7. /24 SEPTEMBRIE 2022 - POEZIE
DEM. BASSARABEANU
Biografie Dem. Bassarabeanu
Dem. (Dumitru) Bassarabeanu (24 septembrie 1900, Craiova - 29 octombrie 1968, Bucureşti) este un poet şi publicist. Este fiul Elenei şi al lui Ilie Basarabeanu. Nimic nu prevestea, în şcolaritatea lipsită de probleme a lui Bassarabeanu, viaţa dezordonată, deriva unei boeme eşuând în spleen sau în excesul potatoric. Era încă elev de şcoală primară în Craiova când începe să scrie versuri. Licean, îşi vede tipărite inimoasele compuneri în revista „Micul templier" (1912).
Adolescenţa însă scoate la iveală fondul intim al lui Bassarabeanu, care este acela al unui inadaptabil, de o sensibilitate aproape maladivă. Pe neaşteptate, el se eclipsează din orizontul imediat al urbei, ceea ce face ca, în 1932, zvonul despre moartea lui să se întindă fulgerător. Câteva necroloage deplâng stingerea prematură a unui bard nefericit. În scurtă vreme, lucrurile se lămuresc. Din pricina firii sale dificile, Bassarabeanu, care între timp se apropiase de cercurile socialiste, trece din slujbă în slujbă. Din când în când, îşi face apariţia în salonul literar al Elenei Farago. Din 1936, figurează ca membru fondator în Societatea Scriitorilor Olteni, iar în 1946 avea să fie cooptat în Societatea Scriitorilor Români. Dar el, ca poet, nu mai avea nimic de spus.
După debutul precoce din „Micul templier", Bassarabeanu trimite versuri la „Fulgerul studenţimii" şi la „Revista copiilor şi a tinerimei". Folosind uneori pseudonime (Delajiu, D.B. Delajiu, D. Paltin, Dem. Paltin, D.B. Silvan), va fi prezent cu poezii (în multe cazuri fiind vorba de republicări) în peste o sută de ziare şi reviste, îndeosebi din Bucureşti şi Craiova: „Adevărul literar şi artistic", „Flamura", „Omul liber", unde, în două rânduri (1923 şi 1925), a avut funcţia de prim-redactor, „Săptămâna", „Conştiinţa culturală", „Convorbiri literare", „Ecoul Capitalei", unde a fost secretar de redacţie, iar în 1931 - director, împreună cu G. Gheorghiu, „Vremea nouă", la care, în primul număr, din 1932, figura ca prim-redactor, „Ramuri", „Presa nouă", în redacţia căreia a lucrat, „Gând şi slovă oltenească" şi multe altele.
Numeroase poeme au fost strânse în plachetele Frumoasele (1927), 13 poezii (1939) şi în volumul Versuri (1934). Fără să fie un profesionist al ziaristicii, Bassarabeanu practică, în articolele pe teme la ordinea zilei, o gazetărie de atitudine, degajată de atonia şi întunecările liricii lui monocorde. Reportajele vădesc şi simpatie, şi compasiune pentru dezmoşteniţii soartei. Broşura Pacea universală perpetuă (1935), încropită împreună cu Crăciun C. Dronca, dovedeşte că poetul oltean are acces la utopie. În notaţiile critice pe marginea unor scrieri literare, el preferă textele de substanţă „natural emotivă".
În comentariul, cu ton panegiric, Poezia lui Al. T. Stamatiad (1937), criticul de circumstanţă îşi varsă năduful pe felul de a scrie, „anarhic, arbitrar şi absurd", prin care cohorta de „dadaişti, futurişti, integralişti, ermetişti" nu ar face decât să producă o „bâiguitoare confuzie lirică".
Pentru autorul unor poeme ca Romanţă şi Tu, sora mea, Durere..., totul este ca lirica să închidă în sine zvâcnetul unui suflet. Nevrozele lui îşi acomodează o ambianţă cutreierată de un „duh de jale". „Alcoolizat", în cârciuma îmbâcsită de fum de ţigară, trăindu-şi sfâşierile „între vis şi lut", abulicul cunoaşte stări de dedublare, ruminând păreri de rău pentru „seninul" de odinioară. În atmosfera lâncedă, care împinge la sinucidere sau poate exaspera până la „delir", „ritmuri funebre" însoţesc pulsaţiile dezordonate ale unui suflet agonizant. „Joc de hypnoze şi magie", doar poezia are virtuţi consolatoare. Iubirea apare ca o experienţă mai degrabă traumatizantă. Camera, patul, oglinda constituie recuzita evocatoare a unei intimităţi defuncte. Reflex al deziluziei, căderea în desfrâu mai păstrează urmele unui idealism corupt.
Erotica lui Bassarabeanu e indecisă între viciu şi himeră. De fapt, poetul e un bacovian, care preia din lirica marelui „pontif al poeziei de atmosferă", deturnându-le în poncif, nu doar tenta întunecată a unei viziuni sau o anume cadenţă a rostirii, ci şi un calapod pentru sintagme. Impresia de monotonie rămâne oricum preponderentă, chiar dacă poetul încearcă să-şi extindă claviatura de la romanţă, sonet, rondel şi psalm la pantum şi triolet, ba chiar, surprinzător, la odă.
Bassarabeanu pune mult zel în poezia ocazională. Apaticul se smulge, în asemenea momente, din marasmul unei existenţe tulburi, clamându-şi cu o dârzenie care îl face de nerecunoscut fie oţărârea, fie încrederea în „deşteptări răsturnătoare". Sunt ţâşniri de energie care, ieşind din stereotipul „strofelor negre", se complac în mecanica unei rostiri impersonale.
Opera
• Frumoasele, Craiova, 1927;
• Versuri, Craiova, 1934;
• Poezia lui Al. T. Stamatiad, Bucureşti, 1937;
• 13 poezii, Bucureşti, 1939.
GRIGORE POPA
Biografie
POPA Grigore, se naste la 31 iul. 1910, comuna Podeni, judetul Cluj - moare in 24 sept. 1994, Bucuresti.
Poet, eseist si filosof.
Fiul lui Vasile Popa si al Veronicai, tarani.
Primele clase in comuna natala (1916-l922), dupa care urmeaza liceul la Turda (1922-l929), apoi se inscrie la Facultatea de Litere si Filosofie a Univ. din Cluj (1929-l933), unde isi ia si licenta in filosofie. Studii de specialitate la Paris, la Scoala Romana de la Fontenay-aux-Roses (1938-l939). Doctor in filosofie cu teza Existenta si adevar la Soren Kierkegaard (1939), sub conducerea lui D.D. Rosca. Profesor de liceu la Cluj (1934-l936) si Sibiu (1940-l942); asistent titular la Catedra de filosofie a Univ. din Cluj - Sibiu (1943-l945).
Bibliotecar la Bibl. Centrala Universitara din Cluj (1948-l949). Cercetator la Institutul de Lingvistica al Acad., in acelasi oras (1949-l952). Psiholog la diverse institutii din Cluj si Bucuresti (1955-l973).
Debuteaza cu poezie in revista Darul vremii (1932), colaborind si la Abecedar, Pagini literare, Glnd romanesc, Gindirea, Revista Fundatiilor Regale, Luceafarul, Familia, Steaua etc. A editat si condus ziarul Tara (Sibiu, 194l-l944), precum si noua serie a Luceafarului (194l-l945), in colab. cu V. Papilian. Ca poet, a publicat un singur voi., Cartea anilor tineri (1939), in spiritul tendintelor de innoire postbelica a liricii transilvane, al carei model ramine L. Blaga. Autor al unor eseuri filosofice (L'Actualite de Pascal, 1937; Invitatii, 1941; Prezenta divina in filosofia contemporana, 1942 etc.) aflate la intersectia dintre spiritualismul ortodox si existentialismul modem.
Inca din Cartea anilor tineri (1939), Grigore Popa se inscrie in generatia poetilor transilvaneni de dupa Unirea din 1918, care faceau vizibile eforturi de a-si sincroniza lirismul cu noile tendinte europene si de a-l elibera de canoanele tematice si prozodice traditionale. Renuntind la „mesianism" si la tonul vaticinar, adeziunea la spiritul transilvan se face totusi prin solidaritatea cu stramosii, descoperirea satului ca motiv estetic, sondarea unei sensibilitati „primitive", marcata de vitalism, panism etc, in concordanta cu indemnurile expresioniste, trecute prin lectura lui Blaga.
Nu lipsesc totusi nici ecourile unui patriarhalism pe linia St. O. Iosif - Goga, mai ales in rezistenta -motivului „dezradacinarii" („feciorul tinar ce i-ar s-a-n-strainat", plecind la oras pentru a sorbi „otravuri vii din carte").
In elanuri vitaliste, de sorginte blagiana, poetul elogiaza sevele pamintului natal, atras de dorinta contopirii cu natura. Invocatii liturgice si oratii mistice, o adoratie extatica pentru trecutul voievodal fuzioneaza cu o caligrafie a angoasei existentiale, a singuratatii si tristetii provocate de inaintarea omului spre moarte. Filosoful existentialist crestin coexista cu impulsurile unui temperament deloc ascetic care coloreaza senzorial efuziunile poetului. Abandonind totusi creatia lirica, Grigore Popa s-a consacrat filosofiei, unde a dat citeva lucrari de eruditie si subtilitate interpretativa: L'Actualite de Pascal (1937), Existenta si adevar la Soren Kierkegaard (1940), Existentialismul (1943). Paralel, eseistul din Stiluri de viata (1937), Invitatii (1941), Peisaj ardelean (1943), Itinerar spiritual (1943) si mai cu seama ziaristul militant a facut importante concesii doctrinare in spiritul dreptei ortodoxiste. Ramin totusi citeva pagini adevarate, de elogiu adus Transilvaniei si unora dintre personalitatile ei de marca: O. Goga, L. Blaga, D.D. Rosea, Sabin Dragoi s.a.
Poet, eseist si filosof.
Fiul lui Vasile Popa si al Veronicai, tarani.
Primele clase in comuna natala (1916-l922), dupa care urmeaza liceul la Turda (1922-l929), apoi se inscrie la Facultatea de Litere si Filosofie a Univ. din Cluj (1929-l933), unde isi ia si licenta in filosofie. Studii de specialitate la Paris, la Scoala Romana de la Fontenay-aux-Roses (1938-l939). Doctor in filosofie cu teza Existenta si adevar la Soren Kierkegaard (1939), sub conducerea lui D.D. Rosca. Profesor de liceu la Cluj (1934-l936) si Sibiu (1940-l942); asistent titular la Catedra de filosofie a Univ. din Cluj - Sibiu (1943-l945).
Bibliotecar la Bibl. Centrala Universitara din Cluj (1948-l949). Cercetator la Institutul de Lingvistica al Acad., in acelasi oras (1949-l952). Psiholog la diverse institutii din Cluj si Bucuresti (1955-l973).
Debuteaza cu poezie in revista Darul vremii (1932), colaborind si la Abecedar, Pagini literare, Glnd romanesc, Gindirea, Revista Fundatiilor Regale, Luceafarul, Familia, Steaua etc. A editat si condus ziarul Tara (Sibiu, 194l-l944), precum si noua serie a Luceafarului (194l-l945), in colab. cu V. Papilian. Ca poet, a publicat un singur voi., Cartea anilor tineri (1939), in spiritul tendintelor de innoire postbelica a liricii transilvane, al carei model ramine L. Blaga. Autor al unor eseuri filosofice (L'Actualite de Pascal, 1937; Invitatii, 1941; Prezenta divina in filosofia contemporana, 1942 etc.) aflate la intersectia dintre spiritualismul ortodox si existentialismul modem.
Inca din Cartea anilor tineri (1939), Grigore Popa se inscrie in generatia poetilor transilvaneni de dupa Unirea din 1918, care faceau vizibile eforturi de a-si sincroniza lirismul cu noile tendinte europene si de a-l elibera de canoanele tematice si prozodice traditionale. Renuntind la „mesianism" si la tonul vaticinar, adeziunea la spiritul transilvan se face totusi prin solidaritatea cu stramosii, descoperirea satului ca motiv estetic, sondarea unei sensibilitati „primitive", marcata de vitalism, panism etc, in concordanta cu indemnurile expresioniste, trecute prin lectura lui Blaga.
Nu lipsesc totusi nici ecourile unui patriarhalism pe linia St. O. Iosif - Goga, mai ales in rezistenta -motivului „dezradacinarii" („feciorul tinar ce i-ar s-a-n-strainat", plecind la oras pentru a sorbi „otravuri vii din carte").
In elanuri vitaliste, de sorginte blagiana, poetul elogiaza sevele pamintului natal, atras de dorinta contopirii cu natura. Invocatii liturgice si oratii mistice, o adoratie extatica pentru trecutul voievodal fuzioneaza cu o caligrafie a angoasei existentiale, a singuratatii si tristetii provocate de inaintarea omului spre moarte. Filosoful existentialist crestin coexista cu impulsurile unui temperament deloc ascetic care coloreaza senzorial efuziunile poetului. Abandonind totusi creatia lirica, Grigore Popa s-a consacrat filosofiei, unde a dat citeva lucrari de eruditie si subtilitate interpretativa: L'Actualite de Pascal (1937), Existenta si adevar la Soren Kierkegaard (1940), Existentialismul (1943). Paralel, eseistul din Stiluri de viata (1937), Invitatii (1941), Peisaj ardelean (1943), Itinerar spiritual (1943) si mai cu seama ziaristul militant a facut importante concesii doctrinare in spiritul dreptei ortodoxiste. Ramin totusi citeva pagini adevarate, de elogiu adus Transilvaniei si unora dintre personalitatile ei de marca: O. Goga, L. Blaga, D.D. Rosea, Sabin Dragoi s.a.
OPERA: Inteligenta sociala si psihologia conducatorului. Cluj, 1935; L'Actualite de Pascal, Paris, 1937; Stiluri de viata. Cluj, 1937; Cartea anilor tineri, poeme, Sighisoara, 1939; Existenta si adevar la Soren Kierkegaard, Sibiu, 1940; Invitatii, Sibiu, 1941; Prezenta divina in filosofia contemporana. Sibiu, 1942; In duhul ortodoxiei nationale. Sibiu, 1942: luceafarul", un capitol de lupta si credinta romaneasca. Sibiu, 1942; Armand Godoy, poete latin et chretien. Sibiu, 1942; Peisaj ardelean. Sighisoara, 1943; Itinerar spiritual. Sibiu, 1943; Existentialismul, Sibiu, 1943; Ardealul, gradina radacinilor romanesti. Bucuresti, 1944. |
REFERINTE CRITICE: D. Murarasu, Istoria literaturii romane contemporane, 1940; E. Giurgiuca, Poeti tineri ardeleni, 1940; G. Calinescu, Istoria; D. Micu, „Gindireu" si gfndirismul, 1975. |
Ieşirea din barbarie
Mult mai degrabă, mult mai aproape de noi,
E ziua în care vom fi doar noi doi.
Tu o s-arunci cu petale-n zenit,
Eu o să-ţi spun cât de mult, cât de mult te-am iubit.
În poarta de lauri, blestemul ne va lăsa,
Tu vei privi cu ochi mari şi frumoasă vei sta
Pe umărul meu ca pe-un pisc, în amurg
Absenţi vom privi cum sălbatic lumile curg.
Vom fi iar copii, poate vom fi iar bătrâni,
Vom fi iarăşi sclavi şi totodată stăpâni.
Or curge din noi bucurii, vor curge trăiri.
Va curge şi viaţa şi moartea, vom fi dăruiri.
Iar buza de marmură am să ţi-o muşc pe furiş,
Şi lava din tine va curge, iar ochii deschişi
Or să vadă nebunul ce-a plâns cu amar,
Şi anii ţi-ia dat şi-a uitat că-i barbar.
E ziua în care vom fi doar noi doi.
Tu o s-arunci cu petale-n zenit,
Eu o să-ţi spun cât de mult, cât de mult te-am iubit.
În poarta de lauri, blestemul ne va lăsa,
Tu vei privi cu ochi mari şi frumoasă vei sta
Pe umărul meu ca pe-un pisc, în amurg
Absenţi vom privi cum sălbatic lumile curg.
Vom fi iar copii, poate vom fi iar bătrâni,
Vom fi iarăşi sclavi şi totodată stăpâni.
Or curge din noi bucurii, vor curge trăiri.
Va curge şi viaţa şi moartea, vom fi dăruiri.
Iar buza de marmură am să ţi-o muşc pe furiş,
Şi lava din tine va curge, iar ochii deschişi
Or să vadă nebunul ce-a plâns cu amar,
Şi anii ţi-ia dat şi-a uitat că-i barbar.
Întrezărit de pace
(Acest text conține o aiureală, dacă vrei să nu pierzi timpul citește doar primul rînd și ultimul)
Plopi tari joacă fiesta spre seară,
Desprind de cort un tiran.
Freamatul castaniu aduce-a disperare.
Oștile stau tolănite printre greieri.
Capacul lunii s-a oprit deasupra steagului.
Șoimii ies tot mai des din ugerul gras de iapă barbară
Ciolanele golite de pară par să separe
Stolurile goale.
Calea ferată sfîrșește aici după multe duminici
Stronțiu clar mai pâlpâie după gardul bunicii.
El, tiranul, veghează sudul și nordul,
Nordul și sudul, nordul și sudul, plus minus,
Cald lumină bine viu
Infinit, haos, eu, tu, plopii, sarea din mare.
Echilibrul e clopot,
A zis Nietzsche.
Echilibrul e clopot,
A zis Dumnezeu.
Echilibrul e clopot,
Semnat Gauss.
Plopi tari joacă fiesta spre seară,
Desprind de cort un tiran.
Freamatul castaniu aduce-a disperare.
Oștile stau tolănite printre greieri.
Capacul lunii s-a oprit deasupra steagului.
Șoimii ies tot mai des din ugerul gras de iapă barbară
Ciolanele golite de pară par să separe
Stolurile goale.
Calea ferată sfîrșește aici după multe duminici
Stronțiu clar mai pâlpâie după gardul bunicii.
El, tiranul, veghează sudul și nordul,
Nordul și sudul, nordul și sudul, plus minus,
Cald lumină bine viu
Infinit, haos, eu, tu, plopii, sarea din mare.
Echilibrul e clopot,
A zis Nietzsche.
Echilibrul e clopot,
A zis Dumnezeu.
Echilibrul e clopot,
Semnat Gauss.
Fericire
Prin cercuri largi cobor,
Şi suflu flori de vişin, albe.
Şi dalb mi-e gândul şi privirea dalbă...
Prin gânduri largi şi limpezi ma avânt şi zbor,
Şi inima mi-i tare
Şi-azurul mi-e tacut.
În timpuri largi îmi va rămâne carnea
şi liniştea din oase
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu