6. /6 AUGUST 2022 - MUZICĂ, PE O ARIPĂ DE CÂNT
ION POPESCU PASĂREA
Ion Popescu-Pasărea (n. 6 august 1871, Pasărea, Ilfov - d. 10 aprilie 1943, București) a fost un compozitor-psalt și profesor de seminar (nehirotonit).
Este considerat a fi cel mai important compozitor și pedagog român de muzică psaltică.[1]
BIOGRAFIE
A studiat la Seminarul “Nifon" din București (1883 - 1890), Conservatorul din București (1890 - 1893), cu Gh. Brătianu, Ed. Wachmann s.a.; mai târziu la Facultățile de Litere și Drept din București. A fost profesor de muzică psaltică la Seminarile “Nifon" și “Central" (1893 - 1939), la Conservatorul de Muzică (1905 - 1912), la Academia de Muzică Religioasă (1928 - 1930 si 1932 - 1941) și profesor de muzică la câteva licee particulare, toate în București; a fost concomitent cântăreț de strană la câteva biserici din Capitală (“Sf. Dumitru", “Sf. Spiridon", “Sf. Gheorghe-Vechi" și “Kalinderu"). A fondat și a condus câteva societăți muzicale: “Macarie", “Cucuzel” și “Asociația Generală a Cântâreților Bisericești din România"; a redactat revistele muzicale “Cultura" (1911 - 1941) și “Cultura stranei" (1919). A format numeroși compozitori,muzicologi și psalți (George Breazul, I. D. Petrescu-Visarion, Nicolae Lungu, Gh. Folescu ș.a.). A adus contribuții importante la cercetarea și valorificarea tezaurului psaltic aflat în opera mai multor protopsalți. A publicat colecții și culegeri de cântece, muzică bisericească psaltică, lucrări didactice, studii de muzicologie ș.a.
COLECȚII DE CÂNTECE
- Colecțiune de imnuri școlare compuse și scrise pe notațiunea muzicii orientale... cu un adaos după diferiți alți autori, București, 1900 (în colaborare cu Ștefan Popescu);
- Colecțiune de cântările Sfintei Liturghii scrise pe notație psaltică, București, 1919;
- Colecțiune de cântări bisericești alese, imnuri școlare și cântări populare, București, 1921;
- Repertor coral al Societății Învățătorilor Ilfoveni, București, 1923;
- Colecțiune de cântări bisericești alese, București, 1925:
- Cântările Sf. Liturghii întocmite pentru școală și popor, Craiova, 1927 (în colaborare cu G. Comana și G. Breazul);
- Culegere de cântări bisericești ce se cântă de către preoți.... București, 1940.
MUZICĂ PSALTICĂ
- Slujba Sf. Spiridon (Vecernia și Utrenia), București, 1895;
- Cântările Sf. Liturghii, scrise pentru cursurile sătești după melodii bisericești tradiționale, București, 1908;
- Cântări bisericești patriotice și populare, București, 1915;
- Prohodul Domnului nostru Iisus Hristos..., București, 1920;
- Cântările utreniilor de duminică pe cele opt glasuri, București, 1922;
- Cântările Sfintei Liturghii scrise pe muzică bisericească și armonizată pe două voci, București, 1923 (o ed. în 1928);
- Cântările Nașterii Domnului (Crăciunului) și Cântările Sf. Trei Ierarhi (30 ianuarie), București, 1924;
- Penticostarul, cuprinzând cântările Sf. Paști, precum și slavele principale ale duminicilor din Penticostar, București, 1924;
- Podobiile celor opt glasuri scrise după Anton Pann.
- Troparele învierii. Troparele și condacele sfinților și praznicelor, București, 1925,
- Liturghierul de strană, București, 1925;
- Cântările Triodului după muzică bisericească orientală, precum se cânta în Biserica ortodoxă română, București, 1925;
- Catavasierul, București, 1927,
- Cântările utreniilor de duminică pe cele opt glasuri scrise după Macarie Ieromonahul și Ștefanache Popescu, București, 1928,
- Noul Ideomelar, București, 1933;
- Cântările Sfintelor Paști, precum se întrebuințează în Vechiul Regat, scrise pe muzică psaltică, București, 1936 etc.
ALTE LUCRĂRI
- Principii de muzică bisericească orientală, București, 1897, 60 p. (alte ediții în 1923,1939 și 1942);
- Autoritatea lucrului judecat în dreptul roman și civil român. Teză pentru licență, București, 1904,52 p.
- Felurite prelucrări de muzică corală pe una, două și trei voci egale,
- Studii de muzicologie în revistele: “Cultura", “Izvorașul" de la Bistrița-Mehedinți, etc.
Heruvic glas 5 De Ion Popescu Pasarea
Corul Psalmodia Doamne mantuieste, gl.VIII Ion Popescu-Pasarea)
LIVIU GLODEANU
A văzut lumina zilei la 6 august 1938, într-o localitate de pe culmile Apusenilor – comuna Dîrja, judeţul Cluj, unde, încă din anii copilăriei, s-a remarcat printr-o evidentă vocaţie pentru marea şi adevărata muzică. Studiile muzicale, începute la Şcoala Medie de Muzică din Cluj-Napoca, au fost continuate, cu brio, între anii 1955-1957, la Conservatorul de Muzică „Gheorghe Dima” din localitate, cu renumiţii maeştrii: Liviu Comes (armonie), Gheorghe Merişescu (istoria muzicii), Dorin Pop (contrapunct) şi în perioada 1957-1961, la prestigiosul conservator bucureştean. Aici a beneficiat de îndrumarea vestiţilor maeştri ai muzicii româneşti: Ion Dumitrescu (armonie), Nicolae Buicliu (contrapunct), Marţian Negrea (compoziţie), Tudor Ciortea (forme muzicale) Alfred Meldelshon (orchestraţie), George Breazul (istoria muzicii), Tiberiu Alexandru (folclor) ş.a.
După absolvirea – cu deosebit succes – a studiilor muzicale universitare, tânărul muzician este numit profesor la Şcoala Elementară de Muzică nr.2 din Bucureşti. În paralel, ocupă prin concurs şi funcţia de cercetător ştiinţific la Institutul de Folclor al Academiei Române, iar din 1963 şi până la trecerea prematură şi fulgerătoare în eternitate, la vârsta de numai 39 de ani, compozitorul şi muzicologul Liviu Glodeanu face parte din grupul de lectori de la prima instituţie de concerte a ţării- Filarmonica „George Enescu” din Bucureşti şi, din 1971, şi în calitate de consilier la Direcţia Muzicii – Ministerul Culturii. Deşi a trăit numai 39 de ani, graţie talentului şi capacităţi sale de muncă, compozitorul Liviu Glodeanu a izbutit să realizeze o seamă de lucrări muzicale de referinţă în principalele genuri ale creaţiei sonore, care s-au bucurat de elogioase aprecieri din partea publicului, presei de specialitate şi conducerii Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România. Iată numai câteva titluri ce fac parte din patrimoniul muzicii noastre contemporane: muzica de teatru – operele “Zamolxe”, libretul după Lucian Blaga şi “Ulysse”, operă – balet a cărei premieră a avut loc la Opera Română din Cluj, la 25 aprilie 1972; muzica vocal simfonică – cantatele “Tinerii soldaţi care au murit”, “Inscripţie pe un leagăn”, “Suita pentru cor de copii, suflători şi percuţie”, pe versuri populare, Oratoriul pentru recitator, solişti, cor de copii, cor mixt, orgă şi orchestră “Un pământ numit România”, pe versuri de Nichita Stănescu, a cărui primă audiţie a avut loc la Ateneul Român, în zilele de 20 şi 21 mai 1977, cu participarea corului şi orchestrei Filarmonicii „George Enescu”, corurilor de copii ale liceelor nr.1 şi 2 din capitală, soliştilor concertişti: Emilia Petrescu, Rodica Mitrică şi Gheorghe Crăsnaru, recitator cunoscutul actor George Oancea. Conducerea muzicală a aparţinut ilustrului şef de orchestră Mircea Cristescu. În domeniul muzicologiei, reputatul om de ştiinţă muzicală ne-a lăsat moştenire importante studii: Apartenenţa compozitorului la cultura naţională, Probleme actuale ale valorificării folclorului, Muzica în conştiinţa contemporaneităţii, Memento Theodor Rogalski etc, care au văzut lumina tiparului în prestigioasa publicaţie revista “Muzica”.
Apreciind ampla şi excepţionala sa activitate de creaţie, Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor din România i-a acordat, de trei ori, Premiul de creaţie (1969, 1970, 1973), iar Academia Română – un Premiu special (1973).
Referindu-se la locul şi rolul compozitorului şi muzicologului Liviu Glodeanu în universul muzicii româneşti, strălucitul muzicolog, lexicograf şi prof.univ dr. Viorel Cosma, în Lexiconul Muzicieni din România nr. 3 (2000) nota: “Despărţirea timpurie (39 de ani) şi brutală, neaşteptată, de Liviu Glodeanu a însemnat o pierdere imensă pentru componistica românească (…) Muzica sa dispune de o robusteţe unică, de o vigoare nesecată în exploatarea ritmurilor jocurilor transilvănene, dar şi de lirismul luminos cu privirea sa de copil… fapt ce confirmă capacitatea unui compozitor de anvergură internaţională, stopat nemilos de o moarte timpurie din asccensiunea artistică ce i-ar fi asigurat, categoric, un loc de seamă printre marile personalităţi ale muzicii româneşti contemporane”.
Liviu Glodeanu (1938-1978): Ulysse (1968), sung by Júlia Várady
Liviu Glodeanu (1938-1978): Piano concerto (1960)
DAN GRIGORE
| Dan Grigore | |
 | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | (77 de ani)  București, România |
| Cetățenie |  România |
| Ocupație | compozitor pianist |
| Activitate | |
| Gen muzical | muzică clasică |
| Instrument(e) | pian |
| Case de discuri | Electrecord |
| Premii | Ordinul național „Steaua României” |
Modifică date / text  | |
Dan Grigore (n. 6 august 1943, București) este un muzician român, pianist și profesor de pian.
BIOGRAFIE
Se naște în București, în timpul celui de al doilea Război Mondial. Tatăl său, Nicolae Grigore, era un ofițer aviator de elită, instruit la Academia Militară din Bucuresti (șef de promoție) și apoi bursier timp de doi ani la Paris. Talentul muzical l-a moștenit însă de la mama sa, remarcabil înzestrată în acest sens. Sub influența ei, începe să cânte la pian de la vârsta de 3 ani și se va dedica unei cariere muzicale. Este căsătorit și are un copil.
Studii
Începe să studieze pianul și teoria muzicală la vârsta de 6 ani, cu Eugenia Ionescu. Continua studiul cu Florica Musicescu (arta pianistică) și academicianul Mihail Jora (armonie și compoziție), profesor al lui Dinu Lipatti și prieten apropiat al lui George Enescu. În perioada 1962-1964 studiază la Conservatorul Rimski-Korsakov din Sankt Petersburg, la clasa profesoarei Tatiana Kravcenko. Între 1965-1967 își continuă studiile la Universitatea Națională de Muzică din București, unde din 1966 studiază sub îndrumarea Cellei Delavrancea, cu care va colabora și cu care va stabili o prietenie artistică de lungă durată. Între 1969-1970, la recomandarea lui Mihail Jora, primește Bursa Herder și studiază la Academia de Muzica din Viena (clasa profesorului Richard Hauser). Datorită refuzului său de a îl sprijini public pe Nicolae Ceaușescu, este marginalizat și statul român îi interzice să mai călătorească în străinătate, respingându-i bursele de studii obținute ulterior: bursa acordată de Nadia Boulanger la Conservatorul American de la Fontainebleau (1968), bursa de doi ani la Universitatea Madison - Wisconsin - SUA (1969-1971) și bursa de un an la cursurile dirijorului Sergiu Celibidache (1979). De asemenea i se interzice să mai susțină concerte în străinătate. În 1987 primește o invitație din partea guvernului american pentru o călătorie de o lună în Statele Unite în cadrul programului International Visitor. Invitația este refuzată de Elena Ceaușescu personal[1].
Iata cum descrie situația lui Dan Grigore ambasadorul Canadei la București (1979-1983), Peter Roberts[2]:
„Dan Grigore, marele pianist român, a suferit mult sub Ceaușescu. Am sugerat o paralela cu Sostakovici sub Stalin, dar gândindu-mă mai profund, cred ca soarta lui Dan Grigore a fost mai rea. Cel puțin Stalin se interesa de ceea ce făcea Sostakovici, chiar dacă încerca să-i ordone cum și ce să compună și îl amenința cu închisoarea sau moartea dacă nu se conforma. Lui Grigore, care a refuzat sistematic să dea orice semn de sprijin public pentru Ceaușescu, i s-a interzis sa călătorească și să concerteze în străinătate - pericol de moarte profesională pentru un pianist de statura lui - și a fost vânat și persecutat în țara lui, privat până și de un minim trai decent. Nu exista nici un privilegiu nomenclaturist pentru el.”—Peter Roberts
Cariera artistică
Debutează la vârsta de 14 ani, într-un concert cameral Enescu, alături de soliști consacrați. Între 1961-1965, printr-o bursă acordată de Principesa Maria Cantacuzino-Enescu, capătă dreptul de a folosi pianul lui George Enescu. Este laureat al Concursului internațional George Enescu, la edițiile din 1961 și 1967. În 1968 este laureat al Concursului internațional de pian de la Montreal. Cella Delavrancea, printr-o serie de articole entuziaste, îl face cunoscut într-o perioadă în care era ignorat de criticii oficiali. Reputația sa este în continuă creștere și primește numeroase invitații, atât în Europa de Vest, cât și în Est. Marginalizat de regimul Ceaușescu, i se interzice să mai concerteze în străinătate. În 1979 devine Solist al Filarmonicii George Enescu din București, ca urmare a unor emisiuni ale postului de radio Europa Liberă, în care era blamată marginalizarea sa de către regim.
După căderea regimului Ceaușescu, are o bogată activitate concertistică, susținând concerte la Tokio, Kyoto, Osaka, Anvers, Berlin, München, Budapesta, Birmingham, Cardiff, Paris, Roma, Ierusalim, Tel Aviv, Madrid, Barcelona, Copenhaga etc. În 1996 susține trei concerte împreuna cu Orchestra Filarmonică din München, sub bagheta dirijorului Sergiu Celibidache, la München. Acestea au fost ultimele concerte ale marelui dirijor, care l-a apreciat foarte mult, Dan Grigore fiind singurul pianist român cu care acesta a colaborat.
Cariera didactică
Debutează în activitatea didactică în anul 1967, când primește o clasă de pian la Conservatorul de Muzică din București. Va activa la această catedră până în anul 1979, când este constrâns de autoritățile vremii să renunțe la clasa de pian. După Revoluția din 1989 și prăbușirea regimului comunist, își reia activitatea didactică la cererea studenților, în calitate de profesor de pian la Universitatea de Muzică din București. Între 1996 - 1999 este profesor la Universitatea de Muzică din Cluj. În anul 2000 devine șef al catedrei de pian de la Universitatea de Muzică din București. Este și Prorector de Onoare al Universității de Muzică București, din anul 2000. Ca profesor, susține masterclass-uri și conferențiază la Birmingham, Tokyo și Sorrento.
Activitate în funcții publice
Imediat după Revoluția din 1989, în perioada ianuarie-mai 1990, este numit director al Filarmonicii George Enescu. În această calitate acționează pentru revenirea pe scena Ateneului a marilor artiști români din exil: Ileana Cotrubaș, Marina Krilovici, Silvia Marcovici, Radu Lupu, Radu Aldulescu. Îi propune maestrului Sergiu Celibidache să accepte direcția de onoare a Filarmonicii George Enescu, adresându-i prima invitație oficială de a reveni în țară - împreuna cu Filarmonica din München. De asemenea începe procesul de restaurare a Ateneului Român și redeschide ciclul de concerte de binefacere Dați un leu pentru Ateneu, în colaborare cu Televiziunea Română, pentru colectarea de fonduri necesare renovării Ateneului. După alegerile din mai 1990, demisionează de la direcția Filarmonicii și se implică în viața publică și în cea politică, alături de intelectualii și oamenii de cultură români care luptau pentru formarea și structurarea opoziției democratice din România. Între 1996-1997 este membru al Consiliului consultativ al Președintelui Televiziunii Române. Din iulie 2000 este membru în Consiliul Național al Audiovizualului, funcție din care demisionează în 8 Martie 2012, din cauza unui scandal legat de unele afirmații ale lui Crin Antonescu[3].
PREMII ȘI DISTINCȚII
- Dublu laureat al Concursului internațional "George Enescu", edițiile 1961 și 1967
- Laureat al Concursului internațional de pian de la Montreal, 1968
- Titlul de Cavaler al Ordinului Artelor și Literelor, acordat de Guvernul Francez în februarie 1999[4]
- Ordinul național „Serviciul Credincios” în grad de Mare Cruce (1 decembrie 2000) „pentru realizări artistice remarcabile și pentru promovarea culturii, de Ziua Națională a României”[5]
- Premiul Asociației Criticilor Muzicali
- Premiul Discului pentru CD-ul Recital Chopin live
- Doctor Honoris Causa al Universității de Arte George Enescu din Iași în 2005
- Decorat cu Ordinul Steaua României în grad de Mare Cruce acordat de Statul Român în 2007
AFILIERI
- Membru al Societății Europene de Cultură, din 1992
CITATE DESPRE DAN GRIGORE
„Dan Grigore este un talent excepțional care nu suferă comparație cu tot ce trece drept mare talent în România. (Mihail Jora)”
„Talentul său pianistic este cu totul ieșit din comun, inteligența sa muzicală, gustul său și simțul sensibil al sonorităților îi deschid calea către o carieră artistică internatională de prim rang. (Richard Hauser)”
„Excepțional! Tu nu ești un al doilea Michelangeli. Tu ești primul Dan Grigore! Ești printre cei mai mari din lume! (Sergiu Celibidache)”
AMINTIRI CU DAN GRIGORE
Dan Grigore - Ludwig van Beethoven - Sonata pentru pian nr. 23 în Fa minor, op. 57, Appassionata, An
ALFONSO CASTALDI
| Alfonso Castaldi | |
 portret de Frederic Storck | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | [1] Maddaloni, Campania, Italia |
| Decedat | (68 de ani)[1][2] București, România |
| Cetățenie | România |
| Ocupație | dirijor compozitor profesor de muzică[*] profesor universitar[*] pictor profesor |
| Modifică date / text | |
Alfonso Castaldi (n. ,[1] Maddaloni, Campania, Italia – d. ,[1][2] București, România) a fost un compozitor, dirijor și profesor de muzică român de origine italiană, stabilit în România la vârsta de 20 de ani.
BIOGRAFIE
A început studiile muzicale la Maddaloni (1879-1883) cu Michele Serino (teorie-solfegiu) și Luigi Picillo (teorie-solfegiu, armonie) și le-a continuat la Conservatorul din Napoli (1883-1889) cu Paolo Serrao (armonie), Francesco Cilea și Umberto Giordano (contrapunct, fugă, compoziție).
A fost profesor particular de mandolină, chitară, vioară și teorie muzicală la Galați (1896-1901), continuând ca profesor de orchestră (1904-1905), de armonie, contrapunct, compoziție și orchestrație la Conservatorul din București (1905-1940).
În 1914 a fondat orchestra Tinerimea simfonică din București.
Între 1925 și 1929 a fost inspector al muzicii în Ministerul Artelor.
În afară de prelucrări după autori preclasici, a compus două simfonii, schița simfonică „Tarantella” (1904), poeme simfonice („Talatta”, 1906; „Marsyas”, 1907), muzică de cameră. Are realizări și în domeniul muzicii vocale (coruri, cântece etc.). În creația sa muzicală, caracterizată prin pragmatism și meșteșug artistic, se resimte influența impresionismului. Deosebit de importantă a fost activitatea sa pedagogică în domeniul predării armoniei și contrapunctului, fiind profesorul multor compozitori și dirijori români, printre care George Georgescu, Ion Dumitrescu, Gheorghe Dumitrescu, Alfred Alessandrescu, Nicolae Brânzeu, Ion Vasilescu.
A fost și un talentat artist plastic, pictând portrete și peisaje. A făcut parte din cercul de artiști plastici de seamă ai vremii sale: Jean Alexandru Steriadi, Camil Ressu, Fritz Storck, Paul Verona, Ștefan Dimitrescu, Ștefan Luchian, Alexandru Szathmary, Iosif Iser și Oscar Han.
LUCRĂRI
muzică de teatru
- Floriana, 1902, operă într-un act, libretul de V. Ambra;
- Făt Frumos (Porc Împărat), 1915, feerie în 3 acte și 5 tablouri, libretul de G. Diamandy. muzică vocal-simfonică
- Missă pentru solist, cor mixt și orchestră, 1889;
- La chanson d'Eve, 1911, patru poeme lirico-simfonice pentru voce și orchestră, versuri de Ch. Van Lerberge.
muzică simfonică
- Uvertură pentru orchestră, 1902, dedicată sculptorului Fritz Storck;
- Tarantella, 1904, schiță simfonică pentru instrumente de coarde;
- Thalassa, 1906, poem simfonic;
- Marsyas, 1907, poem simfonic pentru orchestră mare;
- Simfonia nr. 1 în la minor, 1916;
- Simfonia nr. 2 L'Eroe senza glorie, 1925.
muzică de cameră
- Elegie pentru vioară și pian, 1886;
- Cvartet de coarde în stil antic;
- Cvartet de coarde nr. 2;
- Marșul vânătorilor, 1901, pentru pian solo;
- Elegie pentru violoncel și pian,;
- Nani, nani al păpușii, 1929, pentru harpă solo
muzică corală
- Lauda di Beatrice, 1921, pentru două coruri la 8 voci, versuri de Dante Alighieri
muzică vocală
- Due melodie per canto e piano-forte sul poesie d'autori del secolo XVII, 1913
muzică militară
DISTINCȚII
- Premiul de muzică al Ministerului Cultelor și Artelor (1925)
- Premiul Național de Muzică (1929).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu