8. /23 SEPTEMBRIE 2022 - INVITAȚIE LA OPERĂ, OPERETĂ, BALET
| Vincenzo Bellini | |
 | |
| Date personale | |
|---|---|
| Nume la naștere | Vincenzo Salvatore Carmelo Francesco Bellini  |
| Născut | [1][2][3][4] Catania, Regatul Siciliei[5][6][7] |
| Decedat | (33 de ani)[1][2][3][4] Puteaux, Île-de-France, Franța[6][7] |
| Înmormântat | Cimitirul Père-Lachaise[8] |
| Cauza decesului | cauze naturale (dizenterie) |
| Cetățenie |  Kingdom of Sicily (1734-1816)[*] |
| Etnie | italian |
| Ocupație | compozitor |
| Gen muzical | Operă simfonie |
| Premii | Cavaler al Ordinului Național al Legiunii de Onoare[*] |
| Discografie | |
| Înregistrări notabile | Norma Somnambula I Capuleti e i Montecchi[*] Puritanii La straniera[*] |
| Prezență online | |
| Internet Movie Database | |
Modifică date / text  | |
Vincenzo Bellini (n. ,[1][2][3][4] Catania, Regatul Siciliei[5][6][7] – d. ,[1][2][3][4] Puteaux, Île-de-France, Franța[6][7]) a fost compozitor italian de operă. Operele sale se remarcă prin reliefarea personajelor feminine, nedreptățite de destin (Somnambula, Norma, Beatrice di Tenda, Puritanii). Își numește lucrările „tragedii lirice” ori „melodrame” (melodramma). Cea mai cunoscută arie a compozitorului este „Casta Diva”, din opera Norma.
Alături de Gaetano Donizetti și Gioacchino Rossini, Bellini a fost unul din compozitorii de frunte ai genului de operă italiană, de la începutul secolului al XIX, numit Bel Canto. Conform criticului londonez Tim Ashley,
... [Vincenzo Bellini] a fost de asemenea imens de influent, fiind totodată foarte mult admirat de alți compozitori, așa cum fusese admirat și de public. Verdi se delecta cu „liniile sale melodice lungi, lungi, lungi, pe care nimeni nu le-a scris înainte”. Wagner, care arareori îi plăcea de cineva, cu excepția cunoscută - de el însuși, a fost fascinat de abilitatea aproape neobișnuită a lui Bellini de a asorta muzica cu textul și psihologia [personajelor]. Liszt și Chopin se declarau ei înșiși fani ai operei sale muzicale. Dintre giganții muzicali ai secolului al XIX-lea, numai Berlioz nu avusese nimic de spus [despre Bellini]. În sfârșit, acei muzicologi, care îl consideră pe Bellini a fi doar un aranjor muzical romantic ingenios, sunt astăzi în clară minoritate. [9]
A fost înmormântat inițial (în septembrie 1835) în cimitirul parizian Père-Lachaise, alături de locul în care urma să fie inmormântat Frédéric Chopin (în octombrie 1849). În 1836, corpul muzicianului sicilian a fost exhumat, îmbălsămat și transferat în Domul din Catania, din Sicilia sa natală.
Clădirea operei din Catania, construită în stilul barocului sicilian, proiectată de către arhitectul italian Andrea Scala, poartă numele compozitorului, it Teatro Massimo Vincenzo Bellini. Opera fost inaugurată la 31 mai 1890, în fața unui public entuziast (care a ocupat până la refuz cele 1200 de locuri), cu prezentarea celei mai cunoscute opere a sa, Norma.
Opera muzicală completă a lui Bellini[modificare | modificare sursă]
În anul 1999, editura muzicală italiană Casa Ricordi, în colaborare cu Teatro Massimo Bellini din Catania, orașul natal al compozitorului, au pornit un proiect complex, de publicare a unei ediții critice complete a tuturor lucrărilor muzicale ale lui Bellini.[10]
Opere[modificare | modificare sursă]
| Titlu | Gen | Acte | Libret | Premieră | |
|---|---|---|---|---|---|
| Dată | Oraș / Sală | ||||
| Adelson e Salvini — Adelson și Salvini | opera semiseria | 3 acte | Andrea Leone Tottola | 12 (?) februarie 1825 | Napoli, Teatro del Conservatorio di San Sebastiano |
| Bianca e Gernando — Bianca și Gernando | melodramă | 2 acte | Domenico Gilardoni | 30 mai 1826 | Napoli, Teatro San Carlo |
| Il pirata — Piratul | melodramă | 2 acte | Felice Romani | 27 octombrie 1827 | Milano, Teatro alla Scala |
| Bianca e Fernando — Bianca și Fernando (considerată operă distinctă datorită rescrierii complete a operei Bianca e Gernando) | melodramă | 2 acte | Felice Romani | 7 aprilie 1828 | Genova, Teatro Carlo Felice |
| La straniera — Străina | melodramă | 2 acte | Felice Romani | 14 februarie 1829 | Milano, Teatro alla Scala |
| Zaira — Zaira | tragedie lirică | 2 acte | Felice Romani | 16 mai 1829 | Parma, Teatro Ducale |
| I Capuleti e i Montecchi — [Familiile] Capulet și Montague | tragedia lirica | 2 acte | Felice Romani | 11 March 1830 | Veneția, Teatro La Fenice |
| La sonnambula — Somnambula | opera semiseria | 2 acte | Felice Romani | 6 martie 1831 | Milano, Teatro Carcano |
| Norma — Norma | tragedie lirică | 2 acte | Felice Romani | 26 decembrie 1831 | Milano, Teatro alla Scala |
| Beatrice di Tenda — Beatrice de Tenda | tragedie lirică | 2 acte | Felice Romani | 16 martie 1833 | Veneția, Teatro La Fenice |
| I puritani — Puritanii | melodramma serio | 3 acte | Carlo Pepoli | 24 ianuarie 1835 | Paris, Théâtre-Italien |
Alte lucrări muzicale[modificare | modificare sursă]
Cântece[modificare | modificare sursă]
Următoarele 15 titluri au fost publicate într-o colecție, intitulată, en Composizioni da Camera, de aceeași Casa Ricordi în 1935, cu ocazia centenarului decesului lui Bellini.
Șase cântece timpurii
- "La farfalletta" – canzoncina
- "Quando incise su quel marmo" – scena ed aria
- "Sogno d'infanzia" – romanza
- "L'abbandono" – romanza
- "L'allegro marinaro" – ballata
- "Torna, vezzosa fillide" – romanza
Tre Ariette
- "Il fervido Desiderio"
- "Dolente immagine di Fille mia"
- "Vaga luna"
Sei Ariette
- "Malinconia, Ninfa gentile"
- "Vanne, o rosa fortunata"
- "Bella Nice, che d'amore"
- "Almen se non poss'io"
- "Per pietà, bell'idol mio"
- "Ma rendi pur contento"
Altele[modificare | modificare sursă]
- opt simfonii, incluzând Capriccio, ossia Sinfonia per studio (Capriccio ori Simfonia de studiu)
- concert pentru oboi - Oboe Concerto în mi major
- șapte piese pentru pian, trei dintre ele la patru mâini
- o Sonată pentru orgă
- 40 de lucrări muzicale sacre, incluzând:
- ("Catania" No. 1) — masă în re major (1818)
- ("Catania" No. 2) — masă în sol major (1818)
- Messa di Gloria în la minor pentru soliști, cor și orchestră (1821)
- Masă în mi minor (Napoli, circa 1823)
- Masă în sol minor (Napoli, circa 1823)
- Salve regina — în la major pentru cor și orchestră (circa 1820)
- Salve regina — în fa minor pentru soprană și pian (circa 1820)
Galerie de imagini[modificare | modificare sursă]
.jpg)
Norma este o operă (tragedie lirică) în două acte de Vincenzo Bellini , după un libret de Felice Romani (după tragedia omonimă a lui Alexandre Soumet).
Premiera operei a avut loc la Teatro alla Scala ("Scala") din Milano la 26 decembrie 1831.
Istoria creării[modificare | modificare sursă]
În vara anului 1830, impresarul teatrului la Scala, Giuseppe Crivelli, i-a dat comandă lui Bellini de a scrie o operă pentru deschiderea sezonului de carnaval italian la 26 decembrie 1831. Așa cum Bellini avea deja informația referitor la soliștii care vor evolua în rolurile principale, urma să găsească un subiect cât mai adecvat în prezentarea și exprimarea calităților vocale și actoricești a eroilor. Bellini împreună cu libretistul său Romani, citind în limba franceză tragedia Norma a lui Soumet, rămân fascinați de ea, și încep imediat lucrul asupra operei cu același nume.
Personajele principale[modificare | modificare sursă]
- Pollione, proconsul roman în Galia (tenor)
- Oroveso, marele preot al druizilor, tatăl Normei (bas)
- Norma, marea preoteasă a templului druizilor (soprană)
- Adalgisa, vestală a templului (soprană)
- Clotilda, confidenta Normei (mezzo-soprană)
- Flavio, prietenul lui Pollione (tenor)
Acțiunea:[modificare | modificare sursă]
Acțiunea se petrece în trecutul îndepărtat al Galiei, cucerită și subjugată de romani.
ACTUL I[modificare | modificare sursă]
În templul sacru, pe lângă altar, la poalele sfântului Irmins (Irmin - zeul cerului, ulterior zeul războiului), trec în procesiune druizii, îmbrăcați în veșminte albe. Ei s-au adunat să asculte voința zeilor. Prin intermediul profetei Norma, druizii cheamă galii la luptă împotriva romanilor. Orovez, preotul suprem, poruncește ca toți să fie gata și să se adune la statuia divină când vor auzi sunetele de alarmă. În templul părăsit se strecoară pe neobservate romanii (proconsulul Pollione și prietenul său Flavio). Pollione povestește despre fiica preotului suprem, profeta Norma, care în numele dragostei ce i-o poartă, a încălcat legea credinței - legământul castității. Cei doi copii ai Normei, pe care îi ascunde de ochii lumii, sunt și copii lui. Pollione, însă n-o mai iubește pe Norma, acum inima îi aparține alteia, tinerei Adalgisa. Bătăile clopotului cheamă druizii în templu. Romanii se ascund. Înconjurată de alte profete, apare atotputernica și frumoasa Norma, a cărei față inspiră blândețe și putere. Norma rostește decizia zeilor: „Poporul trebuie să mențină pacea. În templu rămâne Adalgisa. Sufletul ei este răvășit de durere și neliniște. Ea roagă zeii să o ferească de dragostea interzisă pentru oșteanul roman, în fața căreia nu poate rezista. Rugându-se, Adalgisa este surprinsă de către Pollione, care o convinge să plece cu el la Roma. Între timp Norma, ca o felină încolțită, doborâtă de răceala lui Pollione, nu-și găsăște locul. Norma înțelege că nu-l va putea păstra alături de ea pe Pollione. Măcinată de suferință și disperare, femeia încearcă să-și găsească alinarea în copii, însă aceștia îi amintesc și mai mult de durerea ei provocată de infideletatea iubitului. Între timp în apartamentele Normei apare Adalgisa. Ea vine la profetă să caute ocrotire și alinare. Pătrunsă de considerație față de Norma, Adalgisa cade în genunchi și îi mărturisește pasiunea sa față de un roman. Uitând de propriile suferințe, Norma este gata s-o ajute pe Adalgisa. Cât de bine înțelege ea durerea acestei fete! Aflând că este vorba despre Pollione, sufletul Normei se umple de ură, și-i dezvăluie Adalgisei, fără să-și dea seama, taina copiilor săi. Plină de considerație pentru profetă, tânăra este hotărâtă să o ajute pe Norma.
ACTUL II[modificare | modificare sursă]
Gândul la copii o neliniștește pe Norma. Ea este speriată de soarta lor. În culmea disperării, sfâșiată de sentimente contradictorii ea este gata să-i omoare. Însă, în ultima clipă, înțelege că nu poate s-o facă. Plângând, Norma își strânge la piept copii speriați. Dragostea de mamă învinge orgoliul rănit al femeii părăsite. Învingând suferințele, Norma o cheamă pe Adalgisa, binecuvântează căsătoria ei cu Pollione și îi încredințează copiii. Adalgisa, răpusă de bunătatea profetei, nu poate accepta această jertfă. Ea jură să-i reîntoarcă dragostea lui Pollione, iar copiilor - tatăl. Hotărâtă, Adalgisa se îndreaptă spre Pollione, decisă să-i trezească sentimentele datoriei și rușinii. Între timp Norma, mai având speranță, refuză să binecuvânteze în numele zeilor complotul galilor împotriva lui Pollione. Despre aceasta, Orovez le comunică oștenilor, îndemnându-i pentru un timp să nu-și manifeste setea de răzbunare. Evenimentele evoluează spre deznodământul tragic. Norma așteaptă în templu întoarcerea Adalgisei. Pentru autoritara și atotputernica Norma este umilitor chiar și gândul de a se adresa trădătorului Pollione. Totuși sentimentul față de omul iubit încă îi răvășește sufletul. Rugămintea Adalgisei s-a dovedit a fi zadarnică. Pollione e de neînduplecat. Mai mult decât atât, el jură s-o răpească pe Adalgisa din templul sacru. Această veste rănește amorul propriu al Normei. Mânia îi reîntoarce forțele, demnitatea și mândria. Profeta, gata de răzbunare, își cheamă oștenii. Norma îi îndeamnă la luptă împotriva Romei. Oștenii întâmpină decizia multașteptată cu aclamații. Dar iată că se aude o veste nedorită – sfântul templu este pângărit. Având intenția de a o răpi pe Adalgisa, acolo pătrunde Pollione. Conform legii druizilor, Pollione va fi condamnat la moarte. Prizonierul va fi adus jertfă zeilor. Acum Norma ar fi putut să se bucure din plin, triumfând. Dar din nou în sufletul ei biruie femeia care iubește. Ea cere să fie lăsată singură cu Pollione. Norma îi promite acestuia viața și libertatea în schimbul dragostei lui. Dar mândrul roman este gata să accepte mai degrabă moartea, decât să facă acest compromis. Profeta ia hotărârea decisivă. Este adunat poporul. Norma declară că ea va urca pe rug în calitate de jertfă zeilor. Ea urcă pe rug însoțită de Pollione care își dă seama prea târziu de noblețea sufletească a femeii pe care a trădat-o.
Vincenzo Bellini, Norma (2022)
La sonnambula (Somnambula) este o operă în 2 acte de Vincenzo Bellini, după un libret de Felice Romani (bazat pe comedia La sonnambule ou l’arrivée d’un nouveau seigneur de Eugène Scribe din anul 1819).
Premiera operei a avut loc la “Teatro Carcano” din Milano, în ziua de 6 martie 1831.
Durata operei: cca 2 ore și 30 minute.
Locul acțiunii: sat de munte din Elveția.
Personajele principale[modificare | modificare sursă]
- Contele Rodolfo, stăpânul localității (bas)
- Teresa, proprietara unei mori (mezzosoprană)
- Amina, orfană adoptată de Teresa, logodită cu Elvino (soprană)
- Lisa, stăpâna unui han, îndrăgostită de Elvino (soprană)
- Elvino, proprietar înstărit, logodnicul Aminei (tenor)
- Alessio, sătean, îndrăgostit de Lisa (bas)
- Un notar (tenor)
Act 1[modificare | modificare sursă]
Scena 1: Un sat, cu o moară în fundal
Lisa, stăpâna hanului, se consumă de gelozie că procesiunea de logodnă dintre Amina și Elvino, care fusese odată logodit cu ea, se apropie. Ea refuză disprețuitor avansurile nefericitului Alessio. Amina mulțumește prietenilor ei pentru urăriile lor amabile și în special mamei adoptive Teresa, proprietara morii, care a adoptat-o ca pe o orfană. Îi mulțumește lui Alessio, care a compus cântecul de nuntă și a organizat festivitățile, dorindu-i succes în curtarea Lisei, care continuă să respingă avansurile lui. Sosește Elvino, după ce sa oprit pe drum la mormântul mamei sale pentru a cere binecuvântarea ei pentru Amina. El îi dă Aminei inelul mamei sale și își fac unul altuia jurăminte de iubire. Sosește un străin, întrebând de drumul spre castel. Lisa îi atrage atenția că este târziu și că nu va ajunge înainte de-a se întuneca, oferindu-i cazare la hanul ei. Noul venit, care surprinde sătenii cu familiaritatea sa față de zonă, întreabă despre festivitățile ce au să urmeze și o admiră pe Amina, care îi amintește de o fată pe care a iubit-o cu mult timp în urmă. El admite că o dată a stat la castel, al cărui stăpân a murit cu patru ani în urmă. Când Teresa povestește că fiul stăpânului mort, a dispărut cu câțiva ani înainte, străinul îi asigură pe toți că el este în viață și va reveni. Cum întunericul se apropie sătenii îl avertizezează că este timpul să intre în interior, pentru a evita fantoma satului, dar el nu este superstițios și îi asigură că în curând vor fi liberi de orice apariție. Elvino este gelos pe admirație străinului față de Amina; el este gelos chiar pe briza care o mângâie, dar el a promis că se va corecta.
Scena 2: O cameră din han
Lisa îi spune străinului că a fost recunoscut drept Rodolfo, fiul dispărut al contelui, și îl avertizează că satul îi pregătește o primire oficială. Între timp, ea va fi prima care îi va prezenta omagiile sale. Ea este flatată când el începe să flirteze cu ea, dar totul se termină, ei căzându-i o batistă, atunci când un zgomot se aude afară. Este Amina, care intră în cameră, mergând în somn. Rodolfo, realizând că peregrinările ei nocturne au dat naștere la povestea fantomei satului, este pe cale de a profita de starea ei neajutorată, dar este lovit de inocența ei evidentă și se abține. Ea adoarme pe canapea iar el se duce afară, unde îi aude pe sătenii care vin la han pentru al primi pe noul lor stăpân. Lisa îi spune lui Elvino unde a dormit Amina; iar acesta, crezând-o necredinciosă, o respinge cu furie. Doar Teresa crede în nevinovăția ei.
Act 2[modificare | modificare sursă]
Scena 1: O pădure
În drumul lor de ai cere contelui să ateste nevinovăția Aminei, sătenii se întâlnesc cu Amina și Teresa, care încercau același lucru. Elvino continuă să o respingă pe Amina, chiar și atunci când contele îi trimite un mesaj că este nevinovată. Elvino nu este convins și își ia înapoi inelul, deși nu-și poate scoate imaginea ei din inimă...
Scene 2: Satul, ca în Act I
Elvino a decis să se căsătorească cu Lisa. Ei sunt pe cale de a merge la biserică atunci când Rodolfo încearcă să-i explice că Amina este nevinovată deoarece ea nu a venit trează în camera lui - ea fiind somnambulă, dar Elvino refuză să-l creadă. Teresa imploră sătenii să facă liniște, pentru că Amina, fiind epuizată, a căzut într-un somn adânc. Înțelegând că acum căsătoria e iminentă, ea se confruntă cu Lisa, care-i spune că ea nu a fost niciodată găsită singură în camera unui bărbat. Teresa aduce ca dovadă batista pe care Lisa a pirdut-o în camera Contelui. Contele refuză să comenteze, dar continuă să confirme virtutea Aminei. Elvino cere dovezi, care apar în mod dramatic atunci când Amina este văzută mergând în somn peste podul înalt, periculos și instabil de la moară. Rodolfo avertizează că trezirea ei ar putea fi fatală, astfel că toți privesc cum ea retrăiește logodna ei și durerea pricinuită de respingerea lui Elvino. Atunci când ea ajunge în cealaltă parte în siguranță, Elvino o strigă și ea se trezește căzând în brațele lui, spre bucuria tuturor.
LA SONNAMBULA AN OPERA by VINCENZO BELLINI
_-_Archivio_Storico_Ricordi_ICON012378.jpg?_x_tr_sl=it&_x_tr_tl=ro&_x_tr_hl=ro&_x_tr_pto=sc)
Il pirata este o operă de Vincenzo Bellini pe un libret de Felice Romani , a avut premiera la Teatro alla Scala din Milano la 27 octombrie 1827 .
Geneza și debutul
După succesul Biancăi și Fernando , Bellini s-a mutat de la Napoli la Milano (unde a ajuns la 12 aprilie 1827 ) cu ideea de a se confrunta cu publicul Teatrului alla Scala . Impresarul Domenico Barbaja a susținut scrierea tânărului compozitor, alături de poetul Felice Romani, pe atunci libretistul oficial al celui mai mare teatru milanez. Totuși, era vorba de a convinge partenerii companiei, reticenți la ideea de a angaja un profesor care era puțin mai mult decât un începător. În acest scop, însuși Romani, regăsindu-se în perfectă armonie cu Bellini, s-a pus la dispoziție să renunțe la remunerația sa, care până la urmă nu a fost necesară.
Din cauza unei lacune în corespondența lui Bellini, nu se știe aproape nimic despre geneza Piratului . Libretul a fost preluat din melodrama lui Isidore JS Taylor Bertram , ou le Pirate , pusă în scenă la Paris în noiembrie 1826, ea însăși inspirată din tragedia în 5 acte Bertram sau Castelul Saint-Aldobrand de Charles Maturin ( 1816 ).
Lucrarea a avut premiera în sezonul de toamnă , la 27 octombrie 1827 . Deși a fost prima dată când compozitorul din Catania , în vârstă de aproape 25 de ani pe atunci, s-a confruntat cu publicul scaligero, lucrarea a obținut un succes răsunător. La aceasta a contribuit calitatea excelentă a distribuției, în care s-a remarcat celebrul tenor Giovanni Battista Rubini , specializat în registrul acut și sopracuto, pe care l-a confruntat folosind falsetonul , în timp ce rolul Imogene a fost interpretat de soprana dramatică a agilității Henriette . Méric-Lalande. Intriga, neobișnuit de romantică pentru melodrama italiană a vremii, între uragane și presimțiri fatale, precum și intensitatea uluitoare a melodiilor lui Bellini, aici mai aprinse și mai jalnice decât în lucrările ulterioare, a trebuit să cucerească publicul milanez, mereu dornic de noutate. . Până la punctul în care Bellini a fost creditat cu dorința de a fonda o nouă școală, deviând de la modelul dominant al lui Gioachino Rossini .
Avere
Piratul a avut inițial o mare faimă, dar de-a lungul timpului aproape că a căzut în uitare, nesuportând comparația cu cele mai cunoscute trei lucrări ale lui Bellini - Norma , I Puritani sau La sonnambula - și slujind o voce departe de standardele impuse începând de la Verdi. teatru..
Pe parcursul celei de-a doua jumătăți a secolului al XX-lea însă, lucrarea a fost reluată în mai multe rânduri și cu o frecvență tot mai mare: la sfârșitul anilor ’50 Maria Callas a interpretat rolul Imogene la Milano și New York; Imogene a fost debutul italian al lui Montserrat Caballé în 1967 (cu Flaviano Labò și Piero Cappuccilli ). Abia în ultimii ani însă, lucrarea a fost repropusă într-o formă mai mult sau mai puțin integrală și fără a adapta vocalitatea la convențiile ulterioare, mai ales în partea de tenor, ca în interpretarea lui Rockwell Blake ( 1984 ). Comparația dintre vechile înregistrări, precum cea cu Maria Callas, și partitura belliniană arată diferențe radicale.
Complot
Acțiunea se desfășoară în Sicilia , în Castelul Caldora și în vecinătatea acestuia, în secolul al XIII-lea .
În fundal, dragostea dintre Imogene și Gualtiero este împiedicată de ducele Ernesto di Caldora, partizan al lui Carol I de Anjou , care îl închidează pe tatăl lui Imogene pentru a o forța să se căsătorească cu el. În exil forțat, neștiind de căsătoria dintre Imogene și Ernesto și de nașterea fiului lor cel mare, Gualtiero organizează o echipă de pirați aragonezi și începe o serie de raiduri pe coasta siciliană, cu intenția de a se întoarce pe pământul său și de a se căsători cu Imogene. Flota d'Angiò, căpitanată de Ernesto, învinge piraţii în luptă: este salvat un singur vas, cel pe care se află Gualtiero, pe care o furtună o aruncă pe coasta siciliei, nu departe de Caldora.
Actul I
Un pustnic înțelept și milostiv, Solitarul, îi îndeamnă pe pescari să aducă alinare naufragiaților. După ce a aterizat pe uscat, Gualtiero recunoaște în Solitar vechiul său tutore, Goffredo, care îl conduce la casa lui. Imogene merge de asemenea să-i salveze pe naufragiați și cere vești despre pirați și despre liderul lor. Unul dintre pirați, Itulbo, pentru a nu dezvălui planul lui Gualtiero, îi dă vestea falsă a morții lui. Vestea o supără pe Imogene, care tocmai în noaptea aceea visase să găsească pe plajă trupul însângerat al lui Gualtiero, ucis de soțul ei.
În timp ce pirații deghizați, oaspeții lui Imogene la castel, își petrec noaptea bând și cântând, Gualtiero este invitat în prezența ducesei. Ascuns într-o mantie mare, aspectul său este aproape de nerecunoscut. Totuși, Imogene este supărat și când Gualtiero se dezvăluie în sfârșit, se aruncă în brațele ei. Vestea nunții cu Ernesto îl supără pe Gualtiero, care amenință că îl va ucide pe fiul născut din acea legătură.
Între timp, Ernesto merge în întâmpinarea naufragiaților și, suspicios, renunță să-i închidă în închisoare doar pentru mijlocirea lui Imogene. Vor pleca a doua zi în zori. Dar Gualtiero meditează la răzbunare și, pe furiș, întreabă și primește un ultim interviu de la Imogene înainte de a pleca.
Actul II
Imogene este pe cale să meargă la întâlnirea secretă cu Gualtiero, când dă de Ernesto care, dându-și seama supărat, îi cere o explicație. Femeia își motivează starea de spirit cu soarta tatălui ei, dar Ernesto nu o crede și își dă seama că este în schimb dragostea ei niciodată adormită pentru Gualtiero.
Este aproape zori. Gualtiero și Imogene se întâlnesc pe o loggia a castelului. Fidelă rolului ei de soție și mamă, Imogene refuză să fugă cu iubitul ei, dar când Ernesto își ia rămas bun, îndrăgostiții sunt surprinși. Rivalele pleacă să se înfrunte într-un duel pe moarte.
Sosește vestea morții ducelui. Gualtiero, într-un gest de loialitate supremă, se predă cavalerilor din Caldora, al căror Mare Sfat îl condamnă la moarte. Nebună de durere, Imogene rătăcește cu fiul ei prin holurile castelului: visul ei premonitor s-a împlinit, dar cu părți inversate. Când vestea condamnării cu moartea a lui Gualtiero ajunge la urechile ei, în sfârșit înnebunește („O, soare, te acoperă în întuneric!”).
Modificări ale finalului
La premiera operei s-a încheiat într-un mod diferit. Pe stânca pe care era pe cale să fie executat Gualtiero, Itulbo și pirații ajung să-l elibereze, iar Imogene să vadă ce se întâmplă. Gualtiero, deci, poruncește tuturor să se oprească ( O lumină aborată fug! ) Și se aruncă de pe stâncă, spre nedumerirea tuturor. Bellini, după premieră, a revizuit lucrarea, înlăturând scena, din care mai rămân partitura și cuvintele. Uneori se putea chiar inversa scenele dintre soprană și tenor: scena nebuniei, în unele spectacole, a precedat cavatina lui Gualtiero Tu vedrai la unfortunata .
Numerele muzicale
- 0 Symphony - Allegro con fuoco, Andante majestic, Allegro agitato (D major / D minor / D major)
Actul I
- 1 Introducere Ciel! ce furtună oribilă - Allegro agitato molto (Refren, Solitar - Sol minor / Sol major)
- 2 Scena și cavatina În furia furtunilor (Gualtiero)
- Recitativ încă trăiesc!
- Timp de atac - Allegro moderato In fury of storms (G minor / Si bemol major)
- Tempo di mezzo - Allegro Del disastro di these neppy ones (Refren - Sol major)
- Cabaletta - Allegro moderato Pentru tine de lacrimi zadarnice (Si bemol major)
- 3 Scena si cavatina L-am visat ranit, fara viata (Imogene)
- Preludiu - Majestic (mi bemol major)
- Recitativ Arise; è in me dover - Allegro (mi bemol major)
- Cantabile - Andante mosso molto Am visat rănit, fără viață (G minor / Mi bemol major / Si major / Mi bemol major)
- Timp între ele - Allegro mosso Cielo! este! (sol minor)
- Cabaletta Sventurata, I too delirious - Allegro moderato (G major)
- 4 Cor de pirați Viva! viva! .. - Allegro Brilliant (Si bemol major)
- 5 Scena Ebben? .. Va veni... (Imogene, Adele)
- 6 Scena și duet Nenorocitul! Ah! fugi... (Imogene, Gualtiero)
- Recitativ De ce îmi este atât de milă de un străin? - Andante, Andante sostenuto (la minor)
- Arioso Dacă într-o zi ți-l primesc - Andante mosso (La bemol major / Si bemol major)
- Timp de atac, nenorocitul! Ah! fugi... - Allegro (do major / fa major)
- Cantabile Pietosa tatalui sau! e meco - Andante sostenuto (do minor / do major)
- Timp între Some s'appressa - Allegro
- Cabaletta Bathed in Tears - Allegro (do major)
- 7 Scenă Mulțumesc, rai jalnic - Allegro moderato (Imogene, Adele)
- 8 martie și cor Cel mai temut, cel mai splendid nume - Moderato (fa major)
- 9 Cavatina Da, am câștigat și simt valoarea (Ernesto)
- Cantabile Da, am castigat, si simt valoarea - Andante foarte sustinut (fa major)
- Timpul mijlociu Cel mai de temut, cel mai splendid nume - Allegro (Refren - Re major)
- Cabaletta Da, am câștigat și simt valoarea - Allegro martziale (fa major)
- 10 Finale I Speak to you for a short time (Gualtiero, Imogene, Ernesto, Itulbo, Solitario, Adele, Chorus)
- Recitativul mă îmbrățișează, o femeie - Allegro
- Timp de atac La accent, la manta, la brate - Allegro (do major)
- Cantabile Vorbește cu tine pentru puțin timp - Largo agitato (A minor / A major)
- La jumătatea timpului Ebben; Lasă-mi să înceapă răzbunarea - Allegro (fa major)
- Strâns Ah! să mergem, chinurile mele - Allegro molto agitato (Si bemol minor / Si bemol major)
Actul II
- 11 Introducere Ce aduci? - Allegro moderato (Cor, Adele - Do major)
- 12 Scena Vino; siam sole alfin (Imogene, Adele)
- 13 Scenă și duet Tu m'apristi in cor ferita (Imogene, Ernesto)
- Recitativ se oprește. Ognor fugi de mine! - Vesel
- Attack time Tu m'apristi in cor ferita - Allegro moderato (A major / F minor / F major)
- Cantabile Ah! Îl simt: în curând dizolvat - Larghetto (fa major)
- Timp între ele (reluarea timpului de atac) Ce aduci? - Allegro moderato (do major)
- Cabaletta Ah! Fugi, fără milă, întâlnirea fatală - Allegro molto (la major)
- 14 Scenă Lasă-mă, putere umană - Allegro molto (Gualtiero, Itulbo)
- 15 Scena, duet și trio Come: cerciam pe 'mari (Imogene, Gualtiero, apoi Ernesto)
- Recitativ Iată-mă, Gualtiero - Allegro agitato
- Attack time Come: cerciam pe 'mari - Allegro moderato (C major / A major)
- La jumătatea timpului Crud! si vrei? - Allegro moderato (intră Ernesto)
- Cantabile Mă predau soartei oribile - Andante sostenuto (Re major / La major)
- La pauză Parti alfine - Allegro
- Stretta Va, t'allontana - More moved (C major)
- 16 Scenă nefericită ! fa core (Imogene, Adele)
- 17 Cor Lasso! perir like this - Allegro molto maestoso (do major)
- 18 Scenă și aer Veți vedea pe nefericiți (Gualtiero)
- Recitativ Giusto ciel! Gualtiero! - Allegro Majestic (Adele, Coro, Gualtiero)
- Cantabile Vei vedea nefericitul - Larghetto majestic (do major)
- Tempo di mezzo Marea adunare se adună deja - Allegro moderato (Cor, Gualtiero, Adele - La major)
- Cabaletta Dar nu întotdeauna urâtă - Allegro cantabile (do major)
- 19 Scena Auzi! E putere, prieteni (Adele, Refren)
- 20 Scenă și arie Cu un zâmbet de inocență (Imogene)
- Preludiu - Andante Majestic, Cantabile ( solo de corn englezesc (fa major / fa minor)
- Recitativ Oh! dacă aș putea risipi norii (fa minor)
- Cantabile cu un zâmbet inocent (fa major)
- Timp între Ce sunet sălbatic - Allegro, Majestic, Allegro
- Cabaletta Oh, soare! te vălează de întuneric - Allegro proprio (fa major)
- 21 Final Fraza ta pe care ai auzit-o (Coro, Gualtiero, Itublo, Imogene)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu