luni, 28 noiembrie 2022

 5. /29 NOIEMBRIE 2022 - INVITAȚIE LA OPERĂ, OPERETĂ, BALET


GAETANO DONIZETTI

Gaetano Donizetti
Fotoreproductie van Gaetano Donizetti.png
Date personale
Nume la nașterejamal kalifoh mbappe Modificați la Wikidata
Născut[1][2][3][4] Modificați la Wikidata
Bergamo, Republica Cisalpină⁠(d)[5][6][7][8] Modificați la Wikidata
Decedat (50 de ani)[1][2][4][9] Modificați la Wikidata
Bergamo, Imperiul Austriac[10][6][11][8] Modificați la Wikidata
Înmormântatmonumento funebre a Gaetano Donizetti[*][12] Modificați la Wikidata
Cauza decesuluicauze naturale[12] (meningită) Modificați la Wikidata
Frați și suroriGiuseppe Donizetti[*] Modificați la Wikidata
CetățenieFlag of the Kingdom of Lombardy–Venetia (1815–1866) type 2.svg Regatul Lombardia-Veneția Modificați la Wikidata
Ocupațiecompozitor Modificați la Wikidata
Locul desfășurării activitățiiParis[13]
Viena[13] Modificați la Wikidata
StudiiConservatorio Giovanni Battista Martini[*]  Modificați la Wikidata
Gen muzicalOperă
misă[*]
Cantată  Modificați la Wikidata
PremiiCavaler al Ordinului Național al Legiunii de Onoare[*]
Ordine dello Speron d'oro[*]  Modificați la Wikidata
Discografie
Înregistrări notabileElixirul dragostei
Lucia di Lammermoor
Don Pasquale
Fiica regimentului
Maria Stuarda[*]  Modificați la Wikidata
Semnătură
Donizetti's signature.png
Prezență online
Internet Movie Database
VGMdb
Modifică date / text Consultați documentația formatului

Domenico Gaetano Maria Donizetti (n. ,[1][2][3][4] Bergamo, Republica Cisalpină⁠(d)[5][6][7][8] – d. ,[1][2][4][9] Bergamo, Imperiul Austriac[10][6][11][8]) a fost un compozitor italian de muzică cultă și, mai ales, de operă, originar din Bergamo, regiunea Lombardia. Cea mai cunoscută lucrare a compozitorului italian este Lucia de Lammermoor (1835), respectiv cea mai ușor de recunoscut piesă muzicală a sa este aria muzicală, "Una furtiva lagrima" din opera Elixirul dragostei (L'elisir d'amore, 1832). Alături de Vincenzo Bellini și Gioacchino Rossini, Donizetti a fost unul din compozitorii de frunte ai genului operatic cunoscut ca bel canto.

Date biografice[modificare | modificare sursă]

Donizetti a studiat în orașul natal, apoi la Bologna, cu abatele Pietro Mattei, cu care a și lucrat o perioadă de timp, respectiv ulterior cu Gioacchino Rossini.

Prima operă cu care a obținut succes a fost „Zoraide di Granata” („Soraya din Granada”), prezentată la Roma în 1822. Din anul 1827, Donizetti se stabilește la Napoli (Neapole) unde devine directorul Teatrului Regal, iar mai apoi profesor de contrapunct la Conservator. În numai trei ani, a scris 12 opere, toate ilustrând stilul interpretativ Bel canto. Din această perioada de creație, caracterizată de influența compozitorului Gioacchino Rossini, se pot remarca operele "Anna Bolena" (1830), "Elixirul dragostei" (1832), "Lucrezia Borgia" (1833), dar mai ales "Lucia di Lammermoor" (1835) care poate fi socotita capodopera sa.

Din anul 1839, Donizetti se stabilește la Paris, unde în următorii ani prezintă noi opere, "Favorita" (1840), "Fiica regimentului" (1840), "Rita" (1841), "Ducele de Alba" (1842), "Don Pasquale" (1843) și "Don Sebastian, Rege al Portugaliei" (1843).

În peregrinările sale prin marile orașe muzicale ale Europei, Donizetti a ajuns și la Viena, unde a avut loc premiera operei sale "Linda di Chamounix" (1842).

La 8 aprilie 1848, în vârstă de numai 51 de ani, Gaetano Donizetti decedează în orașul sau natal, Bergamo.

Lucrări[modificare | modificare sursă]

Gaetano Donizetti

Donizetti a fost un prolific compozitor de muzică cultă. Lucrările sale cuprind 75 de opere, 16 simfonii, 19 cvartete de coarde, 193 de cântece, 45 duete, 3 oratorii, 28 de cantate, concerte instrumentale, sonate și alte piese de muzică clasică.

Opere[modificare | modificare sursă]

1816 – 1819[modificare | modificare sursă]
1820 – 1824[modificare | modificare sursă]
1825 – 1829[modificare | modificare sursă]
1830 – 1834[modificare | modificare sursă]
1835 – 1839[modificare | modificare sursă]
1840 – 1845[modificare | modificare sursă]
  • Lucrezia Borgia [rev] (11.01.1833 Teatro alla Scala Milan)
  • Poliuto [rev] (Les martyrs) (10.04.1840 Théâtre de l'Académie Royale de Musique (Paris Opéra), Paris)
  • Fiica regimentului (La fille du régiment, 11.02.1840 Opéra-Comique, Paris)
  • L'ange de Nisida (1839; ?)
  • Lucrezia Borgia [rev 2] (31.10.1840 Théâtre-Italien, Paris)
  • Favorita [rev of L'ange de Nisida / La favorite] (02.12.1840 Théâtre de l'Académie Royale de Musique, Paris)
  • Adelia (11.02.1841 Teatro Apollo, Roma)
  • Rita (Deux hommes et une femme) (1841; 07.05.1860 Opéra-Comique, Paris)
  • Maria Padilla (26.12.1841 Teatro alla Scala Milan)
  • Linda di Chamounix (19.05.1842 Kärntnertortheater, Vienna)
  • Linda di Chamounix [rev] (17.11.1842 Théâtre-Italien, Paris)
  • Caterina Cornaro (18.01.1844 Teatro San Carlo, Napoli)
  • Don Pasquale (03.01.1843 Théâtre-Italien, Paris)
  • Maria di Rohan (05.06.1843 Kärntnertortheater, Vienna)
  • Dom Sébastien (13.11.1843 Théâtre de l'Académie Royale de Musique , Paris)
  • Dom Sébastien [rev] (06.02.1845 Kärntnertortheater, Vienna)

Lucrări corale[modificare | modificare sursă]

  • Ave Maria
  • Grande Offertorio
  • Il sospiro
  • Messa da Requiem
  • Messa di Gloria e Credo
  • Miserere (Psalm 50)

Lucrări orchestrale[modificare | modificare sursă]

  • Allegro for Strings in C major
  • L'ajo nell'imbarazzo: Sinfonia
  • Larghetto, tema e variazioni in E flat major
  • Roberto Devereux: Sinfonia
  • Sinfonia Concertante in D major (1818)
  • Sinfonia for Winds in G minor (1817)
  • Sinfonia in A major
  • Sinfonia in C major
  • Sinfonia in D major
  • Sinfonia in D minor
  • Ugo, conte di Parigi: Sinfonia

Concerte[modificare | modificare sursă]

  • Concertino for Clarinet in B flat major
  • Concertino for English Horn in G major (1816)
  • Concertino in C minor for flute and chamber orchestra (1819)
  • Concertino for Flute and Orchestra in C major
  • Concertino for Flute and Orchestra in D major
  • Concertino for Oboe in F major
  • Concertino for Violin and Cello in D minor
  • Concerto for 2 Clarinets "Maria Padilla"
  • Concerto for Violin and Cello in D minor

Lucrări de muzică corală[modificare | modificare sursă]

  • Andante sostenuto for Oboe and Harp in F minor
  • Introduction for Strings in D major
  • Larghetto and Allegro for Violin and Harp in G minor
  • Largo/Moderato for Cello and Piano in G minor
  • Nocturnes (4) for Winds and Strings
  • Quartet for Strings in D major
  • Quartet for Strings no 3 in C minor: 2nd movement, Adagio ma non troppo
  • Quartet for Strings no 4 in D major
  • Quartet for Strings no 5 in E minor
  • Quartet for Strings no 5 in E minor: Larghetto
  • Quartet for Strings no 6 in G minor
  • Quartet for Strings no 7 in F minor
  • Quartet for Strings no 8 in B flat major
  • Quartet for Strings no 9 in D minor
  • Quartet for Strings no 10 in G minor
  • Quartet for Strings no 11 in C major
  • Quartet for Strings no 12 in C major
  • Quartet for Strings no 13 in A major
  • Quartet for Strings no 14 in D major
  • Quartet for Strings no 15 in F major
  • Quartet for Strings no 16 in B minor
  • Quartet for Strings no 17 in D major
  • Quartet for Strings no 18 in E minor
  • Quartet for Strings no 18 in E minor: Allegro
  • Quintet for Guitar and Strings no 2 in C major
  • Solo de concert
  • Sonata for Flute and Harp
  • Sonata for Flute and Piano in C minor
  • Sonata for Oboe and Piano in F major
  • Study for Clarinet no 1 in B flat major
  • Trio for Flute, Bassoon and Piano in F major

Lucrări pentru pian[modificare | modificare sursă]

  • Adagio and Allegro for Piano in G major
  • Allegro for Piano in C major
  • Allegro for Piano in F minor
  • Fugue for Piano in G minor
  • Grand Waltz for Piano in A major
  • Larghetto for Piano in A minor "Una furtiva lagrima"
  • Larghetto for Piano in C major
  • Pastorale for Piano in E major
  • Presto for Piano in F minor
  • Sinfonia for Piano in A major
  • Sinfonia for Piano no 1 in C major
  • Sinfonia for Piano no 1 in D major
  • Sinfonia for Piano no 2 in C major
  • Sinfonia for Piano no 2 in D major
  • Sonata for Piano in C major
  • Sonata for Piano in F major
  • Sonata for Piano in G major
  • Variations for Piano in E major
  • Variations for Piano in G major
  • Waltz for Piano in A major
  • Waltz for Piano in C major
  • Waltz for Piano in C major "The Invitation"

Anna Bolena este o operă tragică în două acte. Muzica a fost compusă de Gaetano Donizetti pe un libret de Felice Romani după drama scriitorului venețian Alessandro Peppoli intitulată Anna Bolena, în care se face referire la viața reginei Angliei (a doua soție a lui Henric al VIII-lea), Anne Boleyn.

Premiera a avut loc pe scena teatrului Carcano din Milano la 26 decembrie 1830.

Personajele[modificare | modificare sursă]

  • Jane Seymour (mezzosoprana) - doamna de onoare a reginei.
  • Anna Bolena (soprana) - Anne Boleyn, regina Angliei.
  • Enrico (bas) - Henry al VIII-lea, regele Angliei.
  • Lord Rochefort (bas-bariton) - fratele reginei.
  • Riccardo (tenor) - Lord Richard, Percy.
  • Sir Hervey(tenor) - nobil de la curte.
  • Mark Smeaton (mezzosoprana) - pajul curții, muzician.

Gaetano Donizetti, Anna Bolena (1996)



Don Pasquale este o operă bufă în 3 acte de Gaetano Donizetti, după un libret de Michele Accursi și Giacomo Ruffini.

Premiera operei a avut loc în 3 ianuarie 1843, la "Teatrul Italian" din Paris.

Durata operei: cca 2 1/2 ore.

Personajele principale[modificare | modificare sursă]

  • Don Pasquale, un bătrân burlac (bas)
  • Dr. Malatesta, un medic, prietenul lui Don Pasquale (bariton)
  • Ernesto, nepotul lui Don Pasquale (tenor)
  • Norina, o tânără văduvă (soprană de coloratură)
  • Un notar (bas)

Acțiunea[modificare | modificare sursă]

Actul I[modificare | modificare sursă]

Bătrân, bogat, dar singur, Don Pasquale este hotarât să se însoare, dorindu-și soție tânără și frumoasă. Doctorul Malatesta, prieten al casei, îi vorbește despre sora lui, Sofronia, abia ieșită de la mănăstire. Don Pasquale pare încântat. Cu ocazia acestei căsătorii el este hotărât să-l alunge din casa pe Ernesto, nepotul său, pe care îl dezmoștenește din cauza dragostei acestuia pentru o frumoasă actriță, pe nume Norina. Amuzat și neîncrezător, la început, Ernesto își va da seama că toate visele sale de fericire vor fi nemilos spulberate. În acest timp, frumoasa Norina nici nu bănuiește gravele evenimente ce se petrec. Scrisoarea "de adio" pe care o primește de la Ernesto o nedumerește, dar sosirea doctorului Malatesta o va lămuri și liniști. Pentru a-și ajuta prietenii, pe Ernesto și pe Norina, șiretul doctor a pus la cale un plan dibaci: o va prezenta pe Norina lui Don Pasquale drept sora sa, va înscena o căsătorie, după care tinerei fete îi va reveni sarcina de a-l exaspera pe bătrânul nesăbuit care, în final, va fi fericit să afle adevărul și, mai ales, va trebui sa încuviinteze căsătoria "soției" sale cu nepotul său, Ernesto. Norina este încântată de acest plan și împreună cu prietenii săi actori, travestiți în servitori, pornesc la "atac".

Actul II[modificare | modificare sursă]

Disperat de amenințarea unui destin necruțător, Ernesto își crede dragostea pierdută. Don Pasquale se lasă ușor cucerit de purtarea sfioasă și frumusețea ale tinerei "Sofronia", în realitate frumoasa Norina. În contractul de căsătorie ce se încheie pe loc, bătrânul trece jumătate din averea lui pe numele soției sale. Lămurit de Malatesta despre farsa ce se pune la cale, Ernesto acceptă să fie martor al falsei căsătorii. El se va bucura de o atenție deosebită din partea "mătușii" sale care, spre stupefacția lui Don Pasquale, îl alege drept însoțitor pentru plimbări.

Actul III[modificare | modificare sursă]

Disperat și neputincios, Don Pasquale încearcă în zadar să-și potolească soția, care îi risipește banii pe toalete luxoase, refuzând să i se supună, așa cum s-ar cuveni. Încercând să o împiedice pe Norina să plece la teatru, Don Pasquale se alege chiar cu o ...palmă. Iată, însă, că din conținutul unui bilet, pe care soția sa l-a pierdut, Don Pasquale află că aceasta urmează să se întâlnească noaptea, în grădină, cu iubitul ei. Împreună cu Malatesta, Don Pasquale hotărăște să-și surprindă soția într-o situație fără echivoc și astfel să obțină divorțul. Ernesto cântă o serenadă apoi, în liniștea nopții, cei doi îndrăgostiți se întâlnesc și își fac jurămintele de credință. Don Pasquale iese din ascunzătoare. Norina însă este singură. "Întâmplator", Ernesto se află prin apropiere. Exasperat, Don Pasquale acceptă căsătoria nepotului său cu frumoasa Norina, în schimbul despărțirii de îngrozitoarea lui soție. Este momentul ca farsa să ia sfârșit. Norina își dezvăluie adevărata identitate. Don Pasquale află cu satisfacție că, de fapt, căsătoria lui nu este valabilă. Și mulțumit, Malatesta ia parte la bucuria tinerilor.


Don Pasquale - GAETANO DONIZETTI





GIACOMO PUCCINI
Giacomo Puccini
GiacomoPuccini.jpg
Date personale
Nume la naștereGiacomo Antonio Domenico Michele Secondo Maria Puccini Modificați la Wikidata
Născut[1][3][4][5] Modificați la Wikidata
Lucca, Marele Ducat de Toscana[6][7][8] Modificați la Wikidata
Decedat (65 de ani)[1][7][3][4] Modificați la Wikidata
Bruxelles, Regiunea Capitalei Bruxelles, Belgia[7][8] Modificați la Wikidata
Cauza decesuluicauze naturale (tumoare cerebrală) Modificați la Wikidata
PărințiMichele Puccini[*][9] Modificați la Wikidata
Căsătorit cuElvira Puccini[*] (–) Modificați la Wikidata
CetățenieFlag of Italy (1861–1946).svg Regatul Italiei (–) Modificați la Wikidata
Ocupațieopera composer
compozitor
politician
muzician
dirijor
organist[*] Modificați la Wikidata
StudiiConservatorio di Musica Giuseppe Verdi[*]  Modificați la Wikidata
Gen muzicalmuzică clasică
Operă  Modificați la Wikidata
Instrument(e)orgă[*]  Modificați la Wikidata
Discografie
Înregistrări notabileLa bohème
Tosca
Madama Butterfly
Turandot
Gianni Schicchi
I Crisantemi[*][2]  Modificați la Wikidata
Semnătură
Giacomo Puccini signature.svg
Prezență online
Internet Movie Database
VGMdb
Modifică date / text Consultați documentația formatului

Giacomo Antonio Domenico Michele Secondo Maria Puccini (n. ,[1][3][4][5] Lucca, Marele Ducat de Toscana[6][7][8] – d. ,[1][7][3][4] Bruxelles, Regiunea Capitalei Bruxelles, Belgia[7][8]) a fost un compozitor italian de muzică de operă, reprezentant al curentului artistic realist numit în Italia verismo (conform cu termenul din italiană vero = adevărat).

Viața și opera[modificare | modificare sursă]

Puccini s-a născut într-o familie cu tradiții muzicale. Tatăl său, Michele, conducea orchestra orășenească din Lucca, era organist al Domului din localitate și compusese câteva opere de calitate modestă, un Miserere și câteva cantate pe teme religioase. A murit tânăr, când Giacomo avea doar 5 ani. Primele lecții de muzică le primește de la unchiul lui, Fortunato Maggi, care nu îl consideră prea dotat. Continuă studiile cu Carlo Angeloni, avându-l coleg pe viitorul compozitor Alfredo Catalani. Cu Angeloni, Puccini face progrese. În martie 1876 asistă în orașul Pisa la o reprezentație cu opera Aida de Giuseppe Verdi și din această clipă visează să devină compozitor de opere. În același an compune un Preludiu simfonic, doi ani mai târziu un Motet și un "Credo", cu a căror execuție obține un oarecare succes. În toamna lui 1880 pleacă la Milano, unde - cu sprijinul financiar din partea reginei Margherita a Italiei - se înscrie la Conservator, avându-l ca profesor pe Amilcare Ponchielli.

Pe 31 mai 1884 are loc la Teatro Dal Verme din Milano premiera primei sale opere, "Le Villi", cu care recoltează succes din partea publicului și a criticii. După o muncă asiduă de câțiva ani, i se reprezintă la Teatro alla Scala din Milano opera "Edgar", de data aceasta fără vreun succes deosebit. Șase ani mai târziu, pe 1 februarie 1895, obține un succes triumfal cu opera "Manon Lescaut", executată în premieră pe scena teatrului Regio din Torino.

"Tosca" - Afișul pentru premiera din 14 ianuarie 1899 la Teatro Costanzi din Roma
Turandot - Afișul pentru premiera postumă a operei la Teatro alla Scala din Milano, 25 aprilie 1926

Tot în acest teatru, pe 1 februarie 1896, are loc premiera operei Boema (La Bohème), sub bagheta dirijorului Arturo Toscanini. În concluzia cronicei sale, criticul muzical Carlo Bersezio scrie: „La Bohème nu va lăsa probabil urme deosebite în teatrul nostru". Opera se va impune totuși mai târziu după o reprezentație la teatrul din Palermo și apoi pe scenele principalelor teatre de operă din Italia. În ziua de 14 ianuarie 1900 se reprezintă în premieră la Teatro Costanzi din Roma opera Tosca, în rolul titular soprana română Hariclea Darclée. Deja la prima arie a tenorului, Recondita armonia, succesul este asigurat, pentru ca după aria sopranei, Vissi d'arte, publicul să aplaude în picioare.

În anul 1904, Puccini se căsătorește cu Elvira Bonturi, cu care va avea un fiu, Tonio. Pe 17 februarie, reprezentarea operei Madame Butterfly la Milano se soldează cu un adevărat dezastru. Abia după o refacere a libretului și a muzicii, opera capătă audiență la public, după o prezentare, câteva luni mai târziu, la Teatro Grande din Brescia ['breʃ:a ].

În 1910, debutează cu succes în New York la Metropolitan Opera cu "La Fanciulla del West" (Fata din Far-West): dirijor este Arturo Toscanini, solist Enrico Caruso. Tot la Metropolitan Opera, va avea loc premiera pe 14 decembrie 1918 a Tripticului de opere în câte un act, Mantaua (Il tabarro), Sora Angelica (Suor Angelica) și Gianni Schicchi ['ʤan:i s'kik:i ].

În anul 1921, Puccini se mută în orașul Viareggio, unde începe să lucreze la compunerea operei Turandot. Opera va rămâne însă neterminată. Puccini moare la 29 noiembrie 1924, într-o clinică din Bruxelles, la câteva zile după o operație la gât, în urma unui cancer al laringelui. Opera Turandot, în versiunea neterminată, va fi reprezentată pe 25 aprilie 1926 la Teatro alla Scala din Milano, sub conducerea muzicală a lui Arturo Toscanini. În reprezentațiile ulterioare, opera va fi prezentată cu completările făcute de Franco Alfano după schițele rămase de la Puccini.

Creația artistică a lui Giacomo Puccini se întinde pe o perioadă de 40 de ani, din 1884 până în 1924, timp în care a compus 12 opere. Acest număr restrâns dovedește o dată mai mult exigența artistică deosebită a compozitorului. Succesul enorm de care s-au bucurat operele lui Puccini încă din timpul vieții sale, dăinuie până în ziua de astăzi și este în continuă creștere.

Puccini și cântăreții români[modificare | modificare sursă]

Puccini a avut o apreciere deosebită pentru cântăreții români. L-a ales pe tenorul Grigore Gabrielescu pentru premiera mondială a operei Edgar (rolul titular) iar mai târziu pe Hariclea Darclée pentru premiera mondială a operei Tosca (rolul titular). Aceasta din urmă i-a sugerat introducerea unei arii pentru soprană în actul al doilea, astfel născându-se celebra Vissi d'arte.

Operele lui Puccini, cu data și locul premierei[modificare | modificare sursă]





Tosca
Puccini Tosca.jpg
Afișul original al operei Tosca la premieră
Titlu originalTosca
Cicluloperă în trei acte
CompozitorulGiacomo Puccini
LibretulGiuseppe Giacosa
Luigi Illica
Data premierei14 ianuarie 1900
Locul premierei„Teatro Costanzi” din Roma, Italia Italia
Limbaitaliană
Duratăcirca 2 ore
Locul acțiuniiRoma
Timpul acțiuniiîn anul 1900
Modifică date / text Consultați documentația formatului

Tosca este o operă în trei acte de Giacomo Puccini, al cărei libret a fost scris de Luigi Illica și Giuseppe Giacosa, după piesa de teatru La Tosca din anul 1887 a dramaturgului Victorien Sardou.

Premiera operei a avut loc pe 14 ianuarie 1900, la „Teatro Costanzi” din Roma.

Istoric[modificare | modificare sursă]

Piesa originală scrisă de Victorien Sardou a fost produsă în 1887 la Paris și văzută de Giacomo Puccini în Milano, în 1887, cu Tosca jucată de Sarah Bernhardt. Puccini a cerut editorului său, Giulio Ricordi, să cumpere imediat drepturile de la Sardou, dar acestea au fost cumpărate abia în 1893 pentru a fi date unui alt compozitor, Alberto Franchetti. Illica a scris libretul său și în octombrie 1894 Franchetti, Ricordi, Illica și Giuseppe Verdi s-au întâlnit cu Sardou să-i prezinte libretul. Verdi a fost fascinat de această tragedie, dar a refuzat să compună muzica acestei tragedii dacă Sardou nu schimbă finalul.

După câteva luni, Franchetti a admis în cele din urmă că nu poate compune muzică pentru libretul inspirat de piesă, așa că Giulio Ricordi i-a cerut lui Puccini să compună. Puccini se simțea încă ofensat și doar intervenția lui Verdi l-a convins să accepte. A început să lucreze la piesă în 1896, după ce a terminat Boema; Ricordi l-a pus pe Giusseppe Giacosa să lucreze cu Luigi Illica pentru libret, însă munca lui Giacosa nu l-a mulțumit pe Ricordi, iar Giacosa a avut mai multe dispute personale cu Sardou. Și Puccini a avut mai multe dispute cu Illica, Giacosa și Ricordi la un loc. Ei au propus un „Latin hymn” triumfal pentru Actul III, dar Puccini i-a convins în cele din urmă să-l reducă la cele optsprezece măsuri din Trionfal... di nuova speme.

În octombrie 1899, după trei ani de colaborare dificilă, opera era gata. Fiindcă era o poveste despre Roma, s-a decis ca premiera să fie în cetatea eternă, la Teatrul Constanzi. O curiozitate notabilă a plutit în jurul acestei opere a cărei pregătire a fost atât de lungă și problematică. Tosca a fost soprana română Hariclea Darclée, Cavaradossi a fost tenorul Emilio De Marchi iar Scarpia a fost baritonul Eugenio Giraldoni. Dirijorul a fost Leopoldo Mugnone. În public s-au aflat și Regina Margherita, prim-ministrul Pelloux și mulți compozitori, printre care Pietro Mascagni, Francesco Cilea, Franchetti și Sgambati.

Succesul a fost răsunător, chiar dacă diferența dintre atmosfera din Tosca și Boema a fost una surprinzătoare.

Tosca a apărut pe locul 8 în lista celor mai jucate 20 de opere din America de Nord, într-un clasament realizat de Opera America [1].

Personaje[modificare | modificare sursă]

DistribuțiaTip de vocePremiera din 14 ianuarie 1900
(dirijor, Leopoldo Mugnone)
Floria Tosca, o cântăreață celebrăsopranăHariclea Darclée
Mario Cavaradossi, un pictortenorEmilio de Marchi
Baron Scarpia, șeful polițieibaritonEugenio Giraldoni
Cesare Angelotti, fostul consul al Republicii RomanebasRuggero Galli
Un sacristanbasEttore Borelli
Spoletta, un agent de polițietenorEnrico Giordano
Sciarrone, un jandarmbasAristide Parassani
Un gardianbas
Un băiat de ciobanaltoAngelo Righi
Soldați, agenți de poliție, nobili și femei, orășeni, artizani

Acțiunea[modificare | modificare sursă]

Actul I[modificare | modificare sursă]

Cesare Angelotti, fostul Consul al Republicii Romane, evadat din închisoarea „Sant’Angello”, se ascunde în biserica „Sant'Andrea della Valle” din Roma. Aici, pictorul Mario Cavaradossi lucrează la o frescă reprezentând-o pe Maria Magdalena. Sacristanul este surprins de asemănarea dintre imaginea pictată și o fizionomie pe care o văzuse de curând. Când pictorul ramâne singur, Angelotti iese din ascunzătoare și recunoscând în Cavaradossi pe vechiul său prieten, îi cere sprijinul. Pictorul promite că-l va ajuta să fugă. Se aude vocea Floriei Tosca, iubita lui Mario, și Angelotti este nevoit din nou să se retragă. Cu toate iscodirile acesteia, Mario nu-și tradează prietenul. Floria recunoaște asemănarea picturii cu Marchiza Attavanti și îsi manifestă gelozia.

Actul II[modificare | modificare sursă]

Scarpia așteaptă cu nerăbdare întoarcerea agenților sai. Prin fereastra apartamentului aude muzica serbării de la Palatul Farnese. Spoletta îi raportează că, deși au urmarit-o pe Tosca și au perchiziționat vila lui Cavaradossi, agenții de poliție nu au reușit să-l gasească pe Angelotti; de aceea l-au arestat pe Cavaradossi. Cu toate torturile la care este supus, Mario nu furnizează nici un amănunt. Tosca refuză și ea să răspundă întrebărilor lui Scarpia dar, auzind chinurile iubitului ei, cedează și dezvăluie locul unde s-a ascuns Angelotti. Este anunțată vestea victoriei lui Napoleon la Marengo. Scarpia ordonă încarcerarea lui Cavaradossi, care urmează să fie executat în zorii zilei pentru trădare. În zadar Tosca se roagă; Scarpia nu-l va ierta pe Mario decât în schimbul favorurilor ei. Tosca acceptă dupa ce obține o execuție simulată pentru iubitul ei și un permis de părăsire a Romei. În momentul în care Scarpia vrea s-o îmbrățișeze, Tosca îl ucide.

Actul III[modificare | modificare sursă]

În zorii zilei, pe o terasă a castelului „Sant'Angello”, Mario își așteaptă execuția. Cu emoție, într-o ultimă scrisoare, evocă chipul iubitei sale. Aceasta sosește fericită că i-a obținut iertarea, după o execuție simulată. Vestea morții lui Scarpia îl face pe Mario să pășească fără teamă în fața plutonului de execuție, cu gândul că va putea pleca împreună cu persoana iubită. Plutonul îl ucide însa pe Mario, iar Tosca, disperată, se aruncă de pe platforma castelului, în abis.

Galerie de imagini[modificare | modificare sursă]

Tosca-Giacomo Puccini




Madama Butterfly
Madame Butterfly (31356731091).jpg
Statuia lui Tamaki Miura, devenită faimoasă prin rolul Cio-Cio-San din opera lui Puccini, aflată în Glover Garden din Nagasaki, Japonia.
Titlu originalMadama Butterfly
Cicluloperă în trei acte
CompozitorulGiacomo Puccini
LibretulLuigi Illica și Giuseppe Giacosa
Data premierei17 februarie 1904
Locul premiereiScala din Milano, Italia Italia
Limbaitaliană
Duratăcirca 2 ½ ore
Locul acțiuniiorașul Nagasaki (Japonia Japonia)
Timpul acțiuniiînceputul secolului XX
Modifică date / text Consultați documentația formatului

Madama Butterfly sau Cio-Cio-San[1] (titlul original: în italiană Madama Butterfly), este o operă compusă de Giacomo Puccini pe un libret de Luigi Illica și Giuseppe Giacosa (bazat pe o povestire de John Luther Long și o piesă de David Belasco).

Acțiunea are loc la începutul secolului al XX-lea în Japonia, lângă portul Nagasaki. Premiera operei a avut loc la Scala din Milano, pe data de 17 februarie 1904.

Personaje[modificare | modificare sursă]

  • Cio-Cio-San, „Madama Butterfly” (soprană)
  • Suzuki, camerista acesteia (mezzo-soprană)
  • Benjamin Franklin Pinkerton, locotenent în marina S.U.A. (tenor)
  • Kate, soția acestuia (soprană)
  • Sharpless, consulul S.U.A. în Nagasaki (bariton)
  • Goro, nakodo [pețitor] (tenor)
  • Yamadori, prinț (tenor)
  • Bonzo, unchiul lui Cio-Cio-San (bas)
  • Comisarul Imperial (bariton)
  • Ofițerul de stare civilă (bariton)
  • mama lui Cio-Cio-San (mezzo-soprană)
  • mătușa lui Cio-Cio-San (soprană)
  • o verișoară (soprană)
  • rudele, prietenele și prietenii lui Cio-Cio-San; servitori.

Acțiunea[modificare | modificare sursă]

Actul I[modificare | modificare sursă]

Un ținut deluros în apropiere de Nagasaki, cu o căsuță japoneză.

Locotenentul Benjamin Franklin Pinkerton din marina Statelor Unite închiriază prin mijlocitorul-pețitor japonez Goro, o căsuță unde urmează să se căsătorească și să locuiască cu Cio-Cio-San, o tânără fată-gheișă japoneză, lângă Nagasaki, deși nu intenționează în mod serios să rămână în Japonia. Mr.Sharpless, consulul american, vine la nuntă dar Pinkerton îi vorbește într-un mod flușturatic, el consideră căsătoria aceasta un aranjament temporar, așa cum este și închirierea casei. El spune: "În țara asta contractele sunt tot atât de flexibile ca și casele. Așa că mă căsătoresc după moda japoneză: pentru 999 de ani. Dar pot anula contractul în orice lună". Cei doi vorbesc despre mireasă, frumoasa și tânăra Cio-Cio-San, al cărei nume înseamnă „fluture” ("butterfly" în engleză). Consulul, care cunoaște sentimentele sincere ale lui Cio-Cio-San, îl avertizează pe locotenent că fata ia în serios această căsătorie. Dar Pinkerton spune: "Nu văd de ce ar fi rău să dresez acest fluture, pentru zborul dulce al iubirii". Cei doi bărbați ciocnesc paharele de vin. Consulul: "Să bem pentru familia ta care e departe!". Pinkerton: "Și pentru ziua când mă voi căsători în mod serios cu o soție adevărată americană!". Mireasa urcă dealul împreună cu familia și prietenii, cântând: "Ce mult cer! Ce multă mare!... Suflă o briză dulce de primăvară!... Ce multe flori!". Mireasa cântă: "Pe mare și pe pământ, eu sunt cea mai fericită fată din Japonia. Ba nu! A întregii lumi! Prieteni, eu am răspuns chemării iubirii. Mă aflu în pragul iubirii, acolo unde se adună toate bucuriile celor vii și celor morți". Are loc ceremonia de nuntă. Apoi, petrecerea de nuntă este întreruptă de către unchiul miresei, un preot japonez. El a aflat că Cio-Cio-San a vizitat Misiunea Creștină pentru că dorește să treacă la creștinism. Unchiul o blestemă: "Cio-Cio-San! Cio-Cio-San! Nenorocire! Ce-ai făcut la Misiune? Ea a renegat cultul străbunilor! Kami Sarundasiko! O mare nenorocire amenință sufletul tău corupt! Tu te-ai lepădat de noi, noi ne lepădăm de tine!". Musafirii sunt speriați și fug. Petrecerea s-a terminat. Mireasa și mirele sunt singuri. Ei cântă un duet de dragoste: "Stelele sunt ca niște ochi care ne privesc... Vino! Vino! Cerul râde în extazul iubirii..."

Actul II[modificare | modificare sursă]

Interiorul căsuței lui Cio-Cio-San.
„Un bel dì vedremo”
4:38
Înregistrare din 1919, interpretată de Rosa Ponselle cu orchestra (4:38)

Trei ani mai târziu, în același loc. Cio-Cio-San (adică „doamna Cio-Cio”, „doamna Fluture”) este acasă cu menajera Suzuki. Aceasta se roagă zeilor ca Cio-Cio-San să plângă mai puțin, pentru că de trei ani ele nu mai au nici o veste de la Pinkerton. Suzuki este îngrijorată și pentru că le-au mai rămas foarte puțini bani. Dar Cio-Cio-San spune: „Zeii japonezi sunt grași și leneși. Sunt sigură că Zeul american răspunde mai repede celor care îl imploră. Dar mă tem că nu știe că noi facem parte din familia lui”. Cio-Cio-San are încredere că soțul ei se va întoarce. În închipuirea ei, ea presimte momentul fericit al revederii iubitului ei (aria „Un bel di vedremo” (Într-o bună zi vom vedea).

Prințul Yamadori, care știe că Cio-Cio-San este părăsită de soțul ei, vine și o cere în căsătorie. Cio-Cio-San îl refuză, spunând că țara ei este S.U.A. și, potrivit legilor americane, ea mai este căsătorită. Mr.Sharpless, consulul american, vine să-i citească o scrisoare pe care a primit-o de la Pinkerton. El este așa de mișcat de emoția tinerei doamne, încât nu poate să-i citească scrisoarea până la sfârșit. Nu-i poate spune că Pinkerton a părăsit-o, dar în schimb o îndeamnă să accepte oferta de căsătorie a Prințului Yamadori. Cio-Cio-San este îngrozită de o asemenea sugestie; ea îl aduce în cameră pe micul ei fiu. Cio-Cio-San spune că numele copilului este Durere, dar când tatăl lui se va întoarce el se va numi Bucurie. Mr.Sharpless promite să-i spună lui Pinkerton că este tatăl unui copil. După plecarea consulului, se aude o bubuitură de tun în port, Cio-Cio-San se uită prin telescop și vede vaporul american "Abraham Lincoln", vaporul lui Pinkerton. Ea este peste măsură de fericită. Cio-Cio-San și menajera Suzuki decorează camerele cu flori și îl așteaptă pe Pinkerton. Când vine noaptea, Suzuki și copilul adorm, dar Cio-Cio-San continuă să aștepte trează.

Actul III[modificare | modificare sursă]

Interiorul aceleași căsuțe din actul II.

Un interludiu orchestral zugrăvind lupta ce se dă în sufletul lui Cio-Cio-San, între speranță și deznădejdie, marchează intrarea vaporului "Abraham Lincoln" în portul Nagasaki, la răsăritul soarelui. Suzuki se trezește și o convinge pe Cio-Cio-San că trebuie să se odihnească. Cio-Cio-San și copilul merg în altă cameră să se culce. Sosesc Pinkerton și consulul, care stau de vorbă cu Suzuki. Pinkerton este însoțit de soția lui, Kate. Aceasta vorbește cu Suzuki, spunându-i că va avea grijă de copil ca și cum ar fi al ei, dar Suzuki este foarte necăjită că Cio-Cio-San va trebui să se despartă de copil. Pinkerton este atât de plin de remușcări și atât de rușinat, încât fuge de acolo și le lasă pe doamne să lămurească lucrurile în absența lui. Cio-Cio-San intră și află adevărul. Ea acceptă să dea copilul, dar cere ca Pinkerton să vină peste o jumătate de oră să-l ia. Când este singură în camera ei, Cio-Cio-San ia pumnalul tatălui ei și citește inscripția de pe el: "Cine nu poate trăi cu cinste, trebuie să moară cu cinste". Cuvintele acelea au fost mesajul Mikado-ului către tatăl lui Cio-Cio-San, în urmă cu mulți ani. Tatăl lui Cio-Cio-San și-a luat viața cu acel pumnal. Acum, Cio-Cio-San își ia rămas-bun de la fiul ei: "Tu, care din Paradis ai coborât la mine, uită-te la chipul mamei tale, ca să-l ții minte. Uită-te bine la mine ! La revedere, dragostea mea...". Apoi îi spune copilului să plece și se sinucide cu pumnalul tatălui ei. Pinkerton se întoarce, strigând-o: "Butterfly ! Butterfly !"...


Puccini: Madama Butterfly (Full Opera)



la

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Abonați-vă la: Postare comentarii (Atom)

 MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU 12 IULIE 2024 ISTORIE PE ZILE 12 Iulie Evenimente ·           1153: Anastase IV (Corrado del Suburra), este i...

  • (niciun titlu)
      7. /14 IULIE 2021 - MUZICĂ; PE O ARIPĂ DE CÂNT MARIA TRIPON Maria Tripon Date personale Născută 14 iulie 1962  (58 de ani)  orașul  Negreș...
  • (niciun titlu)
    INVITAȚIE LA OPERĂ, OPERETĂ ȘI BALET 15 Iulie Dorin Teodorescu Dedic acest material drei Dr Andreea Teodorescu! Câteva cuvinte de...
  • (niciun titlu)
    MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU MIERCURI 15 IULIE 2020   PARTEA A TREIA - ARTE; GÂNDURI PESTE TIMP; GLUMEȘTE, FII VESEL ȘI VEI RĂMÂNE TÂNĂR...