7. /16 SEPTEMBRIE 2022 - MUZICĂ, PE O ARIPĂ DE CÂNT
B. B. KING
Riley B. King (n. 16 septembrie 1925, Itta Bena, Berclair, statul Mississippi, Statele Unite ale Americii – d. 14 mai 2015, Las Vegas[6]), cunoscut mai mult ca B.B. King, a fost un cântăreț, compozitor și multi-instrumentist de origine afro-americană.[7] B.B. King a început să înregistreze muzică în anul 1940 și a lansat de-a lungul timpului peste 50 de materiale discografice, majoritatea fiind albume de muzică blues.[8]
În tinerețe, King obișnuia să cânte la colțurile străzilor pentru a primi bani de la trecători.[9] În 1947 el a plecat în Memphis, unde a pus bazele carierei sale profesioniste, iar un an mai târziu el a debutat la o emisiune radio locală.[10][11] Odată cu dobândirea celebrității, King a primit pseudonimul Beale Street Blues Boy, care a fost scurtat la Blues Boy King, iar în cele din urmă a devenit B.B. King.[9]
Continuându-și cariera muzicală, King a devenit celebru în America de Nord la finele anilor 1960,[12] în 1969 fiind ales de membrii formației Rolling Stones să deschidă câteva dintre concertele lor.[13] În 1970 interpretul a primit premiul Grammy pentru discul single „The Thrill is Gone, care a fost inclus pe lista celor mai bune 500 de piese ale tuturor timpurilor alcătuită de Rolling Stone, pe locul 183.[9] În anii 1980, numele lui King a fost inclus în Rock and Roll Hall of Fame și Blues Foundation Hall of Fame, iar în 1987 a primit un premiu Grammy pentru întreaga sa activitate.[14]
În următorul deceniu, interpretul a colaborat cu formații și muzicieni de renume precum U2, Eric Clapton, Dr. John, Koko Taylor și Bo Diddley.[15] În anul 2006, având 81 de ani, B.B King și-a anunțat retragerea prin intermediul unui turneu de adio, pe parcursul căruia a fost însoțit de chitaristul Gary Moore.[9]
În cei 62 de ani de activitate, B.B King a susținut peste 15.000 de concerte pe plan internațional, clasându-se pe poziția cu numărul trei în clasamentul celor mai buni chitariști din istoria modernă, ierarhie întocmită de revista Rolling Stone.[9] Răsplata prestației muzicale de calitate a lui B.B. King este reprezentată de cele 14 premii Grammy câștigate,[16] dar și de numeroasele distincții primite din partea instituțiilor naționale din S.U.A..[17][18]
Discografie[modificare | modificare sursă]
- Singin' the Blues (1956)[19]
- The Blues (1958)
- B.B. King Wails (1959)
- King of the Blues (1960)
- Sings Spirituals (1960)
- The Great B.B. King (1960)
- My Kind of Blues (1961)
- Blues For Me (1961)
- Blues in My Heart (1962)
- Easy Listening Blues (1962)
- B.B. King (1963)
- Mr. Blues (1963)
- Confessin' the Blues (1966)
- Blues on Top of Blues (1968)
- Lucille (1968)
- Live & Well (1969)
- Completely Well (1969)
- Indianola Mississippi Seeds (1970)
- B.B. King in London (1971)
- L.A. Midnight (1972)
- Guess Who (1972)
- To Know You Is to Love You (1973)
- Friends (1974)
- King Size (1977)
- Midnight Believer (1978)
- Take It Home (1979)
- There Must Be a Better World Somewhere (1981)
- Love Me Tender (1982)
- Blues 'N' Jazz (1983)
- Six Silver Strings (1985)
- King of the Blues: 1989 (1988)
- There Is Always One More Time (1991)
- Blues Summit (1993)
- Lucille & Friends (1995)
- Deuces Wild (1997)
- Blues on the Bayou (1998)
- Let the Good Times Roll (1999)
- Makin' Love Is Good for You (2000)
- Riding with the King (2000, with Eric Clapton)
- A Christmas Celebration of Hope (2001)
- Reflections (2003)
- B.B. King & Friends: 80 (2005)
- One Kind Favor (2008)
Galerie foto[modificare | modificare sursă]
_Crop.jpg)
B.B. King | Bonn 1994 | LIVE Performance | Full concert
ANDREI COLOMPAR
| Andrei Colompar | |
 | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | 16 septembrie 1939 Semlac, Arad, România  Semlac, Arad, România  |
| Decedat | (67 de ani) Sibiu, România Sibiu, România |
| Cetățenie | România |
| Ocupație | muzician, compozitor |
| Activitate | |
| Gen muzical | jazz, blues |
| Instrument(e) | pian, orga, acordeon |
| Case de discuri | Electrecord |
| Prezență online | |
| Site web | |
Modifică date / text  | |
Andrei Colompar, (n. 16 septembrie 1939, Semlac, Arad - d. 20 noiembrie 2006)[1], cunoscut si sub numele de Coly, a fost un pianist, organist, aranjor și compozitor.[2] A fost considerat[de cine?] unul din cei mai autentici muzicieni de jazz al Sibiului si al țării”.[3][4][5]
Biografie[modificare | modificare sursă]
A început studiul acordeonului la vârsta de cinci ani, făcând lecții de muzică cu un profesor din satul natal, după care se înscrie la Școala Populară de Artă din Arad unde studiază acordeon, orgă si pian[1][6].
La început cântă muzică populară și ușoară dar apoi descoperă jazz - ul și blues - ul care vor rămane pâna la sfârșit genurile sale preferate.
Dupa vârsta de 20 de ani își câștigă existența cântând în diverse grupuri și orchestre (Meridian, Prefix 924, Radu Ghizeșan Quintet, Silex, Trio Andrei Colompar…). E invitat să cânte în multe restaurante în diferite orașe din România printre care: Deta, Piatra Neamț, Orșova, Turnu Severin, Târgu Jiu, Alba Iulia, Făgăraș, Tulcea, Poiana Brașovului, București, Constanța si tot litoralul, Deva, Sighetul Marmației, Mediaș, Petroșani, Ploiești[1][6].
În Sighetul Marmației o întâlnește pe Maria Zambo,[1] cu care se va casători în 1965 și vor avea doi copii, Natalia și Andrei.
E invitat să cânte în afara țării, făcând turnee în : Germania, Olanda, ex Iugoslavia, Polonia, Franța, Grecia, Belgia, Italia. Într-o perioadă cântă și pe vasul “Transilvania”.[6]
E apreciat pentru virtuozitatea sa, puterea și magnetismul improvizațiilor sale. La vârsta de 30 de ani, va fi clasificat de catre o revistă de specialitate din Germania, ca făcând parte dintre cei mai buni șapte organiști de jazz din Europa.[6]
Începe să compună și să își prezinte compozițiile alături de standarduri jazz, în diferite concerte, Festivaluri Naționale și Internaționale. Compozițiile sale sunt un mix de etno, pop si jazz, au un stil nou, modern.
În 1974 ajunge la Sibiu, capitala jazzului în România, invitat de Radu Ghizesan, saxofonistul grupului "Radu Ghizeșan Quintet” cu care va înregistra și două LP- uri cu singura Casă Discografică din acele vremuri, când mai era încă dictatură comunistă.[1] Decide să ramană să locuiască în Sibiu.
Trecerea de la muzica de piano-bar sau muzica de restaurant la cea de festivaluri și concerte importante e încununată cu succes, iar în 1977, Mihai Berindei, critic de jazz și președintele Clubului de jazz Bucuresti, într-un articol din Festivalul Românesc de Jazz Sibiu ‘77 îl consideră “un jazzman autentic”.[7]
E invitat în diverse centre și cluburi de jazz din țara : Timișoara, Cluj - Napoca, Târgu Mureș, Sfântul Gheorghe, București, unde compozițiile lui sunt aplaudate la scena deschisa.[8]
Compozițiile pianistului Andrei Colompar și a ghitaristului E. Andrievici au constituit centrul de greutate dar și punctul forte al recitalurilor pe cele doua scene festivaliere Costinești și Brașov, sau in concertele de la Sibiu și Reșița[9]
Câștigă premiul întâi la „Cântarea României”[6].
Florian Lungu, critic de jazz și prezentator TVR, îl consideră „unul dintre cei mai autentici talmacitori ai blues-ului in jazz-ul nostru”[4]. Margareta Lupu în "Monitorul de Sibiu" din 2004, scrie: "Andrei Colompar este unul dintre cei mai buni pianiști ai țării și cel mai bun pianist din Sibiu." [10], iar Centrul Balducci din Udine, Italia, scrie pe site-ul oficial: " Andrei Colompar e unul din cei mai originali și importanți compozitori de jazz și blues din România"[11]
.
Participă constant la Festivalurile de jazz din țară: “Sibiu International Jazz Festival” (e invitat aproape în fiecare an, începând cu anul în care a fost înființat Festivalul),[12] “Bucharest International Jazz Festival”, “Costinești Jazz festival”, “Galele Danubian - jazz Galați ”, “Galele jazz-ului” (20 - 23 decembrie ’87) - Brașov, Zilele Culturii Reșițene (28 - 29 noiembrie ’87), "Festi Jazz" - Iași ('88, '91)[13], Festival de artă neconvențională “La Strada” – Sibiu.
E invitat și la festivaluri de jazz din străinătate : “Jazz à L’Ouest” în Franța (18 - 19 noiembrie 1995) - cu Trio - ul Andrei Colompar cu Natalia Colompar, fiica lui – voce și Lionel Ciorogar – ghitară bas, Festival "Op De Grens Van" - Deventer, Olanda (20 decembrie - 4 ianuarie 1992), “Jazzfest Karlovy Vary” în ex Cehoslovacia și Festivalul de Jazz din Wroclaw din Polonia (‘75)[14] cu Vocal Jazz Quartett. Colaborarea cu Vocal Jazz Quartet ( George David, Marius Dumitru, Gheorghe Costescu, Nicolae Ionescu) a fost de lungă durată, cunoscând așa pe Nicolae Ionescu, personaj cheie în lumea jazz - ului sibian, organizator al Festivalului de Jazz din Sibiu, cu care va deveni prieten, și căruia îi va dedica compoziția: "Cântec pentru un prieten".[6]
În anul 1995 reprezintă România în “Festival Roumain” (3 - 18 noiembrie 1995) în Ille et Vilaine, Franța, cu Trio - ul Andrei Colompar[15][16].
A compus imnul Festivalului Internațional de Arta Neconvențională “La Strada” - Sibiu, intitulat “Papusarii”, textul fiind scris de fiica sa.[17] “
A fost invitat în televiziunea locală (Antena 1, PRO TV Sibiu, RTS – Televiziunea Sibiu, Televiziunea Eveniment), națională (TVR 1, TVR 2, TVR Internațional) și internațională (în Olanda, Belgia) precum și în diverse posturi de radio. A apărut în ziare și reviste naționale (Tribuna Sibiului, Monitorul de Sibiu, Radical - Sibiu, Cotidianul Obiectiv - Sibiu Formula As - București, România Literară - București[18]) și internaționale: ziarul Ouest-France [15], publicația italiană La Dolce Vita[19].
Menționat ca făcând parte din lumea jazz-ului de catre Virgil Mihaiu în cartea sa Cutia de rezonanță – eseuri despre jazz din perspectiva culturii contemporane.[20]
Octavian Ursulescu, în cartea sa "Titel Popovici" îl enumeră printre numele proeminente ale festivalurilor de jazz.[13]
Artiștii săi preferiți au fost per rând:
Jimmy Smith, Oscar Peterson, Bill Evans, Keith Jarrett, Michel Petrucciani, Armen Donelian.
Muzicieni și cântăreți cu care a colaborat în decursul vieții:
Lucian Fabro, Gelu Farțonea, Ion Bontaș, Titi Stoica, Mircea Anghelină, Jimmy Țiglar, Matei Turianu, Adrian Orlea, Dorin Pitariu.
Cântăreți celebri cu care a colaborat și pe care i-a acompaniat:
Aura Urziceanu, Elena Carstea, Teodora Enache, Berti Barbera, Adrian Neagu, Horia Brenciu, Albert Mangelsdorff[9].
A cântat în deschiderea concertelor lui Jan Garbarek, Judy Niemack, Heinz von Hermann.
Elevii care l-au avut ca profesor au reușit să răzbată cu succes în lumea muzicii naționale și internaționale (Natalia Colompar – voce, Mihai Pâțan- pian, Rareș Popsa – ghitara clasică).
Compozițiile lui Coly au fost prezente și în Festivaluri muzicale din Italia, fiind cântate de către fiica lui: "Festival della canzone Friulana" (în 2003, melodia "Novembre"[21][22][23], în 2005, melodia "Mi plas"), "Festival della canzone del Friuli Venezia Giulia - Premio Città di Grado" (2007, melodia "Guarda")[24]. În 2009 câștigă premiul întâi la "Festival della Canzone Riviera di Brenta – Premio Città di Mira, Venezia" cu compoziția "Love me Forever". În 2009 câstigă din nou premiul întâi în cadrul Festivalului “Pianobar Festival di Udine” cu compoziția "You make me laugh"[25]. Muzica lui Andrei Colompar se ascultă încă în cluburi și centre jazz, la radio ("Onde Friulane" și "Radio Fantasy"), în Televiziune ("Telefriuli" - Udine, Italia) sau in concerte[26].
Stil muzical[modificare | modificare sursă]
 | Un editor consideră că această pagină conține citate prea multe sau prea extinse pentru a constitui un articol enciclopedic valid. Vă rugăm să îmbunătățiți articolul ștergând citatele în exces sau transferându-le la Wikicitat. |
În anii ’70 preferă să cânte pe orga Hammond, în schimb în anii ’90 preferă pianul. Publicul lui Coly simte toate emoțiile pe care acesta împreună cu pianul său le trăiește. Cu ajutorul mâinilor sale pianul plânge, râde și vorbește de aceea l-au numit “Omul cu mâini de aur”.[27]
Împreuna cu melodia interpretată, Andrei, transmite oamenilor ce-l ascultă, căldură, învăluindu-i într-o mulțime de senzații și sentimente noi, transportându-i pe tărâmuri necunocute.[28]
Muzica lui, de mare sensibilitate, cu infuzie de swing și cu fraze pigmentate cu “blue note”.[9][29], are momente de improvizație pline de fantezie[3], lirism și sentimentalismul de bun gust[4][30]. Compozitor inspirat, Coly se adreseaza unui public mai larg, public ce depășește “sfera specialiștilor”, facându-se receptat de catre oricine are un minim de bagaj estetic în lumea muzicii.[9]
Considerâdu-l un "keyboardsman complet", Virgil Mihaiu (în publicația Jazz ’80), apreciază la el rigoarea, echilibrul și ambiența sonoră învăluitoare, de mare caldura afectiva[31]. Tot Virgil Mihaiu scrie despre duo-ul Andrei Colompar - pian si Alexandru Brașoveanu – ghitara bas, că demonstrează o înalta clasă, deplină maturitate, mult lirism și vorbește de atmosfera care se creează ascultându-i: "o aura de serenitate plutind deasupra unor personaje sonore creionate cu mâna sigura, in chieie impresionistă".[18]
În ziarul Monitorul de Sibiu, jurnalista Margareta Lupu îl consideră un mare muzician, un artist desăvârșit.[32].
Florian Lungu, la Festivalul de Jazz de la Sibiu '78, după ce a ascultat compoziția "Nunta"[33] scrie: : "reușita creație vădește maturitatea gândirii muzicale și aplomb în vehicularea mijloacelor de exprimare".[34]
Deasemenea au fost apreciate compozițiile cu influențe folclorice "Lăutăreasca", "Muguri sub zapada" și "Bătuta", menționate în articole de catre Doru Constantiniu[35] și Mihai Berindei[7]
În ziarul Rondul - Sibiu, melodia "Păpușarii" e descrisă ca o piesă ce creează o atmosferă de pace și dragoste: "linea melodica, precum și mesajul acestei piese au atins cele mai sensibile coarde ale sufletelor auditoriului, creând o atmosfera plina de pace si dragoste… Ceea ce a prezis Andrei Colompar în cântecul său, s-a împlinit: Când spectacolul se va sfârsi/ Și mai buni vom fi, / Doamne ție îți vom mulțumi/ Suntem iar copii.” [17]
Curiozități[modificare | modificare sursă]
Conform fiicei sale, când era adolescent, ziua o ajuta pe mama sa la munca pe câmp, iar noaptea studia instrumentul până i se umflau degetele, le punea într-o găleată cu apa rece ca să i se dezumfle, dupa care începea din nou să studieze.[36] Foarte ordonat în studiu, cu o voința și o forță interioară rar întâlnită, considera pianul ca pe cel mai bun prieten al său.
Când, într-o periodă grea din punct de vedere economic, a fost nevoit să vândă pianul, începe să studieze aproape zilnic la Școala Populară de Artă din Sibiu, unde de multe ori rămâne și peste noapte. Adormea câte o ora cu capul pe pian, se trezea și se punea din nou să exerseze. Avea un respect deosebit pentru tot ceea ce înseamnă artă și muzică și de aceea dădea absolut maximul în concertele sale.[36]
A avut mare credință în Dumnezeu și mare iubire pentru familie. Compozițiile lui vorbesc despre natură și despre iubire de aceea sunt dulci și melancolice, te transportă într-o lume mai bună, într-o lume de vis.[36]
Pe vremea comunismului era un revoluționar în felul său, nu voia să se supună dictaturii, de multe ori vorbea cu prietenii sau chiar cu persoane necunoscute, în locuri publice, încercând să găsească un mod de a se revolta împotriva sistemului. Iubea libertatea și vorbea mult de această libertate găsită doar în turneele din afara țării, unde nu a rămas doar din cauza că ar fi trebuit să stea departe de familie timp de cinci ani în cazul în care ar fi cerut azil politic… După Revoluția Română din 1989 va descoperi că securitatea română de până atunci i-a făcut dosar, fiind ținut sub strictă observație… [36]
Citea foarte mult și spunea că în cazul în care nu ar fi devenit muzician ar fi vrut să fie profesor de istorie.[36]
Natalia începe a scrie textele compozițiilor lui Andrei și cu ajutorul tatălui reușește și ea să compună. Acum se află și ea în lumea muzicii jazz și pop, și a câștigat multe premii întâi cu propriile compoziții.[36]
Discografie[modificare | modificare sursă]
Conexiuni Bop – Formatii Sibiene de Jazz (LP, Album), Electrecord, 1979 Sunet Proaspat/Fresh Sound (LP, Album), Electrecord, 1990 Calatorul/ The Traveller, Natalia & Andrei Colompar compositions, 2000 Canzoni Friulane , Promodisc, 2003 Canzoni Friulane , Promodisc, 2005 E- Ballads (irish - romanian folk - jazz fusion) - live recording Bob Bales e Imperium Jazz Band, 2006 Romanian Jazz, Sonar Kollektiv, 2007 Tu ed io, io e te, (EP) Natalia & Andrei Colompar, 2014
Listă de compoziții[modificare | modificare sursă]
|
|
Citate[modificare | modificare sursă]
Andrei Colompar despre[modificare | modificare sursă]
- muzică
- "Arta care pătrunde direct în inimile oamenilor este muzica, dintre toate artele, muzica modelează sufletul și este dată de la bunul Dumnezeu pentru ai face pe oameni mai buni și mai fericiți."[37]
Trio Andrei Colompar
Duo Colompar - o vioara care vrajeste
ANCA PARGHEL
| Anca Parghel | |
 Anca Parghel în Belgia, la sfârșitul anilor '90 | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născută | 16 septembrie 1957 Câmpulung Moldovenesc, România |
| Decedată | (51 de ani) Timișoara, România Timișoara, România |
| Înmormântată | Cimitirul Bellu |
| Cauza decesului | cauze naturale (cancer mamar) |
| Căsătorită cu | Virgiliu Parghel |
| Cetățenie | România |
| Etnie | romi |
| Ocupație | Cântăreață, pianistă, compozitoare, textieră, aranjoare, profesor universitar |
| Activitate | |
| Gen muzical | jazz |
| Ani de activitate | 1984 - 2008 |
| Case de discuri | Electrecord (1986-1987; 1988) Blue Flame (1987-1989) Amadeo (1990) Polydor (1991) Koala (1992) Nabel (1992-1994) Prima Club (1994) Intercont Music (1994-1997) Miramar (1995) Acoustic Music (1998- anii 2000) Nrg!a/Roton (2007-2008) |
| Interpretare cu | Johnny Răducanu, Fly Project, Mircea Tiberian, Tom Boxer |
| Prezență online | |
| Site web | |
| Modifică date / text | |
Anca Parghel (n. 16 septembrie 1957, Câmpulung Moldovenesc — d. 5 decembrie 2008, Timișoara) a fost o cântăreață și profesoară de jazz, fosta soție a pictorului Virgiliu Parghel.
Biografie[modificare | modificare sursă]
După ce a terminat Liceul de Muzică din Iași, și-a continuat studiile la Conservatorul de Muzică, tot din Iași, unde și-a dat licența cu lucrarea Charlie Parker, un geniu al improvizației.[1]
Până în 1989, a predat canto, pian și improvizație la Liceul de Muzică din Suceava, în București, la Conservatorul de Muzică, în Belgia, la Bruges și Namur (La Marlagne), la Hanovra, Ravensburg, la Conservatorul din Leipzig, München, Oldenburg), în Germania, la Silsoe și Cleolaine Workshops în Marea Britanie și la Chișinău.[1]
A cântat în cadrul marilor festivaluri de jazz începând cu 1984 (București, Brașov, Sibiu, Costinești, Iași, Nürnberg, Leipzig, Varșovia, Leverkusen, Viena, Liège, Tübingen, München, Linz, Zagreb, Varna, Lomza și Bratislava), dar și în cluburile de jazz din România, Bulgaria, Germania, Belgia, Austria și Elveția.[1]
De-a lungul carierei a cântat alături de muzicieni români cunoscuți, între care Johnny Răducanu, Mircea Tiberian, Garbis Dedeian, dar și cu celebrități din jazzul mondial (Billy Hart, Archie Shepp, Larry Coryell, Jean-Louis Rassinfosse, Phillip Catherine, Marc Levine, Claudio Roditi, Thomas Stanko, Ricardo del Fra, Stephane Galland, Jon Hendricks Band, Klaus Ignatzek etc.).[1]
Stabilită în Bruxelles, Belgia, Anca Parghel și-a continuat activitatea la catedră, ca profesor de jazz vocal la Conservatorul Regal de Muzică din Bruxelles și la Conservatorul Lemmens, dar și ca muziciană și vocalistă pe scenele de jazz din Belgia, Germania și Olanda în formule de trio, cvartet sau cvintet, a căror componență cuprinde pe Ciprian Parghel, la bass, Tudor Parghel, baterie, și Puiu Pascu, la pian.
Cu ocazia festivalului Jazz Supernight, Mamaia, din iulie 2002, a susținut un recital alături de saxofonistul american Rick Condit, de bateristul italian Fabio Grande și de mai vechii săi colaboratori, pianistul Ion Baciu Jr. și basistul Pedro Negrescu. A apărut de asemenea pe scena Festivalului de Jazz București 2002, alături de Big Band-ul Radiodifuziunii Române.
În 2008 artista a primit numeroase premii, din care o parte pentru albumul "Zamorena" și single-ul "Brasil" lansat în colaborare cu Fly Project și Tom Boxer. Din premiile primite merită amintite: "Artistul anului 2008" și "Cel mai bun cântec pop-dance" la Premiile Radio România Actualități, "Premiul pentru întreaga activitate" la Romanian Music Awards, "Trofeul aniversar" și "Best Hit" la Romanian Top Hits, precum și alte premii în cadrul "Galei sectorului 6", "Eroii din Ring" a ziarului Ring, emisiunilor "Duminica în familie", "Agentul VIP", "Confidential", ș.a. De asemenea, Anca Parghel a fost desemnată "Cetățean de onoare al orașului Câmpulung Moldovenesc", localitatea de origine a artistei.
În decembrie 2008, studio-ul de producție FlyRecords împreună cu Roton au lansat albumul de colinde al artistei intitulat Colind pentru România. În 2009, asociații FlyRecords, Tudor Ionescu, Tudor Parghel și Dan Deneș au participat sub patronajul label-ului Roton la filmarea clipului pentru single-ul "Andale" al artistei, înregistrat în toamna 2008, acesta urmând a fi acompaniat și de lansarea ultimului album pop-dance al artistei.
În februarie 2009, Jurnalul Național și Fundația Anca Parghel au reeditat albumul Midnight Prayer al artistei și l-au lansat în cadrul ediției de colecție a cotidianului dedicată Ancăi Parghel.
Cu ocazia zilei de naștere a artistei în septembrie 2009, Hard Rock Cafe București și Tudor Parghel au organizat în debutul seriei de concerte Blue Monday un concert in memoriam. La acest eveniment au interpretat fii artistei, Tudor și Ciprian Parghel, Puiu Pascu și Alin Constanțiu, având ca invitate speciale pe Paula Seling, Ozana Barabancea și Luiza Zan.
Familia[modificare | modificare sursă]
Bunica din partea tatălui a Ancăi Parghel era de etnie romă, etnia bunicului fiind necunoscută.[2]
Decesul[modificare | modificare sursă]
La 28 iunie 2008, Anca Parghel a fost internată în spital în urma unor dureri de cap și de stomac, fiind ulterior diagnosticată cu un cancer ovarian,[3], care se pare că este ereditar.[4]
Anca Parghel a decedat la 5 decembrie 2008 la Spitalul Județean din Timișoara și a fost înmormântată pe aleea Artiștilor din cimitirul Bellu din București.[1][5]
Discografie[modificare | modificare sursă]
- Tinerii dansează (Electrecord, 1986)
- Soul, My Secret Place (Blue Flame, 1987)
- Magic Bird (cu Mircea Tiberian) (Electrecord, 1990)
- Indian Princess (Blue Flame, 1990)
- Octet Ost (Amadeo, 1990)
- Ron und Tania (Polydor, 1991)
- Is That So? (Koala, 1992)
- Airballoon (Nabel, 1992)
- Beautiful Colours (Nabel, 1993)
- Carpathian Colours (Nabel, 1994)
- Jazz, My Secret Soul (Intercont Music, 1994)
- Indian Princess (Jazz Specials Edition) (Miramar, 1995)
- Noapte albă de crăciun / White Christmas Night (Prima Club, 1994)
- Midnight Prayer (Intercont Music, 1996)
- Primal Sound (Acoustic Music, 1999)
- Zamorena (Roton, 2007) (ft. Tom Boxer)
- Colind pentru România (Roton, 2008) (ft. Fly Project)
Aprecieri[modificare | modificare sursă]
Elogii și aprecieri aduse marii artiste:[6]
- Aura Urziceanu: "Ceea ce e trist este că era încă tânără și este păcat, este mare păcat că s-a stins din viață. Lasă în urmă doi fii îndurerați, dar ea rămâne vie pentru publicul care a aplaudat-o și a admirat-o. Pe lângă durere, ea rămâne vie în inima tuturor - a publicului. Anca Parghel va fi în continuare cu noi prin ceea ce a realizat - discuri, filmări..."
- Harry Tavitian: "În primul rând a fost o colegă de-a noastră cu care am cântat mulți ani, de la începutul anilor '80, pe la toate festivalurile de jazz - Sibiu, Iași, Costinești, Cluj. Era un talent nativ de la început, era evident lucrul acesta. De la început a fost în prima linie a jazzului românesc, începând cu anii '85, sigur, respectând generațiile. Întotdeauna când aveam ocazia să cântăm împreună era deliciul publicului. Personal, am organizat foarte multe concerte de jazz în Constanța, orașul meu natal, și la multe dintre aceste concerte ea se număra printre invitații principali."
- Mircea Tiberian: "Anca Parghel a fost pentru jazz unul dintre cele mai mari talente pe care le-a dat țara noastră. În afară de voce, avea o capacitate de creație și o vitalitate ieșită din comun. Toate aceste calități au făcut-o o mare cântăreață. Și, probabil că dacă s-ar fi născut pe alte meleaguri, alta ar fi fost traiectoria sa. Pentru noi, a fost important că a existat și este o mare pierdere pentru muzica românească."
- Horia Moculescu: "Probabil că abia dispariția ei va evidenția valorile pe care le-a avut, pentru că a avut o multitudine de talente. A fost pianistă, a fost muziciană, a fost cântăreață, a fost pedagogă, a fost hazoasă, a fost prietenoasă. Cum să mai înlocuiești acum pe cineva care cânta la pian de 35 de ani, cineva care cânta jazz tot de 35 de ani, cineva care a avut mii de concerte... Cum poate fi inlocuit?."
- Johnny Răducanu: "Era o cântăreață foarte importantă pentru noi și... dacă ar fi fost o sută ca ea... O țară are nevoie de o sută de cântărețe grozave", a spus Johnny Răducanu, subliniind faptul că, în România, jazzul duce lipsă de interprete, "în afară de Aura Urziceanu și de alte câteva fete care cochetează cu jazzul. Păcat că a murit. Pe Anca Parghel o cunosc de 20 de ani, dar românii o cunosc abia de un an..."
- Anca Romeci - Radio România Muzical: "Anca Parghel este întristarea tuturor Divelor ce se cred Number One".
Jazz Restitutio cu Anca Parghel (şi Florian Lungu, 2005)
MARIA NAGY
| Maria Nagy | |
| Date personale | |
|---|---|
| Nume la naștere | Maria Nagy |
| Născută | (64 de ani) RemeteaHarghitaRemetea, Harghita, România |
| Cetățenie | România |
| Ocupație | muziciancompozitor |
| Activitate | |
| Gen muzical | pop, dance rock |
| Instrument(e) | voce[*] |
| Case de discuri | ELECTRECORD |
| Prezență online | |
| pagină Facebook | |
| Modifică date / text | |
Maria Nagy (n. 16 septembrie 1957, Remetea, România) este o cântăreață de limbă maghiară din România. În 1969 la Casa de Cultură din Remetea, prima oară pe o scenă, cântă folclor și câteva melodii ale Margaretei Pâslaru. În 1976 cântă la „Festivalul Muzicii Tinere” cu Folk Group 5. În anul 1977, alături Folk Group 5, câștigă Marele Premiu al Festivalului organizat la Miercurea Ciuc.Prima apariție de Televiziune și Radio cu ocazia Festivalului Muzicii Tinere din M-Ciuc la emisiunea în limba maghiară TVR-cu redactor muzical Boros Zoltán, și respectiv Borbély Zoltán la Radio-Tg-Mureș. În martie 1978 selecționată de poetul Adrian Păunescu, împreună cu Folk Group 5, pentru Antena vă aparține. A urmat Școala Populară de Arte, la clasa profesoarei Florica Orăscu, în același an cu Gabriel Dorobanțu și Natalia Guberna. Primul disc cu melodii din repertoriul internațional cu text scris de Józsa Erika, înregistrate cu redactorul muzical Boros Zoltán a apărut în 1982 la Casa de discuri Electrecord.
S-a născul la 16 septembrie 1957, în Remetea, România. S-a aflat pe scenă, pentru prima oară, în anul 1969, la Casa de Cultură din Remetea, unde a cântat folclor și câteva melodii ale Margaretei Pâslaru. Cariera sa a devenit din ce în ce mai înfloritore, cântând la „Festivalul Muzicii Tinere” cu Folk Group 5, în anul 1976. Un an mai târziu, Maria Nagy a câștigat Marele Premiu al Festivalului organizat la Miercurea Ciuc, alături de Folk Group 5.
Prima apariție a acesteia în Televiziune și Radio a avut loc în scurt timp, în cadrul Festivalului Muzicii Tinere din Miercurea Ciuc, la emisiunea din limba maghiară TVR, cu redactorul muzical Boros Zoltán, și respectiv Borbély Zoltán la Radio Târgu Mureș. În luna martie a anului 1978, Maria Nagy a fost selecționată de poetul Adrian Păunescu, împreună cu Folk Group 5, pentru Antena vă aparține.
Maria Nagy are o biografie impresionantă! Iată ce studii are și ce spune despre Nicu Ceaușescu
Maria Nagy a urmat cursurile Școlii Populare de Arte, la clasa profesoarei Florica Orăscu, în același an cu Gabriel Dorobanțu și Natalia Guberna. În ceea ce privește primul său disc, acesta a apărut în anul 1982, la Casa de discuri Electrocord. Discul cuprindea melodii din repertoriul internațional, textul fiind scris de Józsa Erika, melodiile înregistrate cu redactorul muzical Boros Zoltán.
În timpul unui turneu în Egipt din 1983, Maria Nagy a ales să părăsească țara. S-a întors în România în 1991, dar pentru scurt timp, deoarece s-a mutat, apoi, în Budapesta, alături de soțul ei, un bărbat de origine germană.
Supranumită „Bonnie Tyler de România”, Maria Nagy a avut o relație foarte apropiată cu Nicu Ceaușescu, fiul fostului președinte al României. Aceasta a declarat, într-un interviu acordat pentru Libertatea, că l-a cunoscut la Paradis, la mare.
Maria Nagy are o biografie impresionantă! Deși nu este un nume sonor pentru publicul tânăr, Maria Nagy este o cântăreață de limba maghiară din România, care a făcut furori în anii ’70-’80. Iată ce spune vedeta despre relația cu Nicu Ceaușescu.
Maria Nagy s-a născut pe 16 septembrie 1957, în Remetea, România. S-a aflat pe scenă, pentru prima oară, în anul 1969, la Casa de Cultură din Remetea, unde a cântat folclor și câteva melodii ale Margaretei Pâslaru. Cariera sa a devenit din ce în ce mai înfloritore, cântând la „Festivalul Muzicii Tinere” cu Folk Group 5, în anul 1976. Un an mai târziu, Maria Nagy a câștigat Marele Premiu al Festivalului organizat la Miercurea Ciuc, alături de Folk Group 5.
Prima apariție a acesteia în Televiziune și Radio a avut loc în scurt timp, în cadrul Festivalului Muzicii Tinere din Miercurea Ciuc, la emisiunea din limba maghiară TVR, cu redactorul muzical Boros Zoltán, și respectiv Borbély Zoltán la Radio Târgu Mureș. În luna martie a anului 1978, Maria Nagy a fost selecționată de poetul Adrian Păunescu, împreună cu Folk Group 5, pentru Antena vă aparține.
Maria Nagy are o biografie impresionantă! Iată ce studii are și ce spune despre Nicu Ceaușescu
Maria Nagy a urmat cursurile Școlii Populare de Arte, la clasa profesoarei Florica Orăscu, în același an cu Gabriel Dorobanțu și Natalia Guberna. În ceea ce privește primul său disc, acesta a apărut în anul 1982, la Casa de discuri Electrocord. Discul cuprindea melodii din repertoriul internațional, textul fiind scris de Józsa Erika, melodiile înregistrate cu redactorul muzical Boros Zoltán.
În timpul unui turneu în Egipt din 1983, Maria Nagy a ales să părăsească țara. S-a întors în România în 1991, dar pentru scurt timp, deoarece s-a mutat, apoi, în Budapesta, alături de soțul ei, un bărbat de origine germană.
Supranumită „Bonnie Tyler de România”, Maria Nagy a avut o relație foarte apropiată cu Nicu Ceaușescu, fiul fostului președinte al României. Aceasta a declarat, într-un interviu acordat pentru Libertatea, că l-a cunoscut la Paradis, la mare.
„L-am cunoscut când eram la Paradis, la mare, iar el mă știa de la Cenaclul Flacăra. Nu-mi amintesc exact cine m-a prezentat și cum, dar cred că domnul Viorel Păunescu, care a fost mâna lui dreaptă”, a dezvăluit Maria Nagy pentru Libertatea.
La adresa fiului fostului președinte al României, celebra cântăreață are numai cuvinte de laudă.
„Era un om minunat! Am auzit lucruri foarte urâte despre el, eu l-am cunoscut o vară întreagă, dar nu am văzut nimic rău. Dacă îl rugai de ceva să te ajute – te ajuta imediat. Vă spun o poveste cu el: am fost invitați la el la vilă, la Neptun. Eu mergeam de obicei cu Cornel Constantiniu, cu mașina, așa că nu prea știam eu drumul.
Eram la vilă, iar la un moment dat a trebuit să plec la restaurant. Și s-a oferit să mă ducă el cu mașina. Cum nu mai țineam minte unde e barul respectiv, a coborât în stațiune și i-a întrebat pe oameni, foarte politicos: „Bună seara, vă rog frumos să-mi spuneți unde este restaurantul „cutare”! După care le-a mulțumit foarte frumos și m-a dus acolo. Deci nu era îngâmfat, era un om extraordinar și mă bucur că l-am cunoscut”, a declarat Maria Nagy pentru aceeași sursă.
Maria Nagy, instruită de Securitate: „Vedeți ce spuneți despre situația din țară”
Vedeta, în vârstă de 64 de ani, mărturisește că, înainte de a pleca în turneu, Securitatea a dus-o într-o cameră specială, unde Securitatea a instruit-o să nu dezvăluie prea multe despre situația din țară.
„Vedeți ce spuneți despre situația din țară, nu se spune ce vrem, să nu aveți contacte prea multe cu străinii și în orice caz, să nu vorbiți. Și să vă uitați și la ambasadă, ce se întâmplă, ce se vorbește. Și de fapt ne vizitam și ne ascultam reciproc”, a mai declarat Maria Nagy în cadrul interviului acordat pentru Libertatea.
Maria Nagy, celebra cântăreață de muzică folk din anii '80 - Între Prieteni @RadioRomâniaActualităţi
IOSIF IVANOVICI
| Ioan Ivanovici | |
 | |
| Date personale | |
|---|---|
| Nume la naștere | Ioan Ivanovics |
| Născut | [1] Timișoara, Imperiul Austriac[1] |
| Decedat | (57 de ani)[2][3][4][5] București, România |
| Cetățenie | Regatul României |
| Etnie | Românii din Ungaria |
| Ocupație | dirijor compozitor ofițer |
| Alte nume | Ion, Jovan Ivanovici |
| Studii | Q20437431[*] |
| Gen muzical | muzică militară, muzică ușoară |
| Instrument(e) | flaut, clarinet |
| Discografie | |
| Înregistrări notabile | Valurile Dunării |
| Prezență online | |
| Internet Movie Database | |
| Modifică date / text | |
Ioan Ivanovici, cunoscut și ca Ion sau Iosif (n. ,[1] Timișoara, Imperiul Austriac[1] – d. ,[2][3][4][5] București, România) a fost un clarinetist, dirijor și compozitor român de muzici militare și muzică ușoară. Creația lui cuprinde în majoritate dansuri (vals, cadril, polcă) și marșuri. Cea mai cunoscută compoziție a sa este valsul „Valurile Dunării”.
Activitate[modificare | modificare sursă]
Fiu al lui Axinte și Persida Ivanovici, a fost botezat la vechea biserică greco-ortodoxă Sfântul Ilie din cartierul Fabric.[6] În copilărie, a primit în dar un flaut pe care a învățat să îl mânuiască de unul singur. În 1859 a intrat copil de trupă în fanfara Regimentului 6 Infanterie din Galați. Aici a luat lecții de clarinet sub îndrumarea lui Alois Red. S-a dovedit a fi unul dintre cei mai talentați interpreți din regimentul său și a fost încurajat să studieze muzica la Iași, unde s-a aflat sub îndrumarea pedagogului Emil Lehr. Ulterior, a fost numit dirijor al mai multor formații de muzică militară.[7][8]
Ivanovici a rămas aproape întreaga viață la Galați,[9] avansând ca ofițer. Interesul pe care îl manifesta pentru muzicile militare a culminat cu numirea lui în 1900 în funcția de inspector general al muzicii militare din România.[7][8]
Cariera desfășurată de timpuriu în jurul ansamblurilor militare i-a sădit interesul pentru compoziție, genul abordat pendulând între muzica ușoară (dansurile) și scriitura în caracter marțial (piese pentru fanfară, marșuri). Este integrat generației de compozitori de vals vienez, al cărei exponent de prim rang este Johann Strauss-fiul; de altfel, discografia sa îl surprinde în această ipostază cel mai adesea, numele său fiind regăsit pe compilații de gen mai curând decât pe discuri proprii (una dintre puținele astfel de apariții a fost realizată de către Orchestra Filarmonică „Banatul” sub conducerea lui Ion Iancu, editată de către Electrecord și Discovery Records.[10]
Ivanovici s-a stabilit în 1901 la București și a murit aici un an mai târziu.
Înregistrarea nașterii[modificare | modificare sursă]
La inițiativa Asociației „Salvați Patrimoniul Timișoarei” și cu susținerea Asociației Timișoara 2021 — Capitală Europeană a Culturii (ATCEC 2021), un studiu al registrelor bisericii greco-ortodoxe Sfântul Ilie din cartierul Fabric aflate în Arhivele Naționale Timiș a găsit înregistrarea privind nașterea, respectiv data, prenumele de botez, numele de familie și prenumele părinților. Acest fapt certifică cu exactitate aceste date și stabilește că deși numele are rezonanțe sârbești, el nu a fost botezat la o biserică ortodoxă sârbă, ci la una ortodoxă română. În înregistrarea nașterii nu apare prenumele Iosif, sub care Ivanovici este foarte cunoscut.[11] În acest context, prenumele Iosif trebuie considerat un nume de scenă.
Cetățean de onoare al Timișoarei[modificare | modificare sursă]
Ioan Ivanovici a fost numit post-mortem Cetățean de Onoare al Timișoarei, iar acest titlu a fost preluat la 27 noiembrie 2019 de strănepotul său, pianistul Andrei Ivanovici.[8]
Lucrări[modificare | modificare sursă]
A compus peste 350 de piese. Este însă cunoscut pe plan mondial prin valsul „Valurile Dunării”, piesă care s-a bucurat de un succes atât de mare, încât a fost uneori atribuită altor compozitori, între care și Johann Strauss-fiul. A fost interpretată prima dată la Expoziția Universală de la Paris din 1889, în aranjamentul semnat de Emile Waldteufel, unde a câștigat premiul pentru compoziție și a devenit imnul expoziției.[9][8]
Între compozițiile lui Ivanovici se înscriu nenumărate mazurci, polci, cadriluri, serenade, romanțe, piese în stil popular (de pildă, „Sârba moților”, care a fost creată pentru a pune în lumină originea ardelenească a compozitorului). Piese de Ivanovici precum „Porumbeii albi” sau „Hora micilor dorobanți” fac parte din repertoriul fanfarelor militare și astăzi.
Iosif Ivanovici: VALURILE DUNARII (Danube Waves)
VALERIU STERIAN
| Valeriu Sterian | |
 Valeriu Sterian în anul 1998, la lansarea albumului Bestiar realizat de Ilie Stoian | |
| Date personale | |
|---|---|
| Nume la naștere | Valeriu Octavian Sterian |
| Născut | Râmnicelu, Buzău, România |
| Decedat | (47 de ani) București, România |
| Înmormântat | Cimitirul Bellu |
| Cetățenie | România |
| Ocupație | muzician, cântăreț, compozitor, poet, inginer de sunet, realizator și prezentator de televiziune |
| Activitate | |
| Gen muzical | Folk, rock, folk rock, hard rock, rock progresiv, pop rock, blues, jazz, country rock |
| Instrument(e) | solist vocal, chitară, baterie, percuție, muzicuță, vioară, pian, claviaturi |
| Ani de activitate | 1971 - 2000 |
| Case de discuri | Electrecord, Compania de Sunet, Metropol Music, Eurostar, Roton, Fundația Culturală Phoenix |
| Interpretare cu | Copiii Florilor, Vali și Carmen, Catena, Compania de Sunet, Dan Andrei Aldea, Alexandru Andrieș, Nicu Alifantis, Doru Stănculescu, Mircea Bodolan, Maria Gheorghiu |
| Prezență online | |
| Site web Internet Movie Database | |
| Modifică date / text | |
Valeriu Octavian Sterian (n. , Râmnicelu, Buzău, România – d. , București, România), cunoscut ca Vali Sterian, a fost un muzician, cântăreț și compozitor român de muzică folk și rock.
A fost unul dintre liderii generației care a pus bazele folkului românesc, cea din anii ’70. Remarcându-se deopotrivă ca muzician și poet, Vali Sterian a adus contribuții majore în dezvoltarea genurilor folk și folk-rock în România, dar și în realizarea fuziunii între starea și mesajul exprimate de versuri și linia melodică folk-rock. Iubitor de protest și cu un spirit acid, Sterian a reprezentat un segment artistic practic neîntâlnit în întreg peisajul muzicii românești. Pendulând între ironie și cinism, a criticat constant în cântecele sale lipsa de orientare a omului societății contemporane, nedreptatea, subproducțiile muzicale și de critică ale vremii sau ororile determinate de Războiul Rece.
De-a lungul activității sale a colaborat cu importanți muzicieni români precum Dan Andrei Aldea, Alexandru Andrieș, Nicu Alifantis, Doru Stănculescu, Mircea Bodolan sau Maria Gheorghiu. A cântat pe aceeași scenă cu nume sonore ca Joan Baez și Cliff Richard și a sprijinit mulți tineri muzicieni de folk, rock sau pop.
Activitate artistică[modificare | modificare sursă]
Valeriu Sterian s-a născut pe 21 septembrie 1952 în Știubei, comuna Râmnicelu, lângă Râmnicu Sărat, județul Buzău. Tatăl său, profesor de matematică și de muzică va fi cel care îi va cultiva de timpuriu pasiunea pentru muzică. Prima întâlnire cu scena o are la patru ani, la o serbare școlară în Râmnicu Sărat.
Începuturile muzicale: Copiii Florilor[modificare | modificare sursă]
În timpul liceului începe să studieze pianul și vioara, dar ulterior se reprofilează, simțindu-se mai atras de baterie. Cântă la tobe în formația liceului, Copiii Florilor, fondată chiar de el și cu care debutează în februarie 1971. Din acea perioadă Vali își dezvoltă un profund simț al ritmurilor muzicale, care își va pune amprenta mai târziu în creația sa. De asemenea, în timpul activității cu Copiii Florilor, descoperă chitara și începe să își dezvolte metode pentru acest instrument, nelipsit în toate aparițiile sale scenice.
Atras de limbile străine, începe să corespondeze cu tineri din Anglia și Franța. Aceștia îi trimit albume cu Beatles, ceva greu de digerat în acele vremuri, motiv pentru care tatăl său este chemat să dea declarații la Securitate. În primăvara lui 1971, cu puțin timp înaintea încheierii clasei a XII-a, este exmatriculat pentru două săptămâni din liceu pentru că, în cadrul unui festival-concurs, a cântat piese din repertoriul Beatles. Atunci tatăl său este rechemat la Securitate. Vali s-a închis în camera lui și a strigat: „Vino, Doamne, să vezi ce-a mai rămas din oameni!”. Acest strigăt de furie și de durere al unui tânăr căruia i se cerea să nu mai fie el însuși va deveni refrenul uneia dintre cele mai cunoscute și importante creații ale sale, „Nopți”. Ulterior, și-a mustrat profesorii că au fost nedrepți cu el.
Lansarea la Primăvara Baladelor: Vali și Carmen[modificare | modificare sursă]
În anul 1972 se mută la București ca student la Universitate în cadrul Facultății de Psihologie, pe care o va absolvi, devenind licențiat în psihologie. Din cei patru ce formau Copiii Florilor, rămân doar doi, Vali și Carmen Marin („ambii de sex masculin”, după cum sublinia revista Flacăra), formând grupul folk Vali și Carmen. La cererea lui Vali, cei doi dau o audiție la Clubul Universitas în fața lui Dan Andrei Aldea, muzician deja consacrat cu grupul Sfinx. Aldea a declarat atunci: „A fost cel mai frumos recital pe care cineva l-a dat pentru mine.” Mai mult decât atât, Aldea va fi pe parcursul următorilor ani un mentor pentru Sterian în ceea ce privește studiul chitarei.
Vali și Carmen ajung în atenția publicului în martie 1973, când participă la Festivalul „Primăvara Baladelor”, aflat la prima ediție. Atunci, ei câștigă premiul de compoziție pentru cel mai bun cântec cu piesa „Nopți”, care intră în topurile săptămânale. Piesa va fi ulterior cenzurată și Vali o va cânta cu refrenul „Vino, mamă, să vezi ce-a mai rămas din oameni!”.
În noiembrie 1973, Carmen Marin se retrage, fiind înlocuit de Carmen Cula, o fată de această dată, fosta basistă a grupului Catena (formație în care Vali va activa ca baterist pentru o scurtă perioadă). Se menține astfel numele duo-ului de Vali și Carmen. În această formulă, apar cântece precum „Soarele și luna” și „Eroilor noștri”, au loc concerte în cluburi studențești și apariții la Televiziunea Română. Duetul își încetează activitatea și începând cu anul 1975, Vali Sterian cântă singur.
Cenaclul Flacăra și debutul discografic[modificare | modificare sursă]
Tot în această perioadă, poetul Adrian Păunescu începe organizarea Cenaclului Flacăra, mișcare de muzică și poezie, inițial cu caracter underground. Vali Sterian, împreună cu cei mai importanți artiști folk și rock ai momentului (Mircea Florian, Nicu Vladimir, Doru Stănculescu, Marcela Saftiuc, Dan Chebac, Virgil Ioniță, Sfinx, Pro Musica, Phoenix) se alătură Cenaclului, contribuind practic la apariția și popularizarea acestuia. Nemulțumit de intențiile și regulile impuse de Adrian Păunescu, dar și de faptul că tindea să devină o mișcare populistă, Sterian va părăsi Cenaclul la începutul anilor ’80.
În 1977 este editat la Electrecord primul său material discografic intitulat Cu iubirea de moșie/Cântec de oameni. Acesta este un disc single ce conține două piese, difuzate la Radio în acea perioadă: „Cu iubirea de moșie” și „Cântec de oameni”. Colaborează cu muzicianul Dan Andrei Aldea la ambele piese, care aduc un sound nou în folkul anilor ’70.
Apare melodia „Amintire cu haiduci”, cea mai cunoscută creație a sa alături de „Nopți”. Această melodie este editată pe o culegere folk apărută în anul 1978 la Electrecord, unde Vali Sterian mai apare cu încă o piesă, „Eroilor noștri”, compusă cu câțiva ani înainte.
Reprezentând una dintre cele mai populare piese ale folkului autohton și abordând o temă specifică poporului român, „Amintire cu haiduci” a fost preluată de-a lungul timpului de numeroși artiști din sfera folkului și nu numai, și poate fi auzită frecvent în concertele de club. În 2006, formația românească de gothic rock Raza (cu vocalista Elena Vasile) realizează un cover inedit și un videoclip după acest cântec, tânăra trupă reușind astfel să devină cunoscută publicului.
Consacrarea: Antirăzboinică și Veac XX[modificare | modificare sursă]
În 1979 apare albumul Antirăzboinică, cu piesa omonimă (pe versuri de Adrian Păunescu) datând din anul 1974, când a fost ilustrată de o filmare în TVR. Pe acest prim disc full-length al lui Vali Sterian o mare parte dintre texte, compozițiile muzicale, vocea, percuțiile și chitara acustică sunt semnate de cantautor. Colaborează în continuare cu Dan Andrei Aldea (chitară), dar și cu un alt membru Sfinx, Nicolae Enache (sintetizator, claviaturi). De altfel, pe acest album se simt influențe de rock progresiv venite de la Sfinx. Discul a apărut cu o variantă modificată a copertei, varianta originală nefiind acceptată de cenzura comunistă.
Fondează în 1979, alături de Iulian Constantinescu (percuție), Bebe Teodorescu (tobe) și Gabi Vulpe (bas), Compania de Sunet, formație din care vor face parte de-a lungul timpului muzicieni valoroși din diverse sfere muzicale: rock, folk, pop, blues sau jazz. Din acest moment înainte, înregistrează și concertează sub titulatura Valeriu Sterian și Compania de Sunet, titulatură ingenioasă ce protejează numele protagonistului în fața eventualelor schimbări de componență. Alături de Compania de Sunet, concertează în sălile de teatru (în special „Ion Creangă” și „Teatrul Mic”), cântă în deschiderea spectacolelor Sfinx din epocă, are turnee prin toată țara, dar și în Bulgaria, Ungaria, Uniunea Sovietică, Polonia, Norvegia, Franța, Marea Britanie, Statele Unite ale Americii.
În 1982 lansează albumul Veac XX, în formula: Vali Sterian (compozitor, voce și chitară acustică), Dan Bădulescu (chitară electrică), Ioan Rangă (bas), Iulian Constantinescu (tobe). Textele abordează teme sociale și filozofice, fiind semnate de Vali Sterian, George Țărnea, William Shakespeare și Adrian Păunescu. Materialul a fost înregistrat în studiourile „Tomis” ale Electrecord-ului, cu aportul regretatului Theodor Negrescu, maestru de sunet.
Antirăzboinică și Veac XX sunt două albume de folk-rock pur, printre foarte puținele din România, în condițiile în care creațiile celorlalți muzicieni de folk se îndreaptă fie spre jazz (Alexandru Andrieș), fie spre simfonic-progresiv (Nicu Alifantis) sau spre șlagăr (Vasile Șeicaru). De altfel, aceste două materiale discografice, devenite repere ale genului, reprezintă consacrarea definitivă a lui Vali Sterian pe scena folk și rock autohtonă.
Orientarea către rock: Nimic fără oameni[modificare | modificare sursă]
Pe parcursul anilor ’80 Sterian se îndreaptă tot mai mult către rock (hard, baladă și progresiv), ieșind treptat din sfera folkului. În acest context formula Companiei de Sunet se schimbă de mai multe ori în următorii ani.
În 1984 Vali Sterian compune „Axioma copiilor” (pe versurile poetului George Țărnea), piesă ce devine cunoscută în epocă și care, prin balansul reggae abordat, se diferențiază de creațiile anterioare. În același an Vali înregistrează această piesă alături de Florin Porumb (chitară), Mihai Teleagă (bas) și Iulian Constantinescu (percuție).
Florin Porumb îi lasă locul chitaristului Gabriel Nacu, care la rândul său este înlocuit de Adrian Ilie, membru marcant al formației Iris la începutul anilor ’80 și fondator al grupurilor Voltaj (1982) și Incognito (1983). La tobe apare Doru „M.S.” Istudor, alt personaj cunoscut în lumea rockului românesc, fost component al grupului hard rock Harap-Alb și coleg cu Mircea Florian în proiectul de muzică experimentală Florian din Transilvania. Astfel în 1985, formula de concert a Companiei de Sunet devine: Vali Sterian (voce, chitară), Adrian Ilie (chitară), Mihai Teleagă (bas), Doru Istudor (tobe), Liviu Mihalcea (clape).
De asemenea, 1985 este anul în care sunt compuse piesele „Zori de zi”, „Fericire” și „Speranțe vii”, ultima aparținând lui Adrian Ilie. Aceste trei creații rock sunt înregistrate în studioul muzical TVR în martie-aprilie 1986, în componența: Vali Sterian (voce, chitară), Adrian Ilie (chitară solo), Jerry Schwartz (bas) și Doru Istudor (baterie).
Sterian se orientează mai mult către activitatea concertistică. Astfel, urmează o perioadă plină de spectacole alături de Mircea Vintilă, Vasile Șeicaru, Ștefan Hrușcă sau Doru Stănculescu, ultimul cântând de multe ori în deschiderea lui Sterian și a Companiei de Sunet. În același timp, participă la marile festivaluri și gale rock, alături de cele mai importante nume ale genului: Roșu și Negru, Iris, Holograf, Voltaj, Compact. Pe perioada sezoanelor estivale concertează pe litoral, în special la restaurantul „București” din Mamaia. În septembrie 1986, Adi Ilie și Istudor părăsesc Compania de Sunet și refondează Voltaj-ul.
Permanent talonat de cenzori, Valeriu Sterian a scris cântece și texte uluitoare pentru acele vremuri, pline de metafore și de înțelesuri, cu trimitere directă către regimul dictatorial al lui Nicolae Ceaușescu, dar totodată scrise atât de inteligent încât apărătorii sistemului și cenzorii să nu se prindă.
În 1988 componența grupului se schimbă complet datorită dorinței lui Sterian de a avea un sound pur rock. La tobe apare Marius Keseri (actualul toboșar al Direcției 5), la chitară vine Cristian Luca, pe post de basist este cooptat Laurențiu Cristea, iar segmentul instrumentelor cu clape este acoperit de Radu Bacalu și Lucian Blaga. În această formulă, în 1989 apare cel mai de succes album realizat de Vali Sterian înainte de Revoluție și ultimul editat la Electrecord, Nimic fără oameni. Albumul conține cântece noi precum „Te aștept”, „Zbor în amintiri” sau marele hit „Sunt vinovat”, dar și piese mai vechi, apreciate în concertele din anii ’80 și reînregistrate în noua componență: „Axioma copiilor”, „Fericire”, „Zori de zi”. Discul acoperă o plajă destul de largă de rock, de la baladă până la hard rock și devine foarte repede cunoscut rândul intelectualilor.
Revoluția și Piața Universității: Nopți[modificare | modificare sursă]
Revoluția din decembrie 1989 a fost și pentru el o sursă inepuizabilă de speranțe, de reînvieri spirituale. Pe 25 decembrie 1989, piesa „Nopți”, cenzurată încă de la apariția ei, răsună la Televiziunea Română Liberă. Întreprinde un turneu în Norvegia și înregistrează la Oslo, alături de un grup de muzicieni și prieteni norvegieni, Netter i Romania/Nopți, piesa căpătând o formă nouă, de baladă rock, adaptată evenimentelor de atunci. Realizează și o filmare la Televiziune pentru această melodie, cu secvențe din timpul Revoluției. „Nopți” devine primul hit liber al României și intră în conștiința publicului ca „Vino, Doamne!”, rămânând o piesă lipită de amintirea celor care au murit atunci.
A participat activ la fenomenul Piața Universității din aprilie-iunie 1990, implicându-se în evenimentele sociale de atunci și devenind pentru foarte mulți un lider de opinie. Pe perioada celor 53 de zile cât a durat „Golaniada”, Vali Sterian, alături de Alexandru Andrieș și Cristian Pațurcă, au oferit suportul muzical principal al manifestațiilor. „Nopți” era unul dintre cântecele de rezistență din Piața Universității, cântat de multe ori de întreaga mulțime în genunchi și cu lumânări aprinse.
În anul 1991 Sterian înființează Compania de Sunet S.R.L., cu scopul de a-și putea produce singur albumele. Formația de acompaniament se schimbă din nou, cu excepția basistului Laurențiu Cristea. Astfel, sunt cooptați toboșarul Dan Incrosnatu, claviaturistul Cristian Păunescu și chitaristul Dan Cimpoeru, fost membru în Voltaj și Florian din Transilvania, care va rămâne alături de Vali Sterian până la mijlocul anilor ’90.
În această componență este lansat în 1991 albumul Vino, Doamne!, primul dintr-o serie de trei materiale discografice canalizate pe lupta împotriva regimului neocomunist al lui Ion Iliescu. Mesajele de protest la adresa noului sistem politic scot în evidență curajul fantastic al artistului și ajung foarte repede în inimile fanilor și ale familiilor neîndreptățite de regim. Piesa „Exercițiu”, devine în scurt timp un hit și rămâne un cântec simbol al anilor ’90, datorită modului în care reflectă realitățile politice și sociale ale perioadei de tranziție.
B’Inișor, noile colaborări și continuarea protestului muzical[modificare | modificare sursă]
Cu aportul instrumentiștilor Dan Cimpoeru (chitară solo), Mihai Petrescu (bas) și Radu Gheorghe (tobe) lansează albumele S-a votat Codul penal (1992), respectiv Evenimentul zilei... și altele (1994). Din punct de vedere muzical, Sterian continuă linia rock de pe materialele precedente, apropiindu-se și mai mult de hard rock. La nivel de versuri continuă cu mesajele acide, pline de satiră și uneori chiar cinism, specifice lui, referitoare la situația socială și mai ales cea politică.
În anul 1993 Vali Sterian pune bazele propriului studio de înregistrare, „B’Inișor” (situat pe strada Inișor din Capitală). Astfel, pe lângă producțiile proprii, participă la realizarea albumelor altor artiști, lucrând ca muzician de studio și inginer de sunet. Studioul „B’Inișor” devine în următorii ani un important loc de înregistrare și producție muzicală atât pentru unii colegi de generație, cât și pentru tineri aspiranți din muzica folk, pop sau rock. Apare în calitate de toboșar și percuționist pe albumul Ia toji baladist, lansat de Nicu Alifantis în 1993. În același an, apare în filmul Vulpe - vânător regizat de Stere Gulea, unde interpretează piesa „Chip fără chip” compusă pe versurile scriitoarei Herta Müller.
În 1994 reînregistrează într-o variantă rock mai vechiul hit „Amintire cu haiduci” și îl include pentru prima oară în discografia sa, pe albumul Evenimentul zilei... și altele, ultimul material de stil rock din cariera lui Sterian și primul înregistrat în propriul studio, „B’Inișor”.
Vali Sterian o spijină pe Maria Gheorghiu, câștigătoarea ediției din 1993 a Festivalului național de muzică folk „Om bun”, contribuind la popularizarea cantautoarei și la realizarea primelor albume ale sale.
În anul 1995, la insistențele lui Sterian, Mircea Bodolan revine în muzica folk după o pauză de 8 ani, timp în care s-a dedicat exclusiv artei teatrale. Cu aportul lui Sterian, care participă la înregistrările de studio, Bodolan își lansează primul disc de autor din carieră, intitulat Rănitul dintre linii. Ulterior, Bodolan cântă în calitate de invitat în concertele susținute de Vali Sterian și Compania de Sunet.
Mai mult decât atât, începând cu 1996, Sterian împreună cu același Mircea Bodolan, pun bazele și participă la creșterea Casei Eliad, care devine în scurt timp principalul loc de întâlnire și de concerte pentru muzicienii de folk și nu numai. În paralel cei doi publică revista Folk Club Casa Eliad. Casa de cultură Eliad îi va purta ulterior numele, până la desființare, intitulându-se „Folk Club Vali Sterian”.
Colaborează cu Alexandru Andrieș, fiind maestrul de sunet al materialelor discografice semnate de acesta și apărând în postura de baterist și percuționist pe mai multe discuri: Albumul alb (1996), Alb-negru (1999), Texterioare (1999), Vreme rea (2000), Bingo România (2001), Ninge iar (2007), Best of - Jurnalul Național (2010), Vec-hit-uri (2010). La rândul său, Andrieș a realizat părțile de pian, muzicuță și grafica albumului S-a votat Codul penal, lansat de Vali Sterian în 21 decembrie 1992, la împlinirea a exact trei ani de la declanșarea Revoluției în București.
Revenirea la folk: Vânare de vânt și Rugă[modificare | modificare sursă]
În vara anului 1997 cântă pe scena Sălii Palatului din București împreună cu celebra interpretă de folk Joan Baez. Începând cu același an, prezintă și realizează pentru o perioadă la Televiziunea Română, împreună cu Victor Socaciu, emisiunea săptămânală de folk Vânare de vânt, prin care urmărește promovarea tinerilor muzicieni folkiști.
În 1998 contribuie din plin la producerea primului disc full-length (intitulat De-alaltăieri și până ieri - Vol. I) al colegului său de generație Doru Stănculescu, realizând părțile de chitară, clape, tobe, percuții, mixajele și înregistrările muzicale. De altfel, în această perioadă susține câteva concerte alături de Doru Stănculescu, acompaniindu-l la baterie. Tot în această perioadă, orchestrează câteva piese și participă ca maestru de sunet la înregistrarea albumului Floare de vârtej semnat de Maria Gheorghiu, material ce a fost lansat în 1998 și apoi reeditat în 2007.
După ce a apărut cu melodii pe două dintre compilațiile Din darul magilor (în 1995, respectiv 1997), în iulie 1998 Sterian lansează albumul Rugă, într-o formulă nouă a Companiei de Sunet: Vali Sterian (voce, chitară, percuție, muzicuță, pian); Mihai Neniță (vioară, pian); Dan Pirici (chitară bas); Oliver Sterian (percuție); Fredy Onofrei (chitară); Gaby Joitoiu (violoncel); Sorin Minghiat (flaut); Mircea Bodolan și Doru Stănculescu (voci adiționale). Pe acest disc, care este ultimul din cariera lui Sterian, artistul revine la sunetele acustice și la muzica folk din primii ani de activitate. Albumul conține piese de mare sensibilitate artistică, unele devenind hituri: „Anotimpuri”, „Pariu pe o lacrimă”, „Rugă”, „Viață duplicitară”. Piesa care dă numele albumului devine una dintre cele mai cunoscute creații semnate Vali Sterian și a fost preluată de-a lungul timpului de alți artiști români precum Paula Seling, Victor Socaciu, grupul Cantos sau Cristian Pațurcă. Versurile acestei piese aparțin seniorului Corneliu Coposu și au fost scrise în închisoare, în perioada când acesta era deținut politic.
Ultima componență a Companiei de Sunet: Dan Pirici (chitară bas), Oliver Sterian (percuție), Ilie Vorvoreanu (chitară).
Decesul și evenimente postume[modificare | modificare sursă]
Valeriu Sterian se stinge din viață pe data de 16 septembrie 2000, cu câteva zile înaintea aniversării a 48 de ani, bolnav de cancer.
Fundația Culturală Phoenix lansează pe piață în 2000 două albume postume: The Very Best of Valeriu Sterian și Din darul magilor 5 – In memoriam Valeriu Sterian. Primul este o compilație ce conține 18 dintre cele mai cunoscute piese din repertoriul cantautorului, prezentate în ordine cronologică. Al doilea material, apărut în luna decembrie, este un album tributar cu piese cunoscute ale lui Vali, reorchestrate și interpretate de alți artiști români: Mircea Baniciu, Dinu Olărașu, Alexandru Andrieș, Cristian Pațurcă, Doru Stănculescu, Victor Socaciu, Narcisa Suciu, Marcela Buruian, Mircea Bodolan, Ilie Vorvoreanu.
În 2005 se organizează concertul „In memoriam Valeriu Sterian” la Râmnicu Sărat, orașul natal al artistului. La eveniment au participat George Stanca, Victor Socaciu, Vasile Șeicaru, Andrei Partoș, Florin Chilian, Zoia Alecu, Emil Constantinescu și mulți alți prieteni ai folkistului. De asemenea, evenimentul a găzduit și o lansare de carte-document, Pariu pe o lacrimă, scrisă de Vasile Ghinea, un volum despre viața lui Sterian.
Școala nr. 8 din Râmnicu Sărat, unde a învațat Vali Sterian, îi poartă numele. În data de 3 noiembrie 2008, cotidianul Jurnalul Național lansează un supliment însoțit de CD, dedicat lui Vali Sterian. De asemenea, sunt organizate periodic manifestări folk în memoria lui. În fiecare an, de ziua lui are loc un concert organizat de Eugen Avram (folkist lansat și impus de Vali) în care sunt cântate piese compuse de Vali Sterian. Concertul comemorativ din 2010 a fost găzduit de Casa de Cultură a Studenților din București.
Viață personală[modificare | modificare sursă]
Valeriu Sterian a fost căsătorit din 1976 cu Lucia Sterian, tot psiholog de profesie. Împreună au un fiu, Oliver, în prezent bateristul grupului Voltaj. A avut strânse relații de prietenie cu Dida Drăgan și Alexandru Andrieș.
În toamna lui 1999 este implicat într-un accident de circulație pe Bulevardul Gheorghe Magheru din centrul Capitalei, în urma căruia două persoane și-au pierdut viața. Valeriu Sterian a fost arestat pe data de 4 octombrie a aceluiași an, fiind acuzat de „ucidere din culpă și conducere a autoturismului sub influența băuturilor alcoolice”. A fost eliberat din arest după o lună de zile, considerându-se că poate fi cercetat în stare de libertate. Procesul n-a mai avut loc din cauza decesului inculpatului, iar cazul nu a fost elucidat nici până astăzi.
Citate despre Valeriu Sterian[modificare | modificare sursă]
„Era de o perseverență extraordinară. Și perseverența asta l-a ținut toată viața.”— Costică Sterian
„Valeriu Sterian era un profesionist, tot ce-ți puteai dori in materie de cunoștințe muzicale; a cântat alături de Joan Baez. Promova tinerele talente, dar era și un iubitor de manifest, de protest.”— Lucia Sterian
„Și-a scris singur majoritatea cântecelor și nu a scris decât despre lucruri care l-au intrigat sau impresionat puternic și tocmai așa pot să afirm cu siguranță că Vali Sterian este cel mai ușor de înțeles ascultându-i muzica. Acolo, printre cuvinte, Vali e cel mai sincer și cu noi și cu el însuși.”— Oliver Sterian
„Cânta la mare, pe o terasă la Mamaia, la Hotel București, și în fiecare seară terasa era arhiplină. Nu găseai un loc. Străinii îi spuneau chiar «micul Dylan», lucru de care Vali era extrem de mândru.”
„A ars până la ultima picătură crezând în muzica sa!”
„Era unul dintre puținii oameni care aveau o verticalitate a spiritului și a gestului, care știa să spună nu, indiferent de eventualele consecințe pe care le știa.”
„Valeriu Sterian a fost un om care a înțeles mai devreme decât alții mersul lucrurilor și l-a făcut public tuturor.”
„La noi, folkul nu putea să fie de protest, ca în alte țări, din cauza regimului comunist. Doar trei oameni au reușit să protesteze muzical: Mircea Florian, Nicu Vladimir și Valeriu Sterian. Nu era un «Gică contra» degeaba sau un rebel fără cauză.”— Teodora Ionescu
„N-a făcut compromisuri sub nici un regim politic. A știut întotdeauna ce a vrut și a urmărit cu rigurozitate.”— Eugen Avram
„Eu zic să ascultăm cântecele lui și să ne bucurăm de lumina din ele, primindu-l pe Vali Sterian în sufletul nostru ca pe un prieten adevărat.”
Discografie[modificare | modificare sursă]
- Cu iubirea de moșie/Cântec de oameni (single, Electrecord, 1977)
- Antirăzboinică (album, Electrecord, 1979)
- Veac XX (album, Electrecord, 1982)
- Nimic fără oameni (album, Electrecord, 1989)
- Netter i Romania/Nopți (single, Norsk Plateproduksjon, 1990)
- Vino, Doamne! (album, Compania de Sunet & Metropol Music, 1991)
- S-a votat Codul penal (album, Compania de Sunet & Eurostar, 1992)
- Evenimentul zilei... și altele (album, Compania de Sunet, 1994)
- Rugă (album, Compania de Sunet & Roton, 1998)
- The Very Best of Valeriu Sterian (compilație, Fundația Culturală Phoenix, 2000)
- Din darul magilor 5 – In memoriam Valeriu Sterian (compilație tribut, Fundația Culturală Phoenix, 2000)
- Muzică de colecție, Vol. 66 – Vali Sterian (compilație, Jurnalul Național, Compania de Sunet & Electrecord, 2008)
Alte piese[modificare | modificare sursă]
Aceasta este o listă cu piese ce nu apar în discografia oficială Valeriu Sterian, dar care au fost înregistrate în studio sau au fost editate pe diverse compilații:
- „Un om ca oricare”
- „Mica publicitate”
- „Educație prin cântec” (versiune originală)
- „Eroilor noști” (editată pe o culegere folk, 1978)
- „Amintire cu haiduci” (versiune originală, editată pe o culegere folk, 1978)
- „Speranțe vii” (compoziție de Adrian Ilie, 1985)
- „Nopți” (versiune live, Golaniada, Piața Universității, București, mai 1990)
- „Un cântec” (piesă lansată pe compilația „Din darul magilor 1”, 1995 – versiunea originală a piesei „Anotimpuri”)
- „Pudică speranță” (piesă lansată pe compilația „Din darul magilor 3”, 1997)
- „Prognoză” (piesă produsă de Roton în 1998, prezentă și pe compilația „Stele pe zăpadă”, 2000)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu