5. /5 NOIEMBRIE 2022 - TEATRU/FILM
MIHAIL SADOVEANU
Biografie Mihail Sadoveanu
Mihail Sadoveanu (n. 5 noiembrie 1880,[1][2] Pașcani, România[3] – d. 19 octombrie 1961,[3][1] Vânători-Neamț, România[4]) a fost un scriitor, povestitor, nuvelist, romancier, academician și om politic român. Este unul dintre cei mai importanți și prolifici prozatori români din prima jumătate a secolului al XX-lea, având o carieră ce se întinde pe parcursul a cincizeci de ani. Este cunoscut mai ales pentru romanele sale istorice și de aventuri, deși autorul a creat pagini nemuritoare despre lumea țărănească din Moldova, despre natura României și a scris, de asemenea, reportaje și pagini memorialistice. Sadoveanu a fost unul din primii colaboratori ai revistei tradiționaliste Sămănătorul, înainte de a deveni un scriitor realist și adept al curentului poporanist reprezentat de revista literară Viața Românească. Opera sa se poate grupa în câteva faze care corespund unor direcții sau curente literare dominante într-o anumită epocă: o primă etapă sămănătoristă, cea de început, a primelor încercări, nuvele și povestiri, o a doua mitico-simbolică, din perioada interbelică (reflectată în romane precum Creanga de aur sau Divanul persian). În această etapă, acțiunea operelor sale are loc în general în regiunea istorică a Moldovei, cu teme preluate din istoria medievală și modernă timpurie a României, în romane precum Neamul Șoimăreștilor, Frații Jderi și Zodia Cancerului. Prin intermediul operelor precum Venea o moară pe Siret..., Baltagul și alte scrieri, Sadoveanu acoperă o mai mare perioadă de timp, ajungând până în istoria contemporană, în care abordează și alte stiluri precum romanul psihologic și naturalismul. Ultima etapă corespunde realismului socialist, în acord cu perioada socialist-comunistă la care Sadoveanu va adera ideologic.
Ca om politic, a fost adept al naționalismului și umanismului, Sadoveanu oscilând în perioada interbelică între forțele politice de dreapta și stânga. A făcut parte mai întâi din Partidul Poporului, Partidul Național Liberal-Brătianu și Partidul Agrar al lui Constantin Argetoianu, ocupând funcția de Președinte al Senatului. A fost colaborator al cotidianelor de stânga Adevărul și Dimineața, și a fost ținta unei campanii de presă venite din partea partidelor de extremă dreapta. Deși a fost un susținător al monarhiei în timpul regimului autoritar al lui Carol al II-lea, își schimbă orientarea politică după cel de-al Doilea Război Mondial, făcând parte din Partidul Comunist Român. În această perioadă este numit președinte al Adunării Deputaților și face parte din cei cinci membri ai Prezidiului provizoriu al Republicii Populare Române, care a preluat conducerea statului după abdicarea regelui. Scrie în favoarea Uniunii Sovietice și a stalinismismului. Multe dintre operele și discursurile sale, printre care și romanul politic Mitrea Cocor, dar și celebrul slogan Lumina vine de la Răsărit, sunt de asemenea considerate ca propagandă în favoarea comunizării.
A fost președintele Uniunii Scriitorilor din România și, începând cu anul 1921, membru al Academiei Române. A primit Premiul Lenin pentru Pace în 1961. În anul 1928 devine Mare Maestru al Marii Loji Naționale din România.[5] A fost cumnatul criticului literar Izabela Sadoveanu-Evan. Copiii săi, Profira și Paul-Mihu Sadoveanu, au mers pe urmele tatălui și au devenit la rândul lor scriitori.
Mihail Sadoveanu s-a născut la Pașcani, în estul Moldovei. Părinții lui Mihail Sadoveanu au fost avocatul Alexandru Sadoveanu (d. 1921) din Oltenia,[6] și Profira Ursache (d. 1895), fată de răzeși analfabeți[7] din localitatea Verșeni.[8]Părinții nefiind căsătoriți, paternitatea scriitorului și a fratelui său Dimitrie (mort de scarlatină în 1888) au fost recunoscute abia în anul 1891. Familia își avea originile în Sadova, conform numelui ales (lit. „din Sadova”),[9] adoptat de aceasta abia în 1891.[10][11] Tatăl Alexandru avea o căsnicie nefericită, iar izolarea din viața publică a avut un impact negativ asupra întregii familii.[12]Istoricul literar Tudor Vianuconsidera că acest contrast dintre identitățile regionale și sociale au avut rolul lor în formarea autorului, deschizându-i calea spre o „universalitate românească”, notând totodată că Sadoveanu era atașat de rădăcinile sale moldovenești.[13] Mihail a mai avut un frate, tot cu numele de Alexandru, a cărui soție a fost criticul literar Izabela Morțun (cunoscută mai târziu ca Sadoveanu-Evan, verișoara activistului socialist Vasile Morțun).[14] Celălalt frate, Vasile Sadoveanu, a fost inginer agronom.[15]
Începând cu anul 1887, Sadoveanu face școala primară la Pașcani. Profesorul său preferat, Dl. Busuioc, a fost cel care l-a inspirat să scrie colecția de povești Domnu Trandafir.[16] În timpul liber, tânărul Sadoveanu obișnuia să exploreze regiunea natală mergând pe jos, la vânătoare, pescuind, sau doar pentru a contempla natura.[17] Și-a petrecut vacanțele de vară și la Verșeni, la rudele mamei.[11][18] În timpul călătoriilor sale, Sadoveanu vizita țărani, iar felul cum se comportau în prezența autorităților i-au modelat, conform criticilor, perspectiva asupra societății.[19] Urmează gimnaziul „Alecu Alecsandru Donici” la Fălticeni și Liceului Național din Iași.[20][21][22] La Fălticeni a fost coleg cu viitorii scriitori Eugen Lovinescu și Ion Dragoslav. Din cauza expedițiilor în bălțile Șomuzului și la Nada Florilor va rămâne un an repetent. După moartea mamei sale termină anii de gimnaziu în fruntea promoției
În 1896, la vârsta de 16 ani, Sadoveanu intenționează să alcătuiască, împreună cu un coleg, o monografie asupra domnitorului Ștefan cel Mare, renunțând, însă, din lipsă de izvoare istorice.[23]Debutează în revista bucureșteană Dracuîn 1897,[21][24] cu schița Domnișoara M din Fălticeni, pe care îl semnează cu pseudonimul Mihai din Pașcani.[21] În 1898 începe să colaboreze la foaia Viața nouă a lui Ovid Densusianu, alături de Gala Galaction, N.D. Cocea, Tudor Arghezi ș.a., semnând cu numele său, dar și cu pseudonimul M.S. Cobuz,[23] cu un alt scheci și un poem.[25] Totuși, Sadoveanu nu era de acord cu agenda lui Densusianu, criticând mișcarea simbolistă românească la care adera revista.[25] Începe să scrie pentru reviste non-simboliste precum Opinia și Pagini Literare.[21][25]În paralel, a fondat și tipărit manual pentru o scurtă perioadă un jurnal cunoscut sub numele de Aurora[25] sau Lumea.[10]
Sadoveanu pleacă la București în anul 1900, cu intenția de a studia dreptul la Universitatea din București, renunțând însă la scurt timp, pentru a se dedica literaturii.[10][21][26] A început să frecventeze societatea boemă a Capitalei,[10], hotărând în această perioadă să abandoneze poezia și să scrie numai proză realistă.[26] În 1901, se căsătorește cu Ecaterina Bâlu, cu care s-a stabilit la Fălticeni,[11][21][22][27] unde începe să lucreze la primele nuvele și se decide să trăiască din cariera de scriitor.[21] În 1902 apare primul manuscris al romanului Frații Potcoavă, unele dintre fragmentele acestuia fiind publicate în revista Pagini Alese cu pseudonimul M. S. Cobuz.[28] În iunie 1903, Sadoveanu este incorporat și face armata în apropiere de Târgu Ocna, perioadă care l-a inspirat să scrie „Amintirile căprarului Gheorghiță”.[26] Această primă perioadă din viața sa avea să fie evocată de scriitor în opera sa Anii de ucenicie (1944).
După terminarea armatei se stabilește la Fălticeni, unde întemeiază o mare familie.[29] Inițial, familia Sadoveanu a locuit într-o casă deținută de celebrul povestitor Ion Creangă, mutându-se apoi într-o nouă casă, aflată în vecinătatea Grădinii Liniștii.[22] Scriitorul a avut unsprezece copii,[23] dintre care trei fiice: Despina, Teodora și Profira Sadoveanu, ultima devenită la rândul ei poetă și romancieră.[30] Dintre fii săi, Dimitrie Sadoveanu a devenit pictor,[30] în timp ce Paul-Mihu, cel mai tânăr dintre ei (n. 1920), a scris romanul Ca floarea câmpului... publicat postum, după moartea sa prematură pe Frontul de Vest, în anul 1944
După ce Societatea Scriitorilor a fost reorganizată în Uniunea Scriitorilor din Româniaîn 1949, Sadoveanu devine președintele de onoare al acesteia.[51][101] Apoi, în 1950, este numit președintele ei, înlocuindu-l pe Zaharia Stancu. Conform scriitorului Valeriu Râpeanu, această numire a fost un semn al marginalizării lui Stancu după excluderea sa din Partidul Comunist Român, Uniunea Scriitorilor fiind în acea perioadă condusă de fapt de Primul Secretar, poetul comunist Mihai Beniuc.[102] Sadoveanu și Beniuc au fost realeși la primul congres al uniunii (1956).[51][103] Între timp, Sadoveanu publică mai multe volume realist-socialiste, printre care și Mitrea Cocor (după unele surse scris de Dumitru Ciurezu și modificat de Sadoveanu),[104] prin care se apreciau și încurajau politicile de colectivizare. Romanul este publicat în 1949 și îi aduce lui Sadoveanu primul Premiu de Stat pentru proză.[94]
În această perioadă, Sadoveanu este implicat în campaniile culturale susținute de noul regim. În luna iunie a anului 1952, devine președinte al Consiliului Științific al Academiei, cel care va modifica alfabetul limbii române. Astfel, se renunță la litera â, fiind înlocuită cu î (scriere preferată de Sadoveanu în primele sale lucrări).[105] Se implică în mișcarea pentru pace din Blocul Estic, conducând Comitetul Național pentru Apărarea Păcii într-o perioadă în care Uniunea Sovietică dorea să portretizeze inamicii din Războiul rece ca instigatori de război și vinovați unici pentru proliferarea armelor nucleare.[99] Este reprezentantul României la Consiliului Mondial al Păcii, primind, în 1951, Premiul Internațional pentru Pace.[106] Din postura de parlamentar, Sadoveanu face parte din comitetul însărcinat cu elaborarea noii constituții din 1952, care, în formă finală, reflecta influențele sovietice și asimilarea stalinismului în discursurile politice românești.[107] În martie 1953, la puțin timp după moartea lui Stalin, scriitorul conduce mai multe ședințe ale Uniunii Scriitorilor, discutând despre noile directive culturale ale URSS date de Georgy Malenkov, și manifestându-se împotriva tinerilor autori care nu au renunțat la proletcultism.[108] În noiembrie 1955, la puțin timp după ce împlinește vârsta de 75 de ani, scriitorului i se conferă titlul de Erou al Muncii Socialiste.[109] După 1956 regimul a anunțat o ușoară destalinizare, continuând să-l recomande pe Mihail Sadoveanu ca unul din cele mai importante modele culturale ale regimului.[110]
Scriitorul donează în 1950 Casa cu turn statului român,[60] și se mută înapoi în București, unde deține o casă în apropierea Muzeului Zambaccian.[15]
Între 7 și 11 ianuarie 1958, Sadoveanu, Ion Gheorghe Maurer și Anton Moisescu sunt președinții interimari ai Prezidiului Marii Adunări Naționale, funcție care îl propulsează vremelnic pe scriitor în poziția de șef al statului. Contribuțiile literare, dar și afinitățile sale politice, fac să i se acorde, în 1961, „Premiului Lenin pentru Pace”.[111]
Suferă un infarct care îi afectează vorbirea și îl lasă aproape orb.[15] Este îngrijit de o echipă de medici condusă de Nicolae Gh. Lupu.[15] Familia Sadoveanu se retrage în zona Neamțului, locuind într-o vilă aflată în apropierea Schitului Vovidenia și a localității Vânători-Neamț.[15] Este vizitat periodic de prieteni din literatură și politică, printre care și Alexandru Rosetti.[112]Mihail Sadoveanu se stinge din viață pe data de 19 octombrie 1961, la ora 9 dimineața,[9] fiind înmormântat pe 21 octombrie la Cimitirul Bellu din București. Casa din apropierea Schitului Vovidenia este astăzi un muzeu dedicat scriitorului, Casa Memorială „Mihail Sadoveanu”.
După moartea soțului ei, Valeria Sadoveanu s-a stabilit în apropierea Mănăstirii Văratec, unde a organizat un cerc literar informal și un grup ortodox de rugăciune, la care au luat parte istoricul literar Zoe Dumitrescu-Bușulenga și poeta Ștefana Velisar Teodoreanu, dedicându-și viața apărării comunității de călugărițe.[113] Ea a mai trăit timp de 30 de ani după moartea soțului ei
Opera:
- Olanda, reportaje de călătorie în Olanda (1928)
- Zodia Cancerului sau vremea Ducăi-Vodă, roman (1929)
- Baltagul, roman (1930)
- Depărtări, roman (1931)
- Măria Sa, puiul pădurii, roman (1930)
- Nunta domniței Ruxandra, roman (1932)
- Uvar (1932)
- Creanga de aur, roman (1933)
- Locul unde nu s-a întâmplat nimic(1933)
- Soarele în baltă sau aventurile șahului (1934)
- Nopțile de Sânziene, roman (1934)
- Viața lui Ștefan cel Mare, biografie (1934)
- Trenul fantomă (1934)
- Cele mai vechi amintiri (1934)
- Cuibul invaziilor (1935)
- Povestiri alese (1935)
- Paștile blajinilor (1935)
- Inima noastră, (1935)
- Povestiri pentru copii (1935)
- Cazul Eugeniței Costea (1936)
- Ion Creangă, conferință (1936)
- Ion Neculce, conferință (1936)
- Țara cangurului (1937)
- Istorisiri de vânătoare (1937)
- Ochi de urs (1938)
- Valea Frumoasei (1938)
- Morminte (1939)
- Frații Jderi, (1935-1942),
- Divanul persian, roman (1940)
- Cincizeci de ani de la moartea lui Creangă, conferință (1940)
- Vechime (1940)
- Ostrovul lupilor (1941)
- Povestirile de la Bradu- Strâmb(1941)
- Anii de ucenicie (1944)
- Fantazii răsăritene (1946)
- Caleidoscop (1946)
- Nada Florilor, roman (1951)
- Nicoară Potcoavă, roman (1952)
- Însemnări pe marginea articolului 80(1952)
- Aventuri în Lunca Dunării (1954)
- Evocări (1954)
Literatură proletcultistă
Monografii critice
· Savin Bratu, Mihail Sadoveanu, o biografie a operei, București, 1963
· Constantin Ciopraga, Mihail Sadoveanu, București, 1963
· Nicolae Manolescu, Sadoveanu sau utopia cărții, București, 1976
· Pompiliu Marcea, Lumea operei lui Mihail Sadoveanu, București, 1976
· Profira Sadoveanu, Viața lui Mihail Sadoveanu. Copilăria și adolescența, București, 1976
· Ion Vlad, Cărțile lui Mihail Sadoveanu, Cluj, 1981
· Fănuș Băileșteanu, Introducere în opera lui Mihail Sadoveanu, Craiova, 2001
· Alexandru Paleologu, Treptele lumii sau calea către sine a lui Mihail Sadoveanu, Iași, 2007
· Monica Spiridon, Sadoveanu-divanul înțeleptului cu lumea, Albatros, 1982
· Dumitru Micu, Sensul etic al operei lui Sadoveanu, 1955
Baltagul (1969) - Film Complet dupa romanul lui Mihail Sadoveanu :
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu