5. /16 AUGUST 2022 - POEZIE

VIRGIL IERUNCA

Biografie Virgil Ierunca

Virgil Ierunca
Date personale
Născut	16 august 1920[2][3][4]  Lădești, Vâlcea, România
Decedat	28 septembrie 2006 (86 de ani)[5][2][3][4]  Paris, Franța
Căsătorit cu	Monica Lovinescu
Cetățenie	România
Ocupație	jurnalist scriitor critic literar[*] poet publicist
Limbi	limba română[1]
Note
Premii	Ordinul național „Steaua României”

Virgil Ierunca (pseudonimul lui Virgil Untaru, n. 16 august 1920, Lădeşti, Vâlcea – d. 28 septembrie 2006, Paris) a fost un critic literar, publicist şi poet român. A fost căsătorit cu Monica Lovinescu.

O dată cu studiile universitare, a debutat în ziaristică, în 1939, la ziarul Timpul, unul din cele mai importante cotidiane bucureştene din acea vreme. Între 1940 şi 1944 colaborează la principalele reviste literare şi la săptămânalul Vremea, cu o rubrică intitulată "Caiete franceze", în care îi prezintă pe scriitorii francezi din rezistenţa împotriva ocupaţiei naziste. Din anul 1943 deţine o rubrică asemănătoare în ziarul Ecoul şi colaborează la revistele Kalende şi Preocupări literare. În 1942, propria sa revistă literară, Albatros, este suprimată de cenzură pentru tendinţele ei democratice. După război, Virgil Ierunca scoate revista Agora împreună cu Ion Caraion, revistă de cultură internaţională, care este suprimată deja după primul număr de cenzura comunistă, din cauza unui articol al lui Titus Ştefănescu-Priboi intitulat Echinox, în care dădea ca exemple de platitudine a gândirii pasaje din scrierile lui Stalin.

Virgil Ierunca părăseşte ţara în 1947, primind o bursă din partea guvernului francez. Bursa purta numele cunoscutului scriitor anticomunist Arthur Koestler, autorul cărţii "Zero şi Infinit". Din 1951 şi până în 1974 este redactor al emisiunilor în limba română ale Radiodifuziunii franceze şi lucrează în acelaşi timp la "Centre national de la recherche scientifique" (CNRS), la secţia de filozofie şi estetică. Colaborează la două emisiuni culturale ale postului de radio "Europa Liberă": "Actualitatea Culturală Românească" şi "Povesta vorbei" (Pagini uitate, pagini cenzurate, pagini exilate).

În denunţarea dictaturii comuniste din România, Ierunca ia parte activă ca secretar de redacţie la apariţia ziarului Uniunea Română, editat la Paris de generalul Nicolae Rădescu, la care colaborează şi Grigore Gafencu. Scrie numeroase articole în publicaţiile româneşti din exil, în special în revista România, organul Comitetului Naţional Român de la Washington, editat de Constantin Vişoianu. În volumul Piteşti (1981) denunţă experienţa comunistă a terorii, folosită ca instrument de distrugere psihică. De când se află în Franţa, Virgil Ierunca a redactat o serie de reviste literare, ca Luceafărul (1948-1949), al cărei director a fost Mircea Eliade, Caiete de dor (1951-1957), Fiinţă românească (1963-1968), Ethos (care apare din anul 1973). Într-o serie de publicaţii din exil, a deţinut rubrica intitulată „Antologia ruşinii”, în care erau daţi la iveală intelectuali din România aserviţi slugarnic regimului comunist. Producţiile literare ale lui Virgil Ierunca figurează în mai multe antologii de poezie, printre care cea alcătuită de Vintilă Horia. Pentru activitatea sa democrată şi anticomunistă a fost distins cu medalia "Iuliu Maniu", iar pentru cea literară cu Diploma de Onoare a Academiei Româno-Americane de Artă şi Ştiinţă (1987). În 1994, biroul de la Paris al postului de radio Europa Libera e desfiinţat, stârnind protestele a mii de ascultători din România.


Cărţi publicate

Fenomenul Piteşti (Ed. Humanitas, Bucureşti, 1990; reeditat în 2007); 
Româneşte (Ed. Humanitas, Bucureşti, 1991; reeditat în 2005); 
Subiect şi predicat (Ed. Humanitas, Bucureşti, 1993); 
Dimpotrivă (Ed. Humanitas, Bucureşti, 1994); 
Semnul mirării (Ed. Humanitas, Bucureşti, 1995); 
Trecut-au anii (Ed. Humanitas, Bucureşti, 2000); 
Poeme de exil (Ed. Humanitas, Bucureşti, 2001). 

POEZII:

Identitate

Vădindu-te, te-ascunzi mai bine
Nu stai în clipă nici în sine
Eşti înainte de-a fi fost
În spornic şi mirabil rost

Te chem să fii, să mă numeşti
Eu mi-amintesc, doar tu mai eşti
Ne-a logodit lumina-n noapte
Cazi în tăcere, te înalţi în şoapte

Deschide-te să poţi citi mirarea
Osânda împreună - aceasta e lucrarea
Iar pui cuvânt lângă cuvânt
Desmărginito, cine sunt?


(1996)

* Poeme de exil; Editura Humanitas; Bucureşti; 2001

Decalog 

Plec urechea peste şoaptele morţilor
la cumpăna ispitelor tari
Plec urechea peste şoaptele morţilor.
Ţarina legea aprinde.
Din cenuşa legii
Grija minunii
Amintirea apelor
Răsăritul ochiului
Chinul şarpelui
Semnul aşteptat
Paharul sorbit.
Vă veţi întoarce
Vă veţi întoarce

La ospăţul sângelui negru
Sub cerul coborât de pe cruce.
Veţi săvârşi şi sfârşi
Şi legea aprinsă aprinsă
Vă va izbăvi de poruncă
Păcatele voastre vor învia învierea
Vor lua povara pământului de pe umerii morţilor.
Iartă-le lor că ştiu ce vor face!

Plec urechea peste şoaptele morţilor
La cumpăna ispitelor tari
Plec urechea peste şoaptele morţilor.

(1961)


Poeme de exil; Editura Humanitas; Bucureşti; 2001

Afară 

A fost ca o uşă închisă
Grădina de frig.
Ferice de cei rămaşi pe malul celălalt
Corăbii îi aşteptau
Şi mâna lui întinsă peste timp
Ca o muzică-naltă
Murmur de fructe viitoare

Uşa s-a mai închis odată
Şi un singur anotimp a intrat în casă
Şi n-a mai ieşit.
Cum să reînnoieşti începutul?
Pe scara aceea se poate doar coborî
Focul e stins uitată vechime
Din hornuri cenuşa se urcă în stele
Au înnegrit oglinzile de absenţă
Tace tăcerea-n fereastră

Se mai arată oare minunea?
Descuietorule, trece pragul acesta-ngropat
Înainte de înflorirea măslinului
Dă foc ideilor
Să se nască iar apele
Să se aprindă iar focul
Ideea e una
Am văzut-o n-am uitat-o
Vreau să-i dau cuvântul.


(1971)

* Poeme în exil; Editura Humanitas; Bucureşti; 2001

PAN M. VIZIRESCU

Pan M. Vizirescu
Date personale
Născut	16 august 1903
Decedat	27 ianuarie 2000 (96 de ani)
Ocupație	redactor[*] poet
Activitate
Studii	Universitatea din București
Modifică date / text

Pan M. Vizirescu (nume complet Pantelimon M. Vizirescu; n. 1903 – d. 2000) a fost un poet, eseist și jurnalist român, care a colaborat la revista Gândirea. După instaurarea guvernului Petru Groza, a făcut parte dintr-un lot de 14 jurnaliști judecați în mai-iunie 1945, pentru „crimă de contribuție la dezastrul țării”. Condamnat la închisoare pe viață, a reușit a se sustragă pedepsei trăind peste două decenii în clandestinitate.

VIZIRESCU Pan M. (numele la nastere: Pantelimon M. Vizirescu), se naste la 16 aug. 1903, sat Branet, comuna Birza, judetul Olt - moare in 27 ian. 2000, Slatina, judetul Olt.

Poet si eseist.

Fiul lui Marin Vizirescu si al Mariei (n. Pietreanu), agricultori.

Frate cu $m. M. Vizirescu. Clasele primare, incepute in satul natal, sint continuate la Slatina. Studii secundare la Liceul militar „D. A. Sturdza” din Craiova (1915), Liceul „Radu Greeeanu” din Slatina si Colegiul „Carol 1“ din Craiova (bacalaureatul in 1925). Licentiat al Facultatii de Litere si Filosofie a Univ. din Bucuresti (1925-l929). Doctor in litere si filosofie al aceleiasi Univ. cu teza Poezia specificului national, sub conducerea lui C. Radulescu-Motru (1938). Profesor la Liceul militar „Stefan cel Mare" si la alte licee din Cernauti (1930-l937); prof. la Liceul „Carol 1“ din Bucuresti (1937-l939). Din 1939, conduce Curierul Serviciului Social, organ de presa al Serviciului Social infiintat de D. Gusti. Redactor la Directia Presei a Ministerului Propagandei (din 1940), apoi, din acelasi an, director de Cabinet in acelasi Minister, pina in . in 1940 a fost directorul revista Muncitorul roman, organul de presa al Ministerului Muncii. in 1945 e condamnat la munca silnica pe viata (n-a facut, totusi, detentie, raminind in casa parintilor din Slatina pina in 1967). A colaborat la Facla, Secolul (Craiova), Bilete de papagal, Revista Fundatiilor Regale, Tara noastra. Viata literara, Familia, Gindirea, Universul, Curentul, Porunca vremii etc.

Debuteaza in Universul literar (1922), cu schita Sftrsit duios, semnata cu pseudonimul Dela Birsa. Debut editorial cu volum Poezia noastra religioasa (1943). Alte voi.: Poeme (1982), Sunet peste culmi (1985) si Calatorie de taina (1988). A mai semnat si cu pseudonimul Nicolae Ancuta Radoi.

Apreciat in epoca si considerat un fruntas al liricii interbelice, promovat de Gindirea cu nedisimulata pretuire, Pan Vizirescu a risipit multe poezii in presa vremii, fara sa-si fi vazut un volum tiparit decit tirziu, cind poetul nu s-a mai putut desprinde de canoanele liricii in care se formase. Poeme (1982) prelungeste in contemporaneitate sunetul poeziei traditionaliste, cu elanuri mesianice si evocari patetice, intr-o retorica fastuoasa si sentimentala, cam declamativa insa si lipsita de pregnanta stilistica.

Imaginatia proiecteaza mereu decoruri mirifice si somptuoase, fiindca vointa de beatitudine si idealitate reprezinta punctul cel mai de sus al aspiratiei. Pan Vizirescu are despre poezie o conceptie inalta, de obirsie romantica si nu intimplator mitul sau se numeste Eminescu, evocat in prima parte a volumului pe ton hiperbolic, hagiografic:

„Marire tie, Eminescian, cu-nvapaiate graiuri peste creste! Vorbira codri, munti si baragan ca s-a iubit in noi Poetul-Neam, sa-i fie tarii leagan si poveste faptura lui cum alta nu mai este" (Poetul-Neam).

Regasiin aici toata gama sentimentala de la Cosbuc' si Goga , patosul inflamat si admiratia ardenta. in buna parte, versurile din Poeme sint povestiri lirice impovarate de dulcegarii, caci rareori Pan Vizirescu se elibereaza de imageria conventionala si decorativa, pentru a face loc trairii explozive, insetate de delirul afectiv. Predispus la o pasionalitate infocata, poetul se complace intr-o suferinta eufemistica ce nu e decit o bucurie deghizata. Partea a doua a cartii inchipuie, in consecinta, proiectul unui amor navalnic, mistuitor, cu tensiuni irezolvabile, in fapt emanatii ale unei nostalgii expansive. Nota tragica a suferintei are, prin urmare, accente facile, fiindca marturisirea ramine prea mult in limitele psihologicului. Declamatia imprumuta lesne aerul lamentatiei. Decantate insa de clisee si imagini vetuste, versurile capata uneori un spor de frumusete elegiaca, amestec de resemnare tandra si invocatie blinda:

„Mai stai in nesomn, ori nu-i cu putinta gerul macina frunzisul lunar" (Mai stai in nesomn). Ori: „Acum pe firul ce le-nsira, ma uit cum florile palira, fara culori si fara viata, cu jalea stingerii pe fata. Atit de repede trecura suflate de-o vrajmasa gura" (Liliacul).

Nu-i lipseste acestei poezii nici aplombul integrarii in ritmurile sempiteme ale existentei, dupa un scenariu romantic ce transforma infrigurarea extinctiei in euforie erotica (Desfacere). Pan Vizirescu are insa o viziune prea lineara despre confesiunea lirica si din aceasta pricina vointa transfigurarii se incarca mereu de obstinatia artificiului. Obsedat de frumusetea contrafacuta a rostirii, poetul se lasa asaltat de o retorica edulcorata, insuficient sustinuta de vitalitatea sentimentului.

OPERA: Poezia noastra religioasa. Cluj, 1943; Poeme, Bucuresti, 1982; Sunet peste culmi, versuri, Bucuresti, 1985; Calatorie de taina, versuri, Bucuresti, 1988.

REFERINTE CRITICE: F. Aderca, in Bilete de papagal, nr. 400, 1929; D. Protopopescu, in Calendarul, dec. 1932; M. Streinul, in Iconar, dec. 1932; N. Crevedia, in Romania

POEZII:

Jocul de țărână

Când eram copil, mă jucam în țărână
Cu licurici din pulberea zilei,
Cu umbrele serii pe lângă fântână,
Cu rădăcini din adâncul argilei.

Precum la vatră cu focul străbun,
Mă furau chemări în joc de năluci...
Acolo în țărână simțeam să m-adun
Din doine și oase, din pogoane de cruci.

Respiram țărână și-o rodeam în dinți
Îmi era hrană, viață, comoară,
O turnam pe mine cu pumnii fierbinți:
Mister din adâncuri, părinți din părinți...

Auzeam în mine strigarea lor clară
Și mă făuream din plămadă de Țară.

Statuia

Te văd în boarea-albastră
a mărilor din sud,
precum cuprinzi în brațe
și apa și văzduhul.
În veșnică mișcare
talazuri cum s-aud,
nețărmurirea parcă
prin ele-și poartă duhul.
Stai singură și marea
te-ntreabă cine ești
cu cine-n gând ții rostul
pământului pe furci?
Și tu, în regăsirea
pe care ți-o dorești,
în vadul amintirii
cobori și iarăși urci...

Vizita de seară

Vine-o pasăre și-mi cântă către seară.
O aud dar eu n-o văd deloc,
În amurgul cu lumini de ceară
Glasul ei miroase-a busuioc.

Simt c-ar fi venit la mine-anume
Dintr-un crâng ce nu se mai știa,
Și mă-ntreb de parc-o chem pe nume,
N-o fi chiar copilăria mea?

GABRIELA MELINESCU

Gabriela Melinescu
Date personale
Născută	16 august 1942 (78 de ani) București, România
Căsătorită cu	René Coeckelberghs
Naționalitate	România
Cetățenie	Suedia
Ocupație	traducătoare scriitoare
Studii	Facultatea de Filologie a Universității din București
Activitatea literară
Specie literară	poezie, reportaj, literatură pentru copii, proză, eseu
Operă de debut	1965 - volumul „Ceremonie de iarnă”
Opere semnificative	„O boală de origine divină”
Note
Premii	Premiul „Nichita Stănescu” al Academiei Române
Modifică date / text

Gabriela Melinescu (n. 16 august 1942, București) este o eseistă, poetă, scriitoare și traducătoare română, respectiv suedeză, originară din România, stabilită din 1975 în Suedia prin căsătoria sa cu suedezul René Coeckelberghs.

BIOGRAFIE

După ce a absolvit Facultatea de Filologie, a fost redactor la revistele Femeia și Luceafărul. În tinerețe a fost implicată într-o relație sentimentală de lungă durată cu poetul Nichita Stănescu, pe care l-a inspirat în numeroase poezii ale sale.

Nastere: 16 august 1942, Bucuresti
Deces:

S-a nascut in Bucuresti la 16 august 1942.

Urmeaza cursurile Liceului „Gh. Sincai, pe care le incheie in 1960, apoi cele ale Institutului Pedagogic de trei ani; continua studiile la Facultatea de Limba si Literatura Romana din Capitala, cu examenul de licenta in 1967.

Debutase in revista „Luceafarul in 1959, cu versuri, iar in 1965 ii apare primul volum de poezii, Ceremonie de iarna. Din 1975 locuieste in Suedia, unde va continua sa scrie, atat in limba romana cat si in limbile suedeza si franceza. in 1982 ii apare volumul de versuri (in limba romana) Casa de fum la editura regretatului Rene Coeckelberghs, sotul poetei.

Este laureata a prestigiosului Premiu al Academiei Suedeze pe anul 1990, pentru poezie scrisa in limba tarii de adoptiune. isi dovedeste plurivalenta creatoare prin publicarea de eseuri, romane, reportaje, povestiri fantastice, literatura pentru copii, memorialistica. Pe cand celelalte debutante ale Colectiei Luceafarul se infiorau senzual tactilizand cu candoare simulata materia ploilor, Gabriela Melinescu alege abstractia restrictiva a iernii pentru a cerceta autoscopic interiorul legii; ea vrea sa sugereze ca discursul poetic nu se poate imagina altfel decat prin abstragerea din cotidian si senzorial.

Exista in poezia de inceput a Gabrielei Melinescu o jubilatie senzoriala, un dar al confesiunii gata sa impartaseasca o stare printr-un „ceremonial eterat al iubirii, ce-si trage substanta dintr-operceptie ingenua, candid-infantila a lumii (Ion Pop), inclinatia spre ludic este fireasca si traduce o stare emotiva. Volumele ulterioare de poezie trec printr-un proces de cenzurare a confesiunii, astfel ca emotiile „ajung in vers sub infatisarea umbrei lor abstracte (Eugen Simion). Acestei dorinte de depasire a confesiunii ingenue ii va corespunde, in planul textului, un proces de abstractizare a limbajului, de inceata deplasare a lui spre zona denotativa. Poeta bucuriei simturilor, ajubilatiei unei varste a candorii- efigie persistenta a inceputurilor sale lirice - isi pune acum „ boala de origine divina sub semnul unei nostalgii a puritatii. Versul ei devine, in evolutia-i fireasca, „expresia unei stari de evanescenta, de risipire a fiintei, dupa expresia criticului Ion Pop. Acelasi critic sublinia (in volumele urmatoare) insinuarea unei „obsesii a {realizarii, ca si o „repugnanta a organicului, tradusa si printr-o oroare de mirosuri fetide. Textului initial de tip confesiv, trecut apoi printr-un proces de intelectualizare a expresiei, sugestia inlocuind candoarea genuina, ii va lua locul acum vocabula amorfa, secatuita. Volumul din 1982, publicat in Suedia, este intr-un fel incheierea migratiei triumfale (intr-o evolutie poetica previzibila) a dezgustului. Poeta proclama ca stare lirica esentiala fobia organicului, spaima, „obsesia evanescentei si a de-materializarii, dupa cum constata criticul Gabriel Dimisianu. Acelasi critic concluziona ca lirica poetei, acum, „nu mai este o poezie de stari, de transcriere a unor impulsiuni si anestezii, ci se ridica la viziune .

Chiar si de departe si de demult, vocea lirica apoetei se integreaza spiritual-organic, am spune - poeziei unei epoci, si nu numai atat. Parte inseparabila din-tr-un fascinant intreg.

Gabriela Melinescu scrie fara complexe, ca o adevarata poeta europeana si poeziile sale pot fi oricand traduse in limba romana (in orice limba!) intrucat emit acel halou de semnificatii ce caracterizeaza totdeauna discursul unui mare poet. Acum imi dau seama de ce, luand in mana volumul Poezii (ed. Vitruviu, 1997) si rasfoindu-1 am fost socat intrucat taietura versului si iradierea semantica a acestuia nu se inscriau in topografia textelor scrise de poetii de acasa. Parca, de fiecare data, se adauga inca ceva, un vartej interstitial, o neasteptata rigoare, un liant neprevazut ce proiecteaza discursul intr-un plan pluridimensional, scotandu-l din simpla rostire univoca si oferindu-l unei lecturi mai generoase. De cand se afla in Suedia, Gabriela Melinescu scrie altfel, mai grav si mai concentrat decat inainte, investigand si rasucind sintaxa cu autoresponsabilitate sporita, ca un scriitor european necomplexat.

Volume de versuri:

Ceremonie de iarna, Bucuresti, E.P.L., 1965;
Fiintele abstracte, Bucuresti, Editura Tineretului, 1966;
Interiorul legii, Bucuresti, E.P.L., 1968;
Boala de origine divina, Bucuresti, Editura Albatros, 1970;
Juramantul de saracie, castitate si supunere, Bucuresti, Editura Eminescu, 1972;
Inganarea lumii, Bucuresti, Editura Albatros, 1972;
Impotriva celui drag, Bucuresti, Editura Eminescu, 1975;
Casa de fum, Stockholm, Editura Rene Coeckelberghs, 1982;
Juramantul de saracie, castitate si supunere, editie antologica realizata de Ileana Malancioiu, Bucuresti, Editura Litera, 1993.

Din vietile faraonilor a aparut in volumul impotriva celui drag, Bucuresti, Editura Eminescu, 1975.
Cel drag ca oaspete a aparut in volumul impotriva celui drag, Bucuresti, Editura Eminescu, 1975.
Pasarea care plange a aparut in volumul Casa de fum, Stockholm, Editura Rene Coeckelberghs, 1982.
Mesagera a aparut in volumul Casa de fum, Stockholm, Editura Ren6 Coeckelberghs, 1982.

Aprecieri critice

„Sub «briza durerii», sub «Ursa Mayor», in fata marii adresandu-se acum marilor elemente cosmice, subiectul liric isi rosteste discursul cu o demnitate tragica, evitand orice retorica de suprafata, intr-o expresie esentia-lizata. Seninatatea spiritului traduce impacarea cu un destin stiut precar, despartirea de lucruri putand fi traita, in ultima instanta, chiar ca «extaz al ilimitarii».
(Ion Pop - Dictionar analitic de opere literare romanesti, voi. II, Editura Casa Cartii de Stiinta, Cluj-Napoca, 1999) (FI. S.)

CĂRȚI PUBLICATE ÎN ROMÂNIA

Între 1965 și 1975 a publicat următoarele volume de versuri:

• 1965 - Ceremonie de iarnă, Editura Pentru Literatură (sau EPL)
• 1967 - Ființe abstracte, Editura Tineretului
• 1968 - Înăuntrul Legii , EPL
• 1970 - O boală de origine divină, Editura Albatros
• 1972 - Jurăminte de sărăcie, castitate și supunere, Editura Eminescu - câștigătoare a premiului Uniunii Scriitorilor din România
• 1972 - Murmurul lumii, Editura Albatros
• 1975 - Împotriva celui iubit, Editura Eminescu

A mai publicat un volum de proză, Bobinocarii (EPL, 1969), o carte pentru copii, Cârma cu doua corăbii (Editura Tineretului, 1969), precum și o carte de reportaje, Viața cere viață (în colaborare cu Sânziana Pop, Editura Eminescu, 1975).

După revoluția din 1989 a mai publicat trei volume dintr-un Jurnal suedez, la Editura Polirom, bine primite de critica literară din țară.^{[necesită citare]}

OPERE PUBLICATE ÎN SUEDIA

În 1975 s-a stabilit in Suedia unde a publicat 5 volume de versuri și 9 volume de proză, incluzând Ușa interzisă, urmat de:

• 1977 - Den befruktande guden („Dumnezeul fecund”), René Coeckelberghs Förlag
• 1977 - Lögnens fader („Tatăl minciunii”), René Coeckelberghs Förlag
• 1979 - Tålamodets barn („Copiii răbdării”), René Coeckelberghs Förlag
• 1981 - Vargarnas himlafärd („Lupii urcă în cer”), René Coeckelberghs Förlag
• 1988 - Gatans drottning („Regina străzii”), René Coeckelberghs Förlag
• 1991 - Fågelmannen („Omul pasăre”), Eva Bonniers Förlag
• 1993 - Ljus mot ljus („Lumină spre lumină”), Albert Bonniers Förlag
• 1998 - Ruggningar („Schimbarea penelor”), Albert Bonniers Förlag
• 2003 - Hemma utomlands („Acasă în străinătate”), roman, Albert Bonniers Förlag. În același an lui Melinescu îi este decernat premiul Academiei "De Nio".
• 2010 - Mamma som Gud („Mama ca Dumnezeu”), roman, Albert Bonniers Förlag, roman pentru care Melinescu a fost acordată premiul lui Albert Bonniers Stipendiefond 2010

PREMII ȘI DISTINCȚII

• În 2002 a primit premiul Albert Bonniers pentru “opera omnia”.
• Tot în 2002 a primit premiul Nichita Stănescu al Academiei Române, iar în anul 2004 premiul Institutului Cultural Român pentru întreaga sa carieră.
• Este unul dintre cei 36 de scriitori/traducători suedezi care au venit garantat de la statul suedez (un fel de bursă pe viață).^[1]

TRADUCĂTOARE

Gabriela Melinescu a tradus din Emanuel Swedenborg, August Strindberg, precum și din scriitorii contemporani Brigitta Trotzig și Goran Sonnevi.

POEZII:

Albastrul de Voroneț

Meșterul cu ochi albastru.
Irisul înlăcrimat.
Pe obraz subțire ploaie.
Albastrul cutremurat.

Poate-i s-a născut un fiu
și-a primit din sat solie.
Strigă, tremură de dor,
albastrul de bucurie.
Și au rîs aici, zugravii,
pensulele-au amețit.
Dinții albi opriți în hohot.
Albastrul în alb topit.
Mai departe se-ntrerupe
cerul verii nefirește...
Meșterul nemaivăzut
Ca izvorul s-a pierdut...
Ceru-n ochiul drept lipsește.

Cel drag ca oaspete

Aprilie, adesea rămân înfipţi în ţine
pe crengi, ca mugurii, morţii.
Oare, dacă-aş fi în stare să-l strig
m-ar auzi cel drag
şi ar deschide încuietoarea de argint a porţii?

Şi dacă m-ar lua pe pieptul lui zdrobit aş îndura cumplită atingere cu veşnicia?
Râsul lui fericit, asprul lui sărutat şi rugăciunea intimă de a păstra secretă vederea unui înviat?

Aprilie, tănără încă printre cei vii alerg, convulsiile creierului meu, iată-le, precum vuirea în care explodează marea!
Spuneam: să spăl vasele în vin curat,
să pregătesc în taină pentru el mâncarea
Şi dacă va veni şi dacă vom începe să gustăm
din vinul aromat, din pâinea şi din sarea,
aş îndura, aş îndura,
râsul lui fericit, asprul lui sărutat
şi rugăciunea intimă de a păstra secretă
Vederea unui înviat?

Numărul 23

Bolnavul de la numărul 23
spune că se simte din ce în ce mai bine.
Dar toți știm că va muri în curând.
Inventează cuburi de gheață gurile risipitorilor, daruri despotice i se aduc pe rând:
o monedă cu pești, o soră frumoasă,
o maimuță murind ca un copil,
căni aromate, un popor de stafii,
lămâi și borcane cu guri deschise febril.
Se ridică și mulțumește,
spune că se simte din ce în ce mai bine.
Mâine serbări, poimâine serbări,
pumnii ca două noduri ale trupului –
atârnă galbene lângă mine.
Eu vă urăsc pe toți,
din mirosul nopții curge un câine,
uitându-se lung, nemairăbdând:
ieri serbări, astăzi serbări, serbări mâine.

PETRU ARUȘTEI

Petru Aruștei
Date personale
Născut	23 martie 1939 Podu Iloaiei, județul Iași
Decedat	17 august 1984 (45 de ani) Iași
Naționalitate	română
Cetățenie	România
Ocupație	poet, pictor
Limbi	limba română
Activitatea literară
Specie literară	poezie, pictură
Modifică date / text

Petru Aruștei (n. 23 martie 1939, Podu Iloaiei, județul Iași — d. 17 august 1984, Iași) a fost un poet și pictor român.

Pictorul si poetul iesean Petru Arustei s-a nascut pe 23 martie 1939 si a decedat in anul 1984. A fost un personaj-cult in anumite zone ale undergroundului moldav, dar practic necunoscut gloriosilor oficianti ai gloriei literare, e unul dintre rarissimii poeti admirati fara rezerve de altfel mordantul Cezar Ivanescu: “Petru Arustei, pictorul si poetul genial, incomparabil, mai luminat decat toti moldavii din generatia noastra, mai filosof decat toti filosofii ajunsi profesori universitari de filosofie, mai poet decat noi toti, ajunsi literati de cariera.”

Volume de autor (postum)

• Moarte și renaștere. Supraviețuire, Editura Institutul European, Iași, 1994 (cu un Memorial de Cezar Ivănescu și un Eseu de Ioan Constantinescu; conține reproduceri din grafica autorului)
• Poeme, Editura Junimea, Iași, 2000 (ediția a doua revăzută și adăugită), format 16x23cm, 360 p

GRAFICĂ (SELECTIV)

• Sofocle, Filoctet, Teatru Național „Vasile Alecsandri”, Iași, stragiunea 1966-1967 (grafica caietului-program)
• Pelicanul, August Strindberg, Teatru Național „Vasile Alecsandri”, Iași, stagiunea 1969-1970 (grafica caietului-program)
• Iertarea, Ion Băieșu, Teatru Național „Vasile Alecsandri”, Iași, stagiunea 1968-1969
• În „Arlechinul”, octombrie 1970
• I.A. Bassarabescu, Un om în toată firea, ed. Junimea, Iași, 1972, cu 12 ilustrații de Petru Aruștei
• Euchronia, nr. 1, București, 1992 (grafică și poeme în proză)
• Albanica, nr. 2, primăvară, Editura Asdreni, Craiova, 2019 (grafică, p. 143,151)
• Albanica, nr. 3, vară, Editura Asdreni, Craiova, 2019 (grafică, p. 107, 133, 139, 151)
• Albanica, nr. 4, toamnă, Editura Asdreni, Craiova, 2019 (grafică, p. 165 ș.a.)

EXPOZIȚII PERSONALE (SELECTIV)

• Casa Universitarilor, Iași, 1967
• Galeriile Pogor (postum), Iași, 1986

EXPOZIȚII (SELECTIV)

• Ateneul Tineretului, București, 1969

PREMII

• Premiul I pe țară, la a IV-a bienală de artă plastică, pentru lucrarea Hiena de lângă Kilimanjaro, 1965
• Premiul pentru literatură al Asociației Scriitorilor din Iași pentru volumul Moarte și renaștere. Supraviețuire, 1994