1. /1 DECEMBRIE 2021 - ROMÂNIA 104 

ROMÂNIA LA 104 ANI!

Ziua națională a României a fost între 1866-1947 ziua de 10 mai, apoi, între 1948-1989, ziua de 23 august. Prin legea nr. 10 din 31 iulie 1990, promulgată de președintele Ion Iliescu și publicată în Monitorul Oficial nr. 95 din 1 august 1990, ziua de1 decembrie a fost adoptată ca zi națională și sărbătoare publică în România. Această prevedere a fost reluată deConstituția României din 1991, articolul 12, alineatul 2. Opoziția anticomunistă din România a pledat în 1990 pentru adoptarea zilei de 22 decembrie drept sărbătoare națională, fapt consemnat în stenogramele dezbaterilor parlamentare.

Prințul Carol de Hohenzollern-Sigmaringen a depus în ziua de 10 mai 1866 jurământul în fața adunării reprezentative aPrincipatelor Române Unite. În amintirea acestui eveniment, la 10 mai 1877, tot el a proclamat în fața parlamentului independența de stat a României. În data de 14 martie/26 martie 1881 camerele reunite ale parlamentului au votat transformarea țării din principat în Regatul României. Pentru a marca evenimentul, ziua națională sărbătorită pe 10 mai 1881 a fost una din cele mai spectaculoase serbări din istoria României.^[2]

După abdicarea forțată a regelui Mihai I în data de 30 decembrie 1947, Camera Deputaților a adoptat legea nr. 363 din 1947, prin care a proclamat Republica Populară Română.^[3] Ziua de 23 august a fost adoptată drept sărbătoare de stat, sub numele de ziua insurecției armate antifasciste, începutul revoluției populare în România, cu referire la întoarcerea armelor împotriva Germaniei naziste și arestarea guvernului condus de Ion Antonescu în anul 1944.

În anul 1990, după revoluția anticomunistă din 1989, parlamentul dominat de FSN a refuzat propunerea venită din partea opoziției, de a adopta ziua de 22 decembrie drept sărbătoare națională a României. Pe fondul confruntărilor interetnice de la Târgu Mureș din martie 1990 și a mineriadei din 13-15 iunie 1990, Parlamentul României a adoptat la 31 iulie 1990 legea nr. 10 din 1990, prin care a fost abrogată Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 903 din 18 august 1949 privind declararea zilei de 23 august ca sărbătoare națională și a proclamat în locul ei ziua de 1 decembrie drept sărbătoare națională.^[4] Legea 10 din 1990 nu precizează semnificația sau motivul alegerii zilei de 1 decembrie drept zi națională a României.

Legea adoptată în 1990 de parlamentul dominat de FSN și promulgată de Ion Iliescu a avut în vedere pe de o parte combaterea simpatiilor legate de tradiția monarhică a României, cu sărbătoarea națională istorică pe 10 mai, dar și contracararea solicitării opoziției anticomuniste, de adoptare a zilei de 22 decembrie drept sărbătoare națională.

Alegerea zilei de 1 decembrie, deși neexplicit, a făcut trimitere la unirea Transilvaniei, Banatului, Crișanei și Maramureșului cu România în 1918, respectiv la Proclamația de la Alba Iulia, care a avut loc la 1 decembrie 1918. Alegerea acestei zile ca sărbătoare națională a României a fost văzută drept un afront adus minorității maghiare din România, pentru care ziua de 1 decembrie a însemnat o pierdere politică.^[5]

Prima zi națională de 1 decembrie, ale cărei festivități centrale s-au desfășurat în 1990 la Alba Iulia, a fost marcată de polarizare politică, discursul lui Corneliu Coposu, liderul de atunci a obiectivei anticomuniste, fiind întrerupt în mai multe rânduri de huiduieli.^[6] Petre Roman, primul ministru de atunci, s-a arătat încântat de întreruperea repetată a discursului liderului opoziției, ceea ce l-a făcut pe președintele Ion Iliescu să-i dea un semn cu mâna pentru ca să înceteze, gest filmat și difuzat pe larg de mass media.

Istoricul Neagu Djuvara a arătat într-un interviu acordat TVR în anul 2011 că alegerea zilei de 1 decembrie de către regimul Iliescu a fost una conjuncturală, explicând că la 1 decembrie 1918 a avut loc doar unirea Transilvaniei și a Banatului cu România, pe când celelalte provincii istorice, respectiv Basarabia și Bucovina, au fost unite la date diferite.

 POEZII DEDICATE ROMÂNIEI 1 Decembrie

Mihai Eminescu

---

Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie

Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie,
Ţara mea de glorii, ţara mea de dor?
Braţele nervoase, arma de tărie,
La trecutu-ţi mare, mare viitor!
Fiarbă vinu-n cupe, spumege pocalul,
Dacă fiii-ţi mândri aste le nutresc;
Căci rămâne stânca, deşi moare valul,
Dulce Românie, asta ţi-o doresc.

Vis de răzbunare negru ca mormântul
Spada ta de sânge duşman fumegând,
Şi deasupra idrei fluture cu vântul
Visul tău de glorii falnic triumfând,
Spună lumii large steaguri tricoloare,
Spună ce-i poporul mare, românesc,
Când s-aprinde sacru candida-i vâlvoare,
Dulce Românie, asta ţi-o doresc.

Îngerul iubirii, îngerul de pace,
Pe altarul Vestei tainic surâzând,
Ce pe Marte-n glorii să orbească-l face,
Când cu lampa-i zboară lumea luminând,
El pe sânu-ţi vergin încă să coboare,
Guste fericirea raiului ceresc,
Tu îl strânge-n braţe, tu îi fă altare,
Dulce Românie, asta ţi-o doresc.

Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie,
Tânără mireasă, mamă cu amor!
Fiii tăi trăiască numai în frăţie
Ca a nopţii stele, ca a zilei zori,
Viaţa în vecie, glorii, bucurie,
Arme cu tărie, suflet românesc,
Vis de vitejie, fală şi mândrie,
Dulce Românie, asta ţi-o doresc!

Tara mea

Avem o mandra tara                                            

Prin timpi de jale-amara                                       

Stramosii se luptara                                              

S-o scape de stapani.                                            

Azi singuri noi, romanii                                         

Suntem in ea stapani                                             

Sus inima, romani!                                                

O lege avem strabuna

Prin veacuri de furtuna

Ea n-a putut sa apuna

Strivita de pagani.                                           

Ne-a fost cel Sfant tarie

Si-n veci o sa ne fie

Sus inima, romani!

In tara romaneasca                                                  

De-a pururi sa traiasca

Credinta stramoseasca

Si graiul din batrani.

Spre Domnul tarii gandul

De-a pururi noi avandu-l

Sus inima, romani!

GEORGE COȘBUC

SCUMPA TARA ROMÂNEASCA 

Scumpa tara româneasca, 
Cuib în care ne-am nascut, 
Câmp pe care s-a vazut 
Vitejia stramoseasca, 
Scumpa tara româneasca, 
Te salut! 

Si-a mea frunte ti se-nchina 
Ca naintea unui sfânt, 
Caci, desi copil eu sunt, 
Inima de dor mi-e plina. 
Sa te vad mereu regina 
Pe pamânt. 

Sa ai viata de vecie, 
Sa sporeasca-al tau popor; 
Sub stindardul tricolor 
Sa nu vezi decât fratie, 
Si-atunci, dac-o fi sa fie, 
Pot sa mor!

ADRIAN PĂUNESCU

MAMĂ ȚARĂ


Cu lacrimi ti-as scrie, batrâna mea tara, 
Un cântec facut dintr-un lut absolut, 
Copii sa-ti creasca, dusmanii sa-ti piara
Sa fii viitor si prezent si trecut.

La tine eu vin înainte de lupta, 
Si stau în genunchi si iertare îti cer
Si lancea îti jur sa-mi ramâna nerupta
Si daca-mi ceri, pentru tine sa pier.

Ce ochi de lumia, ce ochi ai tu MAMĂ, 
Pe noi în lumina si mila ne cresti, 
Si vorbele tale curate ne cheama, 
Din toate stravechile T;ari Românesti.

Eu MAMĂ îti zic, dar aud ca-ti spun T;ARĂ, 
Cu lacrima-ti scriu nestirbit juramânt:
Lumina din ochii tai buni sa ma doara
Oricât s-o-ntâmpla sa traiesc pe pîmânt.

Si cum sa te dau pentru alta pe lume?
Comert cum sa fac cu un deal de stramosi?
Al tau sunt eu T;ARĂ, cu fapte si nume
Ca-n colt de batista pe steag sa ma cosi.

Da-mi pietre sa car, da-mi pe limba tarâna, 
În oase rîstoarna-mi fiertura de stea, 
Acopera-mi ochii si taie-mi o mâna, 
Al tau sunt de-a pururi, tu, MAMĂ a mea.

C-a fost adevar sau vis sau reclama
De mic am aflat un cuvânt, Dumnezeu.
Al LUI feminin îi esti tu, T;ARĂ MAMĂ, 
Puterea suprema a tot ce-i mai bun.

Iubire deplina si fara conditii
Nu-ti dau daca-mi dai, ci-s al tau fiindca sunt, 
Prin mine datori îti sunt înca scitii, 
MAMĂ, tu, T;ARĂ, CUVÂNTULE SFÂNT ! 

ADRIAN PĂUNESCU

Rugaciune pentru 1 Decembrie

Ne iarta, Doamne, ura si gîlceava
de care suntem zilnic vinovati,
dar catre Tine tulnicul suna-va,
sa-ntorci privirea Ta catre Carpati.

Prea mult abandonati acestei toamne,
nu mai avem în vatra casei foc,
mai da-ne-un pic de amintire, Doamne,
rabdare si iertare si noroc.

Ca pentru vite nu mai sunt nutreturi
si asteptam o pîine din import,
cînd bietul om s-a prabusit sub preturi
si sufletul în el e-aproape mort.

Ne-am despartit în triburi si în secte,
în cluburi, în partide si în gasti,
iubirile directe sunt suspecte.
Doresti succes? Învata sa urasti.

Dusmanii nu puteau sa ne condamne,
cum noi, pe noi, ne-am condamnat la rau,
de ce sa mai venim la Alba, Doamne,
cînd e negustorit si duhul Tau?

Si, totusi, Alba-Iulia exista,
si, totusi, cineva i-a dat un rost,
si-a fost si-atunci pornire anarhista,
si Dumnezeu tot ocupat a fost.

Cu grohotis pe talpi si bruma-n gene,
sa-nvingi un vechi si tragic handicap,
si, în onoarea Albei Apusene,
sa-ti scoti caciula dacica din cap.

Se aude Basarabia cum plînge
de dorul T;arii Mari, pierdute-n veci,
si-n clopote e treaz acelasi sînge,
si-aceiasi ochi imperiali sunt reci.

Si nu-i Emilian la catedrala,
uzurpatorii lui lucreaza calmi,
nici umbrele din somn nu se mai scoala,
nici nu mai cînta doctor Iacob psalmi.

Si ne e dor de-o sfînta sarbatoare,
în care toti sa ne-adunam aici,
si ne e dor de România Mare
si am ramas îngrozitor de mici.

Dar, Doamne, pune-T;i pe cetate talpa,
mai da-ne harul unui gest postum,
mai cheama-ne, mai rabda-ne la Alba
si sa mai încercam macar acum.