5. /5 SEPTEMBRIE 2022 - INVITAȚIE LA OPERĂ, OPERETĂ, BALET
GIACOMO MEYERBEER
| Giacomo Meyerbeer | |
 | |
| Date personale | |
|---|---|
| Nume la naștere | Jacob Liebmann Beer  |
| Născut | [1][2][3] Tasdorf(d), Rüdersdorf bei Berlin, Brandenburg, Germania |
| Decedat | (72 de ani)[2][1] Paris, Franța |
| Înmormântat | Jüdischer Friedhof Schönhauser Allee[*] |
| Părinți | Jacob Herz Beer[*] Amalie Beer[*] |
| Frați și surori | Wilhelm Beer[*][4][5] Michael Beer[*][4][6][7] |
| Copii | Cornelie Richter[*] Blanca von Korff[*][8] |
| Cetățenie |  Germania |
| Ocupație | compozitor muzician dirijor autobiograf[*] director muzical[*] |
| Activitate | |
| Gen muzical | operă |
| Premii | Comandor al Legiunii de Onoare[*] Ordinul pentru Merit în domeniul Științei și Artelor[*] Ordinul bavarez Maximilian pentru științe și arte[*] |
| Prezență online | |
| Internet Movie Database VGMdb | |
Modifică date / text  | |
Giacomo Meyerbeer (n. ,[1][2][3] Tasdorf(d), Rüdersdorf bei Berlin, Brandenburg, Germania – d. ,[2][1] Paris, Franța), pe numele său real Jakob Liebmann Beer, după alte surse Jakob Meyer Beer, a fost un compozitor evreu-german, care și-a petrecut o mare parte din viață în Franța.
DATE BIOGRAFICE[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]
A fost fiul unui bogat bancher evreu Juda Herz Beer și al soției acestuia Amalie Beer (născută Malka Lipmann Meyer Wulff). A avut doi frați, astronomul Wilhelm Beer (cunoscut în Franța ca Guillaume Beer), și poetul Michael Beer (cunoscut în Franța ca Michel Beer).
A început să studieze pianul cu Franz Seraphinus Lauska, continuând cu Muzio Clementi, și a apărut prima dată în public la vârsta de 9 ani.
LUCRĂRI[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]
Opere[modificare | modificare sursă]
- Jephtas Gelübde, München 1812
- Wirth und Gast, oder Aus Scherz Ernst, Hoftheater, Stuttgart 1813
- Romilda e Costanza, Teatro Nuovo, Padova 1817
- Semiramide riconosciuta, Teatro Regio, Torino 1819
- Emma de Resburgo, Teatro San Benedetto, Veneția 1819
- Margherita d'Anjou, Teatro alla Scala, Milano 1820
- L'Esule di Granata, Teatro alla Scala, Milano 1822
- Il Crociato in Egitto, Teatro La Fenice, Veneția 1824
- Robert le Diable (Robert der Teufel), Opéra, Paris 1831
- Hughenoții (Die Hugenotten), Opéra, Paris 1836
- Ein Feldlager in Schlesien, Hofoper (Opera de stat Unter den Linden), Berlin 1844
- Le Prophète (Der Prophet), Opéra, Paris 1849
- L'Étoile du Nord (Prelucrare după Ein Feldlager in Schlesien), Opéra-Comique, Paris 1854
- Dinorah ou Le Pardon de Ploërmel, Opéra-Comique, Paris 1859
- Africana (L'Africaine), Opéra, Paris 1865 (premieră postumă)
Alte lucrări[modificare | modificare sursă]
(Selecție)
- Gott und die Natur [Dumnezeu și natura], Oratoriu, Königliches Nationaltheater (Teatrul Național Regal), Berlin 1811
- Klarinettenquintett [Cvintet pentru clarinet] în Mi bemol major, 1813
- Gli Amori di Teolinda, Cantată dramatică, 1815
- Fantasie pentru clarinet și cvartet de coarde, 1839
- Pater noster [Tatăl nostru] pentru cor mixt, 1857
- Festmarsch zu Schillers Geburtstag [Marș festiv pentru ziua de naștere a lui Schiller], 1859
- Festouverture [Uvertură festivă] pentru deschiderea Expoziției mondiale de la Londra, 1862
- Vier Fackeltänze [Patru dansuri cu făclii] pentru nunți regești
- Lieder, între care Le chant du berger [Cântecul păstorului] (cu clarinet)
Giacomo Meyerbeer: Die Hugenotten
| Petre Ștefănescu Goangă | |
 | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | |
| Decedat | (71 de ani) |
| Cetățenie | .svg){kind=small} România |
| Ocupație | cântăreț de operă |
| Activitate | |
| Tipul de voce | Bariton |
| Instrument(e) | voce[*] |
| Modifică date / text | |
Petre Ștefănescu Goangă (n. 3 martie 1902, Brăila – d. 5 septembrie 1973, București) a fost un bariton, cântăreț de operă român și pedagog. Și-a făcut studiile la Paris și a cântat pe multe scene europene.[1]
VIAȚA[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]
Bunicul dinspre mamă al lui Ștefănescu Goangă a fost pictorul Petre Alexandrescu (1828, Craiova - 1899, Brăila[2]), absolvent al Academiei de Pictură din Roma, cel care a realizat, începând din anul 1864, pictura bisericii “Sf. Nicolae”, de pe Ana Aslan. Sosit la Brăila, acesta a cunoscut-o pe fata lui Ianache Rally, un armator grec bogat, proprietarul teatrului și al hotelului cu același nume. Soții Athena și Petre Alexandrescu au avut opt copii. Al optulea copil, Cecilia, pianistă renumită, s-a căsătorit cu Gheorghe Ștefănescu Goangă, Petre fiind singurul lor descendent.[3]
Pleacă la Paris, la îndrumarea lui George Enescu, unde se înscrie și urmează cursurile Facultății de Drept. În paralel, studiază și muzica, cu profesoara de canto Felia Litvinne, actoria cu Georges Saillard, cu Gabriel Joudoin studiaza lied-ul, cu tenorul Salignac – arta scenică, iar cu regizorul Labisse, regia de operă. În martie 1924, are debutul la Paris, în cadrul unei audiții. Evenimentul a stârnit un deosebit interes în presa franceză, ziarul Le Figaro din 29 mai 1924 remarcând că „acest artist de 20 de ani posedă o voce superbă și promite să devină un strălucit urmaș al lui Tita Ruffo și Battistini”.[2]
La vârsta de 22 de ani debutează pentru prima dată pe scena Operei din Bordeaux, în rolul lui ‘Mefisto’, din opera Faust, de Charles Gounod. Ajunge, după aceea, să susțină rolul lui ‘Athonael’ din Thaïs, de Jules Massenet, pe scenele mai multor opere din Franța. Momentul trecerii de la vocea de bas la cea de bariton, se produce în anul 1926, pe scena Operei din Toulouse, unde cântărețul îl interpretează pe ‘Tonio’, din opera Paiațe, de Ruggiero Leoncavallo. Între anii 1928-1931, atinge apogeul carierei lirice în străinătate, urcând pe scena teatrului Theatre Royal de la Monnaie, din Bruxelles, precum și la Rouen, Amsterdam, Anvers, Rotterdam, Gand, Haga, Barcelona, Bruges și Nomur.[2]
Revenit în țară, între anii 1932 și 1934, a fost solist la Opera Română din Cluj, interpretând: Tosca, Paiațe, Cavalleria rusticana, Trubadurul, Traviata, Flautul fermecat, Tannhauser și Lohengrin, Rigoletto și Maeștrii cântăreți din Nürnberg.[2]
Din anul 1949 devine și pedagog, preluând catedra de canto a Conservatorului din București, și ducând pe culmile succesului numeroși cântăreți. Preda, de asemenea, și în Operele Române din Iași și Timișoara, în perioada anilor 1962-1964. Deși mai mulți membri ai familiei sale, printre care Mihail și Florian Ștefănescu-Goangă, au fost aruncați în închisorile comuniste ca deținuți politici, celebrul bariton a fost distins cu titlurile de Artist Emerit, în 1950, și Artist al Poporului, în 1952.[2]
Petre Ștefănescu-Goangă este probabil cel mai cunoscut pentru interpretarea sa briliantă a operei Rigoletto. Marele cântăreț a decedat la București, la data de 5 septembrie 1973.
FILMOGRAFIE[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]
A jucat în filmul Pantoful Cenușăresei, inspirat din basmul popular Cenușăreasa, film realizat în 1969 de regizorul Jean Georgescu.[4]
IN MEMORIAM[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]
În Brăila, Piața Poligon 2, se află casa în care s-a născut Petre Ștefănescu Goangă. Clădirea, ridicată la sfârșitul sec. XIX, a fost declarată monument istoric, cu Cod LMI: BR-IV-m-B-02167.[5] La 12 august 2011, primarul Aurel Simionescu și secretarul de stat Răzvan Murgeanu au semnat implementarea proiectul pentru reabilitarea edificiului. În valoare totală de 1,9 milioane de lei, proiectul a constat în renovarea clădirii din patrimoniul cultural al municipiului Brăila ce poartă numele artistului brăilean. În prezent, Casa de Cultură "Petre Ștefănescu-Goangă" găzduiește evenimente culturale și artistice și activități educaționale pentru tinerii brăileni.[6]
La Curtea de Argeș, pe Str. Viorelelor nr.1, se află o casă construită în stil tradițional argeșean în secolul XVIII, cunocută sub denumirea de „Casa Goangă”, care a aparținut bunicilor cântărețului.[1] Între anii 1969-1972, această casă a avut statut de muzeu,[7] adăpostind mai apoi biblioteca orașului.[1] Casa a re-intrat în posesia familiei Ștefănescu-Goangă în 1996 și a trecut de asemenea printr-un proces amplu de restaurare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu