3. /5 AUGUST 2022 - RELIGIE ORTODOXĂ

Înainte-prăznuirea Schimbării la Față a Domnului; 

+) Sf Cuv Ioan Iacob de la Neamț; 

Sf Mc Evsignie; 

Sf Nona, mama Sf Ier Grigorie Teologul; 

Sf Ier Fabian, episcopul Romei

Înainte-prăznuirea Schimbării la Față a Domnului

Tropar la Înainteprăznuirea Schimbării la Faţă a Domnului, glasul al 4-lea:

Schimbarea la Faţă a lui Hristos mai înainte să o întâmpinăm, luminat praznuind cele mai înainte de prăznuire, credincioşilor şi să strigăm: sosit-a ziua dumnezeieştii veselii; Stăpânul se suie în Muntele Taborului, Frumuseţea Dumnezeirii Sale să o strălucească.

 

Cântarea 1, glasul al 4-lea.

Irmosul:

Deschide-voi gura mea şi se va umplea de Duhul şi cuvânt răspunde-voi Împăratesei Maice; şi mă voi arăta luminat praznuind şi voi cânta minunile ei, bucurându-mă.

Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie.

Străluceşte de jos lumina, cerule, mai mult decât soarele şi tu, pămantule, ascultă graiurile lui Dumnezeu Celui Viu, căci Tatăl va mărturisi pe Fiu, pe Cel Ce Se schimbă la Faţă în Muntele Taborului.

Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie.

Om văzut, dar Dumnezeu ascuns, Hristos în Tabor Se suie, Raza Dumnezeirii Celei mai presus decât soarele descoperind prin strălucirile slavei.

Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie.

Cu bună socoteală acum înainte merge Hristos să Se arate lui Moise şi slava Sa Cea negrăită să-i arate faţă către faţă în Muntele Taborului, cu vorbă fără mijlocitor. De aceea, bucurându-ne, astăzi să prăznuim.

 

TRICÂNTAREA

Cântarea 1, glasul al 4-lea. Irmos: Cânta-voi Ţie, Doamne...

Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie.

Această zi mai înainte de prăznuire a Schimbării la Faţă a lui Hristos, Mântuitorul nostru, săvârşind-o credincioşii, să o lăudăm cu cântări.

Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie.

Ajungând la intrarea sfintei Schimbări la Faţă a lui Hristos şi noi să strălucim cu dumnezeieşti schimbări, pe aceasta prăznuind-o.

Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie.

Munte preaînalt având noi inima curăţită de patimi, să vedem Schimbarea la Faţă a lui Hristos, Care luminează mintea noastră.

Stih: Preasfântă Treime, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie.

Toţi să ne închinăm Sfinte Treimi în despărţirea Feţelor şi Unimii Firii Celei Dumnezeieşti: Tatălui, Celui fără început şi Fiului şi Duhului Sfânt.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Pe Fecioara cea fără prihană, din care a ieşit cu Trup fără schimbare Hristos Dumnezeul nostru, să o lăudăm toţi credincioşii ca pe Maica lui Dumnezeu.

 

Cântarea a 3-a.

Irmosul:

Pe ai tăi cântăreţi, Născătoare de Dumnezeu, Ceea ce ce eşti Izvor Viu şi Îndestulat, care s-au împreunat ceată duhovnicească, întăreşte-i întru dumnezeiască mărirea ta, cununilor măririi învrednicindu-i.

Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie.

Cel Ce stăpâneşti toată făptura, Te-ai arătat luând chip de rob, în care ai arătat ucenicilor Strălucirea Dumnezeirii Cea Neapropiată, atât cât au putut să vadă.

Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie.

În munte merge să lumineze şi să întunece cu lumina Sa pe Luceafărul cel ce străluceşte sus Soarele Slavei, Hristos; cu ale Cărui Raze, luminaţi fiind, mai înainte să prăznuim astăzi.

Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie.

Ca să se împlinească graiurile vieţii veşnice, înainte a stat Hristos, arătând prietenilor lucrurile, pe care bine a voit a le face cunoscute în Sine Însuşi, adică slava părintească cea strălucitoare.

 

Cântarea a 4-a.

Irmosul:

Cel Ce şade întru mărire pe Scaunul Dumnezeirii, pe Norul cel Uşor, a venit Iisus, Cel cu totul Dumnezeiesc, din Preacurata Fecioară şi a mântuit pe cei ce grăiesc: Slavă puterii Tale, Doamne.

Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie.

Ceata cerească împreună cu cei pământeşti se bucură şi înainte prăznuieşte Strălucirea Dătătorului de viaţă, pe care fără tulburare a arătat-o, schimbându-şi chipul de om în Tabor, precum a binevoit.

Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie.

Prin venirea cea Dumnezeiască şi omenească cu oamenii ai vieţuit; şi cu mulţimea minunilor, lumea în taină ai luminat-o şi cu slava cea strălucitoare a Dumnezeirii ai strălucit în Tabor cu Lumină Neapropiată.

Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie.

Isus, fiul lui Navi, a oprit soarele oarecând, mai înainte închipuind ziua Dumnezeieştii Patimi: iar Tu Însuţi, Mântuitorule, mai înainte de Cinstită Crucea Ta, ai întunecat razele soarelui cu Raza Dumnezeieştii Tale Feţe.

 

Cântarea a 5-a.

Irmosul:

Spăimântatu-s-au toate de Dumnezeiască mărirea ta; că tu, Fecioară, Neispitită de nuntă, ai avut în pântece pe Dumnezeu Cel peste toate şi ai născut pe Fiul Cel fără de ani, Cel Ce dăruieşte pace tuturor celor ce te laudă pe tine.

Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie.

Domnului cu credinţă să-I urmăm, bucurându-ne; că, iată, Se suie în munte, pe ucenicii aleşi împreună cu Sine ducându-i. Şi înaintea acelora cu frumuseţe neapropiată strălucind, mai mult decât soarele şi-a arătat Slava Sa.

Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie.

Să se lumineze astăzi cerul mai luminos, că iată, Se suie în munte Hristos, de unde va să strălucească cu Lumina Nemăsurată a Slavei Dumnezeirii, razele soarelui întunecându-le, ca un Dătător de lumină.

Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie.

Arătat-a Hristos ucenicilor taină în Tabor, strălucind cu faţa mai mult decât razele soarelui şi la îmbrăcămintea hainelor Sale fiind luminat şi alb ca zăpada, Cel Ce Se îmbracă, precum zice psalmistul, cu lumina ca şi cu o haină.

 

Cântarea a 6-a.

Irmosul:

Înţelepţii lui Dumnezeu, care faceţi acest praznic Dumnezeiesc şi cu totul cinstit al Maicii lui Dumnezeu, veniţi să batem din palme, slăvind pe Dumnezeu, Cel Ce S-a născut dintr-însa.

Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie.

Cămara slavei, bucuria ce va să fie, gătind Hristos ucenicilor, Se suie în munte, de la viaţa cea râvnitoare de la cele de jos, la viaţa cea mai înaltă ridicându-i pe ei.

Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie.

Spăimântând minţile ucenicilor, Hristos a strălucit cerească rază pe pământ, aşezând înainte ca pe nişte slugi pe cei mai mari ai Legii şi ai proorocilor, prin care este mărturisit a fi Dumnezeul celor morţi şi al celor vii.

Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie.

Merge Hristos acum să Se arate Făclie în loc întunecat, cu Razele Dumnezeieştii Străluciri. Către Strălucirea Aceea să mergem şi noi, întru Raza Feţei Lui bucurându-ne.

 

CONDAC, glasul al 4-lea. Podobie: Arătatu-Te-ai astăzi...

Întru Dumnezeiască Schimbarea la Faţă, astăzi toată firea omenească străluceşte dumnezeieşte, cu veselie grăind: să se schimbe la Faţă Hristos, mântuind pe toţi.

 

Cântarea a 7-a.

Irmosul:

N-au slujit făpturii înţelepţii lui Dumnezeu, ci numai Făcătorului; şi groaza focului bărbăteşte călcând-o, se bucurau, cântând: Prealăudate Dumnezeul părinţilor noştri şi Doamne, bine eşti cuvântat.

Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie.

Lui Hristos, Cel Ce a suit la înălţime sufletească pe ucenicii Săi aleşi, urmând, să vedem vedere minunată şi împreună cu ei spăimântându-ne, să grăim: Dumnezeule, bine eşti cuvântat.

Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie.

Firea omenească cea întinată curăţind-o cu apă şi cu foc, în trupul Tău ai arătat strălucirea acesteia, Mântuitorule, cu faţa Ta strălucind mai mult decât soarele, chipul Slavei ce va să fie arătându-l.

Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie.

Să ne suim în Sfântul Munte împreună cu Hristos, Cel Ce a suit pe fiii lui Zevedei şi pe Petru, pe care i-a ales mărturii ale Slavei Sale, care grăiesc: Dumnezeule, bine eşti cuvântat.

 

Cântarea a 8-a.

Irmosul:

Pe tinerii cei binecredincioşi, în cuptor, naşterea Născătoarei de Dumnezeu i-a mântuit, atunci fiind închipuită, iar acum plinită pe toată lumea ridică să-Ţi cânte Ţie: pe Domnul, lucrurile, lăudaţi-L şi-L preaînălţaţi pe Dânsul întru toţi vecii.

Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie.

Cine nu se va mira, Cuvinte a tot Împărate, de mare podoabă a Slavei Tale, pe care, schimbându-Te la Faţă, ai arătat-o ucenicilor Tăi, cu Dumnezeieşti Străluciri luminându-i pe dânşii. Cu aceia împreună luminează-ne cu Lumina Ta şi pe noi, cei ce mai înainte prăznuim cu credinţă şi pe Tine Te lăudăm.

Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie.

Înălţimea cereştii petreceri şi dumnezeiasca strălucire a Slavei Tale Celei Veşnice, dăruieşte robilor Tăi, celor ce Înainteprăznuiesc acum luminată prăznuirea Schimbării Tale la Faţă, în care, lumină strălucind, luminezi pe cei ce Te laudă pe Tine, Hristoase, Dătătorule de viaţă.

Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie.

Dătător de lumină şi Lumină Neapropiată şi pururea Veşnică fiind, Cel Ce eşti fără început şi Care Te îmbraci cu lumina ca şi cu o haină, lumină în lume ai strălucit cu trupul umblând şi lumină în munte ai luminat, arătând Chipul Slavei Părinteşti.

 

TRICÂNTAREA

Irmos: Pe Împăratul Hristos...

Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie.

Ziua aceasta de acum, a luminatei Schimbări la Faţă a Domnului, lumii strălucind, porunceşte să zică: toate lucrurile, lăudaţi şi preaînălţaţi pe Hristos întru toţi vecii.

Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie.

Veniţi, credincioşilor, să mergem cu gândul la Muntele Taborului, să vedem Schimbarea la Faţă cea Prealuminată a lui Hristos, că luminează pe toţi cei ce-L slăvesc pe El în veci.

Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie.

Astăzi să facem întâmpinarea Schimbării la Faţă a lui Hristos cu inimă curată şi să grăim Lui: toate lucrurile, lăudaţi şi preaînălţaţi pe Hristos în veci.

Stih: Preasfântă Treime, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie.

O Dumnezeire în Trei Feţe să slăvim: pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Duhul cel Preasfânt împreună; toate lucrurile, lăudaţi şi preaînălţaţi pe Hristos întru toţi vecii.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

O, minune înfricoşătoare! Cum eşti Maică şi rămâi Fecioară, Dumnezeiască Fiică, născând pe Dumnezeu, Stăpânul cerului şi al pământului; pe Care toate lucrurile îl laudă şi-L preaînalţă întru toţi vecii.

 

Cântarea a 9-a. Irmosul:

Tot neamul pământesc să salte, cu Duhul fiind luminat; şi să prăznuiască firea minţilor celor fără de trup, cinstind sfânta prăznuire a Maicii lui Dumnezeu şi să cânte: Bucură-te, Preafericită, Născătoare de Dumnezeu, Curată, pururea Fecioară.

Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie.

Să se bucure cerul, mai înainte simţind pe Soarele Cel Neapus, Răsărind acum din pământ în Muntele Taborului, vrând să acopere cu dumnezeiască slavă razele soarelui. Şi pământul să dănţuiască luminat, cu cerească rază şi cu lumină strălucind şi lumină făcându-se.

Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie.

Lăudând David a Ta Schimbare la Faţă, mai înainte a răspuns, zicând: cine se va asemăna Ţie, Domnului, între fiii lui Dumnezeu? Că Tu, Preaslăvit fiind în sfaturile Sfinţilor, Mare Te-ai arătat celor dimprejurul Tău, Înfricoşător în Slava Dumnezeiescului Chip.

Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie.

O, Cuvinte al lui Dumnezeu, Înţelepciunea şi Puterea şi Chipul Tatălui! O, Dumnezeule Cel Cunoscut de credincioşi şi Omule cel văzut de toţi! Învredniceşte-ne să săvârşim luminată prăznuirea Schimbării Tale la Faţă şi să strălucim prin lumina faptelor bune.

 

TRICÂNTAREA

Irmos: Pe tine de Dumnezeu...

Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie.

Săvârşind cu laude această zi înainte mergatoare a Preaslăvitei şi Preastrălucitei Schimbării Tale la Faţă, Doamne, pe Tine Te slăvim.

Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie.

Cu bună schimbare schimbându-ne prin Schimbarea la Faţă a lui Hristos, să ne aflăm şi noi luminaţi la fapte bune, pe aceasta slăvind-o.

Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie.

Uşile cele dinainte ale slăvitei Schimbări la Faţă a Domnului văzându-le, să ne luminăm gândurile noastre, duhovniceşte pe aceasta slăvind-o.

Stih: Preasfântă Treime, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie.

Pe Tine, Fiinţa Cea Atotputernică, în Treime şi în Unime, pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Duhul Sfânt, cu cântări Te slăvim.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Pe tine, pururea Fecioară, cea mai presus decât Cetele cele de sus şi decât toată făptura, Ceea ce Singură eşti Curată, cu cântări te mărim.

 

SEDELNA,glasul al 4-lea. Podobie: Aratatu-Te-ai astăzi...

Soarele Slavei S-a arătat şi S-a apropiat de cei din întuneric, arătând în Muntele Taborului Razele Dumnezeirii; a Cărui venire purtătoare de lumină să o cinstim.

+) Sf Cuv Ioan Iacob de la Neamț

Toți se foloseau de smerenia, de blândețea și de dragostea lui și cugetau că este un ales al lui Dumnezeu.

Sfântul preacuviosul Părintele nostru Ioan Iacob de la Neamț s-a născut la 23 iulie 1913, în satul Crăiniceni, comuna Horodiștea, din fostul județ Dorohoi, într-o familie de țărani foarte credincioși, anume Maxim și Ecaterina, fiind singurul copil la părinți. Din botez a primit numele de Ilie și din pruncie se dovedea un copil ales și binecuvântat de Dumnezeu. După șase luni de zile de la naștere, mama sa, fiind o fire bolnăvicioasă, și-a dat sufletul în mâinile Domnului, lăsând copilul în grija bunicii sale, Maria. După doi ani, moare și tatăl său, în război, în toamna anului 1916, copilul rămânând în grija rudelor apropiate. Primii ani de școală îi face în satul natal, apoi urmează gimnaziul la Lipcani-Hotin și liceul la Cozmeni-Cernăuți, fiind cel mai bun elev din școală.

În vara anului 1932, rudele voiau să-l dea la facultatea de Teologie din Cernăuți, ca să-l facă preot. Dar el, simțindu-se chemat de Dumnezeu la o viață mai înaltă, le-a spus: „Nu, eu vreau să mă fac călugăr!”. După un an, tânărul Ilie, pe când lucra la câmp, se ruga lui Dumnezeu să-i descopere calea pe care să o urmeze. Deodată a auzit un glas de sus, zicând: „Mănăstirea!”. Din clipa aceea nu a mai avut odihnă în suflet.  Cerând binecuvântarea duhovnicului său, fericitul Ioan și-a luat cărțile sfinte, crucea și icoana Maicii Domnului din casa natală, fiind în zi de duminică, și, călăuzit de Duhul Sfânt, a intrat în obștea Mănăstirii Neamț. Starețul mănăstirii, Episcopul Nicodim l-a primit cu multă dragoste și, după ce l-a trimis să se închine în fața icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului din biserica voievodală, i-a rânduit ascultare la infirmerie și la biblioteca mănăstirii. Era foarte tăcut, ascultător și smerit. 

Între anii 1934-1935, face serviciul militar la Dorohoi ca infirmier, având multă milă de cei bolnavi și fiind iubit de toți.  În toamna anului 1935 se reîntoarce în obștea Mănăstirii Neamț, și continuă aceeași ascultare de bibliotecar și îngrijitor la bolniță. Toți se foloseau de smerenia, de blândețea și de dragostea lui și cugetau că este un ales al lui Dumnezeu.  La 8 aprilie 1936, în miercurea din Săptămâna Sfintelor Patimi, fericitul rasofor Ilie Iacob este tuns în îngerescul cin călugăresc de arhiereul Valerie Moglan, noul stareț al marii lavre, împreună cu alți doi frați rasofori, primind în călugărie numele de Ioan.  Dorind viață pustnicească și arzând cu inima pentru Hristos și pentru Sfintele Locuri, unde S-a născut, a pătimit și a înviat Domnul, fericitul monah Ioan Iacob pleacă în Țara Sfântă împreună cu alți doi monahi din lavră, Claudie și Damaschin.

După ce se închină la toate Sfintele Locuri și sărută Crucea Golgotei și Mormântul Domnului, cei trei călugări se retrag să ierneze în obștea Mănăstirii Sfântul Sava din pustiul Iordanului. Apoi, însoțitorii săi întorcându-se la Mănăstirea Neamț, fericitul monah Ioan Iacob se nevoiește, în continuare, în Mănăstirea Sfântul Sava de lângă Betleem, timp de zece ani, răbdând grele ispite, boli și încercări de la oameni și de la diavoli.  Prima ascultare în obștea Sfântul Sava a fost cea de paraclisier. Cuviosul Ioan avea mare evlavie pentru biserică și sfintele slujbe. Făcea prescuri, menținea curățenia și suna clopotul de slujbă. De asemenea păstra o atmosferă de iubire, de smerenie și milă față de toți. Avea și ascultarea de infirmier al mănăstirii și îngrijea cu dragoste atât pe călugări, cât și pe numeroșii arabi și beduini, bolnavi sau răniți în război, care erau aduși la infirmeria mănăstirii. Pentru aceasta îl iubeau și-l căutau atât unii, cât și alții. Duhovnicul lui, ieroschimonahul Sava, macedonean de neam, care cunoștea limba română, era un mare povățuitor de suflete, și mărturisea pe toți călugării români nevoitori în Țara Sfântă. 

Astfel, ziua era în slujba obștii și a bolnavilor, iar noaptea se nevoia singur în chilie cu multe rugăciuni de taină, cu metanii, lacrimi și citiri din Sfânta Evanghelie și din scrierile Sfinților Părinți. Cunoscând bine limba greacă, traducea unele pagini alese patristice, din care se hrănea atât pe sine, cât și pe cei ce veneau la el. Avea și darul scrierii de învățături și versuri duhovnicești, pe care le trimitea fraților săi din Țara Sfântă sau le dădea pelerinilor români care veneau spre închinare la Mormântul Domnului.  Între anii 1939-1940 fericitul sihastru Ioan Iacob s-a nevoit împreună cu un ucenic român într-o peșteră din pustiul Qumran, aproape de Marea Moartă. Aici a cunoscut pe monahul Ioanichie Pârâială, care i-a rămas ucenic credincios până la obștescul sfârșit. Obișnuia să se roage noaptea, singur, hrănindu-se doar cu pesmeți și puține fructe, răbdând multe ispite. 

Între anii 1940-1941, din cauza războiului, Cuviosul Ioan a stat cu mai mulți călugări din Țara Sfântă într-un lagăr pe Muntele Măslinilor. Fiind eliberat, se reîntoarce la Mănăstirea Sfântul Sava și continuă aceleași ascultări și nevoințe. În anul 1947 este hirotonit diacon, la 13 mai, în Biserica Sfântului Mormânt, cu aprobarea Patriarhului României, la recomandarea Arhimandritului Victorin Ursache, superiorul Căminului Românesc din Ierusalim. În același an, Cuviosul Ioan Iacob este hirotonit preot în biserica Sfântului Mormânt de arhiereul Irinarh, fiind numit de Patriarhia Română egumen la Schitul românesc Sfântul Ioan Botezătorul de pe valea Iordanului, aproape de locul unde S-a botezat Domnul nostru Iisus Hristos. 

Timp de 5 ani, cât a dus această ascultare, Cuviosul Ioan Iacob a săvârșit zilnic toate sfintele slujbe, în limba română, a tradus numeroase pagini din Sfinții Părinți cu învățături pentru călugări și pelerini; a compus un bogat volum de versuri duhovnicești, a înnoit chiliile și biserica schitului și, mai ales, viața duhovnicească din schit, ostenin- du-se mult pentru primirea pelerinilor din țară, pe care îi spovedea, îi împărtășea și le dădea sfaturi mântuitoare de suflet. Noaptea, însă, se nevoia singur, neștiut de nimeni, fie în chilie, fie ieșind să se roage pe valea Iordanului, încercând să urmeze, după putere, Cuvioasei Maria Egipteanca. Singurul său ucenic statornic era monahul Ioanichie, precum și câteva maici românce bătrâne, Melania, Natalia, Galinia, Casiana și Magdalena care îi erau fiice duhovnicești și se aflau sub ascultarea sa. 

În luna noiembrie 1952, Cuviosul Ioan Sihastrul se retrage din ascultarea de egumen și, împreună cu ucenicul său Ioanichie, intră în obștea mănăstirii Sfântul Gheorghe Hozevitul din pustiul Hozeva, pe valea pârâului Cherit (Horat). Din vara anului 1953, fericitul Ioan se retrage cu ucenicul la o peșteră din apropiere, numită Chilia Sfintei Ana, unde, după tradiție, ea se ruga lui Dumnezeu să-i dăruiască un prunc. Alături de el, într-o altă peșteră, se nevoia un monah cipriot, anume Pavel.  Aici s-a nevoit Sfântul Ioan Sihastrul cu ucenicul său, timp de 7 ani, în rugăciuni neîncetate, în privegheri de toată noaptea, în postiri îndelungate, în lacrimi neștiute, în cugetări și în doriri duhovnicești, răbdând tot felul de ispite, suferințe, lipsuri, lupte cu diavolii și cu înstrăinare totală, aprinzându-se de multă râvnă pentru Hristos și slăvind pe Dumnezeu Cel în Treime lăudat. 

La peșteră, unde cu greu se ajungea, pe o scară înaltă, nu primea pe nimeni, comunicând cu cei ce veneau mai ales prin rugăciune, prin unele scrieri sfinte și prin ucenicul său. În sărbători mari și în posturi Sfântul Ioan săvârșea Dumnezeiasca Liturghie în paraclisul peșterii Sfânta Ana și se împărtășeau amândoi cu Trupul și Sângele lui Hristos, mulțumind lui Dumnezeu pentru toate. În timpul zilei și în clipe de răgaz, ieșea în gura peșterii, la lumină, unde scria versuri religioase și traducea pagini patristice din limba greacă. Mânca o dată în zi, pesmeți, măsline, smochine și bea puțină apă, iar noaptea dormea câteva ore, pe o scândură, având o piatră drept perină. 

În vara anului 1960, era bolnav și suferea toate cu multă răbdare. Simțindu-și sfârșitul aproape, miercuri 4 august, s-a împărtășit cu Sfintele Taine, iar joi dimineața la orele 5 și-a dat sufletul în mâinile lui Hristos, la vârsta de numai 47 de ani. După trei zile, a fost înmormântat în aceeași peșteră de egumenul mănăstirii Sfântul Gheorghe, arhimandritul Amfilohie, iar la 8 august 1980, trupul său a fost aflat întreg, nestricat de vreme, răspândind bună mireasmă, semn că l-a preamărit Dumnezeu și l-a numărat în ceata sfinților, pentru nevoința și sfințenia vieții sale de pe pământ. O mare bucurie duhovnicească i-a cuprins pe toți. La 15 august 1980, același egumen i-a pregătit raclă sculptată în lemn de chiparos, l-a așezat în ea, cu mare cinste, și l-a dus în procesiune, împreună cu câțiva arhierei de la Patriarhia Ortodoxă din Ierusalim și cu mii de pelerini care au venit la praznicul Adormirii Maicii Domnului, hramul acestei mănăstiri, depunând sfintele moaște în biserica cu hramul Sfântul Ștefan din incintă, unde se află și moaștele Sfântului Gheorghe Hozevitul. De atunci, vin zilnic pelerini ortodocși, și chiar catolici, ca să se închine la moaștele Cuviosului, cerându-i ajutorul, pe care, toți cei ce se roagă cu credință, îl primesc.  Această strămutare a moaștelor Sfântului Ioan s-a făcut cu binecuvântarea patriarhului Benedict al Ierusalimului. El este cinstit de toți ortodocșii, dar, mai ales, de cei din România, Grecia, Cipru și Țara Sfântă. 

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, luând în considerare sfințenia vieții Cuviosului Ioan Iacob, și văzând cinstitele sale moaște,  l-a trecut în rândul sfinților, la data de 20-21 iunie, 1992, sub numele de „Sfântul Ioan Iacob de la Neamț”, fixându-i-se zi de prăznuire, 5 august, data mutării lui la cele veșnice. Cu ale lui sfinte rugăciuni, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi. Amin.

Sf Mc Evsignie

Sfântul Evsignie era de neam antiohian și a fost cu rânduiala ostaș sub împărații Romei Dioclețian și Maximian, apoi sub Constanțiu Chlor și sub marele Constantin și fiii lui.

Sfântul Evsignie era de neam antiohian și a fost cu rânduiala ostaș sub împărații Romei Dioclețian și Maximian, apoi sub Constanțiu Chlor și sub marele Constantin și fiii lui. Acesta a fost împreună vorbitor cu Sfântul Mucenic Vasilisc și scriitor al pătimirii lui, pe vremea împărăției lui Maximian. Iar când i s-a tăiat capul Sfântului Vasilisc, Sfântul Evsignie și alți credincioși ce erau acolo s-au învrednicit de au văzut mulțimea sfinților îngeri luând sufletul mucenicului și înălțându-l la cer. De asemenea, au văzut și pe Domnul nostru Iisus Hristos stând la cer și primind sufletul pătimitorului. Iar pe vremea împărăției lui Constantin, când era cu el în oaste, a văzut împreună cu acela crucea cea închipuită cu stele și bine s-a îmbărbătat nevoindu-se asupra potrivnicilor, fiind înarmat cu puterea Sfintei Cruci. Și petrecând el în ostășie 60 de ani, a lăsat rânduiala ostășească pe vremea împărăției lui Constanțiu, fiul lui Constantin, de vreme ce îmbătrânise.

Și întorcându-se în patria sa, Antiohia, viețuia după Dumnezeu în rugăciune și în postiri, alergând totdeauna la bisericile lui Dumnezeu. El a ajuns până pe vremea împărăției celui urât de Dumnezeu, împăratul și călcătorul de lege Iulian. Iar când acel împărat păgân a mers în Antiohia, Sfântul Evsignie a fost prins la muncire în chipul acesta:

Într-una din zile, mergând sfântul la biserică, s-a întâmplat că doi oameni închinători la idoli se certau între ei pentru un lucru oarecare. Și trecând el pe lângă ei, aceștia l-au oprit, zicându-i: „Te știm pe tine om cinstit, care ai fost multă vreme în oaste și știi dreapta judecată; deci ne rugăm ție, ascultă pricina noastră și ne judecă cu dreptate”. Deci sfântul a socotit pricina lor precum se cădea și din aceea s-a aflat unul drept, iar altul vinovat. Și supărân-du-se cel vinovat, s-a dus la împărat și l-a pârât pe Evsignie că este creștin. Și îndată împăratul a poruncit să-l prindă pe sfânt și să-l pună înaintea judecății sale. Iar sfântul, stând înaintea tiranului, l-a certat fără teamă, pentru călcarea lui de lege, că lepădându-se de Hristos, s-a închinat dracilor și a mutat cinstea lui Dumnezeu la idoli, neurmând marelui Constantin.

După aceea sfântul a început a lăuda credința și evlavia lui Constantin, spunând de la început, cum a văzut crucea pe cer și cum, cu puterea ei, a biruit pe potrivnici și, lepădând îndrăcirea idolilor, s-a lipit cu toată osârdia de Hristos și nu numai el însuși s-a luminat cu credința și cu Sfântul Botez, dar și pe toată lumea a luminat. Deci, Sfântul Evsignie, fericind cu multe laude pe marele Constantin, ocăra pe Iulian, depărtatul de Dumnezeu, pentru păgânătatea lui, și-l batjocorea cu cuvinte defăimătoare. Iar Iulian, nesuferind să audă aceste cuvinte, a poruncit să-i taie capul ostașului lui Hristos. Astfel s-a sfârșit Sfântul Evsignie pentru Hristos, ca un mucenic, având vârsta de 110 ani, și s-a sălășluit în viața cea neîmbătrânită, unde anii lui nu vor lipsi în veci.

Sf Nona, mama Sf Ier Grigorie Teologul

Au existat și credem că încă mai există exemple de părinți care și-au dorit și au purtat copiii pe cărarea sfințeniei. Elogiul mamelor creștine, sintetizat în spusele retorului și profesorului păgân Libarius – „Ce femei admirabile sunt la crestini!” – a fost confirmat de mame de sfinți și femei creștine. Cele două Macrine, bunica și sora Sfântului Vasile cel Mare, Emilia, mama Sfântului Vasile, Nona, mama Sfântului Grigorie Teologul, Monica, mama Fericitului Augustin, acestea sunt doar câteva exemple.

Într-o vreme în care toată forța și toată energia părinților se concentrează pe educația copiilor și viitorul lor, prea puțini dintre noi ne mai gândim și la creșterea spirituală a odraslelor noastre. Cu gânduri de bine, îi vedem peste ani „oameni la casa lor”. Este normal să fie așa. Dar, câți dintre noi, părinții de astăzi, ne mai dorim ca măcar unul dintre copiii noștri să fie cinstiți ca sfinți?

Istoria Bisericii ne demonstrează că întrebarea de mai sus nu este o utopie. Au existat și credem că încă mai există exemple de părinți care și-au dorit și au purtat copiii pe cărarea sfințeniei. Elogiul mamelor creștine, sintetizat în spusele retorului și profesorului păgân Libarius – „Ce femei admirabile sunt la crestini!” – a fost confirmat de mame de sfinți și femei creștine. Cele două Macrine, bunica și sora Sfântului Vasile cel Mare, Emilia, mama Sfântului Vasile, Nona, mama Sfântului Grigorie Teologul, Monica, mama Fericitului Augustin, acestea sunt doar câteva exemple.

Sinaxarul zilei de 5 august prezintă tocmai o astfel de mamă a trei sfinți, cinstiți cu toții în cultul liturgic al Bisericii Ortodoxe. Născută și crescută în Capadocia, în Asia Mică, Nona s-a căsătorit cu Grigorie, magistrat din orașul Nazianz. Așa cum confirmă scrierile de mai târziu ale Sfântului Grigorie de Nazians, soțul ei făcea parte dintr-o sectă ce nu îmbrățișa învățătura cea dreaptă ortodoxă. Prin răbdare și rugăciune, Nona a reușit să-l aducă pe bărbatul ei la credința ortodoxă. O credință care l-a făcut pe avocatul Grigorie să intre în clerul Sfintei Biserici, devenind episcop al orașului – slujire pe care a îndeplinit-o timp de 45 de ani.

În spatele episcopului de la Nazians a stat smerită soția sa, Nona. Creșterea și educația celor trei copii a fost altarul ei – o jertfă pe care a închinat-o Bisericii. Un dar făcut creștinătății întregi de către o femeie simplă, o mamă ce a dat Împărăției lui Dumnezeu, dar și calendarului creștin, trei sfinți: Sfânta Gorgonia, prăznuită la 23 februarie, Sfântul Cezarie, prăznuit la 9 martie și Sfântul Grigorie Teologul, prăznuit la 25 ianuarie singur, iar la 30 ianuarie – dimpreună cu Sfinții Vasile cel Mare și Ioan Gură de Aur.

Despre mama sa, Sfântul Grigorie Teologul a vorbit adeseori în scrierile sale: „Într-un trup de femeie, ea avea un suflet mai bărbătesc decât al celor mai bravi bărbați. Nu se ocupa de cele lumești și materialicești, decât în masura în care acestea puteau să fie spre înalțarea sufletului. Dezinteresându-se de farduri și toaletele femeiești, ea nu avea decât o singură grijă: să facă mai strălucitor chipul lui Dumnezeu în sufletul său; și nu socotea niciun fel de noblețe lumească, decât numai aceea că, prin credință lucrătoare, prin fapte, omul cunoaște că vine de la Dumnezeu și la Dumnezeu merge”.

După moartea soțului ei, în anul  374, Sfânta Nona s-a îmbolnăvit, dar a suferit această ultimă încercare spre slava lui Dumnezeu. Și-a dat sufletul ei în mâinile Domnului, în timpul slujirii dumnezeiștii Liturghii, rămânând peste veacuri drept mama care a dat Cerului și Bisericii trei sfinți. Avem, deci, un exemplu de mamă care și-a dorit ca pruncii ei să fie moștenitori ai Împărăției lui Dumnezeu!

Sf Ier Fabian, episcopul Romei

Sf. Fabian (n. 200 d.Hr., Roma, Imperiul Roman – d. 20 ianuarie 250 d.Hr., Roma, Imperiul Roman) a fost Papă al Romei în perioada 10 ianuarie 236 - 20 ianuarie 250, martir și sfânt.

Fabian
Date personale
Născut	200 d.Hr.  Roma, Imperiul Roman
Decedat	20 ianuarie 250 d.Hr. (50 de ani)  Roma, Imperiul Roman
Înmormântat	basilica di San Sebastiano fuori le mura[*]
Cauza decesului	decapitare
Religie	creștinism Biserica Catolică[1]
Ocupație	cleric[*] preot catolic[*]
Locul desfășurării activității	Roma
Activitate
Început de pontificat	236
Final de pontificat	250
Predecesor	Anteriu
Succesor	Corneliu
Modifică date / text

Cuprins

• 1Alegerea
• 2Activitatea
• 3Relațiile cu Împărații romani
• 4Decesul
• 5Bibliografie
• 6Legături externe

Alegerea[modificare | modificare sursă]

A fost ales în anul 236 Episcop al Bisericii din Roma, urmând după Papa Anteriu. Eusebiu de Cezareea (Hist. Eccl., VI, 29) istorisește împrejurările extraordinare ale alegerii lui ca Papă - în timpul alegerilor, când în discuție erau nume ale unor personalități importante, pe capul lui Fabian s-a oprit un porumbel. Cei adunați și-au amintit de scena din Evanghelie în care, după Botezul în Iordan, asupra lui Christos a coborât Duhul Sfânt în chip de porumbel (cf. Evanghelia după Matei 3:16) și l-au ales, în unanimitate, pe Fabian pe tronul lui Petru.

Activitatea[modificare | modificare sursă]

A consacrat mai mulți episcopi trimiși misionari în Galia, printre care și pe Sfântul Dionisie, primul episcop al Parisului (în franceză Saint Denis).

În vremea lui Biserica Romei a început să țină evidențe exacte despre martiri. Papa Fabian ar fi instituit subdiaconii, care, împreună cu niște notari, să strângă mărturii și documente de la procesele martirilor. Roman de origine, a fost un papă important în evoluția episcopatului monarhic - sub pontificatul său rolul episcopului Romei s-a precizat și a dobândit o importanță accentuată. Lui i s-a adresat Origene cu o scrisoare pentru a apăra ortodoxia credinței sale. Tot de pontificatul lui se leagă și reorganizarea clerului roman în șapte districte ecleziastice, fiecare dintre ele conduse de un diacon ajutat de un subdiacon și de șase asistenți.

Relațiile cu Împărații romani[modificare | modificare sursă]

A dispus mărirea catacombelor Sf. Calixt, unde i-a și îngropat pe sfinții Papa Ponțian și Hippolyt din Sardinia, fapt care dovedește raporturile sale bune cu autoritățile imperiale, de competența căreia ținea înmormântarea condamnaților la deportare. Într-adevăr, cei doi împărați sub care a pontificat: Gordian al III-lea și Filip Arabul, au sistat persecuțiile pe care le-a reluat cu și mai multă determinare noul împărat, Decius. Arestat din porunca lui Decius Papa Fabian a murit în închisoare ca martir și a fost înmormântat în catacomba Sf. Calixt.

Decesul[modificare | modificare sursă]

A fost înmormântat în cripta papilor din catacombele sf. Calixt, unde în 1854 a fost descoperită lespedea mormântului său. Totuși trupul său neînsuflețit n-a rămas în aceste catacombe ci a fost mutat în San Sebastiano, unde în 1915 a fost găsit sarcofagul cu numele lui.