4. / 10 SEPTEMBRIE 2022 - POEZIE
VASILE POSTEUCĂ
| Vasile Posteucă | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | [1]  |
| Decedat | (60 de ani) |
| Cetățenie | .svg){kind=small} România |
| Ocupație | scriitor |
| Activitate | |
| Partid politic | Mișcarea Legionară |
| Limbi | limba română |
Modifică date / text  | |
Vasile Posteucă (n. 10 septembrie 1912, Stăneștii de Jos, districtul Siret, Austro-Ungaria – d. 21 noiembrie 1972, Chicago, SUA[2]) a fost un legionar și poet român, care a activat mai mult în exil (1941-1972).
VIAȚA[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]
Orfan de război după tată (1914) și fiu de plugari sărăciți în timpul războiului, a avut o copilărie dificilă.
Și-a făcut studiile secundare ca bursier la liceul din Siret (1924-1931), iar cele de litere la Universitatea din Cernăuți (1931-1936). Aici, elev remarcat al lui Leca Morariu și Ion I. Nistor, el debutează aproape simultan în viața literară și cea politică. Pe plan literar a debutat cu două poeme la revista Junimea Literară din Cernăuți (Director Ion I. Nistor), Anul XXI, Nr. 7-12. Pe plan politic este membru asociației studențești „Arboroasa” (1930-1936) și președinte al ei (1934-1936); dar și vicepreședinte al "Centrului studențesc" din Cernăuți, dând dovadă de cel mai înfocat românism cu prilejul manifestărilor și congreselor studențești. A organizat primul Congres al Studențimii Bucovinene (1936) și a fost delegat timp de trei ani la Uniunea Studenților.
Colaborează intens la revistele Iconar (directori Mircea Streinul și Liviu Russu), Însemnări Sociologice (Dir. Traian Brăileanu), Răboj, Buna Vestire (director Mihail Manoilescu, căruia îi urmează Dragoș Protopopescu și Toma Vlădescu), Glasul Bucovinei, Convorbiri literare de sub conducerea lui I.I. Torouțiu (1888-1953), Gazeta Gospodarilor (editori George Drumur și C. Topa, Cernăuți), Cuvântul (1940-41, Dir. P.P. Panaitescu).
După lovitura lui Antonescu împotriva Mișcării Legionare din 21-23 ianuarie 1941, devenit indezirabil în țară, Vasile Posteucă se refugiază în exil, unde a cunoscut mai multe stațiuni de popas: Polonia, Germania, Austria, Franța, Canada, Statele Unite.
În Germania a fost internat mai întâi în lagărul Rostock împreună cu ceilalți legionari refugiați, apoi în lagărul de la Buchenwald. În „perioada Rostock”, colaborează masiv la revista Axa (serie nouă) de sub conducerea lui Paul Costin Deleanu.
După evenimentele din august 1944 când România este invadată de hoardele bolșevice, Vasile Posteucă se încadrează în Armata Națională constituită de Guvernul Național-Legionar de la Viena la [10 decembrie] 1944, cu gradul de sublocotenent, luând parte activă la luptele de pe Oder împotriva armatelor sovietice. Publică în primul și singurul număr din ediția nouă de la Viena a ziarului Cuvântul (serie nouă, organul informativ al Guvernului Național-Legionar).
În Franța a studiat la Sorbona (1949). În Canada, la Toronto, și-a obținut titlul de Master of Arts în 1953, iar în 1962 titlul de Doctor în Litere cu o dizertație despre Rilke (Inner experience in Rilke's work), iar din noiembrie 1966 profesor universitar la Universitatea din Mankato, Minneapolis.
Începând cu anul 1948, colaborează la revistele: Luceafărul (Dir. Mircea Eliade), Paris; Dacia (editori Dumitru Paulescu, Ion Țolescu, I.G. Dimitriu, Mihăilescu), Brazilia; Înșir’te Mărgărite (Directori: I.G. Dimitriu și Faust Brădescu), Brazilia; Cetatea Luminii (Dir. Dumitru Paulescu), Brazilia; Arc (Montreal, Canada); Cuvântul în exil (Dir. George Racoveanu), Freising, Germania; Vers (Dir. Nicolae Novac), USA; Revista Scriitorilor Români (Dir. Octavian Bârlea, apoi Constantin Sporea), München, Germania; Libertatea, Madrid, Spania; Calendarul ziarului America și America (Dir. P. Lucaci) ș.a.
A înființat și condus, împreună cu Nicolae Petra, revista iconaristă Drum (1963-1972, Mexico).
S-a stins din viață în anul 1972, în urma unei boli neiertătoare.[3]
OPERA[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]
- Emanoil Grigorovitza (teză de licență), Cernăuți, 1936
- Cântece fără Țară (1938). Volum rămas în manuscris; interzisă publicarea din ordinul prim-ministrului Armand Călinescu, pentru unele aluzii la adresa regelui Carol al II-lea
- Bandiții (roman politic în manuscris). Volumul I al manuscrisului cuprinzând perioada 1938-1940, din cauza evenimentelor care s-au precipitat în ianuarie 1941, a rămas în țară, fără putința de a se intra în posesia lui; volumul II scris la Rostock, 1942, nepublicat deocamdată, se găsește la Madrid
- Poezii (dedicate Bucovinei, apărute într-un volum din Convorbiri literare), ianuarie 1941
- Poeme fără Țară, Madrid, 1963
- Carte de cântece românești, 1954
- Icoane de dor, 1954 (parte a volumului Cântece fără Țară)
- Cântece din fluier (versuri), Cleveland, 1960
- Inner experience in Rilke’s work (teză de doctorat, Toronto, 1962)
- Catapeteasma bucovineană (lucrarea lui poetică cea mai amplă, cu schițe de Nicolae Petra), Mexico, 1962
- Poeme Ghivizii, Mexico, 1962
- În marea și-n mormintele din noi, Madrid, 1967
- De la Noi - de Leca Morariu (povești populare). Ediție reeditată de V. Posteucă. Colecția Drum, 1970
- Băiatul drumului (manuscris de roman autobiografic neterminat). Fragmente din acest roman autobiografic au apărut însă în Calendarul America și, mai mult, în ziarul Libertatea din New York, între anii 1985-1987. Romanul a fost publicat de Ion Filipciuc la editura sa, Bibloteca "Miorița", din Câmpu-Lung (Bucovina) in 2005.
- Poeme din închisori (ediție îngrijită). Colecția Drum, Madrid, 1970
- Desgroparea Căpitanului, Editura Mișcării Legionare, Madrid, 1977 (ediție îngrijită de Alexandru Ronnett).
Din geam şi lumea râde-n stradă,
O ştii şi tu, iubito, cum e
Şi-o ştie azi atâta lume.
Un cântec molcom ca din harfă,
Un cântec vechi şi monoton
Cum plânge disperat un tren de marfă
În noapte lângă un canton.
Te caută printre trecători
Privirile-mi pribege
Şi trec atâţia trecători
Şi nimeni nu-nţelege
Balada ce-o repet mereu
– O floare moartă-ntr-o livadă –
Aş vrea să n-o-nţeleg nici eu!...
Şi cânt în noapte o baladă.
Şi vântul îmi cântă ultimul cântec la geam...
Duşmani, mi-aţi furat norocul. Sunt criminal.
Din sângele vostru aş bea ca la hram.
E ora răzbunării. Târziu. Numai braţ şi pumnal.
Cine m-a oprit la uşă?
Înger blând! Unde s-a scurs atâta venin?
Doamne! Iartă-mă! Am uitat să mă-nchin...
n-am putut deslega enigma sfinxului din cale.
Drumul pe care-am plecat m-a-ntors înapoi –
şi plânsul m-a târât ca un torent în vale.
Când m-am întors cu gându-n nopţi târzii acasă,
erau zăvorâte porţile satului
şi-am cerşit pace – sărac la uşa bogatului –
şi n-am putut vedea nici zestrea rămasă.
Am adus în noapte căinţa fiului risipitor
şi n-am vrut viţel înjunghiat şi masă bogată;
mă mulţumea un loc umil în casa noastr’uitată –
dar m-am întors din nou în noapte călător.
EUGEN EVU
Poetul şi publicistul Eugen Evu s-a născut la 10 septembrie 1944, la Hunedoara.
A fost muncitor, pedagog, funcţionar, salvamar, solist instrumentist şi vocal, instructor metodist la Casa Municipală de Cultură din Hunedoara, redactor-şef al Revistei ''Constelaţia Dragonului'' din Deva.
A urmat Şcoala profesională de metalurgie (1962), liceul (1962-1967) şi o şcoală tehnică de termotehnică din Hunedoara (1968-1970).
A debutat în 1969, la cotidianul ''Drumul socialismului'', din Deva. În 1970, i-au fost prezentate versurile în revista ''Familia'' de către Ştefan Augustin Doinaş. În 1974, apare printre autorii volumului colectiv ''Toate iubirile'', apărut la Timişoara. A colaborat, de asemenea, la ''Luceafărul'', ''România Literară'', ''Orizont'', ''Astra'', ''Tribuna'', ''Vatra'', ''Steaua'', ''Transilvania'' etc, potrivit ''Dicţionarului General al Literaturii Române'' (Editura Univers Enciclopedic, 2005).
A abordat, în scrierile sale, teme variate, de la istorie (''Elegiile corvine'', 1998; ciclul ''Cântece pentru Iancu'', în volumul ''Aur heraldic'', 1986), poezii istorice (''Sarmizegetusa Regia'' şi ''Sanctuar dacic'', în volumul ''Ţara Poemului meu'', 1983), versuri de inspiraţie folclorică (doinele din volumul ''Muntele Mioritic'', 1976) până la elegii erotice.
Alte volume publicate: ''Cu faţa spre stea'' (1978), ''Soarele de andezit'' (1981), ''La lumina mâinilor'' (1982), ''Ram cu oglinzi'' (1988), ''Amarul mierii'' (1994), ''Jurnal de război al lui Avram Iancu. Tinda şi Sabia'' (1995), ''Mierea sălbatică'' (1996), ''Strugurii întunericului'' (1998), ''Grădinile semantice'' (1999), ''Luceafăr din lacrimă'' (2000), ''Plângea să nu se nască'' (2000), ''Sărutul cu privirea'' (2001).
Din 1979, este membru al Uniunii Scriitorilor din România, filiala Alba-Hunedoara, titularizat în 1990. A fost membru fondator al Societăţii Ziariştilor Români (din 1990); consilier şi fondator al unor asociaţii culturale, membru în colegiile unor reviste din ţară şi occident etc. Este indexat în marile dicţionare româneşti şi în "Storia della Letteratura - poeti nel mondo" de Paolo Borruto, vol. I şi II, conform site-ului Uniunii Scriitorilor, filiala Alba-Hunedoara, http://www.usr-alba.ro/.
Dintre premiile şi distincţiile primite, amintim: ''Premiul Special'', la Salonul Internaţional de Carte de la Oradea (1999), Premiul ''Novalis Kreis'' - Literatur und Muzik (Munchen, Germania, 2000), ''Diploma de Onoare'' a Universităţii din New-Mexico, decernată de International Association of Paradoxism (2001). ''Premiul special al juriului pentru poezie'', la Festivalul Internaţional de Poezie (Deva, 2001), Premiul Societăţii Scriitorilor Francezi pentru autorii din est (Euro-Poesie) (2002), Premiul pentru poezie al Academiei de Ştiinţă, Literatură şi Artă, Oradea (2002), Premiul Special al ASLA şi Academiei Romano-Americane (2002), Premiul Universităţii Oradea şi Congresului Româno-American (2005) ş.a.
A murit la 20 octombrie 2017.
Omogoniada
– o parodie –
Trãiau în nebunia generalã
A dezdumnezeirii-n pielea goalã
Cei omogonici versus cei profani
Sãrmani cu duhul- buhul de golani
Ori de barabe versus momârlani
Au ! Cine sã-i mai stie? Mama Geea
Sau orfelina? Oarbã epopeea
Mall- praxis-ului din Leuce-Logoreea ?
Mumii si zombie, babe si infante
Din trilogia operei lui Dante
Cum dixit Liviu-Ioan cel Muresanul
Incestului, violului lui Anu
Cel dublu si cu tot Aliotmanu!
El zice cã acest eterogen
Din spetã decãzutã prin infern
În raiul rãsturnat, al „ Marelui Himen”
Ar fi mai fost cândva, când tot pãmântul
Se dilata, sã nascã, (cum) mormântul !
Repetitiv inversa înviere
Din dublul luciferic prin femeie !
EL, gândul speriat, histrionardul
A spart în LABYrinth ration- gardul
Sã poatã trece-n pãsãri leopardul!
Hegel sã-i stie ! Logica, hazardul,
Sau Ptolomeul? Pururea fecioara
Ca prin heraldici, longevivã, cioara?
Cel Solitar a explodat în Cor ?
Rãspunde Edgar, sau mata , Melchior :
-Stiu cã nu stiu. Haloimãs, Nevermoore.
Adio, domnișoară
Înşeală-mă când încă-s foarte viu
Fă-o să ştiu, sau fără să o ştiu
Trădează-mă la timp cât se mai poate
Când mor de tot să nu-ţi mai faci păcate
Iar când auzi că-n fine, am murit,
Tu să nu-i crezi, oricum, m-ai părăsit
De-aceea-n ăst voios poem, spre seară,
Dă-te cui vrei. Adio, domnişoară!
Batrânii satului
Pe banci de lemn, mesteacan tanar, necojit,
La porti batranii satului asteapta seara
Si stelele cand jaruie spuzit
Cu glas scazut, molcom, vorbesc cu tara.
E-un ritual din prundul firii lor,
Din sangele neantrerupt, arhaic,
Un cult de sfetnici, batranesc sobor,
Ce-i face roata-n templul serii, laic.
Sub oistea-nstelata stau batranii
Si nimeni nu-ntelege soapta lor
Paraul satului isi stinge crinii
In noaptea ce-i invaluie usor...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu