16 AUGUST 2022 - MUZICĂ, PE O ARIPĂ DE CÂNT -
MARI ORCHESTRE - EPISODUL 3 FRANK POURCEL
MARI ORCHESTRE - EPISODUL 3 FRANK POURCEL
Franck Pourcel (14 august 1913 – 12 noiembrie 2000) [1] a fost un compozitor , aranjator și dirijor francez de muzică populară și clasică .
Biografie
Tinereţe
Născut la Marsilia , Franța, [1] Pourcel a început să învețe vioara la vârsta de șase ani. Mai târziu, Pourcel a studiat vioara la Conservatorul din Marsilia, dar și tobe pentru că iubea jazz -ul și a petrecut un an la Paris la Conservator.
Până în 1931, lucra ca violonist în mai multe teatre din Marsilia, căsătorindu-se cu Odette opt ani mai târziu. Apoi a devenit directorul muzical pentru Lucienne Boyer , cu care a plecat într-un turneu mondial.
Cariera: inregistrare
A emigrat în Statele Unite în 1952, dar s-a întors în Franța anul următor pentru a înregistra „Blue Tango” și următorul „Limelight”. În 1954, Pourcel a înregistrat primul său album la casa de discuri Pathé-Marconi , cu care va înregistra un total de nouă albume într-o perioadă de trei ani. În 1956, a înregistrat versiunea sa a hitului The Platters „ Only You ”, care s-a vândut în peste trei milioane de exemplare până în 1959 și a primit un disc de aur . [2] A atins vârful pe locul 9 în clasamentul pop Billboard din Statele Unite în timpul unei curse de 16 săptămâni.
- Succes de Films , album instrumental de orchestră
Dirijarea
Între 1956 și 1972, a fost dirijor pentru Franța la Eurovision Song Contest , cu excepția anilor 1957 și 1968. Patru dintre melodiile pe care le-a dirijat au câștigat primul loc pentru Franța. Drept urmare, Franța a devenit cea mai de succes țară din primii ani ai concursului, până când Luxemburg și-a egalat cele patru victorii în 1973.
În 1958, Pourcel a început să înregistreze muzică clasică . Seria sa de Pages Célèbres l-a determinat să conducă Orchestra Simfonică din Londra , Societatea de Concerte pentru Conservator, Orchestra BBC la Royal Festival Hall și Orchestra Lamoureux la Salle Pleyel din Paris. În 1961, a compus împreună cu Paul Mauriat hitul „Chariot”, care a fost înregistrat de Petula Clark și urmat de Peggy March ca „ I Will Follow Him ”. Cântecul a devenit tema principală a filmului , Sister Act .
În 1975, la cererea Air France , Pourcel a compus un imn pentru noul lor avion supersonic, Concorde . [3]
Pourcel a înregistrat 250 de albume, peste 3000 de cântece și a dirijat orchestre celebre precum London Symphonic Orchestra , BBC Orchestra și Orchestre des concerts Lamoureux . A creat seria Amour Danse et violons (54 de albume) și seria clasică Pages Célébres . Primele sale înregistrări din 1956 până în 1962 au fost lansate sub seria Originals .
Pourcel a înregistrat până în 1995 cu EMI .
A murit la 12 noiembrie 2000 la Neuilly-sur-Seine , la vârsta de 87 de ani, din cauza bolii Parkinson . Fiica sa Françoise Pourcel, are grijă de moștenirea sa muzicală.
Premii
A fost recompensat cu următoarele distincții:
- 1956: Marele Premiu al Discului Francez
- 1957: Grand prix du disque din Brazilia
- 1963: Discul de aur în Venezuela Discomoda
- 1965: Amsterdam: Premiul Edison pentru orchestrațiile sale de muzică pop
- 1966: Record de aur pentru vânzările sale în Franța
- 1968: Disc de aur în Columbia pentru Disco Mundo
- 1969: Grand Prix du disque al Academiei Charles Cros din Paris
- 1969: Disc de aur în Japonia pentru albumul Continental Tango
- 1970: Record de aur în Japonia pentru albumul Adoro , cu „ Adoro ”
- 1972: Festivalul de muzică de la Tokyo; Premiul pentru aranjator
- 1973: Guacaipuro de Oro în Venezuela
- 1973: Disc de aur în Japonia pentru albumul For Your Lovely Baby
FRANCK POURCEL - „În ciudata lume a show-business-ului în care găsești mulți escroci și negustori de vânt, există un om distins, a cărui înfățișare este mai mult de diplomat decât de artist: Franck Pourcel este discret, modest și fără. prefăcându-se, acest om liniștit cu o siluetă frumoasă a înregistrat și vândut mai multe discuri decât majoritatea artiștilor francezi la un loc.Cariera sa se întinde pe toată lumea: de la Limelight și Blue Tango, la Imnul pentru Concorde și, în sfârșit, Only You, el este primul francez. dirijor să fi devenit celebru în SUA. Nu disper să-i urez bun venit în emisiunea mea TV cu cei 80 de muzicieni ai săi."
Așa l-a descris Michel Drucker pe Franck în anii șaptezeci, înainte de a-l invita de două ori la televizor cu orchestra lui, în 1981 și 1984. Lui Michel îi plăcea să spună povestea tatălui meu, care era adesea considerat un american, și ascensiunea „acest lucru”. om calm în mijlocul varietății franceze”.
Franck Pourcel era numele lui adevărat: nume de familie originar din Italia, prenume un omagiu adus compozitorului César Franck. S-a născut la Marsilia la 11 august 1913 și a murit la 12 noiembrie 2000. Tatăl său era tehnician, dar și muzician în Marina din Marsilia. La șase ani, a început să învețe muzică, iar tatăl său l-a trimis să studieze vioara la Conservatorul din Marsilia, dar și tobe pentru că iubea jazz-ul. Apoi a mers la Conservatorul din Paris:"Visul meu era să devin un solist celebru. După studiile mele și după armată, a trebuit să muncesc ca să trăiesc"
Apoi s-a întors la Marsilia unde a lucrat în teatre, una dintre ele la Opera, iar noaptea cânta la tobe. în cluburi de noapte. Așa se explică cum, mai târziu, orchestrațiile sale se vor baza pe coarde și percuții.
În 1939 se va căsători cu Odette.
În acea perioadă, Franck a fost directorul muzical al unor cântăreți, printre care Yves Montand, și a fost angajat pentru 3 luni de Bruno Coquatrix, viitorul manager al Olympiei de Paris, pentru a fi dirijorul celebrei cântărețe Lucienne Boyer; de fapt, avea să stea 8 ani și să facă turnee în jurul lumii cu ea.
Dar a avut întotdeauna un vis: propria orchestră, care își putea exprima liber sentimentele muzicale. El a lucrat mereu pentru acest vis, dar între vis și realitate, a fost foarte greu: casele de discuri nu erau dornice să angajeze 50 de muzicieni! "La acea vreme, a crea o orchestră cu 50 de muzicieni suna nebun, dar mi-am dorit asta. După multe refuzuri, m-am mutat în Statele Unite" .
Așa că, cei 3 au emigrat la New York în 1952, iar între slujbe mici, și o așteptare pentru a obține cardul de la Uniunea muzicienilor, pe care îl va obține, a tot căutat un producător. Dar, este unul francez, Maurice Teze, care îl va suna în 1953 pentru a-l cere să se întoarcă la Paris pentru a produce primul său disc Blue Tango și următorul Limelight.
Oamenii l-au luat imediat pentru o etichetă americană, de super calitate, la acea vreme, și instantaneu a devenit celebru: „Dacă aș fi folosit numele de „Marius” Pourcel (al doilea prenume al lui), poate că cariera mea s-ar fi scurtat” a spus el cu un zâmbet și în accent de Provence. A fost începutul lungi sale cariere, iar toți cântăreții francezi sunt dornici să fie acompaniați de „americanul”: Aznavour, Tino Rossi, Gloria Lasso, Bécaud, Montand, Trenet, Danielle Darrieux, iar ulterior am deschis ușa unui actor care tocmai a apărut în West Side Story și a vrut să producă primul său disc cu Franck: George Chakiris.
Franck era foarte serios, dedicat muncii lui și neobosit; a fost un perfecționist, își scria el însuși aranjamentele, alegând melodiile, muzicienii, studioul, montajul și compoziția coperta. Era atât de meticulos, încât uneori muzicienii lui credeau că este un tiran! A revitalizat vioara. Jazz-ul și muzica populară reușiseră încetul cu încetul să scoată vioara de orice importanță în divertismentul muzical. Franck, crezând în versatilitatea și posibilitățile enorme ale viorii, a luptat constant cu această tendință. Inutil să spun că a avut succes!. A pronunța cuvântul „vioară” înseamnă a atinge inima lui Franck;"Pentru mine, vioara este instrumentul cel mai apropiat de vocea umană. Nu o cânt, o fac să cânte. Ar trebui considerată un instrument vocal, un instrument care vorbește inimii omului" .
Între 1954 și 1957, a continuat să înregistreze: 9 LP-uri în 3 ani. El creează seria „ Amour Danse et Violons ”, care include 54 de LP-uri.
Dar americanii se uită la el și s-a întors la Hollywood la Capitol pentru a înregistra albume dedicate pieței americane, precum Our Paris, French Touch , French Sax, French Wine-Drinking Music și La Femme . (compus de Les Baxter) cu coperta nud grațioasă și scandaloasă. A devenit „Franck Pourcel and the French Fiddlers”, „Franck Pourcel and his Parisians strings” sau „The Rockin’ strings Orchestra” !! În 1959, a înregistrat Only You, la 2 ani de la succesul fantastic al titlului The Platters. Dar aranjandu-l "à la Franck Pourcel" i-a dat o a doua tinerete.
Toată viața îmi voi aminti că tatăl meu și cu mine am ajuns la Capitol Tower, un loc mitic din Hollywood. Cântecul a fost cântat toată ziua în interiorul clădirii, dar discul a avut o mică distorsiune. Era furios și am crezut că va avea o criză de nervi, până când cineva i-a spus că va avea o mare lovitură; el va vinde mai mult de 3 milioane de copii, va fi în topurile Billboard timp de 16 săptămâni și va deveni primul lider de orchestră europeană care a vândut peste 1 milion de discuri în SUA.
În 1958, a înregistrat un LP cu Valsurile vienezei , apoi a decis să-și conducă publicul „Variety” la descoperirea și aprecierea pieselor clasice populare. Cu ale sale „ Pagini Célébres" a condus vânzarea EMI Classics, dar nu a simțit o vanitate deosebită din aceasta, pentru că se considera în slujba muzicii. Va înregistra 17 LP-uri cu cele mai cunoscute orchestre clasice precum London Symphony Orchestra, The London Philharmonic, The Lamoureux Orchestra, The BBC Orchestra….. În 1979, în urma evoluției tehnicilor de înregistrare, seria a ajuns să se numească Classics in Digital.„Adaptarea cântecelor pop sau a pieselor clasice este o lucrare foarte delicată pentru că trebuie să dozezi efectele. Am studiat clasicele și sunt convins că dacă Mozart sau Beethoven ar fi aici astăzi și-ar scrie muzica într-un alt aranjament. Pentru ei sau pentru cei Varietate, scriu un fel de traducere, după stilul meu, cred că nu-i trădez.Deseori compar muzica cu gătitul.Pentru aceeași rețetă un bucătar poate face ceva personal, numele preparatului rămâne același, dar gustul este diferit. Același lucru cu o partitură... Am avut noroc în viața mea să reușesc să interpretez, în felul meu, niște muzică compusă de alții. O aranjez (sau dezordonez), iar compozitorii originali sunt fericiți" .
„Franck are talentul de a înnobila cele mai simple melodii…..a intra în muzica lui a fost și este ca și cum ai intra în Panteon” , a spus Salvatore Adamo.
Câțiva dintre muzicienii săi și-au început singuri o carieră: "Michel Legrand cânta la pian, când era tânăr. În orchestra mea îi aveam pe Raymond Lefevre, Paul Mauriat și Jean-Claude Casadessus, la vremea aceea cântând percuții în înregistrările mele clasice" .
Între 1956 și 1972 a fost dirijor obișnuit pentru Franța la Eurovision Song Contest și a făcut multe turnee în Japonia, SUA, America de Sud și a apărut în emisiuni speciale din întreaga lume.
Un om foarte discret, nu și-a jucat niciodată viața personală sau profesională. Compania sa de discuri a avut întotdeauna dificultăți în a scrie o biografie în care să menționeze câte discuri a vândut (vânzările, dacă ar fi îngrămădite, una peste alta, ar reprezenta de 20 de ori înălțimea Turnului Eiffel) sau câte aur. înregistrări pe care le-a obținut în cele 58 de țări în care au fost lansate albumele sale. Era mândru de trofeele sale, dar nu a vorbit despre ele. El a doborât toate recordurile de vânzări pentru orchestrele europene fără fanfară sau impuls. Prefera mai degrabă să-și arate spatele dirijând orchestra decât fața către o cameră. Rareori își punea poza pe fața unei coperți "pentru a recunoaște pe cineva trebuie să apară la TV sau în filme. Publicul îmi știe numele, am fost primul care a făcut genul acesta de muzică în Europa". Cu toate acestea, l-am urmărit în 1984, în timpul concursului Miss Mexico. Era Președintele juriului și toate fetele frumoase au vrut să stea în poale lui. Nu arăta nefericit!!!
Discurile sale au fost exportate în 58 de țări; „Voi surprinde pe unii oameni, dar am fost numărul 1 în exportul de discuri franceze de 20 de ani (în 1982). Muzica este mai ușor de exportat decât melodiile cu versuri. Când un disc este produs în Franța poate fi lansat a doua zi la Yokohama sau Los Angeles: nu există o versiune locală”
Îmi amintesc că în 1975 Franck a fost rugat de Air France să compună Imnul pentru noul supersonic Concorde, pentru că era considerat ca unul dintre cele 3 cele mai exportate produse franceze cu Brigitte Bardot și Air France.
A compus câteva piese pe care le-a înregistrat, dar rar, pentru că nu-i plăceau propriile compoziții. Cel mai faimos, Chariot, a început ca o glumă. A fost compusă împreună cu prietenii săi Paul Mauriat și Raymond Lefevre, cu versuri de Jacques Plante. La acea vreme, în 1962, tot ce venea din SUA era aur izbitor, așa că au inventat o poveste conform căreia cântecul era coloana sonoră a unui nou film western produs de Fox din secolul 20 „You’ll never See It”. Petula Clark a cântat melodia și a avut un hit. În SUA, cântecul a fost înregistrat ca I will Follow Him de Little Peggy March, o cântăreață de cincisprezece ani, a devenit numărul 1 în topurile Billboard toate categoriile timp de 3 săptămâni, iar în 1992 piesa a devenit tema principală pentru Sister Act 1 și 2, cu Whoopi Goldberg. Mai recent, Eminem a inclus câteva bare în piesa sa Guilty Conscience.
Din 1968, Franck a lucrat cu Claude-Michel Schönberg, apoi director artistic la Pathe-Marconi EMI Records. A început o relație personală și profesională și Franck a produs marele hit al lui Claude-Michel „Le Premier Pas” și următoarele albume.
O vedetă a show-biz-ului, împotriva oricărui pronostic, concerte în toată lumea, în jur de 200 de LP-uri înregistrate, peste 3000 de titluri în repertoriul său, acesta a fost Franck Pourcel, tatăl meu. La cinci ani de la moartea sa, mii de fani fideli din întreaga lume îmi trimit mesaje, iar aceste 4 CD-uri cu aproximativ 100 de titluri din catalogul său, le sunt dedicate.
„Auzind acest lăutar ceresc, acum înțeleg de ce producătorii de instrumente numesc un corp de vioară sufletul său” . Aceste cuvinte sunt de la poetul francez Jean Cocteau: lăutarul era Franck Pourcel.
Așa l-a descris Michel Drucker pe Franck în anii șaptezeci, înainte de a-l invita de două ori la televizor cu orchestra lui, în 1981 și 1984. Lui Michel îi plăcea să spună povestea tatălui meu, care era adesea considerat un american, și ascensiunea „acest lucru”. om calm în mijlocul varietății franceze”.
Franck Pourcel era numele lui adevărat: nume de familie originar din Italia, prenume un omagiu adus compozitorului César Franck. S-a născut la Marsilia la 11 august 1913 și a murit la 12 noiembrie 2000. Tatăl său era tehnician, dar și muzician în Marina din Marsilia. La șase ani, a început să învețe muzică, iar tatăl său l-a trimis să studieze vioara la Conservatorul din Marsilia, dar și tobe pentru că iubea jazz-ul. Apoi a mers la Conservatorul din Paris:"Visul meu era să devin un solist celebru. După studiile mele și după armată, a trebuit să muncesc ca să trăiesc"
Apoi s-a întors la Marsilia unde a lucrat în teatre, una dintre ele la Opera, iar noaptea cânta la tobe. în cluburi de noapte. Așa se explică cum, mai târziu, orchestrațiile sale se vor baza pe coarde și percuții.
În 1939 se va căsători cu Odette.
În acea perioadă, Franck a fost directorul muzical al unor cântăreți, printre care Yves Montand, și a fost angajat pentru 3 luni de Bruno Coquatrix, viitorul manager al Olympiei de Paris, pentru a fi dirijorul celebrei cântărețe Lucienne Boyer; de fapt, avea să stea 8 ani și să facă turnee în jurul lumii cu ea.
Dar a avut întotdeauna un vis: propria orchestră, care își putea exprima liber sentimentele muzicale. El a lucrat mereu pentru acest vis, dar între vis și realitate, a fost foarte greu: casele de discuri nu erau dornice să angajeze 50 de muzicieni! "La acea vreme, a crea o orchestră cu 50 de muzicieni suna nebun, dar mi-am dorit asta. După multe refuzuri, m-am mutat în Statele Unite" .
Așa că, cei 3 au emigrat la New York în 1952, iar între slujbe mici, și o așteptare pentru a obține cardul de la Uniunea muzicienilor, pe care îl va obține, a tot căutat un producător. Dar, este unul francez, Maurice Teze, care îl va suna în 1953 pentru a-l cere să se întoarcă la Paris pentru a produce primul său disc Blue Tango și următorul Limelight.
Oamenii l-au luat imediat pentru o etichetă americană, de super calitate, la acea vreme, și instantaneu a devenit celebru: „Dacă aș fi folosit numele de „Marius” Pourcel (al doilea prenume al lui), poate că cariera mea s-ar fi scurtat” a spus el cu un zâmbet și în accent de Provence. A fost începutul lungi sale cariere, iar toți cântăreții francezi sunt dornici să fie acompaniați de „americanul”: Aznavour, Tino Rossi, Gloria Lasso, Bécaud, Montand, Trenet, Danielle Darrieux, iar ulterior am deschis ușa unui actor care tocmai a apărut în West Side Story și a vrut să producă primul său disc cu Franck: George Chakiris.
Franck era foarte serios, dedicat muncii lui și neobosit; a fost un perfecționist, își scria el însuși aranjamentele, alegând melodiile, muzicienii, studioul, montajul și compoziția coperta. Era atât de meticulos, încât uneori muzicienii lui credeau că este un tiran! A revitalizat vioara. Jazz-ul și muzica populară reușiseră încetul cu încetul să scoată vioara de orice importanță în divertismentul muzical. Franck, crezând în versatilitatea și posibilitățile enorme ale viorii, a luptat constant cu această tendință. Inutil să spun că a avut succes!. A pronunța cuvântul „vioară” înseamnă a atinge inima lui Franck;"Pentru mine, vioara este instrumentul cel mai apropiat de vocea umană. Nu o cânt, o fac să cânte. Ar trebui considerată un instrument vocal, un instrument care vorbește inimii omului" .
Între 1954 și 1957, a continuat să înregistreze: 9 LP-uri în 3 ani. El creează seria „ Amour Danse et Violons ”, care include 54 de LP-uri.
Dar americanii se uită la el și s-a întors la Hollywood la Capitol pentru a înregistra albume dedicate pieței americane, precum Our Paris, French Touch , French Sax, French Wine-Drinking Music și La Femme . (compus de Les Baxter) cu coperta nud grațioasă și scandaloasă. A devenit „Franck Pourcel and the French Fiddlers”, „Franck Pourcel and his Parisians strings” sau „The Rockin’ strings Orchestra” !! În 1959, a înregistrat Only You, la 2 ani de la succesul fantastic al titlului The Platters. Dar aranjandu-l "à la Franck Pourcel" i-a dat o a doua tinerete.
Toată viața îmi voi aminti că tatăl meu și cu mine am ajuns la Capitol Tower, un loc mitic din Hollywood. Cântecul a fost cântat toată ziua în interiorul clădirii, dar discul a avut o mică distorsiune. Era furios și am crezut că va avea o criză de nervi, până când cineva i-a spus că va avea o mare lovitură; el va vinde mai mult de 3 milioane de copii, va fi în topurile Billboard timp de 16 săptămâni și va deveni primul lider de orchestră europeană care a vândut peste 1 milion de discuri în SUA.
În 1958, a înregistrat un LP cu Valsurile vienezei , apoi a decis să-și conducă publicul „Variety” la descoperirea și aprecierea pieselor clasice populare. Cu ale sale „ Pagini Célébres" a condus vânzarea EMI Classics, dar nu a simțit o vanitate deosebită din aceasta, pentru că se considera în slujba muzicii. Va înregistra 17 LP-uri cu cele mai cunoscute orchestre clasice precum London Symphony Orchestra, The London Philharmonic, The Lamoureux Orchestra, The BBC Orchestra….. În 1979, în urma evoluției tehnicilor de înregistrare, seria a ajuns să se numească Classics in Digital.„Adaptarea cântecelor pop sau a pieselor clasice este o lucrare foarte delicată pentru că trebuie să dozezi efectele. Am studiat clasicele și sunt convins că dacă Mozart sau Beethoven ar fi aici astăzi și-ar scrie muzica într-un alt aranjament. Pentru ei sau pentru cei Varietate, scriu un fel de traducere, după stilul meu, cred că nu-i trădez.Deseori compar muzica cu gătitul.Pentru aceeași rețetă un bucătar poate face ceva personal, numele preparatului rămâne același, dar gustul este diferit. Același lucru cu o partitură... Am avut noroc în viața mea să reușesc să interpretez, în felul meu, niște muzică compusă de alții. O aranjez (sau dezordonez), iar compozitorii originali sunt fericiți" .
„Franck are talentul de a înnobila cele mai simple melodii…..a intra în muzica lui a fost și este ca și cum ai intra în Panteon” , a spus Salvatore Adamo.
Câțiva dintre muzicienii săi și-au început singuri o carieră: "Michel Legrand cânta la pian, când era tânăr. În orchestra mea îi aveam pe Raymond Lefevre, Paul Mauriat și Jean-Claude Casadessus, la vremea aceea cântând percuții în înregistrările mele clasice" .
Între 1956 și 1972 a fost dirijor obișnuit pentru Franța la Eurovision Song Contest și a făcut multe turnee în Japonia, SUA, America de Sud și a apărut în emisiuni speciale din întreaga lume.
Un om foarte discret, nu și-a jucat niciodată viața personală sau profesională. Compania sa de discuri a avut întotdeauna dificultăți în a scrie o biografie în care să menționeze câte discuri a vândut (vânzările, dacă ar fi îngrămădite, una peste alta, ar reprezenta de 20 de ori înălțimea Turnului Eiffel) sau câte aur. înregistrări pe care le-a obținut în cele 58 de țări în care au fost lansate albumele sale. Era mândru de trofeele sale, dar nu a vorbit despre ele. El a doborât toate recordurile de vânzări pentru orchestrele europene fără fanfară sau impuls. Prefera mai degrabă să-și arate spatele dirijând orchestra decât fața către o cameră. Rareori își punea poza pe fața unei coperți "pentru a recunoaște pe cineva trebuie să apară la TV sau în filme. Publicul îmi știe numele, am fost primul care a făcut genul acesta de muzică în Europa". Cu toate acestea, l-am urmărit în 1984, în timpul concursului Miss Mexico. Era Președintele juriului și toate fetele frumoase au vrut să stea în poale lui. Nu arăta nefericit!!!
Discurile sale au fost exportate în 58 de țări; „Voi surprinde pe unii oameni, dar am fost numărul 1 în exportul de discuri franceze de 20 de ani (în 1982). Muzica este mai ușor de exportat decât melodiile cu versuri. Când un disc este produs în Franța poate fi lansat a doua zi la Yokohama sau Los Angeles: nu există o versiune locală”
Îmi amintesc că în 1975 Franck a fost rugat de Air France să compună Imnul pentru noul supersonic Concorde, pentru că era considerat ca unul dintre cele 3 cele mai exportate produse franceze cu Brigitte Bardot și Air France.
A compus câteva piese pe care le-a înregistrat, dar rar, pentru că nu-i plăceau propriile compoziții. Cel mai faimos, Chariot, a început ca o glumă. A fost compusă împreună cu prietenii săi Paul Mauriat și Raymond Lefevre, cu versuri de Jacques Plante. La acea vreme, în 1962, tot ce venea din SUA era aur izbitor, așa că au inventat o poveste conform căreia cântecul era coloana sonoră a unui nou film western produs de Fox din secolul 20 „You’ll never See It”. Petula Clark a cântat melodia și a avut un hit. În SUA, cântecul a fost înregistrat ca I will Follow Him de Little Peggy March, o cântăreață de cincisprezece ani, a devenit numărul 1 în topurile Billboard toate categoriile timp de 3 săptămâni, iar în 1992 piesa a devenit tema principală pentru Sister Act 1 și 2, cu Whoopi Goldberg. Mai recent, Eminem a inclus câteva bare în piesa sa Guilty Conscience.
Din 1968, Franck a lucrat cu Claude-Michel Schönberg, apoi director artistic la Pathe-Marconi EMI Records. A început o relație personală și profesională și Franck a produs marele hit al lui Claude-Michel „Le Premier Pas” și următoarele albume.
O vedetă a show-biz-ului, împotriva oricărui pronostic, concerte în toată lumea, în jur de 200 de LP-uri înregistrate, peste 3000 de titluri în repertoriul său, acesta a fost Franck Pourcel, tatăl meu. La cinci ani de la moartea sa, mii de fani fideli din întreaga lume îmi trimit mesaje, iar aceste 4 CD-uri cu aproximativ 100 de titluri din catalogul său, le sunt dedicate.
„Auzind acest lăutar ceresc, acum înțeleg de ce producătorii de instrumente numesc un corp de vioară sufletul său” . Aceste cuvinte sunt de la poetul francez Jean Cocteau: lăutarul era Franck Pourcel.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu