5. /22 NOIEMBRIE 2022 - GÂNDURI PESTE TIMP

GEORGE ELIOT

 Mary Anne (Mary Ann, Marian) Evans, AFTF29 mai bine cunoscută sub pseudonimul George Eliot (n. 22 noiembrie 1819,^{[3][3][4][5][6][7][8][9]} Nuneaton, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei – d. 22 decembrie 1880,^{[10][3][3][4][5][6][7][9]} Londra, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei^[11]), a fost o romancieră din Anglia. Ea a fost printre scriitorii fruntași ai erei victoriene, romanele ei fiind o analiză realistă a societății provinciale englezești din acea epocă.

Ea spunea că și-a ales un pseudonim bărbătesc pentru a fi sigură că operele sale vor fi luate în serios - asemeni lui George Sand și altor scriitoare din epoca respectivă - deoarece femeile scriitoare nu aveau succes la public la fel ca bărbații. Până în perioada modernă, în care a trăit și a scris Virginia Woolf, scriitoarele au resimțit efectele acestor prejudecăți. Un alt factor a fost dorința de a-și păstra viața privată departe de atenția publică și de a preveni scandalurile care urmau să apară dacă va ieși la iveală relația sa cu George Henry Lewes, care era căsătorit pe atunci. Mary Anne Evans a fost al treilea copil al lui Robert Evans (1773-1849) și al Christianei Evans (născută Pearson), fiica unui fermier local (1788-1836). În copilărie, Mary Evans, a fost deseori numită Marian^[13]. A avut un frate, Robert (1802-1864), și o soră, Fanny (1805-1882), din prima căsătorie a tatălui său cu Harriet Poznton (?1780-1809). Robert Evans a fost administratorul moșiei Arbury Hall ai familiei Newgate din Warwickshire, dar Mary Anne s-a născut la moșia South Farm. La începutul anilor 1820 familia s-a mutat într-o casă numită Griff, ce se afla între Nuneaton și Coventry. Alți frați și surori ale sale au fost, Christiana, cunoscută drept Chrissey (1814-1859), Isaac (1816-1890), și frații gemeni care au supraviețuit puține zile în martie 1821.

Tânăra Evans era evident inteligentă, și datorită postului important ocupat de tatăl său la conducerea moșiei, i s-a permis accesul la biblioteca din Arbury Hall, care i-a fost de folos în educația ei și în lărgirea orizontului de cunoștințe. Educația sa clasică și-a lăsat amprenta; Christopher Stray a remarcat că: "Romanele lui George Eliot sunt influențate de literatura greacă (doar una dintre cărțile ei poate fi tipărită corect fără a folosi fonturi grecești), și temele sale sunt deseori influențate de tragedia greacă".^[14] Vizitele sale frecvente la moșia South Farm i-au permis, de asemenea, să compare bogăția în care trăia proprietarul de pământuri cu viețile oamenilor mult mai săraci. Această diferență dintre viețile lor va apărea des în multe opere ale sale. O importanță mare în creațiile timpurii a avut-o, de asemenea, religia. Ea a fost educată într-o familie anglicană, dar în acea perioadă Midlands era un teritoriu cunoscut prin numărul crescând de sectanți. Mary Anne a primit burse la școlile din Attleborough, Nuneaton și Coventry. La Nuneaton ea a fost învățată de călugărița evanghelică Maria Lewis – cu care va coresponda ulterior – iar la școala în Coventry este învățată de surorile baptiste.

În 1836 moare mama sa, iar Mary Anne Evans se întoarce acasă pentru a prelua conducerea casei. Continuă corespondența cu tutorele său Maria Lewis. C]nd Evans avea 21 de ani, fratele său Isaac se căsătorește și se stabilește cu familia în casa lor, de aceea Mary Anne, împreună cu tatăl său se vor muta la Foleshill, nu departe de Coventry. Apropierea de societatea din Coventry aduce noi influențe; în special e influențată de Charles și Cara Bray. Charles Bray s-a îmbogățit fabricând panglici și și-a învestit capitalul în construcția unor școli sau în alte cauze filantropice. Mary Anne, care se lupta de ceva timp cu dubiile la tema religiei, devine prietenă apropiată cu progresistul și liber-gânditorul Bray, casa acestuia fiind paradisul pentru cei care susțineau și dezbăteau păreri radicale. Printre cei pe care tânăra Mary Anne Evans i-a cunoscut în casa Bray erau Robert Owen, Herbert Spencer, Harriet Martineau și Ralph Waldo Emerson. Prin intermediul acestei societăți, Evans a fost prezentată unor teologi mai liberali și unor scriitori ca David Strauss și Ludwig Feuerbach, care insuflau dubii privind veridicitatea istoriilor Biblice. De fapt, prima sa mare operă literară a fost traducerea în engleză a „Vieții lui Iisus” (1846) de Strauss, care a fost completată mai târziu de alt membru al cercului Rosehill.

Când Mary Anne și-a pierdut credința religioasă, tatăl său a amenințat-o că o va alunga, deși aceasta nu s-a întâmplat. În schimb, ea a mers la biserică de-a lungul anilor și a întreținut casa pentru el până la moartea lui, în 1849. La cinci zile după înmormântarea tatălui său, va întreprinde o călătorie în Elveția împreună cu familia Bray. Ea decide să locuiască singură la Geneva, mai întâi lângă lacul Plongeon (lângă clădirile ONU din prezent), ulterior pe Rue de Chanoines (acum Rue de la Pelisserie) la etajul trei - împreună cu François și Juliet d’Albert Durade. Ea citește mult și întreprinde plimbări îndelungate care o inspiră mult. François i-a pictat portretul.^[15] După reîntoarcerea în Anglia, în 1850, ea se mută la Londra intenționând să devină scriitoare și să se numească Marian Evans. A stat în casa lui John Chapman, un publicist radical, pe care l-a cunoscut la Rosehill și care i-a tipărit traducerea „Vieții lui Iisus”. Chapman cumpărase recent jurnalul de stânga "The Westminster Review", și în 1851 Evans este numită ajutor al editorului. Deși Chapman era editorul propriu-zis, cea mai mare parte a muncii o făcea Evans, colaborând, până la plecarea sa în 1856, la multe eseuri și corectări.

Femeile scriitoare nu erau ceva neobișnuit pe acele vremuri, însă rolul lui Evans în fruntea literaturii de atunci era. Prezența unei femei tinere, necăsătorite, în societatea preponderent bărbătească din Londra era total neobișnuită în acele timpuri, mai mult decât atât - uneori și scandaloasă. Deși se arăta hotărâtă, ea era deseori sensibilă, depresivă și măcinată de dubii. Evans arăta o aparență bolnăvicioasă, [5] și și-a format un număr de relații emoționale stânjenitoare și nereciproce, inclusiv atașamentul față de patronul său, John Chapman, și Herbert Spencer. Totuși, o altă atracție improprie se va dovedi a fi mult mai folositoare și cu succes pentru Mary Anne Evans.

Filozoful și criticul George Henry Lewes a întâlnit-o pe Evans în 1851, iar din 1854 ei au hotărât să locuiască împreună. Lewes era căsătorit cu Agnes Jervis, dar căzuseră de acord să aibă o căsătorie deschisă, și - în afară de cei trei copii pe care i-au avut împreună - Agnes a mai avut alți copii de la câțiva bărbați. Din momentul când Lewes a fost numit în certificatul de naștere tatăl unuia dintre acești copii, deși se știa că este fals, el a fost considerat ulterior complice la adulter, și nu a mai putut să divorțeze de Agnes. În iulie 1854, Lewes și Evans călătoresc împreună la Weimar și la Berlin pentru cercetări. Înainte de a merge în Germania, Evans continuă să fie preocupat de lucrări teologice, traducând „Esența Creștinismului” de Feuerbach, iar în timp ce se află peste hotare scrie eseuri și lucrează la traducerea "Eticii" lui Baruch Spinoza, pe care o termină în 1856, dar nu este publicată în timpul vieții sale.^[16]

Călătoria în Germania a fost, de asemenea, și luna de miere a lui Evans și Lewes, care se considerau căsătoriți, ea numindu-se Marian Evans Lewes, și adresându-se lui Lewes ca unui soț. În societatea victoriană nu se obișnuia ca bărbații și femeile să aibă relații libere; dar Charles Bray, John Chapman, Charles Dickens, Friedrich Engels și Wilkie Collins au avut relații cu alte femei decât cele cu care erau căsătoriți, deși mult mai discret decât au făcut-o Lewes și Evans. Admiterea în public a relației lor de către Lewes era aspectul cel mai scandalos. La întoarcerea lor în Anglia, ei au trăit departe de societatea Londrei, în măsură egală evitând și fiind evitați.

Continuând să scrie articole pentru "Westminster Review", Evans a hotărât să devină romancieră, fixându-și o declarație-program într-unul din ultimele sale eseuri pentru Review: Silly Novels by Lady Novelists. Eseul critica subiectele triviale și ridicole ale literaturii feminine de ficțiune din acele timpuri. În alte eseuri, ea lăudase realismul romanelor scrise în Europa la acea vreme, accentele realiste devenind clare în toată creația ulterioară a ei. De asemenea, și-a creat un pseudonim – George Eliot. Acest nume bărbătesc a fost ales pentru a se distanța de alte scriitoare de romane proaste, dar și pentru a evita discuțiile viclene despre statutul său conjugal.

În 1858 este publicat, în "Blackwood’s Magazine", Amos Barton, primul din „Scene din viața unui cleric” (Scenes of Clerical Life), și alături de alte "Scene", este bine primit. Primul său roman publicat în întregime în 1859 este Adam Bede; având un succes imediat, el generează și un interes față de personalitatea autorului. „Scene din viața unui cleric” erau considerate creația de către un pastor protestant, sau poate de către femeia acestuia. Odată cu apariția popularului Adam Bede, speculația a crescut și mai mult; mai mult decât atât, apare chiar și un pretins autor – Joseph Liggins. Spre sfârșit, George Eliot a făcut un pas îndrăzneț declarând că ea este autoarea. Dezvăluirile despre viața privată a lui George Eliot i-au surprins și i-au șocat pe mulți dintre cititorii care o adorau, dar aceasta nu a afectat popularitatea sa ca romancieră. Relația lui Eliot cu Lewes i-a asigurat curajul și stabilitatea de care ea avea nevoie pentru a scrie ficțiune; totuși a trecut un timp până ei au fost acceptați în societate. Acceptarea lor a fost confirmată în final în 1877, când au fost prezentați Prințesei Louise, fiica reginei Victoria, care era o cititoare pasionată a romanelor lui George Eliot.

După succesul cu Adam Bede, George Eliot continuă să scrie romane de succes în următorii cincisprezece ani. După un an de la publicarea lui Adam Bede, ea scrie The Mill on the Floss („Moara de pe Floss”), dedicând manuscrisul: "iubitului meu soț, George Henry Lewes, îi ofer acest MS. al celei de-a treia cărți, scrise în cel de-al șaselea an al vieții noastre împreună la Holly Lodge, South Field, Wandsworth, și încheiat la 21 martie 1860."

Ultimul său roman a fost Daniel Deronda, publicat în 1876, după ce ea și Lewes s-au mutat la Witley, Surrey. Dar sănătatea lui Lewes se înrăutățește și el moare peste doi ani, la 30 noiembrie 1878. Următorii doi ani, Eliot îi petrece editând, pentru publicație, ultima lucrare a lui Lewes „Life and Mind” și găsește consolare cu John Walter Cross, un bancher american a cărui mamă murise recent.

La 16 mai 1880, George Eliot dă naștere bârfelor și controverselor, măritându-se cu un bărbat mai tânăr decât ea cu douăzeci de ani și schimbându-și din nou numele, de această dată în Mary Anne Cross. Căsătoria legală l-a mulțumit, cel puțin, pe fratele ei Isaac, care îi trimite felicitări, dar după ce rupsese relațiile cu sora sa atunci când ea începuse să trăiască cu Lewes. John W. Cross era, mai degrabă, un tip schimbător și instabil. El a căzut sau a sărit de la balconul hotelului în care ei locuiau în Canal Grande din Veneția, unde perechea își petrecea luna de miere. Cross a supraviețuit, iar ei s-au întors în Anglia. Cuplul s-a mutat într-o casă nouă în Chelsea, dar Eliot s-a îmbolnăvit de o infecție a gâtului. Aceasta, combinată cu insuficiența renală care a afectat-o în ultimii doi ani, îi aduce moartea lui George Eliot, în vârstă de 61 de ani, la 22 decembrie 1880.

Posibilitatea înmormântării la Westminster Abbey a fost respinsă pe motivul că Eliot a negat credința creștină, dar și din cauza relației cu Lewes. George Eliot este înmormântată la Highgate Cemetery (East), Highgate, London în teritoriul rezervat pentru sectanții religioși, alături de George Henry Lewes. În 1980, la împlinirea a 100 de ani de la moartea sa, o piatră memorială a fost pusă pentru ea în Colțul Poeților. Câteva clădiri din localitatea sa natală, Nuneaton, îi poartă numele sau titlul operelor sale (George Eliot Hospital, George Eliot Community School sau Middlemarch Junior School). George Eliot a scris romanul Middlemarch, unde prezintă povestea unor străini în Anglia din ajunul Reformei din 1832. Personajele principale, Dorothea Brooke și Tertius Lydgate sunt constrânși de așteptările lor nerealizabile, dar și de societatea conservatoare. Romanul este remarcabil prin adânca analiză psihologică și portretele sofisticate.

De-a lungul carierei sale, Eliot a scris despre viața politică. De la „Adam Bede” și până la „Moara de pe Floss” și „Silas Marner”, Eliot prezintă viața „outsiderilor” politici și persecuțiile din orașele mici. Niciun autor de după Jane Austen nu a fost atât de conștient social și atât de perspicace în demascarea ipocriziei nobililor. „Felix Holt, Radicalul” și „Legenda lui Jubal” au fost pur politice; criza politică este la originea lui „Middlemarch”. Cititorii din epoca victoriană îi lăudau cărțile pentru descrierea societății rurale, pe care Eliot o cunoscuse în copilărie, și remarcând, după cum ea îi spunea și lui Wordsworth, că prea multă atenție se acorda detaliilor mondene ale vieții de la țară. Eliot, totuși, nu se identifica cu țăranii.

Elementele religioase din opera sa, de asemenea, se datorează educației sale; trăirile lui Maggie Tulliver din „Moara de pe Floss” prezintă multe asemănări cu dezvoltarea tinerei Mary Anne Evans. Când Silas Marner este convins că înstrăinarea sa de biserică înseamnă și înstrăinarea de societate, viața autoarei este iarăși oglindită în refuzul ei de a merge la biserică. Ea ajunge la cele mai mari asemănări autobiografice în „Looking Backwards”, parte din ultima sa operă tipărită „Impressions of Theophrastus Such”. În anii când a scris „Daniel Deronda”, vânzările lui Eliot au scăzut, iar ea a dispărut din atenția publicului. Nu i-a ajutat nici biografia, scrisă de soț după moartea ei, care o prezenta ca o femeie extraordinară, aproape sfântă. În secolul XX, ea a fost susținută de o nouă generație de critici, mai remarcabilă fiind Virginia Woolf, care a numit „Middlemarch” „unul dintre puținele romane englezești scris pentru oameni maturi”^[17] Variatele filme și adaptări televizate ale cărților sale au reintrodus-o pe Eliot publicului larg. Romane

• Adam Bede, 1859, conține remarcabile tablouri din viața satului englez de la sfârșitul secolului al XVIII-lea.
• The Mill on the Floss, ("Moara de pe Floss"), 1860, operă cu rezonanțe tragice, în care se descrie conflictul unei tinere fete, îndepărtată pe nedrept din societate.
• Silas Marner, 1861, și aici personajul suferă nedreptatea societății, fiind acuzat de un furt pe care nu îl comisese.
• Romola, 1863, reproduce tablouri din viața societății italiene din secolul al XV-lea, și anume evenimentele istorice legate de activitatea predicatorului Savonarola la Florența.
• Felix Holt, the Radical, ("Felix Holt, radicalul"), 1866, primul dintr-o serie de romane sociale, prezentând transformările produse în societate prin revoluția industrială.
• Middlemarch, 1871–72, cel mai realist dintre romanele sociale ale lui George Eliot, tratând în mod curajos problema familiei și a căsătoriei în societatea victoriană. Dezvoltarea pe mai multe planuri a subiectului se îmbină cu descrierea plină de viață a personajelor.
• Daniel Deronda, 1876, abordează problema conflictelor într-o societate în care domnesc prejudecățile rasiale și naționale.

Poezie

Poeme scrise de George Eliot:

• The Spanish Gypsy (un poem dramatic) 1868
• Agatha, 1869
• Armgart, 1871
• Stradivarius, 1873
• The Legend of Jubal, 1874
• Arion, 1874
• A Minor Prophet, 1874
• A College Breakfast Party, 1879
• The Death of Moses, 1879
• From a London Drawing Room,
• Count That Day Lost, ?
• I Grant You Ample Leave

Alte opere

• Traducerea "The Life of Jesus Critically Examined" Volume 2 by David Strauss, 1846
• Traducerea "The Essence of Christianity" by Ludwig Feuerbach, 1854
• Scenes of Clerical Life, ("Scene din viața unui cleric" 1858)
• The Sad Fortunes of the Rev. Amos Barton
• Mr Gilfil's Love Story
• Janet's Repentance
• The Lifted Veil, 1859
• Brother Jacob, 1864
• Impressions of Theophrastus Such, 1879 

  George Eliot

  
  

GEORGE ELIOT - Citate:

1. „Toamnă delicioasă! Însuși sufletul meu această căsătorie cu el și, dacă aș fi o pasăre, aș zbura pe pământ căutând toamnele succesive.” – George Eliot

2. „Binecuvântată este influența unui suflet uman adevărat și iubitor asupra celuilalt.” – George Eliot

3. „Nu este niciodată prea târziu să fii ceea ce ai fi putut fi.” – George Eliot

4. „Animalele sunt prieteni atât de agreabil – nu pun întrebări; nu trec critici.” – George Eliot

5. „Mi se pare că nu putem renunța niciodată la dorință și dorință cât suntem în viață. Există anumite lucruri pe care le simțim a fi frumoase și bune și trebuie să fim spumă după ele.” – George Eliot

6. „Nu va ploua niciodată trandafiri: atunci când vrem să avem mai mulți trandafiri, trebuie să plantăm mai mulți copaci.” – George Eliot

7. „Morții noștri nu sunt niciodată morți pentru noi, până când nu-i uităm.” – George Eliot

8. „Pentru ce trăim, dacă nu pentru a face viața mai puțin dificilă unul altuia?” – George Eliot

9. „Purtă un zâmbet și ai prieteni; purtați o privire încruntă și aveți riduri.” – George Eliot

10. „Îmi place nu numai să fiu iubit, ci și să-mi spună că sunt iubit. Nu sunt sigur că ești de aceeași minte. Dar tărâmul tăcerii este destul de mare dincolo de mormânt. Aceasta este lumea luminii și a vorbirii și îmi permit să-ți spun că ești foarte dragă.” – George Eliot

11. „Ferice de omul care, neavând nimic de spus, se abține să nu dea dovezi cuprinzătoare ale faptului.” – George Eliot

12. „Prietenul este cel să fie cineva poate turna conținutul inimii, pleavă și grâne împreună, știind că mâinile blânde îl vor lua și cerne, păstrează ceea ce merită păstrat și, cu o suflare de bunătate, suflă restul. pleacă.” – George Eliot

13. „Este o minte îngustă care nu poate privi un subiect din diferite puncte de vedere.” – George Eliot

Prea mult bine…

„Răsfăţul cu care ne obișnuim nu ne face fericiţi.” — George Eliot

Tentație mare

„Toţi suntem înclinaţi să credem ceea ce lumea crede despre noi.” — George Eliot

Prieteni sau riduri?

„Zâmbeşte şi vei avea prieteni. Încruntă-te şi vei avea riduri.” — George Eliot

Care e scopul vieții?

„Pentru ce trăim, dacă nu să ne facem viața mai bună unii altora?” — George Eliot

Victorii amare

„Multe victorii sunt mai amare decât înfrângerea.” — George Eliot

Respectul nu e pentru oricine

„Unii oameni inspiră respect şi încredere. În faţa altora trebuie să venim cu ele gata confecţionate.” — George Eliot

Vanitate

„Jumătate din răul făcut pe această lume se datorează oamenilor care vor să se simtă importanţi.” — George Eliot

Păcăleli din 4 în 4 ani

„Sosesc alegerile. Pacea universală este declarată și vulpile au un sincer interes de a prelungi viața găinușelor.” — George Eliot

ALDOUS HUXLEY

Aldous Huxley
Date personale
Nume la naștere	Aldous Leonard Huxley
Născut	26 iulie 1894[5][6][7][8]  Godalming, Regatul Unit
Decedat	22 noiembrie 1963 (69 de ani)[5][6][7][8]  Los Angeles, California, SUA[9]
Înmormântat	Compton Village Cemetery[*][10]
Cauza decesului	cauze naturale (cancer de laringe[*])
Părinți	Leonard Huxley[*][3] Julia Huxley[*][11][3]
Frați și surori	Andrew Huxley Julian Huxley[*][3] [Noel] Trevenen Huxley[*][3] Margaret Arnold Huxley[*][3]
Căsătorit cu	Laura Archera[*] (19 martie 1956–22 noiembrie 1963)[3] Maria Huxley[*] (1919–1955)[3]
Copii	Matthew Huxley[*][3]
Cetățenie	Regatul Unit
Religie	hinduism
Ocupație	poet romancier[*] filozof scenarist profesor[*] scriitor de literatură științifico-fantastică[*] prozator[*]
Limbi	limba engleză[1] limba franceză[2]
Studii	Colegiul Balliol[*] Eton College[*]
Opere semnificative	Minunata lume nouă Time Must Have a Stop[*] The Art of Seeing[*] Reintoarcere în minunata lume nouă[*] The Doors of Perception[*] The Perennial Philosophy[*] Island[*] Heaven and Hell[*] After Many a Summer[*] Ends and Means[*]
Influențe[ascunde] Hans Vaihinger[*][4]
Note
Premii	Premiul Memorial James Tait Black[*]
Semnătură
Prezență online
site web oficial Internet Movie Database
Modifică date / text

Aldous Leonard Huxley (n. 26 iulie 1894,^[5][6][7][8] Godalming, Regatul Unit – d. 22 noiembrie 1963,^[5][6][7][8] Los Angeles, California, SUA^[9]) a fost un scriitor britanic care a emigrat în Statele Unite. A fost un membru al faimoasei familii Huxley care a dat un mare număr de minți științifice briliante.

Este cunoscut pentru romanele, pentru eseurile, povestirile, literatura de călătorie, scenariile sale de film. Dacă la începutul vieții a fost un umanist, a devenit la finalul ei interesat de subiecte spiritualiste, cum ar fi parapsihologia și filozofia mistică.

Biografie[modificare | modificare sursă]

Arborele genealogic al familiei Huxley

Huxley s-a născut în Godalming, Surrey, Anglia. Era fiul scriitorului Leonard Huxley din prima căsătorie cu Julia Arnold și nepotul celui mai fervent apărător al lui Charles Darwin, Thomas Huxley. Fratele său, Julian Huxley, a fost un biolog faimos pentru ideile din categoria teoriei evoluționiste.

Huxley era un copil deșirat, destul de fragil alcătuit, dar cu calități intelectuale peste medie. Tatal său fiind și botanist, Aldous și-a început aventura cunoașterii în laboratorul echipat cu aparatură de ultimă oră al tatălui său, apoi a continuat-o într-o școala care se numea Hillside, sub supravegherea mamei sale, până la moartea prematură a acesteia. De la vârsta de 9 ani Aldous a fost mai apoi educat într-o școală cu internat britanică. Avea de mic o abilitate deosebită în a manevra ideile.

Mama sa, Julia, a murit în 1908, când Aldous avea 14 ani, iar sora sa, Roberta, a murit dintr-o altă cauză în aceeași lună cu mama sa. Trei ani mai târziu, Aldous a suferit de o boală rară, (cheratită punctată) care i-a redus considerabil vederea. Fratele său mai mare, Noel, s-a sinucis în 1914. Semi-orbirea (ce i-a inspirat romanul Orb prin Gaza) l-a ținut pe Aldous departe de front în primul război mondial. Când și-a revenit și a început să vadă, a urmat cursurile de literatură engleză la colegiul Balliol, Oxford.

Imediat ce și-a incheiat studiile la Balliol, Huxley a devenit dator vândut tatălui său și a fost nevoit să lucreze ca să-și plătească datoria acumulată. A avut o slujbă de scurtă durată în 1918 la Ministerul Aerului, unde se ocupa de proviziile armatei, dar cariera de funcționar nu l-a atras, așa ca s-a orientat spre o cariera literară.

Opera timpurie[modificare | modificare sursă]

Huxley a terminat primul său roman la vârsta de 17 ani, dar cariera de scriitor profesionist și-a început-o abia pe la 20 de ani. A scris câteva capodopere ale literaturii engleze, utopia Brave New World (Minunata lume nouă) și un roman eseu despre pacifism, Eyeless in Gaza (Orb în Gaza). Huxley a fost puternic influențat de F. Matthias Alexander, pe care l-a inclus ca personaj în romanul Orb în Gaza.

Activitatea de publicist[modificare | modificare sursă]

După război Huxley semnează cronici literare și plastice în mai multe reviste, printre care Atheneum, condusă de criticul John Middleton Murry, și Westminster Gazette. În 1916 publică volumul de versuri he Burning Wheel (Roata în flăcări). Debutul în proză se produce patru ani mai târziu, în 1920, cu un volum de nuvele, Limbo, iar în anul următor apare primul sau roman, Crome Yellow (Galben crom). Admirator al literaturii franceze (numeroasele cronici literare și recenzii publicate o dovedesc pe deplin), Aldous Huxley s-a modelat ca scriitor grație lecturilor din operele lui Denis Diderot, Voltaire, Baudelaire, Marcel Proust, Andre Gide ori Anatole France. Avea o mare admirație pentru Shakespeare și, dintre contemporani, pentru prietenul său D.H. Lawrence. Autor prolific, Huxley a publicat de-a lungul vieții peste patruzeci de volume, cele mai semnificative scrise în deceniile al treilea și al patrulea ale secolului XX.

Opera de maturitate[modificare | modificare sursă]

Fiind deja un autor satiric și un gânditor politic redutabil, în timpul primului război mondial Huxley a locuit la Garsington Manor, reședința doamnei Ottoline Morrell. Mai târziu, în romanul Galben crom (1921) a caricaturizat modul de viață al celor de la Garsington, dar a rămas prieten al familiei Morrells. S-a căsătorit, de altfel, cu Maria Nys, pe care a cunoscut-o chiar la Garsington.

Huxley s-a mutat apoi la Llano, California în 1937, dar, exact ca și în cazul prietenului său, filozoful Gerald Heard, care l-a urmat la scurt timp, i s-a refuzat acordarea cetățeniei americane pentru că nu a dorit să renunțe la ideile sale pacifiste pentru niște false convingeri religioase. În cartea sa din 1937 Ends and Means (Scopuri și mijloace), Huxley explică faptul că în civilizațiile moderne majoritatea oamenilor doresc o lume a libertății, păcii, dreptății și dragostei frățești, deși nu au nici cea mai vagă idee cum să o realizeze.

În 1938 Huxley devine prietenul filozofului indian Jiddu Krishnamurti, pe care îl admira. Devine un adept al curentului filosofic Advaita Vedanta din cercul lui Swami Prabhavananda, și îl introduce și pe Christopher Isherwood în acest cerc. Imediat după această experiență scrie cartea sa fundamentală în materie de idei și valori spirituale, The Perennial Philosophy (Filozofia perenă), în care analizează scrierile unor mari gânditori mistici. În 1939 Huxley primește James Tait Black Memorial Prize pentru romanul After Many a Summer Dies the Swan.

Vederea sa a fost slabă în ciuda scurtei perioade de refacere care i-a permis, totuși, să studieze la Oxford. În 1939 a auzit de Metoda Bates pentru creșterea naturală a vederii și de Margaret Corbett, care i-a predat-o. El a pretins într-o carte intitulată The Art of Seeing (Arta de a vedea) (joc de cuvinte în limba engleză, titlul cărții se mai poate traduce și prin „arta de a înțelege"), care a apărut în SUA în 1942, și în 1943 în Marea Britanie, că vederea i s-a îmbunătățit substanțial în urma aplicării acestei metode. El a mărturisit că, după ce a aplicat această metodă, putea citi fără ochelari pentru prima după 25 de ani.

Anii bătrâneții[modificare | modificare sursă]

A început ședințe de meditație și a devenit vegetarian. Poate și din acest motiv operele lui au fost puternic influențate de misticism și a început să experimenteze mescalina, un drog halucinogen care i-a fost prezentat pentru prima oară de psihiatrul Humphry Osmond în 1953. Experiențele sale după ingerarea acestui drog psihedelic sunt descrise în eseul The Doors of Perception (Ușile percepției) (titlul derivă de la câteva rânduri dintr-un poem compus de William Blake) și romanul Heaven and Hell (Rai și Iad). Titlul eseului a inspirat de asemenea numele formației de rock The Doors. Scrierile lui Huxley au fost foarte populare în perioada hippie.

Interesul principal al lui Huxley nu viza o entitate vagă, misterioasă și subiectivă, ci un misticism înalt pe care îl exprima prin termenul "filozofie perenă". În anii 50 interesul lui Huxley pentru cercetările din câmpul psihismului uman crește.

Prima sa soție, Maria Ney, a murit de cancer de sân în 1955, și în 1956 el s-a recăsătorit cu Laura Archera, care era și ea scriitoare, și care a redactat o biografie a soțului ei. În 1960, Huxley a fost diagnosticat ca având cancer de laringe. În anii care au urmat a scris utopia Island (Insula) și, în ciuda stării de sănătate tot mai precară, a ținut conferințe la institutul Esalen. În 1959, Huxley, care a rămas cetățean britanic, a refuzat ordinul Knight Bachelor oferit de fundația Macmillan. În același an a fost distins cu Premiul pentru Merit al Academiei Americane de Arte și Litere.

Ideile lui au stat la baza formării mișcării Potențialului Uman. A fost invitat să țină numeroase conferințe de către mai multe universități americane prestigioase. Într-un asemenea discurs ținut în 1961 la California Medical School în San Francisco, Huxley atrăgea atenția: Va exista poate, pentru generația următoare, o metodă farmaceutică de a-i determina pe oameni să-și iubească respectivele servituți și de a produce dictaturi fără lacrimi, ca să spunem așa, o metodă de a produce un fel de lagăr de concentrare pentru societăți întregi, astfel încât oamenii, deși le vor fi luate libertățile, chiar îi va bucura această stare de fapt.

Părerile lui Aldous Huxley asupra rolului științei si tehnologiei (cum apar acestea exprimate, să spunem, în romanul utopic Insula) sunt similare celor ale unor prieteni ai săi americani, cum ar fi Lewis Mumford, Gerald Heard sau Buckminster Fuller și E.F. Schumacher.

Printre umaniști, Huxley a fost considerat un intelectual de vârf. Deși circumstanțele financiare l-au obligat să scrie foarte mult, gândirea si ideile sale încă se bucură de un înalt prestigiu. Cărțile sale figurează pe listele de lecturi obligatorii ale literaturii și filozofiei engleze sau filozofiei moderne în multe dintre colegiile sau universitățile americane sau britanice.

Influența operei sale asupra scriitorilor români[modificare | modificare sursă]

Aldous Huxley a avut o influență puțin cercetată asupra prozatorilor români interbelici. Criticul Iulian Băicuș în Dublul Narcis a pus în evidență faptul că textele lui Huxley l-au influențat mai ales în perioada tinereții pe Mircea Eliade, influență recunoscută de acesta și în Jurnalul său. Eliade l-a întâlnit pe fratele scriitorului, biologul Julian Huxley, după moartea acestuia și și-a notat în Jurnal bucuria acestei întâlniri. Personajul Dania din romanul Jocurile Daniei scris de Anton Holban a fost modelat după Grace, unul din personajele unei povestiri a lui Aldous Huxley, iar romanul Punct. Contrapunct i-a furnizat prozatorului român interbelic ideea romanului muzical, construit prin tehnica contrapunctului, teoretizat pentru prima oară de Huxley.

Moartea și ce a urmat după ea[modificare | modificare sursă]

Pe patul de moarte, fără să mai poată vorbi, i-a cerut în scris soției sale Laura 100 µg de "LSD, într-o injecție intramusculară". Ea a acceptat aceasta "eutanasie" și Aldous Huxley a murit ușor a doua zi, pe data de 22 noiembrie 1963. Moartea sa a fost eclipsată de asasinarea Președintelui John Fitzgerald Kennedy și de moartea autorului britanic C. S. Lewis.

În Ultimate jouney a lui Stanislav Grof există o anexă cu descrierea acestui episod excepțional, preluată din cartea Laurei Huxley This timeless moment.

Romanele satirice, distopice sau utopice ale lui Huxley nu își ratează niciodată scopul de a pune cititorul pe gânduri. Același lucru se poate spune și despre colecțiile sale de eseuri.

Scenarii de film[modificare | modificare sursă]

Huxley a scris multe scenarii de film, iar romanele sale au fost adaptate pentru cinema sau televiziune.

A scris scenarii pentru Compania Walt Disney și filmul de animație Alice în țara minunilor, a supervizat două producții ale romanului Minunata lume nouă, o ecranizare a romanului Punct. Contrapunct, alta pentru Orb în Gaza, și, în fine, ultima pentru Maimuța și esența.

Selecție din operele sale[modificare | modificare sursă]

Operele sale în ordinea cronologică a scrierii lor[modificare | modificare sursă]

• The Burning Wheel, 1916;
• The Defeat of Youth, 1918;
• Limbo, 1920;
• Crome Yellow, 1921;
• Antic Hay, 1923;
• On the Margin, 1923;
• Along the Road, 1925;
• Those Barren Leaves, 1925;
• Jesting Pilate, 1926;
• Essays New and Old, 1926;
• Proper Studies, 1927;
• Point Counter Point, 1928;
• Do What You Will, 1929;
• Holy Face, and Other Essays, 1929;
• Brief Candles, 1930;
• The World of Light, 1931;
• Music at Night, 1931;
• The Letters of D. H. Lawrence, 1932 (ed.);
• Brave New World, 1932;
• Beyond the Mexique Bay, 1934;
• Eyeless in Gaza, 1936;
• The Olive Tree, and Other Essays, 1936;
• Stories, Essays, and Poems, 1937;
• Ends and Means, 1937;
• An Encyclopaedia of Pacifism, 1937 (ed.);
• After Many a Summer Dies the Swan, 1938;
• Time Must Have a Stop, 1944;
• The Perennial Philosophy, 1946 (ed.);
• Ape and Essence, 1948;
• The Perennial Philosophy, 1948;
• Gioconda Smile, 1948;
• Themes and Variations, 1950;
• The Devils of Loudon, 1952;
• The Doors of Perceprion, 1954;
• Adonis and the Alphabet, 1956;
• Collected Short Stories, 1957;
• The World of Aldous Huxley, 1957;
• Brave New World Revisited, 1958;
• Collected Essays, 1959;
• On Art and Artist, 1960;
• Selected Essays, 1961;
• The Island, 1962;
• Literature and Science, 1963;
• Letters of Aldous Huxley, 1969;
• The Collected Works of Aldous Huxley, 1970;
• Huxley and God, 1992;
• Hearst Essays, 1994;
• Between the Wars, 1994;
• The Hidden Huxley, 1994.

Romane[modificare | modificare sursă]

• Galben crom (1921)
• Fân antic (1923)
• Frunze uscate (1925)
• Punct. Contrapunct (1928)
• Minunata lume nouă (1932)
• Orb în Gaza (1936)
• După multe veri (1939)
• Timpul are un sfârșit (1944)
• Maimuță și esență (1948)
• Geniul și zeița (1955)
• Reintoarcere în minunata lume nouă(1958)
• Insula (1962)

Povestiri[modificare | modificare sursă]

• Limbo (1920)
• Surasul Giocondei(1924)
• Două sau trei grații și alte povestiri(1926)
• Lumânări stinse (1930)
• Muzică nocturnă(1931)
• Două sau trei Grații|Grace
• Micul mexican
• Mâinile lui Iacob, o fabulă (sfârșitul deceniului al treilea al secolului XX)

Poezie[modificare | modificare sursă]

• Roata de foc (1916)
• Iona (1917)
• Înfrângerea tinereții (1918)
• Leda (1920)
• Arabia Infelix (1929)
• Cicadele si celelalte poeme (1931)

Literatură de călătorie[modificare | modificare sursă]

• Pe drum (1925)
• Bufonul lui Pilat (1926)
• Dincolo de golful Mexic (1934)

Eseuri[modificare | modificare sursă]

• Fă ceea ce vrei (1929)
• Măslinul (1936)
• Scopuri și mijloace(1937)
• Arta de a vedea (1942)
• Mâine, mâine, mâine (1952)
• Porțile percepției (1954)
• Rai și iad (1956)
• Brava lume nouă revizitată (1958)
• Literatură și știință (1963)

Filozofie[modificare | modificare sursă]

• Scopuri și mijloace (1937)
• Filozofia perenă (1944)

Biografii[modificare | modificare sursă]

• Eminența gri (1941)
• Diavolii din Lodun (1952)

Literatură pentru copii[modificare | modificare sursă]

• Ciorile din Pearblossom (1967)

Colecții[modificare | modificare sursă]

• Text și pretext (1933)
• Antologia prozei scurte (1957)
• Moksha: scrieri despre experiențe psihedelice și vizionare (1977)

Aldous Huxley - Citate:

1. Toată lumea aleargă după fericire, iar rezultatul e că nimeni nu-i fericit. Fiindcă toţi au apucat-o pe un drum greşit. Întrebarea pe care ar trebzui să şi-o pună nu e: "De ce nu suntem fericiţi şi cum să ne distrăm?", ci "Cum să-L mulţumim pe Dumnezeu şi de ce nu suntem mai buni?". Căci nu urmărind fericirea ai s-o găseşti, ci urmărind salvarea sufletului. Pe vremea când oamenii erau înţelepţi, în loc să fie doar şmecheri, ei îşi clădeau viaţa în funcţie de salvarea sau condamnarea sufletului, şi nu în funcţie de faptul că le mergea bine sau rău. Dacă acum te simţi fericită, asta-i fiindcă ai încetat să-ţi mai doreşti să fii fericită şi ai început să te îndrepţi. Fericirea seamănă cu cocsul - e un produs secundar, derivat în procesul de producere al altuia.

2. Pentru nesimţiţi nimic nu e mai exasperant decât bunul simţ.

3. Parodiile şi caricaturile sunt cele mai pătrunzătoare forme de critică.

4. Lasă lucrurile să se întâmple în firescul lor, apoi înfruntă-le firesc...

5. După tăcere, cel mai apropiat fel de a exprima inexprimabilul este muzica.

6. Viteza - mi se pare mie că ne furnizează singura plăcere cu adevărat modernă.

7. A călători înseamnă a descoperi că toată lumea greşeşte cu privire la alte ţări.

8. Oamenii inteligenţi îşi aleg experienţa pe care doresc s-o trăiască.

9. Orice om are literatura sa personală.

10. Ignorarea faptelor nu le face mai puţin reale.

11. Singurii oameni cu adevărat importanţi au murit.

12. Lucrurile nu încetează să existe doar pentru că le ignori tu.

13. Un adevăr cenuşiu poate fi eclipsat de o minciună strălucitoare.

14. Sportul este una dintre descoperirile majore ale timpurilor moderne.

15. Oamenii se apropie de intangibilul adevăr prin mijlocirea unei succesiuni de greşeli.

16. Cea mai mare parte din ignoranţă este ignoranţa uşor de înlăturat. Noi nu ştim, fiindcă nu vrem să ştim.

17. Cuvintele pot fi la fel ca razele X; dacă le foloseşti aşa cum trebuie, ele pot trece prin orice. Citeşti şi eşti străpuns de cuvinte.

18. Dacă cei mai mulţi dintre noi rămânem ignoranţi despre noi înşine, este din cauza că autocunoaşterea este dureroasă şi preferăm plăcerile iluziei.

19. Graţie cuvintelor, am fost în stare să ne ridicăm deasupra animalelor; şi datorită cuvintelor, am fost capabili să ne coborâm adesea sub nivelul demonilor.

20. Înţeleg acum de ce marele farmec al vieţii intelectuale - viaţa devotată erudiţiei, cercetărilor ştiinţifice, filosofiei, esteticii, criticii - constă în uşurinţa ei. E substituirea unor simple scheme intelectuale cu complexitatea realităţii; o substituire a morţii calme şi oficiale cu frământatele clipe ale vieţii. E incomparabil mai uşor să ştii multe, să spunem, în domeniul istoriei artei şi să ai cele mai profunde idei asupra metafizicii şi sociologiei, decât să cunoşti personal şi intuitiv amănunte despre cei din jurul tău, să ai legături mulţumitoare cu iubitele şi prietenii tăi, cu nevasta şi copiii tăi. Viaţa e mult mai grea decât limba sanscrită, chimia sau ştiinţele economice.

21. Desigur că nu există niciun motiv pentru ca noile regimuri totalitare să semene cu cele vechi. Guvernarea prin intermediul bâtei şi al plutoanelor de execuţie, al înfometării forţate, al întemniţărilor şi al deportărilor în masă este nu numai inumană (dar de asta nu prea se sinchiseşte nimeni în ziua de azi), ci se poate demonstra că este şi ineficace, iar într-o eră a tehnologiei avansate, ineficacitatea este un păcat împotriva Sfântului Duh. Un stat totalitar cu adevărat "eficient" ar fi acela în care atotputernicul comitet executiv al şefilor politici şi al armatei lor de directori ar avea putere deplină asupra unei populaţii de sclavi pe care ar fi inutil s-o constrângă, pentru că şi-ar iubi servitutea. Ai face s-o iubească: iată misiunea pe care statele totalitare de astăzi o dau ministerelor propagandei, redactorilor-şefi ai ziarelor şi profesorilor de şcoală.

22. Nu există limite. Oricine e capabil de orice, să ştii, de absolut orice.

23. Există un singur colţişor al Universului pe care îl poţi îmbunătăţi în mod cert şi acesta este propriul tău Eu.

24. Experienţa nu este ceea ce ţi se întâmplă; este ceea ce faci cu ce ţi se întâmplă.

25. Există oameni a căror inimă se face mică cu cât portofelul lor se umflă.

26. Cu cât sunt mai perverse dorinţele unui politic, cu atât mai pompoasă este - în general - nobleţea limbajului său.

27. Toţi oamenii care ştiu să citească au puterea de a se depăşi pe ei înşişi, de a multiplica în mod creator modurile lor de existenţă, au puterea să facă în aşa fel încît viaţa lor să fie interesantă şi plină de semnificaţie.

28. Faptul că oamenii nu învaţă nimic din istorie e lecţia cea mai amară pe care istoria ne-o dă.

29. Industriaşii care pun la dispoziţia maselor distracţii standardizate şi prefabricate se luptă din răsputeri să facă din voi pe cât e cu puţinţă nişte imbecili mecanizaţi, atât în ceasurile voastre libere, cât şi în orele de muncă. Nu-i lăsaţi. Faceţi efortul de a deveni umani. Convingeţi-i pe oameni că această mare civilizaţie industrială e doar o duhoare şi că viaţa adevărată, viaţa care are un sens poate fi trăită numai în afara acestei civilizaţii.

30. Majoritatea oamenilor duc o viaţă dureroasă în cazurile cele mai nefericite, o viaţă monotonă, săracă şi plictisitoare în cazurile mai bune încât nevoia de a evada, de a transcede, chiar doar pentru câteva clipe, este şi a fost întotdeauna una dintre principalele dorinţe ale sufletului.

JACK LONDON

Jack London este pseudonimul literar al lui John Griffith Chaney (n. 12 ianuarie 1876,^[5][6][7][8] California, SUA^[5] – d. 22 noiembrie 1916,^[5][6][7][8] Glen Ellen^⁠(d), Comitatul Sonoma, California, SUA^[5]), scriitor și jurnalist american.

Opera sa (care constă în special din romane) are ca subiect existența crudă, sălbatică și spiritul de revoltă și aventură, în care eroii, de o forță fizică și morală supraumană, sunt antrenați într-o luptă brutală pentru supraviețuire, paradoxal mantuirea venind intotdeauna prin esecul in viata. În plan literar, a fost influențat de Robert Louis Stevenson, Rudyard Kipling, Joseph Conrad, iar în cel ideologic de Charles Darwin, Herbert Spencer, Karl Marx și Friedrich Nietzsche. Este un reprezentant romantic al socialismului american, fapt interior vizibil de exemplu in romanul autobiografic Martin Eden.

Biografie[modificare | modificare sursă]

Jack Griffith Chaney s-a născut în San Francisco, fiind copil din flori, mama lui era Ann Wellman și tatăl natural, astrologul William Mike Chaney, refuză recunoașterea paternității. Tatăl lui vitreg, tâmplarul John London, îl adoptă pe Jack, acesta însă va păstra mai departe numele de Chaney. Familia scriitorului trăiește în „San Francisco Bay Area” în condiții sărace, toate încercările familiei de a se îmbogăți în Oakland California se soldează cu un eșec. Tatăl său vitreg devine invalid, astfel Jack trebuie deja, copil fiind, să lucreze ca vânzător de ziare, mână de ajutor în birturi, sau într-o fabrică de conserve. Condițiile grele trăite în copilărie vor determina mai târziu vederile socialiste a scriitorului devenit între timp renumit pentru operele sale.

Opere principale[modificare | modificare sursă]

Scriitorul este cunoscut pentru romanele sale mai importante, (unele fiind ecranizate).

• Chemarea străbunilor, (The Call of the Wild, 1903)
• Lupul de mare (1904)
• Războiul claselor (War of the Classes, 1905)
• Colț alb (White Fang, 1906)
• Călcâiul de fier (The Iron Heel, 1907) Revolta de pe Elsinore
• Martin Eden (1909)
• Croazieră cu Snark (The Cruise of the Snark, 1911)
• Timpul nu așteaptă (Burning Daylight, 1910)
• Son of the Wolf (1900), colecție de povestiri; tradusă ca Pui de lup, altă traducere - Fiul lupului de Eugeniu Boureanul
• Până la Adam (1907)
• Dragoste de viață (1907)
• Revoluție și alte eseuri (Revolution and Other Essays, 1910)
• Smoke Bellew (1912)
• John Barleycorn (1913)
• JL - Opere alese - in 3 volume masive - (Republica Socialista Romania, B, 1966)

O mare parte din romanele sale pentru tineret se referă la căutătorii de aur din Klondike, Alaska sau la călătorii pe mare. A scris si povestiri care poarta pecetea J. London, - Dragoste de viata, Un cotlet intre altele, de asemenea semnand zeci de romane comerciale pentru a putea trai,in States lucru ce ii era aproape imposibil, fiind ajutat de sora sa si un cumnat.

Jack London
Date personale
Nume la naștere	John Griffith Chaney Lobondon
Născut	12 ianuarie 1876 San Francisco
Decedat	22 noiembrie 1916 Glen Ellen, California
Înmormântat	Jack London State Historic Park[*]
Cauza decesului	cauze naturale[2] (otrăvire[*])
Părinți	William Henry Chaney[*] Flora London[*][3]
Căsătorit cu	Charmian London[*] Bessie Maddern London[*]
Copii	Joan London[*] Becky London[*]
Naționalitate	American
Cetățenie	Statele Unite ale Americii
Religie	ateism
Ocupație	scriitor, jurnalist
Locul desfășurării activității	Sonoma[*][4]
Partid politic	Parti de gauche[*]
Limbi	limba engleză[1]
Activitatea literară
Specie literară	Ficțiune Literatură pentru copii
Semnătură
Prezență online
Site web Internet Movie Database
Modifică date / text

Citate:

1. Mila nu există în viaţa sălbatică.

2. Pământul nu era decât o jale infinită şi fără viaţă, unde nimic nu mişca şi era atât de îngheţat şi atât de părăsit, încât gândul fugea mereu chiar dincolo de tristeţe. Un fel de dorinţă de a râde îţi cuprindea sufletul, râs tragic al Sfinxului, râs îngheţat şi fără bucurie, ceva asemănător cu sarcasmul eternităţii faţă de nimicnicia existenţei şi a zadarnicilor sforţări ale fiinţei noastre.

3. Omul trebuie să trăiască, nu să existe.

4. Stăruinţa poate mai uşor mişca munţii din loc, decât credinţa.

5. Numai un om care a văzut iadul poate arăta ca el.

6. Viaţa nu înseamnă să ai în mână cărţi bune, ci, uneori, înseamnă a juca bine având în mână cărţi slabe.

7. Când lupii se sfâşie între ei, sfârşitul haitei e aproape... vine primăvara...

8. Blestemată roată a lumii! De ce trebuie să se rotească mereu? Unde este angrenajul de întoarcere?

9. Pe fiecare parte a fluviului îngheţat, nesfârşita pădure de brazi se întindea întunecoasă şi ameninţătoare. Arborii dezveliţi într-o vijelie de învelişul lor alb de polei păreau să se sprijine unii pe alţii, negri şi fatidici, în lumina care scădea.

10. Dacă-ţi este cu putinţă să îmbogăţeşti cu o singură scânteie dragostea pe lumea asta, atunci nu ai trăit în van.

11. Nu poţi să aştepţi inspiraţia. Trebuie să te duci după ea cu o bâtă.

12. Te ucizi puţin câte puţin în fiecare zi în care încerci să prostituezi frumuseţea.

13. Cine crede că va fi învins a pierdut deja lupta.

14. Era Wildul, Wildul sălbatic îngheţat până în măduvă, ţara Nordului. Pe gheaţa fluviului şi ca o sfidare a neantului Wildului, trăgea din greu un atelaj, de câini-lup. Blana lor zbârlită se îngreunase de zăpadă. Abia ieşită din gura lor, răsuflarea se condensa în vapori ce îngheţau aproape imediat, căzând asupra lor în formă de cristali transparenţi, încât câinii păreau înspumaţi de gheaţă.

15. Satisfacţia nu constă în succesul repurtat de creaţia realizată, ci în însuşi actul creaţiei.

16. Un os dat unui câine nu este caritate. Caritatea înseamnă osul împărţit cu un câine, când eşti la fel de flămând ca şi câinele.

17. O iluzie care nu convinge, e o minciună evidentă.

C S LEWEIS

Clive Staples Lewis
Date personale
Nume la naștere	Clive Staples Lewis
Născut	29 noiembrie 1898[1][7][8][9]  Belfast, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei[10]
Decedat	22 noiembrie 1963 (64 de ani)[1][7][8][9]  Oxford, Anglia, Regatul Unit
Înmormântat	Holy Trinity Church[*]
Cauza decesului	cauze naturale (insuficiență renală[11])
Părinți	Albert James și Florence Augusta Lewis
Frați și surori	Warren Lewis[*][4]
Căsătorit cu	Joy Gresham(1957-1960)
Copii	Douglas Gresham[*]
Naționalitate
Cetățenie	Regatul Unit[12][13]
Religie	ateu[14][15] anglicanism[*]
Ocupație	scriitor cadru didactic la universitate[*] teolog[*]
Locul desfășurării activității	Londra
Pseudonim	N. W. Clerk[2], Clive Hamilton[2]
Limbi	limba engleză[3]
Studii	University College (Oxford) (1925) Campbell College[*] Malvern College[*] () Wynyard School[*] ()
Pregătire	William T. Kirkpatrick[*]
Activitatea literară
Activ ca scriitor	1919-1963
Mișcare/curent literar	The Inklings
Specie literară	mirabilia[*][5], fantezie, științifico-fantastic, Apologetică
Opere semnificative	Seria Cronicile din Narnia
Influențe[ascunde] Dante Alighieri G.K. Chesterton William Morris Arthur Balfour[*] Joseph Butler[*] Beatrix Potter[*] H. Rider Haggard E. Nesbit William Butler Yeats William Blake Thomas Traherne[*] George MacDonald[*] H. G. Wells Evelyn Underhill[*] Lord Dunsany John Milton Aristotel Platon J. R. R. Tolkien Geoffrey Chaucer
Note
Premii	Medalia Carnegie honorary doctorate at the Laval University[*][6] Fellow of the British Academy[*]
Prezență online
Internet Movie Database
Modifică date / text

Clive Staples Lewis (prescurtat C. S. Lewis; n. 29 noiembrie 1898,^[1][7][8][9] Belfast, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei^[10] – d. 22 noiembrie 1963,^[1][7][8][9] Oxford, Anglia, Regatul Unit) a fost un scriitor și cadru universitar britanic, cunoscut pentru scrierile sale despre literatura medievală, apologiile creștine, lucrările de critică și romanele de ficțiune, în special ciclul narativ pentru copii Cronicile din Narnia.

Lewis a fost bun prieten cu John Ronald Reuel Tolkien, autorul celebrului roman Stăpânul inelelor. Amândoi au fost profesori de literatură la Universitatea din Oxford și sufletul grupului literar the Inklings.

Biografie[modificare | modificare sursă]

Clive Staples Lewis s-a născut în Belfast, Irlanda, la 29 noiembrie 1898. Fiul al lui Albert James Lewis (1863–1929), descendentul unor fermieri galezi, și Flora Augusta Hamilton Lewis (1862–1908), fată de preot.

În tinerețe, C. S. Lewis s-a îndepărtat de credința în Dumnezeu. În timpul studenției, a publicat o colecție de poeme cu titlul Spirite înrobite (Spirits in Bondage), din care face parte și Pâinea noastră cea de toate zilele, unde spunea: „Nu avem nevoie de cuvinte barbare, nici de farmec sacru/ Ca să stârnim necunoscutul.” - traducere de Nicoleta Samson). Va deveni credincios în urma lungilor discuții purtate cu prietenul său J.R.R. Tolkien, preferând însă cultul anglican celui catolic. O mare influență asupra lui Lewis a avut și Owen Barfield (1898 - 1997), pe care l-a cunoscut în 1919. C.S. Lewis își descrie pe larg convertirea în autobiografia sa, Surprised by Joy, publicată și în limba română: Surprins de Bucurie, trad. Emanuel Conțac, prefață de Walter Hooper, Humanitas, București, 2008.

C. S. Lewis s-a căsătorit cu Joy Gresham. Aceasta avea doi fii (David și Douglas) în urma căsniciei cu scriitorul William Gresham, de care s-a despărțit deoarece acesta era alcoolic. Însă, după ce s-a plâns de o durere de șold, a fost diagnosticată cu cancer osos. Ea a murit în 1960, dar Lewis a continuat să-i crească pe băieții ei.

La începutul lunii iunie 1961, Lewis s-a îmbolnăvit de nefrită. Ca urmare a suferinței, și-a întrerupt activitatea la catedră. În primăvara lui 1963 părea că și-a revenit în puteri, însă în 15 iulie s-a simțit din nou rău și în ziua următoare a făcut un preinfarct. În august, și-a înaintat demisia. Un blocaj renal i-a pecetluit soarta. A murit în 22 noiembrie, cu o săptămână înainte de împlinirea vârstei de 65 de ani, în ziua când a fost asasinat președintele american John F. Kennedy la Dallas. În aceeași zi a murit și Aldous Huxley, autorul celebrului roman Minunata lume nouă. C. S. Lewis este celebrat în calendarul Bisericii Anglicane în data de 22 noiembrie.

Cariera[modificare | modificare sursă]

Profesor universitar[modificare | modificare sursă]

Magdalen College

C. S. Lewis a devenit 'fellow' la Magdalen College, Oxford, în 1925, unde a predat vreme de aproape trei decenii, până în 1954, când a fost numit profesor la Universitatea din Cambridge.

Scriitorul[modificare | modificare sursă]

Trilogia spațială este alcătuită din trei volume: Departe de planeta tăcută (Out of the Silent Planet), Perelandra și Hidoasa fortăreață (That Hideous Strength). Mihaela Morariu consideră că ele sunt mai apropiate de scrierile lui Ray Bradbury ori David Lindsay decât de scrierile unor „profeți sociali”, precum Aldous Huxley ori George Orwell. Eroul principal este profesorul dr. Elwin Ransom („ransom”=„răscumpărare”) personaj ce prezintă unele asemănări cu J.R.R. Tolkien.

Între scrierile sale din perioada profesoratului de la Cambridge se numără Reflections on the Psalms (Meditații la Psalmi, trad. Emanuel Conțac, Humanitas, București, 2013).

Critici[modificare | modificare sursă]

În ciuda popularității lor, lucrările lui C.S. Lewis au fost aspru criticate. Cunoscutul ciclu al Cronicilor din Narnia a fost acuzat că face propagandă religioasă, este marcat de misoginism, rasism și sadism emoțional. Dan Barker, un preot devenit ateu, critică Mere Christianity în volumul Losing Faith in Faith: From Preacher to Atheist, considerând că istoria este plină de exemple tragice, provocate de "moralitatea creștină". Apologiile creștine constituie subiectul volumelor C. S. Lewis and the Search for Rational Religion de John Beversluis și God's Defenders: What They Believe and Why They Are Wrong de S. T. Joshi.

C S Lewis - Citate:

1. Tot ceea ce nu este veşnic, este veşnic inutil.

2. În ce priveşte diavolii, rasa omenească poate face două greşeli la fel de însemnate, dar opuse. Una e să nu creadă în existenţa lor. A doua e să creadă în ea şi să-şi bată capul cu diavolii în prea mare şi dăunătoare măsură. Ei înşişi se bucură la fel de ambele erori şi-l vor saluta pe materialist, ca şi pe magician, cu aceeaşi desfătare.

3. Puritatea este dreptul prin naştere al sufletului. Să ne lăsăm gândurile, vorbele şi acţiunile să fie pline de aceasta.

4.  Nu folosi cuvinte mult prea mari pentru subiectul ales. Nu scrie "infinit" atunci când vrei să spui "foarte". Altmiteri, vei rămâne fără cuvinte pe care să le foloseşti atunci când vei vrea să discuţi despre ceva cu adevărat infinit.