
În 1992 părăsește grupul Phoenix din cauza unor divergențe cu liderul trupei, Nicu Covaci. În decembrie 1992, în timp ce Phoenix cântă în București cu un alt solist vocal, Mircea Baniciu cântă la Râmnicu Vâlcea într-un concert cu ocazia Crăciunului. În mod spontan, vin alături de el pe scenă Florian Pittiș și Mircea Vintilă, și cei trei cântă împreună. La sfârșitul spectacolului, Florian Pittiș anunță că a cântat formația Pasărea Colibri. Ulterior, cei trei se reîntâlnesc în mai multe spectacole și păstrează aceeași formulă, care are un neașteptat succes la public. Hotărăsc să-l coopteze și pe Vlady Cnejevici (ex-Compact) și să continue activitatea cu Pasărea Colibri.
Deși a fost gândită inițial ca formulă pentru spectacole, Pasărea Colibri se hotărăște să imprime un spectacol care avea să iasă pe piață în anul 1995 sub numele În căutarea cuibului pierdut. Doi ani mai târziu apărea Ciripituri. În 1999, grupul realizează primul album de studio Cântece de bivuac.
În anul 1999 Florian Pittiș renunță la participarea în spectacole. Pentru scurt timp, cei trei membri fondatori îl cooptează pe Radu Gheorghe, cu care realizează câteva spectacole. Un an mai târziu, încep să apară în spectacole alături de Marius Bațu.
DUPĂ 2000
În 2002 Pasărea Colibri scoate un nou album, Încă 2000 de ani, în formula Mircea Baniciu, Mircea Vintilă, Vlady Cnejevici și Marius Bațu. În 2003 are loc spectacolul „Pasărea Colibri - 10 ani”, avându-l ca invitat special pe Florian Pittiș. Acest spectacol este înregistrat și apare ulterior pe piață sub formă de CD (2 volume). Acest proiect a pus capăt activității formației, membrii ei hotărând să urmeze cariere separate.
În 2002 Mircea Baniciu revine în Phoenix, cu ocazia spectacolului aniversar „Phoenix - 40 de ani” (octombrie 2002). Ulterior, continuă activitatea concertistică cu grupul Phoenix, iar în 2005 grupul scoate pe piață un nou album Baba Novak. Concertul de lansare a noului disc, susținut în octombrie 2005 la Sala Palatului, avea să se transforme într-un DVD cu același titlu. În această perioadă, Phoenix susține turnee de promovare a noului disc în câteva orașe din țară, iar în 2006-2007 participă la toate marile festivaluri din România - Stufstock, Peninsula, Motorrock.
În anul 2007, după participarea la Stufstock 2007, Mircea Baniciu părăsește grupul Phoenix din cauza unor divergențe cu Nicu Covaci.
În noiembrie 2007, Mircea Baniciu și-a lansat un blog personal , pe care promite să-l transforme în opera sa autobiografică.[2] Cu această ocazie a promis să povestească lucruri inedite din perioada de aur a grupului Phoenix, momente din istoria formației Pasărea Colibri și lucruri personale.
DIN NOU SOLO
În anul 2008, artistul imprimă și lansează pe piață primul volum al colecției Best of Mircea Baniciu, numit sugestiv Eșarfa. Este o colecție a celor mai bune balade compuse și interpretate de Mircea Baniciu, printre care piese precum Eșarfă în dar, Dacă ai ghici, Scrisoare de bun rămas, Frunza, Himeră, Amintire.
Este prima apariție discografică a artistului în formulă solo, după 17 ani. La concertul de lansare a acestui album, Mircea Baniciu a apărut pe scenă însoțit de band-ul său.
Pe 3 decembrie 2008 a avut loc la Sala Palatului primul concert din seria „Mircea Baniciu & Prietenii” în care artistul i-a avut ca invitați pe Josef Kappl, Mircea Vintilă, Marius Batu, Ioan Gyuri Pascu, Leo Iorga și fiica sa - Ana Baniciu. Alături de invitații săi, artistul a cântat câteva dintre cele mai reprezentative piese ale repertoriului său, susținute anterior în trupele Phoenix sau Pasărea Colibri, precum și o bună parte dintre baladele sale.
Cu această ocazie Mircea Baniciu și Josef Kappl prezintă o nouă piesă numită „Pe Argeș în Jos”, prima operă completă dintr-un viitor album muzical creat de cei doi.
În noiembrie 2010 Mircea Baniciu lansează cel de-al doilea volum al Best Of-ului său, intitulat simplu BEST OF - vol 2, pe care se regăsesc piese precum Andrii Popa, Vara la țară, Pisica neagră, Tristeți provinciale, Hanul ulciorului nesecat, Dealul cu dor.
Pe 10 noiembrie 2010 a avut loc la Sala Palatului a doua ediție a spectacolului „Mircea Baniciu & Prietenii”, moment în care vin din nou alături de el o parte dintre prietenii săi de scenă: Josef Kappl, Ioan Gyuri Pascu, Leo Iorga și trupa Pacifica.
FAMILIA
Pe 19 octombrie 2014, Mircea Baniciu s-a căsătorit cu Alina Nemeș, femeia care i-a dăruit un copil, Victor (10 ani).[3][4]
El mai are o fiică, Ana, dintr-o relație anterioară.
DISCOGRAFIE
Solo:
- Mircea Baniciu EP (mini-album de studio, EP, Electrecord, 1979)
- Tristeți provinciale (album de studio, LP/MC, Electrecord, 1981)
- Ploaia (album de studio, LP/MC, Electrecord, 1984)
- Secunda 1 (album de studio, LP/MC, Electrecord, 1989)
- Secunda 2 (album de studio, LP, Publi Partner, 1991)
- Muzică de colecție, Vol. 35 (compilație, CD, Jurnalul Național, 2008)
- Anii '80–'90: Vinyl Collection (box sex, 4xCD, Cat Music & Colibri Music & MBA Digital Media, 2008)
- Eșarfa - Best of, Vol 1 (compilație, CD, Cat Music & Colibri Music & MBA Digital Media, 2008)
- Best of, Vol. 2 (compilație, CD, Cat Music & Colibri Music & MBA Digital Media, 2010)
Cu Phoenix:
- Cei ce ne-au dat nume (album de studio, 2xLP, Electrecord, 1972)
- Meșterul Manole (mini-album de studio, EP, Electrecord, 1973)
- Mugur de fluier (album de studio, LP, Electrecord, 1974)
- Cantofabule (album de studio, 2xLP, Electrecord, 1975)
- Remember Phoenix (compilație, LP, Electrecord, 1991)
- SymPhoenix/Timișoara (album de studio, 2xLP/CD/MC, Eurostar & Genius CD, 1992)
- Evergreens (compilație, CD/MC, Electrecord, 1995)
- Cantafabule - Bestiar (album de studio, CD/MC, Genius CD, 1996)
- Aniversare 35 (album de concert, CD/MC, Genius CD, 1997)
- Baba Novak (album de studio, CD/MC, Zone Records & Phoenix Records, 2005)
- Phoenix Tour 2006 - Baba Novak (video, CD, Phoenix Records, 2006)
- Live at Sala Palatului (album video, DVD, Phoenix Records, 2006)
Cu Pasărea Colibri:
- În căutarea cuibului pierdut (album de studio, CD/MC, Blue Ridge International Computers & Roton, 1995)
- Ciripituri (album de studio, CD/MC, Intercont Music & Pasărea Colibri, 1996)
- Cântece de bivuac (album de studio, CD/MC, Roton, 1999)
- Încă 2000 de ani (album de studio, CD/MC, Roton, 2002)
- 10 ani - Vol. 1 (album de concert, CD/MC, Roton, 2003)
- 10 ani - Vol. 2 (album de concert, CD/MC, Roton, 2003)
- 10 ani (album video, DVD/VHS, Roton, 2003)
- 19 ani (compilație, CD, Cat Music & Colibri Music, 2011)
Cu Pasărea Rock:
- Pe Argeș în jos (maxi-single, CD, Kaprock Musikproduction & Cat Music, 2008) (apărut sub titulatura Baniciu & Kappl)
- Legenda (maxi-single, CD, Revolver Records, 2014)
- Călușandra (mini-album de studio/EP, CD, Revolver Records, 2015)
- Legenda (album de studio, CD, Revolver Records, 2016)
- Cavalcada (album de studio, CD, Revolver Records, 2021)
Cu Abra:
- Șapte (album de studio, CD, A&A Records, 2010)
- Data când totul e gata (album de studio, CD, MBA Digital Media & Colibri Music, 2013)
Cu Alexandru Andrieș, Mircea Vintilă și Nicu Alifantis:
- Tandrețuri pentru femei cu cei 4 corifei (album video, DVD, TVR Media, 2005)
Colaborări și compilații
- Filmul Septembrie (1978) – piesa „În fiecare zi” (muzică și orchestrație de Adrian Enescu)
- Compilație – Muzică folk (LP/MC, Electrecord, 1978) – piesa „La seceriș”
- Mircea Baniciu / Marina Voica – Săptămâna / Tu vei rămâne tu (melodii de Dan Dimitriu) (split single, Electrecord, 1983) – piesa „Săptămâna”
- Compilație – Melodii '82 (LP, Electrecord, 1983) – piesa „Săptămâna”
- Alexandru Andrieș – Interioare (LP, Electrecord, 1984) – voce adițională la piesele „Parcul” și „Fără griji”
- Alexandru Andrieș – Interiors (LP, Electrecord, 1985) – voce adițională la piesele „The Park” și „Don't Worry”
- Florian din Transilvania – Tainicul vârtej (LP, Electrecord, 1986) – voce adițională
- Ioan Gyuri Pascu / Mircea Rusu – Ar putea fi / Gigi praf (MC, Reflex, 1992) – voce adițională la piesele „Omul liber care cântă” și „În inima mea”
- Compilație – Din darul magilor (LP/CD/MC, East & Art, 1995) – piesele „E iarnă și-ți cânt” și „Alb”
- Compilație – Din darul magilor II (CD/MC, Roton, 1996) – piesele „Drumul magilor” și „Pomul de Crăciun”
- Compilație – Din darul magilor 5 – In memoriam Valeriu Sterian (CD/MC, Fundația Culturală Phoenix, 2000) – piesa „Amintire cu haiduci”
- Holograf – Holografica (CD/MC, MediaPro Music, 2000) – voce la piesa „Inima mea nu e întreagă dacă nu ești tu”
- Roșu și Negru – Tribut lui Liviu Tudan (CD, Roton, 2007) – piesa „Hai, acasă!”
- Compilație – Salvați-vă îngerii (CD, Acasă Music, 2007) – piesa „O stea” (duet cu Loredana Groza)
- Compilație – Folk You 2007 (DVD, Jurnalul Național, 2008) – piesele „Tristeți provinciale”, „Amintire” și „Întoarcerea la Orient”
- Compilație – Timpul chitarelor (DVD, TVR Media, 2009) – piesele „Andrii Popa” (cu Phoenix) și „Eșarfă în dar”
- Pragu' de Sus – Ultimul poet (CD, Autoprodus, 2009) – piesa „Nimeni, nimeni”
- Adrian Enescu – Invisible Movies (CD, A&A Records, 2014) – piesa „Septembrie (I)”
- Keo – Liber (CD, Roton, 2015) – piesa „Acasă”
- RIT – Barbu Lăutaru (maxi-single, Autoprodus, 2016) – piesa „Cântec pentru cel ce vede întâia oară soarele”
- Adrian Berinde – Arcan (CD, Republic Production, 2017) – piesa „Puțin din fiecare”
- piesa „Marea” (apărută inițial pe LP-ul Ploaia), reorchestrată și înregistrată împreună cu Vlady Cnejevici, fiind lansată în iulie 2020 [5]
- piesa „O sută de ani” (centenar Universitatea Politehnica Timișoara), apărută în noiembrie 2020 și interpretată de supergrupul RockING: Mircea Baniciu (voce și chitară), Călin Pop (voce și chitară), Tavi Horvath (voce rap), Tiberiu Bako (bas), Teodor Pop (claviaturi), Vali Potra (tobe) [6]
PREMII ȘI DISTINCȚII
Președintele României Ion Iliescu i-a conferit lui Mircea Baniciu la 10 decembrie 2004 Ordinul Meritul Cultural în grad de Cavaler, Categoria B - "Muzică", „pentru contribuțiile deosebite în activitatea artistică și culturală din țara noastră, pentru promovarea civilizației și istoriei românești”. [7]
Mircea Baniciu - Marea
MIRCEA BANICIU - ALBUM - Tristeţi provinciale - 1981
ȘTEFAN NICULESCU
| Ștefan Niculescu | |||
| Date personale | |||
|---|---|---|---|
| Născut | [1][2] Moreni, Dâmbovița, România | ||
| Decedat | (80 de ani)[1][2] București, România | ||
| Cetățenie | România | ||
| Ocupație | compozitor profesor universitar[*] | ||
| Activitate | |||
| Premii | Premiul Herder Ordinul național „Steaua României” | ||
| |||
| Prezență online | |||
| Internet Movie Database | |||
| Modifică date / text | |||
Ștefan Niculescu (n. ,[1][2] Moreni, Dâmbovița, România – d. ,[1][2] București, România) a fost un compozitor, muzicolog și profesor universitar român. Creația sa se înscrie în zona muzicii culte contemporane și acoperă numeroase genuri muzicale. Niculescu a fost preocupat de folclorul muzical al Extremului Orient, de heterofonie și de muzica electronică. Timp de mulți ani, a predat compoziția la Conservatorul din București.
A fost membru titular al Academiei Române și doctor honoris causa al Academiei de Muzică din Cluj. A obținut Premiul Herder (1994), premiul pentru muzicologie al Academiei Franceze (1972) și numeroase alte distincții. Niculescu a fost membru al U.C.M.R. și al S.A.C.E.M. (Paris).
STUDII
Între anii 1941 și 1946, Niculescu a studiat la Academia Regală de Muzică din București. S-a reprofilat apoi pe inginerie (studii la Institutul de Construcții Civile din București, până în 1950), în cele din urmă revenind la Academia de Muzică. Aici studiază compoziția cu Mihail Andricu, între anii 1951 și 1957. A avut ocazia nesperată (în contextul regimului politic din țară) de a participa la Școala pentru muzică nouă de la Darmstadt (1966–1969) și la Cursurile pentru muzică electronică de la studioul Siemens din München (1966).
ACTIVITATE
În domeniul didactic
Între 1958 și 1960 lucrează ca profesor de pian, apoi activează ca cercetător la Institutul de Istoria Artei (1960–1963). Din 1963 este profesor universitar la Conservatorul din București, unde predă analiză muzicală și compoziție; își încetează activitatea în 1987 și revine șase ani mai târziu. În 2001, primește titlul de prorector onorific al acestei instituții.
De-a lungul întregii sale cariere, păstrează viu interesul pentru educația muzicală. O altă preocupare a sa a fost relația dintre muzician și public. În anii 1970 contribuie la popularizarea muzicii noi prin expuneri (însoțite de audieri fonografice) la București împreună cu Șerban Stănciulescu. În 1991, fondează Săptămâna Internațională a Muzicii Noi la București.
Compozitor
Dintre compozitorii străini care i-au marcat stilul, Niculescu îi cita pe Iannis Xenakis și Pierre Boulez. Apreciază la cel din urmă interesul pentru muzica heterofonă, pe care însuși o va studia prin intermediul muzicii tradiționale din Asia de Sud-Est (de pildă, ansamblurile gamelan din Indonezia).
Compune peste 70 de lucrări în genuri diverse (pentru ansambluri de cameră sau simfonice, cu voce, muzică de operă). Muzica lui Niculescu vede lumina tiparului la Editura Muzicală, Éditions Salabert, Ars Viva/B. Schött's Söhne Musikverlag (Mainz), Gerig Musikverlag (Köln). Lucrările sale sunt înregistrate la Electrecord (România), Erato (Franța), Attacca Records (Olanda).
Muzicolog
A contribuit la întocmirea monografiei „George Enescu” (1972, Editura Academiei Române), demers pentru care a fost recompensat cu premiul Academiei Franceze.[3]
Volumul Reflecții despre muzică, Editura Muzicală, București, 1980 reunește contribuțiile sale teoretice semnificative.
LUCRĂRI SELECTATE
Muzică orchestrală (simfonică)
- Simfonia I (1956), pentru orchestră mare
- Eteromorfie[3] (fr. Heteromorphie, 1967), pentru orchestră
- Unisonos I (1970), pentru orchestră
- Unisonos II (1971), pentru orchestră
- Ison I (1973), pentru orchestră
- Ison II (1975), pentru orchestră
- Simfonia a II-a „Opus dacicum” (1980), pentru orchestră mare
- Sincronie II (1981), pentru orchestră
- Simfonia a III-a „Cantos” (1984–1986), pentru suflători de lemn soliști și orchestră (există trei variante, cu soliști diferiți)
- Simfonia a IV-a „Deisis” (1995)
- Simfonia a V-a „Litanii” (1997)
- Formanți (f.a.)
Muzică de cameră
- Invențiuni (1963), pentru clarinet și pian
- Echos I (1977), pentru vioară
- Ricercare in uno (1984), pentru sintetizator, clarinet și vioară
- Hétérophonies pour Montreux (1986), pentru cinci instrumente
- Octuplum (1987), pentru opt instrumente
- Chant-son (1989), pentru saxofon
- Sequentia (1994), pentru șase instrumente
- Undecimum (1998), pentru unsprezece instrumente
Muzică cu voce
- trei cantate (1959–1965)
- Aforisme de Heraclit (1969), pentru 20 de voci soliste
- Invocatio (1988), simfonie corală
- Axion (1992), pentru cor de femei și saxofon
- Psalmus (1993), pentru șase voci
Teatru liric
- Cartea cu Apolodor (pr. 1975, Cluj-Napoca), operă-balet pentru copii. Libret de Gellu Naum[4]
PREMII ȘI DISTINCȚII. TITLURI ONORIFICE
- Academia Română (premiu pentru compoziție – 1962, premiu pentru muzicologie – 1972)
- Academia Franceză (premiu pentru muzicologie – 1972)
- Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din Romania (premii pentru compoziție în anii 1975, 1977, 1981, 1983, 1985, 1986, 1988, 1998; marele premiu în 1994)
- Premiul „Gottfried von Herder” (1994, pentru întreaga activitate)
- Festivalul de Muzică Cultă de la Montreux-Vevey (premiul pentru întreaga activitate)
Devine membru corespondent al Academiei Române în 1993, iar apoi academician titular (1997). A fost numit doctor honoris causa al Academiei de Muzică din Cluj.
Decorații
- Ordinul național „Steaua României” în grad de Comandor (1 decembrie 2000) „pentru realizări artistice remarcabile și pentru promovarea culturii, de Ziua Națională a României”[5]
Ştefan Niculescu - Pomenire, un recviem românesc
MUZICĂ PENTRU SUFLET:
1.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu