6. /9 SEPTEMBRIE 2022 - POEZIE
MATILDA CUGLER - PONI
| Matilda Cugler-Poni | |
 | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născută | 2 aprilie 1851 Iași, Principatul Moldovei |
| Decedată | 9 octombrie 1931, (80 de ani) Iași, România |
| Părinți | Karl von Kugler Matilda Hefner |
| Frați și surori | Anton Cugler (1850-1929) Grigore Cugler (1872-?) Cazimir Cugler Norbert Cugler (?-1922)[1] |
| Căsătorită cu | Vasile Burlă Petru Poni |
| Copii | Margareta Poni |
| Naționalitate |  România, origine austriacă |
| Cetățenie |  România  |
| Ocupație | poet |
| Limbi | limba română |
| Activitatea literară | |
| Activă ca scriitoare | 1867 - 1926 |
| Subiecte | motivul iubirii și al dragostei neîmplinite |
| Specie literară | poezie |
| Operă de debut | 1867 - în Convorbiri literare 1884 - povestirea „Cînd vrea omul” în revista Tribuna |
| Opere semnificative | romanța „Lăsați-mă să cânt” |
Modifică date / text  | |
Matilda Cugler-Poni (n. 2 aprilie 1851, Iași – d. 9 octombrie 1931, Iași) a fost o poetă română.
Biografie[modificare | modificare sursă]
Este fiica arhitectului austriac Karl von Kugler, stabilit la Iași și devenit cetățean român cu numele Carol Cugler, și a Matildei (născută Hefner). Tatăl său, provenit dintr-o familie înnobilată la 1744, de împărăteasa Maria Terezia a Austriei, a venit la Iași, unde a devenit, în 1844, arhitect șef al Iașilor.[2] În 1888, Ilie Kogălniceanu, tatăl lui Mihail Kogălniceanu, l-a angajat spre a-i renova casa, a o preface și aduce în forma în care se păstrează și astazi, devenită casă memorială.[3]
Matilda a avut un frate, Grigore Cugler, medic, al cărui fiu a fost Grigore Cugler, muzician, grafician, diplomat și scriitor român.[1]
A primit în familie o educație deosebit de aleasă, împlinită prin lecturi sistematice din literaturile germană, franceză, italiană și română.[4]
În 1872 s-a căsătorit cu filologul Vasile Burlă, dar s-au despărțit curând, iar patru ani mai târziu, în 1876, s-a recăsătorit cu chimistul Petru Poni. Din această căsătorie a rezultat o fiică, Margareta Poni (1889-1973), care a devenit profesor universitar la Iași și a îmbrățișat domeniul chimiei anorganice.[5]
Cariera artistică[modificare | modificare sursă]
A început să scrie versuri de timpuriu, debutând în 1867, la 16 ani în paginile revistei Convorbiri literare. A colaborat la această publicație în mod permanent până în anul 1888. De la anul debutului (1867) și până în 1926 (anul apariției ultimei poezii), Matilda Cugler-Poni a colaborat la peste 35 de reviste românești și străine. La Convorbiri literare a publicat până în 1892, colaborând și la alte reviste, precum Familia, Columna lui Traian, Literatorul și Viața Românească.
Debutul în proză și l-a făcut cu povestirea Cînd vrea omul, apărută în 1884 în revista Tribuna din Sibiu. Povestirile sale sunt scurte schițe „din viața mea”, cu accente moraliste și moralizatoare.[5]
Matilda Cugler-Poni a fost una din puținele femei care au făcut carieră literară prin intermediul Convorbirilor literare, publicând versuri lirice, în care motivul iubirii, al dragostei neîmplinite, este dominant.[4] Criticul George Călinescu aprecia că versurile sale sunt scrise, ...în maniera album de domnișoare cu educație de pension, adresându-se unor cititoare sever supravegheate de guvernante.[6] Ele aparțin acum istoriei literare, fără a rămâne în memoria contemporanilor.
Ciprian Porumbescu a folosit versurile romanței Lăsați-mă să cânt, de Matilda Cugler-Poni, pe care le-a inclus în opereta Crai nou, unde a devenit cântecul Anicăi: În aste haine.[7]
Și alți compozitori au pus pe muzică versurile sale; între aceștia, Theodor Fuchs [8] și Guilelm Șorban.
Volume[modificare | modificare sursă]
- Poesii (1867)
- Un tutor (1881, ediția a 2-a în 1914)
- Fata stolerului (1884, ediția a 2-a în 1886)
- Sfântul Nicolae (1885)
- Poezii (1885)
- Povestiri adevărate
- Poezii (1927)
- Scrieri alese, Editura Junimea, Iași (1971)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu