1.  /31 AUGUST 2022 - ISTORIE PE ZILE: Evenimente; Nașteri

Evenimente

·         1314: Regele Håkon V Magnusson muta capitala Norvegiei de la Bergen, la Oslo. Haakon Magnusson (1270 – 8 mai 1319) a fost regele Norvegiei din 1299 până în 1319. Haakon a fost fiul cel mic supravieţuitor al lui Magnus al VI-lea al Norvegiei şi a soţie sale, Ingeborg a Danemarcei. Prin intermediul mamei sale, el a fost descendent al lui Eric al IV-lea al Danemarcei.

·         1422: Henric al VI-lea a devenit rege al Angliei la vârsta de opt luni, după moartea tatălui său, Henric al V-lea. Afacerile guvernului vor fi conduse de un consiliu de regență până la majoratul monarhului.

·         1803: Meriwether Lewis și William Clark au pornit din Pittsburgh, Pennsylvania, în expediția lor de explorare a regiunii obținute de Statele Unite prin achiziția Louisianei.

·         1848: Au fost publicate “Dorinţele Partidei Naţionale în Moldova”, unul dintre documentele programatice de bază ale Revoluţiei de la 1848.

·         1867: Ion Heliade-Radulescu este ales presedinte al Academiei Române.

·         1876: A fost detronat sultanul otoman Murat al V-lea de catre fratele său, Abd-ul-Hamid II. A fost sultan al Imperiului Otoman numai trei luni, de la 30 mai 1876 la 31 august 1876, domnia sa fiind cea mai scurta din istoria Imperiului Otoman.  A fost aruncat in inchisoare pe motiv că ar fi fost bolnav mintal, însă adversarii săi au folosit acest motiv pentru a opri punerea în aplicare a reformelor democratice pe care a incercat sa le initieze. A ramas prizonier pana la moarte in palatul Çırağan din Istanbul. Fratele sau Abdulhamid al II-lea l-a inlocuit pe tronul imperial.

· 1895 - Contele german Ferdinand von Zeppelin a patentat balonul navigabil care ii poarta numele (Zeppelinul).

First flight of the LZ 1 – foto preluat de pe en.wikipedia.org

Ferdinand Adolf Heinrich August Graf von Zeppelin (n. 8 iulie 1838, Konstanz, Marele Ducat de Baden – d. 8 martie 1917, Berlin, Imperiul German) a fost constructorul german al dirijabilului. În 1900, cu motorul pregătit de el, a efectuat primul zbor cu un dirijabil rigid cu structură metalică.

·  1897 - Thomas Edison a obțiunut un patent pentru inventarea kinetoscopului, un strămoș al proiectorului cinematografic.

Kinetoscopul, este aparatul care redă imagini în mişcare din lumea reală obţinute cu ajutorul unui kinetograf, mai pe înţeles un aparat de filmat cu suport fexibil de 35 mm cu perforaţii.

Kinetoscopul este inventat şi realizat de Edison în anul 1890 şi prezentat pentru prima dată la Expoziţia Mondială de la Chicago. Pentru a crea senzaţia de mişcare, foloseşte un tambure dinţat cu rotaţie sacadată imprimată de un sistem de transport sacadat, astfel că fiecare imagine va sta în faţa vizorului un anumit timp pentru a fi pecepută, după care obturatorul o va acoperi făcând posibilă aducerea următoarei. Deplasare se făcea cu o frecvenţă de 46 imagini pe secundă.

Aparatul a fost conceput pentru vizionare unei singure persoane. Începe producerea lui în serie din 1893. Edison a făcut şi o încercare de sonorizare a filmuleţelor, asociind kinetoscopul cu o altă invenţie de a lui fonograful. Pentru durata filmuleţelor, circa 1 minut, a fost o mare reuşită, ţinând cont şi de tehnologiile de atunci.

Oricum, cu toate că aplicaţia lui, a kinetoscopului nu a fost de durată a însemanat un pas important spre invenţia fraţilor Lumière, cinematograful.

·         1907: Anglia, Rusia și Franța formează Tripla Înțelegere.

·         1921: Nicolae Paulescu, medic român, a publicat, la aceasta data, un studiu referitor la descoperirea unui hormon antidiabetic, numit de el “pancreina”; studiul a aparut în revista “Archives Internationale de Physiologie”, tiparita la Paris si la Liege, si poate fi considerat actul de nastere al insulinei; totusi, în 1923, Premiul Nobel pentru descoperirea insulinei a fost atribuit canadienilor F.G. Banting si J.J.R. MacLeod.

·         1928 - Premiera mondială a piesei "Opera de trei parale" de Bertoldt Brecht (muzica de Kurt Weill) la Berliner Theater.

·         1931: Corneliu Zelea Codreanu a fost ales deputat.

* 1931 - Corneliu Zelea Codreanu, conducatorul Miscarii Legionare din Romania, a fost ales deputat.

Corneliu Zelea Codreanu – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Corneliu Zelea Codreanu (nume la naștere Corneliu Zelinski; n. 13 septembrie 1899, Huși, România – d. 30 noiembrie 1938, Tâncăbești, Snagov, Ilfov, România), cunoscut și ca Corneliu Codreanu, a fost un politician român, fondatorul și liderul carismatic al organizației de extremă-dreaptă Garda de Fier (cunoscută și sub denumirea de Legiunea Arhanghelul Mihail sau Mișcarea Legionară), din România interbelică. Membrii mișcării sunt cunoscuți sub numele de legionari sau, neoficial, drept „cămășile verzi”. Codreanu, căruia legionarii i-au atribuit titlul Căpitanul, a avut controlul absolut al organizației.

Din 1919, Codreanu era membru al Gărzii Conștiinței Naționale, iar în 1923, împreună cu Alexandru C. Cuza, a fondat Liga Apărării Naționale Creștine (L.A.N.C.), pe care a părăsit-o doi ani mai târziu, din cauza diferențelor ideologice. În 1927 și-a înființat propria mișcare, Legiunea Arhanghelul Mihail.

(…) Cucerit de manifestațiile teatrale, de paradă, de care se folosea propaganda nazistă în Germania, Codreanu, pentru a-i atrage pe țărani la ideologia sa și pentru a le obține voturile, vizitează satele îmbrăcat în costum național și călare pe un cal alb. În 1931 este ales în parlament deputat de Neamț, obținând, conform documentelor vremii, 11.300 voturi valid exprimate. În 1932, devine pentru a doua oară parlamentar, candidând în județul Tutova, cu 5.600 de voturi. În 1938, a fost asasinat, alături de alți 13 legionari, în timpul detenției, la ordinul regelui Carol al II-lea.

·         1934: Ion Rusu Abrudeanu, publicist, om politic, deputat și senator român.

·         1939: Al doilea razboi mondial. Armand Calinescu, prim-ministru, a respins cererea guvernului german de a nu permite tranzitul prin România a 3000 de lazi cu bombe si proiectile destinate Poloniei. Premierul român a dat asigurari privind neutralitatea României si respectarea angajamentelor economice asumate, cu conditia ca si partea germana sa le respecte.

·         1939: Germania nazistă montează un atac organizat de postul de radio Gleiwitz, creând o scuză pentru a ataca Polonia, în ziua următoare, astfel, începând al Doilea Război Mondial în Europa.

·         1944: Prin Înaltul Decret Regal nr. 1620 din 1944 este repusa în functiune Constitutia din 1923 (abrogata la 1938 de catre Carol al II-lea).

* 1944 - Trupele sovietice au intrat în Bucureşti. La venirea armatei sovietice, rezistenta armatei germane in Bucuresti fusese lichidata de Armata Romana, dupa lovitura de la 23 August.

Cum au intrat trupele ruseşti în Bucureşti, în 1944

* 1963 - A fost inaugurarat ”telefonul roșu”, o legatura telefonică directă intre președinții american și sovietic.

·    1980 - După două luni de grevă, guvernul polonez a fost de acord cu revendicările muncitorilor, recunoscând sindicatul independent “Solidaritatea” Solidaritatea (nume integral: Sindicatul Independent Autocefal „Solidaritatea” ) este o federație sindicală fondată în septembrie 1980 la Gdańsk în Polonia și condusă inițial de Lech Wałęsa. În anii 1980 a constituit o importantă mișcare anticomunistă, adunând de la persoane asociate cu Biserica Catolică până la membri ai stângii anticomuniste. Solidaritatea sugera nonviolența în activitatea membrilor săi.

Lech Wałęsa (n. 29 septembrie 1943)  om politic, lider sindical și activist pentru drepturile omului din Polonia – foto: cersipamantromanesc.wordpress.com

Supraviețuirea Solidarității a reprezentat un eveniment fără precedent nu doar pentru Polonia, un satelit al Moscovei condus pe un sistem comunist unipartit, ci pentru întregul bloc estic. Influența crescândă a Solidarității a condus la intensificarea și răspândirea idealurilor anticomuniste în întreaga Europă Centrală și de Est, slăbind regimurile comuniste.

În Polonia, Solidaritatea a fost principala cauză a prăbușirii comunismului. Criza economică tot mai adâncă de la sfârșitul anilor 1980 a determinat izbucnirea unor greve masive, iar guvernul, amenințat de faliment economic, a fost nevoit să încheie un acord cu sindicatele libere, prin care s-a decis organizarea primelor alegeri libere.

Curând, Republica Populară Polonia a fost înlocuită de o republică democrată. Aceste alegeri, în care au învins cu precădere candidați anticomuniști, au cauzat o serie de revoluții pașnice anticomuniste în Europa Centrală și de Est. Modelul Solidarității a fost preluat, pe diverse căi, de opoziția din întreaga Europă comunistă, fapt care a determinat căderea blocului estic și, mai apoi, dizolvarea Uniunii Sovietice la începutul anilor 1990.

·         1986: În regiunea Vrancea s-a înregistrat un cutremur cu magnitudinea de 6,95 grade pe scara Richter.

·         1989: Consfințirea, prin lege, a statalității limbii române pe teritoriul RM și revenirea ei la grafia latină.

* 1990 - “Limba noastră cea română” a fost celebrată pentru prima dată ca sărbătoare legală în Republica Moldova.

·         1990: Se semneaza  în Berlinul de Est, Tratatul de Uniune între cele doua Germanii (realizata efectiv la 3 octombrie 1990).

·         1991: Kârgâzstan și Uzbekistan își declară independența față de Uniunea Sovietică.

·         1994: Retragerea trupelor rusești din Germania.

·         1994: Se incheie retragerea deplina a armatei ruse de pe teritoriul Lituaniei.

·         1997: Diana, Prințesă de Wales, prietenul ei Dodi Fayed și șoferul Henri Paul mor într-un accident de mașină la Paris.

·         1998: Coreea de Nord anunță lansarea primului său satelit, Kwangmyongsong.

·         2003: A fost sfintita Biserica Manastirii Sapânta-Peri (comuna Sapânta), cea mai înalta constructie de lemn din lume (75 m).

·    2006 - Faimoasa pictură a lui Edvard Munch, Țipătul, versiunea executată în tempera pe carton în 1910, furată la 22 august 2004 de la muzeul Munch, a fost recuperată de poliția norvegiană.

“Ţipătul” (1893) – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Ţipătul (în norvegiană şi original Skrik) este titlul a patru tablouri ale pictorului norvegian Edvard Munch realizate între 1893 şi 1910. Versiunea cea mai faimoasă se găseşte la Galeria Naţională a Norvegiei şi a fost terminată în 1893. Alte două versiuni se află la Muzeul Munch din Oslo în timp ce una se află într-o colecţie particulară. În 1895 Edvard Munch a realizat şi o litografie cu acelaşi titlu.

* 2019 - 5 persoane ucise şi aproximativ 21 rănite într-un atac armat din vestul statului Texas. Un tânăr alb cu vârsta în jur de 30 de ani, cunoscut de poliţie, a ucis 4 persoane şi a rănit alte 21 sâmbătă, într-un atac armat produs în vestul statului Texas, între oraşele Midland şi Odessa, incident început cu o oprire în trafic şi încheiat prin uciderea sa de către poliţie, transmite Reuters.

Suspectul a deturnat o maşină a poştei americane şi a deschis focul asupra poliţiştilor, a persoanelor aflate în trafic şi la cumpărături în week-end-ul prelungit aglomerat ca urmare a sărbătorii federale a Zilei Muncii (celebrată luni), înainte de a fi împuşcat şi ucis în parcarea unui complex cinematografic din Odessa, conform informaţiilor furnizate de poliţia locală.

Nașteri

* 12 d. Hr. - S-a născut Caligula, împărat roman (d. 41)

Caligula – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Caligula (latină: Caius Iulius Caesar Augustus Germanicus, 31 august 12 d.Hr. – 24 ianuarie 41 d.Hr.), de asemenea, cunoscut sub numele de Gaius, a fost împărat roman între anii 37-41. Caligula a fost un membru al casei conducătoare cunoscută sub numele de dinastia Iulio-Claudiană. Germanicus a fost tatăl lui Caligula, nepotul și fiul adoptat al împăratului Tiberius, a fost un general de succes și unul dintre cele mai iubite figuri publice din Roma. Tânărul Gaius a primit porecla de Caligula (însemnând “cizma”, diminutivul de Caliga, sandală purtată de soldații romani) de la soldații tatălui său în timp ce i-a însoțit în timpul campaniilor sale din Germania.

Când Germanicus a murit la Antiohia, în 19 d.Hr., soția sa Agrippina, s-a întors la Roma, împreună cu cei șase copii, unde au fost prinși într-un conflict amar cu Tiberius. Acest conflict a dus la distrugerea familiei sale, cu Caligula ca singurul supraviețuitor. Neatins de intrigile mortale, Caligula a acceptat invitația de a locui la curtea împăratului pe insula Capri, în 31 d.Hr., unde Tiberius se retrăsese cinci ani.

La moartea lui Tiberius în 37 d.Hr., Caligula l-a succedat pe bunicul și stră-unchiul său adoptiv. Există câteva surse de supraviețuitori de pe timpul domniei lui Caligula, deși el este descris ca un conducător nobil și moderat în primele șase luni ale domniei sale. După aceasta, sursele se concentreze asupra cruzimii lui, extravaganței și perversiunii sexuale, prezentându-l ca un tiran nebun.

În timp ce fiabilitatea acestor surse a fost tot mai mult pusă sub semnul întrebării, este cunoscut faptul că în timpul domniei sale scurte, Caligula a lucrat pentru a crește puterea sa personala de împărat fără restricții. El a inițiat o mare parte din proiectele de construcții ambițioase și locuințe notorii de lux pentru el. Cu toate acestea, el a inițiat și construirea a două noi apeducte din Roma: Claudia Aqua și Anio Novus.

În timpul domniei sale, imperiul a anexat Regatului Mauritania și a făcut-o provincie. La începutul anului 41 d.Hr., Caligula a fost primul împărat roman asasinat, rezultatul unei conspirații care implică ofițeri din garda pretoriană, precum și membri ai Senatului roman și a curții imperiale. Scopul conspiratorilor a fost “să folosească ocazia de a restabili Republica Romană”, dar planul a fost zădărnicit : în aceeași zi, garda pretoriană l-a declarat pe unchiul lui Caligula , Claudius, împărat în locul lui.

·         161: Commodus, împărat roman (d. 192). Proclamat împărat in anul 180, Commodus a instituit un regim absolutist,  in care puterea era exercitată de favoriții săi, Tigidius Perennius și M. Aurelius Cleander, apoi de Q. Aemilius Laetus, prefecți ai pretoriului. Cultele orientale au cunoscut  o largă răspândire. La 31 decembrie 192 a  cazut  victimă unei conspirații , inițiată de Q. Aemilius Laetus, Eclectus și de Marcia (amanta împăratului). Cu el se stinge dinastia Antoninilor

·         1542: Isabella Romola de' Medici (31 august 1542 – 16 iulie 1576) a fost fiica lui Cosimo I de' Medici, Mare Duce de Toscana și a Eleonorei de Toledo. A primit o educație umanistă alături de frații ei, la Palazzo Vecchio apoi la villa Castello. Pentru a asigura o relație puternică cu familia Orsini, tatăl Isabellei a aranjat nunta fiicei sale cu Paolo Giordano I Orsini, când Isabella avea 16 ani.

Isabella s-a născut în Florența și a trăit alături de frații ei în Palazzo Vecchio, iar mai târziu în Palatul Pitti. Copiii au fost educați acasă de către profesori. De la o vârstă fragedă, Isabella a arătat un mare talent pentru muzică iar mai târziu a folosit-o ca mijloc de auto-exprimare, potrivit biografului Caroline Murphy. Ea a avut un caracter plin de viață și impulsiv.

Isabella de' Medici la 20 de ani de Alessandro Allori, Uffizi, Florența

În 1553, la vârsta de 11 ani, Isabella a fost logodită cu Paolo Giordano Orsini, moștenitorul Ducatului de Bracciano, în sudul Toscanei. Tatăl ei consideră această legătură necesară pentru a asigura granița de sud a Toscanei și o relație cu puternica familie Orsini. Cei doi s-au căsătorit în anul 1558, într-o ceremonie semi-privată, la Villa de Castello. Paolo a părăsit Florența a doua zi. Preocupat de obiceiul cumnatului său de a cheltui mulți bani, Cosimo a decis să o țină lângă el pe Isabella, împreună cu zestrea ei de 50.000 de florentini, oferindu-i fetei o libertate mare și control asupra propriilor ei afaceri, lucru neobișnuit pentru femeile din acea vreme.

După moartea mamei sale, ea a acționat în calitate de prima doamnă a Florenței, arătând abilitatea sa pentru politică. Ea a suferit mai multe pierderi de sarcină și nu a putut face nici un copil până la vârsta de 20 de ani.

În 1571, s-a născut prima ei fiică, Francesca Eleonora (cunoscută sub numele de Nora) care avea să se căsătorească cu verișorul ei, Alessandro Sforza. În 1572 s-a născut fiul ei, Virginio care avea să moștenească ducatul Bracciano.

Spiritul liber al Isabellei a atras multe zvonuri asupra sa, cu privire la relația ei cu Troilo Orsini, vărul lui Paolo Giordano, care fusese lăsat în Florența pentru a avea grijă de ea, cât timp Paolo se ocupa de serviciile militare.

La data de 16 iulie 1576, Isabella a murit subit la Villa Medici, în Cerreto Guidi. Potrivit fratelui său, Francesco de' Medici, moartea fetei a avut loc în timp ce își spăla părul de dimineață. A fost găsită de Paolo Giordano. Cu toate acestea, versiunea oficială a evenimentelor nu a fost crezută, astfel ambasadorul Ferrarez, Ercole Cortile, a obținut informații că Isabella a fost strangulată în mijlocul zilei de soțul ei, în prezența mai multor servitori. Moartea subită a Isabellei era a doua de acest fel în familia Medici, după ce verișoara ei, Leonora, a murit într-un accident similar în urmă cu cinci zile. Cei mai mulți istorici sunt de părere că Paolo a ucis-o pe Isabella, după ce a descoperit infidelitatea sa cu Troilo, sau că acesta a acționat la ordinele lui Francesco de' Medici.

Isabela de' Medici

Ducesă de Bracciano

Portret de nuntă la vârsta de 16 ani de Alessandro Allori

* 1602: Amalia de Solms-Braunfels (31 august 1602 – 8 septembrie 1675), a fost regentă de Orania. A fost soția lui Frederic Henric, Prinț de Oraniași fiica lui Johann Albrecht I și a soției acestuia, Agnes de Sayn-Wittgenstein.

Amalia și-a petrecut copilăria la castelul părinților de la Braunfels. A făcut paret din curtea Elisabetei, soția lui Frederic al V-lea, Elector Palatin, "Regele de-o Iarnă" al Boemiei. După ce forțele imperiale l-au învins pe Frederic al V-lea, Amalia a fugit împreună cu regina care era însărcinată spre vest. Elisabeta a intrat în travaliu în timpul călătoriei lor și Amalia ajutat-o să nască.

Capătul călătoriei lor a fost Haga, unde stadtholder-ul Maurice de Nassau le-a acordat azil în 1621. De multe ori ele au apărut la curtea lui, unde fratele vitreg mai mic al lui Maurice, Frederic Henric s-a îndrăgostit de Amalia în 1622. Frederic s-a căsătorit cu Amalia la 4 aprilie 1625. Din căsătorie au rezultat cinci copii care au atins vârsta adultă și patru care au murit în copilărie.

• Wilhelm al II-lea, Prinț de Orania (1626–1650), căsătorit cu Mary, Prințesă Regală și Prințesă de Orania.
• Luise Henriette de Nassau (1627–1667), căsătorită cu Frederic Wilhelm, Elector de Brandenburg
• Henriette Amalia de Nassau (1628)
• Elisabeta de Nassau (1630)
• Isabella Charlotte de Nassau (1632–1642)
• Albertine Agnes de Nassau (1634–1696), căsătorită cu Willem Frederic de Nassau-Dietz
• Henriette Catherine de Nassau (1637–1708), căsătorită Johann Georg al II-lea, Prinț de Anhalt-Dessau
• Henry Louis de Nassau (1639)
• Maria de Nassau (1642–1688), căsătorită cu Louis Henry Maurice, fiul lui Louis Philip, Conte Palatin de Simmern-Kaiserslautern.

Amalia de Solms-Braunfels

Amalia de Solms-Braunfels, portret de Anthony van Dyck, 1631/32

·         1633: Guillaume Amontons, fizician francez (d. 1705)

* 1737: Prințesa Augusta (31 august 1737 – 23 martie 1813) a fost membră a familiei regale britanice, nepoată a regelui George al II-lea și sora regelui George al III-lea. S-a căsătorit cu Charles William Ferdinand, Duce de Brunswick, membru al Casei Brunswick. Fiica ei, Caroline de Brunswick a devenit soția regelui George al IV-lea.

Prințesa Augusta s-a născut la Palatul St. James din Londra. Tatăl ei a fost Frederic, Prinț de Wales, fiul cel mare al regelui George al II-lea și a reginei Caroline de Ansbach. Mama ei a fost Prințesa Augusta de Saxa-Gotha.

Cincizeci de zile mai târziu a fost botezată la Palatul St. James de John Potter, arhiepiscop de Canterbury. Nașii ei au fost: bunicul patern, Regele George al II-lea (reprezentat de Lordul Chamberlain, Charles FitzRoy) și bunicile Regina Caroline și Ducesa de Saxa-Gotha (ambele reprezentate prin procură).^[2]

În momentul nașterii ei a fost a doua în linia de succesiune. Augusta a primit o educație atentă; negocierile legate de căsătoria ei au început în 1761.

Portret al Augustei de Hanovra cu primul ei fiu, Karl Georg de Brunswick, 1767.

La 16 ianuarie 1764, Augusta s-a căsătorit cu Karl William Ferdinand, Duce de Brunswick, la capela regală a Palatului St James.

Augusta a considerat reședința din Brunswick ca fiind prea simplă. Ea a revenit în Marea Britanie în 1764 pentru a da naștere primului ei copil și s-a întors în Brunswick la mult timp după naștere. Un palat nou a fost construit pentru ei la Zuckerberg, în sudul Brunswick, construit de către Carl Christoph Wilhelm Fleischer, și numit Richmond, pentru a-i aminti de Anglia. Când palatul a fost terminat în 1768, Augusta s-a mutat permanent acolo.

Căsătoria a fost un aranjament politic și Augusta și Karl s-au privit reciproc cu indiferență. Augusta a fost indiferentă la aventurile lui Karl cu Maria Antonia Branconiși Louise Hertefeld. Indiferența ei a fost uneori văzută ca aroganță și a dat naștere la zvonuri și calomnii. Popularitatea Augusta a fost grav afectată de faptul că fiii ei mai mari, s-au născut cu handicap.

Augusta rareori a apărut la curtea din Brunswick, din cauza dominației soacrei ei. Când Karl a devenit regent în 1773, soacra ei a părăsit curtea și Augusta și-a jucat rolul de prima doamnă în ceremoniile de la curte deși adesea își lua scurte vacanțe pe care le petrecea la palatul Richmond. În 1780, Karl, regent deja pentru tatăl său, a devenit duce suveran și Augusta a devenit ducesă.

Cuplul a avut 7 copii:

• Augusta de Brunswick-Wolfenbüttel (3 decembrie 1764 - 27 septembrie 1788), căsătorită în 1780 cu Friedrich al III-lea, Duce de Württemberg; au avut copii
• Karl Georg August (8 februarie 1766 - 20 septembrie 1806), căsătorit în 1790 cu Frederika Luise Wilhelmine, Prințesă de Orania-Nassau; n-au avut copii
• Caroline Amalie Elisabeth (17 mai 1768 - 7 august 1821), căsătorită în 1795 cu George al IV-lea al Regatului Unit; au avut copii
• Georg Wilhelm Christian (27 iunie 1769 - 16 septembrie 1811); declarat invalid, exclus din linia de succesiune
• August (18 august 1770 - 18 decembrie 1822); declarat invalid, exclus din linia de succesiune
• Friedrich Wilhelm (9 octombrie 1771 - 16 iunie 1815), căsătorit în 1802 cu Maria Elisabeth Wilhelmine, Prințesă de Baden; au avut copii
• Amelie Karoline Dorothea Luise (22 noiembrie 1772 - 2 aprilie 1773)

În 1806, când Prusia a declarat război Franței, Ducele de Brunswick, care avea 71 de ani a fost numit comandant șef al armatei prusace. În același an, la 14 octombrie, în Bătălia de la Jena, Napoleon a învins armata prusacă și, în aceeași zi, în Bătălia de la Auerstadt, Ducele de Brunswick a fost rănit grav; a murit câteva zile mai târziu.

Ducesa de Brunswick împreună cu familia ei a plecat în Altona. Deoarece armata franceză înainta, ambasadorul britanic a sfătuit-o pe Augusta să fugă. A fost invitată în Suedia de către cumnatul nurorii ei, Gustav al IV-lea Adolf al Suediei^[3]. Nora ei, Prințesa Mary a acceptat invitația și a plecat în Suedia, însă Augusta a plecat la Augustenborg, un oraș mic la est de Jutland. Ducesa de Brunswick a rămas acolo împreună cu nepoata ei, Prințesa Louise Augusta, fiica surorii sale, regina Caroline Mathilde a Danemarcei, până când fratele ei, George al III-lea al Marii Britanii, i-a permis să se mute la Londra în septembrie 1807.

S-a mutat în Casa Montague din Blackheath, Greenwich împreună cu fiica ei Prințesa de Wales dar curând a achiziționat casa vecină, pe care a numit-o Casa Brunswick. Ducesa de Brunswick a trăit în Blackheath și a murit, în 1813, la 75 de ani.

Prințesa Augusta

·         1786: S-a nascut  chimistul francez Michel Eugene Chevreul. A scris lucrarea “Principiile armoniei si contrastului culorilor si aplicarea lor in arte”, desemnata ca cea mai complexa carte scrisa vreodata despre culoare; (d. 9 aprilie 1889). I se atribuie descoperirea acidului margaric, cu rol important în obținerea margarinei  și crearea primului tip de sapun, realizat din grasimi animale. În ceea ce privește domeniul artelor vizuale, Chevreuil studiază culorile și formulează Legea contrastului culorilor. A trăit aproape 102 ani, fiind în același timp un deschizător de drumuri în domeniul gerontologiei.

* 1797: Ramón Castilla y Marquesado (n. 31 august 1797 – d. 25 mai 1867) a fost președintele statului Peru de patru ori. Cea mai proeminentă apariția a sa în cadrul istoriei peruene începe cu participarea sa ca și comandant al armatei Eliberatorilor, ceea ce a ajutat Peru să devină o națiune independentă. Ulterior, el a condus țara în perioada înfloririi economice datorate exploatării depozitelor de guano. Guvernul lui Castillia a abolit sclavia și a modernizat statul.

Prima dată a fost președinte o perioadă scurtă în 1844, după moartea generalului Domingo Nieto, apoi din 1845 până în 1851, din nou din 1855 până în 1862, iar, în cele din urmă, ultima dată o perioadă foarte scurtă în 1863.

Ramón Castilla

* 1797: James Ferguson (n. 31 august 1797, Scoția - d. 26 septembrie 1867) a fost un astronom american și inginer. A ajutat la construirea canalului Erie. Este cel care a făcut prima descoperire a unui asteroid din America de Nord (31 Euphrosyne). Începând din 1847, el a lucrat la Observatorul marinei americane din Washington, DC.

Asteroidul 1745 Ferguson, descoperit la același observator, îi poartă numele.

James Ferguson

·         1819: Gedeon Ács, scriitor, memorialist și revoluționar pașoptist maghiar (d. 1887)

·         1821:  S-a născut Hermann von Helmholtz, fizician şi fiziolog; a formulat principiul transformării şi conservării energiei, a inventat oftalmoscopul; (m. 8 septembrie 1894). In  Enciclopediei Britannica din 1911, se spunea: ”viața sa a fost de la început până la sfârșit una dedicată științei, și el trebuie considerat unul din cei mai de seamă intelectuali ai secolului al XIX-lea.” O mare asociație de institute de cercetări din Germania, Asociatia Helmholtz, îi poartă numele.

* 1832: Hermann Ernst Franz Bernhard VI, Fürst zu Hohenlohe-Langenburg (31 august 1832 – 9 martie 1913) a fost al doilea fiu al lui Ernst I, Prinț de Hohenlohe-Langenburg și a soției acestuia, Prințesa Feodora de Leiningen, sora vitregă a reginei Victoria a Regatului Unit.^[1]

La 21 aprilie 1860 a devenit al 6-lea Prinț de Hohenlohe-Langenburg (Fürst zu Hohenlohe-Langenburg), când fratele lui mai mare a renunțat la drepturile sale asupra tronului. A murit la 9 martie 1913 la Langenburg, regatul Württemberg (în prezent Baden-Württemberg, Germania).

Prințul Hermann s-a căsătorit la 24 septembrie 1862 la Karlsruhe cu Prințesa Leopoldine de Baden (1837-1903), fiica cea mică a Prințului Wilhelm de Baden (1792-1859) și a Ducesei Elisabeta Alexandrine de Württemberg (1802-1864). Ei au avut trei copii:

• Prințul Ernest William Frederick Maximilian Charles de Hohenlohe-Langenburg (1863-1950); a succedat tatălui său ca Ernst al II-lea, s-a căsătorit în 1896 cu Prințesa Alexandra de Saxa-Coburg și Gotha(1878-1942), au avut copii.
• Prințesa Elise Victoria Feodora Sophie Adelheid de Hohenlohe-Langenburg (1864-1929); s-a căsătorit în 1884 cu Heinrich al XXVII-lea, Prinț Reuss (1858-1928), au avut copii.
• Prințesa Feodora de Hohenlohe-Langenburg (1866-1932); s-a căsătorit în 1894 cu Emich, al 5-lea Prinț de Leiningen (1866-1939), au avut copii.

Hermann

Prinț de Hohenlohe-Langenburg

Hermann Ernst Franz Bernhard VI, Prinț de Hohenlohe-Langenburg

* 1834: Amilcare Ponchielli (b. August 31, 1834 , Paderno Fasolaro, today Paderno Ponchielli - d. January 16, 1886 , Milan ), best known as an opera composer , remained in the programs of the performances of the XX - XXI centuries only with the opera La Gioconda. (well known is the ballet "Dance of the Hours" in Act III), after a tragedy by Victor Hugo . However, he is the author of eleven works, one of which is unfinished and a monologue for a baritone.

As a teacher at the Conservatory in Milan he had as students Giacomo Puccini and Pietro Mascagni , future representatives of the current "verist".

Opere:

• 1851 - Il sindaco babbeo, proiect studențesc
• 1856 - I promessi sposi, Cremona, ignorată de presa muzicală
• 1858 - Bertrando del Bornio, programată la Torino, dar ne-jucată
• 1861 - La Savoiarda, revizuită ca Lina, în 1877
• 1863 - Roderico, re dei Goti
• 1872 - I promessi sposi, Milano, Teatro Dal Verme, succes avut ulterior cu versiunea revizuită
• 1873 - Il parlatore eterno, monolog pentru bariton
• 1874 - I Lituani, revizuită în 1875
• 1876 - La Gioconda, Milano, punerea în scenă, Julian Gayarre; versiuni revizuite în 1876și 1880
• 1880 - Il figliuol prodigo, Milano, punerea în scenă, Francesco Tamagno
• 1885 - Marion Delorme, Milano, punerea în scenă, Francesco Tamagno; revizuită, prezentată la Brescia, 1885
• I Mori di Valenza (neterminată) - terminată de Arturo Cadore și prezentată în premieră la Monte Carlo, 17 martie 1914, punerea în scenă de Giovanni Martinelli

Amilcare Ponchielli

(1834-1886)

Amilcare Ponchielli

Gioconda (afiş de epocă)

* 1863: Prințesa Isabella Maria Elisabeth de Bavaria (31 august 1863 – 26 februarie 1924) a fost al treilea copil și fiica cea mare a Prințului Adalbert al Bavariei și a soției acestuia, Infanta Amelia Filipina a Spaniei. Prin căsătoria cu Prințul Tomaso, Duce de Genova, ea a devenit Ducesă de Genova.

Isabela a Bavariei

Ducesă de Genova

* 1866: Raimund Friedrich Kaindl (n. 31 august 1866, Cernăuți, Imperiul Austriac – d. 14 martie 1930, Graz, Republica Austriacă) a fost un istoric și etnograf german, profesor la Universitatea din Cernăuți. În anii 2000 la Cernăuți au loc conferințe anuale consacrate acestui etnograf. Conferințele poartă titlul „Кайндливськи читання

Raimund Friedrich Kaindl

·      1870 - S-a născut Maria Montessori, medic și pedagog italian (d. 1952)

Maria Montessori – foto preluat de pe en.wikipedia.org

Maria Montessori (n. 31 august 1870, Ancona, Italia — d. 6 mai 1952, Noordwijk, Olanda) a fost medic și pedagog italian, care a creat o metodă specială de educare a copiilor foarte tineri, Metoda Montessori, înființând peste tot în lume școli care aplicau metoda sa (Școli Montessori).

* 1870: Victor Vlad Delamarina (n. 31 august 1870, Satul-Mic, azi localitatea Victor Vlad Delamarina, județul Timiș - d. 15 mai 1896, Herendești, județul Timiș^[1]) a fost un marinar, militar, poet și scriitor român, acuarelist. S-a remarcat prin poeziile sale scrise în dialect bănățean.

S-a născut la Satul-Mic, unde tatăl său, Ion Vlad, era pe atunci așa-numit „solgăbirău” (jurist). Mama, Sofia Vlad, născută Rădulescu, provine dintr-o familie de intelectuali din satul Chizătău înrudită cu familia Bredicenilor. În 1876 este înscris direct în clasa a doua, și pe parcursul anilor schimbă diverse școli din Lugoj. În 1881 este înscris la gimnaziul din Lugoj.

Anul 1882 îl va marca pe scriitor prin moartea despoticului său tată. După acest tragic eveniment, mama sa s-a mutat la București împreună cu cele trei fiice, iar Victor rămâne la Lugoj în grija bunicilor materni și a unei mătuși. Poetul visează să intre la școala militară: „Planul meu este să întru în școala militară din România”.

În toamna lui 1884 copilul de numai 14 ani face cunoștință cu Bucureștiul și este înscris la Colegiul Sf. Sava. Aici are ocazia să-l cunoască pe Ion Heliade-Rădulescu și își descoperă pasiunea pentru desen. O clipă este tentat chiar să urmeze cursurile școlii de desen. În vizită la școala de belle-arte, din București este primit de Theodor Aman.

Victor Vlad Delamarina

În 1885, în urma intervențiilor unchiului său Constantin Rădulescu (medic la București), este înscris la Liceul Militar din Craiova. Dar copilul sensibil nu va rezista mult tratamentului greoi la care erau supuși viitorii ofițeri, astfel, că în decembrie 1887, "unchiul Costi" îl transferă din nou, de data aceasta la Iași. Liceul ieșean se dovedește un mediu propice dezvoltării sale spirituale: face progrese vizibile la studii, în arta desenului se conturează formația sa morală. „Camarazii mei mă numeau deja poliglot, și în dese ocazii ca să-mi facă complimente ajungeam la fraze ca acestea: «Mă, bine de tine că știi atâtea limbi!... Tu scrii, ia să vedem pe degete, românește, franțuzește, nemțește, ungurește, italienește, ce vrei mai mult?»”

Din 1890, timp de doi ani, urmează cursurile școlii militare superioare din București iar în 1891, vara, face o călătorie cu Bricul Mircea pe Marea Neagră, prin Bosfor, pe Marea Egee. Pictează acuarele inspirate din peisajul marin.

În luna iulie 1892 este confirmat ofițer și își ia serviciul în primire ca sublocotenent de marină la Galați, apoi la Sulina, pe vasul Bistrița. În 1893 face o călătorie mai lungă, bogată în impresii, pe crucișătorul Elisabeta.

În 1894, în ziarul timișorean „Dreptatea”, apar cele dintâi versuri și note din călătoria pe bricul „Mircea”, semnate „Delamarina”.

În aprilie 1895 este înaintat la gradul de locotenent de marină.

Bolnav de tuberculoză, și agravândui-se boala, își ia un concediu mai lung și este trimis de familie pentru tratament la sanatoriile de la Bad Wörishofen (Germania), Abbazia (Croația) și Merano (Italia).

Se pare că acum scrie însemnările autobiografice „Cartea vieții mele”. Tot acum își definitivează acuarelele, pe baza schițelor de călătorie, sperând din tot sufletul să devină pictor.

În aprilie 1896, simțindu-se tot mai slăbit, se întoarce din străinătate acasă. În drum spre Lugoj, poposește câteva zile la Budapesta, la Tiberiu Brediceanu, care îl înseninează cântându-i la pian melodii populare lugojene.

La 3/15 mai 1896 încetează din viață la Petroasa Mare,^[2] în apropiere de Satul-Mic. Avea 26 ani. A doua zi, petrecut de consăteni, trupul său neînsuflețit este dus într-un car cu boi și înmormântat la Lugoj.

Victor Vlad Delamarina

* 1871: Ernst al II-lea Bernhard Georg Johann Karl Frederick Peter Albert, Duce de Saxa-Altenburg (n. 31 august 1871 – d. 22 martie 1955), a fost ultimul duce care a condus ducatul de Saxa-Altenburg.

A fost al patrulea copil însă singurul fiu al Prințului Moritz de Saxa-Altenburg (fiul cel mic al lui Georg, Duce de Saxa-Altenburg) și al Prințesei Augusta de Saxa-Meiningen.

După moartea tatălui său la 13 mai 1907 a devenit primul în linia de succesiune a ducatului de Saxa-Altenburg. El a moștenit ducatul de la unchiul lui, cel care i-a dat și numele, Ernst I, care a murit fără moștenitori masculini în viață, la 7 februarie 1908.

Ducele Ernst al II-lea von Saxa-Altenburg cu soția sa, Prințesa Adelheid von Schaumburg-Lippe, și copiii lor, ca. 1905.

La 27 februarie 1898 la Bückeburg, Ernst s-a căsătorit cu Prințesa Adelaide de Schaumburg-Lippe, o nepoată a lui George Wilhelm, Prinț de Schaumburg-Lippe. Au avut patru copii:

1. Charlotte Agnes Ernestine Augusta Bathildis Marie Therese Adolfine (n. Potsdam, 4 martie 1899 – d. Hemmelmark bei Eckernförde, 16 februarie 1989); s-a căsătorit la 11 iulie 1919 cu Prințul Sigismund al Prusiei.
2. Wilhelm Georg Moritz Ernst Albert Frederick Karl Konstantin Eduard Max (n. Potsdam, 13 mai 1900 – d. Rendsburg, 13 februarie 1991).
3. Elisabeta Karola Viktoria Adelaide Hilda Luise Alexandra (n. Potsdam, 6 aprilie 1903 – d. Breiholz, 30 ianuarie 1991).
4. Frederic Ernst Karl August Albert (n. Potsdam, 15 mai 1905 – d. Rosenheim, 23 februarie 1985).

În timpul Primului Război Mondial, Ernst a refuzat toate numirile de onoare de la Statul Major al Kaiserului.^[1] A renunțat la rangul său de general, a intrat în serviciu ca simplu colonel și s-a distins în Bătălia de la Peronne. Până la sfârșitul războiului el a fost comandant de divizie.^[1]

Mare iubitor de știință, Ernst a avut o instalare fără fir montat în interiorul castelului său din Altenburg în timpul începutului războiului. Scopul acesteia era de a comunica special cu aeronave.^[2] De asemenea, Ernst a fost toată viața interesat de telegrafia fără fir și telefonie și a fost considerat expert în aeronautică.^[2]

Când Germania a pierdut războiul, toți prinții germani și-au pierdut titlurile și statutul. Ernst a fost unul dintre primii prinți care a realizat schimbările majore ce vor veni peste Germania și a ajuns la un acord amiabil cu supușii săi.^[1] A fost forțat să abdice guvernarea ducatului la 13 noiembrie 1918 și și-a petrecut restul vieții ca cetățean privat.

Schloss Fröhliche Wiederkunft

După abdicare, Ernst având o avere moderată, s-a retras la un hotel din Berlin.^[1]. Doi ani mai târziu, în 1920, căsătoria lui s-a încheiat cu un divorț. Mai târziu în același an, Ernst a anunțat logodna cu Elena Thomas, o cântăreață de operă.^[1] Totuși căsătoria nu a avut loc niciodată.

La 15 iulie 1934 Ernst s-a căsătorit a doua oară cu Maria Triebel, care a fost partenera lui timp de mulți ani, la casa lui, Schloss Froehliche Wiederkunft. Maria s-a născut la Waltershausen la 16 octombrie 1893 și a murit la Trockenborn-Wolfersdorf la 28 februarie 1955. Aceasta a fost o căsătorie morganatică iar ea a primit titlul de "baroneasă Reiseneck". Nu au avut copii.

Încă interesat de știință, Ernst a fondat un modern observator la Wolfersdorf, angajându-l pe Kurd Kisshauer în 1922. La 1 mai 1937 Ernst s-a alăturat partidului nazist.^[3]

Ernst a devenit singurul fost prinț german care a acceptat cetățenia Republicii Democrate Germane după Al Doilea Război Mondial, refuzând să părăsească Schloß Fröhliche Wiederkunft pentru a se muta într-o zonă ocupată de britanici. Schloß a fost confiscat de sovietici însă lui Ernst i s-a garantat libera folosire până la moarte.

În martie 1954, după decesul lui Charles Edward, Duce de Saxa-Coburg și Gotha, el a devenit ultimul prinț german supraviețuitor care a domnit până în 1918. Un an mai târziu, la 22 martie 1955 și în vârstă de 83 de ani a murit la Schloß.

Ernst al II-lea

Duce de Saxa-Altenburg

·         1879: S-a nascut Taisho, al 123-lea împărat al Japoniei; (d.25 decembrie 1926). A fost fiul unei concubine oficiale a Împăratului Meiji, Naruko Yanagiwara, si  a primit titlul de „Haru no miya” pe data de 6 septembrie 1879. Cei doi frați mai mari ai săi muriseră de mici, iar el însuși era bolnăvicios. Conform tradiției, a fost crescut până la vârsta de 7 ani de prințul Tadayasu Nakayama, care îl crescuse și pe tatăl lui, Împăratul Meiji. Pe data de  3 noiembrie 1888 a fost numit oficial prinț-regent, primind numele de Tōgu

Prințul Yoshihito în 1892.

Prințul Yoshihito s-a născut la Palatul Akasaka din Tokyo ca fiu al împăratului Meiji și al Yanagihara Naruko, o concubină oficială a împăratului. Era o practică obișnuită a timpului ca mama lui să fie considerată consoarta împăratului Meiji, împărăteasa Shōken. El a primit numele de Yoshihito Shinnō și titlul de Haru-no-miya de la împărat la 6 septembrie 1879. Cei doi frați mai mari ai săi muriseră de mici, și el însuși era bolnăvicios.^[1] La trei săptămâni după ce s-a născut, s-a îmbolnăvit de meningită.^[2]

Conform tradiției, a fost crescut până la vârsta de 7 ani de prințul Tadayasu Nakayama, care l-a crescut și pe tatăl lui, împăratul Meiji. Din martie 1885, Prințul Yoshihito s-a mutat la Palatul Aoyama, unde era îndrumat dimineața la citire, scriere, aritmetică și morală, iar după-amiaza la sport, însă progresul a fost lent din cauza sănătății precare și a febrelor frecvente.^[3] Din 1886, lui i s-a predat într-o clasă împreună cu 15-20 de colegi selectați din nobilimea japoneză la o școală specială, Gogakumonsho, în Palatul Aoyama.^[3]

Prințul Yoshihito a fost declarat oficial moștenitor la 31 august 1887, iar investitura formală ca prinț moștenitor a avut loc la 3 noiembrie 1888. În timp ce era prinț moștenitor era numit adesea Tōgu (東宮) (termen tradițional utilizat în Asia de Est pentru prinț moștenitor).

A fost primul prinț moștenitor care a plecat din Japonia, a vizitat Coreea în octombrie 1907, împreună cu amiralul Togo Heihaciro, generalul Katsura Tarō, și prințul Arisugawa Taruhito. În această perioadă, a început să studieze limba coreeană.

A fost numit primul împărat de Tokio din cauză că el a fost primul împărat care și-a trăit întreaga viața în Tokio.

A fost căsătorit cu prințesa Kujō Sadako, viitoarea împărăteasă Temmei. De-a lungul domniei sale a avut mari probleme de sănătate, încă de la naștere.

În decembrie 1926, a fost anunțat faptul că împăratul s-a îmbolnăvit de pneumonie. A murit din cauza unui atac de cord pe data de 25 decembrie 1926.

Emperor Taishō 大正天皇

·         1879: Alma Mahler-Werfel, personalitate austriaco-americană (d. 1964)

·         1880: Ștefan Braborescu, actor, regizor, profesor român (d. 1971)

·         1880: Wilhelmina (Wilhelmina Helena Pauline Maria; 31 august 1880 – 28 noiembrie 1962) a fost regina Olandei din 1890 până în 1948. A domnit timp de aproape 58 de ani, cea mai lungă domnie a unui monarh olandez.

Regina Emma și prințesa Wilhelmina, 1885

Prințesa Wilhelmina Helena Pauline Marie a Olandei, Prințesă de Orange-Nassau, s-a născut la 31 august 1880 la Haga, Olanda. A fost singura dintre copiii regelui William al III-lea al Olandei și ai celei de-a doua soții, Emma de Waldeck și Pyrmont, care a supraviețuit până la maturitate. Copilăria ei a fost caracterizată prin relația strânsă pe care a avut-o cu părinții ei, în special cu tatăl ei, care împlinise 63 de ani la nașterea ei.

Regele William a avut trei băieți cu prima soție, Sofia de Württemberg. Totuși, când s-a născut Wilhelmina, numai Prințul Alexandru mai trăia, așa încât prințesa era a doua în ordinea succesiunii la tronul olandez. Când Wilhelmina avea patru ani, fratele său vitreg a murit, iar ea a devenit moștenitoare prezumptivă.

Regele William al III-lea a murit la 23 noiembrie 1890, iar Prințesa Wilhelmina a devenit regina Olandei. Wilhelmina fiind minoră, mama ei, Emma, a fost numită regentă.

Wilhelmina a fost educată la castelul Het Loo, unde a fost izolată de către mama sa, care i-a impus un regim de lucru foarte strict. Pe tot timpul regenței, Emma și-a ținut fiica închisă ca într-o “colivie”, ferind-o de orice contact cu persoanele străine.

Portret al reginei Wilhelmina, circa 1898

Portret al reginei Wilhelmina, 1901

Wilhelmina a fost încoronată la 6 septembrie 1898.^[1]

La 7 februarie 1901, la Haga, Wilhelmina s-a căsătorit cu Hendrik, Duce de Mecklenburg-Schwerin. La 30 aprilie 1909 s-a născut singurul copil al cuplului, Juliana a Olandei.

Poreclită "regina de oțel", ea va da dovadă de mult curaj în timpul celor două războaie mondiale pe care le traversează ca regină. În anul 1918 reușește să țină de partea sa opinia publică, în timp ce multe tronuri europene se clătinau sub presiunea social-democraților, care cer abolirea monarhiei. Ea acordă azil lui Wilhelm al II-lea al Germaniei și refuză să-l extrădeze atunci când se fac presiuni asupra sa.

La 13 mai 1940, în pragul capitulării armatei neerlandeze, regina, împreună cu tot guvernul se autoexilează (ajunge la Londra, unde o primește regele George al VI-lea) și refuză să accepte înfrângerea, continuând lupta din exil.

Revine în țară la 5 mai 1945, după capitularea Germaniei. Din motive de sănătate, la 4 septembrie 1948, după o domnie de aproape 58 de ani, abdică în favoarea unicei sale fiice, Juliana, și se retrage la castelul Het Loo, dedicându-se pasiunii ei, pictura.

Wilhelmina moare la castelul Het Loo la vârsta de 82 de ani, la 28 noiembrie 1962, și este înmormântată în cripta familiei regale olandeze, la Nieuwe Kerk în Delft, la 8 decembrie.

Wilhelmina

Regina Wilhelmina a Olandei în 1942

* 1883: Ramón Fonst Segundo (n. 31 august 1883, Havana – d. 10 septembrie 1959 în același loc) a fost un scrimer cubanez. A fost primul campion olimpic la spadă, cucerind în total cinci medalii olimpice din trei participări.

·         1885: DuBose Heyward, dramaturg american (d. 1940)

* 1892: Gheorghe cavaler de Flondor, germană: Georg Ritter von Flondor, (n. 31 august 1892, orașul Roman - d. 26 aprilie 1976, București) a fost un om politic român, care a îndeplinit funcția de rezident regal al Ținutul Suceava (7 februarie 1939 - 23 septembrie 1940).

Tudorel Flondor

Gheorghe Flondor s-a născut la data de 31 august 1892, în orașul Roman. Era fiul compozitorului Tudor de Flondor și nepotul de frate al lui Iancu Flondor, conducător al Partidului Național Român din Bucovina și viitor președinte al Adunării Constituante care a votat Unirea Bucovinei cu România. A absolvit în anul 1910 cursurile Liceului de Stat nr. 3 din Cernăuți. În același an s-a înscris la Facultatea de Drept de la Viena, unde a studiat timp de trei ani și și-a susținut o parte din licență, iar ultimul an de studii l-a urmat la Universitatea din Praga.

După absolvirea facultății, este mobilizat în armata austro-ungară. Participă la luptele de pe frontul din Serbia, unde unitatea sa (Regimentul 14 Dragoni) a suferit pierderi grave. Între anii 1915 și 1917 luptă pe frontul rusesc și este înaintat la gradul de sublocotenent. În primăvara anului 1917 luptă pe frontul românesc unde este rănit, fiind apoi îngrijit la spitalul militar din Baden. Refăcut din punct de vedere medical, este trimis pe frontul din Italia și avansat la gradul de căpitan. Este lăsat la vatră la cerere cu puțin timp înaintea sfârșitului ostilităților, sub pretextul îndatoririlor administrative familiale de la Rogojești, lăsate în grija exclusivă a mamei sale, Maria Flondor.

Pentru activitatea sa militară a primit mai multe decorații, astfel Medalia de Curaj în argint de clasa I și clasa II, Medalia de Merit Militar "Signum Laudis" și Ordinul de Merit Militar de clasa a 2-a cu decorație de război (KD.)

În anul 1923 intră în activitatea politică, înscriindu-se în Partidul Național Liberal la sugestia și recomandarea lui Ion Nistor, adversar politic acerb și vrăjmaș pe față al lui Iancu Flondor, unchiul lui Gheorghe. A fost ales ca deputat de Rădăuți în Parlamentul României (1927-1935) și apoi senator PNL de Rădăuți (1935-1937).

În anul 1927 s-a căsătorit cu Lucia Stephanovici (cunoscută mai târziu prin pseudonimul literar Lotte Berg, traducătoare și autoare de cărți pentru copii), fiica lui Raieton și Vera din Rarancea. Din aceasta căsătorie va rezulta un fiu, Tudorel Flondor (n. 1929), om de știință și campion național la șah în anul 1951.

Gheorghe Flondor a mai fost președinte al Băncii Siret și al Uniunii Sindicatelor pentru Exportul Animalelor. În această calitate, a călătorit, în vederea testării unor noi piețe de desfacere, în Austria, Germania, Egipt și Palestina. A mai deținut în două rânduri funcțiile de președinte al Camerei Agricole Rădăuți și director al Băncii de Nord din Cernăuți.

Gheorghe cavaler de Flondor

Bustul lui Gheorghe Flondor din Rădăuți.

Gheorghe a fost ales în funcția de consilier al Frontului Renașterii Naționale (1939). După destituirea lui Gheorghe Alexianu a fost numit și Rezident Regal al Ținutului Sucevei (cu reședința la Cernăuți) în februarie 1939. În data de 7 februarie 1939, Flondor depune jurământul în fața regelui Carol al II-lea, fiind prezent și Armand Călinescu, vicepreședinte al Consiliului de Miniștri.

La sosirea sa la Cernăuți, capitala Rezidenței regale, a fost primit cu toate onorurile cuvenite de către reprezentanții autorităților administrative, bisericești și militare. Din cele 110 persoane ce au fost de față la ceremonia de instalare a noului rezident regal, menționăm doar pe câțiva: colonelul Ionescu – prefectul județului Cernăuți, Nicu Flondor - primarul municipiului Cernăuți, colonelul Rădulescu - primarul orașului Vatra Dornei, profesorul Romulus Cândea – directorul ziarului “Suceava”, consulul general al Germaniei și Poloniei la Cernăuți, cei ai Olandei, Franței și Suediei.

Programul formulat de el și prezentat cu prilejul instalării sale ca rezident regal prevedeau:

• ridicarea nivelului de trai al țărănimii greu încercate economic,
• păstrarea ordinii publice, în contextul amenințărilor tot mai agresive din două direcții: mișcarea legionară ultranaționalistă și antisemită, precum și activismul bolșevic importat de peste graniță, din U.R.S.S.

În calitate de rezident regal a avut o serie de contribuții în plan administrativ și urbanistic. El i-a înlocuit pe reprezentanții autorităților locale de alte etnii cu etnici români. Prin dispozițiile sale, el a urmărit asigurarea ordinii publice și combaterea acțiunilor îndreptate împotriva siguranței statului.

În urma ultimatumului sovietic din 26 iunie 1940, Basarabia și nordul Bucovinei au fost încorporate de către Uniunea Sovietică. La data de 28 iunie 1940, la douăzeci și doi de ani de la Unirea patronată de Iancu Flondor, actul de cedare a fost îndeplinit tot de un Flondor. Regele Carol al II-lea al României scria la 29 iunie 1940 în însemnările sale zilnice: “O singură lumină în tot întunericul acesta, este purtarea mai presus de orice laudă a lui Flondor, Rezidentul Regal din Cernăuți. L-am și decorat cu “Pentru Merit”, pentru atitudinea lui cu adevărat frumoasă” ^[1].

A contribuit la salvarea de la moarte a 12 familii evreiești ^[2]. Activitatea sa de Rezident Regal și-a încheiat-o la 23 septembrie 1940 în orașul Vatra Dornei, prin încetarea existenței instituții Rezidenței Regale.

Gheorghe de Flondor 1939

După părăsirea Bucovinei de Nord, Gheorghe Flondor se retrage din orice activitate politică și se stabilește la domeniul său de la Rogojești de lângă orașul Siret, până în octombrie 1940, când pleacă la Sibiu, unde se afla refugiată familia sa. În perioada de după eliberarea nordului Bucovinei de către Armata Română (1941-1944), membrii familiei Flondor s-au mutat din nou la Cernăuți. Odată cu apropierea Armatei Sovietice, ei și-au lichidat afacerile deținute acolo. Gheorghe Flondor s-a refugiat din nou la Sibiu în februarie 1944, ca urmare a reocupării Bucovinei de către ruși.

Reforma agrară din anul 1945 va determina pierderea moșiilor deținute de Gheorghe Flondor, pe lângă creanțele deținute la Cernăuți. Divorțat de soția sa în același an, el a fost silit să-și câștige existența începând din 1950 ca muncitor zilier la Plafar Sibiu. A locuit pe Strada Kossuth nr.22 din Sibiu.

Regimul comunist îl va pune la stâlpul infamiei pentru vina de a fi fost rezident regal. La data de 14 aprilie 1952, Gheorghe Flondor a fost arestat de către Direcția Regională Sibiu a Securității Statului. A fost acuzat de săvârșirea infracțiunii de activitate intensă contra clasei muncitoare din România și printr-un ordin administrativ de detenție din 30 mai 1952 a fost încadrat într-o unitate de muncă forțată.

La 29 iunie 1954, organele de anchetă au dispus transferarea sa din penitenciarul Văcărești la Suceava, în scopul continuării cercetării. La 20 aprilie 1956, Procuratura Militară Suceava a înaintat dosarul său către Tribunalul Militar Iași pentru a-l judeca într-un proces public. A fost acuzat de următoarele fapte ^[1]:

• colaborarea permanentă cu organele de poliție și jandarmerie care au luat măsuri asupra clasei muncitoare și a mișcării revoluționare, în calitatea sa de Rezident Regal;
• primirea de rapoarte periodice privind activitatea elementelor revoluționare din județele Cernăuți, Storojineț, Hotin, Câmpulung, Suceava și Dorohoi, pe baza cărora a prezentat dări de seamă Ministerului de Interne;
• emiterea de dispoziții către organele din subordine pentru a preveni acțiunile cu caracter revoluționar, în urma acestor măsuri fiind arestate și trimise în judecată în anul 1939 un număr de 19 elemente comuniste din Cernăuți;
• ca urmare a indicațiilor sale, Dumitru Zahiu, șeful Poliției Cernăuți, a dispus măsuri de arestare și internare în lagăr a 250 de persoane suspectate de Siguranță pentru activitate revoluționară;
• sprijinirea măsurilor de exploatare a țăranilor săraci, prin interzicerea părăsirii satelor de către țăranii care nu aveau pământ și obligarea lor să muncească la moșierul din satul unde locuiau.

Cu prilejul procesului, un număr de 12 cetățeni români de etnie evreiască din orașul Siret s-au prezentat la Notariatul de Stat al fostului raion Siret, regiunea Suceava, și au semnat o declarație în care afirmau că "în timpul prigoanei rasiale, Gheorghe Flondor a avut o atitudine corectă, democratică și binevoitoare față de populația evreiască, venindu-i în ajutor în momente critice în legătură cu prigoana rasială împotriva evreilor de către autoritățile fasciste". Tribunalul nu a ținut cont însă de această declarație.

Prin sentința nr.675 din 18 iunie 1956 a Tribunalului Militar al Regiunii a II-a Militară și decizia nr. 311 din 13 septembrie 1956 a Tribunalului Suprem – Colegiul Militar, Gheorghe Flondor a fost condamnat la 10 ani detențiune grea și confiscarea totală a averii pentru săvârșirea infracțiunii de activitate intensă contra clasei muncitoare și mișcării revoluționare prevăzută de art 193(1) alin. 1, cu aplicarea art. 157 din Codul penal anterior ^[3]. Alături de el au mai fost condamnați și bucovinenii Ioan Pihăl (subinspector în Inspectoratul de siguranță Cernăuți, apoi rezident principal SSI al Bucovinei), Dumitru Ostaficiuc (șef al serviciului de siguranță al Inspectoratului de poliție Cernăuți), Silviu Berariu (șef al biroului de siguranță Suceava), Vasile Ostafie (comisar în echipa specială de siguranță din cadrul Inspectoratului Cernăuți), Arcadie Besplitni (împiegat la Biroul lagăre al Inspectoratului de siguranță Cernăuți), Ilie Ilisei (agent de siguranță în cadrul Biroului de siguranță Cernăuți), Aurel Vizitiu (agent în Serviciul de siguranță al Inspectoratului de poliție Cernăuți) și Dumitru Bogaciu (comisar în cadrul Inspectoratului de poliție Cernăuți).

Gheorghe Flondor a declarat recurs împotriva sentinței, dar acesta a fost respins prin decizia nr.311 din 13 septembrie 1956 a Tribunalului Suprem - Colegiul Militar. A fost deținut în penitenciarele Văcărești (1952-1954), Suceava (1954-1956), Oradea (1956), Aiud (1956-1959), Galați și Botoșani.

Este eliberat din închisoare la 12 ianuarie 1962, cu trei luni înainte de termen, fiind deja un om bătrân și suferind. Deși nu mai poseda nimic ca avere, a primit interdicția de a se stabili la ultimele sale rude aflate în viață, la București. I s-a fixat un domiciliu forțat în comuna Lățești, unde a locuit într-un bordei.

Abia în anul 1970 i s-a aprobat să se stabilească la București, locuind la familia Capri cu care era vechi prieten. Gheorghe Flondor a încetat din viață la data de 26 aprilie 1976 în orașul București.

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție a declarat recurs în anulare împotriva sentinței nr.675 din 18 iunie 1956 a Tribunalului Militar al Regiunii a II-a Militară și a deciziei nr. 311 din 13 septembrie 1956 a Tribunalului Suprem – Colegiul Militar, invocând temeiul înscris în art. 410 alin. 1 partea I pct.2 teza I din Codul de procedură penală.

Prin Decizia nr.142 din 9 decembrie 2002, Curtea Supremă de Justiție a admis recursul în anulare declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție și a casat cele două hotărâri judecătorești din 1956, achitându-i pe toți inculpații din proces și înlăturând pedeapsa complementară a confiscării averii.

Decizia Curții Supreme de Justiție a apreciat că toți cei nouă inculpați nu și-au exercitat în mod abuziv atribuțiile, ci au acționat în limitele impuse de legile existente, din documentele privind activitatea inculpaților nerezultând aspecte de natură a releva un comportament excesiv din partea acestora, practicat în scop vădit represiv și fără să fie justificat de necesitatea menținerii ordinii publice sau a combaterii acțiunilor de destabilizare a statului ^[4].

Ca urmare a reabilitării sale, i s-a putut ridica un bust de bronz în orașul Rădăuți, bust care a fost dezvelit la data de 23 mai 2008.

* 1894: Arthur Gould Lee (nume complet Arthur Stanley Gould Lee, n. 31 august 1894 - d. 21 mai 1975) a fost un militar și autor britanic. Și-a început cariera militară în aviație (engleză Royal Flying Corps), în timpul Primului Război Mondial. În această perioadă a fost ridicat la gradul de căpitan, retrăgându-se în 1946 cu gradul de vicemareșal al aerului (engleză Air Vice-Marshal).

În calitate de autor, Gould Lee a publicat câteva cărți autobiografice și două biografii autorizate ale familiei regale a României, una privitoare la regele Mihai (Coroana contra secera și ciocanul), iar cealaltă la viața reginei mamă Elena (Elena, regina mamă a României).

Opere:

• Gould Lee, Arthur (1998), Coroana contra secera și ciocanul. Povestea regelui Mihai al României, Traducerea din engleză de Maria Bica, București: Editura Humanitas, ISBN 973-28-0829-2
• Gould Lee, Arthur (2000), Elena, regina mamă a României, Traducerea din engleză de Liana Alecu, București: Editura Humanitas, ISBN 973-50-0005-9

* 1897: Fredric March (n. 31 august 1897 — d. 14 aprilie 1975) a fost un actor american de teatru și film. A câștigat Premiul Oscar pentru cel mai bun actor în 1932 pentru rolul din Dr. Jekyll and Mr. Hyde și în 1946 pentru The Best Years of Our Lives.

Fredric March

Circa 1940

* 1887: Friedrich Adolf Paneth (n. 31 august 1887, Viena, Austro-Ungaria^[4] – d. 17 septembrie 1958, Mainz, Germania^[4]) a fost un chimist britanic de origine austriacă. Fugind de naziști, a ajuns în Marea Britanie, țară a cărui cetățean a devenit în 1939. După război, Paneth sa întors în Germania pentru a deveni director al Institutului Max Planck pentru Chimie din Mainz în 1953. El a fost considerat cea mai mare autoritate a timpului său în domeniul hidrurilor volatile, aducând și contribuții importante la studiul stratosferei

Friedrich (Fritz) Paneth a fost fiul fiziologului Joseph Paneth. Alături de cei trei frați ai săi a fost crescut în credința protestantă, deși ambii părinți erau de origine evreiască. A fost educat în gimnaziul din Schotten, o școală renumită din Viena. A studiat chimia la Universitatea din Viena și – după ce a lucrat o perioadă alături de Adolf von Baeyer la Universitatea din München – a obținut doctoratul ( sub conducerea lui Zdenko Hans Skraup) la Departamentul de chimie organică a Universității din Viena, în 1910.

A renunțat la chimia organică, iar în 1912 s-a alăturat grupului de radiochimie din cadrul Institutului de cercetare a radiului din Viena, condus la acea vreme de Stefan Meyer. În 1913 i-a vizitat pe Frederick Soddy (Universitatea din Glasgow) și Ernest Rutherford (Universitatea din Manchester). În același an s-a căsătorit cu Else Hartmann, cu care a avut un fiu și o fiică. După habilitarea obținută în 1913, a devenit asistent al lui Otto Hönigschmid la Universitatea din Praga. Din 1919 până în 1933 a fost profesor la diferite universități germane (Universitatea din Hamburg 1919, Universitatea din Berlin1922, Universitatea Königsberg 1929).

În 1927, Paneth și Kurt Peters și-au publicat rezultatele despre transformarea hidrogenului în heliu, procedeu cunoscut în prezent sub denumirea de „fuziune la rece”.^[6] Ulterior și-au retractat rezultatele, spunând că au măsurat de fapt heliul de fond din aer.^[7][8]

În 1933, în timpul ascensiunii la putere a lui Hitler, a participat la un turneu de predare în Anglia, din care nu s-a mai reîntors în Germania nazistă. În 1939 a devenit profesor la Universitatea din Durham, unde a rămas până la pensionarea sa din 1953.

I s-a oferit postul de director al Institutului Max Planck pentru Chimie din Mainz, fapt care l-a determinat să se întoarcă în Germania. A fondat Departamentul de Cosmochimie al acestei universități și a inițiat cercetări asupra meteoriților. A lucrat în acest institut până la decesul survenit în 1958.

* 1898: Shirley Booth (n. 31 august 1898 - d. 16 octombrie 1992) a fost o actriță americană de film laureată a premiului Oscar.

Shirley Booth

·         1904: Nicolae Cernescu, chimist și pedolog român (d. 1967)

·         1908: William Saroyan (n. 31 august 1908, Fresno, California - d. 18 mai1981 (72 de ani), Fresno, California) a fost un scriitor american de povestiri scurte, romancier și dramaturg.

A scris:

Piese de teatru

• The Time of Your Life (1939) – a câștigat Premiul Pulitzer
• My Heart's in the Highlands (Inima mea este pe înălțimi, 1939)
• Elmer and Lily (1939)
• Three plays (1940):

• My heart’s in the Highlands
• The time of your life
• Love’s old sweet song

• The Agony of Little Nations (1940)
• Subway Circus (1940)
• Hello Out There (1941)
• Across the Board on Tomorrow Morning (1941)
• The Beautiful People (1941)
• Bad Men in the West (1942)
• Talking to You (1942)
• Coming Through the Rye (1942)
• Don't Go Away Mad (1947)
• Jim Dandy (1947)
• The Slaughter of the Innocents (1952)
• The Oyster and the Pearl (Stridia și perla, 1953)
• The Stolen Secret (1954)
• A Midsummer Daydream (Television Play) (1955)
• The Cave Dwellers (1958)
• Sam, The Highest Jumper Of Them All, or the London Comedy(1960)
• Hanging around the Wabash (1961)
• The Dogs, or the Paris Comedy (1969)
• Armenian (1971)
• Assassinations (1974)
• Tales from the Vienna Streets (1980)
• An Armenian Trilogy (1986)
• The Parsley Garden (1992)

Cărți

• The Daring Young Man on the Flying Trapeze (1935)
• Inhale and Exhale (1936)
• Three Times Three (1936)
• Little Children (1937)
• The Trouble With Tigers (1938)
• Peace, It's Wonderful (1939)
• Love Here Is My Hat (1938)
• My Name Is Aram (1940)
• Razzle-Dazzle (1942)
• The Human Comedy (1943)
• Get Away Old Man (1944)
• Dear Baby (1944)
• The Adventures of Wesley Jackson (1946)
• The Twin Adventures (1950)
• Rock Wagram (1951)
• Tracy's Tiger (1952)
• The Bicycle Rider in Beverly Hills (1952)
• The Laughing Matter (1953)
• Love (1955)
• The Whole Voyald and Other Stories (1956)
• Mama I Love You (1956)
• Papa You're Crazy (1957)
• Here Comes, There Goes, You Know Who (1962)
• Me: A Modern Masters Book for Children (1963), ilustrație de Murray Tinkelman^[8]
• Not Dying (1963)
• One Day in the Afternoon of the World (1964)
• Short Drive, Sweet Chariot (1966)
• I Used to Believe I Had Forever, Now I'm Not So Sure (1968)
• The Man with the Heart in the Highlands and other stories (1968)
• Letter from 74 rue Taitbout (1971)
• Places Where I've Done Time (1972)
• Days of Life and Death and Escape to the Moon (1973)
• Sons Come and Go, Mothers Hang In Forever (1976)
• Chance Meetings (1978)
• Obituaries (1979)
• Births (1983)
• My name is Saroyan (1983)
• Madness in the Family (1988)

Povestiri scurte

• "1,2,3,4,5,6,7,8"
• "An Ornery Kind of Kid"
• "The Filipino and the Drunkard"
• "Gaston" (an necunoscut)
• "The Hummingbird That Lived Through Winter"
• "Knife-Like, Flower-Like, Like Nothing At All in the World" (1942)
• "The Mourner"
• "The Parsley Garden"
• "Resurrection of a Life" (1935)
• The Summer of the Beautiful White Horse (1938)
• "Seventy Thousand Assyrians" (1934)
• "The Shepherd's Daughter"
• "Sweetheart Sweetheart Sweetheart"
• "Third day after Christmas" (1926)
• "Five Ripe Pears" (1935)
• "Pomegranate Trees" (an necunoscut)
• "Seventeen"

William Saroyan

* 1912: Ichiji Otani (31 august 1912 - 23 noiembrie 2007) a fost un fotbalistjaponez.

·         1914:  S-a născut Octavian Vuia, filosof, eseist, memorialist; a fost director adjunct al departamentului românesc al postului de radio “Europa Liberă” în perioada 1976-1980 şi a fondat, împreună cu Mircea Eliade, Emil Cioran şi Horia Stamate Centrul român de studii de la Paris (1949); (m. 11 decembrie 1989).

* 1916: Neagu Bunea Djuvara, cunoscut ca Neagu Djuvara (n. 18/31 august1916, Vaslui, România – d. 25 ianuarie 2018,^[1] București, România), a fost un diplomat, filosof, istoric, jurnalist și romancier român.

Neagu Bunea Djuvara^[2] s-a născut la București într-o familie aristocratăde origine aromână,^[3][4] comercianți așezați în țările române la sfârșitul secolului al XVIII-lea, ce a dat mulți oameni politici, diplomați și universitari de prestigiu.^[5][6]

Tatăl său, Marcel Djuvara, frate cu ministrul de externe Alexandru Djuvara, șef de promoție la Politehnica din Berlin-Charlottenburg (1906) și căpitan de geniu în armata română, a murit în cursul marii epidemii de gripă spaniolă din 1918. Tinca Grădișteanu, mama sa, aparținea ultimei generații dintr-un neam de mari boieri munteni.

Familia sa, din partea tatălui, se ocupa (la 1820) cu comerțul vitelor și cerealelor „dela Brașov până la Brăila”, la un moment dat o parte a familiei s-a orientat către „profesiuni liberale”, așa au apărut intelectualii și politicienii din familia Djuvara.^[4] După primul război mondial, în urma exproprierilor statului Român și crizei din 1929, familia devine relativ săracă, mama (văduvă) hotărăște plecarea lor în străinătate.

Neagu Djuvara și-a făcut studiile la Nisa (primii ani de liceu) și Paris, licențiat în litere la Sorbona (istorie, 1937) și doctor în drept (Paris, 1940).^[6] În acei ani, Franța era plină de mișcări radical socialiste (guvernul fiind socialist moderat), multe violențe și greve. Impresionat negativ de aceste evenimente, tânărul Djuvara devine interesat de Mișcarea Legionară, ajungând un simpatizant al acesteia.^[4]

Își dă seama că „soluțiile radicale” și mișcările totalitare sunt nocive, partidul unic și dictatura sunt idei groaznice ce duc la crime, devine adeptul economiilor de piață libere și a democrațiilor parlamentare de tip Vest European.

A luat parte la campania din Basarabia și Transnistria ca elev-ofițer de rezervă (iunie - noiembrie 1941), fiind rănit aproape de Odesa.^[6]

Intrat prin concurs la Ministerul de Externe în mai 1943 (Departamentul Cifru), este trimis curier diplomatic la Stockholm în dimineața zilei de 23 august 1944, în legătură cu negocierile de pace cu Uniunea Sovietică, reprezentată de doamna Kollontai. Numit secretar de legație la Stockholm de guvernul Sănătescu, va rămâne în Suedia până în septembrie 1947, când comuniștii preiau și acest minister.

Anticomunist convins colaborează, timp de patru ani, cu serviciile secrete americane și franceze în vederea antrenării și parașutării de voluntari anticomuniști în România ocupată de Sovietici.^[4]

Implicat în procesele politice din toamna lui 1947, hotărăște să rămână în exil, militând până în 1961 în diverse organizații ale exilului românesc (secretar general al Comitetului de Asistență a Refugiaților Români, la Paris; ziaristică; Radio Europa Liberă; secretar general al Fundației Universitare „Carol I”).

În 1961, pleacă în Africa, în Republica Niger, unde a stat douăzeci și trei de ani în calitate de consilier diplomatic și juridic al Ministerului Afacerilor Străine din Niger și, concomitent, profesor de drept internațional și de istorie economică, la Universitatea din Niamey.

Între timp, reluase studiile de filosofie la Sorbona. În mai 1972, obține doctoratul de stat (docența) la Sorbona cu o teză de filosofie a istoriei, sub conducerea cunoscutului sociolog și filozof Raymond Aron;^[7] mai târziu, obține și o diplomă a prestigiosului Institut național de limbi și civilizații orientale de la Paris (INALCO).

Din 1984 este secretar general al Casei Românești de la Paris, până după decembrie 1989, când se întoarce în țară. Din 1991 în 1998 este profesor asociat la Universitatea din București. E membru de onoare al Institutului de Istorie „A.D. Xenopol” din Iași și al Institutului de Istorie „N. Iorga” din București.

A fost decorat cu Marea Cruce a Ordinul național „Serviciul Credincios” și cu „Ordre des Arts et des Lettres” în grad de Ofițer.

Neagu Djuvara a primit pe 30 octombrie 2012 titlul de Doctor Honoris Causa al Universității din București, în cadrul unei ceremonii care s-a desfășurat, începând cu ora 10.00, în Sala Stoicescu a Palatului Facultății de Drept. Titlul de Doctor Honoris Causa i-a fost atribuit și de către Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați, în urma ceremoniei din 5 decembrie 2012.

Pe 15 martie 2017 lui Neagu Djuvara i s-a acordat gradul de general de brigadă — cu o stea, în retragere

Slujba sa de înmormântare a fost oficiată în data de 28 ianuarie 2018 în Catedrala Sfântul Vasile din București, de către Mihai Frățilă, episcop român unit (greco-catolic) de București

Neagu Djuvara a publicat în principal lucrări despre istoria României și a poporului român. O bună parte din cărțile sale se referă la filosofia istoriei, concentrându-se în jurul problemei obiectivității istoriei și istoriografiei.^[12]

Djuvara a fost un susținător al continuării cercetărilor referitoare la istoria românilor, punând la îndoială calitatea cercetării din perioada interbelică și perioada comunistă, afirmând că anumite părți ale istoriei au fost accentuate sau suprimate pentru a deservi scopuri politice. Ipotezele lansate de Djuvara atrag deseori controverse și sunt văzute ca subminând identitatea națională română, precum teoria sa că nobilimea din formațiunile statale medievale românești ar fi fost de origine cumană.^[13][14]

Neagu Djuvara a analizat în multe dintre cărțile sale relațiile pe care România le-a avut cu Europa, plasând-o politic și cultural "între orient și occident",^[15][16][17] caracterizând-o ca fiind "ultima [țară] intrată în ceea ce se numește Concertul European",^[14] referindu-se nu atât la aderarea României la Uniunea Europeană din 2007, cât la orientarea politică a țării către un model politic și cultural de natură occidentală. Acesta și-a exprimat scepticismul față de politica multiculturalismului din Europa, pe care o consideră dăunătoare pentru stabilitate în cadrul UE.^[18]

De asemenea, a fost un critic al atitudinii excesiv de favorabilă occidentului în cadrul politicii românești, sugerând că societatea și cultura română nu pot fi clasificate ca occidentale, oferind ca argumente credința ortodoxă, prezența multor elemente nelatinești în limba română modernă precum și istoria ultimelor veacuri.^[14]

A mai scris despre ceea ce el numește "hegemonia americană" și premisele acesteia, analizând influența Statelor Unite ale Americii asupra politicii globale și, mai restrâns, asupra Europei. Djuvara descrie eforturile SUA de a stabili ceea ce seamănă cu o hegemonie în Europa și alte părți ale lumii ca un "război de șaptezeci și șapte de ani" care a avut loc pe parcursul veacului XX.^[19]

Neagu Djuvara a fost perceput ca un popularizator și demistificator al istoriei, publicând cărți adresate celor tineri, precum și cărți care își propun să explice originea istorică a unor figuri de mit, precum Dracula sau Negru Vodă. În memoriile sale, Neagu Djuvara își istorisește viața din exil la Paris și Niamey.

A publicat:

• Le droit roumain en matière de nationalité , Paris, 1940
• Démétrius Cantemir, philosophe de l'Histoire, în Revue des études roumaines, Paris, 1973
• Civilisations et lois historiques, Essai d'étude comparée des civilisations, Mouton, Paris - Haga, 1975 (premiată de Academia Franceză); carte tradusă în românește sub titlul "Civilizatii si tipare istorice", Humanitas, 2012, 2013
• Între Orient și Occident. Țările române la începutul epocii moderne, Humanitas, 1995 (Le pays roumain entre Orient et Occident. Les Principautés danubiennes dans la première moitié du XIXe siècle) ^[24]
• O scurtă istorie a românilor povestită celor tineri, seria Istorie, Humanitas, 1999, 2006, 2008, 2010
• Cum s-a născut poporul român, seria Humanitas Junior, 2001
• Mircea cel Bătrân și luptele cu turcii, seria Humanitas Junior, Humanitas, 2001
• De la Vlad Țepeș la Dracula vampirul, Humanitas, 2003
• Însemnările lui Georges Milesco: roman autobiografic, roman, 2004, 2011
• Există istorie adevărată?, Humanitas, 2004 și 2012 ISBN 978-973-50-3333-0
• Amintiri din pribegie, Humanitas, 2005, 2010; versiune franceză: Bucarest–Paris–Niamey et retour ou Souvenirs de 42 ans d’exil (1948–1990);
• Thocomerius - Negru Vodă. Un voivod cuman la începuturile Țării Românești, Humanitas, 2007, 2011
• Războiul de șaptezeci și șapte de ani și premisele hegemoniei americane (1914 - 1991). Eseu de istorie-politologie, Humanitas, 2008
• Amintiri și povești mai deocheate, Humanitas, 2009 și 2016 ISBN 978-973-50-5489-2
• Ce-au fost „boierii mari“ în Țara Românească? Saga Grădiștenilor (secolele XVI–XX), Humanitas, 2010
• Răspuns criticilor mei și neprietenilor lui Negru Vodă, Humanitas, 2011
• Misterul telegramei de la Stockholm din 23 august 1944 și unele amănunte aproape de necrezut din preajma dramaticei noastre capitulări, Humanitas, 2012
• O scurtă istorie ilustrată a românilor, Humanitas, 2013; tradusă și în limba engleză - A Brief Illustrated History of Romanians;
• Trecutul este viu. Filip-Lucian Iorga în dialog cu Neagu Djuvara, Humanitas, 2014

Volume colective:

• Aromânii: istorie, limbă, destin (coordonator), Editura Fundației Culturale Române, 1996, Editura Humanitas, 2012;
• Pot să vă mai enervez cu ceva? Interviuri între vehemență și emoție, volum coordonat de Ovidiu Șimonca - Nicolae Manolescu, Matei Călinescu, Mihai Șora, Matei Vișniec, Antoaneta Ralian, Andrei Pleșu, Andrei Șerban, Livius Ciocârlie, Paul Cornea, Alexandru Paleologu, Gabriela Adameșteanu, Gheorghe Crăciun, Dumitru Țepeneag, Nora Iuga, Gabriel Liiceanu, Gabriela Melinescu, Ștefan Agopian, Mircea Cărtărescu, Neagu Djuvara, Gelu Ionescu, Petru Cimpoeșu, Bujor Nedelcovici, Mircea Horia Simionescu, Victor Rebengiuc, Marcel Iureș; Ed. Cartier, 2009;
• Care-i faza cu cititul?, coord. de Liviu Papadima - Florin Bican, Paul Cernat, Ioan Groșan, Dan Lungu, Robert Șerban, Rodica Zane, Cezar Paul Bădescu, Laura Grunberg, Călin-Andrei Mihăilescu, Dan Sociu, Cristian Teodorescu, Călin Torsan, Ioana Bot, Mircea Cărtărescu, Fanny Chartres, Vasile Ernu, Bogdan Ghiu, Simona Popescu, Vlad Zografi, George Ardeleanu, Neagu Djuvara, Caius Dobrescu, Ioana Nicolaie, Ioana Pârvulescu, Doina Ruști; Ed. Art, 2010;
• Cărțile care ne-au făcut oameni, coord. de Dan C. Mihăilescu - Ana Blandiana, Lucian Boia, Mircea Cărtărescu, Ștefan Câlția, Livius Ciocârlie, Andrei Cornea, Neagu Djuvara, Gabriel Liiceanu, Nicolae Manolescu, Mihai Măniuțiu, Horia-Roman Patapievici, Ioana Pârvulescu, Irina Petrescu, Andrei Pleșu, Victor Rebengiuc, Alex Ștefănescu, Valeriu Stoica, Ion Vianu; Ed. Humanitas, 2010;
• Intelectuali la cratiță. Amintiri culinare și 50 de rețete - Gabriel Liiceanu, Adriana Babeți, Adriana Bittel, Ana Blandiana, Emil Brumaru, Mircea Cărtărescu, Marius Chivu, Livius Ciocârlie, Neagu Djuvara, Dan C. Mihăilescu, Ioana Nicolaie, Radu Paraschivescu, Ioana Pârvulescu, Oana Pellea, Monica Pillat, Andrei Pleșu, Tania Radu, Antoaneta Ralian, Grete Tartler, Vlad Zografi; Ed. Humanitas, 2012;
• Evreii din România. Lucrările simpozionului din 17 februarie 2013. Contributori: Andrei Oișteanu, Andrei Pleșu, Neagu Djuvara, Adrian Cioroianu; moderator Aurel Vainer, Ed. Hasefer, București, 2013;
• Ferestre din București și poveștile lor, coord. de Cătălin D. Constantin - Adrian Majuru, Adrian Stoicescu, Adriana Mocca, Alexandra Rusu, Alexandru Bogdan Georgescu, Alexandru Calcatinge, Alfred Dumitrescu, Alyssa Grossman, Ana Maria Moldovan, Anca Nistor, Andreea Răsuceanu, Andreea Roșeț, Andrei Tudor, Angela Martin, Augustin Ioan, Carmen Dobre, Călin Andrei Mihăilescu, Călin Torsan, Cătălin D. Constantin, Cătălina Popescu, Cezar Petre Buiumaci, Ciprian Voicilă, Constanța Vintilă-Ghițulescu, Cosmin Manolache, Cristiana Oprea, Cristina Bogdan, Cristina Cioran, Cristina Rusiecki, Dan Lăcătuș, Daniel Sur, Doina Ruști, Dorin Liviu Bîtfoi, Dragoș Dodu, Șerban Anghelescu, Florentina Hojbotă, Florin Bican, Florina Pârjol, Ioana Fruntelată, Ioana Pârvulescu, Ioana Popescu, Ioana Tudora, Iris Spiridon, Iuliana Alexa, Laura Dumitrescu, Laurențiu Ene, Lelia Zamani, Lila Passima, Lucia Terzea-Ofrim, Lucia Toader, Margareta Șipoș, Maria Ellis, Maria Grecu, Marina Tatarâm, Marius Chivu, Marius Marcu-Lapadat, Marius Vasileanu, Mircea Deaca, Nadia Tunsu, Neagu Djuvara, Nicolae Constantinescu, Oana Fotache, Ovidiu Olar, Paul Cernat, Radu Comșa, Radu Herjeu, Radu Paraschivescu, Rodica Mandache, Ruxandra Beldiman, Sanda Nițescu, Sergiu Singer, etc.; Ed. Peter Pan, 2015;
• Bucureștiul meu - Andrei Pleșu, Dan C. Mihăilescu, Ioana Pârvulescu, Tatiana Niculescu Bran, Radu Paraschivescu, Gabriela Tabacu, Horia-Roman Patapievici, Anamaria Smigelschi, Andreea Răsuceanu, Dan Petrescu, Monica Pillat, Andrei Crăciun, Ioana Nicolaie, Adriana Bittel, Corina Ciocârlie, Marius Constantinescu, Mircea Cărtărescu, Neagu Djuvara; Ed. Humanitas, 2016;

Neagu Djuvara

Cu ocazia lansării cărții Țara, Legiunea, Căpitanul a unor cercetători de la Centrul de istorie orală al Societății Române de Radiodifuziune în 2008

* 1916: Robert Hanbury Brown (n. 31 august 1916 - d. 16 ianuarie 2002) a fost un astronom și fizician britanic. Este cunoscut mai ales pentru cercetările sale care au condus la perfecționarea radarului și studiile sale din domeniul radioastronomiei.

În colaborare cu matematicianul Richard Twiss, construiește un interferometru cu ajutorul căreia măsoară diametrul unghiular al steleiSirius, fiind prima persoană care reușește acest lucru.

Robert Hanbury Brown

·         1917: György Aczél (György Appel), scriitor, jurnalist și politician maghiar (d. 1991)

·         1927:  Dan Deșliu (n. Dan Beșleagă,^[1] 31 august 1927, București - d. 4 septembrie 1992, Neptun) a fost un politician comunist, actor și poetromân adept al proletcultismului. Dan Deșliu a fost deputat în Marea Adunare Națională în sesiunea 1952 - 1957, ales în regiunea Pitești, circumscripția electorală Micești

A studiat la Liceul „Matei Basarab” din București, la Liceul de Aeronautică din Mediaș, la Liceul Industrial și de Construcții din București și la Conservatorul de Arte Dramatice din București.

A lucrat ca actor la Petroșani și București (1946-1948).

A debutat în 1945, în revista „Lumea”, a lui George Călinescu. Publică primul său volum în 1949, „Goarnele inimii”, în perioada de instaurare a comunismului în Republica Populară Română. Cu acest volum și cu odele publicate în presă, a devenit unul dintre cei mai reprezentativi poeți ai realismului socialist (denumit proletcultism) și poate cel mai de succes poet al vremii. Este autorul baladelor „Lazăr de la Rusca” (1949) și „Minerii din Maramureș”, ce proslăveau „martirii comuniști și munca eroică a clasei muncitoare”.^[3]

Ulterior, poezia sa a evoluat spre neomodernism. În anii ’80, atitudinea lui s-a radicalizat, ajungând în ultimii doi ani dizident pe față al regimului comunist, strecurând texte împotriva lui Ceaușescu spre Radio Europa Liberă^[4][5]. L-a acuzat pe Nicolae Ceaușescu că se comportă de parcă ar fi „proprietarul României”.^[6]

Și-a dat demisia din PCR în 1980, după ce fusese membru din 1945.^[7]

În decembrie 1989 a devenit membru al Consiliul Frontului Salvării Naționale.

A murit înecat, în timp ce înota în mare în stațiunea Neptun.^[8]

A avut un fiu, Manole Deșliu

Scrieri:

• Goarnele inimii, 1949
• Cântec pentru Legea cea Mare, 1949
• Lazăr de la Rusca, 1949 ^[3]
• Poezii. Cântec pentru slava lui Gheorghi Dimitrov, 1949
• Numele vieții (poeme), 1950
• Minerii din Maramureș (poem), 1951
• Versuri alese, 1953
• Cuvânt despre sergentul Belate Alexandru, 1956
• Cântec de ruină (poem), 1957
• Ceva mai greu (versuri), 1958
• Poeme, 1961
• Cercuri de copac (versuri), 1962
• Poezii, Bucuresti. 1962
• Minunile de fiecare zi. versuri, Bucuresti, 1964
• În poartă, Voinescu!, 1968
• Drumul spre Dikson, 1969
• Luminile arenei, 1969
• Regele X, 1969
• Din țara lui Nu-mă-uita, 1970
• În batalia pierdută (versuri) (1942-1969), 1971
• Visul și veghea, 1972
• Sângele-voinicului, 1973
• Cetatea de pe aer, 1974
• Premiera se amână. Bucuresti, 1977
• Un haiduc pe bicicleta sau Contra timp și spațiu cu Marin Niculescu, 1978
• Visul și veghea, 1980
• Păvaza putredă (versuri), 1981
• Roman imaginar (versuri), 1991
• Un glonț pierdut (versuri), 1991

·         1928:  S-a născut James Coburn, cunoscut actor de film (Premiul Oscar, în anul 1998, pentru cel mai bun actor în rol secundar pentru prestaţia din filmul “Affliction”); (m. 18 noiembrie 2002).

James Coburn

Coburn as Tex Panthollow in Charade (1963)

* 1929: Osamu Yamaji (n. 31 august 1929) este un fost fotbalist japonez.

·         1939 - S-a născut Jerry Allison baterist, vocalist şi compozitor american (The Crickets).

* 1940: William "Bill" V. Campbell a fost președinte al Consiliului de Administrație și fost CEO al Intuit Inc. El a lucrat anterior pentru Apple Inc. (ca VP de Marketing), Claris (ca CEO) și pentru GO Corporation (ca CEO)

William Campbell

* 1941: Mircea Rădulescu (n. 31 august 1941, București) este un fost jucător și antrenor de fotbal român, actualmente profesor de fotbal la IEFS.

·         1945 - S-a născut Van Morrison, vocalist, instrumentist și compozitor irlandez.

·         1945 - S-a născut cosmonautul rus Leonid Popov. A fost selectat cosmonaut la 27 aprilie 1970, și a zburat în calitate de comandant pe Soyuz 35. De asemenea a făcut parte din echipajul Soiuz-40 în anul 1981, alături de cosmonautul român Dumitru Prunariu.

·         1947 - S-a născut Peter Gage, chitarist american de studio (Dada, Vinegar Joe, Elkie Brooks).

* 1948: Rudolf Schenker (n. 31 august 1948, Hildesheim, Saxonia Inferioară) este un chitarist german, membru fondator al formației heavy metalScorpions, fiind chitarist principal și unul din principalii compozitori ai formației.

Rudolf Schenker

Schenker performing with the Scorpions in 2014.

* 1949: Radu Stroe (n. 31 august 1949, Osoi, Iași) este un politician român. Până în decembrie 1989 a fost membru al PCR; a fost ales în mai multe legislaturi deputat și senator în Parlamentul României din partea PNL, în prezent secretar al PNL. În perioada 2006-2007 a fost ministru delegat pentru coordonarea Secretariatului General al Guvernului Tăriceanu. În 2010 a fost ales deputat PNL de București, cu 70,17% din voturi.

Radu Stroe

·         1949: Hugh David Politzer, fizician american, laureat Nobel

* 1949: Richard Gere. Richard Tiffany Gere (n. 31 august 1949, Philadelphia, Pennsylvania, SUA^[6]) este un actor american care trăiește în New York.

Richard Gere

Gere în Veneția, 2007

A început sa joace în anii 1970, și a urcat pe treptele succesului în 1980 pentru rolul său din filmul American Gigolo, care l-a stabilit ca un om de frunte și sex-simbol. El a continuat să stea în frunte cu rolurile sale din An Officer and a Gentleman, Pretty Woman, Primal Fear și Chicago, pentru care a câștigat un Glob de Aur ca cel mai bun actor, precum și un Screen Actors Guild Award, ca parte a Celei mai bune distributii.

Gere a lucrat profesional prima oară la Playhouse Provincetown la Cape Cod, în 1971, unde a jucat în Rosencrantz și Guildenstern Are Dead. Primul său rol major a fost în versiunea originală London, varianta de scena a lui Grease, în 1973. A început să apară în filme la Hollywood, în mijlocul anilor 1970, jucand în thrillerul Looking For Mr. Goodbar (1977) și rolul principal în Days of Heaven. În 1980, Gere a apărut în producția de pe Broadway Bent.

După 1982, cariera lui Gere a avut parte de mai multe eșecuri box office. Cariera sa a reînviat după eliberarea filmelor Internal Affairs și Pretty Woman în anul 1990. Statutul său de om de succes a fost recâștigat jucând în mai multe filme de succes pe parcursul anilor 1990, inclusiv Sommersby (1993), Primal Fear (1996), și Runaway Bride (1999), în care s-a reunit cu actrița alături de care a jucat în Pretty Woman - Julia Roberts.

Revista People l-a numit "Cel mai sexy bărbat în viață", în 1999. În 2002, el a avut trei apariții majore: thriller-horror Mothman Prophecies, drama Unfaithful, și Chicago (versiunea care a câștigat Premiul Oscar) pentru care a câștigat un Glob de Aur ca "Cel mai bun actor - Comedie sau muzical ". Filmul lui Gere din 2004, Shall We Dance, a reprezentat un succes în încasări de 170 milioane dolari în întreaga lume deși filmul lui următor, Bee Season din 2005, a fost un eșec comercial.

Gere a fost declarat "Omul Anului" de către Harvard University's Hasty Pudding Theatricals'in anul 2006.

În 2007, el a jucat alături de Jesse Eisenberg și Terrence Howard, în Hunting Party, un thriller comic, în care el a jucat un jurnalist în Bosnia. În același an el a jucat alături de Christian Bale, Heath Ledger, și Cate Blanchett, în semi-biograficul film a lui Todd Haynes "-film biografic despre Bob Dylan, I'm Not There.

Cel mai recent, Gere a jucat alături de Diane Lane, în drama romantica Nights in Rodanthe, lansat în 2008. În anul 2009 apare în filmele: Amelia, Hachiko: A Dog's Story, Brooklyn's Finest.

Filmografie:

An	Titlu	Rol	Note
1975	Report to the Commissioner	Billy
1976	Baby Blue Marine	Raider
1977	Looking for Mr. Goodbar	Tony Lo Porto
1978	Bloodbrothers	Thomas Stony De Coco
1978	Days of Heaven	Bill
1979	Yankeii	Matt Dyson
1980	American Gigolo	Julian Kaye
1982	Ofițer și gentleman	Zack Mayo
1983	The Honorary Consul	Dr. Eduardo Plarr
1983	Breathless	Jesse Lujack
1984	The Cotton Club	Dixie Dwyer
1985	King David	David
1986	No Mercy	Eddie Jillette
1986	Power	Pete St. John
1988	Miles from Home	Frank Roberts, Jr.
1990	Internal Affairs	Dennis Peck
1990	Frumușica (film)	Edward Lewis
1991	Rhapsody in August	Clark
1992	Analiza finală	Dr. Isaac Barr
1993	Mr. Jones	Mr. Jones
1993	Sommersby	John Robert 'Jack' Sommersby
1993	And the Band Played On	The Choreographer
1994	Intersection	Vincent Eastman
1995	First Knight	Lancelot
1996	Primal Fear	Martin Vail
1997	The Jackal	Declan Joseph Mulqueen
1997	Temnița roșie	Jack Moore
1999	Runaway Bride	Ike Graham
2000	Dr. T & the Women	Dr. T
2000	Autumn in New York	Will Keane
2002	The Mothman Prophecies	John Klein
2002	Infidelitate	Edward Sumner
2002	Chicago	Billy Flynn
2004	Shall We Dance?	John Clark
2005	Bee Season	Saul Naumann
2007	The Hoax	Clifford Irving
2007	The Hunting Party	Simon
2007	I'm Not There	Bob Dylan as Billy The Kid
2007	The Flock	Agent Erroll Babbage
2008	Nights in Rodanthe	Dr. Paul Flanner
2009	Amelia	George Putnam
2009	Hachiko: A Dog's Story	Parker Wilson
2010	Brooklyn's Finest	Eddie Dugan
2011	The Double	Paul Shepherdson
2012	Arbitrage	Robert Miller
2013	Movie 43	Boss	Segment "iBabe"
2014	The Best Exotic Marigold Hotel 2	Guy	Filmare

·         1949 - S-a născut Rick Roberts, vocalist, chitarist şi compozitor american (Flying Buritto Brothers, Firefall).

* 1956: Gheorghe Dumitru (n. 31 august 1956, Călărași - d. 22 decembrie2012, Craiova) a fost un handbalist român, care a făcut parte din lotul echipei naționale de handbal a României în perioada 1970 - 1987, fiind medaliat cu aur în anul 1980 la Campionatul Mondial Universitar de Handbal și ocupând locul 5 la Campionatul Mondial de Handbal din Germania din anul 1982. Pentru rezultatele sportive și merite deosebite aduse sportului a fost declarat Maestru Emerit al Sportului.

·         1957 - S-a născut Gina Schock, bateristă americană (Go-Go's).

·         1957 - S-a născut Glenn Tilbrook, chitarist, vocalist şi compozitor britanic (Squeeze).

·         1959 - S-a născut Tony De Franco, vocalist american (De Franco Family).

* 1960: Daniel Bănulescu (n. 31 august 1960, București) este un romancier, poet și dramaturg român.Daniel Bănulescu a urmat studii de inginerie. A lucrat și ca jurnalist. A fost membru al cenaclului Universitas, condus Mircea Martin.A publicat:

Romane

„Clanul” de romane Cea mai frumoasă poveste a lumii este alcătuit, până în acest moment, din romanele:

1. Te pup în fund, Conducător Iubit!, Editura Nemira, 1994, ISBN 973-569-023-3. Cea mai recentă ediție: Editura Integral, 2015 ( ediția a patra, revizuită.)
2. Diavolul vânează inima ta, Editura Charmides, 2014, ISBN 978-606-8513-25-6. Cea mai recentă ediție: Editura Integral, 2016 ( ediția a doua, revizuită. Text definitiv.)
3. Cel mai bun roman al tuturor timpurilor, Editura Cartea Românească, 2008, ISBN 9789732319758. Ediția a doua, rescrisă și îmbunătățită. Editura Charmides, 2015. Cea mai recentă ediție: Editura Integral, 2016 ( ediția a treia, revizuită.)

Dramaturgie

• Cine a câștigat Războiul Mondial al Religiilor?, 2005; Ediția a doua, reșlefuită și mai intens luminată, Editura Cartea Românească, 2011, ISBN 978-973-23-2949-8
• Vrei să fii prietenul lui Dumnezeu?, Editura Charmides, 2013, ISBN 978-606-8513-29-4

Poezie

• Te voi iubi pân la sfârșitul patului, Editura Cartea Românească, 1993; Ediția a-2-a: Editura AXA, 2002, ISBN 973-8053-84-0
• Balada lui Daniel Bănulescu, Editura Cartea Românească, 1997, ISBN 973-23-0621-1
• Republica Federală Daniel Bănulescu - Antologie a primelor doua cărți inedite de poezie + dosar critic + rescrierea unor poeme. Editura Vinea, 2000,
• Daniel, Al Rugăciunii, Editura Muzeului Literaturii Române, 2002
• Ce bine e să fii Daniel Bănulescu – Antologie + Poeme noi, Editura Cartea Românească, 2010, ISBN 978-973-23-2900-9
•  În Șerpărie, cele mai bune 35 de poeme scrise de Daniel Bănulescu – Antologie + Poeme noi, Editura Tracus Arte, 2013, ISBN 606-664-173-9
• " TRILOGIA DE POEZIE" cuprinde cărțile " Te voi iubi pân' la sfărșitul patului", "Balada lui Daniel Bănulescu" și "Daniel, al rugăciunii", toate trei în ediții definitive, separate și conținând și poeme inedite. Editura Tracus Arte, 2017

Daniel Bănulescu

·         1960: Valy Ionescu-Constantin (n. 31 august 1960, Turnu Măgurele, România) este o fostă săritoare în lungime română.

Este laureată cu argint la Jocurile Olimpice de vară din 1984 de la Los Angeles. În anul 1982 a câștigat medalia de aur la Campionatul European de la Atena. La Campionatul European din 1986 de la Stuttgart s-a clasat pe locul 4.^[1]

Este căsătorită cu fostul fotbalist Vasile Caciuriac și au doi copii împreună: Alexandra și Sergiu.

·     1961 - S-a născut Ioan Gyuri Pascu, actor și muzician român (d. 2016)

Ioan Gyuri Pascu (n. 31 august 1961, Agnita, regiunea Brașov – d. 26 septembrie 2016, București) a fost un muzician și un actor român, membru al grupului de umor Divertis din anul 1987. S-a lansat în cariera muzicală în anul 1977 și de atunci a abordat diverse stiluri muzicale, printre care: pop, rock, blues și reggae. A fondat mai multe formații de succes în anii 1990, precum The Blue Workers sau Pacific, al căror solist a fost, fiind membru activ al primei formații. A lansat mai multe piese de rock alternativ prin casa sa de discuri, Tempo Music, și este un critic al radioului comercial românesc.

Pe lângă activitatea de la Divertis, unde a abordat în special satiră politică, a mai jucat în filme de lung metraj precum O vară de neuitat – în regia lui Lucian Pintilie și în Occident – regizor Cristian Mungiu. A mai jucat în mai multe piese de teatru, precum Take, Ianke și Cadîr, asigurând și coloana sonoră pentru o parte din ele. A colaborat cu mai multe posturi de televiziune, printre care TVR 1, Antena 1 și Pro TV. A mai contribuit ca jurnalist sportiv și comentator de sport și a scris mai multe cărți de spiritualitate și pentru copii.

* 1963: Gheorghe Zoicaș (n. 31 august 1963, Dumbrăvița, județul Maramureș) este un om politic român, fost deputat în Parlamentul României în legislatura 2008-2012.

„Amendamentul Zoicaș”, un amendament ce excepta zona colegiului în care Zoicaș a fost ales de la aplicarea prevederilor unei noi legi a pensiilor privind vârsta de pensionare pentru cei care au locuit timp 30 de ani în zona cuprinsă în perimetrul Baia Mare - Baia Sprie - Groși - Dumbrăvița) a fost inclus în Legea pensiilor după ce parlamentarii au intrat în posesia rezultatului unui studiu de specialitate conform căruia, în zonele Baia Mare, Copșa Mică și Zlatna speranța de viață este cu șase-zece ani mai mică decât media națională. Prevederile amendamentului se aplică până la 31 decembrie 2030

* 1963: Horia Cristian (n. 31 august 1963) este medic primar chirurg, coordonator al centrului de politraumatologie "Casa Austria" din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență "Pius Brînzeu" Timișoara.

A deținut două mandate de deputat român, în Parlamentul României, ales în 2008 și 2012 din partea Partidului Național Liberal, în Timișoara, Colegiul I. A ocupat funcțiile de secretar al Comisiei de Sănătate și Familie din Camera Deputaților în mandatul 2008-2012 și respectiv vice-președinte al Comisiei de Sănătate și Familie din Camera Deputaților în mandatul 2012 - 2106.

A ocupat funcția de Președinte-Director General al Casei Județene de Asigurări de Sănătate Timiș în perioada 2006 - 2008.

A ocupat funcția de Director Cercetare-Dezvoltare a Spitalului Clinic județean de Urgență Timișoara în perioada 2005-2006.

Membru al corpului didactic al UMF "Victor Babeș " Timișoara din anul 1992.

* 1965: Margareta Keszeg (n. 31 august 1965, Mediaș, România) este o fostă atletă română, specialistă în cursele de semifond^⁠

^{A strălucit, în special, în competițile „de sală”, în cursa de 3 000 de metri, câștigând trei medalii la Campionatele mondiale în sală: bronz în 1989 și argint în 1991 și 1993. De asemenea, ea a câștigat trei medalii la Campionatele Europene în sală: aur în 1992[1] și argint în 1990 și 1994[}

^{* 1967:} Iuliana Ariadna Marciuc (n. 31 august 1967, București, România) este o realizatoare, prezentatoare, moderatoare și producătoare de emisiuni și seriale de televiziune.

În adolescență a colaborat la Radio România Actualități și Radio România Tineret, iar în studenție a realizat reportaje și interviuri pentru emisiunea „Viața studențească" a studioului local de televiziune din cadrul Academiei de Studii Economice.^[1] Este licențiată din anul 2009 a Facultății de Planificare și Cibernetică Economică, din cadrul acestei universități.^[1][2]

A lucrat un an ca analist programator la Trustul de Montaj Utilaj Chimic București.^[1]

Căsătorită cu Remus Posea de care a divorțat în anul 2002^[3], în 1995, Iuliana Marciuc a început o relație cu cântărețul Adrian Enache, cu care s-a logodit la 6 iulie 2010, iar la 2 noiembrie 2005 moderatoarea a născut primul lor copil, pe nume David.^[4] Cei 2 s-ar fi căsătorit în 2014

Cariera sa în televiziune a debutat oficial în 1990, când a devenit crainică la Televiziunea Română.^[1] Din 1996 a devenit și redactoare, prezentatoare și realizatoare de emisiuni.^[1]

A debutat și ca producător de televiziune cu serialul TV Burlacii (2005)^[6].

S-a remarcat în cadrul emisiunilor Muzica e viața mea, Impas in doi, Acces la succes și Miezul zilei difuzate pe canalul TVR1, precum și Destine ca-n filme și Confesiuni^[7] difuzate pe canalul TVR2 și 90 de minute pentru sufletul tău pe canalul TVR Internațional^[8].

Și-a „împrumutat” vocea personajului Vivian Garcia-Shapiro din serialul de animație Phineas și Ferb (Walt Disney Pictures) și, nu a ocolit nici teatrul (a deținând un rol în piesa Patru pe o canapea plus valetul, jucată sub auspiciile Fundației Maxim-Teatrul Incomod

Din anul 2006 a intrat în parteneriate din domeniul afacerilor cu localuri de alimentație publică. Inițial a deschis un restaurant cu specific asiatic într-un mall bucureștean – pe care l-au închis în 2010 și, ulterior a deschis un alt local – inițial cu același specific într-o altă zonă a Bucureștiului^[10], afacere la care a renunțat ulterior. În 2012 a deschis o terasă pe litoral.^[10]

A deschis în Mogoșoaia un cămin pentru bătrâni^[11] în 2013.

* 1967: Vasile Brătianu (n. 13 august 1967, Brăila, România) este un fost fundaș român de fotbal.

·         1970 - S-a născut Debbie Gibson (Deborah Ann), cântăreaţă şi compozitoare americană.

·         1970: Rania Al Abdullah (arabă الملكة رانيا العبد الله Rānyā al-‘abdu l-Lāh) (născută Rania al Yassin la 31 august 1970) este actuala regină a Iordaniei ca soție a regelui Abdullah al II-lea al Iordaniei.

Rania Al Abdullah

Regină a Iordaniei

Regina Rania la Forumul Economic Mondial de la Davos, 2008

* 1974: Teruyoshi Ito (n. 31 august 1974) este un fotbalist japonez.* 1974: Marc Preston Webb^[1] (n. 31 august 1974) este un regizor american de videoclipuri, scurtmetraje și de film. A debutat ca regizor de film artisticîn 2009 cu filmul dramatic de comedie romantică 500 de zile cu Summer. Din 2012 a regizat seria refăcută de filme cu Omul Păianjen: Uimitorul Om-Păianjen (2012) și Uimitorul Om-Păianjen 2 (2014).

Webb s-a născut în Bloomington, Indiana, ca fiul Margaretei Ruth (n. Stocker) și al lui Norman Lott Webb, care lucra ca profesor de matematică la Universitatea din Wisconsin.^[1][2] La vârsta de optsprezece luni, familia lui Webb s-a mutat la Madison, Wisconsin, unde a copilărit.^[3][4] A absolvit Liceul din Madison West în 1992, și, ulterior, a urmat cursurile Colegiului din Colorado^[3] și ale Universității din Wisconsin–Madison, pe care a absolvit-o cu un masterat la limba engleză.^[5]

Marc Webb în 2012

Filmul său artistic de debut, 500 de zile cu Summer, cu Joseph Gordon-Levitt și Zooey Deschanel în rolurile principale, a fost lansat în iulie 2009 și a avut parte de recenzii pozitive din partea criticilor.^[6] În ianuarie 2010, Columbia Pictures l-a angajat pe Webb pentru a regiza Uimitorul Om-Păianjen , un restart al francizei Omul Păianjen, filmul a fost lansat în iulie 2012 cu Andrew Garfield și Emma Stone în rolurile principale.^[7][8] Webb a anunțat că nu va mai regiza niciun alt film din seria Uimitorul Om-Păianjen după a treia parte, dar și-a manifestat interesul expres în a servi în viitor pe post de consultant creativ al francizei.^[9]

Webb a semnat cu DNA în Hollywood, California și cu Academy Productions Ltd în Regatul Unit.

Semnătura lui Webb este un miel alb, care a apărut în câteva dintre producțiile sale video. În videoclipul "Sic Transit Gloria... Glory Fades" al formației Brand New, mielul apare pe ușă înainte ca Jesse Laceysă intre în bar. Apare, de asemenea, pe tricoul unei fete de la bar. În videoclipurile "Rough Landing, Holly" și "Ocean Avenue" ale lui Yellowcard, mielul apare pe o servietă Ryan Key.

Filme:

• 500 de zile cu Summer (2009) - Regizor
• Uimitorul Om-Păianjen (2012) - Regizor
• Uimitorul Om-Păianjen 2 (2014) - Regizor
• Uimitorul Om-Păianjen 3 (2016) - Regizor

* 1975: Nicoleta-Ramona Dinu (n. 31 august 1975) este un senator român, ales în 2016.* 1975: Adrian Pitu (n. 31 august 1975, Constanța, România) este un fost mijlocașromân de fotbal. A debutat în Liga 1 pe 2 octombrie 1994 în meciul Gloria Bistrița - Farul Constanța 2-1.* 1976: Virgil Dumitru Căruțașu (n. 31 august 1976, București) este un jucător profesionist de baschet român (înălțime 2.04 metri / greutate 102 kilograme) ce evoluează în prezent pentru echipa CSU Asesoft Ploiești din Divizia A.

Virgil a început baschetul la Dinamo Gealan București, unde și-a petrecut majoritatea carierei.

·         1977: Jeff Hardy, wrestler profesionist

* 1978: Regiane Kelly Lima Alves (n. 31 august 1978)^[2][3] este o actrițăbraziliană.TV:

• 1998 - Fascinação .... Ana Clara Gouveia Prates
• 1998 - Meu Pé de Laranja Lima .... Lili
• 2000 - A Muralha .... Rosália Olinto
• 2000 - Laços de Família .... Clara
• 2001 - Sítio do Picapau Amarelo .... Branca de Neve
• 2001 - Brava Gente .... Gigi
• 2001 - Brava Gente .... Branca Luz
• 2002 - Desejos de Mulher .... Letícia Miranda Moreno
• 2003 - Femei îndrăgostite .... Dóris de Souza Duarte Martins
• 2004 - Cabocla .... Belinha (Elizabeth Emerenciana de Sousa Pereira Junqueira Caldas)
• 2006 - Minha Nada Mole Vida .... Elizandra
• 2006 - Páginas da Vida .... Alice Miranda de Vilela Arruda
• 2008 - Beleza Pura .... Joana da Silva Amarante
• 2008 - Casos e Acasos .... Aline
• 2009 - A Turma do Didi .... Spældi seg sjálva
• 2010 - Tempos Modernos .... Goretti Cordeiro
• 2011 - A Vida da Gente .... Cris (Cristiane Macedo)
• 2012 - Guerra dos Sexos .... Jennifer
• 2013 - Sangue Bom .... Renata Moretti

Regiane Alves

* 1979: Mickie Laree James (31 August din 1979) este un wrestleră profesionistă și cântăreață americană , care a lucrat pentru Total Nonstop Action Wrestling (TNA) și în prezent evoluează pentru WWE în brandul Raw.

Mickie James

Mickie în 2014

* 1981: Branko Baković (Sârbă chirilică: Бранко Баковић; n. 31 august 1981, Kragujevac) este un fotbalist sârb, care evoluează pe postul de mijlocaș ofensiv la clubul elvețian Black Stars Basel.

* 1982: José Manuel "Pepe" Reina Páez (n. 31 august 1982, Madrid) este un fotbalist spaniol care evoluează la clubul italian AC Milan și la echipa națională de fotbal a Spaniei. El este fiul celebrului fost portar al lui FC Barcelona și Atlético Madrid, Miguel Reina. Pepe Reina își câștigase încă de pe când juca la Villarreal CF reputația de portar bun în pararea loviturilor de la 11 metri.* 1983: Adrian Ursu (n. 31 august 1983, Ialoveni, Republica Moldova) este un cântăreț, cantautor și prezentator TV din Republica Moldova.^[2] Din 2013 este co-prezentator și gazdă a showului Moldova are talent alături de Mircea MarcoÎn 2009 Adrian Ursu s-a căsătorit cu Doina Cernavca, iar la scurt timp au divorțat. În 2013 el s-a căsătorit cu Irina Negară, și pe 2 octombrie ei au devenit părinți, născându-se fiica lor Andreea-Maria

Adrian Ursu

Adrian Ursu și Nicu Țărnă

* 1984: Gabriella Ibolya Szűcs (n. 31 august 1984, Oradea) este o jucătoare de handbal profesionistă cu cetățenie română și maghiară.^[2] În prezent, ea evoluează la clubul HC Dunărea Brăila

* 1986: Carlos Eduardo de Fiori Mendes, sau Cadú (n. 31 august 1986), este un fotbalist brazilian care evoluează la clubulul Balzan din Malta.

* 1987: Ekaterina Diacenko (rusă Екатерина Владимировна Дьяченко; n. 31 august 1987, Sankt Petersburg) este o scrimeră rusă specializată pe sabie.* 1988: David Ospina Ramírez (n. 31 august 1988, Medellín, Columbia) este un fotbalist columbian care evoluează la clubul SSC Napoli pe postul de portar, împrumutat de la Arsenal FC.* 1991: Cédric Ricardo Alves Soares (n. 31 august 1991) este un fotbalist portughez care joacă la Southampton FC în Premier League din Anglia și la Echipa națională de fotbal a Portugaliei.* 1992: Nicolás Tagliafico (n. 31 august 1992,^[2] Buenos Aires, Argentina) este un fotbalist care în prezent joacă în Eredivisie la AFC Ajax și la echipa națională a Argentinei.