4. /25 IULIE 2022 - TEATRU/FILM
MIHAI CODREANU
 Membru corespondent al Academiei Române |
|---|
| Mihai Codreanu | |
 Poetul Mihai Codreanu | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut |  Iași, România |
| Decedat | (81 de ani) Iași, România |
| Înmormântat | Cimitirul „Eternitatea” din Iași |
| Părinți | Mihail Codreanu și Natalia (n. Mârzescu)[1] |
| Cetățenie | .svg){kind=small} România |
| Ocupație | poet traducător |
| Limbi | limba română |
| Studii | Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași |
| Pregătire | Alexandru Grigore Suțu |
| Profesor pentru | Moni Ghelerter |
| Activitatea literară | |
| Activ ca scriitor | 1891 - 1957 |
| Specie literară | poem, sonet |
| Operă de debut | 1891 - cu poeziile „Sonet” și „Glossă” în revista "Lumea ilustrată" |
| Opere semnificative | 1. Volumul de sonete „Statui” 2. Cea mai bună traducere în limba română a piesei de teatru Cyrano de Bergerac de Edmund Rostand 3. Volumul de sonete „Cantecul deșertăciunii” |
| Note | |
| Ordinul Național al Legiunii de Onoare | |
Modifică date / text  | |
Mihai Codreanu (n. , Iași, România – d. , Iași, România) a fost un poet, dramaturg, avocat și traducător român, membru corespondent al Academiei Române (1942). A fost considerat drept cel mai prolific sonetist român[2] și părintele sonetului românesc.[3]
Biografie
Mihai Codreanu s-a născut în Iași, fiind fiul magistratului Mihail Costache Codreanu și al Nataliei Codreanu. Tatăl său, originar din Târgu Ocna, a fost judecător și profesor de latină la Colegiul Național. A murit, când Mihai avea 1 an si 7 luni. Mama, Natalia Codreanu (1843-1916), a fost fiica preotului Dimitrie Mânzariu, care și-a schimbat numele în Mârzescu, și sora politicianului Gheorghe Mârzescu[4]. Mihai Codreanu a urmat cursurile liceale la Iași, Bacău și București, manifestând de tânăr interes pentru literatură. Pentru a rezista financiar în urma decesului tatălui său, Mihai Codreanu dădea lecții de limba română și era corector la ziarul „Evenimentul”. Dorința sa a fost aceea de a deveni actor, însă, vederea îi slăbește după vârsta de 30 de ani și renunță la acest vis. În ciuda problemelor de vedere, continuă să scrie sonete, dictându-le prietenilor apropiați. A murit în 1957, în Iași, la vârsta de 81 de ani, în vila sa (Vila Sonet) de pe Strada Rece.
Născut la Iași la 25 iulie 1876, Mihai Codreanu avea să devină un omagiat scriitor de sonete, traducător şi dramaturg. Tatăl său, C. Codreanu, mort la 42 de ani, fusese om de cultură, profesor la liceul „Național” și judecător la tribunal. Mama poetului, Natalia, era fiica preotului Dimitrie Mârzescu și sora lui Ghe. Mârzescu, important om politic de la sfârșitul secolului al XIX-lea. Pentru a-și crește copiii, după ce tatăl moare, Natalia Mârzescu ocupă prin concurs postul de inspectoare la Orfelinatul Gregorian.
Mihai Codreanu va învăța la Bacău, Iași, București. Fiind o fire independentă, nu suportă canoanele școlii. Încă din liceu dă lecții de latină şi germană unor elevi mai mici, pentru a se întreține. În 1894 este elev la Liceul Modern din București; ajutat de un coleg, scoate în două numere revista litografiată „Intim”. Este atras de mirajul teatrului și frecventează spectacolele Teatrului Național din Iași, admirând pe Grigore Manolescu și Artizza Romanescu.
Primele poezii le publică în „Lumea ilustrată”, un sonet și o glosă. Se înscrie, după bacalaureat, la Facultatea de Drept din Iași și ca audient frecventează cursurile Facultății de Filosofie și Litere. În 1900 își dă licența în drept.
Se înscrie la secția de dramă a Conservatorului, unde pregătește sub îndrumarea profesorului Galino rolul lui Horațiu din „Fântâna Blanduziei”. Dornic de perfecționare și instruire, pleacă la Paris unde va lua lecții de la marele actor și pedagog Sylvain. Nu va avea curajul să urce decât o singură dată pe scenă din cauza tracului. Traduce drama în versuri „Martira” de Richepin și „Prințesa îndepărtată” de Rostand, ce va fi jucată în 1901 cu Aglae Pruteanu, State Dragomir și Vlad Cuzinschi.
În 1905 i se confirmă un diagnostic necruțător și începe să-și piardă încetul cu încetul vederea. De la 29 – 30 de ani nu va mai scrie nimic cu mâna sa, nici nu va mai citi cu ochii săi. Temperament dionisiac, iubitor de prieteni, volubil, spiritual, devine taciturn, frământat de probleme, apăsat de întuneric, trăiește o dramă.
În 1909 participă alături de alți scriitori la fondarea societății scriitorilor români. Leagă prietenii cu V. Eftimiu, D. Anghel, M. Sorbul, G. Ibrăileanu, G. Topârceanu, M. Sadoveanu.
În 1910, Codreanu este singurul pasager din Iași care zboară cu aeroplanul într-o demonstrație de zbor făcută pe dealul Tătărași. Avea 34 de ani. Compania aeriană din Paris organiza un zbor, oferind o sumă importantă de bani celui care se încumeta să zboare alături de pilotul francez. Prietenii lui Mihai Codreanu, când l-au văzut urcat, au făcut chiar o glumă spunând: „Bine mă, ce-ai să vezi din aeroplan, tu care nu ești în stare să-ți vezi vârful la ghete?” Codreanu urcase dintr-o jenă financiară, de care s-a plâns întreaga viață.
Va publica un alt volum în 1903, „Din când în când”, iar în 1914 volumul „Statui”, un ciclu de 99 de sonete. Primește premiul „Bene merenti” și va deveni profesor la Conservatorul de Muzică și Artă Dramatică din Iași. Va primi premiul Academiei Române.
În 1919 va ocupa funcția de director al Teatrului Național din Iași, continuând a fi profesor de dicție și artă dramatică. În 1920 traduce piesa „Cyrano de Bergerac”.
Vor urma alte volume: „Cântecul deșertăciunii” (1921), „Turnul de fildeș” (1929).
Pentru excepționala traducere din Jean Richepin și Edmund Rostand, Ministerul Instrucțiunii Publice din Franța îi acordă în 1921 titlul de cavaler de onoare al Academiei Franceze.
În 1925 i se conferă marele premiu național de poezie. Pe scena Teatrului Național Iași s-a jucat ani în șir cu mare succes piesa tradusă de el, „Cyrano de Bergerac”.
În 1933 Primăria municipiului Iași îi donează pentru multiplele sale merite terenul din „Strada Rece”, unde în 1934 își construiește vila „Sonet”, actualul muzeu. Aici se va întâlni cu prietenii lui scriitori precum Sadoveanu, Păstorel, Ionel Teodoreanu, O. Cazimir, G. Lesnea.
Va fi codirector în 1937 la „Însemnări ieșene”, alături de Sadoveanu și Gr. T. Popa. În 1939 îi apare volumul „Statui”, iar în 1942 este ales membru corespondent al Academiei Române. În 1948 casa îi este naționalizată, poetului acordându-i-se o singură cameră. Deoarece avea nevoie de un însoțitor și secretară, orb fiind, va face multiple eforturi pentru a mai obține o cameră din fosta lui casă.
După moartea soției sale se căsătorește cu Ecaterina Teodoreanu, persoană care a avut și grijă de el, rămânând până la moarte împreună.
Mihai Codreanu este cunoscut ca fiind cel mai prolific scriitor român de sonete, acestea întâlnindu-se în volumele: „Diafane”, „Statui”, „Cântecul deșertăciunii”, „Turnul din fildeș”, „Statui. Sonete și evadări din sonete”. Casa Codreanu sau Vila „Sonet” este casa sa memorială din Iași, care se află lângă „Bolta Rece”, cârciuma mult frecventată de junimiștii de odinioară.
Mihai Codreanu - 140 de ani de la nastere
Studii și activitate literară
A urmat cursurile Facultății de Drept din orașul natal, în paralel cu cele ale Facultății de Filosofie. S-a înscris și la Academia de artă dramatica, avându-l profesor pe actorul State Dragomir. A fost director la Teatrul Național din Iași (1919-1923), profesor și rector (1933-1939) al Conservatorului de Artă Dramatică din Iași și director la revista "Însemnări ieșene".
Debut
Debutează în lumea literară în revista bucureșteană "Lumea ilustrată" (1891), cu poeziile Sonet și Glossă.
Opera
- "Diafane" (1901), sonete
- "Din când în când" (1903)
- "Statui" (1914), sonete (99 sonete)
- "Cântecul deșertăciunii" (1921), sonete și poezii
- "Turnul din fildeș" (1929), sonete
- "Statui. Sonete și evadări din sonet" (1939)
Premii
- Premiul "Năsturel Herescu" al Academiei Române.
- membru corespondent al Academiei Române
- Cavaler al Academiei Franceze
- Marele Premiu Național de Poezie (1925)
- Legiunea de onoare a Franței pentru traducerea piesei de teatru Cyrano de Bergerac, a lui Edmond de Rostand
MIHAI VASILE BOGHITA
Mihai Vasile Boghiță (n. 25 iulie 1932, Ianca - d. 28 septembrie 1999, Bistrița) a fost un actor român de teatru și film.
Actorul a abordat roluri diverse în filme istorice, de aventuri, inspirate din actualitate, lansându-se cu partitura căpitanului Tudor din filmul - ecranizare Neamul Șoimăreștilor -1965. Au urmat: Columna -1968, Haiducii lui Șaptecai; Asediul -1971, Aventuri la Marea Neagră -1972, Explozia; Cantemir -1973, Frații Jderi -1974, Ștefan cel Mare -1975, Aurel Vlaicu; Cuibul salamandrelor - 1977, Burebista -1980, Ringul -1984, Pădurea de fagi -1987, Mircea -1989, Patul conjugal -1993, Oglinda -1994.
Actor
Călătorie de neuitat (serial tv) | 1994 | |
Manfred von Killinger | 1993 | |
1992 | ||
1992 | ||
Leonard | 1991 | |
Tatar Khan Timur Lenk | 1989 | |
1987 | ||
1986 | ||
1986 | ||
Sg. Pliushkin I | 1985 | |
Adolf Gebauer bătrân / Martin Hoffmann 'Golem' | 1983 | |
1982 | ||
1981 | ||
1980 | ||
1980 | ||
Danca, angajat Poker Club | 1980 | |
1980 | ||
1979 | ||
1977 | ||
Michael | 1976 | |
1975 | ||
Comandantul Mirza | 1974 | |
1973 | ||
1972 | ||
spionul Piratul | 1971 | |
cercetasul Gliga | 1972 | |
Alt gazetar | 1971 | |
1970 | ||
Prieteni fără grai | 1969 | |
1968 | ||
1966 | ||
Capitan Tudor Șoimaru | 1964 | |
Ion Brad | 1960 | |
1057 | ||
1956 | ||
1955 |
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu