4. /28 AUGUST 2022 - SUPLIMENTE ISTORIE PE ZILE

PRIMUL SUPLIMENT ISTORIE PE ZILE 28 August

ROMÂNIA ÎN PRIMUL RĂZBOI MONDIAL

Bătăliile de la Muncelu și Varnița 28 august/3 septembrie 1917

În noaptea de 27/28 august 1916 trupele române treceau frontiera în Transilvania, după ce Consiliul de Coroană aprobase declaraţia de război adresată Austro-Ungariei. Efectivele armatei erau de 813.758 soldaţi, 19.843 ofiţeri, 281.210 cai. Erau inadecvat echipate şi cu surse de aprovizionare nesigure. Până la sfârşitul lui septembrie armata noastră a reuşit să reziste în Transilvania, iar în octombrie s-a retras pe linia Carpaţilor. La 11 noiembrie trupele germano-austriece au lansat pe Jiu o ofensivă puternică: era începutul catastrofei militare pentru România.

La 10 ianuarie 1917 frontul s-a stabilizat de-a lungul Dunării şi Siretului în sudul Moldovei. Guvernul Brătianu a luat măsura evacuării regelui şi guvernului la Iaşi.

În cele mai grele condiţii, până în iunie 1917, Armata română a fost reorganizată cu ajutorul misiunii militare franceze condusă de generalul Henri Berthelot, iar relaţiile restabilite cu Rusia revoluţionară, cu guvernul provizoriu de la Petrograd. La 22 august 1917 trupele generalului Averescu au trecut la ofensivă împotriva forţelor austro-ungare, lângă Mărăşti. A urmat cea mai sângeroasă dintre bătălii, la 6 august, la Mărăşeşti - cu 60.000 morţi în tabăra duşmană şi 27.000 în tabăra noastră.

Pentru contrabalansarea eşecurilor de la Mărăşti, Mărăşeşti, Oituz, armatele Puterilor Centrale au atacat trupele ruseşti aliate în sectorul Muncelu - Vrancea, considerându-l vulnerabil. În dimineaţa de 28 august 1917 au atacat poziţiile ruseşti de la Ireşti-Vrancea, unde au găsit o slabă opoziţie. Armata română a oprit atacul, stabilizând frontul prin respingerea germanilor. În noaptea următoare s-au refăcut forţele în ambele tabere, iar în 30 august au fost din nou lupte violente lângă Varniţa-Vrancea, iar inamicii din nou respinşi.

Luptele de la Muncelu s-au păstrat vii în memoria colectivă mult timp, aşa cum atestă o înregistrare realizată în 1977 cu Alexandru Harţuchi, din comuna Ţifeşti-Vrancea. Este o poezie pe care Alexandru Harţuchi a citit-o în presa locală în anii războiului. Păstrată în Arhiva de istorie orală, poezia despre luptele de la Muncelu este astăzi şi va fi şi în viitor o mărturie-document din primul război mondial:

O, Muncelule mult frământat,
Ajuns-ai numai ruine!
În ţintirim te-ai prefăcut,
Mii leşuri zac sub tine.

Ce sat frumos şi-mpodobit
Erai acum doi ani!
Şi azi rămas-ai pustiit,
De unguri şi germani.
În cartea vremii tu rămâi
Să spui pentru vecie,
C-aici învins-am pe vrăjmaş
În lunga lui trufie!

Se povesteşte ce-a cătat
Aci cotropitorul
Şi [că] românul s-a luptat
Să-şi aprere ogorul.

O rugăminte viu să-ţi fac
Şi voi să se-mplinească:
La căpătâi, adesea,
O candelă să luminească...

Recitată de mine, Alexandru Harţuchi, comuna Ţifeşti, astăzi, 30 aprilie 1977..."

AL DOILEA SUPLIMENT ISTORIE PE ZILE 28 August

VIAȚA REGINEI MARIA

Nimeni nu poate contesta meritele reginei Maria în obţinerea unirii din 1918. Pe când “ marele” om politic I.I.C. Brătianu stătea ca un câine pe holurile palatului de la Versailles fără ca nimeni să se sinchisească de prezenţa lui, Maria s-a implicat eficient în reuşita demersului românilor. Dar activitatea sa politică a fost permanent umbrită de o viaţă  amoroasă care a creat rumori în rândul tradiţionalistei societăţi româneşti.

Pe 29 octombrie 1875 se năştea în Kent, Anglia, Marie Alexandra Victoria, prinţesă de Edinburgh şi mai târziu prinţesă de Saxa-Coburg şi Gotha. Copila nu avea doar descendenţă nobilă ci se trăgea direct din cele mai bogate şi influente familii regale ale lumii. Bunica paternă era nimeni alta decât regina Victoria, aflată la apogeul domniei sale de 64 de ani iar mama sa era marea ducesă Maria Alexandrovna a Rusiei, fiica ţarului Alexandru al II-lea.

Există o mulţime de amănunte legate de viaţa reginei Maria pe care marele public nu le ştie, dar care sunt reflectate în memoriile contemporanilor care au cunoscut-o suficient de bine pentru a-şi creea o impresie despre ea. Portretul creionat de I. G. Duca sau Argetoianu, ambii prim-miniştri ai României în perioada interbelică, este destul de departe de cel idilic, rămas în conştiinţa noastră. În ceea ce priveşte fizicul, regina se numără ea printre frumuseţile Europei, dar o analiză atentă, evidenţia trăsături neregulate, ochi mici, gură mare, bust lung, picioare scurte şi umflate, braţe groase, glezne şi încheieturi mari, dintr-o bucată.

În mai 1892 are loc logodna cu Ferdinand, însă nunta se va tine abia in decembrie, pentru ca tânăra să împlinească 17 ani. Din ianuarie 1893 viitoarea regină ajunge în România. În primii 10 ani de căsătorie se nasc, rând pe rând, întâi Carol – viitorul moştenitor al tronului, apoi Elisabeta – viitoarea regină a Greciei, Maria (alintată Mignion) – viitoarea regină a Iugoslaviei şi Nicolae. Mai târziu, s-a mai născut o fată, Ileana – viitoare arhiducesă a Austriei, şi cu puţin timp înainte de izbucnirea Primului Război Mondial, în cel de-al 20-lea an de căsnicie al cuplului, se naşte Mircea.

Aventuroasa Maria va avea cu Ferdinand, mai mult un mariaj de convenienţă, I.G. Duca fiind de părere că regina nu-l iubise pe Ferdinand niciodată datorită lipsei de iniţiativă şi voinţă de care acesta dădea dovadă.

O iubăreaţă precoce

La 11 ani principesa ajunge cu familia în Malta. Acolo trăieşte prima poveste de iubire cu vărul ei, George. Va trece, dezamăgită, pe lângă o căsătorie din dragoste, rară la vremea aceea, şi pe lângă palatul Buckingham, ca reşedinţă permanentă. Pentru că George va ajunge pe tronul Marii Britanii mai curând decât se aştepta familia fetei.

În 1893, Maria va ajunge în România ca mireasă a unui bărbat cu 10 ani mai mare, ce suferea din dragostea pentru o altă femeie, poeta Elena Văcărescu. Inima lui Ferdinand va rămâne dăruită femeii exilate la Paris, pe care, se pare că o va iubi până la moarte. Ajunsă în România, Maria întâlneşte o ţară şi o curte regală care nu semănau cu nimic din ce văzuse până atunci şi unde temperamentul ei vulcanic, independenţa şi nonconformismul intrigă şi deranjează.

S-a şuşotit şi s-a scris mult despre idilele sau aventurile galante ale reginei. Castelele Pelişor şi Bran, sau minunata reşedinţă de vară de la Balcic, au fost locuri unde Maria îşi dezbrăca hainele regale pentru a rămâne în neglijeul parfumatului adulter. Aproape toate legăturile sentimentale ale reginei au fost de scurtă durată, rezumându-se la partea sexuală.

Luna de miere petrecută alături de Ferdinand în castelul de vânătoare de la Krauchenwies, aflat într-o pădure din apropiere de Sigmaringen, a fost un eşec. Maria a părăsit patul decepţionată, însingurată, cu dorinţa de a citi un roman de dragoste. Tânăra soţie a oferit o explicaţie delicată acestei situaţii, anume că soţul ei „era teribil, aproape crud de îndrăgostit. În felul meu imatur, am încercat să răspund pasiunii sale, dar eram avidă şi însetată de ceva mai mult…Totul îmi lăsase un sentiment de neîmplinire, parcă mai aşteptam ceva ce nu s-a întâmplat”.

La începutul lui 1897 îi apare în preajmă un tânăr ofiţer din regimentul ei de roşiori, “nu prea înalt, subţire, brunet, amuzant şi elegant”, în vârstă de 27 de ani, pe numele său Gheorghe (Zizi) Cantacuzino. În scurt timp se înfiripă o poveste de iubire care va înceta timp de două luni, când Maria îl însoţeşte pe Ferdinand la Nisa în iarna lui 1897-1898, dar se reia în primăvară, Zizi Cantacuzino fiind adus la Cotroceni ca profesor de gimnastică pentru micuţul Carol. Aventura  continuă ulterior în Germania, unde Maria pleacă la tratament, apoi la Constanţa, la bordul unui vas ancorat în larg.

În 1902, Ferdinand şi Maria s-au deplasat la Londra pentru a reprezenta familia regală română la încoronarea lui Edward al VII-lea. Aici, Maria l-a cunoscut pe principele Waldorf Astor, care avea puţin peste 20 de ani, de care s-a îndrăgostit instantaneu şi cu care „a avut o idilă pătimaşă”. O iubire pasageră, dar trăită cu pasiune, alături de englezul înalt, neobişnuit de chipeş, care tocmai absolvise studiile la Oxford şi pe care l-a întâlnit la castelul Cliveden, alături de sora sa Pauline. O iubire întreţinută mai mult prin scrisori, care încetează şi ele după ce tânărul englez se căsătoreşte cu Nancy Shaw, în 1906. “Îl iubeam sincer şi natural, cu tot ce firea mea avea mai bun de dăruit…”, îi scria principesa Paulinei. “El era suflarea, aerul şi spiritul vieţii mele şi el o ştia. Şi totuşi, în momentul în care s-a căsătorit, a renunţat total la mine, de fapt fără milă… Şi el ştia ce înseamnă să trăiesc dintr-o dată fără el”.  

În tulburele an 1907, principesa Maria îl cunoaşte pe Barbu Ştirbei, nepotul domnitorului Barbu Ştirbei, un prinţ elegant, cu o foarte plăcută infăţişare şi cu o minte ascuţită. Prin Barbu Ştirbei, cumnatul lui I.I.C. Bratianu, descoperă gustul puterii.. Maria vizita des Buftea, unde locuia Ştirbei. Petreceau acolo mult timp împreuna, călărind prin împrejurimi. Când erau departe unul de altul, işi scriau scrisori pasionale. Ileana, al cincilea copil al viitoare regine Maria, semăna leit cu una dintre surorile prinţului !

Relaţia lor a ajuns rapid în gura târgului. Cu toate acestea, ca o ironie a sorţii, la moartea lui I. Kalinderu, în 1913, regele Carol I îl aduce ca administrator al Domeniilor Coroanei chiar pe Barbu Ştirbei ! Pe măsură ce Carol I îmbătrânea, Maria se interesa din ce în ce mai mult de politică, întreţinându-se tot mai frecvent cu Barbu Ştirbei şi Ion I.C. Brătianu, principesa simţindu-se atrasă de jocul de culise practicat de cei doi.

În timp ce Barbu Ştirbei o admira şi iubea sincer, Maria era mereu în căutare de cuceriri. În 1918 îl întâlneşte pe colonelul canadian Joe Boyle.. „Cioplit în atlet, arătos şi simpatic, cu un cap de consul roman, cu faţa rasă şi pârlită de soare, cu nişte ochi negri fulgerători, Boyle se înfăţişa ca un mascul… căruia puţine erau în stare să-i reziste”, menţionează Argetoianu în memoriile sale. Regina l-a luat cu ea la conacul din satul Coţofăneşti pentru a trăi o adevărată, intensă şi fericită relaţie adulterină. Constantin Argetoianu, ministru de interne în epocă, i-a prins pe cei doi îndrăgostiţi într-o scenă antologică. „Am intrat în salonaşul cel mic al reginei… Cu părul despletit, cu faţa îmbujorată în călduri, abia acoperită cu un «thee gown» de mătase gălbuie, frumoasă ca în poveşti, regina se rupsese vădit din braţele amorului şi… îmbătată de fericire, a înaintat spre mine „toute balentante” pe când pe uşa din fund se retrăgea silueta canadianului. Biata femeie! Ce frumoasă şi încordată era! Pe măsură ce vorbea, se liniştea şi văpaia de pe faţa ei se stingea: încetul cu încetul, femeia îşi revenea în fire. Şi-a strâns halatul pe piept să-şi ascundă sânii”.

Părăsită şi abandonată de marea ei iubire canadiană, regina se întoarce la Barbu Ştirbei. Acesta  i-a fost alături ori de câte ori s-a simţit singură şi copleşită. A continuat să-i fie sprijin chiar şi în anii plini de zbucium, umilinţe şi durere care au urmat morţii lui Ferdinand. Dorinţa de răzbunare a lui Carol al II lea a interupt însă această  frumoasă poveste de iubire. trei dintre membrii familiei regale şi prinţul Barbu Ştirbei fiind izgoniţi din ţară. 

Sursa: Atac de Constanța din 23.12.2012; Articol de Emil Goga.

AL TREILEA SUPLIMENT ISTORIE PE ZILE 28 August

ORGIA DE LA COȚOFĂNEȘTI

M-am gândit mult dacă să public această relatare. Am găsit-o întâmplător într-o publicaţie mai puţin cunoscută “Magazin-revista a romanilor de pretutindeni”. Acuzaţiile la adresa comportamentului Reginei Maria, aduse în el, sunt de o gravitate excepţională ! Dacă, ce se scrie aici, s-a întâmplat cu adevărat (am unele dubii, chiar dacă se înscriu în categoria multelor relaţii adulterine ale reginei), atunci percepţia generală despre o femeie care a fost mai întâi regină şi persoană dedicată ţării sale (prin adopţie), poate căpăta fisuri imposibil de acoperit. Când accepţi coroana regală, implicit te supui restricţiilor unei conduite exemplare, ori Regina Maria nu a înţeles acest lucru. Aventuri amoroase numeroase, iubiri extra-conjugale, copii din flori, toate compun un tablou jenant pentru un cap încoronat. Celor care mă acuză că am purces la acest serial, doar pentru a o defăima, mai ales acum când imaginea ei este propusă să apară pe o bancnotă, le răspund că istoria are menirea de a ne prezenta faptele personalităţilor aşa cum au fost. Chiar dacă ne convin sau nu…

Cu menţiunea că autorul afirmă apariţia acestuia în ziarul Daily Worker, iată articolul:
“Istoria orgiei de la Coţofãneşti n-a fost publicatã de nici un ziar românesc, însã ea a rãsuflat în America şi astfel, a ajuns la noi. Şi prin noi, pentru prima data la cititorul român. Dacã cineva dorea sã vorbescã despre viciile ori urgiile (burgheziei şi aristocraţiei . n.r.) din România, şi vrea sã le arate într-un mod vivid [viu], nu trebuia sã recurgã la gesturi pentru a influenţa, ci era destul sã apese pe un singur cuvânt: COŢOFANEŞTI, şi oricare ar fi înţelege fãrã sã mai aibã nevoie de alte cuvinte. În 1920, majoritatea guvernamentalã a generalului Vãitoianu a refuzat sã recunoascã validitatea mandatului unui membru al Parlamentului. Deputatul în chestie s-a ridicat de pe scaun şi a strigat un singur cuvânt: Coţofãneşti ! Şi în mai puţin de o jumãtate de orã validitatea mandatului a fost recunoscutã. O delegaţie de ţãrani, sub conducerea unui avocat, a prezentat o petiţie ministrului de interne. Ministrul, la început, a refuzat sã iscãleascã petiţia. Avocatul care conducea pe ţãrani, scos din fire, şi-a pierdut rãbdarea şi a strigat în faţa ministrului: Coţofãneşti ! Ministrul s-a fãcut alb ca varul şi a scris pe petiţia ţãranilor un singur cuvânt: Admis.

Pentru Dumnezeu ! Ce e Coţofãneşti ? Ce înseamnã acest cuvânt ? El e numele unui sat în apropiere de oraşul Bacãu din Moldova [ …] A fost în 1917. Armatele învingãtoare ale germanilor, sub conducerea generalului von Mackensen, au pãtruns departe pe teritoriul român. Coţofãneşti era la marginea armatei române şi servea [drept] Cartier General al Statului Major al armatei române şi al corespondenţilor de rãzboi. Servea în acelaşi timp ca un spital provizoriu pentru soldaţii rãniţi. Regina Mãria, cele douã fiice ale sale: Elisabeta şi Maria, şi un numãr de doamne de Curte, se «sacrificau» în mod benevol pe altarul patriotismului, îngrijind de rãniţi. Ele îşi devotau ziua şi noaptea în munca lor caritabilã, cu deosebire noaptea, şi multe poveşti minunate asupra devotamentului lor au fost circulate, poveşti în care ofiţerii […] n-au jucat un rol mic […]

Într-o noapte a fost adus de pe front un soldat grav rãnit, care suferea cumplit din cauza hemoragiei […]. Sergentul-major care era de serviciu a trimis pe un soldat sã aducã doctorul, care, de asemenea, era de serviciu. Doctorul, fireşte, n-a fost aflat la spital. Un soldat […], care avea trei ani de serviciu în armatã, a fost trimis sã caute pe doctor. Dupã indicaţiile soldatului de gardã, el s-a îndreptat spre o clãdire din apropiere, unde un fel de petrecere militarã era în toiul ei: lucru care se întâmplã des, când «soldaţii» şi «civilii» sunt din «societatea înaltã».

Soldatul a încercat sã intre înãuntru, dar toate uşile erau încuiate. Şi-a ciulit omul urechile: dinlãuntru veneau melodii […] Şi s-a gândit îndurerat la camarazii lui care ucid şi sunt ucişi pe front, şi cu deosebire la camaradul care voma sânge […] în spitalul de campanie. S-a dat pe lângã ferestre […] Nimic: perdelele erau trase în jos cu multã grijã. În cele din urmã a aflat o fereastrã în fundul clãdirii, unde perdeaua lãsa un mic gol care i-a îngãduit sã priveascã înãuntru. Şi scena pe care i-au întâlnit- o ochii l-a umplut de furie şi indignare.

Goi, [alţii] pe jumãtate dezbrãcaţi, ofiţerii şi surorile de caritate în diferite poziţii se tãvãleau pe podelele sãlii care erau acoperite cu covoare scumpe de blanã. Într-un alcov cânta muzica. Uitând de misiunea în care era trimis, soldatul a chemat la faţa locului pe mai mulţi camarazi, atâţi cât a putut aduna lângã el, şi i-a condus la fereastra în chestie. La vederea orgiei ce se petrecea înlãuntru, soldaţii au fost cuprinşi de o furie nebunã, au apucat un bidon de benzinã şi au deşertat conţinutul pe pervazurile ferestrelor, pe uşi şi pe alte pãrţi de lemn ale clãdirii şi le-au dat foc.

Când ofiţerii şi soldaţii din barãcile din vecinãtate au venit la locul incendiului au aflat o societate «îmbrãcatã foarte delicat» […] În aceastã patrioticã societate erau: Maiestatea Sa regina României, Maria Hohenzollern, într-un capot de noapte vişiniu; prinţesa Maria, viitoare consoartã a lui Alexandru, regele Iugoslaviei; prinţesa Elisabeta, viitoare consoartã a ex-regelui grec George […]

Natural, corespondenţii de rãzboi au fost, de asemenea, la faţa scenei, şi au luat în grabã câteva fotografii asupra acestei idilice societãţii: «Regina României, fiicele sale şi damele ei de onoare, intoxicate, (bete . n.r.) îmbrãcate numai în capoate diafane, de noapte, în braţele ofiţerilor […] pe jumãtate dezbrãcaţi». Un numãr din aceste fotografii au fost confiscate de Siguranţã (poliţia secretã a României), dar restul din ele sunt încã în mâini sigure.” Dr. Dumitru Garofil